Eram tineri.... Abia împliniseram douazeci de ani.... Eram plini de viata si de sperante... Viitorul ne surâdea promitator. Razboiul se terminase. Bubuitul tunurilor încetase de multa vreme... Desi nu fusesem învingatori, nu eram nici învinsi. Dar ca orice tara mica, soarta noastra fusese pecetluita de "Marile Puteri". Unii spuneau ca la Yalta. Altii ziceau ca la Teheran sau Casablanca. Oriunde o fi fost, tineretul nu putea întelege si nu putea accepta sa traiasca restul vietii în genunchi numai pentruca un Churchill, Stalin or Roosevelt vroiau acest lucru. Sa fim sclavii unei alte natii ce ne sugea sângele si vlaga printr-un regim de teroare, genocid si ura era peste puterile noastre de întelegere. Unii au luat drumul codrului.... Altii, mai slabi de înger s-au adaptat or au încercat sa se adapteze si-au plecat sa studieze la Moscova doctrina Diavolului. M-am unit cu câtiva preoti, fosti ofiteri, si mocani oieri, mi-am luat ramas bun dela viata tihnita a Bucurestiului si m-am retras în munti sa lupt împotriva cotropitorilor. O mai facusera si altii, pe vremea navalirilor barbarilor...sau a Turcilor.... Nu multi auzisera de Nucsoara, Bughia de Sus, Leresti, Bughia de Jos si alte sate dela poalele muntilor. Foarte putini stiau unde se afla Schitul Namaiesti... Oamenilor le era frica sa le pronunte numele lor. Majoritatea satenilor din aceste locuri fusesera arestati. Unii fusesera omorâti. Altii luati în puterea noptii, doar cu ceeace aveau pe ei si izolati în Baragan sub cerul liber. Venisera vremuri grele peste biata noastra tara.... Nucsoara era un punct dureros pe harta însingerata a tarii asa cum erau multe altele....Tara era plina de rani...

    Am fost prins. Dus la Securitate si interogat cu cele mai diabolice metode de tortura. Abia scapasem cu viata dupa ce mi se smulsesera unghiile. Fusesem fortat sa manânc fecale dintr-un hârdau ce putea îngrozitor si mi se daduse sa beau urina în locul apei limpede si cristalina cu care muntii nostri dragi ma învatase. Trecusera noua luni de când începusera chinurile mele, de când nu mai vazuzem lumina zilei... decând nu mai vazusem soarele sau cerul plin de stele, când pe neasteptate sunt chemat de Kalousek, comandantul acelei securitati, un animal cât muntele ce venise din Galitia sau din Rusia odata cu Anna Rabinsohn Pauker si Burach Tescovici (Georgescu) si fusese facut "colonel" peste noapte.... ca multi altii....

    Într-o Româneasca stâlcita, cu'n accent strain si cu'n zâmbet sarcastic pe buze, Kalousek îmi spune ca-i pare rau de suferintele prin care trecusem, si de care el Kalousek, abia acum auzise, spunându-mi ca voi fi pus în libertate, fiidca-si da seama ca sunt nevinovat. Dar.. "Nu pot s-o fac eu, fiindca nu eu te-am arestat. Te voi trimite la Securitatea care te-a arestat de unde vei fi pus în libertate peste o zi sau doua. Sa nu-ncerci sa faci vreo prostie pe drum, am auzit c-ai vrut sa te sinucizi acum câtva timp, pentruca esti baiat tânar si n-as vrea sa te împuste soldatii ce te escorteaza, fiindca ei au ordin sa traga la cea mai mica încercare de fuga...." Si-ar fi pacat....

    Dupa ce-mi strânsese mâna ca unui vechi prieten, mi-a spus cu parere de rau, "Mi-ar place sa-ti deschid eu însumi poarta, chiar acum, dar...." Glasul lui ce vroia sa para mieros, suna tot mai strident si mai asemanator cu vocea ragusita pe care o auzisem de atâtea ori cu groaza, venind din umbra unui paravan de lumina al reflectoarelor sub care fusesem anchetat....

