- f r a g m e n t - 

Ed. Institutul European, Iasi, 1992

de Nistor Chioreanu

 

...La o lună şi jumătate după uriaşa manifestare de la Alba-Iulia, Antonescu a plecat în Germania pentru o întîlnire cu Hitler. A plecat singur. Pe 15 Ianuarie 1941 am fost convocati la Bucureşti toti şefii de regiuni şi judete. Inainte de şedintă, m-am întîlnit cu Nicolae Petraşcu la el acasă. Era foarte amărît. El mi-a spus ca situatia era cît se poate de proastă. Antonescu a fost invitat An Germania împreună cu Horia Sima cu cîteva zile inainte, dar nu i-a comunicat invitatia decît în ziua plecării. Sima a considerat aceasta ca o ofensă şi a refuzat să plece, spunînd cã nu este pregătit pentru o asemenea întîlnire. Ministrul Germaniei la Bucureşti, Fabricius, care se pare cã nu era strãin de manevra lui Antonescu, a intervenit pe lingă Horia Sima, spunîndu-i cã refuzul de a merge ar putea fi considerat ca o ofensă. Horia Sima i-a răspuns cã, dacă tinea să meargă, trebuia să-l invite din vreme, să se pregătească ! (Fabricius îi plătea in modul acesta lui Sima pentru ca ceruse schimbarea lui cu un alt diplomat). Antonescu a plecat, deci, singur la Hitler.

La şedinta din 15 Ianuarie 1941, Horia Sima a discutat cu şefii de regiuni şi judete doar probleme de organizare, fără să pomenească nimic de călătoria lui Antonescu in Germania. Ne-a spus ca peste o lună de zile va avea loc o nouă şedintă şi, pînă atunci, şefii de regiuni să pregătească reformele şi schimbările pe care doresc să le facă în judetele respective pentru ca la acea data, Mişcarea să capete o organizare mai închegată şi mai disciplinată. După noua organizare, abaterile de la disciplina şi legile legionare vor fi sanctionate. A mai dat dispozitii ca, pe data de 18 Ianuarie, în toate capitalele de judete să se tină conferinte publice de către oameni de prestigiu, cu subiectul: Ataşamentul Mişcării Legionare fată de axa Roma - Berlin.

Venisem hotărît să întreb de ce n-au fost arestati pînă acum asasinii lui lorga şi Madgearu, dar în conditiile descrise de Petraşcu, am renuntat la întrebare.

După şedintă, Horia Sima ne-a chemat la o convorbire intimă, pe Dr. Virgil Puşcaşu - şeful Regiunii Banat, Eugen Teodorescu - şeful Regiunii Dobrogea - şi pe mine. Ne-a pus întrebarea în ce mod ar actiona poporul şi mai ales armata în judetele noastre in cazui unui eventual conflict cu Antonescu?...

Primul am răspuns eu, asigurîndu-l ca, in Ardeal, poporul şi armata sînt în întregime alături de noi. La fel au răspuns şl ceilalti doi şefi de regiune.

- Deocamdată, ne-a spus Horia Sima, nu trebuie să ne alarmăm, dar în zilele care urmează e bine să fim vigilenti pentru ca in orice clipă să fîm stăpîni pe situatie.

Am discutat apoi probleme de organizare. Foarte vag ! Foarte anemic ! M-am gîndit atunci, oare nu are incredere in noi? Oare nu vede pericolul iminent? Şi de ce n-a chemat la consfătuire pe toti şefii de regiuni? O fi exagerat Petraşcu? Ori il depăşesc evenimentele?

M-am intors la Sibiu pentru a pregăti conferinta de la 18 Ianuarie. Şeful judetului, Spiridon Cîndea, avea de rezolvat unele probleme la Ministerul cultelor şi rămînea in Bucuresti. In ziua de 19 Ianuarie au fost chemati la Bucureşti toti prefectii din tară. Se întorsese Antonescu din Germania. Seara, tirziu de tot, m-am pomenit cu un telefon de la Bucureşti. Era Spiridon Cîndea; imi comunica faptul ca a fost asasinat de terorişti necunoscuti un maior german şi ca au avut loc mari manifestatii in Bucureşti şi ca situatia in capitală era foarte tulbure.

