FILE   DE   ISTORIE

GRIVITA IN CONSTIINTA NATIONALÃ

de Traian GOLEA

"LIBERTATEA", New York

Director: Nicolae Nitã

Anul VI, Nr. 57, Mai 1986

Tânãrul stat român rezultat din actul Unirii dela 1859 nu se bucura încã de toate libertatile. Turcia mai avea prestigiu. Totusi, in afacerile interne amestecul ei a scazut mult. Dupa cum stim, nu a reusit sa impiedice alegerea lui Cuza, secularizarea averilor manastiresti, unificarea administrativa si contopirea celor doua armate. Alta era insa situatia in celelalte tari din sud-estul european, pe care Turcii le tineau ocupate si le guvernau ei. Acolo s'au iscat rascoale armate impotriva lor. Pe Sarbi îi supun Turcii mai repede, dar Muntenegrii nu se lasa usor doborîti. Rusia, dornica de mai multa vreme sa spele rusinea invingerii in razboiul Crimeii si sa faca un pas inainte in implinirea testamentului lui Petru cel Mare, foloseste prilejul de a fi fost solicitata sa vina in ajutorul crestinilor din sudul Dunarii. Ea se pregateste de razboi.
    Romania, prinsa intre cele doua mari puteri, cauta o cale sa ramana neutra. Turcia, care ar fi profitat cel mai mult de pe urma unei astfel de neutralitati, din trufie, orbire si lipsa de simt politic a conducatorilor ei din acea vreme, a nesocotit aceste eforturi ale noastre.
    In primavara anului 1877 Rusia declara razboi Turciei si cere Romaniei liberã trecere pentru trupele ei spre Balcani. La 14 Aprilie se semneaza o conventie care reglementa aceasta treceere. In acest timp, bande de basbuzuci si Cerchezi, sustinute de armata regulata a turcilor trec Dunarea si se dedau la jafuri, omoruri si dau foc caselor. Arnata romana se insira dealungul Dunarii si pune capat acestor tulburari. Turcii insa, ataca porturile de la Dunare si scufunda vapoarele.
    Parlamentul dela Bucuresti, luand act de atitudinea beligeranta a Turciei fata de Romania, voteaza la 9 Mai 1877 legea de declarare a independentei Romaniei fata de Poarta. A doua zi la 10 Mai, Domnitorul Carol proclama Independenta.
    Intre timp Rusii pe patru coloane se indreapta spre Dunare si in luna Mai, prin mai multe puncte, trec pe malul drept. Pe cale diplomatica Romania sondeaza sansele unei eventuale participari a Romaniei la razboiul impotriva Turciei. Gorchakof, cancelarul Rusiei, din trufie si calcul de mânã liberã la terminarea ostilitatilor, respinge cu indignare sugestia: "Cum adica, Rusia nu ar fi in stare sa-i invinga singura pe turci?"
    In spatele corpului expeditionar rus din Balcani, indreptat spre Constantinopol, la Plevna, Osman Pasa isi concentreaza fortele si ameninta sa-i taie retragerea. Primul atac al Rusilor impotriva Plevnei este respins. Al doilea atac este respins si el cu peirderi catastrofale pentru Rusia si cu asta intreaga situatie a acestui corp expeditionar devine si ea catastrofala.
    Disperarea Rusilor atinge culmea. Campania militara din Balcani, dintr'o plimbare cu floare la butoniera si cu zambetul pe buze se transformase intr'o lupta pe viata si moarte. Toate calculele lor si toate asteptarile lor au fost rasturnate de Osman Pasa. Atunci marele duce Nicolaie, frate al Tarului si comandantul suprem al trupelor dela sud de Dunare, trimite faimoasa depesa Domnitorului Carol: "Vino in ajutorul nostru. Treci Dunarea pe unde vei voi, sub ce conditii vei voi, dar vino mai degraba ca Turcii ne omaora. Cauza crestinatatii este pierduta".
    Fala trecutului nostru sta in menirea neamului romanesc de a fi fost timp de secole straja agera si neadormita a crestinatatii si civilizatiei la Dunarea de Jos. Manati de aceasta menire, Domn si conducatori hotarasc ca armata romana sa treaca Dunarea si alaturi de Rusi sa dea piept cu Semiluna.
    T.C. Vacarescu in cartea sa "Luptele Românilor dela 1877-78" descrie oastea romana: "Chipurile barbatesti ale soldatilor, fetele pârlite de soare, de vânt, de pulberea marsurilor; ochii lor cãtând mândru si hotãrît oglindesc gandurile care le inalta sufletul pana la cel mai sublim act de sacrificiu si de devotament ce se poate cere naturii omenesti, acela de a-si da voios si fara sovaire viata la un ordin, la un cuvant, ba chiar la un semn, pentru patria lor".
    La sosirea armatei romane in fata Plevnei, comanda suprema a armatei aliate se oferã Domnitorului Carol, care prin ordinul de zi din 20 August catre armata romana, printre altele, spune:

