La vreo 2-3 luni după venirea mea la Rostock, deoarece ne-am inmulţit si nu mai incăpeam in hotelul din pădure, am fost mutaţi toţi romanii intr'un cămin, in partea de Nord a oraşului, mai aproape de Marea Baltică şi foarte aproape de fabrica unde lucram. Căminul acesta era un bloc mare, cu patru etaje, cu camere in cari se găseau două paturi suprapuse, o măsuţă, două scaune şi două dulapuri de haine. Eram patru intr-o cameră, doi in paturile de jos şi doi in cele de sus. Am fost plasat la parter, cu fraţii Hanu şi cu Dr. Ioan Fleşeru. Iancu Fleşeru şi Tetea Vasile (Hanu), cari erau mai in varstă, dormeau in paturile de jos, iar eu cu Traian Hanu, in cele de sus. In felul acesta eram instalati toţi legionarii refugiati aici, intr-un număr de peste trei sute acum.

Alături de blocul nostru se afla un alt bloc mare, de spital, in care lucrau si doctorii romani si unde se găseau bolnavi din mai multe ţări cari lucrau in aceeaşi fabrică. Peste drum de blocul unde eram cazati, se găseau bucătăria şi magaziile de alimente, cu o camera mare unde luam masa cand nu mancam in fabrică. Bucătăria şi camerele auxiliare serveau numai blocul nostru, al Romanilor. In apropiere se găseau şi alte blocuri, cu serviciile respective, ca şi al nostru. Toată administraţia la Bucătărie o efectuau oameni de-ai nostri, numai la Magazia de unde se distribuiau alimentele erau Nemti. Aici se putea face o supraveghere mai buna a oamenilor şi Petraşcu avea posibilitatea să tină o evidenţă mai atentă a lor. El era numai singur intr-o cameră, care servea şi ca Oficiu de cancelarie.

L-am găsit aici, la venirea mea, si pe Comandantul Bunei Vestiri, Mile Lefter, om mai in varstă şi oarecum mai distant de viermuiala celor multi, dar nu-mi amintesc ca el să fi lucrat in fabrică, or să fi avut un amestec mai intim in viaţa legionarilor de aici. Dealtfel, nici nu a stat prea mult cu noi, că a fost mutat la Berkenbruck, la Comandament.

In ce mă priveşte, eu primisem sarcina să tin evidenţa legionarilor din Regionala mea - Transilvania şi raporturile cu legionarii din celelalte Regiuni erau prin forta lucrurilor ceva mai distante. I-am intalnit, astfel, pe clujeanul Emil Popa - doctor in Drept şi

fost Prefect de Ilfov, pe medicii Dr. Apostolescu si Ighişanu, cari lucrau in spitalul cel mare de alături, pe Romul Opriş, care era Sibian, dar lucrase in Politia din Bucuresti si numai la Rostock l-am cunoscut, pe profesorul Sebastian Mocanu, fiu de Mot din Muntii Apuseni, un om de foarte frumoasă cultură şi mare curăţenie sufletească şi adancă trăire legionară, dar tăcut si bland ca un călugăr, pictorul Aurel Chira, tot Mot din Muntii Apuseni, avocatul Eugen Barsan, fost şef al Judeţului Tarnava Mare, Viorel Boborodea, licenţiat in Drept, fost şef al Judeţului Hunedoara, inginerul Bogdan Ion, din Totoi, Jud. Alba, maestrul Bratosin, din Fabrica de Armament de la Cugir, Călin Aurel, din Judetul Sibiu, bănăteanul Costică Coniac, Ovidiu Găină - un viteaz bucovinean, poetul Horia Stamatu şi mulţi altii, pe cari in fuga condeiului nu-i mai reţine memoria. Fraţii Hanu sunt cei cu cari am format primele cuiburi legionare pe Valea Aiudului.

