Ed. "Centrul Cultural Român"

Chicago, 1994

...Cam aceasta era situaţia spirituală şi practică din Iaşii anilor 1920: socialişti, comunişti, social-democraţi, masoni, societăti secrete, presa dezlăntuită in toate părţile, sărăcie, evrei speculanti, mizerie morală, tăranii din mărginime spoliati. Nu e de mirare ca se naşte încă din 1919 „Garda Conştiintei Nationale", organizaţie condusă de muncitorul Constantin Pascu si ziarul „Conştiinta" orientat vădit spre nationalism (nu spre etnicism) şi creştinism. Desigur că Iaşiul nu ducea lipsă de conflicte intre gurupuri şi grupulete de orientări diferite. Tinerii studenti nationalişti, conduşi de studentul Corneliu Zelea Codreanu, se impun prin trei actiuni notabile: înlocuiesc steagul roşu de pe atelierele „Nicolina" cu steagul tricolor; fortează conducerea Universitătii să înceapă anul de învătământ cu oficierea slujbei creştin ortodoxe; blochează o grevă a studentilor comunişti. Sub conducerea aceluiaşi Corneliu Codreanu nationaliştii iau cu asalt redactiile şi tipografiile ziarelor care făceau propagandă socialist-comunistă "Lumea" şi "Opinia". Lasă in urmă distrugeri considerabile.

Spre deosebire de formatiunile finanţate de forţele oculte de Moscova şi de prin alte părţi, grupul lui Codreanu nu avea altceva decât credinta, fermitate, entuziasm şi o mare putere de convingere. Intr-un moment de exasperare, şapte dintre ei hotărâsc „să pedepsească pe cei care au trădat interesele neamului", „să răzbune tara" cu un avânt haiducesc sau într-un limbaj modern, revolutionar deşi printre ei se aflau jurişti serioşi, dar eventualele indignări retrospective sunt facile; mai plin de responsabilitate este să intelegi şi nu să îndreptateşti. Pe de o parte câtiva tineri naţionalişti creştini care urzesc un fel de răzbunare contra celor care au admis oficial ca evreii - pur şi simplu năvălitori pe meleagurile româneşti in ritm de 26.000 pe an pret de un secol - să aibe drepturi politice ca şi autohtonii. Pe de altă parte un ziarist evreu care scria pe atunci „minciunile acum nu mai amăgesc pe nimeni. In zadar nationaliştii îşi anină benzi tricolore la mânecă, in zadar azmută vulgul intelectual împotriva evreilor, in zadar pun preotii in biserică se ne afurisească; nu se mai teme nimeni astăzi de afuriseniile lor. Propovăduim dragostea între oameni şi dăm cu picioarul in uşa templelor care adăpostesc ura şi răzbunarea". Rosenstein omite că Talmudul interzice altfel de dragoste decât intre iudei ca între "poporul ales" şi restul lumii relatia este de subordonare. De asemeni omite să precizeze că numai religia creştină propovăduieşte iubirea ca relatie mijlocită de Dumnezeu dintre toţi oamenii. Dacă Rosenstein ar da cu piciorul, intr-adevăr, in uşa templelor care adăpostesc ura şi răzbunarea, ar trebui să înceapă şi să termine cu sinagoga. (Teoreticienii partizani susţin că evreii sunt dintre cele mai vechi natiuni; lăsăm de o parte că termenul de naţiune este ambiguu pentru a preciza că da, palestinienii sunt o natiune constituită in secolul XIX pe teritoriul lor palestinian dar evreii sunt pe cale de a fi un popor. Este ciudat că acest conglomerat numit evreiesc nu se poate numi pe sine, căci nu are nici cântece, nici balade populare, nici poezie populară, nici artă plastică populară şi nici basme; aşa zisele lor creaţii folclorice sunt fie însuşite de la natiunile in mijlocul cărora au trăit, fie produse de autori determinati (Offenbach, Halevy, Kokoschka ş.a.m.d.). Evreii sunt evrei prin Talmud nu printr-un spirit cultural, printr-un suflet mustind de viată creatoare, anonim şi autonom. Argumentul că au fost risipiti in lume nu rezistă; armenii şi macedonenii au fost risipiti in lume din acelaşi adânc de vreme, dar posedă acest suflet. Probabil că el nu ştie că biserica creştină, templu al iubirii şi smereniei, intru Iisus Cristos cere jertfa de sine, nu jertfirea altuia. Prin cele două propoziţii ale numitului ziarist, tinerii nationalişti-creştini sunt absolviti. Intr-adevăr tribunalul i-a achitat in martie 1924.

