PROCESUL LEGIONARILOR PARASUTATI -1953

-continuare-

BUDA ION

 Notã biograficã de prof. Marcel Petrisor

Nascut în Ardeal, comuna Bontesti din judetul Arad în anul 1920 din parinti învatatori în aceeasi localitate. La vârsta de doi ani îsi pierde tatal, iar mama sa , Valerica Vujdea se muta în comuna Aciua, azi Avram Iancu, la fratele ei, preotul Petru Vujdea. Aici îsi creste copilul, într-o lume de tara, mirifica, plina de eresuri, legende si povesti. Studiile secundare le face la liceul "Avram Iancu" din oraselul Brad, liceu facut de bisericile ortodoxe din regiunea motilor de pe Crisul Alb. Satul de munte îi modeleaza sufletul, iar scoala îl educa în spiritul unui traditionalism autohton de care nu se va dezice niciodata. Termina cu brio studiile liceale si în 1938, sfatuit de ilustrul profesor Nestor Lupei din Brad, se înscrie la facultatea de medicina din Cluj. La terminarea studiilor universitare, este retinut ca asistent la catedra de ftiziologie a profesorului Danielo, unde îsi desfasoara activitatea pâna în mai 1948 când, urmând sa fie arestat cu grupul Centrului Universitar din Cluj, fuge ascunzându-se prin Muntii Apuseni pe la prieteni si rude. În 1950 paraseste Ardealul si vine la Bucuresti unde îi gaseste pe alti colegi si camarazi scapati de diverse arestari de prin tara. Asa îi întâlneste pe Vasile Vlad, pe doctorul Dumitru Cosma, pe Nelu Dumitreasa, pe faimosul Teo zis "Tigrul"(porecla data pentru felul sau felin de a escamota primejdia) si pe cei din familiile Dinca si Constantin.Activitatea legionara si-a început-o în Ardeal. Implicarea în grupul Samoila-Golea-Tanase, s-a facut dupa venirea la Bucuresti, unde îi întâlneste în diverse familii dintre care deosebit de ospitaliere cu ei s-au vadit a fi Dinca, Ciupitu si Constantin. Cu acestia actioneaza la raspândirea de manifeste în timpul Festivalului Mondial al Tineretului din 1953. Este arestat la Bucuresti în acelasi an, judecat tot atunci de un Tribunalul Militar special. Executat si înmormântat Dumnezeu stie unde.

La 30 de ani de la proces

Pentru Patrie - Revista fortelor Armate M. A. I

 Octombrie 1983

În 1983, la împlinirea a 30 de ani, în lumea libera Miscarea a scos a 3-a editie a "Procesului legionar din România, 1953". Nici guvernul comunist nu s-a lasat mai prejos, si cu aceiasi ocazie revista fortelor armate "Pentru Patrie", nr. 10, din octombrie 1983, a publicat un articol lung în care descrie actiunea cu manifestele dusa de Ion Golea cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului din 1953 cu titlul: "Drum spre neant al tradarii". Îl redam în continuare: Omul ca suma a faptelor sale Era soare, era veselie si foarte multa caldura în Bucurestiul anului 1953. Caldura data de soarele torid, dar si de caldura inimilor tineretului adunat în capitala României noi pentru a-si striga crezul sau: pace si prietenie. Dar undeva, prin niste coclauri sau hrube întunecoase se ascundeau, ca sobolanii, temându-se de lumina, niste rataciti care adoptasera interesele altora ca scop al vietii lor stâlcite. Erau patru cu totii. Tineri si ei, cu trupuri atletice, dotati de natura cu o inteligenta corespunzatoare unor oameni socotiti, dupa toate regulile biologice, normali, cu buna stiinta de carte, care si-ar fi gasit locul, ca toti tinerii tarii în noua orânduire. Pentru ce paseau contra timp? Ce-i facea sa se ascunda? Râul care-si iese din matca, nu mai este râu, ci o revarsare stihinica, tulbure si rau mirositoare. Când au trebuit sa dea socoteala pentru faptele lor, n-au stiut sa arate resorturile care-i propulsasera în afara cursului normal al unei vieti de oameni normali. Niste rataciti. Da, rataciti, dar foarte periculosi pentru societate prin faptele lor abominabile. Cel care se gasea în fruntea lor avea o bibliografie pe cât de romantica pe atât de absurda. Ion Galin (Ion Golea, n. n.), asa se numea, originar din judetul Maramures, a vrut, cu orice chip, sa urmeze exemplul fratelui sau mai mare, Traian, facându-se legionar, prin 1948, tocmai dupa ce patronii legionarismului îsi zburasera creierii în buncarul cancelariei celui de al III-lea Reich, sau atârnasera în streang, conform hotarârii Tribunalului International de la Nuremberg. Un anacronism, desigur, dar