In povestirea făcută in primul volum, am vorbit despre muncitorul Gheorghe Şerbu, care s-a lăsat antrenat intr-un complot pus la cale de Siguranţa din ţară, in care urmau să fie asasinaţi un număr de legionari refugiaţi in Germania, după asa zisa Rebeliune de la 23 Ianuarie 1941, pentru ca după aceea să se spună ca legionarii s-au bătut intre ei, "ca nişte derbedei, precum erau".

Mai recent am citit cartea preotului Palaghiţă, cu titlul: GARDA DE FIER SPRE REINVIEREA ROMANIEI, o carte care tine cu tot dinadinsul să-i compromită pe legionari şi in care aproape nu găseşti pagină in care faptele şi intamplările să nu fie răstălmăcite sau falsificate. In scopul de a-i compromite cu orice preţ pe legionari, autorul incurcă faptele şi intamplările in aşa fel ca un om care cunoaşte sau urmăreste cat de cat mersul evenimentelor işi dă seama de reaua credinţă a autorului.

Astfel, eu, autorul acestor randuri, pot mărturisi sub jurămant ca, la sosirea mea in ţară, in Novembrie 1944, l-am intalnit pe preotul Palaghiţă in gara Dej. Eu, după ce fusesem eliberat din lagărul de la Buchenwald, veneam cu 40 de legionari in ţară, pentru a ne opune comunizării ţării, iar preotul Palaghiţă pleca in refugiu in Germania. Cum, din cauza unei defecţiuni de pe front, undeva, intre Cluj şi Turda, trenul nostru a fost nevoit să se oprescă in gara Dej, din aceeaşi pricină trenul cu care preotul Palaghiţă mergea in Germania in refugiu s-a oprit şi acela, tot in gara Dej. Din trenul său, preotul Palaghiţă văzand mişcandu-se prin gară pe unul din cei cu care veneam eu din Germania şi pe care-l cunoştea, s-a dus la el şi acesta l-a adus la mine şi mi l-a prezentat. Palaghiţă ne-a spus ca vine din tară şi ca vrea să se refugieze in Apus, ca, in ţară, lumea e foarte speriată şi ingrozită, ţara fiind in perspectiva de a fi ocupată de comunişti. - Evident, i-am spus si noi, că venim tocmai pentru a organiza rezistenta impotriva comunismului. A făcut ochii mari, apoi ne-a spus ca in ţară este un haos, că lumea-i ingrozita şi ne-a prevenit ca o să intampinăm foarte mari primejdii. Trenul său a dat semnal de plecare şi atunci a fugit la vagonul său şi nu l-am mai văzut niciodată.

Acum, după mai bine de 40 de ani, am dat peste cartea lui, in care povesteste ca a fost şi dansul la Rostock şi ca a fost martor la o mulţime de ticăloşii săvarşite de legionari acolo. Numai ca el s-a dus in Germania la doi ani după desfiinţarea lagărului legionar de la Rostock. Cine cunoaşte cat de cat mersul evenimentelor constată numaidecat minciuna gogonată pe care o proferează şi işi dă seama ca povestirea lui este o incercare josnică de a compromite şi aici pe legionarii fugiţi de persecuţiile lui Antonescu. Şi mai ales simte, bănuieşte numaidecat, din toată povestirea, ca nu Palaghiţă a scris textul, ci altcineva. El, Palaghiţă, numai l-a semnat, sau poate nici nu l-a semnat şi autorii textului, autorii reali ai acestuia, au folosit numele lui Palaghiţă pentru a-i compromite pe legionari. In această privinţă comuniştii sunt cei mai mari specialişti. Eu nu vreau să merg pe linia lor dar, dacă mi-ar trece prin cap, as putea foarte uşor să afirm ca, după ce l-au compromis, punandu-i in sarcină afirmatii absolut false despre Mişcarea Legionară, prin mijloace foarte eficace, l-au scos din viaţă, pentru a nu avea prilejul să desmintă afirmaţiile din cartea atribuită lui. Fapt real este că Palaghiţă a ajuns in Germania la doi ani după desfiintarea lagarului de la Rostock; si, practic si real, faptele şi cu deosebire excesele afirmate de dansul in carte sunt pe de-a-ntregul inventate. Complotul pentru asasinarea unor şefi legionari a existat de fapt, dar organizarea acestuia a fost concepută şi pusă la cale de Inspectosul Petrovici, trimis anume de Antonescu in acest scop. Petrovici n-a stat cu legionarii in lagăr, ci la un hotel din Rostock. Acesta izbutise să antreneze vreo 7-8 legionari refugiati aici, intr-o acţiune de asasinare a legionarilor şi faptul urma să se intample concomitent cu un atac impotriva lui Horia Sima şi a altor şefi legionari din lagărul de la Berckenbruck, pe ziua de Sfantul Nicolae - 6 Decembrie 1941. Cu două zile inainte de executarea atacului, deţinutul [sic!] Şerbu, nu-mi mai amintesc in ce imprejurare, a demascat iminenţa atacului şi atunci Petraşcu m-a trimis pe mine, cu o echipă de legionari, să-l luăm pe Inspectorul Petrovici de la hotel şi să-l predăm Poliţiei germane, impreună cu complotiştii indicaţi de Şerbu. Din păcate, unul din complotişti - rămas nearestat - a fugit la hotel şi l-a prevenit pe Petrovici, iar acesta a părăsit numaidecat oraşul. Cand m-am dus cu echipa legionară, compusă din Ionel Cristea, Secu Şerban şi eu, sa-l arestăm, ni s-a spus şi ni s-a dovedit ca Petrovici a părăsit hotelul cu o zi inainte.

