IN PREAJMA REABILITÃRII

"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul III, Nr. 35-36, Iunie-Iulie 1985

A aparut de curand o carte intitulata "In serviciul Maresalului", scrisa de un american, Larry Watts, bursier Fulbright, la Bucuresti, intre anii 1982-84, cu acces la arhiva Comitetului Central al partidului, precum si la Biblioteca Republicii Socialiste Romane.
Este un dialog cu un fost colaborator apropiat al Maresalului Antonescu, care reveleaza evenimente surprinzatoare, asupra Rebeliunii din Ianuarie 1941, unde Miscarea Legionara este prezentata in cele mai sumbre culori.
Surprinzator, dar in alt sens, este portretul postmortem al Maresalului, facut de catre acest ofiter, din cabinetul sau militar.
Iata motivarea acestor destainuiri: "...Mi-am luat o misiune de supravietuitor, sa lupt pentru dreptatea acestei mari figuri, napastuite la vrerea dusmanilor tarii si repunerea lui la locul de mare cinste..."
Aceasta hotãrîre solemna este luata de un ofiter superior, un general, care a indurat torturi si umilire, ani de zile, in inchisorile comuniste.
Cum a fost oare posibil acest contact, timp de doi ani de zile, al unui condamnat ca dusman al regimului cu un strain, un american, in plus, fara ca Securitatea, care insoteste ca o umbra orice strain ce intra pe teritoriul tarii, sa nu afla nimic? Nu! Nu este de inchipuit acest lucru. Si, daca totusi s'a putut realiza, care va fi pretul platit de catre acest curajos ofiter, care a indraznit sa provoace stapanirea?
Declaratiile explozibile facute de acest ofiter, supravegheat indeaproape, nu pot fi decat "sugestii" pornite din sfere inalte alte regimului. Cu ce scop insa? Timpul ne va rezerva si solutia enigmei.
Larry Watts justifica valoarea acestui document, in raport cu tot ceeace s'a scris pana acum: "Toti autorii Romani si-au formulat si au scris ideile, in afara Romaniei. Aici e prezentat un punct de vedere "dinauntru", de catre un Roman, traind in Romania".
Sa fie oare o garantie, ca aceste idei ar prezenta adevarata fata a evenimentelor, mai mult decat au facut-o in Occident, in deplina liberatate, personalitai, care au fost martore ale lor, ca d-nii Gheorghe Barbu, general Ion Gheorghe, sau chiar actori, in acest episod istoric, ca d-l Horia Sima, Vice-Presedinte al Consiliului de Ministri?
Atunci cand se intreprinde o opera istorica, nu trebuie ignorat nici un document, fie el chiar advers, petnru a desprinde spiritul de ansamblu al evenimentelor. Ori d-l Larry Watts n'a retinut decat ceeace i-a fost "sugerat", de catre responsabilii Comitetului Central, prin intermediul acestui ofiter.
Nu ne surprinde, deci, de a desprinde aceasta agresiune permnaenta impotriva Miscarii Legionare, care formaeaza axul central al acestui "document", intr'un mod propriu comunismului, isvorît din ura, venin si mediocritate, in lipsa de argumente valabile.
Iata prima intrebare, care nu asteapta decat confirmarea oaspelui:
"Este adevarat ca Miscarea Legionara a fost formata in crezul hitlerist si subentionata din bugetul partidului?"
Raspunsul este prompt, fara ezitare: "Da! ea a fost nascuta si crescuta in spiritul national-socialist..."
Pentru omul de azi s'ar putea concepe astfel de incrucisari dar, pentru cei ce cunosc putina istorie sau, mai ales, pentru cei ce au trait acele vremi, evenimentele sunt clare. Cred ca nu este inutil, mai ales pentru tanarul "istoriograf" dela Fulbright -poate i-ar folosi pentru alte incercari- sa-i reimproaspatez memoria.