- Incă nu pot să mă lamuresc bine, dar mîine am să-ti telefonez din nou, dacă am greutăti. Oricum, fii atent, că se intimplă lucruri mari! Alarmat de acest aviz şi comparind cu discuttile avute cu Petraşcu şi Horia Sima, a doua zi dimineată am chemat la mine pe toti şefii Corpului Studentesc şi Corpului Muncitoresc şi, după ce le-am comunicat noutătile de la Bucureşti, le-am cerut să pună corpurile respective in stare de prealarmă, iar atunci cind îi voi chema, să fie gata de a-mi executa ordinele. Aveam la Sibiu unităti foarte bune şi disciplinate pe care mă puteam bizui.In afară de aceasta, studentii incepuseră a se infiltra printre ofiteri incă de cind s-au mutat la Sibiu. Mai ales cadrele tinere ofitereşti, foşti colegi de liceu, erau încîntati să fraternizeze cu ei. Antonescu, prevăzător, dăduse ordin ca ofiterii activi nu au voie să se incadreze in Mişcarea Legionară, dar contactele studentilor legionari cu ofiterii n-au putut fi evitate.

După ce am luat aceste măsuri m-am dus la generalul Levente. I-am comunicat şi lui noutătile de la Bucureşti, apoi i-am spus:

- Domnule general, rîndul trecut cînd am vorbit cu dumneavoastră am fost impresionat de patriotismul şi sinceritatea cu care m-ati primit. V-am spus şi vă repet şi acum: noi, legionarii, sîntem animati de cele mai curate sentimente pentru patria noastră şi sintem gata in orice clipă să ne dam viata pentru ea. Se pare ca ne găsim in fata unor evenimente mari, decisive. V-as ruga să-mi spuneti, cu aceeaşi sinceritate, in cazul unui conflict intre noi şi Antonescu, de ce parte veti fi ? Ce vor face unitătile de sub comanda dumneavoastră?

Generalul a stat putin pe gînduri, apoi mi-a răspuns:

- Domnule Chioreanu, v-am spus ca nu am făcut niciodată politică. Eu sint militar şi toată viata nu m-am preocupat decit cum aş putea să lupt mat bine şi mai eficient cu mijloacele pe care le am. Şi am trait intotdeauna incadrat in ierarhie, ostăşeşte. V-am spus ca am un plic pe care nu-l pot deschide decit cind primesc un alt plic de la Bucureşti. Nu am primit nici un ordin pină in clipa de fată, deci nu actionez in nici un fel. Dar dacă voi primi un ordin, datoria mea de soldat incadrat in ierarhie este să-l execut. Insă, pentru ca am o mare stimă pentru dumneavoastră şi o mare simpatie pentru legionari, vă promit pe cuvint de onoare ca, orice ordin aş primi, dacă este impotriva legionarilor, cu jumătate de oră inainte de a porni la executarea lui vă voi avertiza şi, eventual, ne vom sfătui impreună.

- Va multumesc, domnule general!

După masă am tinut din nou o şedintă cu cadrele legionare şi am numit curieri care trebuiau să rămină in permanentă la sediu pentru ca, in caz de nevoie să putem convoca in cel mai scurt termen cadrele de luptă. Am stabilit apoi şi unde trebuie să se prezinte pentru paza unitătilor publice la nevoie. După ce am luat aceste măsuri m-am dus acasă să aştept telefonul lui Cîndea de la Bucureşti. Dar n-a venit.

A doua zi, 21 Ianuarie, m-am dus la tribunal unde am avut de pledat intr-un proces civil. Credeam ca de vreme ce nu am primit nici o încunoştiintare, lucrurile s-au aranjat şi ne putem vedea de treburi.

Pe la ora zece mă găseam in sala de dezbateri a Tribunalului, aşteptînd să-mi vină rîndul la proces, cînd cineva mă trage de mînecă. Era un functionar de la Poştă, Popescu, un vechi legionar.

- Veniti, vă rog, pînă afară, mi-a şoptit !

- Ce s-a întîmplat, Popescule? l-am intrebat după ce am ieşit din sală. 

- V-am căutat acasă şi mi s-a spus ca sinteti la Tribunal. Uitati, aceasta este o telegramă cifrată ! Eu cunosc cifrul şi am descifrat-o. Inainte de a o duce la destinatie, am socotit de datoria mea să v-o arăt.

