Despãrtindu-se de Mihu Crainic, Dragos apucã pe povârnis, în directia N-V. Strãbãtuse o bucatã bunã de drum. Era transpirat... Isi descheie încã un nasture de la cãmasa care începuse sã se umezeascã. Ce-a de-a doua misiune a lui cu echipele speciale în tarã.

Apucase începutul ocupatiei rusesti, rãstignirea tãrii pe altarul comunismului.

Când fusese parasutat întâia datã, în Decembrie '44, muscalii erau pretutindeni, ocupati cu pârjolirea tãrii. Odatã implantati la putere, comunistii adusi de ei trebuiau învãtati temeinic obiceiurile si practicile originale ale noului sistem, asa cã, unde vedeai un rus însotit de o patrulã civilã a noilor comisari politici, stiai cã era o echipã teroristã pornitã la vânãtoare de chiaburi si reactionari burghezi. La intrarea lor în sate, oamenii cãtunelor cãutau sã fugã si sã se ascundã din calea lor. Tãvãlugul rosu se instaura cu forta pretutindeni. Orice încercare de rãzvratire si sabotare a procesului de productie, era consideratã trãdare. Pentru anumite scopuri de represiune teroristã, se pretexta de multe ori existenta unui sabotaj acolo unde nu se semnala decât o rezistentã pasivã sau o absentã de prestatie. Lumea trebuia înfricosată...

Sovietizarea se instalase pretutindeni, si începuse în primul rând cu Armata.

Inainte de a se reîntoarce clandestin în Apus, în 1948, ca mesager al Miscării Nationale de Rezistentă din tară, obtinuse veşti despre noua reorganizare câre se continua febril şi acum, în anul 1949.

Departamentul Forţelor Armate Române devenea o sucursalã a Ministerului Fortelor Armate Sovietice care lua, totodată, si numele Departamentului protector sovietic. Unificarea instructiei si armamentului de care se vorbea, era de bună seamă o măsură de rationalizare protectoare, atât a armamentului cât si a munitiei aferente, asa cã, dacã prin absurd, cu toate reciclãrile facute ar fi existat o rãsmeritã contra aliatului sovietic, ea sa fie repede si fãrã gãlãgie înãbusitã din fase. Acest lucru, desigur ca era imposibil, din moment ce unitatile romanesti erau conduse numai de ofiteri sovietici sau cadre politice comuniste alogene, dublate peste noapte cu cetatenia romana. Si, inainte de toate, puteri discretionare nu avea decat ministrul fortelor armate romane, el insusi cetatean sovietic, impus la conducere cu forta de atasatul militar sovietic la Bucureşti, generalul Kalgonoff.

Un decret apărut în cursul anului 1948, desfiinta cu desăvârsire emblema armatei romane: toate uniformele ofiterilor, subofiterilor si trupelor fiind uniformizate cu cele sovietice, fara nimic distinctiv. Un singur amanunt scapase: epoletii generalilor reperisti, doar putin deosebiti de cei sovietici, pentru a nu se crea confuzie între cei ce aveau dreptul sã dea ordine. Fostul Corp al subofiterilor si cel al maistrilor militari, cãpãtase si el de-acum o noua denumire: Corpul sergentilor si cartnicilor. In vocabularul Marinei sunt introdusi noi termeni: matroz si matroz major, echivalenti cu gradul de soldat si soldat fruntas; cartnic, cartnic major, cartnic sef si miciman, pentru gradele echivalente cu cele ale sergentilor, etc.

-Tov. matroz, la apel... tov. miciman suna adunarea... tov. cartnic... Ce mai intelegeau oare bietii soldati romani din aceste stalciri?!

Putin mai apoi, la 31 Mai 1948, prin Decretul cu nr. 44, se fixase durata serviciului militar obligatoriu la 29 de ani. Altfel spus, cetateanul rãmânea la dispozitia autoritatilor militare, supus legilor respective, de la vârsta de 21 pânã la 50 de ani împliniti:

-în activitate, sub arme: 2 ani;

-în completare: 3 ani;

-în rezerva: 15 ani;

-în militie: 9 ani.

Pregatirea politica superioara impunea la rangul de ofiter brevetat, pe oricare membru al partidului comunist intrat in armata, prin aceastã metodã înlocuindu-se vechile cadre ofiteresti epurate, catalogate burghezo-mosieresti, pregatite prin cursuri numeroase si indelungate la Scoala Superioara de Razboi capitalista si calificate numai prin examene depuse in stiinta superioara a strategiei. Cata diferenta: Scoala Superioară de Război substituită de Directia Superioară Politică a Armatei! Populat cu elemente alese după convenientă şi oportunitate, cu nivelul intelectual scăzut, cu lipsã de discernământ, Statul Major reperist devenea chezăsie că toate planurile ocupantilor nu vor întampina obstacole.

Un nou si modificat substantial Cod al Justitiei Militare, decretat instrument legal si juridic pentru pedepsirea abaterilor sau nesupunerilor, fortifica din plin corpul de comandã al comisarilor politici cu puteri discretionare asupra trupei. In plus, instantelor militare li se adauga o politie mililitara judiciara, si lua fiinta Parchetul Militar, veghind urmarirea si pedepsirea crimelor de tradare a patriei, precum calcarea Jurãmântului, trecerea în slujba dusmanului si aducerea de prejudicii puterii militare a Statului. (Art. 731 C J M)

Dusmanii poporului trebuiau nimiciti: cei ce nu apartineau partidului comunist, care se manifestau ostil regimului, erau pecetluiti. Notiune inversantã, din moment ce poporul constituia 97 % si partidul comunist restul de procente oportuniste...

Reforma justitiei militare crease posibilitatea de a se include si întreaga populatie civila în textele acestor legi pentru delicte politice.

Pentru Dragos, toate acestea îi întãreau credinta cauzei pentru care se afla din nou în tara, în rezistenta. Era hotarît sa-si dea viata, înfruntând barbaria impusa.

Cei 50.000 de prizonieri declarati morti in captivitate in Uniunea Sovietica in decursul a numai 4 ani (1944-1948), fusesera de buna seama exterminati, ca o prudenta politica. Un nou Katyn la scarã majorã se savarsise. Restului de prizonieri romani in captivitate, circa 190.000, aflati în special în lagărele din Siberia şi celelalte înşirate pe intreg teritoriul sovietic, soarta le era si lor pecetluita. In ţarcuri de sârmă ghimpata, maltratati si umiliti, însângerati si goi, cei mai buni fii ai tarii se stingeau unul dupa altul, umpland pamantul napraznicei Rusii sovietice cu crucile lor, atatea cate le vor fi fost puse la capatai. Cat despre repatrieri, ele devenisera un simplu subiect de statistica, marcat pe toate filele fostilor aliati, niciodata infaptuite. Parintii vedeau numele fiului repartriat, dar acesta nu ajungea acasa niciodata. Acestea erau repatrierile raportate miopilor si credulilor din Vest...

