* * *

  Era vara anului 1949... O puternicã miscare de rezistenta îsi fãcea simtitã prezenta în zonele muntilor nostri. Hoardele barbare cu stea in frunte de la rasarit, instaurasera un regim comunist tiranic, desfiintand toate partidele de opozitie si arestand zeci si sute de mii de  Romani. Ei trebuiau infranti cu orice pret, iar numarul celor ce luau drumul inchisorilor crestea de la o zi la alta, in proportii nicicand cunoscute pana atunci. Desi, involuntar, adusesera servicii imense comunismului, participand si ei la actul de tradare de la 23 August 1944, Iuliu Maniu si Bratianu se gaseau inchisi acum  impreuna cu multi dintre colaboratorii lor, condamnati si depozitati la inchisoarea din Galati sub diverse pretexte, grosolan ticluite de noul regim comunist. Intalnirile conspirative avute cu Bodnaras si Patrascanu privind rastunarea conducerii tarii intr'un moment iminent de invazie, laudate atunci chiar de conducerea sovietica, acum nu mai prezentau circumstante demne de luat in seama spre clementa. Odata eliminata Armata Romana, rod al conspiratiei la care au lucrat asiduu cu partea inamica, s'au vazut ei insisi eliminati in ultima instanta. Tara cadea astfel in ghearele comuniste, ingenunchiata si fara nici o aparare.
   Cu toate acestea, lupta de aparare a tarii se manifesta in diverse si variate forme. Inamicul de moarte al comunismului, Miscarea Legionara, continua -cu toate pierderile suferite- sa opuna o rezistenta indarjita. Era momentul suprem de lupta si de jertfa pentru apararea Neamului. Si, alaturi de ea, toti romanii, intr'o unica Miscare Nationala de Rezistenta armata insumand zeci de mii de partizani, organizata si condusa de echipele de parasutisti legionari prin Comandamentul Legionar de Rezistenta. Toate aceste formatiuni legionare de lupta, reprezentau acum pentru intreaga tara, singura sansa de biruinta impotriva samavolnicului regim comunist instaurat.
   Grupele de batausi si tortionari create de regim, isi faceau aparitia peste tot in satele romanesti, tara era terorizata si singura aparare nu putea veni decat de la acesti romani care luasera calea codrului. Tradatorii de  ieri care luptasera alaturi de armata bolsevica impotriva Armatei Romane in cadrul diviziilor comunizate "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan", formate in mare parte din elemente alogene, devenisera peste noapte satrapii tarii...

   Continua sa inainteze apropiindu-se de capatul padurii, si trebuia sa fie cu mare bagare de seama. Precaut, lãsã sapca sa-i cada pe frunte, se incheie la jacheta de piele si iesi din codrul intunecos, apucand spre drumul ce-l stia aproape. Privi din mers incaodata la acele ceasornicului: se apropia de ora 2...
   Traversa drumeagul plin de praf, ascunzandu-se sub  umbra de intuneric a catorva pomi apropiati, staruind indelung cu privirea asupra caselor rasfirate, incercand s'o ghiceasca pe aceea care ii fusese indicata. Totul parea in ordine. Pipãi centura militara si scoase pistolul, verificand pentru orice eventualitate incarcatorul. Nu excludea o panda a securitatii si trebuia sa fie pregatit. Partizanii actionau si aici, iar multe din drumurile de munte erau pazite si scormonite ziua si noaptea de trupele securitatii.
   Se tupila incet spre gardul cimitirului, aruncandu-si privirile in jur cu precautie. Sinistre in noapte, pietrele funerare strajuiau aleile mici ale mormintelor. Se indreptã cu pasi repezi spre coltul opus al cimitirului, de unde trebuia sa intre in gradina casei. Era exact cea care-i fusese descrisa. O privi indelung la adapostul gardului de lemn, incredintandu-se ca totul era in ordine. O palida luminita isi ducea existenta in noapte la una din micile ferestre. Astepta nerabdator ora 2... Il mai desparteau doar cateva minute...
   Sari sprinten gardul si se lipi de pamant, cu privirea spre luminita ferestrei. Era incordat asteptand semnalul cand se putea strecura in casa. Se adaposti in spatele unor coceni de porumb uscat, de unde putea sa observe intreaga curte a casei. Ograda se intindea dreptunghiular, pana la o poarta mare care anunta iesirea in ulita...
    Slaba luminita disparu subit in mijlocul intunericului. Se reaprinse imediat, stingandu-se intermitent de mai multe ori. Era semnalul...
   Fara zgomot, pasind incet, incepu sa se apropie. Acum, lumina se stinsese de tot si zgomotul infundat al  unei usi deschise se desprinse dinspre casa. Din ograda  vecina, latratul unui caine sparse amenintator tacerea instaurata. Curand, un intreg cor cainesc se puse in miscare, ca la o comanda:
-Doarme satul! -se auzi soptita o voce dinspre casa cercetata.
-Doarme natul! -raspunse el incet, tot cu vocea soptita.