este un fapt de viata. Galin Ion fiind student la medicina la Cluj, împreuna cu altii, a trecut la reorganizarea unei grupari legionare, asa cum aflase de la fratele sau ca facuse înainte de razboi, când era student la agronomie în Chisinau. Aventura nu a durat mult, pentru ca organele securitatii poporului, de curând înfiintate (30 august 1948) le-au dibuit urma, facând ceea ce se face în asemenea împrejurari: arestarea "rezistentilor". Galin Ion a reusit sa dispara. Luni în sir rataci în nestire si fara speranta. Îsi formase un mers de nici nu se auzea când calca. La orice fosnet suspect se încorda ca un arc, gata sa se destinda, sa loveasca, sa ucida. Simtea în ceafa suflarea urmaritorului, facându-l sa traiasca un perpetuu cosmar. Lumina si oamenii îi repugnau. Numai noaptea îsi punea pasii în miscare, ca animalele de prada. Într-o noapte de toamna, ploioasa si neagra ca cerneala, daca simturile ascutite l-ar fi tradat, ar fi cazut în mâna urmaritorilor. Se afla în locuinta unui prieten din Sibiu care, desi observase ca ceva nu este în regula cu el, nu stia însa ca Galin se ascundea. Când a aparut ofiterul de securitate, somând gazda sa deschida usa, Galin Ion fulgerator scoase pistolul din teaca de sub brat, trase, sari pe fereastra si disparu în noapte. Urmaritorii savârsisera o grava abatere de la regulile muncii si platisera un tribut greu. Lui Galin nu i s-a mai dat de urma pâna.. În scoala de spionaj Înfruntând riscurile unei calatorii în necunoscut, Galin a trecut clandestin frontiera, ajungând în Germania apuseana, unde se afla si fratele sau înca din timpul razboiului, dupa acea tentativa nereusita de a-l înlatura pe generalul Antonescu de la cârma tarii. O Germanie iesita din cosmarul razboiului, care facea eforturi sa-si vindece ranile, încercând sa dea de lucru tuturor. Ce stia sa faca noul venit? Sa care caramida, sa faca zidarie, ce altceva putea sa faca atunci? Mai întâi trebuia sa spuna ce mai este prin tara si ce speranta mai puteau avea naimitii care nu depusesera armele. "Comandamentul" legionar, în frunte cu Horia Sima, se descurcau de minune cu noul patron: spionajul american. Galin a scris saptamâni întregi zeci de pagini, a desenat, a fixat pe o harta tot ce vazuse si auzise în noua Românie. Si a întocmit o lista lunga de "relatii", descriind pe fiecare, facând recomandari sau exprimându-si îndoieli asupra loialitatii unora... Se contura o misiune pe care avea sa o primeasca, dar despre care, în acel stadiu, nu banuia nimic. Se grozavea ca sa para cât mai interesant si sa intre în gratiile noilor cunostinte, fiind îndemnat în acest sens si de fratele sau. Dupa un respiro de nici doi ani, a ajuns "elev" într-o scoala de spionaj în care se pregateau agenti pentru a fi lansati clandestin în România. Ziua fatidica pentru el a venit a venit în noiembrie 1951 când, dintr-un avion american fara însemne, a fost lansat cu parasuta, în echipa cu un altul, pe dealurile din preajma Agnitei. Au procedat ca si cei dinaintea lor, ca si cei care au urmat: au deschis cusca cu porumbei -postas, în speranta ca vor ajunge acolo unde trebuie, ducând mesajul ca parasutarea s-a înfaptuit cu succes. Au îngropat parasutele, statia de emisie - receptie si cifrurile, dupa care s-au îndreptat spre prima gazda. Au avut noroc: nu au fost azvârliti în strada si nici nu au fost anuntati autoritatilor, caci gazda era un vechi legionar, bine stiut de Galin. Tandemul nu a rezistat în timp, cei doi parteneri ajungând repede la conflict, bataie si "divort". Mai departe fiecare se va descurca cum va putea. Misiunea pentru care fusesera trimisi în România? Ce importanta mai avea acea misiune când asupra capului lor atârna o sabie amenintatoare. Totul era sa-si protejeze "pretioasele" lor vieti. Dar pâna când o puteau face? Promisiunea facuta de "patroni", ca vor fi scosi din România când viata le va fi în pericol, nu capata consistenta. În pericol se aflau de când pusesera piciorul pe pamântul românesc. Si apoi nici unul nici celalalt nu avea posibilitatea de a comunica cu "Centrala", statia de radio se defectase, iar scrisorile, care sa ascunda un scris invizibil, puteau fi periculoase. Asa ca în asteptarea unei schimbari în bine se ascundeau.

