"Cel
mai miscator semn al dorintei de concentrare in efortul pentru liberarea tarii
l-a dat, la adunarea de la Paris, propunerea dlui Martinescu, membru al URL,
de a pastra un moment de reculegere pentru cei trei mari romani care si ei luptasera
din rasputeri pentru salvarea tarii: Maniu, Antonescu si Codreanu. Sala a ramas
profund emotionata vazandu-l pe dl. Ratiu cu ce pietate s'a ridicat la reculegere".
Intr'adevar, ar fi fost un semn imbucurator pentru exil, un inceput de maturizare, de percepere si de apreciere a autenticelor valori romanesti pe care cei trei mari, fiecare in felul sãu, le reprezinta pe cerul nazuintelor neamului nostru. Pentruca orice roman intreg, roman-roman, cu vederile si simturile nealterate de curentele si infuentele nocive ale acestor vremuri, raspunde miscat la asemenea popunere... Credem ca oricare din cei trei mari, daca ar mai fi printre noi, ar fi chemat o adunare la un moment de recuegere pentru memoria celorlalti doi, eventual incluzându-l si pe Gheorghe Bratianu.
Iluzia n'a durat insa prea mult. Numai la cateva zile de euforie vine alta revista, de-acum chiar oficiosul URL, cu lovitura pentru biata rândunicã: un protest al dlor Mircea Vlad si Mihai Ghica, insotit de comentariul URL, fiecare cu niste exlicatii confuze si contradictorii, spunand ca ei ar fi respectat momentul de reculegere numai pentru Maniu.
Sa lasam sa vorbeasca protestul:
"La intrunirea din 12 Aprilie... un participant care s'a declarat recent venit din tara, a sugerat pios un moment de reculegere pentru eroii neamului romanesc cazuti in serviciul patriei. Natural, toti ne-am sculat in picioare. Exact in acel moment, in zgomotul ridicarii in picioare si a scaunelor impinse inapoi, s'au enuntat trei nume. Primele doua neclare si al treilea, cel al lui Iuliu Maniu. Reculegerea a fost respectata. Dupa intrunire am fost informati ca unul din numele inecate in zgomot a fost cel al lui Corneliu Codreanu. Noi protestãm. Nu acceptãm implicatia. Noi am respectat momenul de reculegere pentru Iuliu Maniu. Mircea Vlad si Mihai Ghica".
Prima stire ramane clara: un moment de reculegere pentru trei mari romani care si ei luptasera pentru neamul romanesc, Maniu, Antonescu si Codreanu... Deci nu era vorba de "eroii cazuti", formula care include pe toti eroii neamului, ci de trei nume de romani, cu rezonanta suficient de clara si de arhicunoscute pentru a fi prinse din sbor de orice ureche. Notita dã ordinea: Maniu, Antonescu si Codreanu. Protestul dlor Vlad si Ghica spune ca primele doua nume au fost inecate in sgomot si ca n'au auzit decat pe cel de al treilea, care ar fi fost al lui Maniu, deci contrazicere.
Comentariul URL spune ca "foarte putini dintre noi... am auzit numele lui Corneliu Codreanu si nmeni pe cel de al treilea pe care nici acum nu-l stim. Intrebati fiind, reprezentantii Consiliului National afirma acelas lucru.
Regretam
aceasta chemare din sala care a contrazis spiritul general al adunarii si platforma
democratica a tuturor organizatiilor participante". Comentariul URL spune deci ca "foarte putini"... au auzit numele lui Codreanu si nimeni pe cel de al treilea. Alta contrazicere, pentruca dnii Vlad si Ghica dau ca inecate primele doua nume si pe al lui Maniu ca al treilea. Protestul si comentariul de mai sus ne redau jocul disperat al unora care inceearca sa scape de niste cartofi fierbinti pe care dl. Martinescu, probabil cu buna credinta, i-a aruncat in mainele participantilor "democrati" la aceasta intrunire.