Era telegrama prin care Antonescu dădea ordin să fie schimbati toti prefectii din tară şi să se deschidă plicul cifrat. Am simtit un fior rece in şira spinării. De trei zile am fost prevenit de sosirea lui, de trei zile ma pregăteam să-i fac fată şi, totuşi, m-a prins nepregătit sufleteşte ! Am facut un efort pentru a-mi stăpîni emotia, apoi i-am spus lui Popescu:

-Ai făcut foarte bine ca mi-ai adus-o. Du-te inapoi la serviciu, nu vorbi cu nimeni despre asta şi să nu trimti telegrama la destinatie decât peste o orã.

Am intrat inapoi in sala de şedinte, am dat cauza unui coleg pentru a cere o amînare, apoi m-am dus direct la Prefectura judetului, de unde am comunicat prin telefon şefilor de unităti starea de alarmă. Am trimis apoi curieri după colonelul Savu, colonelul Rizescu, Savu Pitaru, Aurel Cioran, Dr. Mihai Velici, Dr. Păcuraru, Dr. Ion Pulca, subprefectul şi alti legionari mai în vîrstă. Pînă să se strîngă toti, am incercat de citeva ori să telefonez la Bucureşti, dar mereu mi se răspundea ca legăturile cu Bucureştii sint intrerupte. Cind toti cei convocati au fost prezenti, le-am vorbit:

- Camarazi, v-am chemat la o consfătuire de importantă exceptională. Nu ştiu ce cunoaşteti fiecare dintre dumneavoastră, dar eu am să fac o expunere a ceea ce ştiu şi măsurile pe care le-am luat, după care am să vă rog pe fiecare să vă spuneti părerea. Le-am povestit ce-am aflat de la Nicolae Petraşcu cu ocazia consfătuirii de la Bucureşti, cum a decurs consfătuirea, convorbirea avută cu comandantul după aceea, convorbirea telefonică avută cu Cîndea după ce m-am intors de la Bucureşti şi măsurile pe care le-am luat cu Corpul Muncitoresc şi Studentesc, apoi am continuat:

- Am incercat să vorbesc cu comandantul, sau cu cineva de la Secretariatul General al Mişcării, dar mi s-a răspuns mereu ca legăturile telefonice cu Bucureştii sint rupte. Deci acolo se întîmplă ceva grav. Rămine, deci, in sarcina noastră să facem fată evenimentelor şi situatiilor ce se vor ivi aici. Eu am dat ordin Corpului Muncitoresc şi Corpului Studentesc să ocupe toate institutiile publice şi cred cã la ora asta faptul este întîmplat, nu, camarade Iancu ?

- Da, mi-a răspuns chestorul legionar.

- Acum un ceas, am continuat eu, a sosit un ordin dat de Antonescu, prin care sint schimbati din functie toti prefectii şi şefii de politie legionari şi inlocuiti cu ofiteri activi. Noi le-am luat-o inainte. Am întărit acele institutii cu legionari inarmati. Vreau acum să vă întreb şi să vă rog pe fiecare să vă exprimati părerea, dacă e bine să păstrăm cu orice pret institutiile, ori să le predăm celor care vin să le preia. Noi trebuie să hotărîm aici, caci de la conducerea noastră nu avem posibilitatea să aflăm. 

- Eu cred, a răspuns Nicu Iancu, chestorul Sibiului, ca nu poate fi vorba să împlinim alte ordine decit cele ale comandantului nostru. Deci, pînă nu vom primi alte ordine de la el, nu vom părăsi institutiile publice ! 

-Sinteti de acord cu această opinie ? am intrebat.

Toti, fără exceptie, au fost de acord să nu cedăm in fata fortei şi să nu executăm decit ordinele venite de la şeful Mişcării Legionare. Am chemat apoi la telefon celelalte judete, pentru a le da dispozitii să procedeze la fel. Pe toti i-am găsit, in afară de Turda şi Alba, care nu au răspuns la chemare.

Abia am terminat cu aceste măsuri ca, la poarta Prefecturii s-a prezentat un general, Şerb, cu ajutantul, maiorul Dorin, însotiti de un pluton de ostaşi. Veneau să ia in primire Prefectura. Au fost opriti la poartă de gărzile legionare inarmate. Am trimis vorbă generalului cã el şi maiorul pot intra, dar trupa nu poate pătrunde in incinta Prefecturii. A fost condus la mine. Mi-a arătat un ordin semnat de Antonescu prin care a fost numit prefect al judetului Sibiu.