    N-am crezuut o iota din cele spuse de Kalousek. Erau de fata si locotenetul ce-mi smulsese unghia dela degetul cel mare si sergentul care ma bagase cu capul în hârdaul cu fecale. Pe fetele lor se putea citi un zâmbet sarcastic. Amândoi însa mi-au întins mâna prieteneste si mi-au urat noroc....In drum spre Ministerul de Interne, caci acolo fusesem transferat, cu catusele la mâini si însotit de doi securisti, m-am asezat cuminte pe banca în compartimentul ce mi-a fost indicat. Dupa încercarea nereusita de sinucidere, în celula subterana, în noptile de nesomn si pline de groaza, clocisem un plan de evadare.... Am cerut sa fiu dus la WC. Mi s-au scos catusele... Am început sa-mi deschei încetisor nasturii pantalonilor, unul câte unul la intervale ce mi se pareau ani, iar planurile si gândurile acumulate zile si saptamâni în sir se loveau de tâmplele mele facându-le sa zvâcneasca dureros.... Într-un moment de neatentie al soldatilor am îmbrîncit pe unul în bratele celuilalt, m-am avântat pe usa deschisa în abisul noptii...si m-am dezmeticit la picioarele taluzului de cale ferata într-o liniste si-o pace dureroasa... M-am pipait peste tot. Mi-a fost teama sa ma ridic în picioare... Nu stiam daca sunt întreg.... Dumnezeu m-a ajutat.... M-am dus din nou în munti.... Potecile cunoscute erau pline de iarba, neumblate. Fostii mei camarazi fusesera macelariti. Trupurile lor sfârtecate aruncate într-o groapa comuna.... O groapa fara cruce... Calugarul care ne dadea pâine si sfaturi mi-a povestit tragedia prin care trecusera satele acelea de mocani în ultimul an.... Batalioane întregi de Securitate au pârjolit si distrus totul în calea lor. Strânsesera copiii, batrânii si femeile satelor, i-au mânat dela spate ca pe niste vite sau turme de oi spre vârful muntilor unde traiau partizanii. În spatele acestui paravan de trupuri omenesti, vitejii securisti au capturat luptatorii pentru libertate. I-au macelarit fara alegere si fara judecata si le-au aruncat trupurile sfârtecate într-o groapa comuna, sapata de proprii lor copii, neveste si parinti...

    Intre timp mama mea, fratii, si logodnica mea fusesera arestati. Procedeul facea parte din metodele civilizate ale Securitatii ca sa forteze pe cel urmarit sa se predea. Mi-am dat seama ca n-am decât doua iesiri: sa ma predau Securitatii unde voi fi omorît în tortura, sau sa încerc sa fug din tara ca sa scriu din strainatate si sa-mi pot elibera familia. Ba mai exista si a treia iesire pentru familia mea din ghiarele Securitatii....Sa-mi pun capat zilelor.....Gânduri de tânar dezorientat si haituit..... Am ales Dunarea plina de sloiuri de ghiata.... Imi amintesc ca'ntru'n cosmar, farurile puternice în noaptea întunecoasa si rece de iarna, latratul câinilor, larma de glasuri, catusele reci ce-mi frângeau oasele încheeturilor si cosmarul se termina.... la Talpa Iadului la Ministerul de Interne în al doilea celular de sub pamânt. Urmeaza Jilava, Canalul, Gherla...si o eliberare provizorie de un an si jumatate.... Ma casatoresc cu logodnica mea care între timp fusese pusa-n libertate.... Un copil care abia se nascuse... si din nou Talpa Iadului, Jilava....si o condamnare la moarte, fiindca am ajutat fosti detinuti politici sa puna pe masa copiilor o bucata de pâine amara, udara cu lacrimi. Trebuiau lasati sa moara de foame....Unii dintre ei erau condamnati în lipsa dupa ce se eliberasera dela Canal, si erau ocrotiti de mine pe santierele de constructii, lucrând cu nume false. Printre ei fruntasi taranisti ca Cici Ionitoiu, Paul Lazarescu, Avram Iancu, Nicu Dascalu, Nelu Ionita, Nae Stirosu, Ticu Dumitrescu si altii....A fost si prietenul meu bun, Dan Alexiu, un om cu doua doctorate, un intelectual de mare clasa....de mare viitor pentru tara ...dar si cu o alta condamnare în lipsa de cinci ani, dupa ce mai facuse alti cinci la Canal .... A murit saracu, înaintea Craciunului, acum vreo 15 ani, într-un apartament gol, în care cu câtiva ani mai'nainte murise sotia lui de cancer.... L-au descoperit prietenii si baiatul lui ce locuia în Timisoara dupa câteva zile dela moarte...Nu mai raspundea la telefon... Au fortat usa si l-au gasit la masa de scris, cu tocul în mâna, cu cartea deschisa, carte la care scria de ani de zile... Era rece ca ghiata...