Atat protestul cat si comentariul sunt clare in ce-l priveste pe Corneliu Codreanu. Pentru acesti oameni Corneliu Codreanu nu reprezinta seful unei generatii de romani, dela vlãdicã pânã la opincã, care s'a straduit sa redea neamului nostru onoarea si demnitatea de care s'au bucurat stramosii nostri. Pentru ei Codreanu este, asa cum il gasim in enciclopediile vestice, "fascistul" si "antisemitul" a carui organizatie a fost eliminata dupa cel de al doilea razboi mondial. Si romanii "democrati" trebue sa accepte aceasta formulare in ciuda tuturor evidentelor. Ei trebue sa se conforme in a nu avea nici o contingenta cu acesti "fascisti", întrucât consemnul vine, probabil de sus, dela "democrati" mai mari cu alte prefixe si care se scriu cu majuscule.
Mai dificila ramane pentru ei problema lui Antonescu care, "dictator" fiind, totusi intretinea raporturi de prietnie si colaborare cu marii nostri democrati Maniu si Bratianu, si care dupa marturisirea insasi a evreilor, nu poate fi acuzat de antisemitism pentruca a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa-i salveze din ghiarele lui Hitler. Si totusi, pentru acesti romani "democrati" din exil Antonescu nu este omul care impreuna cu Garda de Fier in 1940 a salvat tara dupa scadentele catastofale ale politicii "democratilor" timp de doua decenii, guvenare la care "democratii" nostri si-au refuzat colaborarea din lasitate si calcule meschine.
Pentru
neamul romanesc insa, pentru Românii-Români, Maresalul Antonescu
a fost acela care a mobilizat tot ce a fost romanesc pentru a spala rusinea
nefasteor urmari ale unei politici "democrate". Acest om, Maresalul
Antonescu, la ora cand a ordonat la 22 Iunie 1941 trecerea Prutului si pana
la arestarea lui, a avut asentimentul si sprijinul neconditionat a 90% din neamul
nostru. Doar 10%, care au fost chiulangiii, tradatorii, dezertorii si mai ales
[nu si cei mai multi] "domocratii" -complotisti impotriva propriei
lor tari si impotriva propriei lor armate. Pentru acestia Maresalul Antonescu
nu este romanul a carui memorie sa merite un moment de reculegere. Dupa cum
vedem, numele lui nu poate fi pronuntat, sau daca s'a pronuntat, nu se poate
lua la cunostinta ca s'ar fi pronuntat, cum reiese din textele de mai sus. Asa
a ajuns memoria lui Antonescu in viata politica a unor cercuri româno
"democrate" din exil. Acesti zisi politicieni inca si azi mai justifica si aproba tradarea dela 23 August cand, in cârdãsia lui Bodnaras, un dezertor abject si un transfug la Rusi, l-au arestat pe capul statului si comandantul ostirii romane prinsa in inclestarea pe viata si pe moarte cu puhoiul bolsevic, predându-l inamicului. Impotriva unei astfel de cardasii nu a protestat nici un "democrat" pana acuma.
Maniu, Antonescu si Codreanu sunt trei nume de mari romani, a caror memorie intruchipeaza simbolul unitatii. Cine este impotriva unuia din cei trei, este impotriva unitatii noastre nationale.
Credem ca prima stire ne reda situatia de fapt din sala din Paris de la 12 Aprilie, si credem ca sala cu adevarat s'a ridicat ca unul pentru un minut de reculegeere in memoria celor Trei Mari. Mai credem ca majoritatea au facut-o cu toata inima. Credem insa ca parte dintre participanti au fost luati prin suprendere si au dat curs inimii fara sa cugete prea mult, sculandu-se si ei in picioare ca toti românii-români.
Ajunsi
insa acasa, au fost chemati la telefon de glasul "constiintei", cerandu-le
socoteala pentru infamia comisa de a se fi ridicat in picioare a reculegere
in memoria unor romani ne-"democrati", si atunci au fabricat scuzele
si explicatiile de mai sus, care, dupa cum vedem, se bat cap in cap. Cum ramane insa cu unitatea in urma acestor proteste? Cine accepta cardasia cui? Cine se compromite cu Cine? Cei care au participat la aceasta intalnire si care cu inima curata si fara rezerve s'au ridicat la acel moment de reculegere in memoria lui Maniu, Antonescu si Codreanu trebue sa se intrebe cu cine stau alaturi si cu cine vor sa plece la drum. Este randul lor sa se pronunte; pentruca ceilalti, protestatarii, au facut-o si prin asta s'a creat o noua situatie.