Temandu-ne ca nu cumva echipa de asasini care urma să-i atace pe cei de la Berckenbruck, concomitent cu planul celor de la Rostock, Petraşcu ne-a trimis pe mine şi pe Ovidiu Găină să-i alarmăm pe cei de acolo. In dimineaţa de 5 Decembrie, am descins in gara Berckenbruck şi chiar in gară, după ce ne-am dat jos din tren, Găină a zărit doi tineri din Berckenbruck, pe cari ii cunoştea ca informatori ai poliţiei romane.

- Uite-i, zise Găină. Hai, să-i luăm şi să cerem Politiei din gară să-i reţină.

Ne-am indreptat spre ei, dar cand ne-au văzut, au luat-o la fugă şi, prin un gang, s-au refugiat intr-un bloc din spatele gării şi astfel i-am pierdut. Cum nu ştiam caţi erau in echipa de asasini, ne temeam ca aceştia vor informa pe cei rămaşi neidentificati şi vor pune in aplicare planul de asasinare de la Berckenbruck. Trebuia neapărat sa-i prevenim pe aceştia. Am pornit spre castelul din pădurea apropiată, care nu era departe. La o cotitură a drumului care şerpuia prin pădure, il zărim pe comandantul Horia Sima, plimbandu-se alene cu incă un tanăr pe care nu-l cunoşteam. Cand ne-am apropiat şi ne-a recunoscut, ne-a intrebat surprins:

- Dar cu voi ce-i? Cum ati ajuns aici?

I-am prezentat numaidecat primejdia in care se găsea. A făcut ochii mari, apoi, incretindu-şi fruntea, ne-a spus cu un ton calm, dar hotărit:

- Mergeti inapoi, la Rostok, şi tineţi-i pe cei amestecati in complot pană poimaine. Dati-i apoi pe mana Politiei germane şi spuneti-le cum ati descoperit complotul. De cei de aici să nu duceti nici o grijă. Eu voi pleca la noapte, sau maine noapte, in Italia, să aflu refugiu acolo. Deci, pană poimaine, nu-i predati, şi afară de Petraşcu, nu veti spune nimănui despre ce-am vorbit noi aici. Hai, să vă sărut şi mergeti repede inapoi! Nu trebuie să se afle de această ticăloşie inainte de a ne lua toate măsurile de apărare. Sper să găsesc o modalitate să vă comunic cum am ajuns in Italia.