Isi aduse aminte de Costin, unul din cei doi frati ai lui, prizonier şi el în pustiurile albe ale Siberiei îngheţate. "-Mai trăieşte oare? Dã-i Doamne putere, dă-Le tuturor putere şi apără-I!... Va veni şi ziua salvării lor..."

Cât despre tâncu Horia, mezinul familiei, disparuse si el într'o noapte neagră, înconjurat de securisti. Se implineau aproape doi ani de atunci. Aflase de curand ca se găseste la Canal, numit cu cinism de autoritati cimitirul reactiunii... Cei 58 de km. dela Cernavoda si pana la Mare, devenisera pe toata lungimea lor un imens lagar de munca fortata pana la exterminare. Pe un petec de hartie murdara, gasita in apropiere de lagarul Poarta-Alba, cineva scrisese in graba: Ajutati-ne fratilor! Suntem omorîti de politruci, unul câte unul. Ajutati-ne!... Vestea aceasta, prima dealtfel care instiinta pe cei de-afara -din marea inchisoare- de rolul pe care il purta viitorul canal, sosise la numai o luna dela deschiderea lucrarilor faraonice... Trecusera de-atunci mai bine de trei luni. De la Aiud, Gherla, Jilava, Salcea cum si din alte parti, detinutii politici continuau sa fie adusi cu zecile de mii in garniturile trenurilor marfare si depozitati la Cernavoda, de unde, in camioane deschise, sub paza soldatilor securitatii (permanent cu degetul pe tragaciul armelor), erau varsati coloniilor de munca exterminatorie: Columbia, Saligny, Poarta Alba, Gales, Medgidia, Dorobanti, Culmea, Peninsula, Navodari, Capul Midia, la Eforie, la construirea stadionului din Constanta, la munca fortata extenuanta 12-16 ore pe zi, fara intrerupere. Clasa retrogada, reactionara, trebuia sa-si spele pacatele trecutului politic din vechea orânduire socială burgheza. Reeducare sau groapa comuna, strigau ofiterii politici. Nimic altceva nu era acceptat...

"-Doamne al împărăţiilor ceresti si pământeşti, ajută-ne! Ai milă de noi, Doamne!... Ajută-I pe robii Tăi, Doamne!...

Da-ne puteri sa induram! Cu mila si cu harul Tau, intareste si ocroteste oastea Ta, Doamne! Privegheaza ceata dreptilor si pogoarã mila Ta! Ajutã-ne si ne miluieste, Doamne!..."

Se oprise pe un colnic sa-si traga rasuflarea. Ceva mai jos, la un kilometru, satul Gornesti. Il stia de pe harta. Nu avea nici un rost sa inainteze. Hotãrî sa se'ntoarne spre locul de unde se desprinsese de Mihu. Folosise semnalul pe parcurs dar, natura ramanea muta, cu incapatanare...

Parca era mai usor la întoarcere. Drumul în necunoscut îl obosise. Isi aprinse o tigare...

Timpul petrecut in tara în clandestinitate pâna de curând, îl fãcea sa fie mai putin agitat si nervos decât ceilalti camarazi parasutati. Stia ca terenul era neacoperit. Cat actionase în munti, folosise termenul cu precãdere datã fiind natura situatiei lor. Neacoperit, pentru oricare membru al rezistentei anticomuniste, însemna loc liber de actiune, zona în care trupele securitatii inca nu pusesera piciorul.

Unele organizatii din munti actionau inca din toamna lui '44, fără căderi. Scăpase ca prin minune dela arestare in 1947. Făcea parte din "Corpul Partizanilor Albi" infiintat de Teodor Dumitrescu si fusese trimis de acesta sa ia legătura cu partizanii din nordul Moldovei condusi de Adrian Cărauş, Gheorghe Sutaru şi Mihail Puşcaş, cunoscuti sub numele "Frătia de Cruce". Se deplasase la Bucureşti si intârziase câteva zile, adăpostit in casa unui vechi camarad de idealuri, cand într'una din dimineti acesta îl trezise subit, aratandu-i cu înfrigurare ziarul "Universul":

-Vesti grele... I-au prins pe cei din Moldova!...

 Ramasese mut, incapabil sa mai scoata un sunet, cu privirea la fata pământie a prietenului doborît de stirea grea pe care i-o adusese. Citise si recitise de zeci de ori in acea zi comunicatul apărut in ziar. Era 1 August 1947:

1 August, Tribunalul Militar al Corpului 2 Armată.

-"PARTIDUL ADEVĂRATEI DEMOCRATII", înfiintat la 11 Septembrie de ing. Aurel Seghie, Th. Dumitrescu, Ion Rizeanu, Zoe Seghie, Georgeta Moldoveanu.

-"CORPUL PARTIZANILOR ALBI", creat de Teodor Dumitrescu, după modelul fostelor organizatii ale Partidului "TOTUL PENTRU TARÃ", în care a fost comandant legionar, pentru agitatii contra liniştii, distrugerea unitătii, răspândirea de manifeste;

Au fost condamnati următorii:

La fel, la acelaşi tribunal, completul Sectiei I-a prezidat de dl. col. mag. Filip, procuror cpt. maj. N. Popescu, s'a judecat procesul asociatiei subversive "FRÃTIA DE CRUCE", descoperită în Moldova de Nord. Sentinta urmează a se da astăzi.