    Alti fosti detinuti politici la Canal, prea batrâni sau bolnavi ca sa mai poata lucra, erau vizitati de mine dâdu-le "cecul" lunar din care sa poata trai ei si familiile lor. Printe ei erau ziaristii Miti Gherase, Ion Dova, Stefan Ionescu, Mardare Mateescu, scriitorul Mitica Atanasiu, profesorul Herlea, profesorul Victor Jinga (cu domiciliul fortat la Sighisoara) Radu Sturza, ca sa numesc doar câtiva.

    N-am fost împuscat pentru aceste "crime". Mi-au facut favoarea sa ma trimitaa la Aiud sa fac sobe, la Periprava sa tai stuf si la Gherla sa lustruiesc mobila. M-am eliberat dupa mai bine de zece ani. O amnistie sub presiunea Statele Unite.... "Drepturile Omului" sau cam asa ceva....M-am eliberat dela Gherla... A doua oara din Gherla…. Nu-mi vazusem copilul decât de doua ori în 15 ani. Odata la Jilava, câteva secunde, si la Gherla, un minut sau doua când am si putut vorbi cu el. Ce sa vorbesc într-un minut, cu-n copil ce nu ma cunostea, între doua rânduri de sârme si gardienii ce ascultau.... Copilul se înfricosase când ma vazuse în haine vargate si tuns chilug.... Nevasta mea divortase dupa zece ani. Nu poti sa-i ceri unei femei sa te astepte o viata-ntreaga.... Presiuni din partea Securitatii, "pentru binele copilului" fiindca copiii "dusmanilor poporului" nu erau primiti în liceu.... viata, necazurile si grijile zilnice învinsesera....

    Pentru mine nu mai ramasese nimic în tara decât amenintarea din umbra a Securistilor. Pe unii-îi vedeam, pe cei mai multi îi banuiam. O noua încercare, tot pe Dunare, si din nou o condamnare de zece ani prin Securitatea din Timisoara, Gherla, Aiud... M-am eliberat dela Aiud înainte de vreme. "Câstigasem" zilele prin munca, sudoare si lacrimi precum si-o amnistie binevenita.

    Dupa atâtea "eliberari"din puscarii cu nume ce te-nfioara. ...din nou pe Dunare si din nou sperante... De asta data am fost mai norocos. Doar un glont ratacit pe sub apa pornit din teava pustii unui soldat dintr-un observator cu faruri puternice mi s-a oprit în muschii piciorului. N-aveam dureri. Doar sânge. Am strabatut toata Iugoslavia, umblând numai noaptea si mâncând iarba si buruieni ca la Canal. Ajuns în Italia fara unghii la picioare, mort de foame si cu buzele arse de sete, m-au internat într-un spital si mi-au scos glontul din picior.... M-a ajutat Emil Ghilezan si sotia lui, Rodica, luându-ma acasa la ei, la Netuno, sa ma refac.... Eram "taranist", de-al lui Maniu... Emil fusese Ministru taranist......fugisera si ei din tara, trecând granita Ungariei si a Austriei....