   Parola corespundea pe deplin. Inainta repede spre coltul casei de unde venise vocea. In sfarsit, ajunsese  in siguranta...

  Facandu-si loc prin usa intredeschisa, patrunse in casa.
   -Aprind imediat lampa, spuse vocea in urma lui.
   Abia acum isi dadu seama ca "celalalt" era de fapt... o  fata. Vocea cristalina continua:
   -Am pus la fereastra un macat sa nu se mai vada lumina...
   Astepta linistit pana cand fata stinse candela mica, aprinzand lampa din perete. Lumina se revarsa peste camera taraneasca. In fata sa, o tanara fata, cu parul negru si lung, imbracata in straiele taranesti fagarasene,  ii cerceta iscoditor infatisarea cu ochii ei verzui.
   -Luati loc pe divan... Sunteti obosit? Poftiti... poftiti va rog, -continua ea facandu-i loc. Chiar astazi au trecut prin sat indreptandu-se spre trecatoare, doua camioane pline de soldati. Erau echipati pentru campanie de lunga durata. La intrarea in sat au lasat prelatele in jos... Am vrut sa va trimit de veste, dar Gheorghita e plecat cateva zile din catun...
   -Da, sunt trupe de securitate. Le-am observat si noi de pe munte...
   -...iar un activist de partid dela Brasov si-a facut aparitia ieri dimineata -continua fata-, si seara a tinut la scoala veche o adunare impreuna cu oamenii lor de-aici. Din poarta 'n poarta, cu amenintari de represalii, locuitorii satului nostru au fost luati cu de-a sila si dusi sa participe la convocarea asta.
   -Cum se numeste, ai retinut?
   -Parca Platescu..., Bladescu, sau cam asa ii spuneau cei ce erau veniti cu el. Se vedea cat de colo ca el era stabul cel mare.
   -Cat a tinut adunarea asta?
   -Aproape doua ceasuri... Din Sardis au venit alti trei comunisti, impuind capul oamenilor despre "noua oranduire" si "foloasele" ce le-ar avea trecand la colectivizare.
   N'au vorbit decat cei inscrisi la cuvant, de-ai lor... Lumea a ascultat, a murmurat, dar apoi s'au ridicat cateva voci cum ca pamantul este al taranilor si va ramane al lor... Au fost apostrofati sa-si vada de treburi si sa se inscrie, altfel vor da de bucluc.
   -Cine sunt acestia?
   -Mos Costica Târcodie si baietii lui Ionel si Drãgan,  domnul invatator Radu, mos Fratila, toti oameni gospodari si bine vazuti in sat...
   -Ar fi bine sa vorbesti cu fiecare in parte... Timpul este scurt si neaparat trebuiesc contactati..., dar prudenta! Fiarele sunt cu ochii pe ei... Au gresit ca s'au expus pe fata. "Astia" sunt in stare de orice...
   -Oamenii capata un ferment de amaraciune in plus zi de zi. S'a zvonit iar prin sat ca Securitatea ii aresteaza pe toti cei care se opun si-i trimite la Canal! -spuse ea oftand. Zvon lansat de "ei"... sa coincida cu adunarea de-aseara... Lumea e speriata...
   -Da!... Din nefericire este adevarat, -zise el ridicandu-se de pe divan. Oamenii sunt luati din asternut in toiul noptii, urcati in gasuri, legati fedeles si fortati sa semneze ca intra in colectiv. Cei ce se opun, sunt arestati si trimisi la Canal...
   -Nimic nu mai este sigur de cand cu comunistii...
   -N'ar fi exclus ca si de aici sa dispara cei care au avut ceva de spus in seara trecuta. Fii cu mare bagare de seama. Atentioneaza-i pe toti... Mergi la biserica si discuta cu parintele. Este un mare crestin si roman..., a fost un inflacarat simpatizant legionar. Va trebui sa ajungi pe cai laturalnice la locuinta preotului, fara sa fii vazuta de nimeni. Retine: niciodata sa nu fiti observati impreuna. Parintele iti va preda un pachet pe care ar fi bine sa-l dosesti cat mai bine. Parola pe care trebuie s'o folosesti este urmatoarea: "Ordinul Verde existã de mult!?" Iti va raspunde astfel: "Ordinul Verde îl cunosc din '27." Atat... Orice adaos in raspunsul lui inseamna primejdie si atunci contactul trebuie incetat. Voi veni de-acum in trei zile pentru preluarea pachetului. Aceiasi ora si acelasi semnal...
    Scoase din buzunar un mic pachetel infasurat in nailon si legat in cele patru colturi:
   -Aici sunt planurile: toponomia si topografia, exact ceea ce-i trebuie grupei lui Samoila. Vei face un drum pana la Brasov. Parola este aceiasi...
   -Care este adresa?