Plecasem din Rostock noaptea şi chiar in seara următoare eram inapoi. In ziua care a urmat, Petraşcu m-a trimis pe mine, să anunţ Poliţia din Rostock, să denunţ complotul. Poliţia a trimis o maşină şi i-a ridicat pe cei 7-8 complotişti. Evident, intre legionarii din Rostock s-a iscat o foarte mare nelinişte şi proastă stare sufletească. Unii ziceau că e mai bine să ne intoarcem acasă, altii, că e mai bine să mergem in Italia sau Spania.

Cateva zile mai tarziu, Petraşcu şi eu am fost chemati la Poliţia de Siguranţă nazistă - la Locotenentul Fass. Acesta ne-a spus ca nu găseşte celor acuzati de noi nici o vină de conspiratie şi noi nu facem decat să producem agitatie intre oameni.

- Herr Fass, a replicat Petraşcu, sunt foarte mirat că Dvs. nu  puteti constata adevărul afirmatiilor făcute de noi, cand acestea sunt sprijinite pe fapte absolut reale. Cum se explică faptul că un Inspector al Sigurantei din Romania se găseşte aici, in Rostock, la un Hotel şi tine relatii clandestine cu oameni care se găsesc sub protectia Dvs.?

_{- De} unde ati mai scos şi această afirmatie, a intrebat domnul Fass.

- Herr Fass, am intervenit eu, dati-mi voie să prezint eu faptele exact cum s-au petrecut. Va aduceti aminte că atunci cand Şerbu a plecat in tară, eu am venit la Dvs. şi v-am spus, iar Dvs. mi-ati spus zambind să vă comunic şi Dvs. data cand se va intoarce. De cate ori a plecat unul de-ai noştri din oraş, fără să vă spună in prealabil, v-ati supărat şi ne-ati făcut mustrări. In cazul Şerbu, nu v-ati supărat, ati zambit numai uşor şi ne-ati cerut să vă comunicăm cand se intoarce, ceea ce noi nu ştiam, dar Dvs. ştiati. Aşa si acum, noi nu ştiam că un om din Politia romană se găseşte la un Hotel din oraş, trimis de Antonescu să ne supravegheze şi, eventual, să ne invrăjbească, dar Dvs. ştiati, căci nu se poate ca un agent străin să stea la un Hotel in oraş, fără ca Poliţia germană să ştie. Cand noi am aflat de la Şerbu despre el, m-am dus eu personal, cu alti doi camarazi, să-l luăm şi să-l aducem la Dvs., dar cineva, tot unul din ceata celor cari doreau să facă o crimă şi să ne compromită in fata Dvs., s-a dus şi l-a avertizat pe omul lui Antonescu şi acesta a fugit, inainte de a-1 putea găsi noi. Era important să se intample toate acestea fără ştiinta Dvs. Vedeti, Dle Pass, noi suntem. foarte sinceri cu Dvs., vă spunem şi ce nu vă place, pentru că suntem convinşi că procedati greşit atunci cand lăsati pe adversarii noştri - şi nu numai ii lăsati, dar ii chiar ajutati să ne spargă unitatea si credinta .Trebuie să ştiti, Dle Fass, ca nu aveti in Romania un aliat mai bun decat Mişcarea Legionară şi că singurii prieteni buni pe care-i aveti in Romania sunt legionarii Gărzii de Fier. Toţi oamenii politici incadrati in alte partide, ori neincadrati la noi, vă sunt adversari, aşa cum ne sunt şi nouă şi vă vor trăda cand veti avea mai mare nevoie de colaborarea tării noastre cu Germania. Dar, această colaborare trebuie să se desfăşoare pe o prietenie şi camaraderie sinceră şi nu pe umilirea şi subjugarea poporului roman!

- Genug! Destul! imi răspunse energic Dl. Fass. Noi n-avem nevoie de lectii de la voi. Aici sunteti refugiati politici şi sunteti obligati să vă supuneti conditiilor de viată pe care vi le cerem. Nu ne interesează certurile dintre voi. Am să raportez şi am să comunic mai sus şi vă voi comunica hotărirea superiorilor mei dar, pană atunci, sunteţi obligati să respectati ordinea şi disciplina pe care v-o cerem! Eu am terminat cu Dvs.