Securitatea intra în alerta Mai întâi, ofiterul Saftu, din Brasov, primeste o informatie (1952) cum ca Maria Muncelu (Muscalu, n. n.) ar fi pe cale sa dea nastere unui copil, posibil sa fie facut cu... -- Fugi dom - le, ca ala se afla în Germania; chiar zilele trecute rudele sale au primit o scrisoare de la el. -- Totusi, nimeni nu cunostea sa aiba un prieten...Face si cam multe târguieli..., a cumparat si câteva perechi de ciorapi barbatesti. Stiti, înainte de a fugi din tara Galin, erau ca si casatoriti. -- Bine. Daca mai afli ceva, sa-mi spui. Si cu asta pretioasa informatie a fost cusuta la dosarul Galin, fara sa se ia vreo masura de verificare a ei. Saftu, de altfel un ofiter competent, lucra în alt gen de probleme si nu avea habar de agenti parasutati sau trecuti altfel granita tarii. El a gresit grav când nu a prezentat informatia sefilor sai care, desigur, i-ar fi înteles tâlcul, luând masurile ce se impuneau. În acest caz, faptele descrise în continuare, nu ar mai fi avut loc si ar fi fost mai bine asa. Dar întâmplarea determina fapte neprevazute, schimba destine... Galin Ion parasise gazda din Brasov si se mutase în Bucuresti. E un fel de a spune se mutase, pentru ca prietenul fratelui sau, legionar si el, la care apelase pentru gazduire, îi spusese scurt: -- Fugi. Nu te-am vazut, n-am auzit de tine. Dispari, ia de aici, si îi întinse o suta de lei. Câteva nopti a dormit în Gara de Nord. A sondat o a doua cunostinta, tot un legionar. -- Mai mult de trei zile nu te tin. Întelegi cât risc eu... Galin, în disperare a recurs la un siretlic. În prag de seara, a acostat pe strada o tânara, pe care invitat-o la cinematograf. Am un bilet în plus si daca va face placere... Norocul i-a surâs, fetei i-a facut placere compania tânarului chipes, cu trasaturi viguroase. Locuia singura într-o garsoniera. Ba mai avea o locuinta si într-o comuna de lânga Giurgiu, unde îsi exercita meseria de doctorita. Nici ca se putea mai bine pentru Galin: gasise un adapost sigur. Dar cât de sigur poate fi adapostul unui clandestin? Pe prietenul care-l gazduise câteva nopti si care la plecare îi daduse o suta de lei, îl "usurase" de buletinul de identitate, pe care lipise fotografia sa. Oricum, avea un document. Vazând ca totul îi merge bine, a început sa capete curaj, iesind "în lume", cum se spune. Numai ca tot ce-i mult, strica. Si lui Galin acele plimbari în lumina zilei, prin Bucuresti si prin comuna unde "logodnica" exercita nobila meseria de medic, i-au daunat. -- Alo! Securitatea? Aici un binevoitor. L-am vazut prin Bucuresti pe Galin Ion, fost student cu mine la Cluj. Cine sunteti dvs. ?, întreaba ofiterul de la celalalt capat al firului. Dar mai mult de faptul ca Galin fusese student la medicina si ca, dupa cum auzise el, ar fi fugit în Germania, binevoitorul nu a vrut sau nu a stiut sa mai spuna ceva. Investigatii, cautari febrile, sperante si îndoieli. Locotenentul Ileasa Mihai, care primise de la maiorul Hontau misiunea sa verifice acea informatie, a facut primul drum la Cluj. Da, Galin Ion, student la medicina, în anul trei la facultate, nu se mai prezentase la cursuri si la examene, motiv pentru care fusese exmatriculat. Locotenentului Ileasa nu i-a fost greu sa afle povestea lui Galin din 1948, inclusiv o lista a celor implicati în organizatia legionara depistata atunci. Pe drumul de întoarcere spre Bucuresti, ghemuit într-un compartiment de clasa a doua, îsi lasa gândurile sa zboare în voie. Pentru ce Galin îsi calauzise pasii pe o cale care ducea la pierzanie? Ce resorturi intime actionasera de-i formasera convingeri atât de puternice? Sau poate simplu spirit de aventura? Un ratacit ca toti ratacitii? Iesind din reverie, locotenentul începu sa încropeasca un plan de actiune, prin care sa-l dibuie pe Galin. "Mai întâi am sa-l caut pe prietenul sau bucurestean, inginer Dinca Gheorghe." Despre prietenia cu studentul Dinca de la Politehnica, îi vorbise unul dintre fostii colegi ai lui Galin, ramas asistent la medicina. -- Erau prieteni la catarama, dom'le. Dinca a fost cercetat în afacerea legionara, dar a scapat. Prieten tot atât de bun fusese si cu Budaru (Buda Ion, n. n.), tot medicinist, si cu Stamate (Vlad Mihai Vasile? n. n.) de la geologie. Astia doi au disparut si ei odata cu Galin. Se strânge cercul Undeva, la periferia Bucurestiului, pe Pantelimon, locuiau parintii inginerului Gheorghe Dinca. O casa de chirpici, de