Nu este nimic surprinzator daca regimul comunist s'a realizat in Rusia, sub forma pe care o cunoastem azi. El putea sa se realizeze in Franta, odata cu Revolutia Franceza dela 1789, sau in alta parte a Europei, cu prilejul Revolutiei dela 1848.
Nu! Comunismul nu putea prinde radacini decat in Rusia tarista, pentru ca terenul era propice, era pregatit de regimul de despotism extrem.
De remarcat faptul ca nu poporul l-a pregatit. El era incapabil sa o faca, din starea lui de serv pe pamantul boerului, care se ingrijea de toate nevoile lui. El era considerat ca un animal de munca, categorist in inventarul proprietatii in randul septelului si transmis ca atare prin mostenire, nu pe nume ci pe numarul de capete. Literatura ruseasca abunda in detalii emotionate, cand boerul sensibilizat de ecoul libertatii, venit din Occident, era dispus la un gest similar. Servul refuza insa intentia stapanului, de teama de a nu muri de foame, cu familia lui, incapabil sa-si ia in sarcina raspunderea de a o hrani.
Poporul era o massa amorfa, resemnat cu soarta lui, incapabil de vreo reactie, care, dealtfel nu-si avea nici macar o minima justificare.
Regimul tarist pentru a continua sa existe sub forma lui de despotism fie el chiar iluminat, a exercitat o represiune brutala, impotriva oricarei contestari sau sugestii subtile de liberalizare. Pentru cei banuiti de astfel de idei, sentinta era una singura, Siberia, care semana teama si teroare. Siruri nesfarsite de condamnati se târau spre pustiurile inghetate. Putini ajungeau la destinatie, semanati pe drumul lui "Pohod na Sibir". Cine oare, din generatia noastra nu a fost afectat de scenele miscatoare, descrise de I. Stere in romanul lui "In preajma Revolutiei", unde eroul Vania Rautu, indura chinuri de neuitat?
Condamnarea echivala cu moartea, pentruca nimeni nu se mai intorcea la casa lui.
Frica este un sentiment al carui apogeu se confunda cu dementa. Ea a dat nastere la reactii de aceeasi intensitate. Eroul lui Caragiale din "O faclie de Pasti", stapanit de groaza, depaseste starea omului normal, impinsa pana la nebunie.
Reactii de aceeasi intensitate au avut intelectualii rusi, prin literatura clandestina. La cruzimea politiei tariste, ei preconizau o cruzime mai mare, impinsa pana la dementa, prin lichidarea tuturor claselor sociale, conservand doar proletariatul. Singura patura sanatoasa, susceptibila de a putea fi transformata dupa ideile lor.
Citind cartea lui Michel Heller, "La Machine et les Rouges" sau "La Formation de l'Homme Sovietique", observ ca primele simptome de manifestare impotriva despotismului tarist, apar inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
A doua constatare imi apare la fel de evidenta: ca si Revolutia Franceza, cea bolsevica a fost pregatita de filozofi si nicidecum de clasa oprimata.
Comunismul nu a venit dinafara, el este un germen propriu rusesc.
Bolsevicii,
un fel de alchimisti au conceput realizarea, prin constrangere, a acestui om
utopic, numit "homo sovieticus", opus "omului sapiens".
Acest om nou avea sa actioneze ca o simpla piesa dintr'o uriasa masina, Statul.
A desvolta deci in individ sentimentul ca el aprtine Statului, ca renunta la
acel "eu", gata pentru procesul de transformare, la care va fi supus.
Inca din 1860, ideea "omului nou" apare ca unica solutie de a instaura o societate durabila, pe baze solide.
Pentru a atinge acest tel, distrugerea societatii de azi este imperativa.
Piotr Zaitchnevski in proclamatia sa "Jeune Russie", din 1862, incita la o varsare de sange de trei ori mai mare decat teroarea din 1792, a Revolutiei Franceze. "A vos haches" striga el, pentru a lovi partidul imperial. Sau "Cel ce nu este cu noi, este in contra noastra, este inamicul nostru si el trebue distrus cu orice mijloace".
