"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul V, Martie, Nr. 44, 1986
Anul trecut s'au aniversat 40 de ani dela înfiintarea Natiunilor
Unite si s'a scris si vorbit atâta despre Yalta, evenimente care au schimbat
radical cursul istoriei. Cu
acest prilej s'ar cuveni sa fie amintita si distrugerea oraselor germane prin
bombardamentele care au fost mai putin motivate de ratiuni militare cât
de scopurile politice ale Aliatilor. Dintre toate bombardamentele de terorizare
a populatiei germane, cel dela Dresden a fost cel mai cumplit.
Dresden avea cca. 600.000 locuitori. Spre sfârsitul rãzboiului
însã, populatia s'a dublat prin multimea refugiatilor care incercau
sa-si scape viata din calea puhoiului bolsevic. Groaza semanata de hoardele
rusesti prin juafuri, violuri si omoruri a fost demna de cea a hoardelor lui
Atila si Gingis Khan. Cine nu-si aminteste de indemnurile la radio ale lui Ilija
Ehrenburg cãtre soldatii rusi?: "Ucideti! La Nemti nu exista nicio
persoana nevinovata, nici printre cei vii, nici printre cei pe cale sa se nasca.
Executati indrumarile tovarasului Stalin nimicind pentru totdeauna bestia fascista.
Frangeti prin violenta mandria de rasa a femeilor germane. Luati-le ca prada
legitimã. Ucideti, ucideti, viteji soldati ai armatei rosii in asaltul
vostru irezistibil", Top Secret de Leon de Poncins, p.116.
Capitala Saxona, celebrã prin bogatiile ei artistice si arhitecturale
a fost declarata oras deshis, fara obiective si industrie militara. Si totusi
Dresden a fost bombardat de o maniera mai feroce decât Tokio sau Hiroshima.
"A fost una dintre cele mai mari atrocitati ale celui de al doilea razboi
mondial", observa Leon de Poncins.
Cum orasul a fost declarat deschis, deci fara aparare anti-aeriana, avioanele
aliate sburau deasupra orasului la altitudine joasa pentru a asigura o cat mai
temeinica distrugere. In noaptea de 13 /14 Februarie a anului 1945, 1.400 de
bombardiere engleze au aruncat asupra orasului 650.000 bombe incendiare, alternându-le
cu sute de bombe gigantice explosive. Flacarile orasului in acea noapte au putut
fi vazute pana la o distanta de 300 kilometri. Intreg orasul era un ocean de
flacari.
A doua zi, in 14 Februarie, 1.350 de bombardiere "Liberator"
americane au reluat bombardarea orasului. La lumina zilei si nestingherite de
nici o aparare anti-aeriana, avioanele americane au putut mitralia in liniste
si fara incetare coloanele de refugiati care au scapat cu viata din noaptea
precedenta din Dresden si-si cautau scaparea in alta parte.
In noaptea urmatoare bombardierele engleze au reluat bombardarea orasului
vecin Chemnitz, incotro s'au indreptat multi dintre cei fugiti din orasul Dresden.
Citãm doar doua instructiuni date grupelor de bombardiere cu aceasta
ocazie. Grupul 1: "In aceasta seara obiectivul bombardamentului vostru
este Chemnitz. Veti merge acolo pentru a ataca refugiatii care s'au strâns,
in special aceia din Dresden din noaptea trecuta". Grupul al treilea: "Chemnitz
este asezat la cc. 45 km. de Dresden, un oras mult mai mic. Ratiunea de a merge
acolo este de a termina cu refugiatii din orasul Dresden din noaptea trecuta".
[Top Secret].
In Dresden au fost omorîte 135.000 suflete, cel mai mare masacru
din perioada celui de al doilea razboi mondial.
In totala contradictie cu comunicatele oficiale, cã aceste bombardamente
"strategice" urmaresc sa distruga numai obiective militare, ele urmareau
nimicirea poporului german. Dresden a fost bombardat petnru a da un avertisment
populatiei germane cã ea trebuie sa-si astepte cãlãii acasã,
precum si ca o pedeapsa pentru cei ce-au fugit din calea Rusilor. Cu aceasta
ocazie Eisenhower a declarat ca "este sãtul de ei" [I have
enough of them]. Europa de rasarit a fost cedata Rusilor cu populatie cu
tot, deci refugiatii contraveneau acestor conventii.
