REFLECTII PENTRU O NESPUSÃ RUGÃCIUNE

"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul III, Nr. 30, Ianuarie 1985

Trimisi in Spania parca de destin, de istorie, sa lupte impotriva dusmanului omenirii, comunismul, Ionel Mota si Vasile Marin au ramas sa insemne pentru alte generatii, simbolul jertfei si al eroismului. Netematori, cu piepturile lor s'au potrivnicit Antichristului; chipul blajinului Christos in multa-i trisetete, s'a iluminat. Maci din nobilul lor sânge, s'au asternut pe inocenta zapezilor hispanice...
   Erau vremuri cand eroii se gaseau amenintati de a fi innecati in oceanul de platitudine al zilelor ticalosite, si totusi ei infruntau cu anteice puteri destinul, ticaloasele vreri ale unui paranoic rege, biet bolnav de fapt.
   Zgomotele mortii intinse cu darnicie si raspundere peste transee, vaiugi arse de geruri, peste lunare cratere ale locurilor unde cazusera obuze si ghiulele, speriau prea putin acea iarnã, alba pe alocuri si curata ca nevinovatia inceputurior lumii.
   Ce grup statuar ramane celor ce vor veni dupa noi sa-l ridice! Opt vointi bat la poarta nemuririi. Aidoma eroului general Moscardo, un alt general erou, da raportul Capitanului lui:
   "Capitane, nimic nou pe frontul nostru! Vin cu ce mi-ai dat: sunt doi morti, doi blnavi, un ranit si doi sanatosi. Taiasca Legiunea!"
   Smerit si parca imbatat de rezonanta cuvintelor, citesc [pentru a câta oarã?] pasaje care pot sta pe orice frontispiciu al unui mausoleu ridicat gloriilor postume, unui popor pus de nemurire si de nenoroc in calea bolsevismului. Ce poet s'ar hazarda sa scrie cuvinte mai pline de indumnezeite mesaje nationaliste, decat au facut-o cei doi primi eroi ai confruntarilor de mai tarziu dintre Romania si Rusia comunista, Ionel Mota si Vasile Marin?
   "...Ci am fãcut-o perfect lucid si cu toata seninatatea stiind ca pe umerii generatiei noastre apasa enorma raspundere de a conserva credinta lui Isus Christos".
[V. Marin]