- Domnule general, i-am răspuns, Dr. Fleşeriu, prefectul, a fost chemat la Bucureşti şi incă nu s-a intors. In lipsa lui, eu, in calitate de şef al legionarilor din Ardeal, nu permit nici un fel de răsturnare. Ne găsim in regim national - legionar, infiintat prin Decret Regal, fiind deci incă in vigoare, prefectii legionari nu pot fi schimbati cu oameni din afara Legiunii, iar noi, legionarii, nu predăm institutiile publice decit atunci cind vom primi ordin de la Comandantul nostru, Horia Sima.

- Bine, dar eu am primit ordin de la şeful statului, generalul Antonescu. 

- Şeful statului nu este generalul Antonescu, ci Regele Mihai I. Dumneavoastră sînteti anti-regalist, domnule. general ?

- Eu ? Nu ! Doamne fereşte ! Domnule... eu... nu ştiu... eu nu fac politică... eu am primit un ordin pe scară ierarhică să preiau Prefectura judetului Sibiu. Eu nu sint contra Regelui, domnule... dar mi se pare ca generalul Antonescu a fost investit cu calitatea de conducător al statului şi in această calitate mi-a dat ordinul...

- Noi nu executăm acest ordin, domnule general, fiindcă il considerăm neconstitutional.

- Bine, dar atunci ce-i de făcut ? Eu trebuie să execut acest ordin ca, dacă nu, voi fi pedepsit pentru neexecutare de ordin.

- Uitati ce vă propun eu, domnule, general : trimiteti soldatii inapoi in cazarmă, iar dumneavoastră şi adjunctul dumneavoastră puteti să intrati in Prefectură cit vă place, să stati, să controlati tot ce se lucrează, eventual să semnati unele acte. Mîine sau poimîine se va intoarce şi prefectul legionar şi poate pină atunci se vor lămuri lucrurile şi la Bucureşti; iar noi răminem aici oameni de omenie şi de pace. Eu am incercat să vorbesc cu Bucureştiul la telefon, dar nu am reuşit să primesc legătura. Pină cind nu primesc ordin de la şeful Mişcării Legionare, eu nu pot să mă retrag de pe pozitia care mi s-a incredintat. Dumneavoăstră sinteti ostaşi. Noi, legionarii, sintem tot ostaşi, şi regulamentele noastre sint chiar mai aspre decit ale dumneavoastră. Va rog să intelegeti, domnule general, armata este a tării, nu a generalului Antonescu. Dar şi noi sintem ai tării şi dorim ca aceasta să fie fericită.

- Dar, dacă trimit soldatii in cazarmă, cine imi garantează mie siguranta personală ?

- Noi ! Pe cuvintul meu de onoare ! Vi se va da onorul, veti fi condus acasă şi la birou. Niciodată n-ati fost intr-o sigurantă personală mai perfectă !

- Dar voi fi acuzat de neexecutare de ordin.

- Nu puteti fi acuzat, de vreme ce ati venit aici şi faceti act de prezentă. Puteti raporta ca ati luat Prefectura in primire şi nu-i nevoie să speciffcati ca ati trimis trupa in cazarmă. Oricum, aici nu aveti nevoie de ea.

Generalul s-a uitat lung la maiorul Dorin. Acesta i-a spus cu o minã zîmbitoare:

- Eu cred, domnule general, ca solutia este justă. Nimeni nu poate spune ca nu ati luat Prefectura in primire.

- Bine, atunci du-te şi dă drumul trupei să se intoarcă in cazarmă. 

Acelaşi lucru s-a petrecut şi la Poştă, Politie, Telefoane. Cei insărcinati cu prelurea acestora au fost lăsati să intre, să facă act de prezentă, dar trupa a rămas in stradă, apoi a fost expediată in cazarmă. Intre timp, am dat alarma in satele judetului şi după aceea, pînă seara tîrziu, intrau cîntînd în oraş garnizoană după garnizoană, in coloană de marş, într-o disciplină impresionantă.

