LIBERTATEA, New York
Director: Nicolae Nită
Anul 7, Nr. 64, Decembrie, 1987
Dupa
carbunarii olteni ai Jiului, in 1977, si sutele de alte cazuri mai mici –dar
nu mai fara sens profund si semnificatie politica- arcurile nevazute ale fiintei
umane, au vibrat din nou! Intr’o aceeasi simtire, inimile muncitorilor romani
din industria grea a Brsovului s’au ridicat impotriva tiraniei comuniste,
impotriva unui regim haotic si neuman ce-si mentine stpanirea peste natiunea
romana prin teroare si umilinta. Marturie
a vremurilor ce se apropie!…
Semn
al unei rabdari ajunsa la rascruce, al unei rabufniri interioare ce a depasit
limita tacerii.
Simbol
in restristea suferintei romanesti, ce va deveni… ce este deja, SEMNAL DE
LUPTA împotriva comunismului distrugator si apasarea unei conduceri intunecata
de ura si sadism.
Zecile de mii de OAMENI AI MUNCII care, in strigate de “Jos partidul
comunist”, “Jos dictatura comunista”, “Jos Ceausescu”, precum si alte
multe lozinci, in cap cu “VREM
PAINE” si “VREM LIBERTATE”,
au dat foc sediului partidului comunist din Brasov si-au ars cu satisfactie
efigia satrapului megaloman din Capitala, n’au fost “agentii” Occidentului,
asa cum va sustine in curand guvernul bucurestean. Acesti
oameni revoltati si decisi au intruchipat demnitatea poporului batjocorit pana
dincolo de putinta. Prin actul lor de curaj si sacrificiu au sfidat calaii
momentului, punand in evidenta o rabufnire din adancuri a suferintei neamului.
Mai mult, au deschis calea acelor framantari ascunse in orice Roman:
DESTUL!... NE-AM
SĂTURAT DE COMUNISM!… DE-ACUM VOM RASPUNDE FARA MILA!… simtiri ce mocneau
de mult in suflete, asteptand parca numai o scantele nevazuta pentru a se
preface in furtuna…
Scanteia s’a aprins in inima Brasovului.
Ura impotriva comunismului si revolta ascunsa in adancuri, au luat forme
concerte, ce-au rascolit intregul neam si au deschis ochii strainatatii asupra
potentialului de patriotism si dor de libertate ascunse in sufletele Romanilor
si ale tuturor popoarelor cazute sub teroarea rosie. *
* *
Rabdarea proverbiala a romanului si-a spart carapacea, lasand sa se
scurga –CA O PREVENIRE- mania
unei intregi natiuni. Faptul este cu atat mai semnificativ cu cat s’a
cristalizat in centrul industriei de baza, in inima unei cetati de mii si mii de
muncitori, considerata “cetate de neinfrant” a regimului comunist.
O! Cat de crude si de binevenite sunt uneori loviturile soartei!…
LECTIE incontestabila de neputinta a regimului comunist in a modifica
sufletul si patriotismul romanesc numai prin promisiuni materiale si lovituri de
cnut.
LECTIE exemplara, in acelas timp, de demnitate si curaj din partea
acestor brasoveni, ce vor ramane pilda si indemn pentru vitor.
Caci, ce s’a petrecut la Brasov in luna Noembrie 1987, n’a fost decat
un inceput. Opresiunea sociala, tortura fizica si brutalitatea morala ce vor
urma, nu vor mai putea stinge jarul ce mocneste in suflete si ganduri.
Suferintele au si ele o limita. Si cu cat impilarea va fi mai crunta, cu
atat rezeistenta si reactiunile vor fi mai darze.
Prin cutezanta si tenacitatea acestui BRASOV,
neamul romanesc si-a reluat locul in mijlocul rezestentei active anti-comuniste,
marcand un moment de glorie si de mandrie nationla.
Din tot sufletul suntem alaturi de actiunea brasovenilor.
Prin toate mijloacele ce ne stau la indemana îi vom sprijini in fata
lumii libere pentruca aceasta lume sa inteleaga ca acolo -in Romaania- ca si in
alte tari cotropite de haitele rosii, soarta in cauza nu mai este numai un
salariu mai bun, o casa mai incalzita sau un bec de lumina mai puternic.
Acolo, in suferinta si moarte, se da lupta intre doua lumi. Miza fatala
este salvarea libertatii omului, respingerea acestei ideologii nefaste in
neantul de unde a venit si restabilirea unei armonii intre natiuni. Ieri, au fost unii care si-au dat obolul in lupta cu stihiile
purtatoare de stea rosie. Maine vor fi poate altii. Dar AZI sunt fratii nostri
din BRASOV care s’au ridicat neinfricati si aspri -cu familiile si cu copiii
lor in frunte- sa spuna NU acestor forte marsave ce n’au nici respect fata de
om, nici dragoste fata de neam, nici smerenie fata de Dumnezeu.
Dar marile raspunderi vin din stafunduri, unde stau ascunse vitutile
stramosesti. Muncitorii aceia, iesiti din “zgura de furnale si cazane”, de
la strunguri, aparate de solda si mii de alte instrumente si masini, si-au
inteles instinctiv menirea si raspunderea. Stiau ce-i asteaptă. Stiau ca vor
intra intr’o vâltoare draceasca, incarcata de primejdie si suferinta. Dar au
ales calea durerii fara reticenta.
MĂRIRE LOR!
De aceea ne plecam cu respect in fata sacrificiilor facute, precum si in
fata suferintelor ce vor indura eroii si martirii dela BRASOV. Ei vor inscrie
insa in istorie, clipa unui inceput. Inceput care -speram- va insufla permanent
atitudinea activă a tuturor Românilor din Tara si din Exil.
Duhul celor căzuti pentru aceeasi cauză, se răsfrânge binefăcător
în cei de azi! Faust
BRĂDESCU
Presa internatională
ne aduce vestile de mult asteptate: Românii au trecut la atac împotriva uzurpatorilor
comunisti.
Cei 20.000 de oameni
care s’au răsculat la Brasov, care au ocupat Primăria si sediul partidului comunist
-incediind, devastând, cerând cu glas mare uciderea lui Ceausescu si
sfârsitul dicataturii -LIBERTATE- acesti luptători duc în piepturile lor
sufletul României de mâine.
Sfârsitul tiraniei
a sosit, ca totdeauna în istorie. Sfârsitul ocupatiei moscovite, al mizeriei,
al incapacitătii si abuzului. Sfârsitul Nomenclaturei, al xenofiliei.
Sfârsitul Yaltei, sfârsitul ateismului, sfarsitul apatrizilor, sfârsitul
Exilului national. Timpul
e numai o ratificare... Ridicarea
poporului la Brasov este ca a doua Coborîre a lui Christos printre oameni. Este
Invierea Neamului nostru. Idealul
bătut pe Cruce, Idealul biruind prin Cruce.
România îngropată
în glie, România biruind prin sângele martirilor din glie.
Noi suntem azi numai
un Neam pierdut printre străini. Dar ziua vine când vom recunoaste pe cei ce
sunt ca noi... Ne vor recunoaste cei ce, după faptă,
Si astfel, prin
sângele nostru pentru Tară vărsat în generatii, va trăi România,
scuturată de vermina mortilor ani... Radu
Budisteanu