"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul,7 Nr. 60, August, 1987

  Preocuparea de capetenie a lumii libere ramane situatia "intolerabila" din Chile, Africa de Sud si in mai mica masura in Turcia, unde democratia este "calcata" in picioare, cu o nerusinare fara limite. Din cand in cand, se mai aminteste si de Afganistan, doar asa, la fapte diverse, cu toate ca acest popor plateste un tribut considerabil, nu numai pentru supravietuirea lui, ci a intregii umanitati. Angola, Mozmbic, Vietnam, Nicaragua, Etiopia, fara a mai aminti toate tarile din rasaritul Europei, printre care si Romania, au devenit, in presa occidentala, cele mai "pasnice democratii", zise si populare, unde nu se mai intampla nimic demn de semnalat, daca nu, o "socializare consimitita" de intreaga populatie, devenita "stapana pe destinul ei" si peste care s'a asternut uitarea, grea ca piatra de mormant.

  As pãrea, poate anacronic, daca as incerca sa aduc o nota disonanta, in acest peisaj idilic, cateva marturii facute de asociatii umanitare, care nu ar putea fi deloc acuzate de partinire politica. Este vorba de asociatia "Medicins sans Frontieres", formata din medici si servicii sanitare voluntare, in Etiopia, carora li s'a interzis asistenta data celor ce se sting de foame, de boli, de teroare si care au fost goniti, pentruca jenau cãlãii, în "exercitarea" functiunii lor.

  Jean Francois, director al Fundatiei "Libertate fara frontiere", fost sef de misiune in Ciad, Pakistan, pentru actiunea internationala in contra foamei si coordonator al misiunilor "Medicins sans Frontieres" in Liban si Sudan, denunta intr'o brosura intitulata: "Ethiopie, du bon usage de la famine", procesul de "socializare" in aceasta tara.

  Metodele bine cunoscute de inceput de comunizare, prin lichidarea tuturor claselor sociale, colectivizarea bunurilor si culminand cu pauperizarea intregii populatii, formeaza platforma ireversibila.

  Un an de seceta a surprins o tara lipsita de rezerve, cauzand moartea a sute de mii de suflete, mai ales copii subnutriti, la o varsta de structurare, la care se adauga alte sute de mii de opozanti, victime ale "socializarii".

  Foamea este folosita ca un mijloc de presiune asupra Occidentului, intru realizarea comunizarii totale.

  Regiunile din Nordul Etiopiei, Tigre si Wollo, unde s'a manifestat foametea, opuneau o rezistenta ferma comunismului si atunci, regimul a initiat transferul intregii populatii in Sud, in sate noi create si usor de controlat.

  Ajutorul alimentar masiv, furnizat cu atata generozitate de populatia din Occident, a fost deviat dela obiectivul lui, de catre armata si militie, si folosit pentru deportare si "reinstalare". Mijloacele de transport furnizate de catre URSS: 335 comioane, 12 avioane, 24 helicoptere, servesc la deportarea populatiei, in timp ce stocurile de alimente, oferite de asociatiile internationale, sunt blocate in portul Assab, in cantitati considerabile: 84.000 de tone in Martie, 96.000 in Aprilie, 142.000 in August, 1985.

  "Foamea este folosita pentru lichidarea opozitiei, ea este continuarea rasboiului prin alte mijloace", declara Jean Francois.

    In fata acestei stari, nu mai ramanea decat exodul, pentru a evita o moarte sigura. Zilnic se refugiaza in tara alaturata, Sudan, 3.000 de persoane.

   Guvernul dela Adis Abeba, clasa infometatii in doua categorii: cei buni si cei rai, refuzand Crucii Rosii sa hraneasca pe "cei rãi", adica pe cei ce refuzau comunizarea. Chiar ajutorul dat infometatilor, denumiti "rãi", este considerat de regim ca o violare a principiului de neamestec in afacerile interne ale unui Stat indepentdent.

  "Cei rãi" trebuesc lasati sa moara de foame. Si pentru a combate pe acesti dusmani infometati, URSS livreaza guvernului armament in valoare de 1,2 miliarde de dolari.

  In provinciile Kobo si Koren, adultii pana la 45 de ani, sunt exclusi dela hrana, daca nu se inscriu pentru "transfer" in Sud. Masura neobtinand rezultatele dorite, armata si militia navalesc in lagarele unde erau concentrati infometatii, distrug barãcile si le taie sursa de apa, lipsindu-i de adapost si hrana, sub privirile neputincioase ale asociatiilor umanitare. Astfel sunt rapite 6.000 de persoane, pentru deportare. O lupta fara mila se angajeaza, intre foame si deportare. Fug infometatii in toate directiile, urmariti ca un vanat, de armata si militie.