oameni modesti, facuta si ea cu sacrificii. Mândria lor era fiul lor, Gheorghe, ajuns inginer, depasind conditia parintilor si a tuturor neamurilor din partea mamei si din partea tatalui. Numai ca Gheorghe nu gândea cum trebuie, nu gândea în spiritul vremurilor noi. Tata, ca muncitor se bucura de înnoirile ce cuprinsesera tara, în timp ce fiul gasea tot feluri de cusururi. Si-l mai supara ceva pe tata: acele aparitii: Budaru, Stamate. "Pentru ce vin si pleaca numai noaptea? Iar daca ramân si peste zi de ce nu ies din sopron?" În curtea casei, cum se intra, pe stânga, se afla sopronul pentru lemne si depozit a tot felul de angarale: butoaie dogite, maturi tocite, sapa, hârletul, grebla. În ultimii doi-trei ani Budaru si Stamate facusera - împreuna sau separat - nenumarate vizite familiei Dinca, atâta timp cât Gheorghe nu se însurase si locuia aici. Pe urma, dupa plecarea lui Gheorghe, disparusera si cei doi. Din luna mai 1953, au reaparut si odata cu ei înca unul, caruia îi spuneau Nelu. Mestereau ceva în sopron. Ce anume, batrânul nu stia si nici nu avea voie sa intre acolo, atâta timp cât ei "lucrau". -- Vom inventa ceva grozav, tata, încerca Gheorghe sa-l linisteasca. Ai sa fii mândru de mine, mai adaugase el, apelând la coarda sensibila a batrânului. "Inventie" se numea activitatea subversiva - contrarevolutionara. În acest sopron darapanat, "mândria" batrânului Dinca, inginerul Gheorghe Dinca, împreuna cu cei trei "prieteni": Galin Ion, Budaru Ion si Stamate Constantin, au "inventat" cum se confectioneaza manifeste calomnioase, cu ajutorul carora sa informeze "corect si cinstit" pe participantii la Festivalul Mondial al Tineretului, despre realitatile din România, în urma "uzurparii drepturilor si libertatilor sarmanului popor român". Aici, în sopronul darapanat, cei patru au redactat un text "trasnet", pe care l-au tradus în cinci limbi (germana, engleza, franceza, spaniola si rusa), au confectionat matrite, au reparat un vechi gestetner, gasit în podul casei în care se mutase inginerul Dinca, cu tânara lui sotie, au multiplicat în câteva sute de exemplare "manifestul" care avea sa "demonstreze" ca "mai sunt si români ce nu dorm, nu înclina steagul". Dar actiunile bine gândite si corect executate ale organelor de securitate condusesera la identificarea lui Galin Ion, a gazdei sale doctorita Capraru, precum si a tot felul de alte legaturi ocazionale. Se stabilisera si vizitele pe care le facea cu regularitate inginerului Dinca la noua sa locuinta sau la locuinta parintilor acestuia, din Pantelimon. Si astfel se adunase un material voluminos, care, pentru a fi triat, selectat, clasificat, necesita o munca uriasa. Forte erau putine si nu tocmai experimentate. În proportie de 80 la suta erau tineri între 20-25 ani, cu 2-3 ani în munca de securitate. Erau însa entuziasti si cu simtul datoriei foarte dezvoltat. Maiorul Hontau, locotenentul Ileasa si ceilalti colegi antrenati în afacerea Galin depuneau maximum de efort pentru a desira ghemul ce se arata a fi destul de încâlcit. Se lucra cu sârg, dar si cu multa prudenta. Ofiterii au apreciat ca nu si-au facut pe deplin datoria, când în luna urmatoare - august - din ancheta celor arestati au aflat - în sfârsit - ca ei sunt autorii manifestelor tiparite si difuzate. Aflasera si ei de manifestele difuzate în zilele Festivalului, dar nu-si imaginau ca prezenta în sopronul batrânului Dinca a lui Galin si a prietenilor sai ar avea vreo legatura cu aceasta. Crezusera ca aici ei încercau sa repare statia de radio emisie - receptie, cu care fusese parasutat Galin si care, într-adevar, era defecta. Ca acest grup era foarte preocupat sa puna în functie statia de radio, rezulta si dintr-un raport înaintat de Galin "Centralei", printr-un curier, raport intrat în fotocopie, în posesia lui Ileasa. "Echipa functioneaza ca un ceasornic. Pot furniza infirmatii pretioase, dar nu le pot încredinta oricui. Si asa am riscat cu cele câteva ocazii, sper ca ati primit materialele. Pacat ca-i statia defecta. Sper ca în curând sa functioneze." Lui Ileasa nu-i ramânea decât sa introduca în "dosarul Galin" si asa destul de voluminos, înca o fila, care încrimina pe acesti înraiti. Scurt epilog pentru tradatori În procesul care a avut loc în octombrie 1953, în Bucuresti, Galin Ion, Dinca Gheorghe, Budaru Ion, Stamate Constantin, au fost condamnati la moarte. Sentinta a fost dusa la îndeplinire.

