Vizionar, cunoscandu-si destinul -martirajul- accepta lupta.
Ii
cunoaste pretul. Chiar de vom fi biruiti, se va sti ca jertfele noastre nu au
fost zadarnice. Ca nu au fost si nu vor fi zadarnice. Patria in pericol, nu
cunoaste decat calea sacrificiului total. Ea cere indarat, in sfanta-i tarana,
trecatoarea-ti fiinta. In lumina lumii, trebue sa ramana nemuritoare doar faptele
tale, chiar daca ele imbraca voalul anonimatului acceptat voluntar. "Indurati cu resemnare..." Vorbe sfintite de curatenia gandurilor unui om, temator sa nu-si târascã tara in mocirla unui razboi civil, de care ar fi putut profita numai comunismul; comunism contra caruia -de fapt- se ridicase pentru a-si apara neamul. L-a urmat intreg tineretul, ca si toti aceia carora viitorul poporului lor nu le era indiferent...
Un fluviu de sange i-a fost cerut Legiunii sa dea pentru sfintita patrie. Un munte de suferinti. Un ocean de lacrimi ale unui popor intreg legat intr'o singura si totala fiinta, s'a asternut la picioarele lui Dumnezeu in acesti putini ani [istoriceste vorbind]. Opresorii popoarelor sa ia aminte, ca oricand in tara basmelor -sfintita de jertfiri neintrerupte- se vor gasi conducatori, capitani de popor. Am avut de aparat locul sfintitelor rugaciuni, dumicatii multi-putini, bucuriile sarace sau limpezimea cerului, doar spre a avea unde sa ne inaltam ochii inlacrimati sau ochii in care am lasat bucuriile sa rada, fie ca am avut de grija sa aparam linistea codrilor -frati ai romanului. Mereu am dat Captiani despre care istoria nu scrie decat faptul ca, au avut grija sa plateasca pretul nemuririi lor cu suprema jertfa. Iar Dumnezeu i-a primit la pieptul Lui parintesc. Cand pomenim de sfinteniile unei jertfe si coborîm in noaptea gandurilor si amintirilor, aprindem fie si pentru o strafulgerare de clipa, chipurile arse de vreme si suferinti ale lui Tudor, Horea, Iancu, Codreanu.
Lanturile legate de gaturi, gloante asiguratoare, cãtuse si fiare de maini si de picioare, stau marturie prin veac despre acel ce impreuna cu camarazii lui intr'o oarba si rece noapte de sfarsit de Noembrie cu praznicul Sf. Andrei, au fost ucisi. El, Corneliu, sutasul nu numai al lui Christos de aceasta data, ci si al neamului lui, care astepta sa i se aduca desrobirea, -o alta soarta.
Din strafundurile unui neam se ridicase. N'a promis nimic tineretului lumii de langa el... Numai lupta -sacrificiul personal al fiecaruia l-a cerut.
"Indurati cu resemnare orice lovitura, ca ceasul biruintei legionare nu mai este departe!"
Legiunea -miracolul ei- sta neclintita. "Nu multi la numar, dar puternici prin credinta noastra neclintita in Dumnezeu si in sprijinul Sau"...
Erau clipe unice in istoria unui popor. Singular s'a ridicat din strafundurile propriului popor. Cine va putea vreodata adumbri icoana vie a celui ce si-a privit mustrator dusmanii, drept in ochi? Romaniei îi fusese daruita o incercare istorica din care putine popoare se vor putea apoi reface. Acest ciment cu o alcatuire indumnezeita, nationalismul, a inoculat poporul cu ura definitiva impotriva cumunismului desolut.
Cei
de alta nationalitate, care au inteles integrarea definitiva a lor in cadrul
romanismului, nu au avut nimic de suferit. Poporul roman a desfacut intotdeauna
bratele spre a omeni pe flamând, pe insetat, pe oropsitul lumii, al drumurilor
nefericite. Atunci cand unii i-au confundat bunatatea cu prostia, ori slabiciunea
cu frica, popor si Voevozi, anonimi si Capitani, s'au ridicat la lupte. Unde
sunt paralele de facut intre ateicile indemnuri ale marilor constructori de
imperii nationalisto-socilaiste, si smeritele rugaciuni ale acelora care au
umplut cu sacrificiile lor, plansetele sufletelor lor, tineretea jefuita de
opresori? Se mira cineva ca a existat si un monument al finalizarii rabdarii
unui neam injosit? Nedrept injosit? Sacrificiul lui Miti Dumitrescu explicat
chiar de el ca o dureroasa necesitate, a dovedit lumii intregi izvorul nesecat
al celor care isi iubeau patria si erau gata pentru sacrificiul suprem. Vremuri
demne de faraonice timpuri, s'au napustit peste tara. Un rege dement, bolnov,
impins de la spate de alte vointi si interese, a poruncit ca toata tara sa plateasca
pretul pierderii celui ce-i fusese unealta la faradelegi: Armand Calinescu.