*

Peste cateva zile, am fost ridicaţi primii o sută de legionari mai deochiaţi, in frunte cu Nicolae Petraşcu, şi duşi in lagărul de la Buchenwald. Am fost instalaţi mai intai in unul din blocurile de pe coasta unui deal, unde aveam, intr-un bloc vecin, nişte norvegieni, de cari eram despărţiţi doar printr'un gard de sarma. Am izbutit sa schimbam cu dansii

cateva informaţii in limba germană. Aceştia ne-au spus că aici, in acest lagăr, sunt tinuti ca prizonieri politici, in diferite blocuri, oameni din diferite ţări, francezi, englezi, ruşi, danezi, norvegieni, unguri, fiecare natiune separată. Evident, convorbirea a fost fără voia santinelelor, cari aveau gnjă să nu le ingăduie.

Cum numărul nostru se mărea aproape zilnic, am fost mutaţi de-aici sus pe un platou mai mare, unde eram izolaţi complect şi unde, rand pe rand, au fost aduşi toţi detinutii romani din Rostock şi chiar din alte părţi.

Aici eram cazati in două barăci mari, oarecum mai bine decat jos, dar complect izolaţi de lume. In aceeaşi ingrădire, se aflau şi două ateliere de reparat aparate optice, in cari au fost angajaţi toţi cei cari doreau să lucreze şi erau plătiţi. Nu-mi mai amintesc condiţiile de plată, dar ştiu că din plata muncii, ni se retinea şi plata pentru adăpost şi hrană.

Incă inainte de a fi mutati sus pe platou, intr-o zi am avut o discuţie tare cu Traian Boeru, cel vinovat de asasinarea lui Iorga şi Madgearu. Se ştie că in sarcina legionarilor au fost puse două atentate in masă, săvarşite atunci cand erau, in colaborare cu Antonescu, la conducerea tarii: a deţinuţilor foşti securişti [sic! angajati ai Siguranţei; n.e.], inchişi la Jilava, care asasinaseră cateva sute de legionari, fără judecată, şi pe care Antonescu vroia să-i pună in libertate,fără să-i mai judece, şi a lui Iorga şi Madgearu - ucişi de o echipă condusă de inginerul Traian Boeru. Dacă pentru uciderea securiştilor [sic!] vinovaţi de asasinate in masă, majoritatea legionarilor erau de acord, asasinarea lui Iorga şi Madgearu a starnit mari discutii. Boeru şi alţi caţiva, putini la număr, susţineau că Iorga era vinovatul principal pentru asasinarea lui Codreanu şi trebuia lichidat fără judecată, cum au făcut şi asasinii lui Codreanu, la insistenţa lui Iorga.

Eu, impreună cu aproape unanimitatea legionarilor, susţineam ca asasinarea fără judecată a lui Iorga era mai mult decat o crimă, era o mare gafă politică, de care Mişcarea Legionară va fi foarte greu să se apere. Iorga fusese o mare personalitate culturală, cunoscut in toată lumea şi pedepsirea lui pentru incitarea la asasinarea lui Codreanu trebuia făcută printr-un proces la lumina zilei. Auzind aceasta, Traian Boeru, care se mandrea cu performanţa asasinării, m-a apostrofat in public şi m-a ameninţat că, dacă mai susţin aceasta, imi va trage şi mie o bătaie, să-l tin minte!

- Atat iti trebuie, Boerule, i-am răspuns, dar, inainte să-ti faci testamentul că, indată ce te atingi de mine, te sting de pe lume! Trebuie să ştii ca eu sunt Mot din Muntii lui Avram Iancu şi nu ma speriu de amenintările şi prostiile tale!

Atunci a pornit spre mine, dar Toader Ioraş, care era de faţă, s-a interpus intre noi şi i-a spus:

- Boerule! Te rog sa te stapaneşti şi sa nu uiti ca sunt şi eu aci, că mă consider tot Mot de-al Iui Iancu şi consider că Nistor are perfectă dreptate şi dacă ti-i dragă Legiunea, precum vrei să ne faci să credem, atunci gandeşte-te bine ce servicii i-ai făcut omorandu-l pe Iorga.