Aceasta incitare la crima este reluata de M. Gorki, mai tarziu: "Cand inamicul refuza sa se predea trebue distrus".
La 1861, Piotr Tkatchev, la varsta de numai 17 ani, impinge cruzimea pana la dementa. El propune: "decapitarea tuturor supusilor Tarului, dela varsta de 25 de ani in sus, petnru a asigura victoria". El sugera constituirea unei "minoritati revolutionare".
Scopul acestei revolutii este crearea "unui om nou", superior, capabil sa aduca "fericirea omenirii".
In primul rand vor fi exclusi inamicii, adica: "tot acela care lasa impresia, prin semne fizice, psihice, sociale, morale, de a fi in dezacord cu idealul de fericire umana", cuprins in "Cathechismul Revolutionarului", al lui Sergei Nitchaiev, din 1869, prin care stabileste regulamentul "omului de viitor", care nu are "nici interes personal, nici afaceri, nici sentiment, nici atasament, nici proprietati si nici un nume".
Lenin are mai tarziu aceste idei si le adopta in doctrina lui.
Aceasta tema este continuata de catre Tchernitchevski, in romanul lui "Oui faire?, unde eroul Rakmetov reprezinta tipul acestui om superior, primul "om sovietic". El nu traeste decat petnru revolutie. "Reneaga parintii, respinge dragostea femeii, renunta la prietninie".
Dupa Turgheniev, massa intelectualilor, inteligentia rusa a adoptat eroul Rakhmetov.
El
insusi copiaza eroul lui Tchernitchevski, in figura unei tinere eroine, care
rupe cu parintii, cu prientenii si e gata sa comita si crima. Ea este declarata
de autor ca o "sfanta". Dupa Berdiaev, inteligentia rusa accepta sa: "moara dreptatea, daca disparitia ei permite poporului sa traiasca mai bine".
Comunismul, cu creatia lui "omul stiintific", nu a venit din afara, el este produsul "geniului rus", acest amalgam de rase, de incrucisari de insusiri diferite, care au generat monstrul de azi: asentimental, amoral si antiuman. Lenin nu a fost decat continuatorul acestor revolutionari, el a desavarsit opera de degenerare.
Cand s'a hotarit exterminarea familiei tariste, Lenin a executat testamentul lui Nitchaiev, care, la intrebarea, cine sa fie lichidat din familia imperiala? da faimosul raspuns: "Toute la Litanie".
Lenin in zelul lui revolutioar a inteles mai mult, el s'a angajat si a angajat odata cu el pe toti urmasii lui, sa lichideze "toate clasele sociale, in afara de proletariat, cea mai sigura garantie de a realiza "omul sovietic".
In Romania nu exista aceasta clasa si atunci au creat-o, reducand la starea de proletar: dela intelectuali, ajunsi hamali si pana la taranime transformata in muncitori de uzina, fie prin eliminare fizica a celor ce rezistau sau asimilare fortata a celor resemnati cu soarta.
Pentru formarea "omului nou sovietic" se actioneaza asupra sentimentelor si a intelectului, unde vor cuibari ideologia noua, pana a deveni un fel de reflex, o a doua natura a individului.
In opera: "Les Sovietiques" gasim toate calitatile omului nou: spiritul de partid, adeziunea fara rezerve la ideile comuniste, om de munca, de colectiv, responsail de toate, pana si de activitatea vecinilor.
Filozoful marxist A. Dobrinin sustine ca: "in masura in care ideile socialiste domina gandirea noastra, ele pot deveni sentimente, care transforma si fiinta umana in toate complexitatile ei". Disparand conditiile specifice dinaintea revolutiei dispare si homo sapiens.
Omul
nou nu se mai comporta, nu mai gandeste si nu mai simte ca mai inainte. Generatiile
care urmeaza vor consolida ideile socialiste. Emigratia de azi n'a cunoscut decat acest mediu. Confruntarea cu emigratia mai veche, nu rareori scoate la iveala diferente de mentalitate, conceptii diferite. Una intransigenta pe valori morale, nationale, alta mai predispusa la concestii, "ca doar toti suntem Romani". Uneori conflictul este redus la persoane, sistemul pastrandu-si totusi partile lui bune.
