Biblioteca
de Documentare DACIA, Nr. 13, 30 Noembrie 1978
Editura CARPATII, Traian
Popescu, Madrid-6
RĂSPUNS
DOMNULUI RADU CORNĂTEANU
de
Traian Popescu
Nu am intenţia
de a face polemică cu Dta, detestând acest mahalagism gazetăresc,
care nu face decât să învenineze oamenii, dăunând societătii.
Răspund notei
publicate in "Vatra", No. 145, Ianuarie-Martie, 1978, numai pentru a
satisface curiozitatea Dtale cu privire la trecutul meu legionar, de care nu-mi
este ruşine şi nu-l ascund şi pentru a-ti face cunoscută
părerea mea, care nu obligă pe nimeni, in chestiunea care te frâmântă.
Legiunea care
ne-a strâns
pe toţi in jurul Căpitanului, ne-a lăsat libertatea totală
de a gândi liber şi de a mărturisi credintele noastre. Nu ne-a
transformat - cum afirmă cu rea credinta duşmanii - nici in sclavi ai
Mişcării, nici in instrumente oarbe ale ei. Sunt Român din Judeţul
Gorj, bucureştinizat in 1919.
In 1928 am terminat
liceul si toamna m'am înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe
care am terminat-o odată cu stagiul militar în 1932, când m'am inscris
şi profesam avocatura in Baroul de Ilfov.
Am urmărit
activitatea legionară din inceputurile ei, şi in 1933 m'am inscris ca
avocat apărător in procesul Duca, pe care l-am urmărit in toate
fazele, ataşându-mă definitiv oştii legionare.
Exemplul de civism,
justiţie şi românism dat de generalii judecători şi de
legionarii inculpaţi, m'a impresionat profund şi a rămas un
îndreptar pentru tot restul vietii mele.
In 1933 m'am încadrat în cuibul
rector al Capitalei de sub conducerea lui Aurel Serafim, făcând sub
comanda lui tabăra de la Colentina - Mânăstirea Mărcuta - la
Părintele Palaghiţă, de care eram legat printr'o reciprocă
prietenie şi pe care, dacă-l puteam conecta la Viena, atitudinile lui
negative ulterioare, n'ar fi existat niciodata.
Din acest cuib s'au desprins ulterior cele patru sectoare legionare
ale Capitalei, eu fiind repartizat la Vică Negulescu, sectorul II Negru.
Concomitent făceam parte din Contenciosul legionar de la Casa Verde, primul
"client" fiind Decemvirul State Grigore, şofeur, într'o
chestiune administrativă de permis de circulaţie.
Anii 1936 şi 1937 s'au scurs in diverse bătălii de organizare
de cuiburi in Bucureşti şi judetul Ilfov, plaşile Budeşti
şi Plătăreşti cu comunele învecinate şi cu propaganda
electorală in judet, pentru Partidul "Totul pentru Tară".
Eram deja şef de familie de cuiburi in Capitală şi avocat al
unei întreprinderi comerciale din Bucureşti, concesionară a
electrificării multor regiuni din Transilvania, Maramureş şi
Moldova, calitate in care, călătorind dealungul Tării, mi s'a
pierdut urma in marea prigoană.
In 1938 am intrat ca referent in Direcţia Acordurilor Comerciale din
Ministerul Comerţului, fiind detaşat pentru relatiile comerciale cu
Turcia, iar 1939 şi pedepsirea lui Armand Călinescu m'au prins
mobilizat de mai multe luni in comuna Hereclean-Zalău, aproape de frontiera
ungară.
La 6 Septembrie 1940 eram mobilizat de două luni ca sublocotenent de
rezervă pe Prut, la Nord de Galati. Demobilizat imediat, m'am întors la
Bucureşti unde eram atunci si Vicepreşedintele Societătii
Filatelice Române. In această calitate:
-
Am organizat in cadrul Ajutorului Legionar bătălia emisiunilor
filatelice legionare - 8 Noembrie 1940-Iaşi, 30 Noembrie 1940 in
Bucureşti şi 13 Ianuarie 1941 in Bucureşti -, emisiuni care au
înscris in istoria modernă în imagini care este Filatelia, ajungerea
legiunii la cârma tarii şi chipul Căpitanului, al lui Ion Moţa
şi al lui Vasile Marin.