  In Octombrie 1985, 20.000 de persoane ratacesc in pustiu, unde multi mor de foame. Putini ajung in Sudan, la capatul fortelor.

  Pentru a reusi sa captureze pe cei sortiti deportarii, militia recurge la minciuna cruda, anuntand distrubuirea de alimente in regiunile Mekele si Worko. Astfe, mii de tarani sleiti de puteri din cauza foamei, sunt capturati ca animalele si deportati.

  Deportarea a 1,5 milioane de persoane din Nord, declarata zona "deserta" spre Sudul "fertil", incepe in Noembrie 1984.

  Organizatiile internationale de ajutorare a populatiei muritoare de foame, din pozitia lor de generozitate, sunt plasate, in dialectica de desinformare, pe banca de acuzare, pentruca refuza asistenta de "reinstalare", adica, refuza a fi complice la deportare.

  Efectul secetei asupra culturii, care a cuzat epidemia foametei, a durat pana la recolta din 1985, care ar fi fost suficienta, datorita ploilor, daca regimul ar fi avut intr'adevar intentia de a salva poporul de la pieire. Regimul insa, impiedica taranii sa lucreze pamantul si sa adune recolta, continuand a-i vana pe camp sau pe la casele lor, pe care sunt nevoiti sa le paraseasca pentru a scapa deportarii.

  Programul de desradacinare a populatiei nu cunoastre alta ratiune, decat aceea de a lichida opozita ostila bolsevizarii, evacuand complet Nordul, pentru a taia in acelas timp orice sursa de aprovizionare a armatei de eliberare.

  Daca ratiuni strategice ar justifica atatea crime, atunci, ajutorul umanitar pentru a combate foametea, nu-si mai are nici o ratiune.

  Echipele sanitare asista neputincioase cum populatia este vanata pe sate, orase, targuri, peste tot unde se afla, pentru a goli complet tinutul de orice vietuitorare.

  Un alt procedeu mai salbatic, consista in a deporta un membru al familiei, care s'ar fi prezentat "voluntar" pentru "transfer". Astfel au separat pentru totdeauna, parinti de copiii lor, distrugand acest unic refugiu afectiv, care este familia. Este prima faza spre realizarea "omului nou sovietic", robotul.

  Din 17 centre de distrubutie alimentara, 68% din copii au fost separati de parintii lor, devenind orfani si "incredintati" centrelor de educare sau reeducare, dupa varsta copilului.

  Produsul acestei goane, pentru a captura omul, s'a soldat cu crearea a sute de centre, in asteptarea "transferului". Insa, cum mijloacele de transport sunt insuficiente si pentru a impiedica populatia astfel adunata sa se imprastie din nou, au aplicat, de asta data oficial, metoda foamei. In felul acesta, populatia slabita nu mai avea puteri sa evadeze. Cum limita intre foamete si moarte este depasita, majoritatea nu mai ajung sa vada "paradisul" promis, usurand si sarcina guvernului, care nu astepta decat acest desnodamant. De acum, taranii nu mai aveau nevoie de pamant sau atat de putin, cat sa le cuprinda un corp chinuit.

  Cei ramasi inca in viata sunt transportati cu avionul pana  la Adis Abeba, capitala. Insa, nedispunand de avioane suficiente la scara proectului, le incarcau peste limitele posibile. Intr'un avion cu o capacitate de 50 de persoane, inghesuiau 350, unele peste altele. Pierderile sunt enorme, mai ales ca cei imbarcati nu erau decat schelete ambulante. Scopul operatiei, doar nu era ca toti acesti nenorociti, sa ajunga la destinatie.

  Transportul aerian se oprea la Adis Abeba pentru a evacua repede Nordul tarii de "indezirabili". De aici se formau convoaie, din cei ramasi si porneau pe jos sute de km pana in tara fagaduintei, Cati mai aveau norocul sa atinga "salvarea" din foamete, nu mai intra in preocuparea comunismului.

  "Reinstalarea". Deportatii ajunsi la destinatie, adica la locul definit pentru stabilirea lor, sunt opriti in plin camp, fara nici un adapost, fara apa, fara minimul de hrana. Prima lor grija era sa defriseze, pentru ca sa-si poata odihni oasele. Prioritatea impusa insa de stapanire era de a construi casa militei, de unde se va supreveghea multimea. Un fel de tur de veghe.

