Ne vom ocupa de "publicistica" d-lui Ionitoiu, in masura in care ne permite timpul, coborând de pe acoperisul casei, pe care-l reparam. Vom vorbi indeosebi despre cel de al treilea volum aparut recent, dupa ce a trecut un sfert de secol dela eliberarea din inchisorile comuniste din Romania. Datele stiute, [aratate de altii in adevarate carti trainice cu multi ani inainte], d-l Ionitoiu le pritoceste scotandu-le din dramtismul lor de neinchipuit, asa incat, "Mormintele" sale raman mai departe fara cruce...
Ne-a surprins declaratia din acest ultim volum, cum ca "Presedintele ales", [l-am numit pe d-l Ionitoiu asa cum isi spune dansul] intentioneaza sa mai scrie inca 5-6 volume in continuare. Deci, pe cei ce au fost inchisi si nu au inchis ochii inca, îi vor astepta zile negre... Si mai ales pe noi ceilalti, lecturand paginele stereotipe si tarzii ale d-lui Ionitoiu fara un gand, cat de cat rasarit -daca nu stralucit- fara o idee originala sau macar o nuanta de munca intelectuala. Este inadmisibil sa nu ai un fir cerebral in peste 400 de pagini.
Orice carte are un stil, la d-l Ionitoiu niciunul. Fraza sa are o tencuiala denivelata, mediocra.
Cuvintele
au un caracter coscovit. Lectura unui paragraf iti da senztia mersului pe un
acoperis unde cartonul asfaltat ars se crapa sub bocanc si esti in gol. Tinem
sa spunem acest lucru la inceput, pentru a intelege greutatea ce ne-a revenit
cand, d-l Ionitoiu, contamint de acelsi titlu "Morminte fara cruce",
a expus aceleasi situatii, aceleasi nume stiute ale celor ce au
suferit imens, din partea bestiilor cu chip de om, de gardieni criminali
etc. etc. Lucruri deja stiute din primele volume ale d-lui Ionitoiu. Si cu mult
inainte, din carti scrise cu talent literar si realizate artistic -desi scrieri
cu caracter memorialistic- emotionante, cutremuratoare: "Intoarcerea din
Infern" - Ion Carje, "Pitesti"- D. Bacu, "Din impratia mortii"
-Gabriel Balanescu si altele . Amenintandu-ne cu inca multe volume, pe aceiasi tema, vrea d-l Ionitoiu sa intreaca, daca nu in substanta, efort si talent, macar in numar de pagini pe Soljenitin? Sau vrea sa fie persiflat cu caragialescul "avem si noi falitii nostri"... ? Pentruca sub aspectul scriiturii, cel ce se vrea absolventul Facultatii de Filologie, e un falit. Pentruca pe o asemenea istorie de evenimente faptice, traite la o temperatura de cazna umana neinchipuita, rascolitoare, un condei rudimentar e impins afara din drum. Mai ales la sfarsitul acestui secol, unde literatura -de gen- a ajuns la pretentia de nivelul coumplitelor drame. Oamenii din aceste carti nu s'au fript la un deget pe plita din bucataria de acasa, ci s'au descarnat de o foame lugubra, in intuneric de iad, premeditat, istovitor si indelung.
Cele trei volume ar fi trebuit condensate intr'unul singur si n'ar mai fi fost necesar, ca rarii cititori, sa dea 16 dolari pe un volum, scris execrabil.
Daca d-l Ionitoiu ar fi fost poet, si ar fi incalecat pe un Pegs cat de jigarit si netesalat, scriind tot atatea volume de versuri, cate a scris de proza, [si cate inca vrea sa mai scrie] poate nu ne-ar fi deranjat. Pentruca in mediul romanesc exista o iertaciune ca "românul s'a nascut poet". Dar nu si prozator. Si mai ales memorialist, la ora aceasta fierbinte, cand cei ce au scris "Canalul Mortii", "Au siècle des lumières éteintes" s. a., au ars la gandul chinurilor suferite in inchisorile coumuniste care au durat mii si mii de nopti, sfasietoare. Cand cineva -chiar daca a suferit- nu e capabil sa aiba transfocator pentru semenea mesaj viitor, sa se lase pagubas. E cazul d-lui Ionitoiu. Departe de noi gandul de a face statistica in acest caz. Dar Rusia cu spatiul ei imens de suferinta, il are dor pe Soljenitin si inca trei sau patru autori. Daca suferintele romanilor, mai cer un condei, acesta nu poate fi Ionitoiu. Astfel se aduc prejudicii, se pangreste si se profaneaza monumente ale suferintii aratate in infinit mai putine cuvinte de Gyr si Crainic.