Două zile mai apoi, acelaşi ziar publica:

3 August 1947, "UNIVERSUL"

Unele organizatii, încropite în pripã, supravietuiserã vremelnic: "Sumanele Negre", "Haiducii lui Avram lancu", "Graiul Sângelui", "Organizatia T."; altele, fie ca fusesera reperate de Securitate si raspândite, fie cã se grupasera în jurul celor vechi, cu traditie de-acum, cum le numea avocatul Spiru Blanaru, seful partizanilor legionari din sudul Banatului de care luptase alaturi si el o vreme. La Bucuresti, intrase in legatura cu Gabriel Balanescu care facea parte din Comandamentul Central de Lupta al Miscarii Nationale de Rezistenta. Arestarile masive de legionari dela începutul lunii Mai 1948 îl surprinsesera pe Valea Timisului, langa Teregova, în drum spre granita, ca mesager al Miscarii Nationale de Rezistenta. Organizatia legionara din Banat era condusa pe atunci de Verca Filon¹⁾. In varã, la 10 Iulie, acesta cade arestat. Inchis în sediul Securitatii din Timisoara, Verca reusise să evadeze la 22 August şi să se refugieze în sudul Banatului unde încercase sa formeze o grupa de rezistenta. Nevoit in cele din urmâ să fugă peste granita, lasa comanda lui Spiru Blanaru caruia, prin legionarul Teodor Roman, îi transmite ordinul de a trece la organizarea de grupe de rezistenta armata. Mentinand legaturi cu diversele garnizoane legionare din Banat, Dragos participase febril la incropirea grupei de rezistenta condusa de Spiru Blanaru la inceputul lunii Octombrie 1948. Trei luni mai apoi, in Decembrie 1948, reusise cu greu sa treaca granita si sa ajunga in Austria, la Salzburg, unde se aflau refugiati o parte din conducatorii Miscarii Legionare. Spiru Blanaru incepuse lupta, bagand groaza in trupele Securitatii...

^1)_____

-Filon Verca -Paraşutati în România vândutâ (rezistenta română 1944-1948), vol. 1. Editura 'CARPATII', Traian Popescu, Madrid 1987.

Planul unei revolte generale in Caransebes in Martie 1949, esuase... In 22 Februarie, partizanii interceptasera doi agenti ai Securitatii trimisi ca momeala si sunt la randul lor descoperiti. In luptele care au loc in acea noapte la Corcanul, in apropiere de Teregova, doi dintre partizani cad in lupta; alti doi sunt capturaai in viata, restul dispersandu-se in paduri. Comandorul Domasneanu si alti cinci partizani sunt si ei prinsi. Putin dupa aceea, numeroasele efective ale trupelor securitatii trimise in zona, reusesc sa descopere in apropiere de Teregova, in seara zilei de 12 Martie 1949, alti doi partizani: Spiru Blanaru si Remulus Maritescu.

Spiru Blanaru lupta pana la ultimul sau glonţ, fiind capturat in viaţa, după ce în prealabil încearcă să se sinucida cu ultima grenada rămasă, dar care nu se aprinde sa explodeze.

Maritescu era capturat si el în seara zilei urmatoare...

Cu ajutorul cercurilor informative din tara neafectate, aflase ca mai multe organizatii de partizani se aflau depozitate si pregatite pentru judecata la Tribunalul Cluj. Printre ele grupul legionarilor Ion Crisan - Abacioaiei, cu numeroase subdiviziuni aproape in toate judetele Ardealului si grupul Dr. Ioan Gãrdus, apartinand organizatiei legionare din Turda.

Ioan Crisan, Comandant Ajutor legionar, il intalnise pe Abacioaiei pe cand erau fugari in munti. Curand, aveau sa puna bazele unei puternice organizatii legionare de rezistenta in toate judetele Ardealului. Actiunile efective, cu rezultate pozitive de inspaimantare a regimului, reuşiseră să întârzie aproape un an de zile implantarea autoritătilor comuniste in zonele rurale. Cei ce-au îndrãznit, secretari de partid abuzivi, agenti camuflati prin sate ai Securitatii, militieni criminali, in zeci de cazuri au fost pedepsiti aspru, fiind agatati in spanzuratori. O masura drastica, care sa dea de gandit si altor politruci ce se vor incumeta in viitor sa abrutizeze...

Luptele continuau pretutindeni in zonele tarii impotriva ocupantului si uneltelor lui: in Muntii Semenicului, la Brebu, Neamnul Mare, Baldovin, Baile Herculane, Raul Rece, Iablanita, Isverna. Cu toate efectivele numeroase pe care Securitatea le deplasase in toate aceste zone, luptele de rezistentă ţineau cu îndârjire, secerand vietile multor securişti. Fortele de represiune erau astfel aspru pedepsite pi sancţionate pentru toate actiunile lor criminale indreptate impotriva populatiei: in Teregova, in Bogaltin, Domasna (in muntii Cernei). In zona Arad-Timisoara, grupurile legionare de rezistenta conduse de Ion Tanase, aplicau lectii drastice opresorilor; la fel, cele conduse de Gh. Ionescu, in zonele din sud-estul Timişoarei.

Pretutindeni in ţară, răzbunarea dementă a Securitătii secera vieţile a zeci şi sute de oameni pasnici. Corpul desfigurat al unui ţăran, Nicolae Moldovan, fusese descoperit la marginea drumului spre Teius. Langa Micesti, in zona Turda-Cluj, Maria si Cornele Padurariu au fost ucisi de oamennii securitatii la marginea drumului si aruncati intr'o groapa in padurea din apropiere. Invatatorul Anton Benchea din Fundul Racaciunii, Moldova, torturat in fata copiilor si a sotiei lui, fusese si el apoi omorît cu sadism. La 15 Martie, în satul Fărăoani din Moldova, cantorul bisericii era aruncat de la înăltimea turlei bisericii, curmându-i-se viata, fără nici o vină.

O atmosfera generala de teroare era desfasurata contra populatiei, sperandu-se în ruperea legaturilor pe care aceasta le întretinea cu grupurile de partizani.

Cu toate acestea, pe versantele sudice ale Muntilor Fagaras grupurile conduse de fratii Arnautoiu creasera adevarate zone libere de orice comunism. La fel, pe versantele nordice ale Muntilor Fagaras, unde actionau camarazii lui Ion Gavrila-Ogoranu, fosti studenti la Universitatea din Cluj si membri ai Fratiei de Cruce din acest vestit centru universitar, ajutati de locuitorii comunelor invecinate. In Muntii Mehedintilor, fratii Bocârnea, Gh. Eftimie si toti ceilalti partizani rezistenti erau angajati în lupta apriga cu fortele teroriste securiste. Maramuresul, era prezent si el in lupta. Grupul Col. Blidaru si cel al lui Gavrilã Strifundã, prin incursiunile lor pline de indrazneala, reusisera sa stopeze actiunile de intimidare a populatiei exercitate de aparatul represiv al statului in aceasta zona. In Vrancea, grupurile fratilor Ionel si Gh. Paragina, grupul lui Scarlat si altele care actionau in acest spatiu, declansasera o puternica campanie anticomunista, materializata prin numeroase lupte cu trupele M.A.I. trimise cu misiunea de a-i distruge, provocandu-le grele pierderi. In nordul Moldovei, in zonele Vatra Dornei-Piatra Neamt, Vatra Dornei -Falticeni si Vatra Dornei-Bistrita Nasaud, partizanii legionari cunoscuti sub numele de "Garzile Decebal", condusi de Pr. Filaret Gămălãu (preot superior al Mânastirii Rarau) si Jenica Arnautu, ofiter, arestat la inceputul lui '49, dar care reusise sa evadeze si sa se refugieze in munti, aveau acum toate aceste zone in stapanirea lor. Grele lovituri aducea trupelor de securitate si grupul legionar "Haiducii Dobrogei" (sau "Babadag"), constituit in anul 1948 si condus de fratii Nicolae si D-tru Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Grigore Pihu, Mihai Ergoveanu si altii. Aproape in toate satele si comunele din judetele Tulcea si Constanta, existau organizatii active de rezistenta impotriva comunismului create de acest grup, insumand peste o mie de oameni.

