|
|
||
|
|
|
|
|
Libertate
Există un aspect al miscării legionare asupra căruia nu s-a stăruit
îndeajuns: libertatea omului. Fiind în primul Vorbesc de “libertate” si se declară gata de a muri în numele ei, oameni care cred în dogma materialistă, cred în fatalităti: clase sociale, lupte între clase, primatul economic etc. Este cel putin straniu să auzi vociferând în numele “libertătii” un om care nu crede în Dumnezeu, nu crede în primatul spiritului, nu crede într-o viată de după moarte. Un asemenea om, când e de bună credintă, confundă libertatea cu libertinajul si anarhia. Nu poate fi vorba de libertate decât în viata spirituală. Cei care se refuză primatului spiritului, cad automat în determinismul mecanicist (marxismul) sau iresponsabilitate. Oamenii se leagă între ei prin concupiscentă, fie printr-un destin familial sau economic. Sunt tovarăs cu x pentru că s-a întâmplat să-mi fie rudă, sau pentru că s-a întâmplat să-mi fie coleg de muncă, si deci de salariu. Legăturile între oameni, de cele mai multe ori, sunt involuntare, sunt date. Nu-mi pot modifica destinul familial. Iar în ceea ce priveste destinul economic, oricâte eforturi as face, pot cel mult să-mi schimb tovarăsii de câstig - dar întotdeauna voi fi, fără voia mea, solidarizat cu anumiti oameni pe care nu-i cunosc si de care mă leagă numai întâmplarea de a fi bogat sau sărac. Sunt însă miscări spirituale în care oamenii se leagă prin libertate. Oamenii sunt liberi să adere la această nouă familie spirituală. Nici un determinism exterior nu-i sileste să devină frati. Bunăoară, crestinismul a fost, în timpurile sale de prozelitism si martiraj, o asemenea miscare spirituală la care aderau oamenii prin libertate, mânati numai de dorinta de a-si valorifica spiritualiceste viata si a birui moartea. Nimeni nu silea pe un păgân să se crestineze. Dimpotrivă, statul pe de o parte, instinctele sale de conservare pe de altă parte, ridicau nenumărate obstacole convertirii la crestinism. Dar cu toate acestea, setea de a fi liber, de a hotărî asupra destinului tău, de a înfrânge determinismele biologice si economice – era mai puternică. Oamenii aderau la crestinism desi stiau bine că pot sărăci peste noapte, pot fi rupti de familiile lor rămase păgâne, pot fi închisi în temnite pe viată sau chiar cunoaste cea mai crâncenă moarte, moartea de martir. Fiind o miscare profund crestină, avându-si justificarea înainte de toate în planul spiritual – legionarismul încurajează si se întemeiază pe libertate. Vii în legionarism pentru că esti liber, pentru că te-ai hotărât să depăsesti cercurile de fier ale determinismului biologic (frica de moarte, de suferintă etc.) si ale determinismului economic (frica de a rămâne pe drumuri). Cel dintâi gest al legionarului este un gest de totală libertate: el îndrăzneste să se rupă de toate lanturile robiei sale spirituale, biologice si economice. Nici un deteminism exterior nu-l mai poate influenta. În clipa când s-a hotărât să fie liber, toate spaimele si toate complexele de inferioritate dispar ca prin farmec. Cel care intră în Legiune, îmbracă pentru totdeauna cămasa mortii. Asta înseamnă: legionarul se simte atât de liber, încât nici moartea nu-l mai înspăimântă. Dacă Legionarul cultivă cu atâta pasiune spiritul de jertfă si dacă a dovedit că stie să facă atâtea jertfe – culminând cu moartea lui Ion Mota si Vasile Marin – asta stă mărturie de nesfârsita libertate pe care si-o dobândeste legionarul, “Cel care stie să moară nu va fi rob niciodată”. Si nu e vorba numai de robia etnică sau politică – ci, în primul rând, de robia sufletească. Dacă esti gata să mori, nu te mai poate robi nici o frică, nici o slăbiciune, nici o timiditate. Împăcându-te cu gândul mortii, atingi cea mai totală libertate care îi este îngăduită omului pe pământ. [Iconar, (Cernăuti), an III, 1937, nr. 5, p. 2]
|
Mitul Generalului
Mitul care s-a creat în jurul Generalului Cantacuzino-Grănicerul –
atât în lumea militară cât si în masele civile, pretuieste, el singur, Profilul spiritual al Generalului Cantacuzino capătă parcă o mai cutezătoare unicitate. Înteleg acum ce înseamnă o traditie si un sânge eroic. Generalul Cantacuzino, născut si crescut cu o respiratie medievală, fiind unul dintre foarte rarii contemporani care păstrase întelesul cuvintelor de “bărbătie”, “demnitate”, “credintă” – a fost ursit să-si împlinească munca în mijlocul unei societăti fără traditie eroică si fără simtul onoarei. De câteva generatii clientela politică românească era coplesită de tigani dezrobiti (“Sloboziile”) si de copiii iobagilor români, care nu izbutiseră încă să-si stârpească complexele de inferioritate. În mijlocul unei asemenea societăti – scursori