D-l Mihail Pinetta a avut de spus si in privinta acestui eveniment unele lucruri interesante, in cadrul articolului sãu precedent despre atitudinea bulgarilor fata de aromani
(vezi suplimentul Libertatii, "Fratilia", Anul I, Nr. 1, Decembrie
1984). Eu avusesem de intampinat din partea respectabililor dogmatici ai nostri, care nici nu-si mai pot da seama ce "destepti" au devenit, un zambet ironic, subestimator, cand am explicat ca aceasta vrea sa zica rascoala declansata de ziua Sfantului Ilie (dupa cum a fost "planificat", mai ziceam eu, ca sa fiu la unison cu "limbajul"). Cum, revoltã, adicã miscare revolutionarã si antiotomanã, si sa fie numita dupa ziua unui sfant crestin din calendar? -vroia parca sa zica, cand m'au intrebat: Mã fugi cu ursul de aci, era din putin sa-mi spuna "responsabilul". Oarecum ar fi nimerit-o, caci viteazul aroman Pitu Guli din Crusova a cazut in lupta antiotomana tocmai la Piatra Ursului (Mecikin Kamen).
Iata-ma, deci, calatorind la simpozion, cu capul "calendar" de fapte si personagii ale miscarii din Macedonia la 1903. Citisem mai toata presa romaneasca a vremii (Adeverul, Epoca, La Roumanie, Vointa Nationala, Ecoul Macedoniei, Reforme etc.), aflasem, printre altele, despre aromani si implictiile lor in aceasta rascoala. Stiam de acuma de Mitru de la Samarina, Ioan Panu si Nacu Panu, Alexandru Cosca din Gopes dar locotenent in armata romna si venit si el deasemeni sa lupte; natural ma impresionase jertfa lui Pitu Guli care stiuse ca va pieri cu ai sai 40 de tovarasi in fata sutelor, poate si miilor de turci. Calatorind, eram cu gandul la acesti oameni si la "epopeia" lor si, natural, credeam ca acesta sunt deocamdata numai eu. Cine altul sa mai fie?
In trenul Belgrad-Scopie, aglomerat-tixit, gasii si eu un locsor langa usa comprtimentului. Vis-a-vis de mine unul mai batran cãruia nu-i acodam atentie. Trenul fiind de acuma in plin mers, co-pasagerii din compartiment desfsurara intre ei o apriga discutie pe o tema de actualitte pentru ei, marirea pensiilor pentru fostii luptatori. Unul zicea una, altul alta, unii erau de acord cu marirea, altii isi exprimau, mi se parea mai prudent, indoiala. In fond, era vorba de pensiile cam grase ale fostilor luptatori partizani.
Dintr'odata il aud pe individul din fata mea, intervenind cam asa: Daca e vorba de fosti luptatori, de candva, atunci nu e alt luptator mai merituos si mi viteaza decat Pitu Guli de la Crusova care si-a dat viata in fata turcilor! Dar despre aceasta, vedeti, nu se prea scrie!
Va puteti inchipui ce ecou avura asupra mea aceste cuvinte pronuntate cu totul neasteptat, pe un loc si intr'o imprejurare intr'adevar neprevazute. Cum, de unde pana unde acest cetatean se plaseaza tocmai "in tema" mea? Evident, el isi spunea un mare "of" al lui. Atunci il privii mai atent si recunoscui in trasaturile fetei lui pe aromânul, daca vreti "tintarul". Cât se poate de ciudata intamplare. Cum el striga astea, ceilalti pasageri tacura, nu stiau ce sa raspunda, ei nu auzisera, nu stiau de acel Pitu Guli. Eu, dupa ce imi trecu uimirea, aruncai asa mai domol pe bulgareste: dar, dupa cate stiu eu, a fost pe acolo si unu Karev. (Acesta era seful macedo-slav in miscare). La randul lui batranul se mira, dar pe urma exclama: Karev, Karev, a fost si Karev, insa el nu si-a dat viata pentru cauza, ci aceasta a facut-o numai Pitu Guli cu ai lui!
Batranul incepu sa ma priveasca mai discret si, mi se parea, cu oarecare neincredere. De unde pana unde rasar eu acuma, aci, ca oarecum sa fiu in tema. Pana la urm il intrebai, daca nu cumva el el aromân?