In fond, care sunt ideile lui Corneliu Zelea Codreanu pe care el a încercat să le aplice şi au stârnit in unii entuziasm şi ataşament până la sacrificiul suprem iar in altii ură până la distrugerea fizică a autorului, dispret şi invidie, replici injurioase, calomniatoare? De ce ideile lui Corneliu Zelea Codreanu au înfiorat până la spaimă pe guvernanti, declanşând acte de reprimare a Mişcării generate de el? Cum am explica un fenomen cu totul ieşit din comun: Legiunea şi Conducătorul ei au fost urmăriti cu legea şi la marginea legii de guvernare, la prima vedere opuse intre ele: liberale, tărăniste, national-creştine, comuniste; de dictaturi incompatibile - una regală, una militară, una birocratică. Pe de altă parte, ideile Legiunii au supravietuit tuturor regimurilor din 1933 până azi in Romania şi străinătate.

Să stabilim din capul locului: ideile lui Codreanu, ideologia, doctrina Legiunii nu au nici un punct de atingere cu nazismul, nici cu fascismul italian. Anti-iudaismul Mişcării Legionare este unul decurgător, nu expres; reactie împotriva internationalismului comunist şi impotriva mondialismului francmasonic, întrucât ambele au fost conduse de evreime. Nationalismul legionar venea in mod necesar in conflict cu acest element diriguitor din O.F.O.^A) şi Comintern. Răspunsul diriguitorilor evrei din O.F.O. şi Comintern a fost azmutirea câinilor lor de vânătoare din rândurile politicienilor romăni, din rândurile ziariştilor, a intelectualilor pe cat de laşi pe atât de orgolioşi din rândurile ofiţerilor superiori. Şi atunci, despre cei in slujba O.F.O., Mişcarea Legionară a primit eticheta de agentură moscovită, agentura nazista, organizatie de terorişti, "Gâsca de oligofreni, de derbedei, de impostori" etc., zi de zi răspândită in mass-media vreme de un deceniu. Cei in slujba Cominternului au etichetat Mişcarea Legionară drept grupare fascistă,-vânzatoare de ţară, extremist-anarhistă, oficina de spionaj (german sau american sau englezesc, după vreme), zilnic răspândită prin mijloacele de presă vorbită şi scrisă. Imaginea legionarului popularizată până la a deveni obsedantă, era a bărbatului cu pălărie pe ochi, stand in umbra, cu mâinile pe pistoale, cu pumnal la cingătoare, cu fata incremenită, ochi goi, buze strânse - n-are mamă, n-are tată, el ucide lumea toată - ucigaş cu simbrie sau din sadism. Acestă imagine stupidă, dar simplă, a pătruns in primul rând in memoria multor milioane de oameni, in memoria lor afectivă. Aici este momentul să punem o intrebare care nedumereşte: dacă in decembrie 1933, cinci ani dupâ infiintare, sunt arestaţi 20.000 de membri ai Legiunii -,,numai cei periculoşi„ cum declara presa vremii - câti membri avea această organizatie "teroristă" de fapt? Aveau pe atunci liberalii şi tărăniştii 20.000 de membri permanenti fiecare? Nu, nici ei, nici social-democratii, nici - cu atăt mai putin - comuniştii. Se ştie că in Mişcarea Legionară membrii erau ori activi pe toate planurile - doctrinar, propagandistic, economic, religios, cultural - ori eliminati. Şi a doua nedumerire: dacă Partidul Total Pentru Tară constituia organizatia politică a Mişcării Legionare şi nu Mişcarea însăşi, atunci cele 430.000 de voturi primite in 1937 ar consemna pe legionari pe prietenii lor, adică 430.000 de terorişti, de trădători de tară, de oligofreni, de derbedei? Şi a treia nedumerire: dacă Mişcarea Legionară a fost legal desfiintată, atunci cum se explică prezenta ei efectivă in fapte şi spirit până in 1944 in Romania?