In timpul noptii ne-am consfătuit cu ofiterii legionari şi, după ce am stabilit o ordine de bătaie, legionarii au ocupat pozitiile care trebuiau apărate. Cei care nu erau in post au fost plasati in edmine şi, din patru-n patru ore se schimbau gărzile. Tot in timpul noptii am chemat din nou la telefon judetele să văd cum s-au organizat. Toti au răspuns, in afară de Alba-Iulia şi Turda şi toti erau stăpîni pe situatie, iar armata fraterniza cu ei. Şeful judetului Braşov, avocatul Marian, mi-a comumnicat ca generalul Dragalina, Comandantul corpului V - Armată din Braşov, este in permanentă legătură cu ei şi alături de legionari.

- Dar despre Comandant ştii ceva ? l-am intrebat.

- Nu ! Am incercat să vorbim la Bucureşti, dar n-am putut. Ştim insă precis, comandantii de Armată de la Iaşi şi Craiova sînt alături de noi.

- Dar ce este cu postul de radio - Bod? 

- Este în mîna noastră.

- Puteti difuza un comunicat al meu? 

- Cum să nu !

- Atunci aşteptati putin să-l intocmesc şi vi-l comunic.

Am intocmit numaidecît un comunicat, in care arătam că-n toate judetele din Ardeal legionarii sint stăpini pe situatie, cã detin puterea in toate institutiile publice şi aşteaptă ordinul comandantului lor, Horia Sima. Semnat : Şeful legionarilor din Ardeal, Dr. Nistor Chioreanu. A doua zi, toată dimineata, s-a citit acest comunicat la Radio - Bod. Dar n-am primit nici un răspuns de nicăieri !

Tot ce am povestit pînă aici sînt fapte absolut autentice. Intreb acum pe oamenii cinstiti şi de bună credintă : se poate afirma ca Mişcarea Legionară şi şeful ei, Horia Sima, au pregătit din vreme şi au executat Rebeliunea ? Nu este mai corect să se spună ca, nu numai ca nu au pregătit Rebeliunea, dar ca au fost de o inexplicabilă lipsă de perspicacitate şi de o vinovată naivitate şi nepricepere, ca s-au lăsat manevrati şi lucrati de generalul Antonescu cum a vrut el? Cum este cu putintă să tolerezi pe un om pe care îl ai în mînã şi vezi bine ca-ti pune tot felul de bete in roate, pentru a te impiedeca să-ti indeplineşti planurile şi să nu iei toate măsurile pe care le consideri salutare pentru tară? Cum este cu putintă ca tu, şef de Mişcare, să laşi pe generalul Antonescu să meargă singur la Mussolini şi Hitler, să te calomnieze cum îi place, şi tu să nu mergi odată să te dezvinovăteşti? Cum este cu putintă ca in ajunul răsturnării tale, să tii şedinte cu colaboratorii cei mai apropiati, să faci cu ei planuri de viitor, ca şi cum nici o primejdie n-ar fi in perspectivă? Şi cum este cu putintă ca, in pline tulburări, să laşi organizatiile din tară să te caute peste tot - şi la posturile de Radio - şi să nu le dai nici un răspuns? Şi, in sfirşit, de ce ar fi fost nevoie de Rebeliune, cind de atitea ori Antonescu s-a aflat singur in mijlocul legionarilor din Bucureşti, la Iaşi, la Alba-Iulia care oricind ar fî putut să-l facă nevăzut? Rebeliune? Nu, domnilor ! Din nefericire, am fost mai naivi decît nişte copii ! Dacă a fost o Rebeliune, a fost una a lui Antonescu şi a pregătit-o şi a executat-o aşa cum i-a plăcut ! Dar să vă povestesc mai departe, caci este vorba de o dureroasă şi tragică filă de istorie care merită să fie cunoscută.

Mi-am stabilit cartierul general la Prefectura judetului şi eram tot timpul aici. In dimineata zilei de 22 Ianuarie, pe la orele 8, mă pomenesc cu Petru Paştiu, şeful judetului Alba şi Traian Hanu, chestorul Politiei din Alba-Iulia.

- Ce-i cu voi? De ce nu răspundeti la telefon?

- Pai, noi am predat toate institutiile de ieri, cînd a venit armata. 

- Şi Turda? Ce ştiti de judetul Turda?

- Au predat şi ei in bună intelegere, avind in vedere ca sint in imediată apropiere cu ungurii.