Din ciocnirea intre socialismul occidental si cel concentrationar se naste o justificare de pozitie, nu numai prezenta ci mai ales trecuta, unde pagubele unei complicitati sunt enorme.
"Omul sovietic" realizat in URSS si exportat apoi, fie prin forta armata, fie prin conjuratii si revolutii, sustinute dela centrala moscovita, a banalizat ideea ca el nu ar putea fi "omul universat".
Dupa Marx, transformarea omului implica transformare constiintei.
Pentru a tinge acest scop, trebue imperativ distrus mediul inconjurator, adica vechiul sistem social, economic, statal. Intr'un cuvant, daramarea societatii cu toti stalpii ei de sustinere: religia, familia, istoria, limba. Individul lipsit de aceste legaturi intime se va gasi singur, in fata fortei Statului si nu-i va mai ramane decat sa se piarda in colectiv sau sa dispara sub agresiuni multiple. Reeducarea sau "spalarea creerului", studiata la prizonierii americani, eliberati din lagarele coreene sau vietnameze, de catre medici si psihologi, da la iveala faptul, ca s'a incerccat distrugerea individualitatii si crearea uneia, dupa ideologia comuntista.
Dupa Dr. Lifton, efectul acestei agresiuni se produce, la unii, cu intarziere, dupa o incubatie prelungita.
O alta metoda consista in aceste reuniuni colective, unde fiecare individ este obligat sa ia cuvantul, sub privirile unei asistente terorizate, care se termina de obiciei, prin acele "marturisiri spontane", de culpabilitate si implicit intrarea in procesul inreversibil de reeducare.
Un alt procedeu, aplicat unui popor intreg, in asa zisa "libertate" supravegheata, il constatam in izolarea completa de restul lumii, cu frontierele ermetic inchise, unde se exercita agresiuni de tot soiul, asupra organismului uman, un fel de stress, provocat de aceeasta certitudine de a fi abandonat si astfel pierzandu-si orice speranta de salvare. Acest stress este completat de lipsurile cronice de alimente de prima necestitate, de nesfarsitele cozi, de locuinte precare, mijloace de transport penibile, ierni de cosmar, unde lipsa de incalzire devine o obsesie.
Aceste lipsuri si interdictii creeaza omul concesiilor, omul "descurcaret", uitand pretul minimului castig, pentru a supravietui.
Este necesar, spune un "educator" marxist, in primul poem al literaturii de ispiratie noua, de a crea un "nou patos", un nou sclavaj, "de a iubi lanturile, pana ce ele ne vor parea atat de duioase, ca bratele unei mame".
Cinismul acestor fapturi nu releva oare dintr'o stare de paranoism ireversibil? A chinui fiinta umana, cu atata luciditate, reese dintr'o obsesie dementiala.
Cei ce rezista acestor agresiuni, agatandu-se cu disperare de bruma de constiinta, de demnitatea de om, indura reeducarea celulara, unde metodele sunt diabolice, cauzand organismului rupturi iremediabile. Teama, foamea, asteptarea angoasta a anchetelor, torturi ce depasesc in sadism imaginatia, celule stramte, Zarca, carcera intunecoasa, completate cu conditiile de transport, dela o inchisoare la alta, zile lungi flamande.
Apogeul acestor agresiuni este inregistrat de acest sentiment, de a trai o viata intreaga in astfel de conditii. Condamnarile la zeci de ani de dureri si abandon, le spulbera orice speranta de a mai vedea vreodata libertatea. Cati nu au acceptat moartea, preferand-o cedarii! Cazul lui Gheorghe Manu este cutremurator: "Manule! iata medicamentul care-ti va salva viata, un singur cuvant, abjurarea si esti salvat!" Si, singurul cuvant al marelui savant a fost : prefer moartea!
In ziua in care imprejurarile le rezerva iesirea dintre ziduri, ei devin obiectul unui control permanent, traind mereu sub amenintarea de a fi readus din nou acolo, de unde nu mai exista intoarcere sau sa fie ucis, daca nu accepta cea mai joasa degradare umana, sa devina instrumentul lor si sa-si denunte prietenii si, poate chiar propria-i familie.