   -Strada Ecoului, 37. Este o vila mare vopsita maron. Barbatul se va ocupa de biletul de tren pentru intoarcere. Vei primi un pachet si de acolo... Trebuie sa ajungi pe inserat... Asa am stabilit!  Sa iei toate masurile de siguranta in eventualitatea unei urmariri. Nicidecum nu vei stabili contactul in cazul ca vei simti acest lucru. Nu-ti fie teama, americanii vor sosi in curand si terenul trebuie bine pregatit. Este un ordin!
   -Am inteles! -raspunse barbateste tanara fata.

* * *

   Dupa plecarea omului, stinse lampa din perete, scoase macatul dela fereastra si se tranti pe pat, gandindu-se cat mai bine la ceea ce avea de facut pentru seara aceleiasi zile.
   Cand se trezi din somn, soarele trecuse de amiaza.  Se imbraca iute, incuie usa casei si iesi in ulita, indrep-tandu-se spre centrul satului. Traversa podetul de lemn peste rau si dupa ce coti la dreapta, ajunse intr'o ulicioara la capatul careia se inalta cladirea garii satului.
   Trenurile care opreau aici erau rare. Cu atentie privi mersul trenurilor si gasi subliniate cele cinci sosiri si plecari spre Brasov. Le memora iute, gandindu-se ca pentru plecarea spre oras, cel mai nimerit era personalul de la 6 si 15 minute, seara. Distanta pana acolo nu intrecea mai mult de 70 de kilometri, asa ca in cel mult doua ore va fi la destinatie.
   Ocoli cele doua peroane pustii si se indrepta spre fantana acoperita dela capat. Lua cateva inghitituri de apa si grabita, se orienta spre drumul de casa.
   Soarele devenise arzator... 

   Ca un sarpe monstru, trenul spinteca printre defileurile muntilor, lasand in urma-i rotocoale negre de fum. De-a dreapta si de-a stanga, feericul peisaj se perinda privirii in asfintitul crepuscular de o particularitate extrema locurilor. Soarele se lasa sa cada in spatele culmilor montane, parca mistuindu-se in flacara-i incendiara, oferindu-se privirilor cautatoare de ambianta si frumos.
  Se lãsã purtata de ganduri in intimitatea intalnirilor din trecut cu Radu. De atunci trecusera mai bine de 10 ani, iar dorul navalnic se transformase intr'un spasm permanent si chinuitor. Il iubise si il iubea inca, cu puritatea credintei copilaresti. Era inima si sufletul ei insasi...
  Vestile ce-i veneau dela el erau rare si de cele mai multe ori inexplicabil de scurte. De fapt, le primea pe cai laturalnice stabilite mai de mult si îi intelegea teama unei corespondente stabile. Poate ca era normal...
  Ii marturisise ca o iubeste si candva vor putea fi impreuna. Speranta revederii lui devenise mangaierea de care avea nevoie si pe care o astepta cu infrigurare. Il simtea aievea stand alaturi si contempland peisajul... dar, ce pacat, Radu se afla la mii de kilometri peste granita, undeva in Apus.
  Cand s'au cunoscut, Radu era student in anul II la litere si filozofie in cadrul Universitatii, iar ea abia terminase liceul Mihai Viteazul din Bucuresti si se pregatea pentru examenul din vara in cadrul aceleiasi facultati. S'au vazut intamplator in drumul spre Universitate...
  Il iubise din prima zi. Indragostiti se plimbau pe aleile parcului Cismigiu, oprindu-se de fiecare data in rotonda scriitorilor, acolo unde versuri si poezii erau recitate seara de seara, unde debuturile literare se transmiteau prin viu grai, ascultate, adulate si comentate in  discutii aprinse de catre criticii literari ambulanti de moment, sau chiar cunoscuti...
  Isi aminti fara sa vrea de o prima strofa dintr'o  poezie a lui Ranetti Roman,  "Cantul muscalului",  parodie a "Gintei Latine" pe care Radu i-o recitase cu mult  pathos: 

             "Ruseasca gintã e neghinã
              Intr'ale lumii ginte mari,
              Purtând cu ea pesta bovinã
              Ce-a mostenit de la Tãtari;
              Cu râtul ei tot inainte,
              Ca porcu 'ndreapta pasii sãi,
              Si de n'ar fi si alte ginte,
              Ar stinge tot în calea ei..."

  O zi calda dela finele lunii Iunie 1940... Ciolovecii rusi invadau Basarabia si Bucovina, iar lumea pe strazi  neputincioasa de lasitatea regelui Carol al II-lea, comenta cu asiduitate ultimele vesti sosite de pe tarâmurile romanesti napadite de ostile hraparete ale secerii si ciocanului. Un murmur imens de durere razbatea din pieptul fiecarui Roman care se vedea fortat sa se desparta de fratii lui de peste Prut, acum urmariti, arestati, deportati si ucisi de hoardele barbare cuprinse de instincte atavice bestiale. Tara sfartecata, Neamul se vazu dintr'o data si incaodata cuprins de ura si repulsie  la tot ceea ce era rusesc, sovietic si strain. Amintire a altor vremi triste cand insasi ajutorul nostru la infrangerea turcilor, in loc de a fi pretuit cum se cuvine, civilizat, se transformase intr'un rapt nerusinat din trupul tarii al celor trei judete basarabene: Cahul, Ismail si Cetatea Alba.