Crima, acea odioasa crima din acel sfarsit de Noembrie '38 nu putea sa ramana
fara raspuns. Privesc chipurile celor doi conducatori ai Miscarii Legionare: Corneliu Codreanu si Horia Sima. Unul ce a dat sfintenia jertfei lui materiale. Celalalt, ca o perfecta intruchipare a unui parinte, a ferit miscarea de a suferi socul turmei ramasa fara pastor. Dumnezeiasca grija a ferit crestina miscare de orice lovituri, cauzatoare de solutia finala a disolutiei, atotcãutatã de numerosii dusmnai ai Legiunii -de fapt ai Romaniei insasi.
Corneliu Codreanu a stiut din capul locului ca rolul Romaniei este acela de a fi langa cei ce lupta impotriva comunismului ateu, distrugator de valori umane si mai ales morale. Aliatii "firesti"? O lume confuza, care a cochetat ani multi cu Stalin. Care Stalin a semnat prin Molotov pactul cu Hitler dela 23 Augurst 1939, privind impartirea Poloniei pe din doua. Si Marele dulau Britanic [era sa zic Leu], trimisul "aliatilor firesti", ce-a facut pentru a o apara? Guvernele "aliatilor firesti" nu au schitat nici macar un gest de opozitie atunci cand prea minuscula Finlandã era sa sucombeze la asaltul puhoiului hoardelor ruse. Nu! Nimic nu era de spus. Nimic de facut. Alte forte opleseau destinele viitorare ale lumii.
Era
o greseala istorica pozitia promulgata de Corneliu Codreanu privind alinierea
de Germania? Numai pozitia aceea era fireasca. Alaturarea de statele nationaliste,
ne-ar fi ferit de poftele ungare, bulgare si mai ales bolsevice ruse. Cele 48
de ore pe care le-a aratat ca-i sunt trebuincioase spre aceasta aliniere, aratau
ca ora inclestarilor nu mai era departe si ca el, ca un adevarat ales, o cunostea.
Erau ani in care se pare ca tot poporul se alipise cu constiinta-i colectiva
-a bunului simt popular- Legiunii. Este pote cel mai stralucitor caz de osmoza
intre fiii unui popor invatat sa lupte pentru libertate. Candva, un pastoras s'a apropiat de Saul, propriul lui rege. Ii povestea noapte de noapte ceva, incercand sa-l vindece;. Strabunicul Fecioarei Maria, David, acel pastor caruia norocul i-a surâs facandu-l si pe el rege, ca si pe Saul bolnavul, poate fi dat ca exemplicficare a rolului lui Corneliu Codreanu. Poporul lui avea nevoie de omul care sa-l desbare de frica. Constient de uriasul pret platit de poporul roman, nu a mai ezitat la a plati cu propria-i viata fericirea viitoare a celorlalti. El a fost ucis; camarazii lui apropiati -multiplicarile sufletului sau de luptator- la fel, l-au urmat pe drumul sacrificiului si al biruintei. Cati ani au trecut? Cate veacuri? Parca anii au capatat valoarea unor apropiate zile. Despre contemporanii lui Corneliu Codreanu se poate cita un vers din "Leonora", balada lui G.A.Burger: "Mortii sunt repede uitati"... Mai viu decat oricand, C. Codreanu infirma acest vers pentruca insasi istoria lumineaza in sfanta cale a neamului chipul lui, amplificandu-l in toate jertfele si in tot ce are de patimit poporul acum, in surdu-i zbucium.
Din strafundurile unui neam se ridicase. S'a inaltat luminandu-si poporul, trezind in el vitejia, credinta, ca orice nemuritor.
