LIBERTATEA, New York

Director: Nicolae Nitã

Anul III, Nr. 35-36, Iunie-Iulie 1985

In numele libertãtii arta unora a ajuns trivialã si scabroasã.
    Poezia îsi are rostul si destinul ei. Ea nu trebue tulburatã prin imagini bolnave, cãci se adreseazã constiintei cititorului care îsi pleacã ochii asupra ei, însetat de a culege frumosul, de a se elibera, prin sublimare, de contingentele vietii.
     Poezia s'a creat tocmai din nevoia omului de a înfãtisa puritatea frumosului, de a tinde spre contemplativitate si olimpianism. Poezia a fost, astfel, joc frumos al imaginatiei în epopeile clasice; a fost tâsnire de sentimente nobile si avânturi cavaleresti în evul mediu; a fost deslusire a simtãmintelor de curatã iubire prin romantism, si a fost, în sfârsit, prezentare splendidã a complexului de realitãti exterioare prin parniasianism.
     Frumosul estetic are în el ceva de naturã divinã, si numai asa se explicã extraordinara lui influentã asupra sufletului omenesc; nu se lasã afectat de plãcerile josnice si e deasupra oricãror interese animalice.
     Contrar acestei idei, revista "Ethos" a dlui. Virgil Ierunca (Untaru), s'a molipsit usor de scorneli "ce din coadã au sã sune". Si astfel, revista a devenit sãlasul bucheriilor stupide.
     Lecturând câteva din versurile imunde de calificatã si respingãtoare trivialitate, întesate cu porniri lubrice, publicate în douã numere ale acestei reviste, ne-am întrebat pe bunã dreptate: Pentru ce favorizeaza dl. V. Ierunca toate aceste productii hibride si nule ale beletristilor pornografi? Pentru ce sunt publicati acesti insi arizi, a cãror singurã calitate o constituie bombasticismul gãunos? Si mai ales, de ce acesti autori încearcã sã difuzeze opinii si sentimente cu totul contrarii si vexatorii legilor morale ce se cuvin respectate?
     "Literatura" publicata confundã frumosul cu nerusinarea, arta cu obrãznicia si vrea sã ne dovedeascã cã menirea slovei nu este alta decât de a corupe si a distruge demnitatea moralã.
     Iatã o mostrã de acutã monstruozitate:

"...acest pãtrat a fost totdeauna un triunghi
nu mai dormim de mult
veselia de dupã câte un pipi si supa de serpi si pumnul de surzi....
[Valeriu Buga-"Prin trupul gãurit", Ethos, I, pg.155]

Sub influenta bolnãviciosului "modernism" în poezie, pe care pretind cã-l înteleg, acesti "poeti", pãgubitori imorali, ne oferã prin scris ceea ce au gãsit în tenebrele vietii lor purtate în rostogoliri si sfidãri:

"da
am dormit in el in trupul rar anapoda fãrâmicios al
acestor oase am baut si am mancat in el m'am chinuit
m'am pisat mã rugam înserat-am cu tine
în el ca într'un amurg al zeilor se purta cum se poartã
un popor numeros de trebuinte de care-si bat joc ratele
porcii întamplarea cum se poartã geamantanele pe umeri
pãturile'n cap saltelele'n brate
ochii-pereche întelesurile frunzoase si lanturile de picioare
pat si iesle sa va fie acest popor de rãni!"
[Valeriu Buga -"Se purta ca un popor", Ethos I, pg. 155]

     Si, iatã o altã mostrã de poezia bolnavã:

"O pisica a mâncat un soarece si s'a facut câine
un câine a mâncat o pisicã si s'a fãcut lup
un lup a mâncat un câine si s'a fãcut cracatitã
o caracatitã a mâncat un vapor si s'a fãcut un imperiu
un imperiu a mâncat o muscã si s'a fãcut bube bube
bubebu bebubebu bebubebubebubebubebubebube
purtam in noi puroi nimeni nu câstigã
mâncãm ce suntem".
[Valeriu Buga-"Smochin negru", Ethos,I, pg.154]

Unde este sãnãtatea moralã a acestei "poezii"? Iatã o altã rãtãcire bolnavã, apãrutã în nr. II al publicatiei amintite, "perseverare diabolicum":

"Zboarã Nicu-al lui Cãpuci,
Teapãn tot, peste uluci.