- Dar voi ati fost tot in imediată apropiere cu ungurii ! De ce nu ati intrebat la Regiune? V-ati gindit că este in joc soarta Legiunii şi a tării? 

- Pai, nu ştiam ca este vorba de rezistentă, a incercat să se scuze Paştiu. 

- Nu ştiati ! Dar prostii ati ştiut să faceti ! Ce ruşine ! Toate judetele sint pe baricade, stăpini pe situatie, numai Alba şi Turda au dat bir cu fugitii. Tara Motilor ! Ruşine ! Vă duceti inapoi şi puneti stăpinire pe institutiile publice !

- Imposibil !

- Imposibil? Vă rog să dispăreti din Sibiu ! Aici n-aveti ce căuta ! Dacă peste o oră mai sinteti aici, voi da ordin să fiti arestati !

Patru ore mai tirziu Traian Hanu imi comunică prin telefon de la Alba-Iulia ca au pus din nou stăpînire pe institutiile publice şi ca, din nenorocire, au şi o victimă.

- Pe cine, am intrebat?

- Pe procuror - Hinza. Cind am intrat in Chestură, a sărit pe fereastră şi, de acolo, pe acoperişul clădirii, de unde a alunecat şi a căzut pe trotuar. 

- Nu l-ati aruncat voi?

- Nu ! Dimpotrivă, am strigat la el să stea pe loc ca nu păteşte nimic, dar n-a ascultat.

Acest procuror a fost singura victimă a Rebeliunii in Transilvania. Tot in dimineata zilei de 22 Ianuarie am primit vizita unui ofiter german la Prefectură. Il aveam acolo pe colonelul Savu, care vorbea perfect nemteşte. Ofiterul german venea din partea generalului von Hube, comandantul trupelor germane de tancuri din Sibiu, care dorea să aibă o convorbire cu mine. M'am dus la colonelul Savu, care imi servea de interpret. Generalul Hube nu avea decit o mină, pe cealaltă o pierduse in primul război mondial. Un om jovial, roşcovan, după ce şi-a exprimat bucuria de a mă cunoaşte, m-a intrebat ce este cu manifestatlile acestea masive din oraş care nu se mai termină. L-am rugat pe colonelul Savu să-i spună că la Bucureşti se pare că s-a intimplat o disensiune intre generalul Antonescu şi Horia Sima, şeful Mlşcărti Legionare, ca au fost inlocuiti prefectii legionari cu militari. Noi insă nu intelegem să părăsim pozitiile fară ordinul şefului nostru, far manifestantii de pe stradă sint membri ai organizatiet noastre, care nu inteleg să se împrăştfe inainte de a şti exact ce se intimplă la Bucureşti. Noi am incercat să aflăm, dar legăturile sint rupte şi n-am izbutit să luăm legătura cu comandantul nostru.

Generalul m-a felicitat pentru simpatille de care ne bucurăm in popor. Atunci l-am rugat pe colonelul Savu să-l intrebe care este pozitia armatei germane in acest conflict. Generalul mi-a răspuns că el execută ordinele pe care le primeşte de la Führerul lor, şi cum pină acum nu au primit nici un ordin, sint sufleteşte alături de legionari şi le doresc o grabnică biruintă. I-am multumit şi m-am intors la Prefectură. Abia am ajuns aici şi in cabinetul meu au intrat Mircea Puşcaş şi Bratosin; primul era comisar de românizare la o intreprindere din Ploieşti, iar al doilea, maistru la o intreprindere din Cugir şi ajutorul şefului de garnizoană din acest oraş. Aduceau de la Cugir un camion incarcat cu puşti mitraliere şi cartuşe. M-au intrebat unde să le descarce. Am chemat pe comandantul ajutor Savu Pitaru, care era căpitan de rezervă, cel care a intocmit planul de apărare a instituttilor şi i-am spus să distribute armele, dar numai celor care ştiu să le folosească. Am primit apoi vizita a doi căpitani şi a unui maior, de la diferite regimente din Sibiu, care au venit să-mi spună că sint alături de noi cu toate unitătile lor, că numai cîtiva ofiteri superiort s-ar opune, sau ezită, dar pe aceştia oricînd îi pot anihila. Le-am spus să se intoarcă la unitătile lor şi să stea liniştiti. Cind va fi nevoie să actionăm, vom face apel la ei.