  (In 1950 in Romania, pentru a impiedica fuga spre Iugoslivia a celor urmariti, regimul comunist a evacuat toata populatia frontaliera, pe o adancime de zeci de km. Familiile au fost incarcate in vagoane pentru vite si debarcate in campia Baraganului si lasate in seama lui Dumnezeu, fara adapost, fara hrana. Asa, au inceput sa sape in pamant, sa se protejeze de ploi, de frig, ca primii oameni de caverne. Procedeul figura deja in repertoriul nelimitat al imaginatiei paranoice a bolsevismului, sub denumirea de "transfer" de populatie).

  Ritmul de "transferare" era de 70.000 de persoane pe luna, in conditii de epuizare totala. Starea de slabiciune a creat climatul propice bolilor tropicale, care au desavarsit opera de lichidare. Zilnic mureau 270 de persoane. In unele locuri, dupa marturisirile organizatiei irlandeze Concern, in Oct. 1985, moralitatea atingea 25% din populatia "reinstalata".

  Preotul Kack Finuncan declara in fata ambasadorilor occidetnali reprezentanti ai tuturor tarilor donatoare, ca numarul de morti pana in Septembrie 1985, se ridica la 100.000.

  Au fost loviti in special, copiii sub varsta de 5 ani, care n'au supravietuit conditiilor inumane.

  Organizatia "Medicins sans Frontieres" (MSF) scandalizta de masurile atroce de "transfer" si  "reinstalare", cere ca o comisie internationala sa ancheteze. Drept raspuns regimul procedeaza la expulzarea acestui oranism pur umanitar de asistenta sanitara, devenit jenant. Expulzati din mijlocul celor ce sufera si mor, acesti medici n'au abandonat misiunea lor, ci au continuat opera de salvare, in lagarele celor ce au reusit sa scape cu viata, refugiindu-se in Sudan. Aici i-au ingrijit de boli si foame sa smulga mortii ceeace mai era inca posibil sa o faca.

  Ura, elementul motor al comunismului i-a ajuns si aici, pentruca ei jenau si in afara frontierelor. Cei ce au refuzat "reinstalarea" trebuiau sa piara pana la unul si pentru a-i lipsi de ajutorul dat unei fiinte pe cale de a muri, au trimis o echipa de "luptatori" pentru "eliberarea unei alte tari, Somalia", sa-i rapeasca.

  Ei au fost eliberati mai tarziu, nu dintr'un loc clandestin, sediul acestor "eliberatori", ci chiar dela Adis Abeba, capitala Etiopiei, in urma protestelor donatorilor generosi si a lumii intregi care a manifestat legitimul protest.

  Lasitatea omului comunist actioneaza intotdeauna in afara legii, in afara privirilor, din umbra, lumina zilei risca sa le desveleasca fata desfigurata de spectrul atator crime.

  "Reinstalarea" nu este o actiune impusa de conditii atmosferice, ea nu a fost decat un prilej favorabil, pentru a justifica lumii "necesitatea" ei. Ea nu este insa intamplatoare si nici proprie unor circumstante inevitabile, ea este produsul unui plan bine chibzuit, de a ingradi in tarcuri popoare, transformate intr'o massa amorfa, fara personalitate, fara identitate, care actioneaza sub comanda unui "capo".

  Chiar organizatiile umanitare, au fost puse in situatia de a alege alternativa: de a accepta conditiile date, sperand sa poata ajuta populatia condamnata sa moara de foame, de boli, sau sa abandoneze totul.

  Ceea ce ramane de neconceput, este atitudinea Natiunilor Unite, organism creat tocmai pentru a proteja popoarele de agresiuni, si care, prin Biroul pentru Operatiile Urgente in Africa (BOUA), declara ca nu dispune de nici un element, care sa confirme moartea a zeci de mii de "transferati" si "reinstalati". Complicitatea cu regimul comunist din Etiopia, nu poate fi mai concludenta.

  Guvernul etiopian "asigura" opinia mondiala, ca s'a procedat doar la reinstalarea de "voluntari"!!! Amintim ca la Natiunile Unite, URSS dispune de o majoritate de manevra.

  Scopul acestor deportari este dublu: lichidarea zonelor de opozitie, asa cum au procedat in toate tarile, in momentul cand au pus mana pe destinele lor si simultan, realizarea colectivizarii, care ar fi necesitat un "efort" suplimentar.

  Sa revenim insa la satele noi. Intr'un sat mijlociu de 500 de locuitori, repartitia de munca se face pe brigazi de cate 25 de persoane. Programul se extinde pe 10 ore pe zi, 6 zile si jumatate pe saptamana, iar Duminica dupa masa este rezervata manifestatiilor si reuniunilor politice si de educatie, bineinteles marxista.

