E X I L
de
Vasile Posteucă
Supti de ani si dor, cu tâmpla
sură,
Risipim
nădejdi si pribegim,
Frati cu Ahasverul din Scriptură,
Către-o
nouă zare de chilim,
Să'nflorim o creangă de răsură,
Undeva,
'ntr'un colt de tintirim...
Drumul nostru ce suia'n baladă,
Plânge mut
în pasul monoton,
Răzvrătind, sudalme de
corvoadă;
Iar la
sold de mai tresare-o spadă,
Geme'n glodul vârstei ca'n
pripon.
Gârboviti de mers si de-asteptare,
Gândul ni-i cu spini si
ciumaflăi,
Hăulind a dor din zare'n zare,
Ca de mult, când am pornit, flăcăi,
Cu icoana tării'n chiotoare...
Cântă numai doine si bejenii
Gura străpezită de-aguride;
Pribegim si noaptea se deschide
Hidra
care'nfulecă decenii
De cosmare slute si
livide...
Cresc din
stropul plânsului fierbinte,
Noi oceane între noi si tara;
Pieptul
dă de stâncă înainte,
Si'napoi
în mlastină coboară.
Că dreptatea s'a curvit si minte...
Nărăvită'n târguri teherane,
Stă rânjind la masă cu cei mari,
Să ne pună
pret si pe sumane,
Doar or mai vâna câtiva dolari,
Din vânzări de îngeri
si icoane...
Iar cei dragi, acasă, cu butucii
Ruginind pe inimă si
glezne,
Scriu legende'n codri, cu haiducii,
Ctitorind morminte vii
în bezne
Si urcând martiri pe bratul
crucii...
SCRISOARE
de
Vasile Posteucă
Ades
mă duc cu tine la colhoz,
Si-as
vrea să-ti mângâi mânile cu noduri,
Dar
ochii tăi mustesc tristeti de boz;
Citesc
în ei revolte si prohoduri...
As
vrea să-ti tin frăteste de urât,
Dar
când doinim si ne-amintim de lume,
Vin
comisarii hămăind din rât
Si
ni se umple gândul de huidume...
Cuvântul
de ni-l spunem pentru câmp,
El
scârtâie rugina 'n noi, si geme;
Pe
unde trece bolsevicul tâmp
Cresc
numai spini în urmă, si blesteme.
Intr'un
târziu de-ajungem la bordei,
Ferestrele
se uită 'n gol, a groază,
Spre
crângul unde-au fost odată tei
Si
ne-au roit albinele'n amiază...
Incetul,
prinsi de mrejele tăcerii,
Ne
ospătăm din pânea celor morti,
Cu
stelele de-asupra'ne puzderii,
Si
cu'ntunerecul de iad la porti...
Si'n
lacrimi dăm de ziua luminată,
Când
n'or mai fi călăi si nici roboti,
Si
va'nflori, grădina, tara toată,
Sub
soarele dreptătii pentru toti.
ION
PRĂVALE
de
Al. Gregorian
In
fiecare toamnă ar si ar
Deaciuda
tot pământul.
Mă
frâng pe plug
Cu
soarele'n spinare si cu vântul
Si
inima mi-o'ngrop aprinsă, rug,
Sub
brazdele de tină,
Iar
sufletul mi-l coc mereu
In
spice de lumină.
Din
brate-mi fac secerătoare
S'adun
sub cer - dar cui adun? -
Grămezi
de chihlimbare,
Si'n
fiecare seară
Mă
culc tot mai flămând
Cu
snopi de stele subtioară
Si
Pâinea lunii rumenă în gând
Drept
cină.
Doamne,
sunt chipul Tău: Ion Prăvale!
In
fiecare toamnă seamăn
Si
niciodată nu culeg.
Mereu
mi-s mâinile mai goale,
Că
aurul rodit în vară, geamăn,
Nu
eu, ci hotii îl culeg.