Ce a opus Mişcarea Legionară internationalismului comunist şi mondialismului masonic? A opus nationalismul, nationalismul in spirit, cuget, simtire, ataşament total pentru valorile naţionale, pentru fãgaşul limbii, pentru traditie, iubire totala pentru pământul românesc, pentru patrimoniul românesc, dedicare totală pentru bunastarea in trup şi suflet a omului-roman in cuget şi simtire, ocrotirea până la jerfa supremă. Dar Codreanu a cerut să fie practicat un nationalism curajos, eroic, integral ca act de traire interioară şi de manifestare in cetate. Când Codreanu a expus programul legionar de la tribuna Parlamentului (în 1931), in plin dezmăt moral al politicienilor noştri, trebuie ca a speriat şi zdruncinat nu numai cercurile interne ci şi cancelariile străine: „Pedeapasa cu moartea pentru fraudătorii bunului public; tragerea la răspundere a tuturor politicienilor care au lucrat impotriva tării; alungarea exploatatorului străin; trimiterea la muncă a tuturor agentilor electorali." Să ne imaginăm ca un partid, reprezentantul unui partid politic ar propune in 1994 de la tribuna Camerei Deputatilor de la Bucureşti , asemenea măsuri urgente? Oare nu ar fi destui care şi-ar spune: „Curajoşi oameni! Probabil că ei au deja documente pentru a concretiza fiecare punct din program!" şi, cum in lumea politică româneascâ din 1931 ca şi cea din 1994 diferentele sunt in formă şi nu in continut, câinii de vânâtoare ar fi azmutiti fărã zabava.

S-a afirmat de-a lungul anilor de către „expertii„ comunişti ca Mişcarea Legionară a fost agentura nazismului, fără a fi dovedită in vreun fel afirmatia. Probabil că nu dovedirea se urmărea ci să prindă in memoria generatiilor, căci un rationament elementar şi probe empirice evidentiază contrariul. Deşi din punctul de vedere comunist, când este vorba de sarcină de partid, logica nu-şi are sensul. Totuşi, vom aminti că între arianismul nazist şi românismul legionar deosebirea e de esentă: arianismul nazist porneşte din criterii geopolitice şi biotehnice, datorită cărora el capătă caracter net agresiv şi expansionist, rigid şi impermeabil; românismul legionar porneşte din criterii traditional moştenite şi religioase, in care etnicul este un izvor, desigur principal, dar nu unicul, datorită căror criterii acest românism are caracter de pavăză, de autoîngrijire eroică şi creatoare, integrator pe coordonatele unei morale creştin-ortodoxe. In materie de ideologie, de doctrină, de programe, Mişcarea Legionară nu avea ce lua, ce primi de la nazişti şi, de aceea, oricât s-au străduit reprezentantii O.F.O. la Nurnberg să găsească puncte comune, au sfârşit prin a declara că intre cele două Mişcări nu se poate stabili nici o legătură; să retinem că la Nurnberg francmasoneria a considerat, prin acte oficiale, că Mişcarea Legionară NU A FOST ANTISEMITĂ, nici AGENTURĂ NAZISTĂ IN ROMANIA. E vorba de aceeaşi francmasonerie care a manevrat guvernele de la Bucureşti şi presa aservită ei să se războiascâ cu legionarii un deceniu şi jumătate.