Literatura din inchisori scrisa de d-l Ionitoiu se indreapta spre mlastina. Memorialistica a ajuns la nivelul de arta de a fi batut in nestemate, ca acea carte scrisa de un mare intelectual, creditat cu cea mai adancita suferinta, stapan pe limba si verb, d-l Radu Budisteanu. Si mai dam inca un exemplu: generos, om de mare travliu, drept, lipsit de subiectivism, nerazbunator, fara suflet de filistin, talent cat se poate cuprinde, -Soljenitin a dus acest gen literar in crtierul general al literelor, la Premiul Nobel! D-l Ionitoiu, pentru diaspora roman, s'a acoperit de ridicol.
Dupa
mai bine de 20 de ani dela prima eliberare din inchisorile din Romania, dupa
ce s'au scris volume intregi aproape de suferinta, de umiliri, de schingiuiri
si crime, d-l Ionitoiu vine in vol. III cu "rapoarte", "fire",
"declaratii", si gaseste vinovat nu regimul comunist, ci pe acei nenorociti
intelectuali cazuti prada inchisorilor, actori, preoti, tarani, care au suferit
fara margini. Astfel de carti sunt monezi false. Si asa sunt volumele d-lui Ionitoiu.
Dupa multe carti scrise la nivel superior, literatura suferintelor din inchisori nu mai supoarta lamentarea plata, subiectiva si de multe ori analfabeta a d-lui Ionitoiu.
Sa se fi aprins in d-l Ionitoiu, de cu vreme, vapaia tinereasca de tiganiada din sordida mahala a Craiovei, acea vanitate a tanarului neinstruit, intrat adolescent in inchisoare, deturnat de... "scoala vietii" si vazand aici tineri cu educatie, culti, vorbind fluent 2-3 limbi, unul din acestia fiind d-l Sorin Popa - fiul unui initiator si reformator de teatru, care, dupa 15 ani de suferinta in inchisoare a gasit inca resurse sa-si faureasca o familie, cu responsabiitatea sociala de a creste doua odrasle fiind acum la varsta pubertatii- frumoase si inteligente? Sau l-a speriat pe d-l Ionitoiu maniera si poate chiar repulsia unora dintre acestia, pentru mitocani?
L'o fi inspaimantat pe cel ce si-a dat tarziu liceul, comorile clasice asimilate perfect -de cu vreme- si prestanta unui intelectual de rasã ca d-l Radu Budisteanu? Il chinuieste pe d-l Ionitoiu statutul de solitudine in postura de portar la Paris si nerealizare, ca fiind "Presedinte ales" al unui partid condus de eminente ca Iuliu Mniu si Ion Mihalache, [dansul nu are nici un calificativ de prof. universitar, doctor in vreo disciplina, si nici un fel de credit]?
Numai asa ne explicam rautatea si razbunarea d-lui Ionitoiu din volumul III si altele de mai inainte, la adresa acestora si a multi altora.
Cunoscand pe d-l Ionitoiu si stiind halul de ramoleala in care se afla, [pentru ca a fost chinuit si el de aceisi haita de criminali ai Securitatii, cu intermitente] ne indoim ca d-l Ionitoiu ar putea tine minte mai mult de catev zeci de nume intregi dupa 20-30-37 de ani de cand a fost inchis in etape.
De unde vine d-l Ionitoiu cu sute si mii de nume "memorate": cu "precizia" atator spovedanii: cu precizia gramtica a "declaratiilor", cand d-l Ionitoiu hamletizeaza in fata unei virgule sau punct -sa le puna sau nu atunci cand saracia cometnariului îi apartine- in desantaul si scamosatul volum III?
Ne intrebm din nou: Cine i-ar fi putut oferi d-lui Ionitoiu aceste materiale? Daca le-a avut de prima data, de ce nu le-a publicat in volumele trecute? Dar aceste declaratii, pastrate numai de Securitate, cum a avut d-l Ionitoiu acces la ele: sau cata credibilitate ofera d-l Ionitoiu presei comuniste, de aici si de acolo?
Singurul om care poate spune ceva acum -si care a fost inchis 10-12 ani mi mult decat d-l Ionitoiu- este Parintele Calciu. Dar modestia si intelepciunea Printelui Calciu Dumitresa, n'o poate cere nimeni dela d-l Ionitoiu. Pregatit, evlvios, vorbitor de mare har si cu o limba de miere, demascator al regimului criminal de la Bucuresti, ne face a gandi daca nu cumva d-l Ionitoiu e pus de cineva... sa contracareze lupta pe care a inceput-o Parintele Calciu...
