A fost Seful regionalei Moldova pana la data arestarii 4 Feb. 1949. In lotul nostru care s'a judecat la 2 Ianuarie 1949 [sentinta s'a dat la 24 Ianuarie] el figura in capul listei [sef de lot] si a fost condamnat in "Contumacie" de 3 ori la MUNCA SILNICA PE VIATA.
La
terminarea procesului, presedintele completului de judecata colonelul magistrat
Cezar Dumitru [devenit General sub comunisti] si-a aratat nemultumirea ca nu
s'au putut da si cateva condamnari la moarte, iar partidul "sesizat"
de acest incident s'a grabit sa repare gresala si in scurt timp dupa pronuntarea
sentintei in acest proces s'a introdus pedeapsa cu moartea. Balanescu arestat
indata dupa aceasta era deci susceptibil sa primeasca pedeapsa ceruta de presedinte
daca recursul acestuia se aproba. Asa se explica unele din intamplarile scrise
in "Imparatia
Mortii". Condamnarea la moarte care i s'a anuntat in mod neoficial
nu era chiar cu totul neadevarata. Din cele auzite la rechizitoriu mi-l inchipuiam ca pe un haiduc de statura uriasa cu ochii negri fulgeratori. Cand a fost adus la Suceava, eu nu l-am vazut, nefacand parte din grupul de reeducati pe care in mod intentionat administratia l-a lasat sa-i vada. Am auzit doar ca a fost a adus acolo si asteptam ocazia sa pot vedea si eu pe seful lotului in care fusesem judecat.
Au urmat apoi plecarile la Pitesti, Aiud Gherla. Am ajuns amandoi la Aiud, dar cu dube diferite. Nu l-am vazut.
In Septembrie 1950 am fost dus la Mina Baia Sprie. Inaintea transportului nostru doar cu 2 zile a mai fost trimis dela Aiud un alt transport. Balanescu a sosit cu acela.
Am ajuns la Baia Sprie dimineata, indata dupa "deschidere" si dupa ce am fost repartizati in cele doua dormitoare care ramasesera libere [11 si 12] si am fost lasati sa ne amestecam printre cei sositi inaintea noastra care tocmai ieseau din baraca "cantina" dupa ce li s'a servit "ceaiul" de dimineata. Un prieten cu care ma regasisem dupa mai multi ani de despartire ma intreaba: Vrei sa-l vezi pe Balanescu?
-Unde-i?
-Uite, acela care sta de vorba cu cel inalt in dreapta usii dela cantina. [cel inalt era Remus Danes]
M'am uitat cu atentie: un om de statura mijlocie, putin adus de spate, cu fata alba transparenta cum o aveam toti cei de acolo; nimic nu semana cu haiducul din inchipuirea mea. Doar ochii negri aveau din cand in cand fulgerãri care se frangeau pe fata intr'un fel de zambet, facandu-l pe interlocutor sa fie sigur ca fusese deplin inteles. Cand Remus Danes s'a indepartat, prietenul meu a tinut sa ma prezinte. La auzul numelui meu, o sclipire din ochi si o calda stangere de mana m'au asigurat ca acesta aflase demult de existenta mea:
-Dumneata ai parintii in America?
-Da.
-Te vor cauta. Poate vor reusi sa te scoata de aici. Nu uita sa le spui Americanilor despre toate cele ce se petrec in inchisoare. De nu se vor trezi la timp le va veni si randul lor.
Deocamdata aici vom avea alte probleme. Sa fiti atenti ca vor incerca sa introduca reeducarea inceputa la Suceava. In conditiile de mina rezultatele pot fe de-adreptul dezastruoase. Ne-o spun cei veniti din URSS. Se pare ca in unele inchisori dela noi s'a si aplicat. Fiti foarte atenti!