    Astazi locuiesc în America, sunt Doctor în Inginerie, membru al Academiei Americane de stiinte, "The National Society of Professional Engineers", "The American Society of Civil Engineers", precum si al altor societati si organizatii stiintifice si technice americane si mondiale. Sunt recunoscut oficial si înregistrat ca Inginer Professional în Statele Unite, Canada, Mexico, precum si în alte tari din America Latina si Europa (U.K., Germania). Biografia mea se afla în Dictionarul "Who's Who in the Scientific World". Am scris trei carti în limba engleza despre suferintele poporului român sub tirania comunista, "Un Om Fara Tinerete", -416 pagini, "Un Om Mort Printre Vii",-640 pagini si "Conspiratia Satanei". În cei sapte ani de "neo" comunism dela 1990 încoace, nimeni n-a vrut sa-mi publice cartile în România.... Cedasem drepturile de autor Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, al carei membru sunt dela înfiintare... De aceea, probabil, atâtea bete-n roate din partea celor care veghiau la cultura "democratica" a KGB-istului Iliescu.... Liiceanu, Brucker, Paunestii....democrati pâna-n maduva oaselor...

    O parte din fostii detinuti politici pe care i-am ajutat la Canal sa supravietuiasca regimului de înfometare si de munca istovitoare m-au sfatuit sa ma adresez noului guvern democratic spre a-mi putea tiparii cartea. Sunt oamenii pentru care minteam si falsificam masuratorile si raporturile zilnice la Concasoare ca sa scoat "ratia" de munca pentru batrâni, bolnavi, si Magii ce venisera la Peninsula dela Coasta Gales în 16 Noiembrie 1952 mai mult pe brânci decât pe propriile lor picioare. Oamenii pentru care eram batut de Chirion si izolat în carcera de scândura sa dorm în picioare toata noaptea-n frig, zapada sau ploaie. Oamenii, profesori universitari, doctori, advocati, batrâni si bolnavi, pe care îi treceam pe liste ca fiind dulgheri, fierari betonisti, mecanici, electricieni, ca sa-i scoat dela munca supraomeneasca de spart piatra pe "mustata" sa aiba o munca mai usoara la constructii. O crima de neiertat, sa-ti ajuti aproapele... Mai ales daca era si Român si Patriot..... O crima împotriva doctrinei de ura si razbunare a lui Marx si Stalin...si-apoi Chirion, ofiterulul politic al lagarului Peninsula, fusese suparat deatâtea ori de purtarea mea nesabuita încât se scula din somn si ma batea pâna începea sa gâfâie de-l dureau încheieturile si pumnii. Il înfuriasem de-atâtea ori prin rasturnarea carcerei încât "sarmanul" Chirion fusese nevoit sa dea ordin ca toate carcerile sa aiba cuie în peretii lor ca sa-i poata tine pe pedepsiti în picioare toata noaptea. Trebuie sa recunosc ca nici eu n-a fost un puscarias disciplinat.... dimpotriva. Am dat atât de mult de furca Administratiilor comuniste ale puscariilor si Lagarelor de Exterminare, încât meritam sa fiu pedepsit si pus în lanturi. Numai faptul ca saream în puterea noptii gardurile de sârma ghimpata, ce desparteau Brigazile de pedepsiti de celelalte Brigazi, ca sa atârn de gratiile "penitenciarului" sau a Brigazii faimosului Zubrinsky, saci cu felii de pâine daruita de ceilalti detinuti sa usurez un pic foamea celor pedepsiti, merita sa fie pedepsia| aspru si fara mila. Si a fost pedepsita întradevar cu transferuri disciplinare în lanturi, cu zile-ntregi în cuptorul sinistrei dube "Ana Pauker" fara apa si fara mâncare, cu carcera si cu izolare la faimoasa Zarca. Dr. Banu Radulescu cu Misu Pais, Petrica Rebreanu si altii îmi bagau mâncare pe cosul de fum, dupa ce iesisem din a treia greva foamei si fusesem izolat de Goiciu în celula faimoisului haiduc Rosza Sandor.