- spiritualitatea creştină care ridică omul din platitudinea prezentului pe verticala destinului sau supranatural; 

- credinta nestrămutată in virtutile etice care impiedică omul de la decădere politică şi descompunere morală; 

- capacitatea de jertfă care zmulge omul din complexul groazei şi lipsei de curaj. O asemenea conceptie, in care omul devine erou, iar finalitatea o misiune (creştin-natională-n.n.) deschide perspective inexistente in alte doctrine."²⁾

Vasile Pârvan spune: "Elementele fundamentale ale credintei creştine poartă la poporul roman numiri de origine latina care arată prin forma lor o vechime egală cu aceea a însuşi limbei noastre, ca idiom romanic."⁴⁾ Ca mai apoi sa observe: ,,... De abia după 350 sunt de pus începuturile creştinismului nostru ca credintă generala a poporului."⁵⁾ Totuşi, poporul roman nu are o dată precisă de încreştinare, la fel cum el insuşi nu are o dată precisă de naştere, cum au altii. Creştinarea s-a facut prin convertiri individuale, îndeosebi in mediul urban, in secolele II-IV, adică in procesul însuşi de etnogeneză a sa. S-a arătat că creştinismul îl avem direct de la Apostoli; dacă Roma a fost fondată de emigranti troieni, cum aceştia erau traci ca şi dacii, ar urma că limba şi cultura dacilor constituie o variantă de latinitate - latina tracilor carpato-danubieni, a geto-dacilor. Aşa se explică de ce poporul roman e primul constituit in Europa creştină, de ce a rezistat asalturilor migratorilor asiatici, de ce conştiinta de sine i se iveşte odată cu ivirea conştiintei de sine a englezilor, a francezilor, a spaniolilor, a olandezilor şi polonezilor. Sentimentul national este atât de impregnat de credinta creştin-ortodoxă, limba românâ este atât de natională şi creştin-ortodoxă, cultura noastră este marcată de nationalism creştin-ortodox in asemenea mâsură încât singura solutie de a le distruge -limba, nationalitatea, credinta creştin-ortodoxă- este distrugerea fizică a comunitătii. Pe un nationalist roman nu-l poti plasa, in acest caz, in alt orizont; nici masonul, nici comunistul nu se situează in nationalism cu atât mai putin in credinta creştin-ortodoxă, telul lor fiind internationalismul ateu, cultura universală rationalist-ştientistă.

Acesta a fost punctul de vedere legionar apărat cu străşnicie; etnicismul reprezenta o poziţie ideologică stupidă căci, spre deosebire de nationalism care reprezenta o stare de spirit izvorâtă firesc din o realitate socio-cuturală comunitară, el este o doctrină politică construită artificial pe o instabilă structură poporanistă. Istoric vorbind, conştiinta etnică premerge celei nationale ca ceva necesar însâ, aceasta odată apărută, mentinerea ei e o ingustare de orizont periculoasă. Natiunea articulează toate structurile etnice intr-un intreg de comuniune având un ansamblu propriu de valori de care etnia e lipsită; in spatiul lor comunitar, ruşii, ungurii, spaniolii, finlandezii, chinezii sunt natiuni dar macrogrupurile de ruşi, de unguri, de spanioli, de finlandezi, de chinezi stabilite in alte spatii comunitare sunt etnii. Pe de o parte, nationalismul promovează idealurile nationale imprăştiate de toti membrii comunitătii indiferent de etniile cărora apartin - minoritare sau majoritare - fără dicriminări sub acest aspect, cerându-le tuturor să facă la fel. Pe de altă parte, nationalismul respectă orice alt nationalism in ideea unui internationalism consistent tocmai prin afirmarea drepturilor natiunilor la suveranitate şi independentă. Naţionalismul este, prin natura lucrurilor, antietnicist, antişovin, pacifist, cooperator, antimondialist. Conflictul dintre etnii, in cadrul unei natiuni ca şi conflictul dintre natiuni de o natură politicianista, este alimentat de interese partizane, de orbiri ideologice, de state cu ambitii expansioniste, imperialiste, totalitare, de grupuri suprastatale oculte; partidele politice etnice sunt profund nedemocratice indiferent dacă exprima o etnie majoritara sau minoritară. In acest sens, Mişcarea Legionară a fost una nationalistă, profund ataşată valorilor nationale creştin-ortodoxe, care a respins constant atât etnicismul cat şi mondialismul.

