Leroi, Doamne, Ler,
pace pe pământ şi'n cer -
lângă d'auritu-ţi prag,
îţi cântăm colind pribeag,
un colind cu dor de ţară,
că ni-i pâinea prea amară;
un colind cu lacrimi şi suspin
pentru-al neamului amarnic chin -
fulg de ne'ncrustat pe-un lăicer,
albe şi iar dalbe flori de măr.

Fă dreptate, Doamne, celor care gem
închistaţi în spaime şi'n blestem,
ia-le chinul şi nevoia, Tu,
şi spre alte stele şi-alte vise-i du,
ieslea Ta în suflet le-o ridică,
fă-le inima mai tare şi voinică 

şi le-aprinde iar nădejdea, - muc de lumânare,
sara-i dalbă, sara-i mare,
că'n ţara cu Leroi-Ler,
a murit colindul astăzi, pe pământ şi'n cer... 

Aplecaţi-vă urechea, boieri mari;
iată-ne aicea, crai fugari,
care scriu cu lacrimi şi cu sânge,
Leroi-Ler ce inima le-o frânge,
şi nu cer colac, nici nuci, nici bani -
vă cer plumbi pentru duşmani
şi dreptate pentru'n neam robit,
undeva, departe'n răsărit,
ca să fie iară pace pe pământ şi'n cer, -
albe şi iar dalbe flori de măr. 

Nicolae Novac