balcanice, dezrobitii sloboziilor, iobagi neînvătati cu libertatea, slugi, argati si arnăuti – Generalul Cantacuzino cobora parcă din legendă. Nici un complex de inferioritate; o demnitate aristocratică, bărbătească, românească. După aproape două veacuri de umilinte, în care neamul românesc îsi pierduse, odată cu libertatea, sământa adevăratelor neamuri boieresti si se părăginiseră răzăsiile – era foarte greu să trăiesti liber. Era greu să nu simti în bătaia sângelui tău umilirea si frica strămosilor tăi, să te reîntorci, printr-un salt mistic, la mândria si bărbătia din timpurile lui Stefan sau Mihai Bravul. Feciorul slugii lingusitoare ca si feciorul iobagului bătut la tălpi – aduceau, într-o Românie liberă, complexele de inferioritate ale străbunilor; le tremurau spinările, le tremurau inimile, le tremura bratul. În timpul lui Eminescu, ca si astăzi, lasitatea, lingusirea, turpitudinea, ipocrizia, viclenia – erau armele de luptă si de apărare ale acestor robi dezrobiti. Slugi care aveau în vinele lor un sânge tot atât de bicisnic, fie că veneau din Fanar, din Balcani sau din Bărăganul nostru… Curajul, vrednicia, simtul onoarei “dus până la absurd” (cum se exprimă belferul modest) - au izolat, în mijlocul unei clase conducătoare corupte, figura imperială a Generalului Cantacuzino. Foarte putini dintre contemporanii săi îl “întelegeau”; erau multi chiar, care, spre onoarea lui, nici măcar nu-l luau “în serios”. Cum “să întelegi” sau “să iei în serios” un om care-si apără onoarea în orice clipă, care nu primeste nici o tranzactie, nici un compromis, nici o “interpretare”?! Un om care-si respectă cuvântul, îsi întelege jurământul de ostean ca o logodnă cu moartea si îsi valorifică viata cu o serie continuă de acte de curaj? În clasa sa socială – cu care nu s-a solidarizat niciodată – domnea aceeasi descompunere morală ca si în clasa cuceritoare, a slugilor si levantinilor. De aici, profundul dezgust pe care-l mărturisea Generalul fată de “boieria” românească, intrată, în marea ei majoritate, în putrefactie… Îmbrătisând idealurile Legiunii, Generalul Cantacuzino a recunoscut în noua sa familie spirituală aceeasi iubire de libertate, acelasi simt al onoarei si demnitătii, aceeasi nepăsare fată de moarte, de suferintă si de prigoană – pe care le păstrase intacte în sufletul său de ostean, apărându- le împotriva tuturor. A recunoscut în Căpitan si în legionarii săi morala medievală, bărbătească, românească, pe care deznădăjduise s-o mai vadă stăpânind sufletele contemporanilor. De aceea a părut multora miraculoasă solidarizarea unui General din altă generatie cu idealul ascetic si eroic al tineretului legionar. Alături de câteva adevăruri mântuitoare pe care Generalul Cantacuzino le-a dobândit prin integrarea sa în Legiune – si ce laudă mai mare poate fi adusă unui om care are atâta prospetime sufletească încât să învete, în amurgul vietii, de la niste copilandri?! – Alături de aceste câteva adevăruri noi, Generalul Cantacuzino si-a regăsit în idealurile legionare crezul său intact. Opera de educatie spirituală a Legiunii, restaurarea străvechilor virtuti virile în întreg neamul românesc, cultivarea simtului de răspundere si jertfă – toate acestea si le recunostea Generalul Cantacuzino în propriul său trecut… “Mitul” creat de lumea veche în jurul numelui Generalului izvora tocmai din “unicitatea” si “curiozitatea” vietii sale, care uimea, amuza sau înspăimânta pe contemporani. Dar pilda vietii sale nu îi era urmată. Credinta si vrednicia nu îi erau însusite. Mitul Generalului Cantacuzino a fost preluat si fructificat de lumea nouă, legionară, în care viata sa de magnific precursor nu mai e privită ca o curiozitate psihologică sau socială – ci e întesată si urmată firesc, cu admiratie, dar si cu dragoste. tinerii care îsi încep viata pregătindu-se de moarte alcătuiesc astăzi marea familie românească în care virtutea si bărbătia pre-fanariotă, realizate de Generalul Cantacuzino, luminează destinele veacului întreg. [Buna Vestire, an I (1937), Octombrie 14, nr. 189, p.2] |
|
rând
o miscare spirituală, având ca scop crearea unui om nou si ca
nădejde mântuirea neamului – legionarismul nu se putea naste si
nu putea creste decât valorificând libertatea omului, această libertate
asupra căreia s-au scris biblioteci întregi si s-au tinut nenumărate
discursuri democratice, fără ca să fie trăită si valorificată.
cât o bibliotecă întreagă de documente asupra istoriei României
contemporane. Mitul acesta mărturiseste nu numai eroismul medieval al
ostasului si vrednicia fără seamăn a cetăteanului; mărturiseste, mai
ales, înspăimântătoarea descompunere morală a întregii noastre clase
conducătoare si politicianizate.