Radio - Bod a repetat din nou apelul meu, adăugînd că generalul Dragalina, cu intreg corpul de armată din Braşov este alături de legionari. Prin telefon, Traian Marian, şeful judetului Braşov, mi-a comunicat că generalul Dragalina este dispus să pornescă cu trupele asupra Bucureştilor. I-am spus să-i comunice să stea pe loc. Trebuie să aflăm mai întîi ce se intimplă la Bucureşti. Nu vom porni la o astfel de actiune decît dacă va fi absolut necesar.

De dimineată, generalul Şerb, noul prefect, a venit ca de obicei cu adjutantul său, maiorul Dorin, au stat putin şi au plecat. In jurul orei 12 primesc un telefon de la generalul Levente, comandantul Corpului de Armată din Sibiu. Mă intreba dacă n-as vrea să merg pînă la el.

- Cum să nu, domnule general, vin numaidecît.

M-am dus de astădată la comandament.

- Domnule Chioreanu, am tot ezitat pină acum, dar mi-am dat seama că tara este cu legionarii, iar armata este a tării. Am aici un regiment de tancuri uşoare. Am auzit că generalul Dragalina este gata să plece cu trupele sale asupra Bucureştilor. Socotesc că este de datoria mea să nu-l las singur. Plec şi eu cu tancurile !

- Domnule general, i-am spus, sint incintat de hotărirea dumneavoastră şi de intelepciunea cu care ati rezolvat aceste momente grele (intentionat am pus in seama lui evitarea conflictulut cu noi), dar eu socotesc că deocamdată este prematur să plecati. I-am comunicat părerea mea şi domnului general Dragalina şi cred că si-a amînat plecarea. Socotesc că trebuie să aşteptăm informatii mai precise şi să vedem dacă este nevoie să faceti această deplasare. Eu tot sper să se rezolve şf fără interventia noastră acest conflict nenorocit.

Imi era o teamă groaznică să ajungem să ne batem cu armata tării şi armatele intre ele. Speram că Antonescu, văzind cît este de singur, că nu are nici un sprijin de niecieri, va ceda şi va ajunge la o intelegere cu Horia Sima.

In seara aceleaşi zile, de 22 Ianuarie, au venit de la Bucureşti dr. Fleşeriu şi dr. Cîndea, prefectul judetului Sibiu. Mi-au povestit că pe oriunde au trecut, legionarii erau stăpini pe situatie şi au confirmat că generalul Dragalina era alături de noi. La Iaşi, comandantul Corpuluf de Armată era generalul Coroamă, senator legionar, iar comandantul armatei din Oltenia, cu toate trupele lui era alături de noi. Antonescu nu avea cu el decit citeva regimente din Bucureşti şi de pe Valea Prahovei. In Bucureşti au avut loc manifestatii uriaşe şi ciocniri cu armata, care voia să ocupe cazarma gardienilor din spatele Preşedintiei Consiliului de Miniştri, ocupată de legionari. De aici s-a tras cu tunul in Preşedintie, unde se găseşte Antonescu. Dată fiind superioritatea numerică şi tehnică a legionarilor, se spera că Antonescu va reveni asupra inlocuirii prefectilor legionari şi va constitui cu Horia Sima un guvern mai omogen şi unitar. Totul depinde de sprijinul pe care-l vor da nemtii: dacă nu se amestecă, conflictul se va rezolva în favoarea noastră.

Le-am povestit şi de convorbirea cu care am avut-o cu comandantul trupelor germane şi măsurile pe care le-am luat in lipsa lor. In seara zilei de 22 Ianuarie totul părea, aşadar, roz. Eram convins că acest moment nefericit se va rezolva cu bine şi că de-abia acum va incepe epoca de mari realizări legionare. Vom intregi la loc hotarele tării şi vom infăptui o Romănie din care să dispară sărăcia, ignoranta, ura şi nedreptatea. Eram plin de sperantă şi entuziasm.

In dimineata de 23 Ianuarie am incercat să chem la telefon Braşovul, caci Radio - Bod nu mai emitea, iar cineva spunea că a auzit un comunicat la Radio - Bucureşti, care de trei zile nu emisese nimic, prin care Horia Sima ordona legionarilor să se retragă din unitătile publice. Tocmai cind mă chinuiam să obtin convorbirea cu Braşovul, m-am trezit chemat din nou la generalul von Hube. M-am dus tot cu colonelul Savu.