De atunci nu-mi mai aduc aminte sa fi stat mai mult de vorba. Se ferea sa ia contact cu prea multi detinuti, caci era pe lista politrucului cu titlul "Varfuri ale reactiunii" la Numarul 1. Stiu doar un lucru: Din toti cati eram acolo, el era omul cel mai ascultat de catre ceilalti. Dupa o perioada de refacere de 20 de zile cu hrana primita dela mina si munca la suprafata mai mult pentru amenajarea asa zisei "colonii", am fost introdusi la munca subterana. El lucra in abataj ca "rulator" [la umplerea rostogoalelor de minereu]. Aici se gaseau intotdeauna gaze ramase de la impuscatura si cred ca acestea i-au inrautatit mult boala de la ficat.
In lagar, in afara de legionari, mai erau si detinuti politici de alte nuante: taranisti, liberali si fosti ofiteri si subofiteri de jandarmi. Legionarii erau cei mai numerosi si datorita lor s'a impus in viata lagarului o ordine si o corectitudine model, camaradererie si ajutor la greu fata de ceilalti. La fel raporturile cu civilii -care ne supravegheau munca in mina- erau de inalta corectitudine, ceea ce i-a determinat pe acestia sa ne faca raporturi elogioase catre Directia Penitenciarelor si sa ceara sa fim pusi in libertate pentru realizarile noastre in campul muncii [toate fara nici un reezultat].
Politrucul Alexandru insa era mereu nemultumit: "Nu e destul sa-ti faci norma, nu e destul sa fii corect cu organele administrative, TREBUE SA DATI DOVADA DE REEDUCARE. Ba mai este inca un lucru: N'ati vazut acolo pe usa biroului meu dela Baraca 2 o cutie pentru RECLAMATII? Cum, voi nu stiti pentru ce sta cutia aceea acolo? Cum, nimeni nu l-a surprins pe vreun altul dintre voi discutand politica cu civilii dela mina? Asta nu-mi vine s'o cred!
Ca sa ne sparga "unitatea" celor ce am venit la inceput, s'a adus de la Fagaras un grup de fosti politisti, iar dela Gherla un grup de muncitori dela care am aflat mai multe despre faptele reeducarii care s'au intamplat acolo.
Mai tarziu au fost adusi chiar studenti dela Pitesti intre care si Tavi Voinea. Cu mult tact si delicatete, Gabriel Balanescu a luat contact cu cei mai multi dintre ei obtinand in cele mai multe cazuri spovedanii fierbinti cu intoarcerea fiului pierdut la turma parinteasca. Nu li s'a facut nici un repros. Li s'a cerut doar ca prin atitudinea lor de aici inainte sa dovedasca ca pentru nimic in lume nu vor decadea dela demnitatea lor de fiinta omeneasca.
Pe oamenii acestia inconjurati iarasi de atentia si dragostea noastra îi vedeam de multe ori miscati pana la lacrimi.
Politrucul a mai incercat o iesire din impas prin impuscarea preotului Serban. Reactia intregului lagar in fata acestui abuz de putere fusese atat de puternica incat si putinii turnatori pe care reusise sa si-i mentina incepeau sa bata in retragere de frica celorlalti. In cele din urma politrucul s'a mai gandit la o solutie. A format un grup de 12 pedepsiti pe care i-a pus in lanturi si i-a expediat in alta parte [facea sa se creada ca au fost trimisi inapoi la Aiud, de fapt au fost trimisi la o alta mina de plumb, Valea Nistrului].
In fruntea acestei liste: Gabriel Balanescu, Wilhelm Poprea, parintele Nicolae Grebenea, doctorul Petrassevici, Sandu Mazilu si altii.
Peregrinarile si intamplarile ulerioare ni le-a descris in cartea sa "DIN IMPARATIA MORTII". Eu am fesit din inchisoare in 1964. Mai tarziu am reusit sa ajung si in America. Mai acum vre-o zece ani, intalnindu-ma cu Tavi Rosu, acesta imi spune: "Salutari dela Gabriel Balanescu cu care ai fost la Baia Sprie".
-Unde este?
-Aici, in America... S'a refugiat.
Gabriel Balanescu avea sa lupte si mai departe contra aberatiei comuniste si pentru restabilirea unitatii intre grupurile din exil desbinate pentru cauze lipsite de seriozitate...
Asa l-am cunoscut eu pe Gabriel Balanescu, mereu in fruntea luptei...