  Muncitorii sunt supravegheati de militie, care exercita o teroare continua prin batai, asupra celor ce nu realizeaza norma. La randul lor, aceste brute sunt puse sub controlul trimisilor regimului, recrutati dintre studenti, care aplica si ei acelasi tratament militienilor, pe care acestia il aplica muncitorilor. O emulatie, unde excesul de zel transforma omul in adevarata fiara, de teama de a nu ingrosa randurile celor oprimati.

  La 10 Aprilie 1986, colonelul Mengistu, seful statului, anunta ca in decurs de un an, au fost "regrupati" 2.839.000 de persoane in sate noi create. Uita sa precizeze insa numarul cadavrelor "regrupate".

  In provincia Haraghe s'au creat 3.500 de sate, cuprinzand 1.800.000 de locuitori, in Avici 1.000 de sate, in Shoa 2.000...

  Regruparea a 33 de milioane de locuitori, era prevazuta ca terminata in anul 1994.

  "Transferul" in aceste sate nou create nu cuprindea numai deportatii din Nord atinsi de foamete, ci si pe taranii din regiunile de "reinstalare", fortati si ei sa-si paraseasca casa si avutul, pentru a intra in randurile celor adusi din Nord. Si, pentru a-i obliga sa abandoneze tot ce au agonisit o viata, li se dã foc caselor, ramanand astfel si ei fara adapost, sa intre in categoria celor flamanzi.

  "E datoria noastra de a regrupa taranii, daca ei sunt prea stupizi, pentru a se aduna ei insusi", declara un cadru important al partidului.

  Cinism sau crima premeditata impotriva umanitatii? Si, daca sunt considerate crime impotriva umanitatii atrocitatile comise in timpul rasboiului si deci, imprescriptibile, atunci cele comise in timp de pace, de mai bine de 40 de ani si care se perpetueaza in continuare, in ce categorie ar putea fi clasate, decat in aceea de genocid organizat?

  Multi tarani care nu mai aveau nici un atasament nicaieri in momentul cand si-au pierdut casa stramoseasca, iau drumul refugiului, trec frontierele, sa ingroase randurile celor desradacinati.

  Dar la ce mai foloseste acest strigat de ajutor, al acestor "subdesvoltati", cand Europa, leaganul civilizatiei, a cunoscut cel mai infernal "pohod na Sibir" dela nasterea ei, fara ca ecoul acestor dureri ale acestor zeci de miioane de desradacinati, sa strabata zidul indiferentei de care au fost cuprinsi responsabilii destinului umanitatii?

  Foametea ajunge insa din urma si acest "paradis promis". Muncitorilor, obligati sa construiasca aceste sate, nu le mai ramanea timp sa cultive si pamantul si astfel,  recolta zonelor "fertile", devine inexistenta. Mai pastrau insa in rezerva, acesti "arhitecti" ai "lumii noi", apelul umanitar adresat generozitatii omului occidental, pentru un ajutor urgent de 200.000 de tone de alimente.

  Ratiuni strategice militare, combinate cu colectivizarea si supunerea poporului la o conducere totalitara, sunt pe cale sa se realizeze datorita foametei. Ceeace este insa mai grav, aceste obiective vor fi atinse cu complicitatea unor foruri "umanitare" unde figureaza chiar comisia "Drepturilor Omului". Ce parodie! care a "omis" sa introduca in studiile facute asupra calcarii acestor drepturi in: Afganistan, Etiopia, Camogia, Vietnam, Laos, URSS si toate celelalte tari din Estul Europei unde, aceste drepturi fiind "abrogate", nu mai revolta pe nimeni de multa vreme.

  In fata situatiei grave, de astadata provocata nu de seceta ci de diriguitorii insasi ai acestui popor, guvernul etiopian face un nou apel pentru 1.200.000 de tone de alimente, adresat generozitatii celor care le-au daruit pana acum aceeasi cantitate, in plus fata de sumele in devize, care au insuflat regimului noi forte sa-si continuie opera de teroare.

  Acum, o intrebare legitima. Popoarele de sub dominatie comunista sufera de o foame cronica dela instaurarea regimului. Lumea libera constienta de aceasta tragedie sare in ajutorul acestor victime prin intermediul opresorului. Ajung oare aceste ajutoare la cei lipsiti? Categoric nu! Si toata lumea o stie. Cei opresati continua sa moara de foame.

  O certitudine, ajutoarele, schimburile comerciale nu folosesc decat la prelungirea acestei agonii. Crima deci, este impartasita de catre cei doi parteneri: calaii si darnicii inselati de pescuitorii de arginti, pe trupuri chinuite. Natiuni favorizate!!! care si-au vandut laptele copiilor, codrul de mamaliga, ce de mult si-a pierdut gustul, vigoarea tineretului, vlaga batranilor, inmormantati inainte de vreme.