  Tineretul tarii, rastignit in celulele negre si jilave ale  inchisorilor carliste devenite un intreg univers concentrationar, cu elita macelarita, in acest moment de cumplita jale si durere era gatuit si incapacitat in manifestare. Tocmai el, tineretul care ne putea apara granitele si care lupta pentru mentinerea lor contra inconstientei suzerane acum, vai, atat de supusa uneltirilor si pradarilor dusmane!
  Tineretul, noua generatie ingenunchiata si suprimata vremelnic, cea care se va ridica mai apoi eroic in nimbate de vitejie pentru alungarea desfranatului rege. Acest tineret, crescut in lacrimi si suferinti, rastignit pentru credinta lui fata de Neam si Dumnezeu. Acest tineret "prin tristeti cãzut prizonier lui Dumnezeu... Si astfel ajuns sã nu-l mai mângâie nimic în afarã de moartea în el. La judecata de apoi se vor cântãri numai lacrimile" cum amintea Emil Cioran.
   Unchiul la care ea statea  in gazda, ii devenise lui Radu un bun prieten si de doua ori pe saptamana se intalneau in sufrageria de jos discutand in compania unei sticle de vin, pana tarziu de miezul noptii.
   Noua generatie, spiritul vremii... Spiritul cerut al vremurilor de maine...
   De la fereastrã, sus, stancile muntilor se contureaza parca sub infatisari omenesti pe alocuri, lugubre si gigante... Fantasm?!
  Gandul îi zburã la povestirile fantastice scrise de M. Eliade. Citise Sarpele, Maitrei, Huliganii, Insula lui Euthanasius, Intoarcerea din Rai, Santier, Domnisoara Cristina, aproape tot ceea ce aparuse si putuse sa gaseasca de-a lungul anilor  in ungherele ascunse ale depozitelor librariilor. Mergem spre ireal, conchise...
  Isi amintea acum, aproape precis, cuvant cu cuvant, o discutie cu Radu dupa una din aceste plimbari "cismigiene", care se continuase pe strazi -in ritmul pasilor-, pana aproape de zorii zilei. De fapt o dezbatere reactualizata despre Isabel si apele diavolului, cartea lui M. Eliade care in perioada cand aparuse (1930) facuse senzatie. Scrisa intre Aprilie si August 1930 in India, la Calcutta si Daryealing, unde autorul are prilejul sa-i cunoasca pe Rabindranath Tagore si Dasgupta, cartea dezvaluise in sens autobiografic "intaia generatie torturata de imperativul sintezei. Aceasta era senzatia pe care, involuntar poate, Mircea Eliade o exprimase in cartea sa, descriindu-si cercul de prietenii intru credinta si lupta, pornind dela Haig Acterian (care in acel an publicase o placheta de versuri intitulata Agonia si semnata cu pseudonimul "Mihail", el, Mihail din dedicatia Isabelei "fratelui Mihail si oarbei Lalu, cersetoare în Barbu-Street", si terminand cu Nae Ionescu al carui discipol era. Momentul din tara, cu un climat quasi-normal de literatura, provocase discutii si luari de pozitie pasionante in lumea scrisului la aparitia extraordinarei lucrari. Perioada cand totusi, in apareau reportajele sale de calatorie din India influentate de "Tantrism" si diferitele forme de Yoga populara, asa cum erau ele intalnite in epica populara indiana, si prea putin de raporturile dintre "Yoga clasica", "Vedanta" si "Budhism" in care Dasgupta ar fi preferat sa-l initieze pe M. Eliade. Pentru el, "Yoga" ca sistem de filozofie nu era interesanta. Dasgupta aratase tot ce era esential despre "Filozofia Yoga" si locul ei era in istoria gandirii indiene. Fatã de "Vedanta" sau "Mahayana", filozofia Yoga pentru M. Eliade parea destul de obisnuita. Pentru el, "Yoga tantrica" era mult mai originala. Facuse descoperiri in textele tantrice ca India nu era cu totul ascetica si idealista, ori pesimista. Mai apoi, toate aceste idei Eliade le va dezvolta in teza sa de doctorat care, scrisa intre 1930-'32, va aparea in 1936, anul suprem al dezvoltarii propagandei legionare, ca o vestire suprema a celui ce va sa fie mai tarziu, autoritate necontestata de prim savant in cunoasterea formelor de filozofie indiana.
   Dar, multe aveau sa se intample dupa aceea in Romania tinerei generatii. 