Boeru s-a oprit, s-a uitat indelung la Ioraş, apoi la mine, apoi a făcut stanga imprejur. Aceasta a fost ultima mea convorbire cu dansul. Cat am stat in Lagăr n-am mai vorbit niciodată cu el, iar după ieşirea din Lagăr, drumurile noastre s-au despărţit definitiv.

In Lagărul de sus, au avut loc apoi o mulţime de discutii şi chiar certuri şi după ce că eram complect rupţi de lume, foarte bine păziti, intre sarmele ghimpate, cu santinele peste tot, singura legătură cu lumea exterioară erau cele cateva aparate mici de radio posedate de unii dintre noi, cari ne făceau cunoscute evenimentele din lumea liberă şi mersul războiului cu ruşii comunişti in care erau angajate şi trupe romaneşti.

Nu mult timp după ce ne-au mutat sus pe platou, l-au ridicat şi pe Petraşcu dintre noi şi l-au dus, se pare, la Dachau, unde se aflau şi alţi legionari cunoscuti de autorităti. Nu-mi mai amintesc prin ce imprejurări am aflat ca Horia Sima a fost adus din Italia şi inchis undeva, singur, şi ca i se pregătea un proces. Raporturile cu autoritătile germane ne deveneau astfel din ce in ce mai reci, dar in loc să se ajunga la o ruptura, precum se pare ca nadajduiau autorităţile germane, dimpotrivă, incet, incet, discuţiile şi acuzele se răreau tot mai mult, pe măsură ce raporturile cu autorităţile germane deveneau tot mai reci şi mai ameninţătoare. Nu mult după ce auzisem că Horia Sima a fost adus din Italia si tinut undeva - separat total -, in lagărul nostru s-a tinut o şedinţă, initiată de autoritătile germane. La această şedinţă, a venit şi colonelul Pister, comandantul Lagărului, cu alţi ofiţeri şi cativa subofiţeri. Era o atmosferă rece la inceput şi unii, mai fricoşi, spuneau in şoaptă: "să vedem acum ce bucurii ne aşteapta!"

Era o zi frumoasă, cu soare. Intre barăcile noastre şi atelierele de lucru, au fost aşezate bănci şi plutonierul care se ingrijea zilnic de noi ne-a spus să luăm loc pe acestea. Cand a venit colonelul Pister, ne-am ridicat toti in picioare. După ce ne-a poftit să ne aşezăm, ne-a spus că doreşte să stea de vorbă cu noi, să ne cunoască mai bine, ca să ajungă să ştie cine suntem, ce vrem şi de ce am ajuns aici.

- Ştiu, aşa in general, că sunteti nationalişti romani, majoritatea cu studii superioare, ca, după ce ati alungat de pe tron pe regele Carol II, ati ajuns in conflict şi cu generalul Antonescu, noul conducător al statului roman. Vreau să ştiu şi să pricep de ce nu vă intelegeti cu Antonescu? De ce il preferati pe Horia Sima? Cine este Horia Sima şi de ce il urmati pe el, in loc să-l urmati pe generalul Antonescu? Va rog sa-mi raspundeti la aceste intrebari!

S-a făcut dintr-odată o linişte complectă. Nimeni nu dădu răspuns la această intrebare, venită pe neaşteptate. Cum toţi şefii noştri mai cunoscuti fuseseră ridicaţi dintre noi şi mutaţi in alte lagăre şi fiindcă nu ajunseserăm să constituim un alt comandament, nimeni nu s-a grăbit să-şi ia răspunderea, să dea un răspuns intrebării. Văzand că nimeni nu răspunde, colonelul a intrebat din nou:

- Cine este Horia Sima? De ce tineti la el?