Nicolae Petrascu, Secretarul general al Miscarii Legionare, pentruca a respins acest rol, a fost ucis, in localurile Securitatii iar corpul a fost transportat si "spanzurat" in propria-i casa, unde sotia lui descopera oroarea. Acest simulacru nu era greu de constatat, ei au spanzurat un cadavru, act, pe care doar un nebun este capabil sa-l comita.
Este cunoscut faptul, ca nebunii recupereaza potentialul simturilor afective atrofiate, in favoarea celor negative, pe care le intareste pana la perfectiune. De remarcat ingeniozitatea unui astfel de posedat de demonul distrugator.
In inchisoare se stabileste intre intemnitati un fel de solidaritate, valorilor spirituale si morale, un refugiu, unde calaul nu poate patrunde.
Rugaciunea îi unea pe toti, ea era un suport puternic, precum si creatia sublima, isvorita din durere, care a strabatut zidurile. Poeziile lui Radu Gyr, Nichifor Crainic si atatia altii, transmise din celula in celula, au faurit acea rezistenta morala, care a depasit posibilul uman si a lasat istoriei cea mai zguduitoare marturie de calvarul acestui popor.
In "libertate", acest detinut nu mai gaseste solidaritatea celor chinuiti, deventit el insusi un pericol, pentru cei ce-l inconjoara.
Nu
mai gaseste acel sprijin al celor ce nu mai aveau nimic de pierdut. Dar sa revenim la acest "homo sovieticus", pe care au incercat sa-l realizeze si in tarile cazute sub stapanirea dementei.
"Cetateanul Statului nu are nici tata, nici mama, substituiti de catre Stat", dupa Zamiatine.
Totul a fost esafodat pe clasa proletariatului, clasa care se va bucura de toata fericirea. Dar, iata ca Lenin fixeaza, fara echivoc, linia de demarcatie, in interiorul acestei clase: "Noi si ei, cei ce stiu unde merg si cei ingnoranti " adica intre "cei ce conduc si cei condusi".
Executiile in massa aveau un rol "pedagogic, o lectie", pentru a preintampina orice opozitie. Cu cat traumatismul este mai adanc, cu atat lectia este mai bine perceputa.
Lagarele de concentrare, teroarea implinesc o functie educativa, o scoala a muncii.
Se poate o luciditate mai stridenta a crimei?
Reeducarea prin torturi si lipsuri, ramane permanenta, ea asigura existenta insasi a regimului, asezat pe mormane de vieti umane.
Cel mai teribil soc, suferit de o clasa sociala in cursul lichidarii ei, a fost cel rezervat taranimii, prin colectivizarea brutala. Taranimea, ultimul bastion de rezistenta, isi mai pastrase inca bruma de independenta, datorita resurselor de hrana pe care le procura pamantul si de aceea, tributul ei de sange a fost mai crunt. Cincisprezzece milioane de morti, fie executati in massa, ca exemplu, fie morti de foame sau prin lagarele de "reeducare".
Pentru a da o "lectie" mai dura, urmeaza o perioada de cativa ani de teroare, cand fiecare era impins pana a denunta, "tot ceeace a facut, intentiona sa faca, a gandit sau a uitat sa gandeasca".
Metodele aplicate in tarile supuse, de catre slujbasii asasinilor si mai crunt la noi, nu sunt altceva decat transpunerea unui plan bine definit, de ani, care nu purta deloc simptomele unei experiente.
Odata, prima faza de supunere totala a populatiei terminata, incepe planificarea, elementul esential de control de activitate al tuturor sectoarelor, pana la formarea comportamentului individului.
Acest capitol inglobeaza ansamblul masurilor de subordonare a individului. Astfel a fost planificata: lichidarea clasei culacilor, depasirea numarului arestatilor, a executiilor de catre militieni, depasirea numarului de condamnati de catre judecatori, depasirea numarului de cei ce au recunoscut "spontan" culpabilitatea etc... O intrecere nebuna, sangeroasa, intre cei ce vor depasi, prin zel dement, numarul de crime.