Care a fost eficienta militara a acestor bombardamente? In timp ce bombardarea
Londrei si Angliei de Sud cu V-urile germane a cauzat 15.000 morti in Germania
au fost ucise peste 600.000 persoane si cca. 800.000 au fost ranite.
"Daca scopul ascuns al acestor bombardamente a fost de a se da o satisfactie
evreilor", scrie Leon de Poncins, p.86, "si anume acela de a ucide
cat mai multa populatie germana, atunci ele au fost cu succes". Altfel,
aceste bombardamente nu si-au atins scopul.
Atrocitatile savarsite prin aceste bombardamente au ajuns si la urechile
publicului englez, incat deputatul Stokes a formulat intrebarea in Parlamentul
britanic: "Ce se va intampla cu toate orasele in ruina cand se va ivi pericolul
epidemiilor? Insalubritatea, saracia si bolile ce vor urma, nu vor deveni ele
de necontrolat? Ma intreb daca guvernul nostru este in clar cu aceste consecinte?"
"In Martie 1943 a sosit in Anglia un refugiat din Germania de origine
evreiasca, Lindeman," ne spune Charles Snow in Carticica sa Science
and Governement. "Lindeman a supus cabinetului de razboi britanic un
memoriu in care el preconiza bombardarea
cartierelor muncitoresti din orasele germane, de preferat in apropierea industriei
de razboi. In aceste sectoare populatia este mult mai deasa. Astfel se poate
crea in sanul populatiei germane o atmosfera de panica si de teroare. Planul
lui Lindeman a fost adoptat in ciuda rezervelor lui Churchill, care din cand
in cand manifesta tresariri de constiinta, fapt cu totul necunoscut la Stalin,
Roosevelt si De Gaulle."
Poporul german cunoscand planul Morgenthau, declaratia de la Casablanca
de capitulare fara conditii, funestele acorduri dela Yalta, sprijiinul nelimitat
dat de Roosevelt lui Stalin si bombardamentele de terorizare a populatiei, a
fost pus in situatia de a nu avea alta alternativa decat rezistenta pana la
ultima suflare. Astfel a rezultat o prelungire a razboiului de un an de zile,
cu sute de mii de morti in plus si distrugeri inspaimantatoare, in special din
partea Rusilor.
Aceste bombardamente ar fi trebuit pe o cale indirecta, sa duca la distrugerea
industriei de razboi germane. Aceasta a fost si motivarea lor oficiala, din
partea Londrei si Washingtonului, ori una din marile surprize ale Aliatilor
dupa razboi a fost sa se constate ca, cu toate aceste bombardamente, capacitatea
industriala a Germaniei a fost prea putin atinsa. Productia industriei germane
n'a incetat sa creasca din 1939 si pana in anul 1945.
Daca Aliatii ar fi dorit un sfarsit cat mai grabnic al razboiului, trebuiau
sa nu ceara capitulare fara conditii, iar bombardamentele lor trebuiau sa se
concentreze asupra industriei cheie de razboi. Karl Bartz in cartea sa "Quand
le ciel etait en feu", ne dã un exemplu edificator: "O
industrie cheie a intregii activitati germane a fost aceea a rulmentilor, cum
erau marile fabrici dela Schweinfurt si Erkner, cele mai importante din lume.
Distrugerea acestor stabilimente prin bombardare repetata, ar fi adus masina
de razboi germana la paralizie. Aliatii ar fi putut scurta razboiul cu cel putin
un an si jumatate, daca ar fi distrus aceasta industrie", incheie Karl
Bartz.
"Se pare însã cã totul s'a întâmplat", cum conchide Leon de Poncins, "ca si cand anumiti inspiratori ai politicii americane urmãreau prelungirea razboiului pentru a permite Rusilor sã ocupe jumatatea de Europã ce le-a fost promisã de Roosevelt".
Traian Golea