Sa retinem, aşadar: programul legionar consemna o morală sobră, axată pe valorile creştin-ortodoxe, o corectitudine exemplară in viata publică, ataşament total la idealurile nationale şi sanctionarea intransigentă a tuturor elementelor corupte - politicieni, bancheri, comercianti, industriaşi, functionari, militari. Cum afacerile veroase aveau loc tocmai sub patronajul guvernelor şi a regelui, cum majoritatea clasei conducătoare era implicată intr-un fel sau altul in ele, cine să admită principiile legionare? Fireşte că ele erau îmbrătişate de tineret, in primul rând de cel studentesc, doritor de schimbare in bine a tării, de masa preotimii rurale, de grupuri de intelectuali universitari. Firesc a fost să stârnească adversităti înverşunare in tară şi peste hotare. Normal comuniştii, internationaliştii şi ateii se aliniază cu ticăloşii interni şi externi într-un front comun antilegionar „pe viată şi pe moarte". Primordial, mişcarea de tineret, legionaritatea a aceptat „lupta pe viată şi pe moarte". Din păcate, mijloacele adversarilor au fost incomparabil mai variate şi mai puternice: au dispus de resurse financiare superioare, de presă, radio, edituri, de o retea întreagă de răspândire a zvonurilor, de politie, de jandarmerie, de tribunale, de complicitatea masoneriei şi a comunismului. Guvernanţii români din deceniul al IV lea al secolului nostru, promovând un terorism de stat, îl puteau oricand declara legal iar reactia violentă de răspuns putea la fel de uşor sa fie declarată terorism imoral şi primejdios.

Un an mai târziu, in 21 septembrie 1939, Armand Călinescu e asasinat la rândul său de legionari. In februarie 1938 "Asociatia Finantei şi Marii Industrii" - in care ponderea românilor era de 31% - ceruse ferm tuturor politicienilor să accepte dictatura regală; ea avu loc, bineinteles, pentru ca in iunie 1938 sa functioneze „Consiliul Superior Economic", cu 35% pondere românescă, in dirijarea vietii economice a tării; nimeni nu protestă in fata acestei injugări a statului la carul regal. Masonul Armand Călinescu, vice preşedinte al Consiliului de miniştri, ministru de interne şi ministru ad-interim de râzboi lucrează să fie semnat acordul româno-german pentru intensificarea raporturilor economice intre aceste state, dar şi să fie semnat un acord româno-francez prin care se dublează cantitatea de produse petroliere exportate in Franta; fireşte că toate mişcările călinesciene erau dictate de finantă şi marea industrie in asociaţie de largă amplitudine.

Noul prim-ministru, generalul Gheorghe Argeşeanu, ordonă executarea tuturor legionarilor aflati in lagăre şi inchisori, plus câte 3-6 in ficare capitală de judet, drept represalii. Fără judecată, fără vreun criteriu, altul decât apartenenta la un partid dizolvat de şeful ei, deja mort, au fost scoşi din casele lor câteva sute de bărbati şi femei, adolescenti şi bătrâni şi impuşcati pe stradă pur şi simplu. In noapte sunt împuşcati legionari in inchisori şi lagăre; alte sute.

