Rugaciunile unui popor ce se vroia liber îi insotea.
Temerile
unui popor asezat atat de aproape de tara condusa de comunism -de Rusia. Isi spusesera: Vom fi acolo unde Christos a fost insultat, a fost batjocorit.
Si au fost, iar sangele varsat pe pamantul spaniol, a devenit sfanta adeverire a iubirii credintei.
Anumite fiinte poseda darul de a avea in plus -fata de massa obisnuita-, simtiri ascunse.
-Simtul ca dumnezeiasca viata ti-a fost daruita s'o intrebuintezi spre a ilumina din propriile-ti strafunduri pe altii, chiar prin jertfa ta.
-Simtul ca fiinta ta atotpetrectoare, supusa nu arareori greselior omenesti, este chemata sa justifice utilitatea ei in folosul celorlalti.
-Simtul binelui la scara Patriei tale, a lumii tale, care te indemna sa arunci in balanta sortilor viata ta spre a-l sluji necurmat.
-Simtul ca nouasprezece veacuri de iubire intru Christos, trebuiesc aparate si ca lumii noastre îi este necesara mântuirea prin martiriu.
Iata cāteva alese porniri ce se desprind din cele ce i-au indemnat pe eroii Legiunii sa stea de straja in slujba crucii, pe frontul spaniol.
Adeseori cuvintele pot fi sarace. Atat de adeseori... Faptele insa, raman. Se intind peste ani, peste oameni, peste istorie, infrumusetând-o, aureolând-o.
Privind in urma la cei plecati, simti fie si pentru o clipa, sublimul.
Elite ale Neamului, prin ei, prin meritele lor alese, asternute cu deosebita modestie pe altarul Patriei, au oferit drept ofranda sublimul vietii lor.
Plecat spre transee a fost si acel ce a sezut de straja patriei lui nepieritoare, Generlul Cantacuzino, cu vultureasca-i privire, care prin eroismul lui deosebit a dovedit ca nu in zadar a luptat la Colti langa celalat erou al neamului, generalul David Praporgescu in Primul Razboi Mondial.
Peste timp, peste spatii, in furtuni, de orice fel, eroii stiu se se cheme, stiu sa se gaseasca. Chiar si in lumesti ELISEE. Generalului cruciat, i-a fost dat sa-i ofere intr'un splendid decor, ca intre egali intru vitejie, sabia-i proprie - simbolul pretuirei-, celui ce a fost Generalul Moscrdo.
Mota, Marin, Al. Cantacuzino, Totu N., Ing. Gh. Clime, preot Dumitrescu -Borsa, nimeni dintre ei nu tarise degeaba, toti reprezentau cu cinste viitorul. As vrea ca inima mea sa-i evoce. Simt tentatia de a-l chema la aceasta tragica aniversare, dintre sfinte umbre, pe acel ce umplea de stralucitoare scântei ale spiritului, ale vervei, propria-i lume inconjuratoare.
"O singura ideologie: FAPTA!", spunea V. Marin. Iar fapta lui? Alor lui? Inrolati in BANDERA 6, Compni 21, Tercio alaturi de Ion Mota, ca si in viat cea de toate zilele, in suferintele sau implinirile toate câte au fost ele. Cu vietile lor, au insemnat lumina revarsata peste luptele din jurul Madridului: BOADILLA DEL MONTE, LAS ROZAS, POZUELO, ARAVACA. Iar acolo, in lupte, mai presus de orice moarte, au sfintit drapelul romanesc pastrat la piept. Ei s'au intors pe scuturi spre eternitatea care-i cerea, ciuruiti de gloante. Moartea lor? Vicoria tineretilor vesnice!... Victorie vizionara. Ce vorbe pot fi mai reale, mai pline de actualitate decat gandurile lui Vasile Marin: "O SPANIE ELIBERATA SI O ROMNIE REINOITA IN SPIRIT SI IN IDEAL". Pentru aceasta, cum spunea Prof. NAE IONESCU despre Vasile Mrin: "Viata lui, sau moartea lui nu-l mai priveau pe el personal: de indata ce principiul nu era moartea lui sau scaparea de la moarte -ci depunerea marturiei pentru credinta lui, CU ORICE PRET"...