-Da de unde, tinu el sa se camufleze, sa mimetizeze. Eu sunt de aicea din orasul Kraguievat unde o sa ma si dau jos, dar am fiica maritata dupa un ofiter al armatei populare (suprema lui "dovada" ca nu e el ãla care-l cred eu) si am fost la ei in vizita. Numai eu vorbesc asa... pentru principiu!
Fireste, motivele invocate de el, nu aveau vlabilitate pentru mine. Stiam ca in orasul Kraguievat era de demult o numeroasa colonie de tintari-aromani, ca aci au inzestrat ei si o biserica monumentala. Ajunseseram in gara respectiva si interesantul meu co-pasager, cu care eu as fi mers si pana "la capatul pamantului", coborî. Se retinu insa pe peron, sa mai priveasca la "ciudatul om" care eram eu, dupa cum insumi stateam la fereastra, mirandu-ne amandoi de intamplare. Intelegeam reciproc din priviri ca nu ni le-am spus toate câte am avut.
Constatai pe urma la Ohrida, ca batranul aroman nu avusese intru totul dreptate cand zicea ca nu se scrie despre Pitu Guli. In ziarele macedonene (Nova Makedonia) se evidentia rolul lui Pitu Guli, mentionandu-se adesea si faptul ca era "vlav"-aromân.
Ne deplasarãm la Crusova si acolo vazui si monumentul ridicat in amintirea lui, pe o poiana numita "vechiul cimitir vlah". Niste copii ce se jucau aci langa monument imi spusera ca "noul cimitir vlah" e colo mai la vale. Coborîi intr'acolo "la murminti", cum zic romanii, si pe baza inscriptiilor de pe morminte constatai framantarea unui neam,oscilarile lui intre diverse influente culturale. Nume aromnesti sunt scrise aci unele cu litere chirilice, altele cu litere latine iugoslave, cateva sunt cu scris grecesc. O inscriptie insa, a sotilor Miha si Margarita Cardula, atarge atentia prin versurile frumoase sapate in piatra cu expresii pur aromanesti: "Miha Cardula 1892-1975. Margarita Cardula 1901-1975. Di anda s-fanarisi eta, iaste datã: S-nu agãrsãsti muma si tata! Dorlu ti parinti iaste di tu inima si hicate, di tu soarte pânã tu moarte. Amintire cu mare dor, di fumeile a lor".
Unul din familie cu acelasi nume, Cardula, vorbi public despre originea garmostena a celor mai multi aromani. Il intalnii pe Tomo Coturet, fost ambsador in Elvetia. S'a interesat acolo de minoritatea reto-românã. El desemeni considera ca situatia aromanilor din Macedonia e cel putin ciudata. S'a scapat momentul cel mai prielnic pentru a-i aduna pe aromani in anii imediat urmatori razboiului. Aceasta mi-o arata pe urma in mod mai amplu si mai pe adevaratelea Zisi Todorovski (acum decedat) la Bitolia. Acesta relata cã bulgarii ocupanti îi adunasera pe aromani in lagar cu gandul ca sa-i masacreze, dar n'au mai apucat. Inspaimantati de aceasta perspectiva prin care trecusera, aromanii nu s'au mai incumetat sa puna problema drepturilor etnice in anii post belici, iar pe urma "a trecut timpul". Faptul insa relatat ilustreaza dusmania bulgarilor fata de aromani. Amintirea luptatorilor localnici, aromani, cazuti in lupta, se pastreaz prin denumirea strazilor dupa numele lor. Una este strada lui Manciu Matak, in care auzeam pe o femeie strigand pe alta cu numele de Domnita. "Himarmâni de aceea avem aceste nume", mã lãmuri femeia întrebatã.
O revelatie a fost vizita la biserica romaneasca din Crusova, situata mai sus pe deal. Aci, la "vlaska crkva" cum îi zice, zidita in 1904, se poate vedea stratificata influenta culturala straina. Icoanele sunt cu inscriptii chirilice, grecesti si, destul de multe, romanesti. Se remarca un ceas mare turcesc, donatie a fratilor Petrasincu, altãdata destul de bine cunoscuti in Bucuresti.