Germania hitleristă nu avea motiv să ordone asasinarea lui Călinescu - semnatar al acordului din martie 1939 - şi nici să ordone legionarilor asasinatul, căci aceştia nu se aflau in subordinea cuiva, nu se aflau încadrati ca spioni şi diversionişti ai Internationalei Comuniste, precum comuniştii, nici membri ai vreunei loje ori confrerii mondialiste, precum multi miniştri şi industriaşi romăni. Călinescu a rămas creatie a regelui Carol II şi pion mason până in ultimul său ceas, chiar dacă îşi nota in jurnslul intim unele aprecieri personale rationale, lucide, dar mai putin ortodoxe; oricine poate fi in intimitate Napoleon, Robespierre, Michelangelo, Mozart, Eminescu ş.a. Rămâne fapt, ordinul de asasinare a lui Codreanu şi a camarazilor lui; rămâne fapt răspunsul prin asasinat la ordinul de asasinat; rămâne fapt asasinarea a câtorva sute de oameni absolut nevinovati din ordinul lui Gh. Argeşeanu; rămâne fapt răspunsul prin asasinat din 26/27 noiembrie 1940 căruia i-a căzut victimă Argeşeanu şi alte câteva zeci de persoane la Jilava pentru acele sute de nevinovati ucişi in septembrie 1939 din ordinul lui Argeşeanu; rămâne fapt că legionarii nu au ucis nici un soldat al lui Antonescu, dar că au fost asasinate câteva sute de legionari în perioada februarie-iunie 1941 din ordinul lui Antonescu; rămâne fapt că in perioada 1927-1941 legionarii au ucis un comunist pentru care comuniştii au asssinat 3-4.000 de legionari in perioada 1945-1954; rămâne fapt că alte mii de legionari soldati şi ofiteri şi-au dat viata pentru Patrie in luptele contra bolşevismului rus, că alte mii au pierit in lagărele de prizonieri din Siberia, că alte mii au pierit in temnitele comuniste din România şi că o mică parte a supravietuit - neinfrântă! - după 1989, in tară sau exil; rămâne fapt, in sfârşit că Mişcarea Legionară nu a asasinat nici un evreu, dar că circa zece mii de români legionari au pierit in inchisori şi lagăre comuniste din ordinul lui Burah Tescovici, ministru de interne al Republicii Populare Romîne, din ordinul Annei Pauker - alt fruntaş comunist şi minstru in Guvernul Republicii Populare Romîne, din ordinul lui Josef Kishinewski alt înalt functionar de partid şi de stat din Republica Populară Romînă, ordine executate intocmai de coloneii Itic Dulberger, Avram Zeller, Ştrul Koller, de ofiterii Moise Abramovici, Samuil Goldstein, Henri Stratman, de procurori şi judecători purtând nume asemănătoare. Nici un rabin nu a protestat, nu a ridicat glasul in apărarea nevinovaţilor, nici un rabin nu a amintit in sinagogă invătăturile potrivite din Talmud şi din toră, nici un rabin nu a făcut douăzeci de ani de puşcărie alături de preoti creştini-ortodocşi şi catolici, din iubire de natiunea română, de adevăr şi dreptate! NICI UNUL!

Suntem in anul 1940; Mişcarea Legionară decimată, cu intrega conducere executară, caută sa-şi revină prin câtiva activişti de generatia a doua: Horia Sima, Vasile Noveanu, Nicolae Petraşcu, Nistor Chioreanu s.a. La jumătatea anului, pentru a atenua antiregalismul popular şi a atrage simpatia nazistă (falsă credintă!), Carol II acceptă in guvernul Gigurtu, trei legionari din "noul val". Prea târziu. Mişcarea Legionară nu putea fi de acord cu marile acte de trădare natională: cedarea a 43.500 km pătrati de teritoriu românesc in favoarea URSS-ului; nu putea fi de acord cu tratatele carliste, înrobitoare, cu politica internă de dictatură regală. La 1 septembrie 1940 izbucneşte o revoltă populară in care legionarii sunt forta majoră. Generalul Antonescu vine la Putere. Carol II este silit să abdice iar pe tronul vacant legionarii îl instalează pe minorul Mihai, fiul lui Carol II; consecventă sieşi, Mişcarea Legionară nu ia puterea in stat, ci participă la ea.

