"Libertatea", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul VI, Nr. 57, Mai, 1987

Ioan Boacã: Prahova si idealul legionar - Amintiri din prigoane si pribegii. Colectia "Omul Nou", 1981.

     Ioan Boaca, originar din Ploesti, in cartea de fata isi descrie drumul, al sãu si al altora, ca legionari, prin viata, de unde dedicatia: Inchin aceste randuri camarazilor trecuti dincolo de pragul vietii pamantesti si titlul: Prahova si idealul legionar.
     Primii pasi catre Miscarea Legionara îi face ca elev, apoi angajat al Societatii "Vega". Coruptia partidelor politice zise democrate l-au determinat sa se incadreze alaturi de cei ce se conduceau dupa invatatura lui Corneliu Zelea Codreanu; ea prevedea reforma omului, nu reforma programului politic, fragmentele citate mai jos pot fi considerate ca devize de viata ale autorului nostru:
     "Legiunea Arhanghelul Mihail" va fi prin urmare, mai mult o scoala si o oaste decat un partid politic. Poporul roman in aceste zile ale lui, nu are nevoie de un om mare politic, asa cum gresit se crede ci de un mare educator si conducator, care sa biruiasca puterile raului si sa sdrobeasca tagma celor rai. Pentru aceasta insa el va trebui sa biruiasca mai intai raul din el si din ai lui (Corneliu Z. Codreanu).
    Sau mai departe: "Deviza lor este: Legionarul nu minte niciodata".
    De la Capitanul sãu, I. Boaca mai invata ce inseamna pericolul comunist. Acesta i-a denuntat inca in 1919, in padurea Dobrina de langa Husi, dar din pacate, spre raul tarii, partidele "democrate" au ramas surde la mesajul lui, se intreceau chiar, exact ca astazi, ca prin ilustrii lor ministri de externe sa introduca in inima Europei, colosul bolsevic.
    Iata prin urmare preceptele urmate atat de Ioan Boaca cat si de camarazii sai din Ploestii Prahovei, cu ele si-a petrecut existenta individuala prin mai toate etapele istorice ale Miscarii, ca o parte a ei, mai precis spus cu grad de sodat anonim, cu atat insa mai sublim cu cat in marea sa misiune a fost prezent tot timpul in transeele de pe linia intaia, in ultima analiza puterea unei armate depinde in primul rand de forta morala a marsaluitorilor sai, fara ea si cei mai straluciti comandanti se arata a fi neputinciosi.
    Dupa despartirea de generalul Ion Antonescu isi gaseste adapost in Bulgaria unde, ca sa supravietuiasca munceste greu fizic, ca in urma actului de la 23 August sa se refugieze la Viena. Acolo cauta sa se inroleze in Armata Guvernului National, dar este respins din cauzã de boala pulmonara, astfel ca nu-si poate satisface fierbintea dorinta de a lupta contra bolsevismului cotropitor de popoare.  Bolnav deci, va circula in continuare prin spitale si lagare, pana cand in sfarsit la Bruxelles va fi eiberat si se stabileste la Munchen, casatorindu-se la 21 Iulie 1951 cu sora de caritate Berta Szopan, astfel ca va face parte dintre romanii care nu i-au tradat pe nemti ca sa se alature dusmanului natural al tarii sale.
    Descrierile lui Ioan Boaca, ale intamplarilor si oamenilor lor, impresioneaza prin curatenia si omenia atat de caracteristica romanului. Cu toate ca a avut atatea greutati de intampinat, nu-l vom auzi niciodata sa carteasca sau sa se dezica de convingerile sale, la ele ramane statornic si neabatut, si asa vrea sa se stie pana la capat.
    Devotamentul fata de credinta sa, in stare sa miste muntii, confera atitudinii sale aureola unei deosebite sfintenii, de aici si aparenta lor simplitate, amintindu-ne ca Dumnezeu cu maini ca ale noastre a facut lumea si toate minunile.
    Remarcam limba frumoasa ce-o intrebuinteaza, de parca aceasta i-a fost comoara cea mai draga, pastrata, peste ani si locuri, sa nu o atinga niciun fir de rugina, in tainita inimii sale. Graiul scris al lui I. Boaca ma plimba prin spatiul mioritic al unui sat prahovean, intr'o biserica in care taranii îsi rostesc rugaciunile pe limba stramosilor, plaiesi de-ai lui Mircea cel Batran, umbre cu miros de lucerna si busuioc pe umerii lor de cer.
    Ne vine in minte Cântecul graiului de Aron Cotrus, din el, iata cateva versuri muiate in ambrozia nemuririi:

   Vorba; pasare maiastra,
   cu cuib in inima noastra
   si'n strasina de zare-albastra;
   cati n'au vrut de jos din stuh,
   S'o doboare din vazduh,
   Sa ne'ngrope odat' cu ea,
   Graiule, Maria Ta!...