Corneliu Codreanu a inceput lupta impotriva comunismului, facand apel la valori autentic romanesti, inainte de a se fi auzit de caporalul austriac. Si, pe acea vreme, chiar Ducele Mussolini manifesta idei socialiste.
Atunci, cand Hitler devine Cancelarul Germaniei, in anul 1933, Miscarea Legionara fusese deja desfiintata de cateva ori. Spiritul ei a fost chiar reprezentat in parlamentul tarii, cu 10 deputati, sub denumirea de LANC [Liga Aprararii National-Crestine], din care faceau parte: profesorul Cuza, Ion Zelea Codreanu, tatal lui Corneliu Codreanu, profesorii Sumuleanu si Gavanescul, cei trei din urma, legionarii de frunte de mai tarziu.
Inca din 1920, Corneliu Codreanu, impreuna cu C. Pancu, resping prin Curajul lor, actiunea a 4.000 de grevisti, la Regia Monopolurilor Statului, care arborasera drapelul rosu pe cladire.
La o luna mai tarziu, aceeasi luptatori indraznesc sa patrunda in atelierele CFR dela Nicolina, Iasi, ocupate de 4.000 de lucratori, aproape toti bolsevizati, sub conducerea comunistilor Dr. Ghelerter si Gheler. Cu pretul vietii lor reusesc sa smulga steagul rosu de pe cladirea atelierelor si sa-l inlocuiasca cu cel tricolor.
Era un moment de rascruce istorica, atunci, cand Rusia Sovietica voia sa comunizeze tara. Esuarea acestei bolsevizari premature, se datoreste intuitiei lui Corneliu Codreanu, legionarismului lui de mai tarziu si acest esec, comunistii dela Kremlin, nu-l vor ierta niciodata.
Pe acest adversar de atunci, il va intalni, dupa un sfert de veac si ura lui, fara margini a inventat Pitestii, Gherla, Canalul Dunarii... pentru a distruge, pana si scanteia acestui romanism.
Apoi, in 1938, legionarii refugiati in Germania, lucreaza ca simpli muncitori, fiind consemnati in capitala Germaniei, in timp ce camarazii lor, in tara, erau in inchisori sau vanati ca niste fiare si ucisi fara judecata, de catre instrumentele internationalei comuniste, cuibarite in insusi Palatul regal al sceleratului rege, Carol II.
Apogeul crimei, nu-si are oare geneza, in ultima vizita a regelui, primit cu mare pompa de catre Cancelarul Hitler?
Istoriograful nostru nu putea afla aceste evenimente, la Bucuresti, pentru ca materialul lui "documentar" era deja pregatit. El nu servea decat de panou publicitar pentru Occident, in campania de desinformare.
Glasul Patriei, Tribuna Romaniei si atatea fituici pseudo-religioase, nu mai corespundeau timpului, inlocuite, de-acum de literatura "istorica", gen Fãtu si Spãlãtelu, ca cea a lui Victor Frunza, pseudo-expulzat in Vest, Michel Hamelet, Larry Watts...
De remarcat faptul ca nici o alta formatie politica nu intra in gratiile acestei campanii, ignorate, pana la absenta totala, disparute ca si cand n'ar fi existat, in afara de Miscarea Legionara.
Dar iata avalansa de invective, asvarlite asupra acestui spirit de fronda impotriva bolsevismului, iesita din neputinta omului minor de a combate o ideie, prin argumentele altei idei superioare.
"Tot ceeace a facut Gen. Antonescu, nu a fost decat a imblanzi o miscare salbateca, primitiva", pag. 38.
"Copiii rataciti, s'au dovedit nu numai denaturati dar si criminali", pag. 41.
"Tara nu-i mai voia... cerea sa se scape de legionari", pag.45.
"Acest tineret care luase drumul prapastiei", pag. 45.