- Am asistat la întoarcerea grupului legionar dela Berlin sub comanda
comandantului legionar C. Papanace, la sediul legionar din strada Gutemberg -
casa Printului Cantacuzino Grănicerul. Comandantul Horia Sima îi aştepta
in pragul casei. Făcând front şi dând onorul legionăreşte,
camaradul comandant Papanace a rostit următoarea cuvântare: "Domnule
Comandant, grupul legionar de la Berlin întors acasă, este gata şi
aşteaptă ordinele Dvoastră. Trăiasca Legiunea şi
Căpitanul". Comandantul, coborînd cele câteva trepte, le-a strigat :
"Bine ati venit camarazi!" şi după aceia i-a îmbrătisat. A fost extraordinar de impresionant acest moment care doi vechi prieteni
şi luptători, se regăseau înfrăţiţi in lupta
comună. Dl Papanace era numit Subsecretar de Stat la Ministerul de Finante.
- In Minister am fost detaşat de la Direcţia
Acordurilor şi însărcinat cu organizarea Serviciului Comisarilor de
Românizare la întreprinderile ovreeşti şi străine, institutie
creată cu scopul de a readuce in patrimoniul românesc viaţa
economică şi comercială a Tării. După două luni am
demisionat şi m'am intors la Direcţia Acordurilor, nefiind de acord cu
procedeul ministrului Leon, care la simpla intervenţie a Ambasadei germane
revoca numirile de comisari pe simpla afirmatie a Consilierului comercial al
Reichului că in cutare întreprindere era capital german, ceiace constituia
o gravă eroare, fără ca in prealabil comisarul numit să fi
făcut raportul real al întreprinderii. Se anula sensul românesc al creării
institutiei şi se permitea ovreilor să-şi camufleze averile sub
protecţia germană.
- In cadrul familiei mele de
cuiburi, in colaborare cu Primăria de Negru,
am organizat prima cantina şcolară legionară la şcoala
Orzari, unde primeau masa zilnic - dimineata, la prânz şi seara - peste 80
de copii săraci. Deşi apreciată in vizita făcută la
cantina de Doamna Maria Antonescu, a fost desfiintata in Ianuarie 1941, ca
fiind realizare legionară.
La 21 Ianuarie 1941, am fost pe
baricade.
Câteva săptămâni mai târziu am fost arestat si
anchetat la Prefectura Politiei Capitalei, sub învinuirea de a-mi fi însuşit
parte din emisiunile poştale legionare, deci acuzat de legile draconiene
antonesciene de "însuşire de bani publici", pedepsită in acea
vreme cu moartea.
După o
luna de zile am fost "vărsat" la
închisoarea Malmaison şi trimis apoi la Parchetul de Ilfov, pentru
urmărire penală. Judecătorul de Instructie - nu-mi mai amintesc
numele - pe baza dovezilor depuse la dosar, m'a declarat nevinovat şi m'a
pus in libertate in aceiaşi seară.
In toamna lui 1941 am fost secretarul Comisiei de tratative
pentru încheierea Acordului comercial cu Turcia şi in primavara anului
1942 am fost numit ataşat comercial la Agenţia Economică Română
din Istambul, depinzând de Legaţia României la Ankara. Intre timp,
trecerea Directiei Acordurilor comerciale de la Ministerul Comertului la
Ministerul de Externe, a făcut ca ordinul generalului Antonescu pus pe
lista legionarilor din Ministerul Comerţului, listă prezentată de
Subsecretarul general comunistoid Voiculeţ, "se vor reabilita post
mortem" sa rămână
fără urmări.
In primavara anului 1943, prin
avansare, am fost numit
şeful Agentiei comerciale de pe lângă Legaţia României in
Slovacia, la Bratislava. Trădarea regelui Mihai şi a partidelor zise
istorice, m'a prins la Pistiany, în pline tratative comerciale cu
reprezentantii Statului slovac, pentru reînnoirea acordului comercial existent,
care expira in acel an. In aceiaşi noapte s'a produs răscoala şi
trecerea la partizani a grupului de aviatie slovac instalat acolo,
consecintă a dezertării la inamic a comandantului suprem al armatei
slovace, generalul Cyatlos. Intorşi la Bratislava ni s'a ordonat domiciliu
obligatoriu,
sub supravegherea
autoritătilor slovace, care au refuzat să ne predea Gestapoului german.