Anumite cercuri din exil afirma repetat si insistent ca ei lupta pentru o Romanie libera si democrata. Insistenta lor ne face sa ne intrebam daca o Romanie libera ar putea fi si ne- "democrata", adica daca libertatea poate fi de mai multe feluri. Libertatea nu include, prin faptul ca toata lumea e libera, si desemnarea prin vot liber [deci neconstrans] a conducatorilor lor? Aceasta technica de a se ajunge la formarea unei conduceri si a unei forme de guvernamant prin jocul alegerilor libere nu este inclusa in "Libertate"? Si daca este inclusa, de ce totusi aceasta precizare pana la sãtâietate cã ei vor o Romanie libera si "democrata"? Acest lucru ne face sa banuim ca "democratia" asta trebue sa figureze mereu ca un codicel legat de libertate, un corset care se aplica pe trupul Libetatii si care ar insuma o seama de tabuuri si de interese nationale si straine nemarturisibile.
In cursul celui de al doilea razboi mondial, Francezii si-au vazut tara invadata de Americani. Surprins de aceasta priveliste, un francez intreaba pe-un american, pentru ce lupta el? Americanul i-a raspuns ca lupta pentru "democratie". N'a inteles bine frantuzul cum vine figura asta. In sinea lui isi spunea ca noi luptam pentru eliberarea Frantei, pentru eliberarea poporului nostru si pentru eliberarea si salvarea a tot ce este francez, dar Americanii? Raspunsul probabil ca l-a avut ceva mai tarziu, cand "democratia" adusa de soldatul american s'a intins, impusa de cizma lui Stalin, peste toata Europa de rasarit si care de atunci si pana acuma tine si restul continentului cu sufletul la gura.
Dar sa revenim cu amintirile la vremurile grele de dupa 23 August din tara noastra, cand in toate partile si pe toate gardurile stateau abortate afisele care cereau "domocratizarea" tarii si cand puscariile au fost golite de raufacatori pentru a fi inrolati, in unitatile care trebuiau sa ajute la "democratizarea" noastra. Pe podul care separa suburbia Mănăstur de municipiul Cluj, acolo unde dospea drojdia noii "democratii" si care ameninta si viata lor, mãnãsturenii au pus un placat mare peste pod cu o lozincă care atunci exprima starea de spirit a intregului nostru popor si care nu cred că s'a stins din toate constiintele: "Pânã aici "democratie", de-aici încolo-i Mãnãstur!"
In
conlucrare cu partidul comunist, agentura Moscovei in tara noastra, cu sefii
partidelor politice din Romania si cu asentimentul trãdãtor al
unor sefi militari ai armatei romane, în ziua de 23 August 1944, Regele
Mihai, printr'o lovitura complotistã lipsitã de orice scrupule,
l'a ademenit pe Maresalul Ion Antonescu si pe ministrul sãu de Externe,
Mihai Antonescu la Palatul Regal, unde i-a arestat, predând virtualmente
tara în mâinile armatei sovietice de ocupatie. In seara aceleiasi
zile, Regele Mihai anunta prin posturile de radio incheierea unui pretins "armistitiu",
armistitiu care insa a fost semnat abia dupa trei saptamani la Moscova fara
nici un fel de discutii, dictat de sovietici.
Conform instructiunior Generalului Racovitza, camandantul armatei de operatie,
care era in complot si principalul element de executie a capitularzilor prezidati
de Regele Mihai, delegati ai unitatilor romanesti au luat contact cu comandantii
sectoarelor sovietice, la dispozitia cãrora au pus trupele romanesti.
Toti ofiterii ascultaserS la Radio cuvântarea Regelui, care anuntase încheierea
unui armistitiu. Nu existã in vocabular cuvantul care sa califice asa
cum se cuvine marsavul act de inselare a bunei credinte a armatei care luptase
eroic timp de trei ani si doua luni, ducând nimbate de glorie steagurile
Tarii pânã în Crimeea, Caucaz si malurile Volgei. O tradare
care nu are precedent in istoria niciunei natiuni: un rege dând armata
sa în mâna inamicului. Aceasta a fost monstruoasa realitate".