O Miscre salbateca, primitiva... copii denaturati, criminali... iata ce reprezenta tineretul acestei tari, angajat in lupta contra comunismului, pe viata si pe moarte, inca dela sfarsitul primului rasboi mondial, care, daca n'ar fi fost prigonit si asasinat, cu tabla de tradator de neam la capatai, de catre proprii lui parinti, deveniti instrumente in mana internationalei, azi tara nu ar geme sub jug, umilita si flamanda.
Incantatoarele metafore continua, ticluind scene din timpul Rebeliunii1).
"Legionarii se predau cu spinari inconvoite, sub povara rusinii... Lamentabil spectacol.... O coloana de oameni mai bicisnici, mai lipsiti de demnitate omeneasca.." pag. 113.
"Prin acest gest legionarismul isi incheie existenta; El expirase in mod lamentabil, intr'un holocaust, pe cat de inutil, pe atat de rusinos si criminal. Ingemanat cu stigmatul omorului si ridicand crima la rang de cult, de-alungul a doua decenii, inveninand si indoliind viata tarii. Legionarismul moare acoperit de blamul intregii tari", pag. 127.
Dupa o agonizare de cinci luni, racile morale, care submineaza Miscarea, ajunsa la paroxismul dementei, isi pune pistolul in tampla si se sinucide. A disparut ca si cum n'ar fi fost niciodata", pag.127-128.
Si mai departe: "Legionarismul nu fusese decat o molima ce se asternuse pe mintile si sufletele tineretului... Miscarea Legionara importata!, lipsita de lumina!!, oblojita de babe si vraci!!!, se desvolta in taina, la umbra misticismului, apasand asupra spiritelor, ca o mafie imensa". pag128.
Citind aceasta tirada de adjective, fara greutate se recunoaste, prin calitatea verbului, omul comunist, orbit de pasiune si venin. Se recunoaste cu atat mai usor, cu cat portretul atribuit legionarismului, se potriveste intocmai legendarului comunist, hranit din ura si omor, pe scara de genocid. Katin ramane marturie strigatoare la cer. Tineretul polonez, dupa 40 de ani dela oribila crima, vrea astazi sa stie cum au fost asasinati parintii lui.
Poporul rus inregistreaza zeci de milioane de victime a acestor paranoici, care nu cunosc limita umana, intru desfigurarea semenilor lor. Gulagurile, inchisorile, de care Occidentul nu mai pomeneste de mult, o singura aluzie, unde zilnic pier de foame, ger si boli, mii si zeci de mii de fantome ambulante, nu sunt oare opera acestor "luptatori" de clase sociale, care vor sa impuna prin violenta, predominarea mediocritatii?
Iata cum stabileste Corneliu Codreanu raporturile intre legionar si comunism: "Legionarul este impotriva comunismului si va lupta din toate puterile lui, pentruca, oriunde se va afla incuibat acest comunism, sa fie demascat si rapus. Triumful Miscarii comuniste in Romania, ar insemna desfiintarea Monarhiei, desfiintarea proprietatii individuale si desfiintarea Lebertatii. Inseamna, intr'un cuvant, deposedarea noastra de ceea ce formeaza, patrimoniul moral al omenirii". [Pentru Legionari].
Cuvinte profetice, a caror asprime o simte azi neamul intreg.
Sa revenim insa la acest domn, busier al unei oficine cu afinitati "pacifiste" cu aroganta de arbitru, care se duce la Bucuresti sa faca "opera istorica", folosind isvoare "netagaduite", Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist, acces permis doar celor mai fideli dintre fideli, unde descopera "Pe Marginea Prapastiei" si alte documente "inedite" !!!, sa puna in umbra, pe toti biografii acestei sbuciumate perioade, care n'ar fi decat romanticii unei epoci pe care au cunoscut-o doar din vagi amintiri.
O ocazie nesperata, oferita bursierului de lunga durata [1982-1984] pentru a desgropa Miscarea Legionara, care, prin Rebeliune, "a disparut, ca si cand nu ar fi fost niciodata", pag. 128, si sa o disece la rece, ca un pasionat chirurg.