Intre timp s'a format Guvernul in exil la Viena, sub
preşedentia Comandantului Horia Sima. Două familii ne-am declarat
adeziunea la acest guvern şi am cerut stabilirea de contact imediat cu el.
Dintr'o eroare tactică, delegatul trimis să ia contact
cu legatia noastră din Bratislava, Doctorul Bulbuc, in loc să ia
legătura cu fiecare membru al Legatiei, in parte, s'a multumit cu
declaratia globală făcută de Consilierul de presă, Gh. Pop,
prieten personal al lui, că "nu există legionari sau simpatizanti in
acea legatie", aşa că cele două familii aderente la Noul
Guvern in exil, am rămas mai departe izolati şi fără
posibilitate de a comunica cu Guvernul din Viena.
Situatia s'a prelungit aşa până la
prăbuşirea Ungariei şi ajungerea Sovieticilor la portile Vienei.
In ultimele zile ale lunii Martie 1945, frontierele Germaniei au fost deschise pentru
refugiatii din Est şi aşa, singurul din
legatie care, a luat drumul Vestului, la 1 Aprilie 1945, am fost eu.
Cealaltă familie nu putea pleca, Doamna aşteptând să nasca
dintr'un moment in altul, şi Ruşii erau numai la 20 de km. de Bratislava.
Am plecat la ora 6 dimineata şi am luat drumul spre
Praga, dealungul versantului stâng al muntilor Carpati. După cincisprezece
ore de bombardament rus şi american, şi de emotii, am ajuns la
Luneburg, un sat din Protectoratul Boemiei, frontieră cu Slovacia,
minunată regiune de lacuri. Rămăseserăm singurii care ne
prezentam la controlul paşapoartelor şi la punctul vamal, majoritatea
celorlalti refugiati luând drumul spre Viena. Ca diplomat al unei tări aliate
Germaniei, am fost dirijat dela frontieră spre Badgastein - reduitul
german din Tirolul austriac -unde am ajuns la 5 Aprilie 1945, 
după multe peripetii
şi primejdii şi datorită fragmentului de hartă murală,
tăiat cu baioneta de vameşul german, pe care-mi indicase drumul
lăturalnic pe care trebuia să-l urmez dealungul Protectoratului
Boemiei şi Austriei.
Acolo am intâlnit primul legionar din
exil, pe avocatul Arnăutu,
care m'a impresionat prin camaraderia şi dragostea cu care m'a primit
şi mi-a aranjat rapid găzduirea in acea localitate. Era un fel de
delegat oficial pentru Români pe lângă autoritătile locale.
Dela
el am aflat prima dată de fractionarea Legiunii
în două grupe: una constituind guvernul de la Viena, continuatoare a
luptei pentru eliberarea Basarabiei şi României predate de aliatii vestici
Rusiei sovietice in colaborare cu regele Mihai şi partidele istorice prin
lovitura de Stat de la 23 August 1944, şi a doua opusă acestei lupte
in continuare, dar fără clară atitudine in problema creată
Tării noastre.
Intre 5 Aprilie 1945 şi 8 Mai 1945 - capitularea
Reichului - s'au refugiat la Badgastein, de la Altaussee unde se găsea
guvernul dela Viena, consulul Mihai Fotin Enescu, Dinu Paul şi Doamna Maria
Bucur, ca avantgardă, urmată de Bădia Vasile Iasinschi şi
prof. Sângiorgiu. 
Mai târziu s'au integrat grupului Doamnele Elvira Sima
şi Virginia Iasinschi, însotite de generalul Platon Chirnoagă şi
familia comandor Băilă şi basarabeanul Vladimir Cristi.
Aşa am aflat că
dispozitiile Ministerului de externe
german erau într'adevăr categorice in sensul concentrării la
Badgastein atât a guvernelor aliate in exil - Român, Bulgar, Croat, Marele
Muftiu - cât şi a tuturor ambasadelor şi legatiilor acreditate la
Berlin sau in tările aliate Germaniei. Acolo se găsea
detaşată şi sectia Ministerului de Externe Germana afectată acestor
misiuni, condusă de Ministrul Altenburg.