Asa incepe "teroarea cea mare", unde "5% din populatie, deventita inutila, va trebui sa fie eliminata", pentru a realiza "omul nou sovietic".
Dupa Borodine, activitatea umana este determinata de patru stimulente: frica, dragostea, ura si foamea, care pot modifica comportamentul.
Frica.
Se
organizeaza teroarea ca mijloc de modelare a constiintei umane. Dzerjinski: "Sa nu credeti ca eu caut o forma de justitie revolutionara, eu reclam o justitie revolutionara sumara impotriva contrarevolutiei".
Iar Latsis completeaza: "Comisia extraordinara nu judeca inamicul, ea-l distruge, fara proces sau il inchide in lagarele de concentrare".
Ana Pauker intrebata odata, cum va realiza comunismul in Romania, unde nu sunt decat 500 de comunisti?, a raspuns spontan: "Romania numara 20 de milioane de locuitori, e suficient de a elimina 3 milioane si restul vor deveni toti comunisti".
Iata geneza asasinatelor sub diferite forme, incepand cu disparitiile nocturne si pana la Pitesti si Canalul Dunare-Marea Neagra, care s'au soldat cu aproape 2 milioane de morti.
Securitatea, sub diferite denumiri, incepand cu CEKA, GPU, NKVD sau KGB, trebue sa inspire groaza, numai la pronuntarea numelui ei.
Lenin transmite prin testament cuvantul de ordine, care sta la baza regimului: "Teroare in prezent si pentru totdeauna, pentruca teroarea, represiunea in massa constituie cea mai puternica declansare a fricii".
Cine-si mai face vreo iluzie, cu privire la umanizarea comunismului sa reciteasca piesa lui Nicolas Erdman, "Sinucigasul", unde eroul exclama: "Sunt 200 de milioane de persoane care au frica, unul singur nu are frica de nimeni, pentruca stia ca a doua zi se va sinucide". Nu exista alta iesire din acest infern decat moartea.
Frica instaurata in zona de dominatie sovietica, este pe cale de a fi exportata in restul lumii, prin terorism, pentru a crea acea "frica universala" simptomele de patrundere ireversibila in constiinta lumii libere inca.
Ura este cel mai formidabil teren pentru a cultiva frica, ele devin inseparabile. Pentru "omul sovietic" ura este un sentiment obligatoriu". A denunta pe tatal, pe mama, pe propriul fiu, inseamna a intretine frica.
M. Gorki, poetul revolutiei declara: "Cine nu stie sa urasca nu poate iubi".
Educatia soldatului are la baza ura de inamic, un nou fel de patriotism. Panouri, reprezentand un soldat american, strapuns de baioneta unui soldat sovietic, vietnamez, cubanez... este foarte evocator.
Executia inamicului este considerata ca o "sarbatoare a urii". G.Orwell numeste aceasta executie "cele doua minute ale urii".
Dupa Zinoviev, in opera lui "Homo Sovieticus", eroul este identificat cu "omul care are frica". Un om venit dintr'o alta planeta. El nu se aseamana celorlalti si este convins ca: "frica si ura fac din el un supraom".
Sistemul astfel conceput "este etern", si ca nimic nu-l poate schimba, el este "destinul umanitatii".
Frica produce un efect paralizant.
Dragostea nu este aceea atribuita parintilor fata de copii, a copiilor fata de parinti, a prieteniei sau fata de Dumnezeu, ea este acel sentiment rezervat exclusiv partidului, tradus printr'o fidelitate totala, care substitue pana si competenta profesionala. Un membru de partid poate implini orice functie, pana la tehnica cea mai avansata.
Dragostea fata de "patria socialista" si fata de "mult iubitul Conducator", Ceausescu, fata de Stalin "pere des peuples" sau "Marele si mult pretuitul Conducator" Kim Il Sung, al Coreii de Nord etc...
Loialitatea fata de partid este prima calitate a "omului sovietic".
Foamea este obsesia permanenta, care mobilizeaza simturile, gonind din precocupari orice alta meditatie asupra starii de animalizare a individului.