Ferocitatea represaliilor asupra populatiei dobrogene din partea Securitatii, nu a cunoscut margini.

La marginea com. Panduru, dupa o ancheta salbatica, Gh. Arău, seful tineretului legionar din com. Panduru fusese asasinat in chip miselesc de tortionarii comunisti pentru ca refuzase sa-si tradeze camarazii. Spre ziua, in com. Sara-Ghiol, George Pulpa era si el asasinat de Securitate la marginea comunei dupa interogatorii si maltratari indescriptibile. Mai apoi, in afara com. Dulgheru cadeau sub gloantele ucigase comuniste Dodica si Vasile Baciu, dupa ce mai intai sotia lui Dodica fusese asasinata in chip bestial prin introducerea fortata în gura victimei a unui facalet pe care i l-au vârît apoi pânã în plămâni. Au rãmas pe drumuri 7 copilasi ai acestei familii, între 2 si 12 ani.

(Grupul "Haiducii Dobrogei" a dat numeroase jertfe. Au murit în luptă cu trupele Securitatii sau au fost ucisi de aceasta cu sadism multi partizani, gazde ale partizanilor din satele si comunele dobrogene, sau curieri ai grupurilor armate de luptã: Nicolae Fudulea, D-tru Fudulea, Gogu Puiu, Gica Perifan, Gh. Cresu, Gh. Gulea, Pr. Mihailescu, Stila Timu, plt. Cenuse, Stere Şterca, Arganti, Nicu Marin, Toma Vasile, Stere Grasu, Ion Cotan, Stere Alexe, Iancu Ghiurea, Iancu Cusu, Iancu Bica, Nicolae Haşoti, Stere Hafa, D-tru Grasu, Tascu Şifiriuga, Gh. Bratianu, Gh. Enache, Tanase G. Vahbei, Nicolae Ramara, Nicolae Burecu, Vasile Papazica, Gh. Puinava, Teniu Bancu, Gh. Alexe, Iancu Nirla, Dimciu Garofil si multi, multi altii al cãror nume a rãmas încã necunoscut²⁾).

Continua rezistenta în Muntii Apuseni, la Baisoara; la fel, în Gutâi, în Muntii Retezatului, cum si rezistenta din Muntii Brasovului³⁾ contra comunismului începuta imediat dupa tradarea dela 23 Aug. '44, si din care facusera parte: Ing. Petre Baicu, Dumitru Monu, Mihai Botez, Victor Enachescu, Radu Avram, Av. Fanica Muscalu, maiorul Motorga (fost comandant de la Vanatorii de Munte), Alexandru Salca, Galea Serb, Radu Sutu si altii. Parte din ei erau arestati acum. Aici isi gasisera adapost multi din legionarii parasutati înca dela finele lui '44 ca mesageri ai Guvernului National dela Viena si ai Armatei Nationale pentru începerea organizarii rezistentei anticomuniste pe tarã. Printre cei gazduiti aici se numarau: Com. Nicolae Petrascu, Av. Victor Negulescu, Prof. Constantin Stoicanescu, prahovenii Iovin Resiteanu si Ardelea Constantin (originari din Sinaia), Aurel Calin, etc.

 2)____

-Vezi "Haiducii Dobrogei" (rezistenta armată anticomunistă din Muntii Babadagului, Dobrogea), scrisă de unicul conducător supravietuitor al acestui grup, Nicolae Ciolacu, Col. <<Omul Nou>>, Traian Golea, Hallandale, Florida, 1995.

3)____

-Vezi lucrarea "Rezistenta în muntii Braşovului" de Petre Baicu. Colectia <<Omul Nou>>, Hallandale, 1994.

Pretutindeni în tară, în scoli, licee si universitãti, "Frăţii de Cruce" continuau sã se formeze si sã-si organizate rândurile, gata pentru lupta. Multi fratiori aflati în pericol imediat de arestare, ingrosau randurile grupurilor armate organizate în munti, multi altii cadeau arestati luand drumul Aiudurilor si Jilavelor, sau piereau macelariti în camerele de torturã ale anchetatorilor sadici cu rânjete fioroase de brute, în drum spre acestea.

Altii, condamnati la moarte de tribunalele militare, piereau executati în timpul noptii în locurile dosnice ale închisorilor. Multi, tot mai multi. Asa se aflase de executia fratilor Cruceanu în închisoarea Salcea de lângã Suceava. Dar, iatã tragedia acestor martiri, povestita de Gabriel Bãlãnescu⁴⁾:

"Era tocmai ziua iarmarocului. Mi se pare într'o Sâmbătă. Privind toti furnicarul de oameni, cu exceptia lui Iosub, care, bosumflat îsi tot numãra degetele, remarcãm toti, în acelasi timp, o femeie cu basma neagrã, cu batista la nas, cu un cos dupa o mânã, iar de cealaltã mânã tinutã de o tânãrã, care sa fi avut I8-20 de ani. Tuturor ne-a facut impresia ca priveste spre etajele superioare ale penitenciarului si fiecare dintre cei din partea locului suspecta o matuse sau o sora sau o vara, in fine o ruda. Departarea era totusi prea mare ca sa se poata face o identificare fizionomica. Iosub, ascultandu-ne ipotezele, ne lamureste in soapta: in penitenciar sunt doi frati, condamnati la moarte. Fratii Cruceanu. Au fost partizani în lotul Generalului Dabija...

-I-am vazut, ne spune Iosub. Sunt tineri, între 18-20 de ani. Au refuzat sa faca cerere de gratiere, dupa ce le-a fost comunicata sentinta capitala, dar au facut cerere parintii lor si se asteapta rezultatul. Sunt tinuti in celule separate, cate unul, si au la picioare niste lanturi grele de ma mir cum le duc. Unul dintre ei este logodit. In fiecare zi de iarmaroc, vine mama lor si logodnica si se plimba in fata ferestrelor. Cred ca femeile de care vorbiti, ele sunt.