Insfărşit puteam stabili legătura cu
Guvernul dela Viena,
căruia m'am alăturat fără şovăire şi de care
nu m'am mai despărtit de atunci şi până astăzi, împărtind
cu ei grijile, nădeidile şi lipsurile. La venirea acestor camarazi,
camaradul Arnăutu a plecat fără să ne luăm rămas
bun si abia ani mai târziu am aflat că s'a refugiat in Argentina.
Capitularea germană ne-a găsit la Badgastein, la 8 Mai 1945.
Faptul că autoritătile administrative locale germane nu şi-au
părăsit posturile şi au aşteptat cu toate riscurile circa
zece zile sosirea trupelor americane de ocupatie a zonei, "Divizia Curcubeu",
ne-a salvat de răzbunările lagărelor de prizonieri francezi
şi ruşi din apropiere. 
Detaşamentul politienesc C. I. C., era
comandat de un evreu refugiat din Cehoslovacia după desmembrarea Statului
cehoslovac, cu ordinul de "a stârpi" orice urme de nationalisme.
Membrii Guvernului dela Viena au fost internati in lagărul american dela
Glasenbach, lângă Salzburg-Hallein, cu exceptia profesorului Sângiorgiu,
pe care l-am trecut personal prin pădurile din jurul Badgasteinului şi
l-am predat grupului legionar dela Salzburg, care l-a trimis mai departe, in
Germania Vestică şi a mea ca neparticipant oficial.
Au trecut doi
ani, cu amăraciunile şi neliniştea pentru
soarta celor închişi şi amenintarea - pentru toti - a repatrierii
fortate. Procesul dela Nurenberg a absolvit Mişcarea şi Guvernul dela
Viena, de orice răspundere. Stigmatul de "criminal de războiu"
fusese înlăturat pentru totdeauna, ceiace demonstra că peste interese
străine, democratia americană era o realitate şi spiritul ei de
justitie nu putea fi alterat de "fortele oculte". Zorile
libertătii de gândire, manifestare, mişcare şi actiune se iveau
din nou pentru toti.
In 1947, primăvara, am trecut in zona franceză de ocupatie a
Austriei la Schruns şi deacolo in Elvetia şi Franta şi, in
Noembrie am sosit la Madrid, cu viza de emigrare in Brazilia, dar unde am
rămas definitiv, datorită caracterului atât de asemănător,
bun şi ospitalier al Spaniolilor, amintindu-mi pe cel românesc.
Am peste 32 de ani de şedere aici şi ce am
făcut, cred că-ti sunt cunoscute îndeajuns, de moment ce le-ai
mentionat in parte in nota dtale din Vatra.
*
* *
Intorcându-ne la
Legiune, pot să-ti afirm că eu
cunosc toate principiile bazice ale doctrinei legionare, şi dorinta
Căpitanului de a realiza "omul nou", sfânt sau erou. Multi dintre noi au reuşit să se ridice la perfectiunea
morală a sfintilor, in frunte cu Căpitanul, Mota, Marin şi atâtia
alti camarazi martirizati de călăii Carol al II-lea şi Armand
Călinescu. Majoritatea însă au rămas eroi-oameni, cu virtuti
şi slăbiciuni, trăind eroic fenomenul legionar in permanenta
luptă cu mediul şi cu ei înşişi, pentru realizarea
obiectivelor fixate de Căpitan.
Această trăire
eroica a Legiunii a făcut posibile:
-pedepsirea mortii Căpitanului la 21 Sept. 1939, prin căderea lui
Armand Călinescu, calaul executor al dementului rege Carol al II-lea.
-Statul National Legionar, ieşit din revolutia de la 6
Septembrie 1940 şi alungarea Tiranului Carol al II-lea. -Implinirea
Testamentului politic al Căpitanului: In 48 de ore după biruintă
vom fi alături de Axa Roma-Berlin.
-pedepsirea la 30 Noembrie 1940 a vinovatilor de masacrarea
legionarilor pe care, felonia lui Ică Antonescu hotărîse să-i
pună in libertate fără judecata prevăzută pentru
fărădelegile comise.