Neagu Cosma

Marturia lui Constantin Aronescu - Baragan privind Actiunea lui Ion Golea la Festivalul Mondial al Tineretului Comunist

În august1953 l-am întâlnit pe unul din "CEI TREISPREZECE"

Început de august 1953. Tara traia zile de restriste. Închisorile erau pline, iar satele pe jumatate pustii. Taranii erau în parte arestati, iar altii fugiti care încotro. Deposedati de rodul muncii lor de-o viata, ei erau acum privati de cele mai elementare drepturi si jecmaniti chiar si de uneltele necesare îndeletnicirii lor zilnice. Hartuiti, îngroziti si adusi la disperare, îsi vorbeau doar în soapta când se întâlneau pe ulita. Orasele traiau si ele aceiasi atmosfera de groaza. Bucurestiul îsi etala pe strazi figurile fantomatice ale cetatenilor sai flamânzi. Pentru a îngrozi si mai mult lumea, regimul a recurs la metodele cele mai macabre, întâlnite doar în filmele cu Frankenstein. Dimineata scoteau cadavre din închisori si le expuneau pe Lipscani, la Sf. Gheorghe si pe alte strazi. Numai îngrozindu-i în acest fel mai puteau stapâni populatia sa nu izbucneasca în revolta deschisa, din cauza mizeriei si lipsei totale de alimente. Toate rezervele tarii si toata productia luau drumul Rusiei. Singura grija a regimului era sa-si asigure o securitate si o militie credincioasa care, desigur, nu duceau lipsa de nimic. Pe acest fundal tragic au venit ziarele sa anunte ca în luna august va avea loc în capitala Festivalul Mondial al Tineretului. Erau asteptati zeci de mii de tineri din toate tarile lumii. Imediat au aparut pe piata, ca din pamânt, pâine, brânza, carne, unt, bere, vin, fructe si câte altele. Bucurestenii au cazut ca paralizati la vederea tuturor acestor bunatati si nu le venea sa creada ca ele vor disparea din nou dupa doua saptamâni, când Festivalul va fi terminat. În 1953 eram student, si ca atare eram obligat si eu sa conduc grupuri de oaspeti participanti la Festival, de la hotel sau camin, la salile de spectacole sau în diferite parcuri. Primele zile ale Festivalului erau rezervate contactelor, schimbului de baticuri si insigne. Securistii însa misunau peste tot, împânzind multimea. Numai strainii aveau voie sa vorbeasca. Noi eram "gazdele", si dupa logica bolsevica "gazdele nu vorbesc", dar, cu toata interdictia Securitatii, contactele noastre cu strainii n-au putut fi oprite. Într-o seara libera ma gasea cu un grup de colegi în fata Salii Dalles. Bulevardul fiind larg, grosul promenadei se mutase pe aceasta artera. Stateam cu totii rezemati de barele din fata micului, dar celebrului edificiu, care acum este mascat cu un falset de bloc asezat în fata lui pentru a întregi linia arhitectonica a acestei artere. Priveam la proaspetii trecatori pe strazile Bucurestiului cu aerul lor nonsalant, caracteristic tarilor de unde veneau. Când se ivea câte un grup de rusi le întorceam spatele. Era destul de animata aceasta prima seara a Festivalului si aveai impresia ca promenada de pe b-dul Elisabeta se mutase pe b-dul Bratianu. Multimea oaspetilor misuna peste tot. La un moment dat, zaresc venind dinspre Circul de Stat un grup care parea mai preocupat, mai prins în discutii, spre deosebire de celelalte care treceau degajate. Ceva m-a intrigat si m-am saltat în vârful picioarelor, deoarece mi se blocase privelistea. În acest timp, grupul cu pricina s-a apropiat. Când a traversat str. Batistei si a ajuns în fata Creditului Minier, am vazut ca acesti tineri, în majoritate francezi, ascultau la unul din mijlocul lor care le vorbea limba si care era foarte aprins. Avea vârsta studentiei, arata o fata deschisa, de statura mijlocie, îngrijit îmbracat într-un costum de vara. Parea însa un intelectual format, inteligent si vorbea cu multa ardoare. În primul moment am fost derutat. Credeam ca se cearta cu ei. Noi, gazdele, pândeam fetele si vânam insigne, baticuri, maieuri si chiar camasi, caci Festivalul a prilejuit un târg la negru de podoabe marunte tineresti. Atunci am facut prima oara cunostinta cu expresia "business". Grupul care se apropia, din când în când se oprea uluit de relatarile vorbitorului. Cu cei trei ani de franceza din liceu nu puteam întelege prea bine, decât ca era vorba de o nemultumire de ordin politic. Pe mine ma fura si muzicalitatea limbii, dar totusi din cuvintele prinse am priceput cam ce spunea acest tânar ardent. Avea un proces psihic foarte rapid si întoarcerile lui bruste catre unul si altul tradau circumspectie. Ochiul sau de argus si-l tot rotea pe la margini. Îmi aduc aminte ca tinerii oaspeti erau aproape intimidati de vorbitor. Unul din ei, de care nu-mi dadeam seama daca s-a atasat atunci grupului, sau de mai înainte, aproba vadit tot logosul aprins si convingator al tânarului iradiant. Apoi a facut din nou câtiva pasi, târând grupul ca hipnotizat dupa el. Vedeti, parea ca spune, tara toata e o închisoare. Exploatarea se vede si în înfatisarea celor de pe strada. Asa arata muncitorii în tara voastra? Pâna mai ieri aceste vitrine erau complet goale. Nimic în ele. Absolut nimic. Acum, pentru ca ati venit voi, le-au umplut, dar dupa plecarea voastra totul va dispare. Venirea voastra aici este si un prilej de torturi pentru noi, caci dupa ce voi veti fi parasit tara, o insigna sau un alt lucru de-al vostru gasit la careva va fi piesa de acuza. O vorba de-a voastra adresata unui tânar de-al nostru este înregistrata si devine motiv de condamnare. Cuvintele lui erau însotite de gesturi care accentuau o profunda nemultumire. La un moment dat pledoaria i-a fost întrerupta de un tânar francez, care parea ca se scuza, spunând ca el n-a stiut ca situatia este atât de îngrozitoare în România, pentru ca altfel n-ar fi acceptat sa vina. Manifesta o vadita jena, proprie omului cinstit. Apoi le-a vorbit de sclavia comunista, de închisori, de cruzimile regimului si de barbaria rusa. Am înteles ca acesta trebuie sa fie mesajul adevaratului popor român ce-l adreseaza oaspetilor. M-am tinut de grup pâna la cofetaria Scala. Îmi venea parca mai usor sa-i înteleg pe tinerii francezi care comentau ca la Marsilia, Toulon si Paris lor li s-a spus ca vin într-o tara bogata, care nu duce lipsa de nimic. Domnul acela cu atitudine aprobativa era mereu acolo, dar deodata am observat ca-i face un semn oratorului, care s-a întrerupt si a plecat. Mai departe s-a atasat altui grup. A fost probabil semnalul unui pericol ce se apropia. Pentru flacara patriotica din inima acestui tânar, pentru cutezanta lui de a vorbi chiar în bârlogul fiarei, pentru frumusetea faptei sale, l-am numit "Ferante Pala, omul liber", dupa eroul din romanul lui Stendhal. În camin, dupa aceea, îmi întrebam colegii daca l-au mai vazut pe Ferante Pala, omul liber. Când a început anul scolar, îl cautam prin cantine, pe culoarele de la Filologie, Drept, Arhitectura, dar n-am mai dat de el. Dupa frunte si statura l-as fi cunoscut dintr-o mie. Meteoricul tânar disparuse. A ramas asa cum l-am vazut în fata Sali Dalles: incandescent, hotarât, divin. A venit apoi procesul celor treisprezece legionari parasutati de americani, tinut în luna octombrie. Din relatarile ziarelor puteam banui ca tânarul meu Ferante Pala ar fi fost Ion Golea, autorul manifestelor care au dat peste cap întreg efortul regimului de a prezenta situatia noastra interna, miilor de straini veniti la Festival, ca pe o "fericire socialista". Peste 30 de ani, în lumea libera, am dat peste o fotografie unde l-am identificat. Era cu adevarat el, Ion Golea, unul din cei treisprezece care s-au întors în România, tara a legendelor, pentru a se lua de piept cu fiara, intrând astfel ei însisi în legenda.