Era prea mult soare pe chipul lui pentru a nu privi drept in ochi viata, dusmanii, greutatile de orice fel, de oricare marimi ar fi fost ele. Crezandu-se prea puternic, aidoma unui mit, a râs si si-a rezervat dreptul de a da totul, chiar si tristetea ce avea sa vina. Ii privesc chipul, prefigurat de o inteligenta plenara. Astept sa mai spuna precum cei formidabili de tari -de vii- Sacrificiul? Astazi, pentru ca maine, da maine, ar fi la fel: O todo o nada.
   Ce trist trebuie sa fi parut traco-geto-daco-romanul din 1937 scaldat in tristetea sfasietoare a pierderii unor camarazi, plecati spre a-si lasa tineretile, intru apararea crucii celei sfinte si care va trebui sa fie biruitoare. Generalul G. Cantacuzino, intr'un toast adresat eroismului, Generalului Moscardo, spunea:
   "Daca Spania traieste, si va trai, traim si noi, daca moare, si nu va muri, murim si noi".
   Erau prea frumoase rosturile lumii pentru a fi abandonate fiarelor rosii -Satanei- slugilor sale comuniste.
   Iar Ionel Mota spunea:
   "N-as cere nimanui sa ma substituie in acest serviciu in momentul cand se trage cu mitraliera in obrazul lui Christos, in momentul cand se clatina temelia crestina a lumii noastre".
   Putin, doar mai departe, numai el putea da o explicatie de urias actiunii lui:
   "E grandios sa stii ca ai o viata consacrata unui ideal, dar e si mai grandios sa-ti dai viata in serviciul lui".
Poet? Fie-mi iertat daca il numesc asa pe acest mare martir.
   Jose Antonio Primo de Rivera spunea despre asemenea poeti ca ei sunt "acei care rascoala popoarele". Ar fi putut exista vre-un Vineri 24 Iunie 1927 daca nu s'ar fi aflat scris in calea destinului neamului nostru, drumul lui de jertfa si marire presarat cu lacrimi si daruiri? Recitesc cuvintele generalului erou de la Colti, Gh. Cantacuzino:
   "Nu plangem mortii nostri. Astazi îi onorãm".
   Acum putem completa: si vã vom onora. Transfigurata lor amintire, cheama limpezile cuvinte ale lui Mota, sa ne ilumineze si de-acum inainte:
   "Nu-mi pasa daca ma veti zdrobi, si nu-mi pasa daca voi vedea sau nu ziua biruintii, dar sunt sigur ca jertfa mea va aduce prabusirea voastra!".
   Lupta, lupta cu orice pret. Generalissimul Franco spunea parca spre a le completa maretia sacrificiului:
   "Pacea cu orice pret e imorala tocmai prin aceea ca e infrangerea prin dezertare de la datorie".
   Stie cineva cum altfel se poate trece muntele suferintii, padurea cu fiare salbatice, mlastina desnadejdii? Au plecat spre marea plata a libertatii, prin statia cu numele atat de rezonant, Grigore Ghica, domn cazut in lupta cu imperiile destramatoare dusmane. Poporul cel mandru al Spaniei necomuniste, canta cu acest prilej acel fierbinte "Cara al sol" si nu uita ca Pedro, Julio, Sanchez sau Esmeralda cand muncesc, se nuntesc, viseaza, sa indrepte smerite ganduri pline de piosenie pentru aceia care s'au jertfit spre nemuritoare libertate a tarii lor, pentru nemurirea acelei ce se cheama si se va chema Spania. Infloreasca dar in gandurile voastre mandre si un gand pios, acum la aproape o jumatate de veac catre acei ce si-au clacat in picioare precum mirificul Christos, spaime si regrete de omenesti resturi de zile, de lumesti frumuseti... Saculetele cu pamant sfant din tara dintre legende, i-a intovarasit acolo unde spunem ca sunt sezând Dumnezeu si Fiul Lui cel aratat oamenilor pentru un nou si sfant legamant dezrobitor. Dar sufletele lor, au fost inmuiate in cuminecatura cerului, spre a le fi mai usoara intrarea in Eliseele campii ale eroilor tuturor neamurilor. Chiar si ale acelora care nu gem inca sub robia bolsevica. Din iadul tuturor tristetilor acestor zile, raman ca o splendoare a unui curcubeu, aceste prime jertfe romanesti pe altarul crestin.
Sunt inca orbi ai acestui timp al nostru, care nu vor sa vada, sau care nu vor sa inteleaga. Pentru ei am deschis sfanta sfintelor unui neam -ISTORIA- adevarata. Cealalta istorie murdarita, rastalmacita de comunisti nu poate sa-si recunoasca adevaratii eroi, mucenici, martiri. Veni-va ziua cand arhivele se vor lãsa cãtate spre a aseza din nou dreptatea pentru cei insetati de licoarea ei benefica.
   Eroii? Au fost si vor fi inca. Ei formeaza altarul patriei. Din jertfa lor, se vor naste noile generatii de sacrificiu, eroi ce va sa vina. Dar Doamne Dumnezeule, nu da neamului meu toate cele pe care le poate duce. Fie ca jertfele lui sa fie lumii, neamurilor, un idrepatar in lupta pentru instapanirea puterii Tale.
   Si ne iarta greselile, neputintele noastre, si ne da Tu, cel mare si atotputernic, forta sa te iubim si sa-ti aparam numele iar peste acest glob de tinã cu fiinte pe el. Faca-se voia Ta!.
   Fie dar cum vei vrea tu bunule Dumnezeu, si ne iartã nouã greseliele noastre, cei ce azi si mâine primim cu fiintele pline de Tine, orice lovituri.

Paul TEZ

MUCENICILOR MOTA SI MARIN

Cranii de lemn!

Eroi si martiri
ai crezului verde,
jertfe tãcute
ai lumei ce fierbe...
Rând pe rând
prigoniti,
închisi,
de vii îngropati,
la umbra vechior Carpati...
în gropi comune,
uitate,
doar de stele
tãmâiate...

Pentru Tarã,

Legiune,
Cãpitan,
cu fruntea sus,
cãzurã la Majadahonda,
în semnul crucii
lui Iisus!

Dar,

peste morminte,
suferinti si prigoane,
se'ntinde mai departe,
spre soare,
din Rarãu
pe Dunarea albastrã
si peste hotare 'n exil,
flacãra verde,
nemuritoare,
a unui sfânt

Crez de generatie

sã poarte din om in om
si din natie în natie,
Flacãra verde,
flacãra vie,
ce neamurile toate
din mormânt învie...
Flacãra verde,
Flacãra vie!...
Al. Silistreanu