Văzand ca nimeni nu se ridică să răspundă şi considerand că intrebarea avea in sinea ei şi un sens ironic şi dispretuitor, care m-a supărat, m-am ridicat eu şi i-am raspuns:

- Domnule colonel, dati-mi voie să răspund la intrebarea Dvs. cu o altă intrebare.

- Poftim, zise, răspunde!

- De ce tineti Dvs., germanii, la Hitler?

- Cuuum?! - fu răspunsul. "Waass?!"

- Da, Dle colonel. Horia Sima este şeful legionarilor romani, precum Hitler este şeful national-socialiştilor germani. Din nenorocire pentru noi, intemeietorul Mişcării Legionare, Corneliu Codreanu, a fost asasinat de duşmanii noştri şi in locul lui s-a ridicat comandantul Horia Sima, pe care noi il iubim şi il urmăm, aşa precum germanii il iubesc şi il urmează pe Adolf Hitler.

M-am lăsat pe scaun. Pe fetele tuturor legionarilor s-a putut citi aprobarea răspunsului meu. După ce si-a răsucit capul in toate părţile şi s-a uitat indelung la noi, colonelul a zis:

-"Gut!" Bine. Dar voi aici sunteti intr-un lagăr german şi trebuie să respectati conditiile de detinere. Noi vă dăm posibilitatea să vă caştigati existenta printr-o muncă cinstită pe care o plătim, dar vă cerem să respectati conditiile de viată pe care vi le creem. Vedeti că ne găsim in luptă cu comunismul şi nu putem să tolerăm nici o abatere de la linia de actiune şi de la obiectivele cele dintai ale vietii noastre: zdrobirea comunismuluil Nu ne faceti greutăti că avem destule! Eu, aici, am misiunea să vă adăpostesc şi să vă asigur o viată de muncă cinstită, pană cand conducerea noastră, impreună cu a voastră, vor găsi modalitatea de a vă schimba aceste conditii de viată, cari sunt numai provizorii. Va rog să nu-mi faceti greutăti şi să nu mă siliti să iau măsuri pe cari nu le doresc! Şi cu asta am terminat. S-a intors şi a plecat. indată după el, au plecat şi militarii.

Au urmat cateva clipe de totală tăcere, apoi, rand pe rand, grupandu-se după prietenii, au inceput comentariile. Unii spuneau:

- Să vedeti acuma ce urmează! S-ar putea să ne incarce intr-un tren, să ne ducă in tară, să ne dea pe mana lui Antonescu, care abia apucă să pună stăpanire pe noi, să ne facă procese de Rebeliune şi să ne impuşte pe unii, să ne vare in puşcărie pe altii, sau să ne trimită pe front in unităti de pedeapsă, ca Sa curete tara de legionari, pe care nu-i iubeşte deloc, văzand că nu-i poate manevra după vanitătile sale absurde.

Alţii spuneau: Nu-i nevoie să ne dea pe mana lui Antonescu, că Hitler poate să ne facă şi el nişte procese fictive, să ne lichideze, ori să ne infunde in vreunul din lagărele lui şi să ne facă să dispărern definitiv din viată, chiar şi fără proces.

Această ipoteză a prins viaţă mai puternică la cateva zile după şedinţa cu colonelul Pister, cand, nu  mai ştiu prin ce imprejurări, s-a făcut cunoscut ca Horia Sima a fost predat de Mussolini lui Hitler, care il ţinea acum izolat, intr-o inchisoare din Germania, şi i se pregăteşte un proces, in urma căruia, cu siguranţă, va fi lichidat. In urma acestor ştiri, unii injurau in gura mare pe nemţi şi-i acuzau că nu ştiu face politică şi in loc să folosească partidele naţionaliste din ţările cu cari au relaţii, fac jocul adversarilor şi pană la urmă imping toate popoarele europene la o dependenţă de Rusia, in loc să formeze un front puternic anticomunist. Iar puterile apusene - francezii, englezii şi americanii, la instigarea evreilor, fac şi ele jocul ruşilor şi le tin acestora isonul, inventand tot felul de argumente, nu numai impotriva nemţilor, ci şi impotriva celor bănuiţi că colaborează cu aceştia.