  "Orice prim-ministru, oricat de nepopular -scria revista Time, editia din 3 Ianuarie 1938-, in mod traditional castiga alegerile din Romania daca se bucura de suportul regelui. Un motiv pentru fondarea acestui adevar, se gaseste prin faptul ca politia intotdeauna "lucreaza" in sprijinul candidatului regal (sunt confoirmate mortile a cel putin 4 persoane), si numai acest singur factor, intimidarea, relevat dealtfel de experientele trecute, poate aduce 20% din voturi candidatului favorizat de rege. Daca un prim-ministru poate castiga numai  20% din voturi prin propria sa popularitate, acestea adaugate celor favorizatoare, 20%, poate castiga alegerile, avand minimul de 40% din voturi, suficient pentru  castigarea electoralului, primind astfel automat 75% din locurile in Parlament prin care poate sa guverneze..."
  Pierderea suferita de guvernul Tatarascu sprijinit de rege a alegerilor din 20 Decembrie 1937, a demonstrat clar faptul ca acest trio sinistru -Carol II-E. Lupescu-Guta Tatarascu-, a fost viguros repudiat de populatia romaneasca, reflectand prin prezentarea la urne cu caracter plebiscitar, manifestarea nemultumirii ei.
  Un vot de blam pentru o mistresa de origine evreiasca, traind in concubinaj cu regele tarii, notorie pentru vanzarea de favoruri politice.
  Cu toate acestea, regele nu s'a gandit o singura clipa la abdicarea favoritului sau, cautand sa-l mentina la putere, anuntand din prima clipa faptul ca votantii i-au acordat peste 40% din voturi, suficient pentru a ramane la conducere.
  Tatarascu, in cunostinta de cauza ca pierduse alegerile avand numai 35,92% din voturi, este invitat de Carol la pranz, in incinta Palatului Regal, "pentru a se gasi o solutie" prin care diferenta de voturi putea fi anulata, mentinandu-l fraudulos la putere. Incercarea de frauda insa, este repede spulberata de Comisia Electorala, care anunta ca propunerea regelui de inversare a procentajului (Tatarascu urma sa detina cel putin 50% din voturi) este nedemocratica si dictatoriala, constituind o interferenta violenta in climatul politic.
  Denuntat de Comisie, prim-ministrul Tatarascu isi semneaza demisia pe care o lasa pe biroul regelui, si acesta, in fata noii situatii create, este nevoit s'o accepte.
  Convocata curtea regala, se propune in primul moment o coalitie interimara de partide la conducere, ea urmand sa se materiaizeze imediat dupa Anul Nou 1938 si sa functioneze pana la data unor noi alegeri, promise sa aibe loc la 2 Martie acelasi an.
  Castigarea alegerilor, de fapt, se datora partidului "Totul pentru Tara", expresia politica a Miscarii Legionare, care obtinuse aproape 16% din voturi si care prin propriul ei aparat de ordine, reusise sa impiedice orice frauda in alegeri, in alianta cu partidul "National-Taranesc", minimalizand intimidarea prin violenta a alegatorilor, atat de caracteristica in alegerile precedente.
  "...Totul pentru Tarã a fost marea surpriza a ultimelor alegeri...", scria C. Enescu in studiul sau despre "Semnificatia alegerilor din Decembrie 1937 in evolutia politica a Neamului Romanesc" aparut in revista Sociologia Romaneasca condusa de Dimitrie Gusti, Anul II, Nr. 11-12, Nov.-Dec. 1937.
  "...Nu numai ca a luat 15,58% (din voturi n.a.), dar  in o serie de judete s'a asezat in fruntea numarului de voturi, rasturnand calculele electorilor incercati: la Arad, la Neamt, la Covurlui. Insirarea acestor judete, fara prea multe asemanari de natura sociala sau economica (Arad industrial, Neamt agricol si Covurlui comercial) arata ca altceva decat o revendicare economica a strand voturile acestui partid. Prea putin antisemitismul. Judetele cu multi evrei si unde romanii sunt antisemiti, au votat cu partidul national-crestin. "Totul pentru Tara a fost puternic in judetele romanesti, unde  nemultumirea este de alt soi: impotriva nedreptatilor, afacerismului si lichelismului, e caracterizeaza viata noastra politica..."
  Si, comentand partiiciparea la urne a alegatorilor -enorma in unele parti ale tarii ori sub nivelul asteptat in altele-, C. Enescu scria la finalul articolului sau:
  "...Participarea la vot in Oltenia si chiar in Muntenia a fost enorma, ajungand aproape si depasind in unele judete 80%, ceeace depaseste participarea la vot din tarile apusene, cu traditie electorala si constiinta cetateneasca. Participarea redusa la vot este urmarea presiunii. Nemaiputandu-se exercita presiunea sub forma obligarii alegatorilor de a vota cu guvernul (datorita sistemului de ordine mentinut de Miscare in cursul alegerilor n.a.), s'a incercat impiedicarea de a veni la vot (din partea cartelului guvernamental n.a.), ceeace a reusit in Basarabia si in cateva regiuni unde nivelul cetateesc al populatiei este scazut... Alegerile din Decembrie 1937 reprezinta...aparitia de elite politice noi, care concep conducerea neamului altminteri decat partidele ante si postbelice", -isi incheia comentariul sau C. Enescu in revista Sociologia Romaneasca, reamintind indirect, odata in plus, castigatorul adevarat al alegerilor: Partidul "Totul Pentru Tara", prin elitele sale politice.