Justitia pe care vioau s'o calce in picioare a făcut ca
numai cu câteva zile înainte de comiterea feloniei să fie descoperite
cadavrele Căpitanului şi ale celorlati legionari sub lespezile de la
Jilava, cu ştreangurile de gât, cu trupurile ciuruite de gloantele trase
pe la spate, legati in lanturi şi pe jumătate arşi de vitriol.
Nimeni nu putea opri legitima revoltă împotriva ticăloşiei
guvernului, a regelei Carol al II-lea şi a călăilor care s'au
predat la fratricidul comis la 30 Noembrie 1938.
In ceiace priveşte pe Iorga şi
Madgearu, Legiunea
respinge cu indignare crima comisă şi răspunderea care-i este
aruncată in spate, această lichidare apartinând total Gestapoului
german care, utilizând elemente legionare periferice, a voit să
plătească astfel atacurile furibunde ale profesorului in Neamul
Romanesc, sub titlul "Porcii motorizati", scrise la desmembrarea
Cehoslovaciei.
-Rezistenta contra loviturii de Stat a
generalului Antonescu la
21 Ianuarie 1941, impiedicată de duplicitatea Reichului care avea nevoie de
Armata română si nu de coreligionarul partid nationalist şi autentic
romanesc.
-Prigoana generalului Antonescu şi internatională a
Axei, culminând cu internarea comandantilor şi legionarilor fugiti in
Germania, in lagărele de concentrare Buchenwald şi altele, sub
ridicolul pretext de "invitati de onoare ai Fiihrerului german", apoi
asasinarea maselor fegionare din ordinul maresalului Antonescu "se vor
reabilita post mortem", prin trimiterea in unităti speciale de
lichidare.
-Guvernul de la
Viena, singura reactiune viguroasă
romanească împotriva trădării regelui Mihai şi a
partidelor zise istorice la 23 Augut 1944, care predaseră Tara prin
actul capitulării "en rase campagne",
bestiilor moscovite. 
Acest guvern
-emanatie legionară dar cu caracter
national- a fost recunoscut atunci de mai multe State, printre care Germania,
Franta mareşalului Petain, Spania, Slovacia, Croatia, etc. şi el a
constituit singuua rezistentă romănească contra actului dela 23
August 1944, fiind singurul îndreptătit -căci n'a fost
desfiintat niciodată şi nici condamnat la Nurenberg- să fixeze
conditii de colaborare fractiunilor din exil şi nu aceste fractiuni care nu
reprezintă nimic şi a căror arogantă in inversarea rolurilor
constituie pur şi simplu o impertinentă.
-Armata Natională cu doua divizii în continuarea luptei
contra Rusiei cotropitoare, luptând pe Oder şi Elba, până
după capitularea Germaniei, fiind ultimile unităti militare care s'au
predat pe frontul european.
-Organizarea salvării a mii de refugiati români
şi legionari, prin trecerea clandestină a frontierelor spre Italia, Franta şi tările
sudamericane, fără
discriminări de rasă sau de religie, cum o mărturisec atâtia
evrei care au beneficiat de acest serviciu gratuit.
-Biblioteca romănă din
Freiburg.
-Căminul de la
Aravaca.
-Grandiosul monument de granit de la Majadahonda, loc de
pelerinaj şi reculegere, nu numai pentru legionari, ci pentru toti
nationaliştii din lume.
-Editurile "Cartea Pribegiei"; "Dacia";
"Carpatii"; "Daco-Romănia"; "Drum", etc.
-Medaliile de aur şi
argint, făcute de sculptorul
Pană la Munchen si de garnizoana Madrid, comemorând semicentenarul
Mişcării Legionare.
-Albumul
Semicentenarului Mişcării Legionare,
pregătit şi împlinit "sine ira et studio".
-Difuzarea in diverse limbi a operelor Căpitanului şi
a doctrinei legionare, universalizând-o la ora actuală şi încă
alte multe isprăvi uluitoare, când te găndeşti la mijloacele
de care dispuneam, uneori reduse numai la acea umanitate, putere de sacrificiu
şi frătietate crestină a legionarilor, cari întelegând pe Căpitan
îşi dau viata fără preget, pentru a atinge culmile visate de el,
acei "om nou" salvator.
Toate cele enumerate sunt realizări comune, ieşite
din spiritul legionar şi din imensele rezerve de sacrificiu mostenite de la
sfintii şi martirii noştri.