- Herr comandant, ati primit ordinul de la Horia Sima ?

- Nu, am răspuns !

- Atunci, vi-l transmit eu.

Mi-a înmînat o bucată de hirtie pe care era scris la maşină in româneşte ordinul lui Horia Sima, prin care acesta cerea legionarilor să inceteze orice luptă, să părăsească clădirile publice şi să predea autoritătilor militare toate armele pe care le posedau. Am simtit că se învîrte lumea cu mine. Cred că m-am fãcut foarte palid.

-Acum ! mi-a zis generalul.

Am făcut un uriaş efort să-mi revin putin.

- Domnule colonel, vă rog să-i spuneti domnului general că noi nu am primit acest ordin.

- Vi-l comunic eu ! Şi vă asigur că este autentic ! Totodată vă somez ca in termen de două ore să evacuati institutiile publice, altfel voi pune tancurile mele in actiune !

Amenintarea aceasta m-a trezit din ameteală. Am ridicat capul şi, cu voce fermă, i-am spus colonelului Savu

- Spuneti domnului general că poate pune tancurile in actiune chiar acum ! Cel putin istoria va consemna această atitudine ingrată a poporului german, care loveşte de moarte in singurul prieten sincer pe care l-a avut in Romănia. Sînt term convins că Germania va regreta amarnic această mare greşeală politică. Sînt copleşit de durere pentru toate visurile noastre frumoase care se prăbuşesc şi pentru suferintele şi temnitele care acum se deschid din nou pentru noi!

- Herr comandant, mi s-a adresat von Hube, eu vă inteleg şi vă rog să credeti ca sint cu tot sufletul alături de dumneavoastră. Dar eu sînt soldat şi, ca soldat, sînt obligat să ascult ordinul Fuhreruli meu. In ce priveşte temnitele de care vorbiti, să ştiti că Antonescu s-a obligat să nu pedepsescă decît pe cei care-au săvîrşit omoruri. Noi, armata germană, vă garantăm libertatea. De cît timp aveti nevoie ?

- De cel putin o jumătăte de zi.

- Vă dau o zi intreagă. Pină deseară. Antonescu si-a luat angajamentul fată de Fuhrer, iar not avem dispozitii in acest sens. Mi-a intins mina. I-am dat-o pe a mea, moale, aproape moartă, intr-a lui. Ne-am intors la Prefectură unde, intre timp se strînsese tot comandamentul legionar. Mi-au spus că s-a dat şi s-a repetat de citeva ori la radio ordinul lui Horia Sima de capitulare şi retragere. Le-am comunicat şi eu ce-am vorbit cu generalul neamt. Cîndea a dat dispozitii incă inainte de sosirea mea ca toti legionarii care nu erau in posturi să se strîngă în piata din fata cantinei legionare.

- Trebuie să mergem să le comunicăm ordinul comandantului şi să-i trimitem acasă.

- Vă duceti voi şi transmiteti peste tot toate dispozitiile acestea noi. Şi va rog să retineti un lucru: toată actiunea aceasta din ultimele trei zile, tot ce s-a făcut, s-a facut din ordinul meu şi eu singur sînt răspunzător de tot ce s-a făcut.

Am simtit deodată că mi se face rău. De trei zile n-am dormit şi n-am mîncat aproape nimic şi m-am aflat într-o continuă tensiune şi exaltare. Şocul m-a dat gata. M-au dus acasă de subsuori. Trei zile n-am ştiut pe ce lume trăiesc. Apoi, incet, încet, viata a revenit în trupul istovit de extraordinara tensiune la care a fost supus. După două săptămîni m-am ridicat din pat.

Peste aproape 50 de ani, istoricul Vlad Geogescu, într-o emisiune a postului de radio „Europa-Liberă", povesteşte cum, într-o convorbire avută cu George Barbul, fostul secretar al lui Antonescu, acesta i-a spus că, la Rebeliune, Hitler l-a sustinut pe Antonescu de la inceput şi, numai cînd a văzut că acesta nu-i poate da peste cap pe legionari, i-a cerut lui Horia Sima să se supună.

Exact cum fãcuse şi în 1938 cu regele Carol II, cînd i-a dat acestuia mînã liberă să-l asasineze pe Codreanu !...

Nistor Chioreanu