...S-a nimerit însă ca, într-o minută de ghinion, să am "norocul" a-l avea vecin cu patul pe un câmpulungean, un fost coleg de liceu: Dumitru Fetitari. La liceul "Dragoş Vodă" din Câmpulungul Bucovinei, cu multi ani în urmă activasem amândoi în "Frătia de Cruce" şi eram în raporturi de mare prietenie.

Acest Dumitru Fetitari fusese arestat şi judecat într-un mare lot de legionari in frunte cu Barbântă (un tânăr frumos şi plin de energie fost coleg cu fratele meu, profesorul Emil Blănaru) şi cu Alexandru Latiş pe care îl lăsasem la Aiud într-o stare de distrofie cumplită. Din acestă întâlnire mi-a rămas in amintire doar o frântură din următorul dialog, ca o mărturisire de credintă:

- Ştii, Vasile că am stat la Aiud câteva săptămâni cu Remus Daneş... Îti mai aduci aminte de el? Locuia la sora lui din Capul satului ... doamna Bendela...

- Ştiu "uriaşul liceului..." Mi-l amintesc... Un tânăr plin de calităti deosebite... Aşa l-am cunoscut eu ... un mare caracter. Legasem şi o prietenie literară...

- Da, adevărat, un om de mare caracter. Numai că la ora la care l-am lăsat la Aiud, era de nerecunoscut... O epavă umană... Trecut prin camerele de tortură ale Securitătii, înfometat şi chinuit să declare, să mărturisească felul cum a organizat să lupte împotriva comunismului... Îti închipui, la mărimea lui de uriaş, trecut prin înfometare şi supliciile comuniste, cum putea să se mentină, să arate...

Când ne-am despărjit mi-a spus doar atât: "Nu regret nimic, decât că mor si nu înteleg în ce măsură suferintele si jertfele pe altarul Patriei, jertfele noastre, vor fi întelese si vor constitui un imbold pentru cei care vor veni după noi..."

- E interesant ce spui tu... că Remus Daneş vorbea despre moarte, că regreta moartea sa, fãrã a întelege în ce măsură suferintele şi jertfele pe altarul Patriei, jertfele noastre vor constitui pentru cei ce vin după noi un imbold... Spun aceasta pentru că în toamna anului trecut a vorbit foarte entuziast despre cum vom activa noi amândoi, în literatura scrisului.

Era la începutul lunii Septembrie 1949. In "duba" Securitătii care ne transporta la Jilava, de la Interne, printre cei aproximativ 30 de puşcăriaşi din dubă l-am descoperit pe Remus Daneş. Era în societatea arhitectului I.D. Enescu şi a inginerului Manciu de la Reşita. La Jilava am stat împreună câteva ore, până am fost repartizati la celule. Atunci mi-a povestit ce planuri are în legătură cu activitatea publicistică pe care intentiona s-o desfăşoare după eliberare. Mai mult eliberarea o vedea sigur în cursul anului 1950.

- De fapt el a rostit un adevăr: s-a eliberat în primăvara anului 1950 printr-o veşnică pomenire...

- La despărtire Remus Daneş mi-a spus textual: "Dacă se întâmplã, admitând prin absurd, să cadă unul din noi, cel care rămâne să-şi ia angajamentul că nu-I va uita pe cel căzut, să scrie despre el".

Mai târziu, tot Aiudul va afla cã profesorul Remus Daneş, "uriaşul liceului "Dragoş Vodă" din Câmpulungul Bucovinei, liceu patronat şi condus de un ilustru om de cultură, profesorul si poetul Ion Biletchi-Albu, si-a găsit sfârşitul in Zarca Aiudului, pe patul pe care s-a sfârşit ca un martir profesorul universitar Traian Brăileanu de la Cernăuti.

A fost o veste care m-a întristat profund. Câteva zile orice sperantă m-a părăsit. Cu Remus Daneş parcă murise sperantele toate...

Încă nu ştiam că peste aproape jumătate de secol îmi va fi dat mie să scriu despre OMUL care murind, regreta că jertfa lui nu va fi înteleasă, constituind un imbold pentru cei ce vin după noi.

Familia lui Remus Daneş va primi vestea mortii profesorului prin următorul act al penitenciarului Aiud.

Simplu şi tragic. Cumplit de tragic!...

Voi afla, mai târziu, că la arestare i s-a făcut acasă lui Remus Daneş, in comuna suceveană Mitocul - Dragomirnei, o perchezitie mai mult decât sălbatecă. Gealatii lui Lazăr Popic din Suceava s-au dovedit demni de a fi "fruntaşi" în bătălia întrecerii socialiste a Securitătii lui Dulgheru şi a sângerosului general Nicolschi.

O mare parte din lucrările literare ale lui Remus Daneş au fost distruse, iar nu după multă vreme mama arestatului a murit, fiind astfel distrusă o familie de români. Cei care vin după noi să nu uite semnificatia jertfei lui Remus Daneş, căzut pa altarul Patriei, jertfa acestui mare luptător împotriva răului comunist, decedat în Zarca Aiudului în ziua de 10 Aprilie 1950, nu suferind de tuberculoză, ci asasinat.

Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea! Remus Daneş!...