Revenind la Pitu Guli si insemnatatea jertfel lui, vom reaminti ca subita interventie a aromanului singurtic din tren, desi deplasata in ceea ce priveste locul, era perfect indreptatita in ce priveste sacrificiul pentru cauza. Era un semn clar ca aromanii chiar razletiti cand sunt isi observa conationalii in faptele lor de afirmare, se recunosc unul pe altul de la distanta, rabufneste uneori din ei mânia, nu mai putin mândria. Se poate ca Pitu Guli sa fi comis si acte de teroare timp de o saptamnaa, cum noteaza Dl. M. Pinetta, va fi savarsit si vreo nedreptate in inclestarea zilelor acelora dramatice (din 1903). Dar... "era pe acolo si Karev: care avea cuvant principal in fata plebei bulgare din localitate si imprejurimi. Insa, cum accentua necunoscutul aromân, Pitu Guli a fost acela care a luptat cu adevarat jetfindu-se, si istoria stie acum ca s'a jertfit constient, impreuna cu vreo 40 de tovarasi ai sãi, constienti si ei desigur de misiunea ce si-au asumat-o. In orice caz, aceasta e dovada motivelor pentru toata actiunea sa. Aromanii erau angrenati in istoria Mcedoniei. Cum spunea si inainte citatul M. Pinetta, in amalgmul etnic al Balcanilor, elementul aromanesc e ca "sarea in bucate" si participarea lui in diferite miscari era nu numai indispensablila ci si inevitabila.
Macedonia a fost prima tara cucerita la timpul sãu de turci si ultima eliberata de sub stapanirea acestora (in 1912). E firesc ca aci sa se iste framantari, cum au fost cu osebire in 1878. Miscarea din 1903 se considera apogeul acestor framantari. Se preamareste infiintarea si functionarea timp de 11 zile a "primei republici din Balcani" tomai aci la Crusova. Din guvernul revolutionar al acesteia facea parte si aromanul Dinu Vangheli, ca responsabil cu resortul justitiei. Pitu Guli prin aceasta republica. Ca atre i se recunoaste meritul si de aceasta se face caz in fiecare an in presa si media macedoneana; mai putin insa in presa centrala de la Belgrad (fapt impotriva caruia protesta aromanul nostru nonim). Si in anul 1986, s'a facut destul caz de implinirea a 83 de ani de la revolta de "Ilinden", zisul "prim Ilinden", caci a aparut si "al doilea Ilinden" de care se face acum mai mult caz, cand de aceeasi zi in 1944 ar fi izbucnit rascoala impotriva ocupantului german. Si, se stie, istoria contemporana si a partidului are preponderenta.
Pitu Guli a fost putin sub influenta bulgara. El a fost mai intai dupa agoniseala in Bulgaria, de acolo a venit cu o ceata de comitagii, a fost prins si condmnat la 7 ani inchisoare pe care i-a si executat in Trapezund, dupã care iatã-l apãrând Crusova in Martie 1903. Aci la Mecichin Kamen-Piatra Ursului-, el cade in ziua de 13 August. Nu prea i se stie mormântul, nu e vizitat, in timp ce al lui Karev este. In anul 1986, s'au depus coroane de flori la monumentul lui Pitu si al lui Karev. Desigur ca s'a vizitat si Piatra Ursului, sus pe vârf de munte. Desigur ca s'a cinstit in felul sãu amintirea luptei si jertfei lui Pitu Guli.
Aspectul acestei sarbatoriri populare pare, pentru noi, destul de ciudat. Vin lãutrii aromâni, cântã melodii de joc macedo-slav, repeta la acest joc cantecul in limba macedo-slava dedicat lui Pitu Guli, care suna cam asa: "Ia sã-mi cânti tu privighetoare, sã se audã hãt departe, hãt departe pe la Scopie... (se repeta referenul cu numele mai multor orase), sa se audã la Crusova, unde luptã Pitu Guli..." Lautarii, jucatorii, in majoritate aromani, canta cantecul macedo-slav al lui Pitu Guli. Dar aci alaturi auzi vorba aromaneasca, aci alaturi se vinde "vlaskisir" -branza vlaha-, deasemeni friptura de miel preparata de acesti "vlahi", dupa traditia lor. Cam totul e aci aromânesc, numai "memoria istoricã" e exprimatã în altã limbã, aceasta chiar si din limba lãutarilor aromâni. Consult pe un folclorist si el spune ca nu s'a gasit nici un cantec popular despre Pitu Guli in aromaneste. Ma interesam si de toponimia localã cum suna in grai aromanesc, dar veni un "vigilent" si-mi spuse mai discret ca toate acestea se gasesc scrise la carte si n'as avea eu ce sa intreb. Drept care, fireste, luai cunostinta.