Modestia d-lui Ionitoiu, se vede din coperta volumului III, din subcoperta ca si de pe coperta din spate, unde anunta cu litere de-o schioapa ca este "Presedintele Ales al P.N.T." Asta suna à la Ceausescu: si el este presedinte Ales. Cum e Ceausescu ales presedinte, stim. Dar d-l Ionitoiu?
Intr'o incapere cu 5-7 insi, s'a procedat la alegere: "Presedinte Ales d-l Ionitoiu!
Exista o masura a bunului simt. La d-l Ionitoiu nu se vede acest lucru.
Daca îi lecturam dezordinea scrisa il vedem omniprezent la mai toate anchetele cu varfurile politice arestate. Cum se explica aceasta? E o infaturare imaginara a viitorului "Presedinte Ales" sau d-l Ionitoiu lucra cu Securitatea? Si ne intrebam pe buna dreptate.
Noi îi recomandam d-lui Ionitoiu sa se opreasca in fata hartiei albe si sa n'o mai mazgaleasca. E inutil. In primul volum il credeam ca a dus geanta lui Iuliu Maniu. In volumul al doilea mai incercam sa credem ca a stat vreodata de vorba cu Ion Mihalache. Dar odata cu volumul III, d-l Ionitoiu a ajuns la dãdârlogi, tragând la carul comunist. Asa ni se pare.
Daca pe timpul lui Gutenberg si chair peste alte doua secole, la vremea harnicului calugar Coresi, era greu sa publici o carte, astazi poate publica orice Leanã!... infinit mai usor. E mai greu sa le vinzi pe 16 dolari. Chiar daca stai cu ele la usi de biserici. Dar si atunci, ca si astazi, se cere o conditie: sa sti ceva gramatica. Oricat ar fi de obosit d-l Ionitoiu, trebue sa se puna la punct cu sintaxa. Nu ne gandim ca ar mai scrie o carte. Fereasca Maica Domnului! A scris destule. Dar ca "Presedinte Ales", trebue sa stie un lucru: scripta manes.
Stim si aceea ca umbla zvonuri ca ar fi absolvent filologic... Si e tragic. Nivelul sintaxei sale il duce spre cei de la Securitate care absolva orice cu usurinta. Dar noi stim ca lucrurile se schimba pentru unul ce vrea sa scrie volume intregi si are pretentia de "Presedinte Ales al PNT", un partid condus candva de un om de talia lui I. Mniu, unul dintre marii oameni politici, care vorbea mai multe limbi straine si a profesat avocatura [nu ne luam dupa un om mai slab intr'ale politicii (G.O.)] care spunea in vechiul Parlament: "Domnul Iuliu Maniu, e un om foarte cult. In biblioteca sa gasesti doar Biblia si Mersul trenurilor dela Badacini la Sinaia". Cum d-l Ionitoiu are si goluri de cultura [destul de solide], îi amintim ca alt mare om politic roman care a condus destinele PNT, darzul caracter I. Mihalache, a invatat lb. englza, vorbind-o fluent, in numai 5 luni. Daca si d-l Ionitoiu ar face o parte de asemenea efort si s'ar pune la punct cu sintaxa, l-am crede absolvent al unei facultati unde stim ca se face sintaxa si gramatica superioara, in care fraza prin coordonare ar putea fi scrisa corect si semnele de punctutie ar fi respectate. Asa ne-ar fi scutit de regimente intregi de cuvinte in dezordine, ca o miriste dupa seceris cu fraze deslânate cu ostiri de puncte fara sens. N'ar fi rau sa ia ca exemplu din Paris pe vecina dansului -de dincolo de strazi- François Sagan, care pierzand un examen de filologie, s'a pus cu burta pe carte [e vorba de sintaxa] si in primul ei roman "Bonjour tristesse", precum si intr'altul urmator "Aimez-vous Brahms?", are mult mai putine puncte si virgule decat are d-l Ionitoiu in volumul trei la o singura pagina [p.174 sau 250 su 317], daca ne aducem bine aminte.
Intreaga literatura albneza nu are atate virgule si puncte cat contine acest volum. Continuand sa scrie astfel, d-l Ionitoiu se va auto-ridiculiza pe mai departe.
Ne intrebam cum o personalitate a Partidului National Taranesc, atat de respectata in diaspora, d-l Al. Bratu, nu intervine intr'un mod oarecare!?
Singurul merit al cartii ramane fotografia de ginerica -scoasa parca de la cutie- a unui om care a suferit multi ani in inchisoare, d-l Gr. Caraza. Restul fotografiilor in nota reusita a tristetii. Afara de cele ale detinutilor ce au apartinut altor partide politice, decat cel taranesc, care sterse si greu de identificat, nici macar nu s'a avut grija de a fi bine decupte,d-l Ionitoiu aratandu-si grotescul ce-l stapaneste.