Constantin Aronescu-Bãrãgan

ANEXE

Manifestul pentru strãini

 Festivalului Mondial al Tineretului, August 1953 la Bucuresti.

Prieteni strãini

România reala, care lupta în munti si sufera în închisori, va spune: Bine ati venit! Cei care ne conduc azi vor face totul spre a va împiedica sa cunoasteti adevarul asupra tarii în care va aflati. Un munte de minciuni a fost ridicat între voi si noi. În primul rând, guvernul a chemat la Bucuresti pe toti agenti sai de prin orase si sate, pe toti copiii smulsi din familiile lor si crescuti prin fabrici în cultul urii pentru tot ce nu este sovietic. Luni întregi ei au fost instruiti si apoi tinuti în cantonamente spre a învata cum sa se poarte la Festival, ce sa raspunda, cum sa minta. Acestia sunt singurii oameni care au dreptul sa va conduca si au datoria sa va supravegheze, în timp ce populatia este tinuta departe prin concentrari ad-hoc, prin arestari si obligatii de serviciu, sau pur si simplu prin teroare. Organizatiile politice au cerut salariatilor sa ocoleasca mai cu seama delegatiile apusene, "compuse din spioni si dusmani de moarte ai poporului român". Minciuna este si ceea ce vedeti în acest oras. Într-o saptamâna capitala noastra înfometata si-a schimbat complet înfatisarea. Vitrinele în care pâna mai ieri se gaseau doar ghivece cu flori, portrete si lozinci, sunt acum relativ încarcate de marfuri. Au aparut untul, ouale, vinul. Se gasesc prajituri si bomboane. Pâinea din comertul liber, care putea fi cumparata numai pe baza buletinului de populatie în cartierul respectiv, pentru ca taranii flamânzi sa nu o poata capata, se gaseste astazi pretutindeni, ca si franzela si chiflele. Toate acestea au facut sa dispara cozile care ne storceau zilnic ultimul rest de energie, dupa 10 ore de munca normata. Dar si în alte privinte capitala nu mai este de recunoscut. Afisele despre "atâtatorii la razboi", caricaturile uriase, gazetele de strada sau de perete, cuprinzând cele mai înveninate calomnii, au fost înlocuite prin inscriptii ce propovaduiesc pacea si prietenia. Steagurile rosii - în proportie oficiala de 3 la 1 cu cel tricolor - au fost înlocuite cu drapelul national, iar enormele stele rusesti au fost demontate si coborâte în pivnita. Ele vor fi puse la loc dupa plecare dvs. Daca va este greu sa întelegeti toate acestea, amintiti-va din istorie ca mistificarea în proportii nebanuite este o veche specialitate ruseasca. Potemkin a folosit-o primul, ridicând în Crimeea sate din decoruri de scândura vopsita. Capitala RPR este astazi un astfel de sat al lui Potemkin. Aceeasi minciuna domneste în viata noastra politica si sociala. România este în realitate o tara ocupata militareste, dar pe care invadatorul o sileste sa-si proclame în fata întregii lumi libertatea si recunostinta pentru el. În mare masura însa, asa numitul nostru comunism, este o mistificare. Imperialismul moscovit a avut întotdeauna nevoie de un instrument ideologic care sa-i usureze penetratia peste hotare. În sud, fata de popoarele slave din jurul nostru, ideea panslava. Azi, mijlocul de a însela multimile îl ofera comunismul, caci între principii si aplicarea lor este o deosebire de neînteles pentru cei ce respecta logica si buna credinta. La început, proletariatul nostru a putut crede ca inegalitatea de avere în România va fi rezolvata în favoarea sa, dar n-a trebuit sa treaca mult spre a vedea ca tot ceea ce era luat din mâna claselor avute, pleca într-un fel sau altul, în Uniunea Sovietica. Astfel, îndata ce industria a devenit sector socialist, ea a fost obligata sa lucreze pentru pretinsul nostru export, în baza caruia RPR primeste de exemplu 0,25 lei pentru o pereche de bocanci trimisi în Rusia, adica pretul unui pahar de sifon. În sectorul rural, mosiile ramase dupa prima expropriere din 1945 n-au mai fost împartite taranilor, ci au devenit "gospodarii de stat", care trimit tot ce produc peste granita. Aceasta face ca Uniunea Sovietica sa fie astazi singurul latifundiar din România. La rândul lor, zacamintele si industria petroliera au fost luate în întregime de sovietici, devenind binecunoscutul Sovrompetrol, ale carui produse sunt asa de rare pe piata interna, încât populatia s-a întors la opait. Într-un cuvânt, tot ceea ce a devenit "sector socialist", inclusiv Sovromurile, a fost scos din circuitul economiei nationale si a devenit domeniul de exploatare sovietica. Cât despre taranul român, ordinea comunista însemneaza pentru el o iobagie mai grea decât oricare alta din trecutul îndepartat. Stapânirea de azi îi rapeste de pe propriul sau pamânt dijma cea mai ridicata ce s-a pretins cândva în aceasta tara, iar cotele de lapte, carne, lâna, sunt o nerusinata hotie. Întreaga primavara, când comunistii au pregatit Festivalul, taranul acesta flamând si gol a adus la oras câte 2-3 litrii de lapte tras de la gura copiilor, schimbându-l pe bucati de pâine, pe care militia nu-i îngaduia sa si-o cumpere singur, sub pedeapsa de a fi ridicat de acasa si dus pe o zi la munca fortata. De altfel aceasta discriminare în paguba taranului - pe care o reflecta pâna si regimul de vânzare a pâinii sau a altor produse alimentare si industriale - este urmarea fireasca a punctului de vedere oficial, dupa care taranimea formeaza o categorie sociala inferioara, caci desi în republica noastra de "democratie populara", muncitorii agricoli reprezinta 80% din totalul populatiei, ei nu fac parte din "clasa muncitoare", fiind numai niste "tovarasi de drum", tolerati de nevoie. De aceea ei nu pot aspira, nici macar formal, la conducerea treburilor obstesti, care este apanajul exclusiv al proletariatului, adica a minoritatii de cel mult 11%. Când va formulati teoretic concluziile cu privire la ordinea politica ce domneste la noi, amintiti-va aceste realitati statistice, care prin nimic nu pot fi subtilizate. Dar cel putin daca proletariatul ar fi multumit cu regimul care îi proclama pretutindeni hegemonia. Câstiga oare muncitorul român atâta cât sa-i îngaduie sa traiasca în conditii normale de hrana, locuinta si îmbracaminte? Întrebati pe primul acar de tramvai pe care îl gasiti în strada, cât câstiga lunar si veti afla ca salariul sau este de 280 lei pentru cel putin 10 ore de munca. Puneti aceiasi întrebare tinerei muncitoare de fabrica ce va însoteste pe strada si, daca nu minte, va va spune ca salariul ei nu trece de 350 lei pentru acelasi numar de ore. Calculati apoi ce s-ar putea cumpara cu aceste salarii - daca bineînteles va exista totdeauna marfa - stiut fiind ca pâinea alba este 4,35 lei kg, untul 27 lei, carnea la târgul liber 16 lei, uleiul de floarea soarelui 40-45 lei. Considerati apoi preturile articolelor de manufactura, pe care le vedeti în vitrine, desi si acestea au fost serios modificate în vederea Festivalului, ceea ce explica marea afluenta de cumparatori în magazine, ceea ce va mira. Un costum de haine gata, care foarte probabil nu este mai bun decât cel pe care-l purtati, costa la Bucuresti 850 lei, iar o pereche de pantofi nu prea frumosi, 200 lei. Aceste câteva cifre va vor face sa întelegeti care sunt posibilitatile