Foamea individuala, foamea colectiva, tradusa prin nesfarsitele cozi in fata centrelor de distributie, care nu rareori se termina prin inevitabila deceptie, nu este intamplatoare, ea este programata, instituita ca metoda de transformare a individului, supus, ca o piesa dintr'o masina, unui ansamblu mecanic, comandat de un automatism al miscarilor, sub comanda unui creier central.
Pentru a subordona total fiinta umana necesitatii elementare, se studiaza acum anumite masuri diabolice, ca transferarea la tara a pensionarilor. Acestia dispunand de timp liber pentru a-si privi mai indeaproape starea in care au ajuns, prin reflectiune ar fi capabili de a crea un curent, devenind, nu numai o sarcina inutila dar chiar periculosi.
Sau acea experienta de suprimare a magazinelor de alimentatie, inlocuite cu cantinele populare, unde fiecare cetatean se prezenta cu un tichet si cu gamela lui, petnru a primi un fel de mancare, cantitativ si calitativ, apreciat de instantele "competente".
Acest mijloc de constrangere colectiva prin foame, poate transforma cele mai intransigente caractere, in simple instrumente de executie de orice fel. Imaginatie diabolica sau sadism dement?
Munca. Planurile de durata determinata, care mobilizeaza in "voluntariat" gratuit" armata, elevii, studentii, pensionarii, precum si detinutii, definesc atitudinea regimului fata de munca.
Lenin recurge la constrangerea clasei muncitoare,
pentru
a o "invata si a o obliga sa munceasca". Cea mai brutala expresie a muncii este norma. Ea este impusa, dupa un "concurs" pana la epuizare a celor mai buni muncitori, care stabilesc astfel norma pentru toti.
Disciplina este legea de baza. Violarea ei antreneaza ani de lagare de concentrare.
Emulatia permanenta, pentru "construirea socialismului", in cadenta, a dat nastere stakanovismului, dupa numele lui Stakanov, un muncitor de soc, care a depasit considerabil aceasta norma.
O alta metoda de constrangere este "livretul de munca", un fel de dosar ambulant, in care figureaza sanctiunile si eventualalele recompense, cu consecintele lor si care urmareste individul, ca o umbra ori unde s'ar duce.
Implinirea planului fiind imperativa, orice mijloace sunt permise, ele justifica telul de atins. Furtul, bacsisul, coruptia, au devenit moneda curenta, la toate esaloanele piramidei.
Medicina este "gratuita" insa asistenta ei iluzorie, daca nu intervine "cadoul" pacientului, care depaseste pretul serviciului prestat.
Educatia. Copiii sunt luati in primire dela gradinita, petnru a fi initiati in sensul doctrinei comuniste, a li se imprima de mici dragostea de "patria socialista", de sefii ei prezenti si trecuti. Astfel, primele cuvinte, dupa acela de mama, este Lenin. Inca dela varsta prescolara, se studiaza la copil evolutia procesului emotional, pentru a-l deturna dela sensul lui normal.
Pregatirea profestionala, din cauza planului de maxima reusita, prezinta lacune majore. Profesorul este obligat sa noteze bine 99% din elevi, a semna diplome fara nici o valoare profesionala, amenintat de consecinte nefaste, in caz de esec. Justificarea nu este decat una singura: incapacitate pedagogica, cu tot procesul pe care-l declanseaza.
Familia. partidul patrunde in intimitatea familiala, pentru a distruge singurul refugiu afectiv. Destramarea acestui nucleu prin banalizarea divortului, care se poate pronunta chiar si prin corespondenta, printr'o simpla carte postala.
Reusita "omului nou sovietic" este conditionata, dupa cum am vazut de distrugerea lumii exterioare. Se pare ca o operatie la creier, pentru a suprima centrul imaginatiei, ar fi suficienta si chiar necesara pentru a transforma omul.
Iata explicatia atator atrocitati care ar justifica 70 de ani de crime si bestialitati.
Revolutia bolsevica se raporteaza la Revolutia Franceza, pe care pretinde a o completa, a o depasi chiar, desigur, mai degraba in volumul de crime, decat in ameliorarea nivelului de viata, prin suprimarea privilegiilor.
