"LIBERTATEA",
New York
Director: Nicolae Nitã
Anul IV, Nr. 37-38, August-Septembrie 1985
Dragi "Fugari",
Pe-aici asa vã zice toata lumea oficiala: fugari
si tradatori!
Noua ne place cã voi vã interesati de soarta noastra si cunoasteti
amanunte din amãrîta noastra viata de toate zilele. Ne-am bucurat
sa citim intr'o bucata de gazeta cate ceasuri trebue sa stam la coada pentru
o lingura de lapte, pentru niste oase sau cativa cartofi, jumate din ei putrezi,
etc...
Despre multe sunteti bine informati, numai despre una schipãtati rãu
de tot!
Va repeziti ca niste zãvozi turbati pe Partid cã dãrâmã
bisericile in Bucuresti!
Este adevarat cã se dãrâma biserici in Bucuresti, dar
cum? Legal, cu forme si documente care sad in picioare in fata oricarei comisii
de ancheta! Uite, daca cineva merge sa intrebe cum a fost daramata cutare
biserica, autoritatile scot un dosar si prima piesa din dosar este o hartie
a preotului bisericii in cauza prin care el cere autoritatilor ca sa binevoiasca
a dãrâma biserica lui.
Fiindca cererea este destul de importanta merge din birou in birou pana sus
la partid si in cele din urma Partidul aproba cererea preotului, cã
de, el este acolo ca sa serveasca poporul, nu? Deci, sã vã intre
si vouã în cap cã pentru daramarea bisericilor din Bucuresti
nu Partidul este de vinã, ci preotii care au cerut daramarea bisericilor
lor!!!
Acum, eu stiu ca voi sunteti cârcotasi si o sa intrebati: cum este posibil
ca un preot sa ceara ca sa i se darame biserica? Ei, da, chestia este cam
complicata dar cu putina rabdare o lamurim!
Ce-am vazut a fost partea oficiala a problemii, dar sa vedem si partea neoficiala
dar adevarata, a aceleiasi probleme? Patriarhul sau Sinodul permanent -cu
Plãmãdealã in frunte- cheama pe rand, preotii rspectivelor
biserici si dupa ce le explica cum stau lucrurile, le dã ordin ca sa
faca respectiva cerere de daramare!!
Preotul: "Prea Sfintite, biserica mea este buna, ce sa zic eu in cerere?"
Plamadeala: "Sparge si tu un geam pe-acolo, pe sus, si zi ca intra pasarile,
ploaia si se darapaneaza vazand cu ochii"!...
Catre altul: "Cauta si tu intrarea in pod, du-te si fa o gaura in acoperis
si grabeste-te cu cererea, cã de te incapatanezi nemeri la Aiud! Aiudul
este leacul celor incapatanati, ai inteles?"
Acum asteptam sa vedem ce se intampla cu cei care au facut cereri chiar pe
dos de cum le-a dat Neplãmãditu' ordin ca sa faca; au facut
peste tot cereri sa nu li se darame bisericile!!! Cand vom avea noutati, vi
le comunicam.
Rugati-va toti pentru preotii care au facut cereri sa nu li se darame bisericile!
CORESPONDENTUL
PERMANENT DIN BUCURESTI