-Au fãcut ceva omoruri?, întreabã Ungurasu.

-Nu, n'au omorît pe nimeni, dar s'au opus la colectivizare si aveau oameni în toate satele din jur, care-i ascultau. Mult le-a trebuit sa puna mâna pe el. Astia nu-i iartã!...

Intrerupem interogatoriul lui Iosub si ne uitãm pe fereastra. Priveam furnicarul de oameni din iarmaroc, miscarile lor dezordonate. Ascultam nechezatul cailor, latratul cainilor, rasul sgomotos al unora, vocea mai ridicata a altora, scanduri aplecandu-se, apoi trantite... larma!

Pe cararea din mijloc a iarmarocului, batrana cu basma neagra, cu batista la nas, cu un cos pe un brat si la celalalt tanara, se plimbau mereu.

-Unde sunt fratii Cruceanu?, il intreb pe Iosub.

-Deasupra noastra! Ei vad tot. I-a pus acolo ca să-i chinuiasca. Oamenii din sat stiu tot. Si ofiterul - politic stie ca satul este informat. Au tot schimbat la gardieni, dar ar trebui sa-i aduca din alta regiune si să-i tina incazarmati, altfel tot se afla. Am vazut oameni care cand trec prin fata penitenciarului, se'nchiuna ca in fata bisericii. Se opresc si se inchina. Mi-a spus unchiul lui Danes ca, la inceput, cand au vemt studentii aici, veneau oamenii cu carele sa le aduca de mancare... Nu-i lăsa sa aduca mancarea la detinuti, si ei tot veneau. Pana intr'o zi, cand au arestat vreo cativa, i-a tinut vreo saptamana la securitate si oamenii s'au vindecat. Acum s'au obisnuit si oamenii si stiu ca nu este nimic de facut!

-Dar ofiterii de securitate sunt oameni cu carte?

-Ce carte, domnule! Ospatari, calfe de cizmari, numai din ăstia, fara o meserie sigura... Este numai unul cu carte, feciorul unui medic general, Enăchescu. Generalul Enăchescu este seful spitalului din Suceava, am auzit. Iar feciorul-său, aci, locotenent de securitate. Mai mare rusinea! Da ăsta e un om mai sfios si mai cumsecade. Se mir'a toti gardienii cum de-a ajuns feciorul unui doctor si general, ofiter de securitate. Dar e un om mai subtire si mai retras.

Suntem cu totu surprinsi de franchetea cu care vorbea Iosub. Privindu-ne unul pe altfl, Iosub remarca. Lasã ochii in jos, isi mai numara degetele si ne spune cu timiditate:

-Deseara, dupa inchidere, vreau sa va spun ceva. Dar nu acuma. Deseara, cand sunt mai putini ofiteri pe aci. Mai vin si mai asculta pela usi, ca asa stiu tot ce se vorbeste prin celule. N'au incredere numai in informatorii din celule si nici in gardieni. Dar va spun deseara.

La scurt timp, vine masa. Cu primul polonic este scos din ciubăr si un sobolan sdravăn. Pentru un moment, toti am inlemnit. Apoi, cativa au refuzat masa. Cealalta parte, insa, au cerut si supliment. Adica, au cerut sa li se dea lor, mancarea refuzata de ceilalti. Printre acestia din urma era si Iosub. Cei care am refuzat masa, ne-am strans intr'un colt al celulei si comentam. La bucatarie nu erau decat detinuti de drept comun. Prima ipoteza era ca cei de la dreptul comun <<l-au prins>> si l-au aruncat in cazan. Dar n'am exclus nici pe aceea ca a cazut sobolanul prin peregrinarile lui. Ceeace ne-a surprins, a fost faptul ca gardianul a primit scena ca si cand nu s'ar fi intamplat nimic. Totul, pentru el, parea normal. N'a ras, n'a admonestat, nu s'a mirat. La o jumatate de ora, apare ofiterul politic:

-Cine sunt cei care au refuzat masa? Am iesit cei cativa, in fata.

-Dece n'ati primit masa?

-Pentruca in ciubar era un sobolan mort!

-Si ce daca era? Daca era un porc mort nu-1 mancati?

-Mancam! Una e sobolanul, alta e porcul. Dar nici daca era porcul cazut in cazan si mort acolo, nu-1 mancam!

-Bineee! De astazi inainte, voiu pune in fiecare zi un sobolan, sa vad cat timp nu mancati! Mironositelor! Veti manca voi si... O sa va iasa voua gargaunii din cap. V'am pus pe toti intro celula ca sa complotati contra administratiei penitenciarului? D'aia v'am pus? Acuma vreti sa declarati greva foamei, sa vorbeasca despre eroismul vostru posturile de radio straine. Bălănescu, i-ati bagajul si iesi afara!

-Pot sa ies imediat. N'am nici un bagaj!

Am iesit. Sunt asezat cu fata la zid. Apoi, dupace au mai scos cativa din aceeasi celula, ofiterul politic care pana atunci tipase, imi spune soptit la ureche:

-Ia-o inainte!

-La dreapta sau la stanga?

-Sst! Inainte!

-Inainte e zidul!

Sunt apucat sdravan de guler si... nu mai stiu in ce directie am plecat, pentruca intre timp imi aruncase cineva o patura pe cap. Am urcat scarile la etajul superior. S'a deschis o usa si sunt impins inauntru.

-Poti sa te descoperi, imi spune o voce. Inainte de a-mi lua patura de pe cap, poate chiar in momentul in care am intrat, am auzit un sgomot de lanturi.

Celula in care eram, avea doua paturi. Un tanar brunet, inalt, cu ochii negrii, stralucitori, inaintea mea, in picioare. Picioarele purtau niste lanturi ca acele pe care le vedeam la elefanti, in gradinile zoologice.

-Cruceanu!, zic.

-Da! De unde stii?

-N'am stiut de nicaieri, dar am banuit. Si îi spun, pe scurt, povestea cu Iosub.

-Nu cumva esti informator?, ma intrebă putin speriat.

Pentru ca sa-l linistesc, am voit sa-i spun toata povestea mea si cu intentia de a-l reconforta. Am voit sa intrebuintez sistemul lui Cristescu, cu povestea lui Schauer.

Dar tanarul Cruceanu ma intrerupe.

-Sunt condamnat la moarte! In celula de alaturi este fratele meu, si el condamnat la moarte. Trebue sa ne execute zilele astea. Poate maine!

-Pânã vine rezultatul cererii de gratiere -zic eu- trec uneori 6-7 luni.

-Noi am refuzat sa facem cerere de gratiere la banditii astia. Au facut parintii si a fost respinsa. Ne-au si comunicat ca urmeaza executia. Dumneata cat esti condamnat?

-Cand m'au adus, ofiterul care m'a escortat mi-a spus ca sunt condamnat la moarte. Dar aci am aflat de la detinati ca asi fi condamnat la manca silnica pe viata. Nu stiu care este adevarul!

-Daca te-au adus aici, la mine, in celula, esti condamnat la moarte. Murim impreuna!

Lucindu-i ochii, sare, si tarandu-si lanturile, vine la mine si ma imbratiseaza.

-Murim impreuna! Imi pare rau de fratele meu. Era logodit si se iubeau. In fiecare zi vine logodnica lui, cu mama. Si astazi a fost in targ. Mama are o basma neagra si un cos, ca s'o recunoastem de pe fereastra. Si plange saraca, privind spre geamurile unde stie ca suntem noi.

Privesc tanarul, care avea o frumusete deosebita. Hainele negre îi dadeau o infătisare de preot. Cade putin pe ganduri:

-Daca nu ti-au comunicat oficial condamnarea, nu se stie. Trebue sa vie grefierul sa-ti citeasca sentinta. Ti-a citit grefierul sentinta?

-Nu mi-a citit nicio sentinta!

-Atunci d'aia te-au adus aci, sa-ti citeasca sentinta. Aici, la etaj, sunt numai condamnati la moarte, toti din lotul nostru de partizani. Dar tot impreuna ne executa. Si daca n'au venit pana acum, astazi nu mai vin. Nici pe noi, atunci, nu ne executa maine dimineată. Pe toti pe care i-au executat, din loturile noastre, i-au luat din celule pela 3 noaptea. Vin cu pâslari in picioare, de-abia îi auzi. Deschid lacătul incet si nu vorbesc decât in soaptã. Dar dupã putin timp, se aude in subsol, cam le tae niturile de la lanturi. Inchid ei toate usile, dar tot aud!

-Dar cand merg condamnatii, nu se aud lanturile huruind ?

-Nu, pentrucă ii pun să le tină in mână si să păsească incet. Eu aud tot, de când îi scoate din celulă. Dar inainte de a fi condamnat la moarte, nu auzeam. Au fost executii si inainte, dar nu auzeam nimic. Mi-e teamã să nu-l execute pe fratele meu inainte! El este in celula de alături.

-Vorbiti la perete?

-Cum să nu! Si inainte de a veni dumneata am vorbit. Am avut o presimtire că aduce pe cineva la mine, de când am auzit usa dela celula de jos. Dar dece nu te au băgat in celula lui, ca este inaintea celulei mele? Ati trecut prin fata celulei lui si te-a băgat aici. Si el e tot singur. După ce-au inchis usa aici, s'au uitat pe vizetă la el. Am auzit clinchetul vizetei. Fratele meu a sărit! Am auzit lanturile. Stai putin sa-i spun că a adus pe cineva la mine, că nu e nimeni pe sală!

Tinându-si picioarele nemiscate, s'a aplecat usor spre zid si a lipit urechea. A urmat o lovitură pe care mai mult am bănuit-o si comunicarea cu scurte intreruperi:

-Tu esti? La mine a adus pe cineva. Un condamnat la moarte... Nu cred că ne execută mâine, că lui nu i-a comunicat sentinta. Frate-mi-o, mama plângea. Ai văzut-o? Să nu iesi din celulă, dacă nu ne execută pe amândoi odată!

Un alt discret pocnit a curmat dialogul.

Se asează pe pat. Sare depe pat, cu ochii spre usă. Vreau să-l intreb ceva.

-Ssst!

Crispat, ascultă cu atentie încordată.

-A luat pe cineva dela prima celulă. Ssst! Să vedem unde-l duce?!

Se apleacă spre zidul fratelui. Bate odată.

-A luat pe cineva dela prima celula!

Se apropie de usa si apleaca putin urechea in jos. Duce degetul la buze:

-Sst!

Ascultă, ascultă, apoi ridică mâna putin si o coboară incetisor. Stă nemiscat...

-L-a dus la subsol. Cred că l-a băgat la celula de unde te-a scos pe dumneata. Stiu când te-a scos pe dumneata. Usile au fiecare un anumit sgomot. Le stiu pe toate. Niciuna nu seamănă cu cealaltă. Cu cât sunt mai in fundul sălii, cu atât sgomotul este mai infundat. Pe ăsta, la dumneata in celulă l-a dus. Si etajele, au fiecare un anumit sgomot. Subsolul il recunosc mai usor. Si eu am stat acolo o lună de zile. Auzeam celulele de aici dela etajul trei, si le cunosc ca degetele. Usa dela ofiterul de gardă scârtăie putin. A biroului de anchetă, abia auzi când se închide. E la etajul întâi. Cred că nu ne execută mâine. Dacă nu te-ar fi adus pe dumneata, ne executa precis, că ne-a anuntat respingerea cererei de gratiere a mamei si a tatălui.

Il ascultam, îi observam agitatia si incepeam să mă intreb din nou de soarta mea. Nu este, deci nimic sigur. Dece nu mi-au comunicat până acum sentinta? Oricare, dar era normal să mi-o comunice! Lor, fratilor Cruceanu, le-a comunicat-o. Deosebirea intre mine si ei este că ei au fost condamnati in prezentă, eu in contumacie. Deci, sentinta in proccsul meu trebue să fi fost dată inainte de arestare. Dela arestare a trecut o jumătate de an! Interior, eram linistit. Emotia lui Cruceanu era atât de mare încât, vrănd-nevrând, devenisem spectatorul emotiei lui. Nu aveam mciun indiciu pentru niciuna din ipoteze.

Cruceanu isi incrucisează bratele si priveste pe fereastră, tăcut. Din când in când mai întoarce urechea spre usă, privindu-mă.

De-odată isi pironeste ochii in ochii mei:

 -N'ai fi agent!?

Nu i-am răspuns. In tulburarea lui, răspunsul trebuia să si-l dea singur. Eram coplesit de tensiunea lui lăuntrică, evidentă.

-Dar chiar dacă esti -imi spune după un timp- eu nu vorbesc nimic. Nu-ti spun mmic. Dar dacă esti, cei din munti vor afla. Ei stiu tot! Mâine am sa-ti arãt ceva de aici, de pe fereastră. Imi plânge inima când îi văd.

A trebuit să dea tot: grâu, porumb si păsările din bătătură. Când mai rămân cu un sac de grăunte, il pun intr'un car, peste sacii celorlalti din comună, impodobesc carul, pun flori in coarne boilor, si trec prin oras cu lăutarii in frunte, să arate fericirea colectivizãrii. Lăutarii sunt toti tigani, care trăesc din lăută. Ieri, am văzut după un car d'ăsta si partizani de-ai mei. Mergeau cu capu'n Jos si le plângea inima. Unul dintre ei si-a aruncat ochii in sus, spre noi. Ei stiu celula in care suntem. Tocmai d'aia cred că s'au dus după car, să treacă pe lângă noi, să stim că nu ne uită. Săracii oameni! Unul din comună dela mine n'a avut cartofi sa dea, când au strâns cartofii pentru rusi, si a venit la mine in munte si i-am dat dot saci.

-Dumneata aveai sã mai dai?

-De unde să am? Am luat din munti doi flăcăi sdraveni, am mers in sat, am spart magazia unde strâng ce ne iau nouă sl i-am dat. I-am dat doi ca să nu se intoarcă amândoi la magazie. Pentrucă unul pe care il predau se intorcea sigur. Al doilea il ascundea si îi rămânea lui pentru ale gurii. Am făcut bine si n'am făcut bine, pentrucă a doua zi au cercetat casă cu casă si i-au bătut pe bietii oameni să spuna cine a spart magazia. Si au luat oamenilor de zece ori mai mult decăt am luat noi din depozit.

-S'au amestecat si rusii în perchezitiile la oameni?

-Nu se amestecă diect. Nici nu-i vezi. Dar mi-au spus oameni mei că ăstia dela partid se duceau din când in când sa raporteze rusilor ce-au găsit. Crezi dumneata că pe rusi îi interesau cei doi saci de cartofi? Pe rusi îi interesau partizanii si legăturile lor din sat. Dar mai ales armele. Noi aveam un depozit în munti, dar aveam rezerve si in sat. N'au găsit niciuna, pentrucă nu au căutat unde puteau fi armele, ci unde puteau fi cartofii.

-Dar cei dela partid nu stiau ce-i interesa pe rusi, să caute ce-i interesa pe ei?

-Sigur că nu stiau pentrucă n'au încredere in ei. Dar noi avem un om care stie ce se petrece la partid. Noi stim tot. Oamenii erau toti alături de noi. Fără ei, numai noi cei din munti, nu puteam face nimic.

Se lăsa de seară. Iarmarocul se sfârsise. Doar câinii se mai miscau pe alocuri după resturile de mâncare.

In scurt timp vine masa de seară, din care Cruceanu gustă două-trei linguri.

Nu sfârsisem de mâncat si a urmat inchiderea. "Inchiderea" era o simplă formalitate, pentrucă de fapt celula era tot timpul cu lack la usă, astfel mcât nimeni nu putea intra si nimeni nu avea posibilitatea să iasă.

Cu execeptia celorlalte Mule, asa zisa inchidere la celulele cu condamnati la moarte, o făcea ofiterul politic personal. Era greu de presupus ratiunea pentru care procedau astfel, cum greu erau de explicat o multime de alte practici ale pazei marxistilor. Si in sectorul penitenciar, ca in multe alte domenii, incepând cu cel politic, totul era de natură să surprindă. Spre exemplu: văzându-mă in celula lui Cruceanu, ofiterul politic care era singurul care putea face mutarea, ma intrebat ce este cu mine acolo. Usa s'a incuiat apoi. La scurt timp a fost descuiată, deschisă si invitat să ies. Pe sală, asezat cu fata la perete, tinăndu-m.4 intr'o tăcere desăvărsită circa zece minute.

După zece minute usa se deschide din nou si am fost din nou băgat in celulă. In aceeasi celulă!

Cruceanu mă intrebă unde am fost si i-am povestit intocmai cele intâmplate.

-Si nu te-a intrebat dacă am vorbit cu fratele meu?

-Nu am fost intrebat absolut nimic si nu stiu nici ce-au făcut ei in timpul acesta, pentrucă n'am auzit nici o miscare!

După această explicatie, s'a asternut intre noi o tăcere apăsătoare. Cruceanu avea de acum motive să mă bănuiască. Tăcerea lui indica, in mod indiscutabil suspiciunea si ingrijorarea. S'a trântit pe patul de fier. S'a sculat. A privit putin pe fereastră. A mai ascultat la usă. Frământat, se trânteste din nou pe pat, cu mâinile la ochi. Mi-a lăsat impresia că-si face rugăciunea de seară si am rămas la rându-mi tintuit locului făcându-mi si eu rugăciunea de seară. Nemiscarea lui s'a prelungit timp de circa o oră. După acest timp se scoală si-mi spune cu voce soptită:

-Sau dumneata esti informatorul lor sau ei vor să mă lase pe mine să cred că esti informatorul lor!

-Ce interes pot avea?

-Dacă esti informatorul lor, ei seară să mai afle ceva nume de partizani sau pichetele de rezistentă din munti. Nu-i interesează convorbirile noastre, sau ale mele cu fratele meu, la zid. Dacă nu esti, atunci ei vor să cred că esti, să n'am incredere in dumneata, ca să nu comunic ceva celor de afară.

-Dar cum as putea eu comunica celor de afară, fie că sunt condamnat la muncă silnică pe viată, fie că sunt condamnat la moarte. Nu pot intelege!

-Sunt aproape sigur că nu esti condamnat la moarte, dar vor să te infricoseze, pentrucă mai au de aflat cite ceva dela dumneata. Cred asta, pentrucă, aici, toti condamnatii la moarte sunt câte unul in celulă. Toti condamnatii la moarte au lanturi la picioare. Dumneata, după cum ai spus, ai fost deja intr'o celulă cu mai multi, ceeace nu s'a intâmplat, până acuma, cu niciun condamnat la moarte. In afară de asta, nu ai lanturi la picioare.

Acum sunt lămurit ce urmăresc cu dumneata. Să vorbesc eu ce nu trebue, si dumneata să vorbesti cu altii, asa că, chiar dacă nu esti informator, tot la ei ajunge. Dumneata faci cum te-o invăta inima si capul!

Se trânteste iar pe pat si parcă după un timp a adormit. Ii aud un usor sforăit.

Impresionat si de agitatia lui si de nenumăratele ipoteze pe care le tot făcea, imi dau seama că avea o inteligentă deosebita. Fecior de tăran, cu patru clase primare, avea un vocabular foarte ingrijit si o mare capacitate de discernământ. Nu exista niciun amănunt care să nu-i ofere o semnificatie. Toată experienta vietii lui a inceput dupa 23 August 1944, odată cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul tării. Din tot ce mi-a povestit, din tot ce-a evocat, rezulta că nu trăise decât de atunci inainte, sau nu avea nicio valoare viata lui de inaintea lui 23 August '44. Vorbea cu mare duiosie de tarani si de pământul lor -si cu pasiune de luptele din munti ale partizanilor.

In fine, ne culcăm. Adică ne aruncăm pătura pe noi. Cum am mai spus, nu exista saltea sau cearceaf sau pernă. Sub cap puneam in mod obisnuit bocancul. Sub noi, impletitura de tablă foarte supărătoare pentru oasele noastre descărnate. Pe priciul de la subsol era mai bine. Scândura este oricum mai prietenoasă si trupul avea cel putin o suprafată netedă.

Cruceanu s'a culcat cu picioarele pe podea, fie din pricina lanturilor foarte groase si grele fie pentruca să fie gata oricând să se deplaseze la usă, să asculte tot ce se intâmplă pe sală.

Becul de 40 de wati ardea tot timpul noaptea.

Am adormit si după un timp oarecare, poate după o ora sau două, am deschis ochii si am privit spre singurul loc pe care-l aveam de privit: patul lui Cruceanu. Cruceanu era absent. Nu-l auzisem când s'a dus la usă. Nu intelegeam cum s'a putut misca fără să-i aud lanturile. Stătea ca o stana de piatră nemiscat si asculta. Văzându-ma că ridic capul pune degetul la gură:

 -Ssst!

Incerc să disting vreun sgomot pe sală. Mă apropiu de usă. Ascult. Nu auzeam nimic. Mirosul de terbentină doar, năvalea de pe sală, pe la incheieturile usii, puternic.

Cruceanu ascultă, apoi mã asigurã:

-In noaptea asta se intâmplă ceva! Cred că sunt executii astăzi de dimineată.

Tinându-si lanturile cu mina păseste incet si se asează pe pat, fara să se mai intindă. Am adormit, m'am desteptat odată, a doua oara. Cruceanu rămăsese nemiscat, in aceeasi pozitie, privind podeaua. Când incercam să mă mtorc pe cealaltă parte, deodată lanturile lui Cruceanu parcă au căzut. Cruceanu a sărit si s'a îndreptat spre usă, fără nicio măsură de precautie, si îmi face semn cu mâna să mã apropiu:

-Este ora unu! Au luat din prima celulă pe cineva. Coboară scãrile. Ascultă... auzi?

Se apropie de zid. Ciocăneste odată. Fratele lui cred că era in aceeasi pozitie, pentrucă răspunsul a urmat in aceeasi clipa:

-A luat dela prima celulă! Frati-mi-o, amândoi! Să nu iesi din celulă, dacă nu mă ia si pe mine. Nici eu nu ies, acă nu te ia si pe tine!

Indreptându-se spre mine:

-Pe dumneata nu te ia să te execute, că n'ai lanturi la picioare. Ascultă... Auzi? Sunt la etajul doi! Sst! S'a deschis si usa a doua de aici. A iesit! Au plecat! Ciocăneste odată în perete:

-Mai sunt trei celule până la tine! Fii pregătit! Eu sunt gata! E cineva pe salã.

Se duce până la fereastră. Priveste cerul înstelat. Zăboveste putin. Apoi, ca pentru sine:

-E mai greu pentru el! E logodit. Si pentru mama e mai greu decât pentru noi. Si pentru oamenii din sat, e mai greu. Si pentru dumneata va fi mai greu, dacă rămâi. Cred că rămâi, pentrucă n'ai lanturi... Dar dece te-o fi adus aci ?

Se'ntoarce la usa. Ascultă. Imi face semn sa mă apropiu repede:

-Auzi? Le taie niturile! Ascultă aici!

Se dã putin la o parte sa-mi faca loc sa pun urechea acolo unde o avea el. N'auzeam nimic. Simtul lui însă, excitat, percepea perfect. Iar exercitiul din munti, unde printre atâtea soapte ale pământului, ale pădurii, trebuia să le distingă si pe ale inamicului, îl ajuta.

Isi încheie cămasa la gât. Apoi si-o deschide si bate scurt în perete, cu pumnul.

De această dată aud si eu bine cum se deschide, discret, lacătul la usa fratelui. Aud si un dialog soptit. Cruceanu se apleacă spre mine si ma imbrătisează, mă sărută si-mi spune:

-Chiar dacă esti agent!

Când s'a deschis lacătul celulei noastre, eu am auzit, dar el se părea că n'auzise:

-Iesi, ordonă un ofiter. Apoi, către mine:

-Dumneata, mai asteaptă!

Cruceanu din usã, îsi îndreaptă ochii spre fereastră. Pe mine parcă nu mã mai vedea.

Am auzit lanturile depărtându-se, tinute in mână, si pasii mărunti.

Am asteptat in usâ, incremenit. Apoi... etajul doi, unul, subsol. Am auzit cum s'au tăiat lanturile...

Bat în zid fratelui lui Cruceanu. Niciun răspuns!

Deci, târgul se făcuse! Am continuat să astept in usa, până ce am auzit motorul unei masini. M'am asezat pe pat... si am atipit. M'am trezit când soarele părea că se iveste. Si mi s'a părut că aud salva unei pusti mitralieră.

..................................................................................................

Ziua s'a revărsat peste alte crime. Câte vor fi fost pe tot întinsul tării?

A urmat <<deschiderea>>!

Ofiterul care-l luase pe Cruceanu, prezent:

-Unde este celălalt?

N'am răspuns nimic.

-Dumneata mai asteaptă!, îmi spune si închide usa. Inainte de masă, acelasi ofiter, din nou deschide usa si cu un caiet în mână mă întreabă foarte mirat.

-Cum te numesti dumneata? Răspund scurt.

-S'a făcut greseală! Să-1 duceti jos!

După o jumătate de ora eram în celula de unde plecasem. In celula, îi găsesc pe cei pe care-i lăsasem, cu exceptia lui Iosub.

Ii remarc imediat absenta si, fireste, intreb unde poate fi.

-E la curătenie pe sală. Azi noapte i-au executat pe fratii Cruceanu, îmi spune Ungurasu, şi pe multi din lotul Generalului Manoliu. Am fost convins că te-a executat si pe dumneata. Unde ai fost?

-Am fost în celulă cu unul din fratii Cruceanu!"

^4)_____

-Gabriel Bălănescu -Din împărăfia mortii (cronică rezumată din închisori). Editura DACIA, Madrid, 1981.

- SFÂRSITUL CAPITOLULUI 5 -