Pentru aceste considerente nu am acceptat ideia că Legiunea se poate
frânge şi nu am făcut şi nu fac nici o diferentiere între
camarazi. Ce facem, bine sau rău, nu are importanta, se răsfrânge
deopotrivă asupra noastră a tuturor, in mod egal. Pentru duşmani,
Legiunea e una şi ea trebuie distrusă din cauză că
adevărurile propovăduite de Codreanu le răscoleşte
conştiintele şi ştiu că nu vor putea scăpa altfel de
răspunderile fărădelegilor comise impotriva Neamului.
Atunci de ce să se grăbească unii camarazi a accepta să
impartă cu adevăratii răspunzători ai trădării
dela 23 August 1944, răspunderile in fata Tării, pentru crima
comisă şi desastrul abătut asupra Neamului romănesc?
Ce speră pentru a sacrifica trecutul lor de luptă, coborînd de pe
piedestalul demnitătii şi dreptătii legionare, pe care ura
duşmanilor nu le-a putut dărâma, dar pe care felonia noilor
tovarăşi le poate face tandari?
De ce să transformăm un fapt divers, care se petrece de un milion
de ori zilnic pe planeta, fără a avea nici cea mai mică
importantă, într'un "capitis deminutio"' de aspect bizantin... când
Tara piere...?
Nu crezi că uniti putem rămâne la înăltimea jertfei
Căpitanului şi a camarazilor căzuti, împlinind dorinta lui venită
ca o prevestire de dincolo de moarte: ... "Mă rog pentru Legiune...
Hitler este in ultimile lui zile... va curge mult sânge... România va trece prin cele mai teribile momente
ale Istoriei ei... Tara va fi liberată
ca printr'o minune şi până la sfărşit toti vor deveni
credincioşi bietului Corneliu..."
*
* *
S'a întâmplat în luna Noembrie 1944 la Bratislava,
in vila
unde eram cele două familii
legionare şi câtiva colegi din Legatie, pe la ora sase după
amiază. Discutam situatia războiului şi perspectivele viitorului.
Sotia camaradului meu era un medium extraordinar, noi neştiind nimic din
antecedentele ei spiritisme. La un moment deodată a căzut in
transă, spunând... trebuie să vină, trebuie să
vină Căpitanul... numai el poate şti... Sunt camaradul
Iovită, Căpitanul nu poate veni acum. Se roagă... asteptati.
După o trecere de timp mediumul are o tresărire şi o
licărire pe fată... Căpitane, pentru ce te rugai?... si a urmat
mesajul amintit.
N'am
crezut niciodată
in spiritism şi nu cred nici in posibilitatea de contacte cu viata de
dincolo. Dar cele scrise cu mâna tremurandă in fata noastră ne-a
cutremurat nespus pe cei prezenti.
Nu cunoşteam
nimic din frământările legionarilor refugiati în Germania şi
mai putin de drama ce aştepta Reichul, care experimenta atunci în mic,
efectele bombelor atomice. Redau scena anecdotic.
Verificarea
întocmai, ulterior, e de un tragism de neinchipuit şi
poate şi o sperantă ascunsă in sufletele noastre ale tuturora. Am
povestit-o lui Arnăutu primul, apoi lui Badia Iasinschi, Prof. Sangiorgiu,
generalul Chirnoagă, comandorul Baila, Paul Costin Deleanu, etc. la o masă, in camera
noastră de la hotelul unde eram supraveghiati de americani.
Au ramas impresionati cu
totii. Mai mult Paul Costin Deleanu -omul
fişelor-, a înregistrat
întâmplarea in una din fişele lui, care împreună cu celelalte
câteva zeci de mii, din geamandanele lui au costat câteva luni de lagăr,
grupul din zona franceză dela Innsbruck. Francezii credeau ca au descoperit
un mare spion nazist.
Iti scriu toate acestea Dragă
dle Cornăteanu cu speranta că scrutând cu totii conştiintele
şi trecutul nostru legionar -al meu fără importantă al altora
foarte important- cu sinceritatea cu care eu o fac acuma, putem găsi acea
flacără luminoasă care să redea Legiunii forta
întreagă şi victoria meritată de martiriul Capitanului.
Traian
POPESCU