  Totusi, in fata acestei ascendente a Legiunii (prin raportul de voturi obtinuse 66 de locuri in Parlament), regele Carol al II-lea revine la Bucuresti la o saptamana  dupa alegeri dela resedinta sa de tara dela Sinaia unde plecase, si il instiinteaza pe Octavian Goga (poet si politician al Partidului National-Crestin care obtinuse doar 9,15% din voturi), sa se prezinte in audienta, insarcinandu-l sa formeze un nou guvern.
  Prin acest act, regele isi incepea dictatura, plasandu-se mult afara din orbita oricarei democratii, prin neconsiderarea reprezentantei celorlalte partide majore, incalcand astfel grosolan Constitutia tarii in vigoare.
  Goga isi castigase o faima deloc meritorie pe plan politic, aducand aminte de coruptia din alegerile anului 1926 cand, in functia de Ministru de Interne, patronase cu mult zel toate procedeele nedemocratice prin care acestea s'au remarcat lumii din afara. Totusi, Goga introduce in noul sau cabinet de conducere si trei membri national-taranisti, in fapt dizidenti natioal-taranisti care se rup de conducerea Maniu-Mihalache, in goana dupa portofolii ministeriale, cunoscuti mai apoi drept "aviatori politici". Maniu cere o explanare din partea celor trei, condamnandu-i pentru noul rol politic pe care si-l asuma intr'un guvern ilegal, dar se vede silit sa accepte realitatea, ea neputand fi schimbata pe temei legal.
  Impreuna cu intreg cabinetul ce avea sa guverneze, Goga se prezinta la Palat pentru a rosti juramantul de credinta in fata regelui. Indicatia de subordonare si obedienta in fata acestuia, o rosteste insasi Carol al II-lea in discursul pe care il adreseaza prezentilor:
  "Dupa lungi consideratii, V-am chemat pentru a lua in primire oficiul de guvernare. Dvs. veti urma o noua linie in numele nationalismului. Principiile partidului Dvs. 'Dumnezeu-Rege si Natiune', trebuie sa fie deasemenea si principiile guvernarii Dvs.".
  Odata sfarsita aceasta ceremonie funebra in viata politica a tarii, noul prim-ministru Octavian Goga investit de rege sa conduca tara, procedeaza la un nou juramant de credinta din partea cabinetului sau, de data aceasta mult mai solemn, la biserica, in fata inaltului altar.
  In mod simptomatic, pentru mana dreapta a lui O. Goga si fondator al L.A.N.C. (Liga Apararii National-Crestine), A. C. Cuza in varsta de 81 de ani, si care fuzionase in 1935 cu Partidul National-Agrar prezidat de Goga, i se ofera in noul guvern postul de ministru fara portofoliu si ii sunt inaltate rugaciuni.
  Urmand actului de supunere in fata regelui Carol al II-lea, "lancierii" noului guvern urmeaza sa-si ingroase randurile formand o adevarata armata privata a noului partid, dela 1.000 de oameni la circa 200.000, raspanditi in toate cele 71 de judete ale tarii. Conducatorul ei, Robu, este insarcinat prefect al orasului Cernauti, ales drept centru de coordonare pentru activitatile viitoare ale acestei armate in slujba regelui. Ca Ministru al Propagandei este insarcinat M. Hodos, avand in subordine imediata pe M. Cucu, la conducerea Radio-ului, iar ca vice-presedinte, pe Ion Inculet.
  Presat sa-si explice pozitia ca "nou partener al regelui" de catre ziarul londonez Evening Standard, Goga explica intr'un interviu telefonic:
  "In principiu, noi nu suntem antisemiti... Sunt 1.500.000 de Jidani in Romania, la o populatie de peste 18 .000. 000...".
  De unde pana de curand atacurile vehemente ale acestui partid se indreptau asupra rolului nefast pe care il reprezenta populatia de origine evreiasca in tara noastra, pe deplin justificate in noua postura de partid care se bucura de investitura si increderea regelui, impus prin "gratia", dar mai ales sabia regelui, se vedea nevoit sa isi tolereze adversarii de ieri, concubina regelui insasi facand parte din tabara lor. Cum se stie, era nevoie de un singur act pe care aceasta sa nu-l agreeze si guvernul cadea dela putere. Experientele trecute nu mai dadeau nici un echivoc ca si noului partid impus i se putea intampla acelasi lucru daca nu urma linia impusadin umbra de Magda-Elena (Wolf) Lupescu.
   In fata marilor simpatii pe care Printul Nicolae le acorda Miscarii Legionare, Magda-Elena Lupescu insista pe langa Carol la fortarea retragerii acestuia din functiunile pe care le detinea ca Sef al Fortelor Aeriene Romane, Amiral al flotei militare, Inspector General al Armatei si Presedinte al Consiliului Suprem de Razboi.
