VERSURI DIN TARA ROBITÃ

de I. M. Bucovineanu

"LIBERTATEA", New York
Anul VI, Nr. 57, Mai 1987

            Orizonturi

 

Orizonturi, orizonturi, nesfarsite
Ferestre spre ceruri deschise,
Din propria noastra inchisoare
Cu nostalgie si dor va privim,
Si noaptea, cu pleoapele'nchise
In nesfarsita voastra cale pornim;
Pana si somnul cateodata
Spre voi ne conduce cu scurtele-i vise!
Ferestre spre ceruri deschise!

 

             Ce greu

 

Ce greu sa te catari spre piscuri de munte,
Ce greu sa te urci pe scari nevazute,
Si ce greu sa cobori in adancul din tine;
Dar ce frumos, ce minunat si ce bine
Cand cu vraja lor te cuprind simfonii
Si te poarta departe de lumea pe care o stii!

             Confruntare

 

Ma lupt cu mine insumi
Imi sunt cel mai dusman,
Si parca lupta asta
Mai grea-i din an in an.
Cu cât mã 'nalt prin cuget
Spre culmi de soare pline,
Cu-atat mai mult m'atrage
Pamantul cãtre sine!

                   Amurg

 

Se'nvaluie lumina cu umbrele'nserãrii
Si-o toacã-aud cum bate la marginile zãrii.
Pe ruginiul toamnei mai târâie un greier
Si chipuri de-altadata imi reapar in creier.
Cu umbra-i garbovita intinsa peste sat
Vad un batran ce trece în cârjã rezemat....
Si-amurg, amurg coboarã, coboarã ne'ncetat.

                   Reflectie

 

Azi noapte 'ntr'o grãdinã
Cu vin si cu pahare
Am rãtãcit cu mine
Pe drum fãrã hotare...
Si se fãcea de ziuã...
Cu cât pluteam 'nainte,
Luminã cu 'ntuneric
Se rãzboiau în minte!

 

                                          I. M. BUCOVINEANU