Mã, Nicule, de ce zbori
Cu-alde popa'n subtirori,
Cu aripi de patrafir
Pe la tâmple uns cu mir?

De ce treci, mã, printre fete,
Care le-ai fãcut sã fete,
In haine de ginericã,
Mã, Nicule, nu ti-e fricã?

Nicule, mã, nu fi prost,
Popa-i hot si'n zi de post.
Nu te duce, cã te duce
Sã te culce cu o cruce.

Cruce care sã te culce,
Asta, mã, e curvã dulce,
Stã la cap sã te usuce.
P'asta, mã, n'ai s'o mai rupi.
O sã te-adoarmã ne'ntors
Si-ti ia carnea de pe os.
Unde-i pielea taurã
O sã-ti lase-o gaurã,
Ca la Mita lui Bãlcãu
Care-ai spart-o pe Ilãu.
Ca la Nica lui Pastrugã
De-ai crapat-o prin ulucã.
Ca la Pãchita lui Ceapã
De-ai secat-o pe sub apã.

Nicule, Nicutule,
Fãrã piele taurã,
Cu oase de marmorã,
De te-or dezgropa pe tine
Dupã sapte ani si-o varã
Alde fi-tu ãi din flori,
Or sa te creadã fecioara."
[Stefan Bãnulescu-"Bocet cu blestem sau trecerea lui Nicu al lui Cãpuci cel iubet pe lumea cealaltã", Ethos II, pg. 155-156].

Porunca a patra bisericeascã: "Nu cititi cãrti eretice! Caci mai mult decât eretice sunt unele din scrierile în care se laudã pe fatã pãcatul si se iau în râs toate cele sfinte, pânã si Dumnezeu",
[Din "Hotãrîrea Sfântului Sinod", '37]

Sau, iatã în continuare un alt exemplu:

..."Mai frumoasã decât luna
care 'nfloare totdeauna
Ba pe-o tâtã, ba pe spate
Descântând de sãnãtate..."
[Dan Bocaniciu - "Vifleim", Ethos II, pg.172]

Aceastã literaturã pernicioasã, dezgustã si orice om de bun simt, cu o cât de micã intuitie criticã, îsi dã fãrã îndoialã seama, privind aspectul ei, cã este orientatã spre fãgasuri cu totul neîngãduite. In întreg continutul ei abundã incalificabila lipsã de pudoare, cele mai grosolane abjectii si mai imunde trivialitati.
     Sub masca "modernismului" si scuza originalitãtii, autorii ei vin sã brutalizeze orice bunã cuviintã. Valul de vulgaritate si pornografie se zbate sã acopere cu unda lui murdarã apele limpezi ale literaturii pe care ne-au dãruit-o creatorii adevãratei arte. Fatã de insanitãtile literare, pozitia noastra este cât se poate de clarã: aceste exhibitii de monstruozitãti bestiale, ne repugnã. Ele reprezintã o formã de exaltare a bolsevismului pe calea tiparului.
     Cine este autorul publicãrii acestor "vesuri" imunde? Virgil Ierunca. V. Ierunca, cel care la pagina 226, din cadrul "Jurnalului" sãu, ni se recomandã drept un trotskyst notoriu:

     "Data asasinãrii lui Trotsky, 20 Aug, 1940, a fost pentru mine crucialã. Incepând din acea zi de August am început sa studiez atent opera revolutionarului si sã devin, la rândul meu, ceea ce se chiama un "trotskyst". Nu unul ortodox, bine înteles, însã omorîrea lui Trotsky a însemnat pentru mine un fel de rastingnire-în-istorie care cerea, neapãrat, angajamentul".

     Literatura "decoltatã" trebue interzisã, iar apologetii ei condamnati. Scrisul românesc trebue sã se mentinã pe fãgasul bunei cuviinte si al onestitãtii, iar "bolnavii" poeziei moderniste ar fi de dorit sã-si "spele" vocabularul scabros.

N. N.