  Regele procedeaza intocmai, numindu-l pe Paul Angelescu Presedinte al Consiliului Suprem de Razboi. Este data dela care afacerile tenebroase prin insusirea de fonduri destinate reinarmarii Armatei Romane incep sa se manifeste, sume fabuloase trecand in conturile secrete ale mistresei, spre nefericirea armatei lasata mai departe la nivelul anului 1919, fara o dotare moderna, adecvata timpului.
  Incepe guvernarea Goga. "Lancierii" partidului dela conducere ucid doi legionari si ranesc alti cativa grav in cateva incidente pe care le genereaza.
  Instabilitatea care se creeaza, ofera insa regelui o alta sansa pe care o astepta si de care uzeaza imediat: dizolvarea noului guvern si suspendarea Constitutiei, toate puterile in stat fiind preluate de el insusi, instaurand astfel o dictatura personala.
  Romania s'a trezit dintr'o data fara Constitutie, si cu o lege martiala proclamata pe intreg teritoriul tarii, cu prefectii judetelor inlocuiti de comandanti militari, cum si cu o lege prin care toti cetatenii posesori de arme trebuiau sa le prezinte centrelor de colectare infiintate ad-hoc de guvernul majestatii sale, altfel puteau fi drastic condamnati. Din ziarele aparute dimineata, tara mai lua cunostinta si de alegerea cu o seara inainte a Patriarhului Miron Cristea drept prim-ministru, cum si  a noului guvern investit de rege la conducere, numit "de concentrare nationala", in fapt, un asortiment creat din  sase fosti ministri, si ei "aviatori politici", iar activitatea partidelor politice este interzisa, ducand automat la desfiintarea alegerilor anuntate care urmau sa aiba loc la 2 Martie.
  Cu mare intelepciune, Corneliu Z. Codreanu dizolva Partidul "Totul pentru Tara", anuntand ca astfel nu urmareste sa treaca in raport de forta cu noua dictatura, constituind un mult asteptat prilej pentru aceasta de a trece la represalii sangeroase impotriva Miscarii.
  Finalul guvernarii Goga, adusese cu sine totusi mai multe decrete privind apararea intereselor romanesti in fata invaziei iudaice, schimband radical obedienta fata de rege. "Problema evreiasca este foarte veche si ea constituie o tragedie romaneasca" -declara O. Goga corespondentului ziarului New York Times in Bucuresti, George Eric Rowe Gedye. "Pe scurt, sunt mult prea multi evrei racordati in raport cu populatia bastinase romaneasca...si mai ales fara acte..."
  Si, in acelasi interviu cu corespondentul ziarului american New York Times, Goga explica mai departe: "Am aflat ca evreii americani se plang la Geneva impotriva mea... Intentionez sa cer Ligii ca populatia evreiasca fara acte legale de nastere in Romania, sa fie trimisa din Romania la casele lor proprii..."
  In baza acestei declaratii, guvernul procedeaza la un ordin in baza caruia emigrantii evrei rezidenti in Romania fara acte in regula, sa fie expulzati.
  O masura cat se poate de naturala pentru stavilirea numarului coplesitor de straini parazitari aciuati in tara, iar pentru Magda Lupescu, o amenintare impotriva rasei straine din care facea parte pe teritoriul Romaniei, motiv suficient pentru a interveni la amantul ei, cerand destituirea guvernului Goga de la putere.
  Pretinsa instabilitate in tara, in fata violentelor enuntate anterior, cum si noile masuri anuntate pe care Goga urmarea sa le duca la indeplinire contra parazitismului strain, i-au permis regelui abolirea Constitutiei, netezindu-si astfel drumul spre o dictatura personala. Magda isi facuse constiincios datoria: un parazit intretinut din banii tarii de un rege imoral, aliniat tuturor actelor antinationale, care lua apararea si impunea tarii acceptarea clasei parazitare din care isi tragea sangele.
  Un exemplu pe care il continua ca si vestita evreica Esther din antichitate, care prin tot felul de siretlicuri ajunsese sa se casatoreasca cu regele Ahasuerus al Persiei si cum, din noua postura, cu persuasiune, obtinuse moartea ultra-conservatorului Vizier Haman, mana dreapta a regelui, prieten si sfatuitor impotriva penetratiei evreilor, pe care ea ii salveaza.
  In final, regele Ahasuerus cade el insusi victima evreilor, fiind omorit din ordinul Estherei, iar imperiul i se destrama, "infectat si otravit" de acestia.
  Republicata in Germania in anul 1938, in cadrul Ministerului de Propaganda condus de J. Goebbels cu titlul: "Der Angriff - Povestea unui Rege si a prietenei sale evreice", cartea readucea in prim plan contemporan, ca un apropou, relatia Carol-Lupeasca, ilustrand finalul indubitabil care trebuia sa ne dea bine de gandit. Incadrata cu fotografia Elenei Lupescu, cartea spulbera orice indoiala ca era vorba numai de patania regelui Ahasuerus si a imperiului sau destramat, dar ca in aceiasi traditie patania se putea repeta la noi in Romania, in plin secol XX, atata timp cat afacerile tarii erau conduse si controlate de evrei.