de trai ale muncitorului nostru. Nu uitati însa ca pâinea alba, untul si untdelemnul, untura, carnea si zarzavaturile - care sunt trimise în Uniunea Sovietica, unde pretul lor a fost redus cu 50% la instalarea lui Malenkov - au lipsit aproape cu desavârsire înaintea Festivalului, ca si articolele de îmbracaminte necartelate. Situatia va fi cu siguranta si mai grea dupa plecarea dvs. Tabloul conditiilor de viata din RPR mai trebuie întregit cu alte câteva aspecte esentiale. Ceea ce striveste pe muncitor si în special pe salariatul român, împingându-l catre cea mai periculoasa epuizare fizica si morala, este pe de o parte jugul normelor, iar pe de alta parte, asa numitele sarcini obstesti si ideologice. Daca la noi salariile sunt atât de disproportionat de mici, faptul se datoreaza si preocuparii haine de a face ca munca sa atinga cu orice pret rentabilitatea maxima posibila, indiferent de urmarile ce le-ar avea pentru muncitor. "Cincinalul în patru ani" al lui Gheorghiu Dej este cea mai buna ilustrare a acestui principiu, caci împins de nevoie si de foame, muncitorul nostru se sileste sa "sparga normele", adica sa câstige prin supramunca un adaos de salariu. De aceea în RPR se munceste astazi ca într-o colonie sovietica de detinuti - o colonie creata nu într-o insula de la capatul pamântului, ci într-o tara de cultura, care a cunoscut tiparul înaintea Rusiei însasi. Ca sa nu-si gaseasca vreme sa cugete asupra mizeriei sale externe, ceea ce l-ar împinge sa se rascoale, salariatul nostru are si obligatia de a participa, în afara orelor de program, la sedintele de productie, de sindicat, de limba rusa, marxism si "Arlus" (Asociatia româna pentru legaturi cu URSS), cu ajutorul carora el descopera mai ales ca, în tara sa, tot ceea ce nu este obligatoriu este interzis. Aceste sedinte îi ocupa în mod obisnuit, toate zilele saptamânii, cu exceptia sâmbetei. Salariatul mai este îndatorat sa mearga la parade, purtând portrete rusesti, lozinci sau steaguri rosii. Daca la sedinte el a trebuit sa aplaude în picioare ori de câte ori îi cerea ritualul, la manifestarile de strada are datoria sa cânte sau sa scandeze lozinci. Toate aceste "sarcini" trebuiesc îndeplinite punctual, cu "constiinciozitate". În caz de abateri, absente, evaziuni, este denuntat masei în sedinta largita si, în sfârsit, daca abaterile se repeta, este licentiat din slujba ca dusman al clasei muncitoare. Rezultatele acestei mizerabile apasari morale care degradeaza si distruge, lunga subalimentatie si oboseala se vad pretutindeni. România este astazi tara cu cel mai mare procent de mortalitate infantila din lume, cum rezulta din raportul recent al Organizatiilor Natiunilor Unite de la Geneva. Oamenii înca tineri au corpul ros de boli si sunt epuizati. Tuberculoza si maladiile nervoase fac ravagii de neînchipuit. Daca vreti sa aveti dovezi concrete în aceste privinte, cercetati sanatoriile TBC sau Spitalul Central de boli mintale din Bucuresti, unde veti gasi ca majoritatea covârsitore a bolnavilor o formeaza muncitorii si functionarii subalimentati, epuizati de munca si înfricosati de restrictii, care în ratacirea lor continua si acolo sa-si faca normele si sa se autocritice. Acest aspect al nebuniei, cu radacini directe în conditiile noastre sociale, a facut obiectul unor repetate referate ale corpului medical catre Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. Nu e de mirare deci, ca în tara noastra domneste pretutindeni o revolta surda, ca în munti generalul Arsenescu comanda grupuri organizate de rezistenta, ca cel putin 600.000 dintre cei mai buni români putrezesc în închisori sau mor muncind la Canalul "Dunare-Marea Neagra" sau la Bicaz. Guvernul comunist ar fi maturat în câteva ceasuri daca nu l-ar apara trupele sale de securitate, foarte bine platite si mai ales, daca nu ar fi protejat de diviziile sovietice raspândite peste tot si camuflate prin paduri. Va aratam toate acestea pentru ca dvs. ati venit la Bucuresti în numele pacii, al progresului si al tineretii. Dar va rugam sa credeti ca noi pretuim pacea cel putin tot atâta cât si dvs., mai ales ca la noi razboiul continua si azi, dupa 12 ani. Fiecare familie româneasca îsi are jertfele ei în aceasta lupta interna, pe care un guvern, care nu cunoaste decât teroarea si propaganda, v-o ascunde cu discursuri si scamatorii. Românii doresc din tot sufletul pacea, dar nu pacea tâlharului care o pretinde numai ca sa se poata bucura în liniste de prada sa. Va dam de asemenea aceste informatii deoarece adevaratul progres nu are nimic de-a face cu ceea ce vedeti dvs. în jur. În ultimul deceniu lumea a facut un impresionant pas înainte în domeniul tehnicii si al stiintei, dar noi nu beneficiem înca de noile descoperiri. Întreprinderile statului sunt obligate sa întrebuinteze instrumente si aparate vechi, cumparate de la particulari prin mijlocirea comertului de consignatie, care este tolerat tocmai din aceasta cauza. Simpla existenta a acestui comert de aparate vechi este cea mai buna dovada de a carentei tehnicii noastre, de altfel împreuna cu Uniunea Sovietica, "tara cea mai înaintata din lume". Un fapt petrecut cu ocazia venirii dvs. este tot atât de graitor: delegatiile care au adus cu ele autoturisme de tipuri mai noi au fost împiedicate sa le foloseasca, deoarece provocau prea multa mirare în publicul românesc, pe care oficialitatea se sileste în tot chipul sa-l convinga ca progresul vine numai de la rasarit. S-au dat chiar dispozitii membrilor de partid sa tagaduiasca existenta si caracteristicile acestor masini, ceea ce aminteste un alt fapt asemanator, dar din pacate mult mai grav: acum câteva luni, în sanatoriile TBC, unde descoperirea Rimifonului a adus legitime sperante printre bolnavii care l-au cerut cu insistenta, s-a comunicat prin afise ca acest medicament este un leac fals, folosit de capitalisti numai pentru a se îmbogati. Iata o pozitie fata de stiinta si progres, la care desigur ca nu v-ati gândit pâna acum.. În sfârsit, ne adresam dvs., tineret strain, pentru ca la vârsta pe care o aveti v-ar fi imposibil sa nesocotiti adevarul si valorile morale. De aceea, ceea ce vedeti la noi s-ar putea sa aiba pentru dvs. o mare însemnatate daca veti interpreta corect realitatile. Situatia din România subjugata este datatoare de seama pentru toate tarile de sub dominatia rusilor si denunta astfel, în fata dvs. întreaga mistificare mondiala a Moscovei. Acei ce credeti în comunism, sunteti astazi în situatia în care s-au aflat Gide si scriitorul român Panait Istrati, cu prilejul vizitelor lor în Uniunea Sovietica: ei s-au înapoiat de acolo absolut convinsi ca Sovietele au tradat toate idealurile sociale pentru care acesti doi gânditori luptasera întreaga lor viata. Daca veti sti sa va documentati singuri, fara ajutorul interpretilor scoliti, mincinosi, care va dau mereu ocol, dvs. veti ajunge la acelasi rezultat la care au ajuns Gide si Panait Istrati. Drumul în România va va ajuta astfel sa iesiti din robia unei minciuni care va falsifica judecata, facându-va instrumentele oarbe ale celei mai degradate tiranii.