  "Marea Adunare nationala, a dezbatut si aprobat, in Iunie 1986, planul national unic de dezvoltare economico-sociala a Romaniei, pe perioda 1986-1990. Se vor construi 750.000 de locuinte noi, din care 100.000 in comune si sate... Se vor accentua actiunile de sistematizare rurala, prin concentrarea in comune mari a satelor si gospodariilor izolate, urmand ca noile locuinte sa fie construite cu 2-4 niveluri".

  Concentrarea gospodariilor izolate, nu ar fi altceva decat procedeul aplicat in Etiopia, tara putin desvoltata, unde se dadea foc caselor tarnilor pentru a-i obliga sa le paraseasca si sa se adune in aceste sate noi. Sate artificiale, fara suflet, fara radacini, cu pomi si flori artificiale, fara parfumul livezilor si ierbii de curand cosita, fara culoare, cu fapturi mecanice, piese dintr'un combinat, asemanatoare unele cu altele si aliniate cum sunt crucile de cimitir, ce inspira tristete, nostalgie, fete fara zambet, fara glas.

  Si cine va fi ingramadit in aceste cutii de beton, care vor inlocui casa dela tara, cu pridvor de jur imprejur si stalpi de poarta, unde geniul romanesc a daltuit opere de arta sa dainuiasca peste vremi?

  Aceste sate noi in Romania comunista, compuse din blocuri de 2-4 etaje, nu ar fi decat noi Aiuduri, Gherle, Pitestiuri...

  Tãran român cocotat la al patrulea etaj, privind cerul de care se apropie, o lacrima îi scapa din ochii tristi... Iata fericirea imbracata in nostalgia holdei ce nu-si mai recunoaste semanatorul. Dela al patrulea etaj, in drum spre Cel Atotputernic, urcarea îi va fi mai usoara, izbavirea mai grabnica.

  Proiectul de "transfer" la sate a pensionarilor oraselor, hraniti in cantine populare cu minimul de calorii, cat sa supravietuiasca, nu a fost inca inmormantat, el nu asteapta decat momentul propice, cand Occidentul va seman "destinderea" totala, o alta foamete, pe cale de a se instaura peste un  popor mereu flamand.

  In Nicaragua, de curand, doua mii de indieni Moskitos au fost "transferati" de pe coasta Atlanticului spre cea a Pacificului, cu asistenta Natiunilor Unite. Alte 28.000 vor urma. Asa cred ei ca vor infrange rezistenta opozitiei. Dar atunci ar trebui sa "transfere" tot poporul intr'o alta tara!

  Pentru prima data aceasta organiztie de protetie a celor nedreptatiti, da asistenta pustiitorilor, sfidand drepturile elementare ale omului.

  In Cambogia, orase intregi au fost "transferate" pe camp si in paduri, unde milioane au murit de foame si de boli. Foametea este singurul tovaras nedespartit al omului comunist. Imaginatia diabolica a acestor monstri descopera mereu noi metode, pentru a silui sufletele si constiintele umane.

  Un mare vanator in Africa, pandea la marginea unui lac animalele care veneau sa se adape. Nu mica i-a fost mirarea, observand intr'o mlastina alaturi, animale de tot soiul, imobile, in apa. Lei, tigri, zebre, gazele, antilope... Unele langa altele, fara ca cele mai puternice sa se napusteasca asupra celor mai slabe, dupa legea junglei.

   A stat asa, inmarmurit, ore intregi, asteptand declansarea macelului, spectacol unic. Asteptarea i-a fost zadarnica. Nimic nu s'a intamplat. Dupa o vreme, animalele au iesit din apa, unele dupa altele si au disparut in jungla.

  A aflat mai tarziu explicatia. Mlastina in care se scaldau animalele, continea o apa sulfuroasa, unde animalele suferind de reumatism, veneau sa gaseasca leacul. Gandul de a devora vecinul, intr'o ocasie rara, nu le mai traversa instinctul de fiara. Suferinta era comuna si cele mai crude fiare, respectau durerea celor mai mici ca ele.     

  Comunismul, acest sadic instinct de a ucide, nu cumoaste momentul durerii, orbit de pasiunea nebuna. El depaseste fiara, pentruca ura lui e germenul juisarii, iar teama ce inspira este dimensiunea "omului nou sovietic", teroarea umanitatii.

  Iata comunismul ca "fata umana", cum l-ar admite anumite "cluburi" occidentale, negustorii de arginti, peste cadavre descãrnate de foame.

Filon VERCA