Curatenia si simplitatea sacra a cartii lui Ioan Boaca are darul de a ne intoarce catre origini la vatra, mai bine spus la masa tacerii a neamului, acolo, ca in jurul unui sanctuar, dupa ce mai revedem faptele cum au fost, ca'n tipicul de ritual al unei liturghii, cautam sa ne apropiem mai mult de fiinta noastra, de semnificatia ei vazuta din perspectiva horebului launtric voiculescian adica meditam asupra noua insine, aplecati in suflet ca pe-o gura de fantana.
    Eram in anii salbaticei stapaniri comuniste, confruntat cu cele mai mari mizerii; nu am putut sa accept minciuna si crima. Atunci intrebandu-ma, fara sa fiu influentat de nicio lectura, mi-am propus sa cred si sa lupt, fiindca astfel imi dicta din launtrul meu tainele, pentru o lume a valorilor, in care omul sa fie retribuit conform capacitatilor sale spirituale. Si am ramas credincios pana astazi acestui crez de viata.
    Ajuns in societatea zisa libera, nu dupa mult timp mi-a fost dat sa constat ca in fond ea este la fel de materialista si atee ca cea pe care am parasit-o, de aici intelegerea lor la impartirea nedreapta a lumii. Si oranduirea de dincolo de cortina de fier se bazeaza pe inflorirea minciunii, promoveaza fostele slugi ale comunsmului in posturile de conducere ale exilului si astfel le permite acestora, ridicati pe cele sapte perini ale tiganului din poveste, sa ne scuipe in obraz la fel cum au facut-o in tara robita muscalului. L-as da de pilda pe cel ce afirma, in calitatea sa de pseudoistoric marxist: "Extrema stanga a desavarsit ceeace a inceput sa faca extrema dreapta" (Vlad Georgescu: "Dela romanismul profund la universalism", in Limite-le trotkistilor V. Ierunca-Untaru si Aurelio Rauta).
    O scriu cu pieputul deschis tuturor riscurilor, ca madrilenii din plutonul de executie infatisat intr'o pictura a lui Goya: "Am urît comunismul din rasputeri dar nu cred in democratia voastra, nedreapta si corupta".
    Ideile ce mi le-a dictat sufletul neu in timpul robiei comuniste, le-am redescoperit mai tarziu in cartea lui Corneilu Zelea Codreanu, profetul de la Dobrina, "Pentru legionari" si ele ma leaga si de credintele curate ale lui Ioan Boaca.
    Dar ei nu sunt singurii caci apartin de fapt tagmei mari, dispretuita astazi in domnia banului, a idealistilor, din ea fac parte Platon, Aristotel, Isus pana la Ortega Y Gasset si sa nu-l uitam pe scriitorul gulagurilor sovietice, Soljenitin. Aici apartine si Horia Sima cu miscatorul sau Cuvant inainte incheiat astfel: "trei parti, trei lumi diferite, trei schimbari de decor in viata legionarior prigoriti, dar un singur fir care le leaga pe toate intr'o singura unitate indestructibila: continuitatea unui ideal".
    Si nu pot sa trec pe langa o alta intalnire, survenita pe la inceputul anilor optzeci, si anume cu romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni" de M. Preda. Autorul, fiu de taran din Salistea-Gumestilor, Teleorman, inrudit cu darzul neam al Morometilor, desfiintand comunismul bazat pu ura de clasa si violenta, îi opune iubirea crestina, pauliana si cultul marilor valori, intocmai cum m'a invatat si pe mine inima, in vremuri de grea cumpana. Si totodata, cu pretul destinului sau, M. Preda da o alta interpretare mitului: daca mesterul Manole vrea sa se ridice la ceuri, cum il vede Adrian Maniu, atunci este nevoie sa-si sacrifice propria-i viata si nu egolatru, a unei alte fiinte.
    In lumina acestor realitati am siguranta ca astazi in tara, comunistii cu ajutorul tuturor internationalelor, urmaresc sa distruga vesnicia neamului romanesc. Caci asa se prezinta idealismul neamului romanesc, mostenit de la vechii preoti ai lui Zamolxe, prin cultul Mioritei si versul nemuritor al lui Eminescu, crucificat in secolul nostru, in padurea dela Tancabesti, inchisoarea dela Sighet si Valea Piersicilor din Jilava.
    Numai ca se uita, ce e vesnic, moarte nu are, oricat ar fi de necrutatoare loviturile calailor.
    Multumesc pe acesta cale dlui Ioan Boaca, soldat anonim al Miscarii Legionare, ca in contemporaneitatea noastra macinata de duhul tradarii, a minciunii si imposturii, prin cartea sa a reusit sa aprinda o lumina stelara pe bolta vietii noastre atat de instrainata, in mijlocu unei pustiitoare bezne spirituale.
    Pe aceasta cale ne-a desvaluit incaodata permanentele neamului capato-dunarean din care ne tragem, tineretea lui fara batranete; numai prin neuitare si dorul neincetatei reintoarceri vom reusi sa nu ne lasam doborîti, cu aceasta speranta luminoasa isi incheia si Aron Cotrus, poezia noastra, a tuturora, intitulata Destãrare:

Sbate-se dorul de a ne'ntoarce 'napoi
   Sa nu ni-l inghita Marea Neagra din noi
   Ci toiag inflorit prin furtuni sa ne fie:
   Sa nu ne doboare strãina, strãinie!

Ovidiu VUIA