MANIFESTUL PENTRU ROMÂNI

 TINERI ROMÂNI CARE PARTICIPATI LA FESTIVAL

Cu ocazia trâmbitatului "festival" aveti o datorie sfânta catre Tara si anume: <<Dezvaluiti delegatiilor tarilor participante viclenia mârsava a comunistilor care au transformat frumoasa noastra tara într-o închisoare. Spuneti-le si aratati-le cu aplica comunistii doctrina lor pentru a robi si asupri masele muncitoresti. Dezvaluiti-le asa zisa lor cultura si superioritate tehnica. Explicati-le ca "democratia" sovietica nu e de cât sclavie: sclavia mintii si a trupului. Spuneti delegatilor celorlalte tari ce înteleg diavolii rosii si satrapii lor comunisti prin "gospodarie colectiva", prin unitati si munca voluntara" prin "pace" si "prietenie". Explicati-le ca s-a luat hrana de la gura muncitorilor - chiar si de la gura copiilor - pentru a se da mâncare din belsug delegatiilor straini. Vorbiti-le ca un adevarat tineret român si nu ca purtatori de cuvânt al U.T.M. -ului. Acesta este sfatul nostru, al tuturor Românilor adevarati, adresat asupritorilor sovietici: "Zi de zi voi vorbiti despre pace si prietenie. Daca într-adevar doriti pace, dovediti aceasta prin fapte si lasati-ne liberi. Nu vrem , pe pamântul nostru scump, armatele voastre harparete si asupritoare, politrucii vostri salbatici si hotii vostri . care nu ne-au adus decât violenta , foamete si suferinta! Atâta vreme cât ei vor ramâne în mijlocul nostru va fi razboi, nu pace, ura, nu prietenie. Plecati! Iesiti din Tara! Duceti-va la voi acasa!">> Biata noastra Tara asuprita ne cere ca noi sa tinem aprinsa flacara adevaratei libertati si sa aparam patrimoniul nostru national. Alaturati-va noua si pregatiti-va în taina pentru marea zi când vom lua parte la eliberarea Tarii de muscali. Dumnezeu si lumea libera e cu noi!

 TRAIASCA TINERETUL ROMÂN!

 TRAIASCA ADEVARATA PACE SI PRIETENIE ÎNTRE POPOARE!

 TRAIASCA ROMÂNIA ÎNTREGITA SI INDEPENDENTA!

Treceti aceasta prietenilor de încredere.

BALADA CELOR TREISPREZECE

 - variantã -

Ce vorbã sã cadã
In ritm de baladã?
Ce cuvânt sã vinã
In plâns si suspinã,
De cei treisprezece,
Morti în sfânta lege?
Treispe feciori
Ca treispe bujori,
Morti pentru dreptate,
Pentru libertate,
Pentru toti din noi,
Toti morti ca eroi.

Toti, unul si unul,
Sã sfarme cu pumnul
Stânca, cât îi ea
De mare si grea,
Muntii, cât îs ei
De mari si de grei.
Cinci Ioni sprintari,
Cu trup de artari,
Vlad si cu Lisandru,
Lujere de leandru,
Erich, pãrul lui
Spicul grâului,
Mircea si Gavril
Cu ochi de copil,
Gheorghe si-Aurel,
Blândete de miel,
Si Golea cel tânãr,
Ce purta pe umãr
Goruni printre stele
Si mesaje grele.

Toti, acelasi leat,
Au descãlecat
In tara de loc,
Din pãsãri de foc,
De prin alte zãri,
De peste mãri si tãri,
La stiut hotar,
In luna lui jar,
Când aprinde dor,
Luna lui Cuptor.
In tara strãbunã,
Tara lor, cununã,
In tara cu nuci,
In noapte de tuci.

Stele i-au adus,
Luna i-a ascuns.
Noaptea îi fereste,
Ciutele-i hrãneste,
Adãpost îsi sapã,
Apele-i adapã,
Si cu pasi mãrunti
Vin în jos pe munti,
Cu albul zorilor
In sfârcul sprâncenelor.
Cãrarea-i în douã
Si-s botezati cu rouã,
Si-acei treispe feciori,
Ca treispe bujori,
Când calea-i abate,
Hãlãduesc prin sate,
Prinsi în brâu cu flori,
Treispe sãrbãtori.
Cu flinte 'narmati,
Treispe soldati.

Si-apoi s'au depãrtat,
In oras svon au dat,
Cutezând cu fiara,
Ce ne-a vândut tara,
Si dusu-le-a sfat
La cei în oftat,
Si le-au spus la tineri
Cin-ne stã pe umeri.
La toti de departe,
Din tara pe moarte,
Plinã de orori
Si de trãdãtori.
Român de-i auzea,
Inima-i crestea,
Si se întrema
Ca izvoarele
Când dã soarele,
Ca pâraiele
Când dau ploile.

Si era brodealã
Sã dea la ivealã
Criminali cu fise
'Ntr'un cer de afise.

Dar zile cu soare
Nu-s fãrã trãdare...

Si numa'ntr'o zi
Fiara auzi
Svoana cã în tarã
Va fi foc si parã.
Comunista pleavã,
Plinã de otravã,
Nãpârca ivitã
Crezând cã-i zdrobitã.
Si-au pornit tâlharii,
Ca mai ieri jândarii,
Suflete zãlude,
Cu figuri de slute,
Si astã cireadã
Prins-a mândra ceatã:
Cinci Ioni sprintari,
Cu trup de artari,
Vlad si cu Lisandru,
Lujere de leandru,
Erich, pãrul lui,
Spicul grâului,
Mircea si Gavril,
Cu ochi de copil,
Gheorghe si-Aurel,
Blândete de miel.
Si Golea cel tânãr,
Ce purta pe umãr
Goruni printre stele,
Si mesaje grele.

Si lunã si stea
Nu-i va mai vedea.

Lacrimi au secat,
Dar au prins rãsad,
Ura se încinge
Si ea te împinge
Sã strigi pentru frati
La acei argati,
Ce-au stins primãvara,
Si ne-au vândut tara:
Vã înfierez
Ca pe vite'n cirezi,
Cu fier rosu'n carne,
Ca pe vita cu coarne,
Cu fier cât o turtã,
Ca pe cal sub burtã,
La fel ca pe fiare.
Si vine rãzbunare
Pentru cei feciori
Impuscati în zori,
Cinci Ioni sprintari,
Cu trup de artari,
Vlad si cu Lisandru,
Lujere de leandru,
Erich, pãrul lui
Spicul grâului,
Mircea si Gavril,
Cu ochi de copil,
Gheorghe si-Aurel,
Blândete de miel.
Si Golea cel tânãr,
Ce purta pe umãr
Goruni printre stele,
Si mesaje grele,
Cei treisprezece,
Morti în sfânta lege,
Lege româneascã,
Lege haiduceascã,
Lege pãdureanã,
Cea lege codreanã.

Auzitã de la o bãtrânã în muntii Vrancei, în Mai 1977, de cãtre dl. Nicolae Nitã, directorul si redactorul revistei "Libertatea" care apãrea la New York, SUA.