Daca admitem ca a existat o afinitate intre cele doua revolutii, ea nu a fost decat de suprafata. Si una si alta tind sa rastoarne o ordine stabilita. Pe cata vreme, scopul Revolutiei Franceze a fost obolirea privilegiilor aristocratiei sau ale clerului, cu exagerari inerente unei revolutii, cea bolsevica voia puterea unei minoritati, pentru a impune ideile ei.
Amandoua au fost pregatite de catre intelectuali. Climatul insa ramane marea diferenta dintre ele. In Franta, popor evoluat, bucurandu-se de deplina libertate, revolutia nu a fost decat un accident sau cel mult un avertisment, un accelerator, spre evoluarea mai rapida, spre drepturile omului.
In Rusia, popor sclav, resemnat cu soarta lui, el nu a participat la revolutie, el a fost in afara ei. Trecerea dela starea de rob tarist, la cel comunist, s'a facut fara nici o opozitie din partea lui. Opozitia vine din partea clasei deposedate de bunuri si ea inceteaza, in momentul in care aceasta clasa a fost eliminata prin violenta.
Revolutia Franceza s'a limitat la nivelarea inegalitatilor materiale, fara a atinge spiritualitatea sau integritatea omului normal. Revolutia bolsevica ataca omul in ceeace are el intim. In sufletul lui, pe care-l perverteste si-l transforma intr'un instrument docial, fara vointa, fara reflectie. Un robot, o piesa dintr'o masina.
Paguba imensa adusa poporului rus si mai presus tarilor cazute,
prin
complicitate vestica, sub dominatia comunista, a fost aceea de a le fi stopat
pur si simplu evolutia, atat intelectuala cat si civilizatorie, ba chiar retrogradarea
cu zeci de ani in urma. Creatia, acel bun care conditioneaza evolutia a fost monopolizata de o minoritate, o mediocritate vadita, al carei unic criteriu de selectie ramnae fidelitatea fata de o ideologie. Ea se sprijina pe interdictii de inspiratie, reduse la apologia "omului nou sovietic".
In afara de tehnica militara, tributara furtului din Occident, nici un alt sector al vietii nu a evoluat. Cultura, sub toate aspectele ei, dirijata ca o materie, se sufoca, se stinge.
Poezia, in proza sau versuri, nu cunoaste alt isvor de inspiratie decat intrecerile socialiste, stakanovismul sau melodia tractorului. Pastelul, natura in floare, evadarea interioara spre un ideal de bine, de frumos, duiosia, sentimentele nobile au disparut, daca au existat vreodata, in viata acestui popor in cei 70 de ani de robotizare si mai bine de patru decenii in mandra noastra tara.
Asa au disparut la noi, unde sunt codrii verzi de brazi si... lacrimi multe, multe... crampeie de veselie, inlocuite cu nostalgia unei vieti apuse, cu tristetea amara, care s'a incrustat pe fata imbatranita de atatea biciuri.
Revolutia Franceza a durat 5 ani iar teroarea propriu zisa, un an numai, dela 31 Mai 1793 la 27 Termidor [Iulie] 1794, rasturnata de contra revolta unui neam care a respins domnia arbitrarului, lasand drum liber ideilor umanitare sa-si reia cursul normal.
Cea bolsevica a blocat evolutia la starea ei din 1917. O pierdere imensa in toate domeniile... Generatii sacrificate, desprinse de minimul de bucurii, de dorul de implinire.
Revolutionarii francezi au alergat la frontiere, sa apere patria amenintata cu invazia streina, cea bolsevica s'a realizat in spatele frontului. Iata definitia patriotismului la cele doua revolutii.
Se pare ca viata este mai putin grea pentru locuitorii Ungariei, Cehoslovaciei sau chiar ai Bulgariei, decat pentru Romani.
Sa fi renuntat oare comunismul la desavarsirea "omului nou sovietic" sau ca, imprejurarile momentului i-a substituit prioritatea, cu alta mai urgenta, saltul impresionant al tehnicei, care va pune in pericol, existenta insasi a regimului?