Cat despre legionarism, continua "documentul": "disparitia a fost atat de rapida, incat, dupa 24 Ianuarie, nici nu se mai pomenea numele lui. Ca si cum nici nu existase", pag. 128.
A trebuit sa apara acest tanar, de peste ape, sa constate "din interior", acest fenomen unic in istorie, cand o Miscare cu peste 500.000 de membrii, sa dispara peste noapte, fara sa lase macar o infima urma de trecerea ei pe teritoriul romanesc, in timp ce Partidul Comunist, construit la Moscova, Harkov sau Leningrad, sa-si aseze temelie pe trupul sfartecat al tarii noastre.
Desigur ca, pentru trimisul "special", Miscarea Legionara disparuse pentruca cercetarile lui se opresc la 24 Ianuarie 1941. Daca i s'ar fi permis sa impinga curiozitatea mai departe, ar fi constatat, cu stupoare, ca la 23 August, simultan cu tradarea dela Bucuresti, avioanele aliate au bombardat lagarul din Buchenwald, mai precis, sectorul Fichtenheim, unde zaceau internati peste 400 de legionari, "ultimii supravietuitori", pentru a fi aneantizati.
Ar fi aflat, iarasi, de acel guvern roman liber de la Viena2), expresia ultima a rezistentei romanesti impotriva comunismului, care ne invadase tara, constituit, o minune!! in jurul Miscarii Legionare, cu cele doua Divizii romanesti angajate in lupta, precum si acele echipe de legionari, parasutate in Romania ocupata, pentru a trezi constiinta Romanilor, in fata pericolului de bolsevizare a tarii.
Nu auzise nici de acele lupte, pe tot cuprinsul tarii, cum au fost cele din Muntii Semenicului, Fagarasului, Dobrogei, etc.. care marturiseau ca Miscarea Legionara nu numai ca nu disparuse, dar forma osatura rezistentei, cu arma in mana, impotriva cotropitorului.
Misunea lui, insa, nu mergea atat de departe. El trebuia sa pronunte prohodul ei la 24 Ianuarie, fara ca in prealabil, sa fi incercat sa-i conteste si denatrua caracterul ei pur national.
Pentru acest scop, s'a folosit de marturiile "spontane" ale acestul ofiter, care, ani de zile, suferise torturi si umiliri si azi incearca sa-i încârte, pana si onoarea, cu atatea masluiri.
Prin intermediul aceluias ofiter, asistam, din surpriza in surpriza, la alte elucubratii, vadit originale. "Insusi 23 August isi are geneza in infrangerea Rebeliunii. Fara infrangerea Rebeliunii, actul dela 23 August, nu ar mai fi fost posibil", pag. 130.
Iata o noua versiune a actului dela 23 August, la care nici macar fauritorii lui nu s'au gandit. Asa s'ar fi descarcat de o mare raspundere, care îi urmareste de 40 de ani, il Fallait y penser!
Din pacate, sugestia soseste tarziu, pentru a mai permite o mistificare a unui act deja consumat.
Sa nu ne inselam insa, acest pseudo-cronicar nu este decat instrumentul unei inscenari diabolice, urzita in culisele Comitetului Central, pentru a discredita o generatie, care a dat zeci de mii de morti, pentru ca acest pamant sa ramana romanesc, in ciuda intentiilor moscovite, de a ne scoate din istorie.
Dupa incercarea de defaimare a Miscarii Legionare, descoperim a doua preocupare a istorigrafului nostru, reabilitarea.
Prin arbitrajul dela Viena, ni s'a rapit o mare parte din Ardeal, Basarabia, Bucovina si jumatate din Dobrogea.
Rasboiul din Rasarit3) avea o justificare istorica: recuperarea teritoriului national, smuls prin violenta de catre puternicii zilei.
Maresalul Antonescu, considerat criminal de rasboi la procesul dela Nurenberg, prin vocea procurorului sovietic Visinsky, a fost judecat, condamnat si executat ca atare.