  Patania s'a repetat: guvernul Goga a fost alungat de la putere, iar mistresa, din culise, prin influenta ei, a ramas ca un adevarat cap al statului favorizator strainilor, capul hidrei oculte masonice. 
   Inasprirea dictaturii instaurate nu conteneste. Printr'un decret-lege sunt infiintate Curtile criminale, care iau locul Curtilor cu juri, desfiintate prin noua Constitutie represiva carlista. Pe langa fiecare Curte de apel din tara, in numar de 12, sunt infiintate cate o "sectie criminala" compusa din cate un presedinte si 6 consilieri, afara de Bucuresti, unde se infiinteaza doua asemenea sectii, compuse din cate un presedinte si 8 consilieri, iar Sectiile criminale de pe langa Curtile de Apel din Iasi si Craiova sunt compuse din cate un presedinte si 7 consilieri.
  La 13 August 1938 Carol promulgheaza o noua reforma administrativa, creand 10 noi tinuturi administrative pe teritoriul Romaniei; noii rezidenti regali si secretari generali numiti ai tinuturilor depun juramantul de loialitate la picioarele tronului. Intre cei numiti: General de Corp de Armata in rezerva Al. Hangu; General de Divizie in retragere, fost comandant al Corpului 6 de Armata (Cluj), Danilã Popp; General de Divizie Romulus Scãrisoreanu; General de rezerva Mihail Negruzii.
  Adevaratul scop insa al noii "reforme" il constituie "despoliticianizarea" acestor tinuturi. Noua masura este explicata pe indelete de presa carlista: "In primul rand, o temeinica despoliticianizare, prin ingradirea electoralului; aceasta conserva un rol de prima importanta, doar o menire de control, si nu de initiativa" (sublinierile autorului), iar "factorii activi ai administratiei sunt numiti si nu alesi (sublinierile autorului).
  Abuzul de putere nu cunoaste margini si dictatura personala a tiranului rege se instaureaza treptat-treptat in toate stabilimentele si functiunile statului roman.
  La 27 August 1938, implinindu-se 6 luni dela promulgarea Constitutiei carliste, intra in vigoare o noua  lege de organizare judecatoreasca.
  Dar Carol al II-lea aduce "imbunatatiri" si pentru armata. In lipsa de alte preocupari serioase, semna la inceputul lunii August un decret regal prin care ofiterii, gradele inferioare si trupa obtin dreptul de a purta pieptanatura. Portul barbei este facultativ. Acei care nu poarta barba trebuie sa se rada cat mai des, dar pieptanatura, portul barbei si al mustatilor nu trebuie sa cada in exagerari, iar portul monoclului nu este permis decat in baza unui certificat medical.
  Odata cu inceperea noului an scolar 1938-1939, presa carlista se gaseste obligata sa-i atentioneze pe elevi: "Desi sunteti tineri si mici, sa tineti minte ca, in caz ca va veti amesteca in treburi politice meschine si rusinoase, legile tarii nu vor avea mila cu voi"¹⁾.
  Teama guvernului carlist de suvoiul tineresc al celor atasati Miscarii prin "Manunchiurile de Prieteni" ai Legiunii si "Fratiile de Cruce"se dovedea odata in plus, iar pentru inspaimantarea populatiei, prin legea care punea in concordanta Codul Penal Carol II cu noua Constitutie, se prevedea cã pedeapsa cu moartea se va  executa prin impuscare.
   In fata numeroaselor interdictii prevãzute, presa carlistã se gãseste obligatã sã aplaude "aparentele de restrictii din noua legislatie româneascã", subliniind însã, în mod cinic, cã ele "iau caracterul unei vointi a colectivitãtii noastre nationale"²⁾ (Sic!).
   Stranie interpretare a realitatii, cand puterea electoralului era in mod arbitrar îngrãditã prin noua legislatie si vointa colectivitãtii substituitã prin aceea a dictaturii, acoperitã prin citate cu motivatia ca: "slãbiciunea puterii publice este negatia Statului, o putere publicã fara putere fiind un lucru de neînteles"³⁾.
   N. Iorga, intrat si el în rândurile despoticei camarile, aplaudã mãsurile luate, în special cenzura impusã presei, motivând controlul drept o necesitate de asanare si de purificare spre valorificare⁴⁾.
1)_______
   -Buletinul Sãptãmânii, Anul II, Nr. 31, Octombrie 1938, pag. 2: "Sfaturi practice pentru elevi, studenti profesori la început de nou an scolar".
2)_______
   -Buletinul Sãptãmânii, Anul II, Nr. 27, 4 Sept. 1938.
3)_______
   -Citat dupa Ihering, celebru jurisconsult dela sfârsitul sec. al XIX-lea.
4)_______
    -N. Iorga - "Propagandele care ne lipsesc", conferintã radiodifuzatã la 11 August 1938.

 

- SFÂRSITUL CAPITOLULUI 1 -