 * * *

    Am revenit în tara în primavara anului 1990.... Crezusem ca scapasem de comunisti. M-am înselat... Fostul Presedinte m-a invitat la Palatul Cotroceni sa-l ajut sa stabileasca un regim neo-comunist cu fosti detinuti politici. I-am spus deschis ca nu colaborez cu fostii comunisti si m-am întors în America.

    Dupa ce la 3 si 17 Noiembrie 1996 poporul român a ales între potlogariile, furturile, excrocheriile, icoherentele, incompetentele, abuzurile, minciunile, faradelegile, si interesele de grup ale fostului regim neo-comunist si sperantele, aparenta sinceritate si dragostea de tara trâmbitate de PNTCD. Am revenit în România cu intentia sa ajut cum pot noul guvern ca sa restabileasca economia tarii. Ba am adus cu mine si o scrisoare de credit de un miliard de dolari pentru Guvern. Am fost total dezamagit de ceeace am gasit. O banda de tâlhari care furau si jefuiau bogatiile tarii mai rau decât cei din'ainte. M-au trimis dela Ana la Caiafa cu scrisoarea de credit, ca dupa trei luni de zile sa-mi spuna ca Banca Mondiala si FMI nu le permit sa primeasca credite straine. Le-au fixat un plafon. In alte tarii guvernantii nici nu stau de vorba cu FMI-ul. In România Primul Ministru si ceilalti demnitari le saruta piciarele. Din pacate, Guvernul Ciorbea mostenise o situatie economica de trei ori mai grava decât o prezentase fostul guvern neo-comunist al lui Vacaroiu. Ciorbea o agravase prin incompetenta si prostie. Din aceasta cauza, sistemul economico?financiar românesc este pândit în clipa de fata de pericole foarte mari. Nici nu stii de ce sa?ti fie teama mai întâi: de inflatie, blocaj financiar, scaderea exporturilor, credite neperformante, tehnologii depasite, coruptie, hotie... Noroc ca avem parte de un Ministru de Finante care ne va salva marind fara mila impozitele pe care sa le plateasca tot opinca. PNTCD ar fi trebuit sa se retraga dela guvernare dupa doua luni dela preluarea puterii, asa cum le-am recomandat în Februarie 1997. Cu FSN-PD-ul nu se putea merge înainte. I-am trimis câteva fax-uri D-lui Diaconescu din America, în care îi spuneam ca mai bine si-ar lua partener pe Diavolul decât pe comunistii din PD. Nu m-a ascultat…. Presedintele Constantinescu a declansat razboiul contra coruptiei si tâlhariilor. Vorbe goale…. Tara geme sub mafia coruptiei si cutitul a ajuns la os. Poporul a fost adus la sapa de lemn. Desi ceasul 12 trecuse demult, PNTCD mai avea totusi timp sa se retraga din Guvern. "Va blesteama Maniu si Mihalache din morminte," i-am strigat disperat lui Diaconescu. PNTCD a pierdut si bruma de simpatie pe care o avea înainte de 1996. Mi-am dat demisia din Partid si din toate functiile ce le detineam. Nu puteam face mai mult.

    FPS-ul a jefuit tara. Sârbu si Dimitriu, cei mai cinici si aroganti din Executiv, si-au facut averi de sute de milioane de dolari. Nepotii lui Diaconescu asisderea. Justitia Româneasca doarme. Toate dosarele tâlharilor zac în prafuitele arhive ale procuraturilor. Unde esti tu Tepes Doamne? Sa vina o mâna de fier sa dea de pamânt cu toti tâlharii! Indura-te Doamne de tara asta minunata adusa la sapa de lemn de criminali, tâlhari si hoti, si da-i un conducator sincer si drept care sa faca curatenie si sa pedepseasca pe toti cei ce si-au batut joc de aceasta gradina minunata numita ROMANIA.

    Acesta este strigatul disperat al Românilor din diaspora.