Violentei i s-a răspuns cu violenta; legionarii au pedepsit pe cei care au ucis sau s-au făcut vinovati de uciderea camarazilor lor. Legionarii au impuşcat câteva zeci de persoane in închisoarea Jilava in noiembrie 1940, i-au ucis pe Iorga şi Madgearu - toti dovediti a fi autori, complici sau instigatori la persecutii antilegionare, la crime impotriva unor oameni nevinovati. In afară de faptul că nici Codreanu, nici Horia Sima nu au dat vreodată ordin de executare a vreunui personaj din cele ucise, in afară de faptul că la represaliile antievreieşti de la Iaşi din iunie 1941, n-a participat nici un legionar, trebuie mentionat că autorii care au pedepsit pe Duca, Stelescu şi Călinescu s-au predat imediat autoritătilor şi şi-au asumat responsabilitatea.

Fireşte, răzbunarea nu e compatibilă cu morala creştină, iar sub aspect juridic ea nu se justifică. Reprobând răspunsul violent legionar la violentele la care Mişcarea a fost supusă, ni se pare util să fie puse următoarele întrebări: dacă înlăturarea cauzei duce la înlăturarea efectului atunci, de ce guvernantii din perioada 1929-1954 nu au incetat să asasineze legionari, ca să nu li se răspundă cu aceeaşi metodă? Autorii care se infioară in fata exceselor Mişcării, de ce nu investighează cauzele reale? De ce nu explica ştiinţific de ce au fost ucişi legionari in 1932, in 1934, in 1938-42, in 1946-54? De ce au fost azvârliti in inchisori şi lagăre mii de oameni nevinovati? De ce au fost ştrangulati Codreanu şi camarazii săi? De ce au fost impuşcati pe străzile oraşelor câte 3 membri ai Mişcării şi câteva sute in lagăre, in miez de noapte? Care a fost răul făcut de legionari lui Antonescu de a inventat o „rebeliune" în ianuarie 1941, vânându-i apoi ani de zile? Câti comunişti şi evrei au pierit de mâna legionarilor pentru a intemeia crâncena represiune condusă de Burah Tescovici, Ana Pauker şi cei din comunitatea lor in care au murit mii de români adversari ai comunismului? Dacă poporul german a trebuit să plătească miliarde de mărci statului Israel pentru crimele antievreieşti savârşite de câteva sute de militari nazişti, atunci nu ar corespunde ideii de echitate ca statul Israel să plătească poporului roman câteva miliarde de mărci pentru crimele săvârşite de câteva sute de evrei, multi dintre ei repatriati apoi pe teritoriul României? Antisemitism? De acord. Dar care a fost răul ce li s-a făcut din partea liberalilor, tărăniştilor, social-democratilor? Marea lor majoritate a fost arestată, schingiuită inimaginabil, lichidată din ordinul şi sub stricta priveghere a unor Burah Tescovici, Pauker, Dulberger, Kisinewski, Zeller, Aron, Koller, Schwarz, Meier ş.a. Au ucis bestial, sadic, prin torturi abominabile savanti, profesori universitari, ofiteri superiori, ziarişti, avocati, medici, politicieni, tărani, muncitori, copii, adolescenti, bătrâni, femei, bărbati şi numai pentru simpla vină că „sunt suspecti". Din ordinul lor, sub stricta lor supraveghere au fost spulberate zeci de mii de gospodării rurale, au fost strămutate peste o sută de mii de familii tărăneşti, au fost jefuite biserici, muzee, biblioteci, au fost arse sute de mii de cărti, au fost interzise operele marilor noştri scriitori; autori: evreii comunişti, ruşii şi rusificatii comunişti, românii comunişti. Acesta nu e genocid? Pogromul împotriva românilor in propria lor tară cine l-a ordonat şi executat cu minutiozitate? In acest pogrom au dispărut de-a valma români, unguri, evrei, saşi, creştini şi necreştini din ordinul cui? „Comunismul este instrumentul prin care vom arunca de pe pământ guvernămintele nationaliste in favoarea unui Guvern Mondial, al unei politii mondiale şi al unei monezi mondiale".⁶⁾ Şi atunci ne explicăm inverşunarea împotriva legionarilor creştinilor şi nationaliştilor, perpetuată până in zilele noastre. Cine să mai repună adevărul in drepturile sale? Cine să acorde reparatii, fie ele şi doar morale?

Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 sunt considerate de unii "rebeliune legionară", de altii "provocare antonesciană". Fără intentia de a lămuri definitiv lucrurile - nimeni nu detine adevărul absolut! - trebuie să constatăm cel putin două aspecte ale problemei: după arestarea lui Codreanu, conducerea Mişcării a revenit succesiv câtorva persoane din anturajul Căpitanului, cu experientă politica, echilibrate şi decise să continuie linia de până atunci. Aceste persoane remarcabile au căzut pe rând in mâinile politiei, au pierit, au fost internate in lagăre, unele au emigrat împreună cu multi altii in perioada numită „marea prigoană carlistă". Ascensiunea lui Horia Sima trebuie integrată in procesul de disparitie a marilor personalităti legionare, de derută in rândul membrilor simpli ai Mişcării, de cvasi-inactivitate a organizatiei. Generalul Antonescu a pretuit şi simpatizat Mişcarea încă din anii 1935-1936, iar in discutia sa cu Căpitanul din 1937 acesta i-a declarat ferm că „Mişcarea Legionară nu este pregatită să guverneze tara. Ea are un scop educativ şi nu va lua conducerea decât atunci când intreg poporul roman va fi pregătit in vederea unei guvernări legionare. Noi nu avem cadre de conducere." In iarna lui 1937-38 Căpitanul a refuzat să-şi asume o lovitură de stat pentru aceleaşi considerente. Din închisoare, in vara lui 1938, cerea comandantilor liniştirea spiritelor şi pregătire morală şi politică, din aceleaşi motive...

Se spune că actul de la 23 august 1944 poate primi calificativul de act al „Marii Trădări Nationale". Deoarece termenul naţiune nu are definitie juridică, nici sintagma trădare naţională nu e cuprinsă in vreun cod; prin trădare se intelege: o persoană sau mai multe persoane, un grup sau mai multe grupuri ori o organizatie dintr-o comunitate natională care işi trădează comunitatea dacă prin actiunile întreprinse conduc la subjugarea ei de către o putere străină, la jefuirea bogătiilor ei, la asasinare, maltratare, distrugere fizică a membrilor ei, la destrămarea culturii si civilizatiei, la violarea sistematică a suveranitătii şi independentei ei.

Dr. Alexandru Ronnett

^A) O.S.O. -Organizatia Ocultã Francmasonicã - Occult Francmasonic Organisation

¹⁾ -Nae Ionescu - Indreptar Ortodox, Wiesbaden, 1957, pag. 32

²⁾ -Faust Brãdescu - Victorii Legionare, New York, 1988, pag. 77

³⁾ -idem - pag. 106

⁴⁾ -Vasile Pârvan - Studii de istoria culturii antice, E.S. Bucuresti, 1992, pag. 155

⁵⁾ -idem - pag. 244

⁶⁾ -Ion Pantazi - Am trecut prin iad, ed. Stindardul românilor, 1989, Vol. II, pag. 271