    "Ostasi romani!
    Voi stiti ce mult a suferit patria noastra timp de peste 200 de ani, in care vi se rãpirã mijloacele de a apara barbateste drepturile ei. Astazi aveti aceasta ocazie de a arãta din nou vitejia voastra. Europa intreaga sta cu ochii atintiti asupra voastrea. Nainte dar cu inima romaneasca si lumea sa ne judece dupa fapte.
    Faceti sa fâlfâie din nou cu glorie drapelul romanesc pe campul de bataie, acolo unde stramosii nostri au fost secole intregi aparatori ai legii si ai libertatii".

    Plevna era deacum inconjurata. Intrati pe pozitie, un sector romanesc de sub comanda generalului Cernat a fost sa fie in fata Grivitei cu cele doua faimoase redute ale ei, cheie in apararea Plevnei. Pregatirile atacului incep prin bombardarea artileriei care tragea din 230 de guri de foc. Atacul general era fixat pentru 30 August, la atac prin asalt. Ploaie de gloante inamice cad naprasnic asupra lor. In fata redutei Nr. 1 cade maiorul Sontu si cu el mai cad o multime de ofiteri si soldati. Cu forte intarite se trece la al doilea asalt, apoi la al treilea. Cand se înserã, istoviti, dar intepeniti in darzenia lor, dorobantii trec la al patrulea asalt asupra Grivitei si redutele cad in mainile lor. In ordinul sãu de zi catre vitejii dela Grivita Domnitorul spune:

    "Sub focul cel mai viu al inamicului ati infruntat moartea cu barbatie. Ati luat o reduta si-un drapel. Eu, Domnul si Comandantul vostru,. sunt mandru de voi si va multumesc".

    Osman Pasa hotarîse sa sparga centura ce-l sufoca si sa iasa spre sud, spre Sofia. Cu 20.000 soldati rupe primele doua linii si asteapta a doua armata a sa de 20.000 pentruca impreuna sa forteze iesirea. Unitatile romanesti prinsera de veste si dau de stire comandantilor care trec la urmarire. Turcii sunt aajunsi si angajati din nou in lupta. Alte unitati il ataca pe Osman Pasa din flancuri si din spate. Cade calul sãu mort si el este rãnit la picior. Se duce vestea ca a fost omorît. Oastea lui descurajata, se destrama. Colonelului Cerchez îi revine onoarea de a-i accepta oferta de predare, pe care o transmite Domnitorului. Carol il felicita pentru eroismul sau si al armatei sale. Nesocotirea din partea turcilor a straduintelor noastre de a ramane neutri a fost crunt pedepsita de soarta. Cele mai puternice redute ale lor au fost cucerite de Romani. Cel mai viteaz general al lor se preda Romanilor si odata cu Osman Pasa s'au mai predat zece pase, 130 de ofiteri superiori, 2.000 ofiteri inferiori, 40.000 de infanteristi, 1.200 de calareti si 77 tunuri.
Semiluna a fost invinsa. Dupa mai bine de cinci secole de navaliri, razboaie, pradari, bir platit si umilinte suferite, cu râuri de sânge dar si cu biruinta devenita legendara, Romania si-a consfintit Independenta decretata la 10 Mai 1877.
    Luarea Grivitei, cu desfasurarea exemplara de eroism si sacrificiu a fost un mare bine pentru toata suflarea romaneasca. De mai bine de doua secoloe nu mai exista o armata romana, sau de exista, ea lupta petnru interese straine. Acuma, la numai doua decenii dela infaptuirea Unirii, cand se renascuse natia si cand statul roman se inchegase, tanara lui armata spala umilintele trecutului. In sufletele romanesti Grivita a inviat zorii unor noi timpuri, de libertate, independenta si incredere in propriul destin. Ea a legat din nou lantul verigilor de vitejie din epoca lui Mircea, Vlad, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul cu prezentul.
    Grivita a infaptuit ultimul punct din programul divanului ad-hoc din 1857, program care sta la baza Romaniei moderne: Unire, Reforme, Dinastie mostenitoare si Independenta.

Traian Golea

Infanteria românã în mars