Azi, prin gura colaboratorului sau apropiat, asistam la o interpretare surprinzatoare a campaniei din Rasarit.
"Romania, in 1941, era in dreptul si datoria ei sa atace, pentru a respinge agresiunea, a carei victima fusese, cu un an mai inainte", pag. 178.
Corneliu Codreanu a luptat timp de doua decenii sa avertizeze poporul de pericolul de moarte, care-l pandea la Rasarit. Prin jertfa lui, a lui Mota si Marin, cazuti luptand impotriva bolsevizarii Neamului, a crestinatatii, Romanii au acceptat in unanimitate angajarea totala, constienti ca nu mai ramasese decat aceasta ultima solutie de a supravietui.
Colosul din Est crestea imens, in vazul lumii intregi si intr'o zi se va pravali peste noi, cu toate consecintele, care nu vor intarzia sa ne sugrume.
A sustine azi teza de legitima aparare, cand tara este subordonata, tocmai acestui agresor si intentiei lui de a ne contropi masei slave, ne determina sa avansam doua ipoteze, ivite, in toata logica si dupa ultimele declaratii ale interlocutorului: "Vazand sfarsitul nemilos, ce i-a fost impus de catre dusmnai... mi-am luat o misiune de supravietuitor, sa lupt pentru dreptatea acestei mari figuri, napastuite la vrerea dusmanilor tarii si repunerea lui la locul de mare cinste, ca salvator unic al Statului si poate a Natiunii Romane", pag. 90.
Sau acest ofiter, interlocutorul ziaristului american, a manifestat un curaj, cel putin egal cu al Sefului lui, in fata plutonului de executie si deci a platit cu viata acest gest eroic sau, si ceeace ne pare mai plauzibil, asistam la recuperarea dupa moarte a Maresalului, printr'o reabilitare lenta, asa cum au mai fost reabilitati: George Enescu, Brancusi, Eminescu, dusman de moarte al Rusiei tariste si atatea valori ale culturii noastre, dupa ce au fost eliminate din Biblioteci, Scoli si Biserici.
Este o metoda folosita dupa potolirea furtunii. Procesul de reabilitare a lui Rajik, Slansky, etc., este inca proaspat in memorie.
Mortii nu mai prezinta nici un pericol, nu se mai pot revolta, cred ei. S'apoi, timpul asterne uitarea, iar comunismul isi poate permite gesturi de generozitate, dupa ce si-a consolidat stapanirea, agreata solemn de acorduri internationale, dela Yalta, pana la Helsinki.
Nimeni insa nu impiedica pe orice Roman sa declare ca, atat Maresalul Antonescu, cat si toti martiirii, cazuti in lupta impotriva bolsevismului, vor fi reabilitati atunci, cand Neamul isi va recastiga pamantul si ei vor fi adunati din toate colturile tarii si dusi la locul de cinste in Panteonul romanesc.
A fi reabilitati de catre cei ce i-au ucis, inseamna a fi ucisi a doua oara si, poate, pentru totdeauna.
Corneliu Codreanu a fost ucis pentruca a indraznit sa infrunte comunismul. L-a infruntat singur, inca din 1919, pentruca singur a fost, cel care a intuit simptomele cataclismului, care se va abate mai tarziu asupra tarii.
La numai trei ani dela strangularea lui, poporul intreg s'a ridicat pe urmele sale, sa scrie cea mai grandioasa epopee a Neamului Romanesc, care apartine de-acum istoriei noastre.
Complicitatea internationala a înfrânt atât efort, atâtea jertfe dar spiritul anti-comunist a crescut ca un munte, in sufletul Natiei întregi. Din el, din suflul celor morti, va isbucni mâine, o noua revolta, cea mai crunta, pentru recucerirea dreptului nostru unit pe aceasta glie.
Jertfa lui Corneliu Codreanu, a tuturor martirilor, nu va fi fost zadarnica.

Filon VERCA