Ce perfecta armonie intre acestea si cuvintele cutremuratoare ale lui Ion Mota: "Era o datorie de onoare care apasa pe umerii generatiei noastre. Am facut-o cu aceiasi dragoste ca si cum ar fi fost vorba de patria mea".
In fata Cortesurilor Spaniei, Caudillo FRANCO arata: "Ne-am consacrat vietile petnru a servi cat mai bine pe Dumnezeu si Patria si in serviciul acestora o vom termina!" Prin timp, Gen. Franco a dat Spaniei libertate, maretie, iar lumii un exemplu de cum trebue intampinat pojarul comunist.
Vaporul Monte Olivio luneca in intampinrea destinului. Au inca timp sa analizeze pozitia lor. Cei doi ce vor intra mai curand in eternitate, isi dau seama ca OMUL N'A FOST NASCUT DOAR PENTRU A TRAI NUMAIDECÂT UN NUMAR DE ANI...
Testamentare ganduri vizionare. Iata ce ramas scris in AXA la 1 Oct. 1933, sub semnatura lui I. Mota, in articolul "Legiunea si L.A.N.C.": "Noi am adus pornirea eroica. In spirit de totala jertfa personala". Ce neinfricare, ce liniste sufleteasca te cuprinde, iti umple sufletul, citind cuvintele scrise intr'o autobiografie in Martie 1936 de acelsi Ion MOTA: "Chiar asa suntem. Suflete desradacinate care purtându-si neodihna peste o viata daramata, nu vor avea pace nici in mormant pana cand nu vor ridica din nou ceea ce altii au pangarit, au risipit si au pus sub blestem". Mota era deja un lider nationalist cand a venit de pe cealalta latura a Carpatilor; simplu, si-a depus idealurile si forta de lupta in mainile aceluia desemnat de soarta a fi Capitan al nemului. Simbolul vietii si mortii lui I. Mota? Simbolurile se pot uni, se suprapun.
Spiritul
de jertfa, iubirea de neam, neinfricarea. Acolo, in Spania, fusese trimis un
buchet de comandanti legionari, de fruntsi ai Miscarii. Fiecare insa, reprezenta forte distincte. Inmanunchierea lor arata pana si astazi ca drumul de lupta al neamului romanesc aflat in diaspora fortuita, este UNITATEA. Timpul vorbelor este de mult trecut. Ce stanci viforoase au stat in calea comunismului ateu acolo in Spania! Veniti intr'o lume inca libera [atunci], trimisi ca elite, ei au facut cinste acestui cuvant care i-a caracterizat.
La aproape 50 de ani, cuvintele si jertfele lor vorbesc generatiilor.
Lupta lor? Acolo, in Spania sângerândã, cu fata la dusmanul lumii, comunismul. In tara, in lupta cu orbii, surzii, miopii politici, sau chiar cu infiltrate unelte ale aceluiasi comunism.
Timpul vorbelor de dragul rezonantelor probabile, trebue sa fie considerat ca trecut. Este perfect adevarat ca nu se pot aduna oamenii, cultura lor, credintele lor, crezurile lor, cu usurinta. Sa lasam certurile. In Tara vom avea timpul, locul sa deslusim mai bine cele ce avem de facut. Cele ce au fost bune si rele in vietile noastre, in luptele noastre.
Departandu-ma, asez toate luptele de la inceputul acestui veac, langa tote celelale la care poporul a luat parte, punandu-le pe acelsi plan. O banuiala ma cuprinde: nu cumva, fiecare dintre noi crede ca numai el face bine? Si ca meritul de luptator numai lui i se cuvine? Daca ar fi asa, mortii de la sfarsitul razboiului din Ungaria [1919] atinsa de flagelul comunist, cei morti in Spania, cei morti pana dincolo de stepele Calmuce, in Caucaz, cei de prin prapastiile lagarelor si puscariilor comuniste, ar fi niste morti inutili, nesemnifictivi.
Cosmarul intrebrilor poate continua. Crezand in trecut, preamrindu-l, luptam in prezent, pentru maretia si frumusetea viitorului. Pomenindu-le numele in suflet celor cazuti in Spania, tot de acolo le raspund faptelor lor de cruciati: