MARTIRII NE VEGHEAZA DIN CERURI

de Nicolae Nitã

(fragmente)

-VI-

In Codrul Vlasiei din jurul Bucurestiului, rezistenta devenise un fenomen accentuat. Temeritatea grupului condus de Rotaru Constantin, cu teren de activitate în mai multe sate si comune din apropierea Capitalei: Vadul Anei, Brãnesti, Burdusani, Piteasca, Tânganu, Pisicari, Fundeni-Frunzanesti si altele, devenise notorie.

Aruncarea în aer a unei întregi garnituri militare rusesti în gara Brãnesti, în vara anului 1948, provocase o mare derutã în rândul autoritatilor de ocupatie sovietice. Cu toatã paza desfãsuratã de-a lungul liniei ferate, partizanii reusesc mai apoi deraierea pe aceastã rutã, în apropierea haltei Cozieni, a unui tren încãrcat cu cereale destinate Rusiei, într'un moment când oamenii cutreierau tara în lung si'n lat dupã un sãcãteu de fãinã pentru a nu pieri de foame. Deraierea trenului, de care oamenii satului au luat cunostintã imediat, declansase o adevãratã nãvalã la locul cu pricina. Atât cât au putut, oamenii si-au cãrat acasã, cu spinarea sau cãruta, cereale.

Norocul întâmplarii le facilitase drumul spre libertate. Rãmasã în panã de motor, masina care îi transporta împreunã cu cei doi agenti, pe soseaua Branesti-Bucuresti, între padurile Valea-Tânganului si Pusticul, sunt dati jos si li se ordonã sã se aseze la pãmânt. Cu mâinile la spate, legate în frânghii, se pun jos pe iarbã în timp ce soferul ridica greu capota masinii pentru a-i cerceta motorul. Ii despãrteau de pãdure doar câtiva pasi. Trecuse mai bine de un minut. Cercetându-si buzunarele, agentul rãmas sã-i păzească, se introduse în masinã cãutând ceva la podea. O singură privire în ochi si într'o fractiune de secundã s'au înteles: momentul eliberãrii era propice. Un salt iute si iatã-i în marginea pãdurii. Apoi goanã prin desisuri...

-Stai ca trag! Stai!. . .

Cam o sutã si saizeci de ani în urmã, aclamând intrarea Romaniei în comitetul natiunilor, istoricul francez Edgar Quinet scria astfel: De acum nu mai sunteti membrii unui teritoriu necunoscut. De acum nu mai sunteti strãini, ci, sunteti cetãteni cu drepturi...

In contrast, intrarea fortatã a României sub influenta comunistã la finele celui de-al doilea razboi mondial n'a interesat nici una din tãrile vestice aliate, cu atat mai putin n'a interesat si indignat valul aspru de teroare, mizerie, foamete si suferintã la care a fost supus poporul român dela acea data.

Cele 15 divizii germane (garantoare ale libertatii României pânã la 23 August 1944 împotriva invaziei sovietice), sunt fortate sã pãrãseasca teritoriul României odata cu actul de trãdare al întoarcerii armelor, tara intrând virtualmente în mâna sovieticilor.

Invazia trupelor sovietice a fost urmatã de o adevãratã orgie de crime si violente: magazine golite de produse, proprietãti violate si distruse, vieti secerate cu sãlbãticie ziua si noaptea, impuneri arbitrare; o situatie anarhicã si criticã cum nu s'a mai înregistrat în tara noastrã. Si, pe deasupra, peste 170.000 de soldati Români sunt luati prizonieri si expediati în lagãrele din Uniunea Sovieticã. N'a protestat nici Maniu, nici Bratianu... Câti s'au mai întors?!

Conventia de Armistitiu semnatã la Moscova în data de 12 Septembrie 1944, impunea conditi extrem de severe Romaniei. Pe lângã suma de 300 de milioane de dolari pe care Romania era obligata sa o plateasca drept despagubire de razboi, mari cantitati de petrol, lemn si cereale trec în mâna sovieticilor. Toate acestea, calculate numai pânã în anul 1949, depãseau de sapte ori cantitatea de export care trebuia platita sovieticilor sub acordul conventiei.

O clauzã specialã stipulatã de sovietici avea în prim plan repatrierea din România a "cetatenilor sovietici" împreunã cu toate bunurile lor, în fapt cetateni români refugiati din Basarabia si Bucovina în România, provincii românesti anexate de sovietici cu forta în urma ultimatumului din 25 Iunie 1940 si re-anexate dupã finele rãzboiului drept parte componentã a teritoriului... Uniunii Sovietice!

In Februarie 1945, Visinski sosea la Bucureşti si, bătând cu pumnul în masă, sub amenintarea unei băi de sânge, impunea la conducerea României un guvern majoritar comunist prezidat de Petru Groza, guvern care să-1 înlocuiască pe cel condus de Gen. Rãdescu, acesta fiind obligat să se refugieze si să ia calea exilului.

In acest primat, un an mai târziu, aveau loc alegerile din 19 Noiembrie 1946. Conform moralei marxiste, se produc intimidari, fraude grosolane si, în ciuda victoriei partidelor de opozitie, cifrele sunt inversate si deturnate în favoarea blocului comunist care se declarã cu nonsalantã învingãtor. Un an mai apoi, sub diverse pretexte, partidele politice de opozitie erau dizolvate si conducãtorii lor arestati si condamnati la ani grei de închisoare în urma înscenãrii unor mari procese, iar dupa abdicarea fortata a regelui Mihai la 30 Decembrie 1947, cadrele majore ale armatei sunt din nou epurate si înlocuite cu membrii partidului comunist, fara nici un fel de pregatire si cunostinte militare, trecând astfel în subordonarea armatei sovietice comandata de Gen. Kolganoff (atasat militar la Bucuresti), asistat de circa 50 de ofiteri sovietici. Arhiepiscopul Moldovei, Irineu, împreuna cu Patriarhul Romaniei, Nicodem, mor în conditii misterioase, locul celui din urmã fiind ocupat de preotul obscur Iustinian Marina, alegerea fiind desigur luatã ca merit pentru gãzduirea lui Gh. Dej cândva, si nu pentru faptele si vorbele pline de duh ale nesfintiei sale, cum si aservirea lui totalã fatã de comunisti. La rândul ei, biserica Greco-Catolicã este desfiintatã; circa 700 de preoti sunt omorîti cu sãlbãticie, iar cei scapati din aceasta urgie, sunt bagati in închisori sau fortati sa treaca la ortodoxism.

Cei considerati burghezi si mosieri, sunt persecutati sistematic, arestati sau fortati sa-si abandoneze casele cu tot continutul lor. Aruncati in strada (de cele mai multe ori cu ceea ce puteau lua intro singura valijoarã), casele sunt imediat ocupate de aderentii partidului comunist. Inainte de razboi, numarul comunistilor in Romania era in jurul a circa o mie de membri, in mare majoritate alogeni, mai mult de jumatate dintre ei fiind informatori ai Sigurantei. Acum, apãrati de tancurile sovietice, cu noi aderenti (elemente declasate si discreditate, oportuniste), pârjolesc tara mânã în mânã cu hoardele sovietice. Elementele alogene sus puse din conducere, în special evrei si unguri (Ana Pauker, Theohary Georgescu, Vasile Luka-Laszlo, Chisinevsky, E. Bodnarenko (Bodnarciuc), servile Moscovei, aplaudã si încurajeaza toate aceste actiuni îndreptate impotriva poporului roman. Mai mult, în conditiile unei secete si a lipsei acute de hrana, care produsese deja peste 200.000 de victime, in special in Moldova, bunuri donate Romaniei de Crucea Rosie Americana in valoare de peste 2.500.000 dolari, sunt împãrtite numai in proportie de 7% populatiei napastuite, restul este vagonetat si expediat in Uniunea Sovietica: 10 camioane de transport, 112 tone de sapun (din care un vagon de sapun pentru toaleta), peste 500.000 perechi de imbracaminte (jumatate destinate copiilor), 3 spitale complet echipate cu 700 de paturi donate de armata americana, mari cantitati de medicamente si zeci de vagoane pline cu fãinã. Aceiasi soarta o au si ajutoarele expediate de Marea Britanie la inceputul anului 1948: 50 tone de ciocolata, 20 tone produse din carne, 80 de tone produse vegetale, plus 350 tone continând alte produse ale mâncării.

Actiunea sistematică de distrugere nu cunostea nici un fel de limite. Cu pretextul de a pune capãt inflaţiei, guvernul decretã în August 1947 o "stabilizare monetară". Scoaterea din circulatie a cursului monetar anterior, duce la confiscari masive ale proprietatilor si bunurilor comerciale. Limitarea pentru fiecare persoana de a schimba un milion si jumatate de lei, la o rata de 20.000 lei pentru 1 leu nou "stabilizat", are rolul de a desfiinta puterea financiara a "burgheziei", in asa fel ca nici o persoana sa nu posede mai mult de 75 de lei stabilizati. Toti posesorii de aur si valuta, sunt la randul lor obligati sa depoziteze în bancă, în schimbul leilor fara valoare, la rate minime fixate de aceasta. Orice persoana in posesie de aur şi valută dupã 29 August 1947, era pasibila de închisoare prin noua lege.

Functionarii la randul lor, sunt obligati sa se inscrie in partidul comunist, iar cei care refuza sunt, fie concediati, fie arestati ori deportati. Stabilimentele industriale si comerciale incepand cu anul 1948 sunt nationalizate, avand acum la conducere tehnicieni si activisti sovietici, iar in posturi minore comunisti "romani".

Conditiile de munca devin ingrozitoare si, chiar in acest caz, cei care isi cauta de lucru (de data aceasta la Stat), nu pot fi angajati daca in prealabil nu se inscriu in partid. Nefiind angajati, sunt lipsiti efectiv de dreptul primirii cupoanelor de ratii, un handicap care îi pune în imposibilitate de a-si procura hrana necesara.

Tot acum îsi fac aparitia si corvoadele "voluntare", unde dupa 10 ore de muncã pe zi, "voluntarii" sunt obligati si la 2-4 ore de îndoctrinare marxista.

Societatea culturala romaneasca adevarata este totalmente înlaturata, locul ei fiind "aranjat" corzilor partidului lipsite de orice talent: Maria Banus, M. Beniuc, Ion Pas, Al. Graur, Harry Brauner, Magda Isanos, Otilia Cazimir (Alexandra Gavrilescu), Igena Floru, Cora Irineu, Ticu Arhip, M. Radu Paraschivecu, N.D. Cocea, Ion Calugaru, G. Ivascu, Mihail Roller, O. S. Chromãlniceanu, Horia Furtunã, Lucian Raicu, Ion Caraion, Virgil Ierunca-Untaru, Cristian Sârbu, Francisc Munteanu, Petre Solomon, Alex. Jar, George Dan, Ion Dodu Balan, Mittu Dragomir, Aurel Livadaru, Luca Remus, Kaufman Camillo, Zaharia Stancu, Nina Cassian, Dan Desliu, Imre Horvath, A. Toma, Geza Domokos, Victor Tulbure, Geo Bogza, Sadi Rudeanu, Marius Ligi si mulţi altii¹⁾.

De altfel, ca sã nu existe nici un fel de dubii despre obedienta lor fata de partid, un astfel de "poiet", G. Dan, transmitea un mesaj tuturor celor de fata si viitori ai tagmei comuniste, pentru a lua aminte:

Cum să mă desprind cu slova... ,

evident în slujba partidului.

Se alcătuiesc în această perioadă comitete speciale repartizate pe întreg cuprinsul tării să vândă obligatoriu, "tuturor claselor sociale" materialele anarhice editate de partidul comunist, cum si comisii de cenzurã asupra scriitorilor consacrati. Totul trebuia trecut prin furcile caudine ale opticii partidului si revizuit în întregime. Creatia "burghezo-mosiereasca", nu putea sta in fata celei partinice.

etc., iar Victor Tulbure, pentru a-şi marca obedienta comunistă compunea balada mortilor (care de fapt n'au murit niciodatã), spre exemplu cea intitulată "Balada tovarăşului căzut împărţind Scînteia în ilegalitate" (Sic!), 1949.

"CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV"

La 8 Iulie 1948, apărea în Monitorul Oficial al noii "republici" un decret lege cu nr. 128 privind desfiinţarea "Contenciosului Administrativ" din 23 Decembrie 1925, cum si a legii din 15 Martie 1939 care crease "Curtile Administrative".

Articolul 2 al numitului decret-lege cu nr. 128 stipula -drept concluzie finalã- cã toate actiunile aflate pe rol în curs de judecata, sau deciziile nepuse in practica sunt nule. O ultima ramasita de libertate pe care omul de rand o mai avea si de care putea face uz, îi era sustrasa cu nerusinare hrãpãreatã. Ce însemna, de fapt, abrogarea samavolnicã a "Contenciosului Administrativ"? Insemna rãpirea dreptului elementar al fiecarui cetatean de a actiona in judecata Statul, pentru repararea oricarui prejudiciu cauzat de acesta prin încalcarea legilor sau regulamentelor lui statale. De acum, orice act ilegal al Statului contra oricarei persoane, nu mai putea fi nici reclamat, nici actionat în judecata. Actul Puterii Publice care punea pe picior de egalitate în trecut Cetãteanul si Statul, sub noul autocratism devenise nul.

Confiscarile de averi din avutul particularului survenite ulterior, ajung asadar sã devinã un furt mascat de acte în regulã.

Delatiunea este încurajata la scarã nationalã împotriva "chiaburimii si mosierimii", prin recompense. Tãranul cel mai adesea, fie cã poseda pãmântul, fie cã îl avea în arendã pentru muncit, putea fi declarat "chiabur" daca nu îsi exprima multumirea pentru asezarea prezentã a Statului, si astfel sanctionat drastic.

Pentru noile autorităti, "ascutirea" luptei de clasă -cum era oficial cotată de organeie de partid- devenise un fenomen obişnuit, o măsură punitivă justificativă cerutã si impusă de regimul de ocupaţie sovietic , mãsură acceleratoare in directia desfiintãrii "fortelor reactiunii interne".

Massa alogenã si aderenta ei fata de comunism în genere, îsi are istoria ei aparte. Aparitia "Manifestului" lui Marx -coreligionar evreu-, a fost încã de la început salutatã cu urale si bucurie de cercurile evreiesti internationale, prin toate mediile accesibile pe care le detineau. Primul guvern bolsevic constituit la Moscova in 1918, dupa lovitura de stat reusita impotriva Tarului Nicolae al II-lea in 1917, avea in fruntea listei pe V. Lenin, pe jumatate evreu din partea mamei lui pe nume Blanck, evreica de origine germana. Urma apoi Leo Trotki, comisar al armatei rosii si al marinei, si el evreu pe numele sau adevarat Lew Davinovici Bronstein. Lista se continua cu G. Zinoviev, comisar pentru afacerile interne, cu numele adevarat de G. Afelbaum, urmandu-i: Samuel Kaufman, Ethel Knigkisen, Abraham Krohmal (Saguersky), Lew Rosenfeld (Kamenev), Kain Rako (Rakevsky), Abel Beck, Grundbaum (Cevinsky), Bertha Hinewitz, Isidor Gurko, Furstenberg (Ganetsky), Iosif Steinberg, Iakob Berman, Liuba Rosenfeld, Rebeca Jatz, Jakob Zolotin, Abraham Schotman, Abel Alperovitz, Leibu Kuwitb, Jankel Swerdin, Jakob Golden, Isaak Latsk, Abraham Torbeth, Jakob Giler, Abraham Baum, Abraham Klotzman, si altii. In total, 447 de evrei se gaseau in componenta acestui prim guvern bolsevic, alaturi de numai 43 de lituanieni, 30 rusi, 13 armeni, 12 germani, 3 finlandezi, 2 polonezi, 2 georgieni, 1 ceh si 1 ungur. Remanierile ulterioare, aduc la conducere alte elemente apartinand aceleiasi origini: Zdanov (Lipsitz), Lavrenti Beria, Lazar Kaganovici, Malenkov (Georgi Maximilianovici Molenk), Bulganin, A. Iosifovici Miyokan, P. F. Yudin, N. Schatalin, M. Litvinov, Rosalia Goldenberg, Anna E. Kaluger (Calugaru), delegata a... Basarabiei in sovietul suprem, etc. Ca prim reprezentant al marxismului in Romania, se inscrie C. Dobrogeanu- Gherea (Solomon Katz), evreu, si el "navalit" si acceptat ca atatia altii, grava eroare a guvernului din acea vreme care, putin mai apoi, odata cu incitarile lui anarhice contra statului, realiza pe deplin efectul viermanos al noii doctrine utopice materialiste transplantata in tara cu bunavoie. Dupa primul razboi mondial, cultura romana devine virtualmente napadita de elementele alogene, in folosul aceleiasi cauze anti-nationale pe care le-o aratase Gherea: marxismul. Ideile bolsevice, zis "progresiste", sunt preluate de totalitatea "nulitatii" (cum se exprima Lucian Blaga), noua avangarda a stangii, straina de toata massa romaneasca, dar stapana aproape in totalitate a mijloacelor de exprimare. Maculatura fatidica venea sa dauneze la scara nationala prin continutul scabros si injurios pana la disperare si indignare impotriva poporului roman, cel care in spiritul libertatii de gandire le asigurase dreptul la reprezentare. In aceasta tagma alogena a pseudo-culturii se inscriu nume fioroase prin ideile intrebuintate, cum ar fi cele ale lui Ion Calugaru, Marcel Blecher, Al. Robot, Maria Banus, Barbu Lazareanu, Lazar Samson, Dominic Alexandru (Avram Reichman), Virgiliu Monda (Moscovici), Sasa Pana (Alexandru Binder), Isac Peltz, Eugen Relgis (Siegler), Camil Baltazar (Leopold Goldstein), Henric Sanielevici, A. Toma (Moscovici), Tristan Tzara (Sami Rosenstein), Ilarie Voronca (Eduard Marcus), Abraham Leib Zissu, Georg Silviu (Silviu Goliger), si multi altii. Deceniile patru (incepand cu August 1944) si cinci sunt acaparate efectiv de numele lor proslavind stalinismul si comunismul. Apar nume noi pe "linia de lupta proletara", in fapt de indoctrinare si dirijare fortata a constiintei masselor catre dezastrul comunist: Nina Cassian, Marcel Breslasu, Iulia Soare (Sonnenfeld), N. Tertulian (Nathan Veinstein), Florin Mugur, Veronica Porumbacu (Scherfelberg), Mayer Rudici, Ieronim Serbu (Aron-Hertz Erich), George Toma Maiorescu (Mayer), Alex. Mirodan, Ovidiu Chromalniceanu (Moise Cahn), Radu Cosasu, Vera Calin (Clejan), Mihail Roller, Silviu Iosifescu ²⁾ , etc. Proletcultismul viciant revarsa fiere si foc impotriva unuia si aceluiasi obiectiv: clasa numita "reactionara" (massa populatiei romanesti), care in diverse forme, prin neacceptare, continua sa se faca simtita, stanjenind eforturile nevolnice de indoctrinare la scara nationala dirijate de partid. Romanul social al acestora ne transpunea pe terenul agricol, acolo unde comunistii luptau din rasputeri sa-l convinga pe taranul "reactionar" sa intre in colhoz (inca un cuvant importat dela rasarit), "desteptandu-l" din "neagra imbecilitate" in care il adancise regimul "mosieresc", cu exemple de "tovarasii", multe, tot mai multe, asa ca finalul era implacabil pentru el si ceilalti ca el care refuzau sa se inscrie, iar "vointa populara" tot mai apriga, "nu-i va ierta"; venea apoi la rand muncitorul, muncitorul comunist stahanovist care, din "dragostea" lui pentru partid, in fata strungului sau gauritorului, 12 ore pe zi, nu intelegea cum de se mai gasesc "elemente burgheze" care sa-i stinghereasca munca si sa provoace "confuzie". Peste tot si peste toate, el, comunistul, era un exemplu, tarnosit in tot ceea ce facea el, o adevarata "constiinta proletara" demna de urmat. Desigur, el urma exemplul muncitorului sovietic, care-i era atat de drag si la care se gandea ori de cate ori lucra 12-14 ore pe zi, lua parte la sedintele de partid si-l proslavea pe "gigantul omenirii, generalissimul I. V. Stalin". El, muncitorul comunist, dorea ca tara intreaga sa fie ca el, in "fericire si bunastare", cel putin 12 ore pe zi, atat cat era el, in fata gauritorului, strungului sau la adunatul spanului din fabrica. Caracteristica primordiala care se rasfrangea din toata aceasta literatura proletcultista, era slava pentru partid si supunerea oarba a populatiei in fata tuturor directivelor care emanau dela comitetul lui central. Distrugerea fiintei nationale lua accente de maxima amploare prin continuarea metodica si aplicarea deciziilor sovietice de incadrare efectiva in spatiul sovietic. Limba rusa devine limba semioficiala si copiii din scoli obligati s'o invete. Literatura sovietica de nunanta comunista ocupa un loc de frunte in manualele scolare, exemplu de urmat pentru ienicerii culturnici ai partidului pusi de-acum sa "creeze". Destabilizarea culturii nationale se desavarsea printr'o crasa si repugnanta elogiere a autorilor si literaturii comuniste sovietice, autori prezentati in numar disproportionat de mare in manualele scolare fata de cei romani, atatia cati scapasera din furcile caudine ale cenzurii partidului. In presa asistam la atacuri si dezavuari permanente ale operelor de valoare apartinand autorilor romani consacrati, iar delatiunea impotriva celor ce inca se mai gasesc in viata devine arma optima la care se recurge cu precadere, delatorul (gen Mihai Beniuc, Maria Banus, Mihai Roller, s.a.) fiind aclamat pentru ajutorul dat sistemului, in opera lui de recrudescenta "curatire" a literaturii. Troica fondatorilor socialismului marxist, Marx - Engels si Lenin, impreuna cu portretul de proportii gigantice al lui Stalin, te intampina in toate orasele tarii, indiferent ca ele erau lipite ori agatate pe cosurile fabricilor, in statiile de tren, in mijlocul campului (adevarate sperietori) ori pe zidurile latrinelor publice. Nu trebuia sa uiti niciodata ca ei erau langa tine, de veghe, privindu-te cu ochi "binevoitori" chiar si in celula lavatorului public unde gandul la ei nu te parasea nici macar atunci cand trageai apa. O psihoza generala in randul noilor corifei ai partidului de proslavire -si numai de proslavire-, pana la epuizare si inconstienta, demonstratie de atasament criminal in slujba noului sistem politic pseudo-uman, care crea monstri si greata oricarei minti luminate. Devin celebre frazele discriminatorii: "Cine nu este cu noi, este impotriva noastra!" si "Cine nu munceste, nu mananca!", etc. In prima categorie, calificarea indivizilor nu lasa nici un fel de dubii: clasa periferica a societatii, constituita si impusa sub ordine din afara trebuia acum sa conduca si sa se razbune liber, ea fiind pentru autoritatile de ocupatie singura garantoare a amutirii "reactiunii". Cei ce nu se afiliau acestei clase, grosul populatiei romanesti prin convingerile ei, erau automat condamnati la represiune. Si cum evidenta apartenentei la aceasta clasa batea prea mult la ochi, s'a inventat un nou termen: "dusmanii poporului", astfel inversandu-se si intelesul ei. In planul secund, "cine nu munceste", cel ce nu purta salopeta albastra de muncitor, nu era servit in localurile publice. Dreptul de a manca era rezervat doar acelora care reprezentau aceasta clasa. Nu importa daca individul lucra (in alte conditii desigur) cele 10-12 ore impuse de regim, fara carnetul de partid in buzunar, el trecea automat in randul clasei "reactionare", "dusman neimpacat" cu noua oranduire sociala "proletara". Prin 1948, dezvaluirile delatoare ale lui Dan Desliu (acum poet oficial al partidului impreuna cu Mihai Beniuc) indreptate impotriva lui Tudor Arghezi pentru elogiile prin vers aduse de acesta lui Codreanu in anii '30, il amutesc pe poet care se retrage in linistea din gradina casei sale unde se ocupa de florile pe care cu atata drag le ingrijea. Mai bine de 6 ani, poetul este supus la tacere. Astfel de dezvaluiri se pornesc si asupra altor sciitori, demascandu-li-se "reactionarismul burghez" exprimat prin scris: Lucian Blaga ³⁾ , Ion Barbu (pseudonimul literar al poetului si matematicianului Dan Barbilian), Vasile Voiculescu, G. M. Cantacuzino ⁴⁾ , Ion Frunzetti, Constantin Gane, Dragos Protopopescu, Vasile Bancila, Sextil Puscariu, Traian Braileanu, Ion Petrovici, Radu Gyr, Ionel Teodoreanu ⁵⁾ , s.a., dar mai ales pentru apartenenta lor politica. Nu importa faptul ca unii dintre acestia fusesera deja asasinati fizic (Prof. Traian Braileanu in inchisoarea Aiud, 1947, lingvistul Sextil Puscariu dupa mai multe anchete, stins la inceputul anului 1948, sau Dragos Protopopescu, tot in 1948), atacurile impotriva lor nu mai conteneau. Parca sa nu aibe liniste nici dupa moarte! "Reactionarii fascisti" trebuiau infierati fara nici o mila in toate imprejurarile... Odata cu reorganizarea noii "Academii a R.P.R.", numele maestrului George Enescu era si el mentionat ca facand parte din noul corp academic. Aflat la Paris si hotarit sa nu se mai reintoarca in Romania dupa instalarea comunismului, George Enescu declarase la 6 Ianuarie 1949: "Niciodata n'am fost pus in curent de actualul guvern roman despre schimbarile survenite in organizarea Academiei Romane, si nici de faptul ca am fost reales ca membru in aceasta Academie sub noua sa forma". Astfel, George Enescu declina public sa faca parte din acest corp biciuind structura politica care sta la baza fondarii lui, intelegand sa atentioneze lumea intreaga despre rolul nefast al falsilor academicieni reperisti drept instrumente de propaganda la cheremul regimului comunist, iar nu in serviciul Neamului. Adevaratii academicieni romani se gaseau in mare majoritate in temnitele exterminatorii create de regim sau atacati si ponegriti pe nedrept de culturnicii partidului, si prin declaratia sa G. Enescu se atasa lor cu tot sufletul. Onorariile pe care incercasera a i le aduce noile autoritati, G. Enescu le refuzase cu mandrie. Faptul acestei numiri constituia o jignire amara pentru marea personalitate culturala a Neamului nostru; striviti de declaratiile maestrului, penitarii regimului se vad obligati sa il treaca sub tacere, la index. Inca un nume interzis adaugat atator zeci de mii, nu mai conta. Masina de propaganda comunista trebuia sa "desteleneasca" ogorul fertil al culturii adevarate si sa-l substituie interesului politic prin trambitasii proslavitori ai partidului.

^{2)____________}

-Silviu Iosifescu , critic literar oficial numit de partid, cel ce in functia cu care a fost inzestrat avea sa cenzureze pentru totdeauna cele mai frumoase poezii ale lui Eminescu, Alecsandri, Carlova si altii, aratandu-si in acest fel atasamentul criminal fata de partid...

3)__________

-Lucian Blaga . Inscris inca din anul 1937 in Asociatia "Prietenii Legiunii", poetul si filozoful Lucian Blaga a intrat in randurile Miscarii Legionare in anul 1940, incadrandu-se in cuibul condus de Col. Savu din Sibiu, si din care mai faceau parte: Av. Nistor Chioreanu (Sef al Regiunii II legionare -1940-1941- in care erau incadrate toate cele 7 judete din Transilvania ramase dupa ciuntirea ei), Dr. Mihai Velici (Directorul Bancii "Albina"), Dr. Traian Ivan, avocat, si un inginer (vezi lucrarea "Morminte vii" de Nistor Chioreanu, Institutul European Iasi, 1992, pag. 310-311). Simpatiile sale legionare, de altfel, Lucian Blaga le exprima inca din anii 1933-'34, data cand publica piesa "Avram Iancu" dedicata Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Z. Codreanu.

4)__________

-G. M. Cantacuzino . Fost profesor la Academia de Arhitectura, mare artist si profund analist al Artei si Culturii, indeosebi a celei romanesti. Var prim cu Alexandru Cantacuzino (Comandant Legionar, participant la luptele din Spania impotriva comunismului in cadrul echipei legionare condusa de Gen. Gheorghe Cantacuzino-Granicerul), George M. Cantacuzino a fost arestat impreuna cu alte mii de legionari in anul 1948 si detinut pana in anul 1955 in vestita inchisoare Aiud, fiind supus unui intreg cortegiu de suplicii si suferinte.

5)__________

-Necooperant si adversar al noului regim, Ionel Teodoreanu moare efectiv de inanitie pe strada, pe cand astepta la o coada in fata unui magazin de alimente in iarna anului 1953. Noii vatafi ai culturii nu-i puteau ierta marelui autor al "Medelenilor" pro-legionarismul sau exprimat prin cartile "Craciunul dela Silvestri" si "Fundacul Varlamului", eroii romanelor sale inlocuiti cu alte nume ajungand finalmente prin apartenenta lor legionara sa sufere prigoana regelui Carol al II-lea din anii 1938-'40 indreptata împotriva Miscarii Legionare...

Apar în publicatiile de partid fraze de genul acesta: "Ostasii noi condamnã la moarte cuvântul cazon, odatã cu orânduirea socialã de care aminteste acest cuvânt", sau, "condamnã la moarte cuvântul corvoadă care aminteste de exploatarea ostasilor în cele mai grele conditii pe mosiile ofiterilor burghezi ", cu explicatia finalã: "Astãzi ostasul nu lucreazã decât în interesul armatei oamenilor muncii. El munceste, si nu face corvoadã" (sic!).

Urmează explicatia: "Aceste câteva exemple si altele asemănătoare ilustrează conceptia unor clase în putrefactie" (mosierimea si burghezia), si ele "constituie un îndemn la pasivitate si la resemnare, pentru ca exploatatorii sa poată stăpâni mai usor pe cei care muncesc" ⁶⁾ şi obtuza de minte pomenită mai sus conchide că ele sunt... "neprogresiste si nestiintifice" (!) si trebuiesc evitate, nefiind... pe linie de partid.

6)______

-Nina Graur -Proverbe comentate, revista "Cum Vorbim", Anul I, Nr. 3 lunie 1949, pag. 21.

In schimb, este aplaudat cuvântul "partinic", "care demonstrează prin efectele pe care le produce asupra dusmanilor clasei muncitoare, că limba este o armă de luptă" ^a).

Apar critici "pe linie de partid" : "Lupta de Clasă", organul teoretic si politic al c.c. al p.m.r., dă semnalul criticând revista "Bulletin Linguistique" pentru cã "a fost publicată in frantuzeste, nesocotind posibilitătile limbii române si lăsând putinta să se inteleagă că se simte solidară cu lagărul imperialist, din care face parte, cu trup si suflet, conducerea actuala a Frantei ", dar mai ales ca in paginile revistei "Bulletin Lingvistique" se "citeaza cu obiectivism nestiintific numele unor criminali de razboi si ale unor legionari notorii ", etc., etc.

Desigur, critica este servil însusita de cei care au lucrat la editarea pomenitei reviste zis burgheze si reactionare, si care îsi fac autocritica public in modul cel mai josnic cu putinta: "Faptul cel mai grav este ca am ignorat cu totul lingvistica sovietica, ceea ce nu putea decat sa ne închida drumul pentru intelegerea faptelor pe care le studiem... Inchisi in turnul nostru de fildes, ne consacram unor cercetari sterpe, lipsite de orice interes practic" ^b), luându-si angajamentul:

1). "Să studiem si să ne însusim marxism-leninismul, materialismul dialectic si istoric".

2). "Sa studiem prmcipalele opere ale lingvistilor sovietici, in primul rand ale lui N. I. Marr si I. I. Mescianinov... ", deoarece "noua lingvistica initiata de N. I. Marr si continuata de I. I. Mescianinov nu se sfieste sa afirme ca este o stiinta de partid ", şi că "fundamentul filozofic al lingvisticei sovietice, ca si al celorlalte ramuri de cercetari, il constituie conceptia marxist-leninistă. Aportul lui Lenin în acest domeniu, ca continuator (?!) al lui Marx si Engels, e dintre cele mai importante" ^c).

Ce să-i faci, "noua lingvistică sovietică" nu spunea nimic despre evitarea cacofoniei!

^a)_____

-Revista "Cum Vorbim", Anul 1, Nr. 3, lunie 1949, pag. 38.

^b)_____

-Revista "Cum Vorbim", Anul I, Nr. 2, Mai 1949.

^c)_____

-Lucia Wald -lnvătătura lui Lenin, Revista "Cum Vorbim", Anul 1, Nr. 5, August 1949, pag. 13.

"Ca si Muhina, elev al lui Bourdelle a fost si compatriotul nostru Brancus, pe care Muhina îl cunoaste foarte bine, fiindcã au fost colegi. Dar câtã deosebire între unul si celãlalt! Pe când Muhina a dãruit poporului tãrii sale si artei mondiale lucrãri de mare valoare, inspirate din nãzuintele si luptele poporului sovietic, Brâncus a cãzut in pãcatul asa zisei arte pentru artã, pe care, fãrã îndoialã, nici el nu o poate întelege, al artei sublimate pânã la absurd si paradox, al astfel pretuite în dolari de miliardarii de peste Ocean, nu mai are nimc comun cu specificul tãrii sale. De aceea arta Muhina creste, se înaltã si se impune prin vitalitatea ei lumii întregi, iar arta lui Brancuş agonizeaza sj se destramă in distinctiunea catorva snobi ".

Curat ruseşte!

Si lista nulitatilor continuã: Grekov, Volghin, A. V. Suscev, I. P. Bardin si multi alti nestiuti, la final atrãgându-se atentia: "Orice încercare de a micsora sau ascunde însemnãtatea stiintei sovietice nu poate fi calificatã decât ca o loviturã vrãjmasã datã cauzei pacii si independentei popoarelor, cauzei progresului si socialismului."

Mare lingãu tov. Săvulescu!...

Este momentul când peste tot în tarã, în locul vechilor firme sterse sau date jos considerate fiind "cosmopolite si reactionare", sub ochiul vigilent al noilor si autorizatilor lingvisti reperisti, apar noi firme scrise cu rosu. Iatã o prima mostrã: numele scolii "O. Goga" a devenit peste noapte "Şcoala de copii mici de stat". Având în vedere cã în general copiii sunt mici de stat, ar fi trebuit sã se precizeze pânã la câti centimetri înãltime puteau fi primiti copiii în aceastã scoalã! Mã rog, tendintã de interpretare reactionarã!

"Desigur -continuã critica- "unicul scop al "Revistei de Oftalmologie" este în mod vãdit acela de a propaga cosmopolitismul, dusman de moarte al stiintei, de a propaga dependenta si spiritul de ploconire servilã fatã de coltura burghezã decadenta din Occident" ignorând "lucrarile savantilor sovietici si problemele de specialitate care preocupã lumea stiintificã sovieticã..., aceasta cu atât mai mult cu cât în oftalmologie stiinta sovieticã ocupã incontestabil primul loc în lume" prin "meritul nepieritor al ilustrului savant sovietic V. P. Filatov, ale cãrui realizãri îndrãznete fac epocã" deoarece "se întemeiazã pe conceptia materialist-dialecticã... " 7)

Câtã miopie!!...

Mai trece un an si iatã cã în vara anului 1950, "savantii" N. I. Marr si Mesnianinov dati ca exemplu si atât de des pomeniti de oculta lingvistilor marxisti, cad în dizgratie, fiind atacati de însãsi satrapul Stalin devenit peste noapte un "genial lingvist", si care se gãseste obligat sã reactioneze în ziarul "Pravda" ⁸⁾ :"N. I. Marr a vrut întradevăr să fie si s'a strãduit să fie marxist, dar nu a reusit să devină marxist. El a fost doar un simplificator si un vulgarizator al marxismului..., s'a încurcat pe el însuşi şi a încurcat lingvistica... ".

^7)______

^8)______

Dezavuarii lui Marr si Meşnianinov îi urmeazã tămâierea si ploconirea servila în fata noului "geniu" într'ale lingvisticii: "Tovarãsul Stalin ne-a arãtat... cã limba nu este o suprastructurã, lucru pe care insuficienta cunostintelor noastre în domeniul marxismului nu ne-a permis sã-l vedem singuri... Noi am îndreptat toatã atentia noastrã asupra descoperirii luptei de clasã în gramaticã si în vocabular" si "subiectele pe care le-am tratat au fost toate orientate în aceasta privintã, iar atunci când cineva prezenta explicarea unui fapt de gramaticã pe baza legilor de dezvoltare internã a limbii, îl acuzam de formalism si-i ceream sã stabileascã neapãrat o legãtura cu evolutia societãtii...

(un singur exemplu), suficient pentru a atrage atentia altui "român sadea", Michel Sternberg, care vine sã explice pe un ton savant cã "poezia Mariei Banus ajunge la un vocabular bogat si pitoresc si la o stãpânire a mijloacelor de exprimare, datoritã unui fond sãnãtos (sic!) inspirat din realitatea zilnicã, fãcând astfel din limbã o armã de luptã" (zdravãnã armã!).

Leonte Rãutu, alt rusofil si fioros măcelar al limbii noastre, ajuns peste noapte "prof. univ." si sef al catedrei de marxism-leninism se ridicã si el împotriva "tezelor marriste perimate" si cere introducerea în limba română de "termeni speciali ", sustinând ca exemplu faptul cã "în Letonia sovieticã comitetul special constituit în acest scop a aprobat 40 de mii de termeni noi", iar "noi, cei ce muncim pe tãrâmul stiintelor sociale, cerem ajutorul lingvistilor pentru introducerea în limba românã a unor termeni filozofici care n'au existat în trecut în limba noastrã", si în special a unuia "dintre termenii fundamentali (sic!) ai filozofiei -rusescul bâtie...⁹⁾".

^9)______

- SFÂRSITUL CAPITOLULUI 6-

- sfârsitul vol. 1 -