Se nãscuse la 24 Ianuarie 1849 în satul Cârtisoara, sub Negoi, din pãrinti rãzesi si ciobani. De pe la 10 ani l-a luat taica-su pe munte, ciobãnas la oi. Nu pe orice munte ci pe cei mai înalti, pe Carpatii plini de zãpezi vesnice, cu zeci de lacuri, de torente înfricosetoare, de colti înveliti de furtuni. Aici a învãtat a doini din fluer si din frunzã, aici a aflat tâlcul numelor ce le poartã vârfurile, din vechimea cea de mult.

Florile ce le culeg ciobanii sunt, Floarea Reginei, Floarea de Colt, flori ce nu se ofilesc. Noaptea, ciobanii se strâng lângã foc, privesc în sus spre Calea Lactee, Calea Impãratului Traian, doinesc si povestesc basme din bãtrâni.

Acolo aflã tânãrul cioban Cârtan cã Transilvania fusese demult cotropitã de Unguri, cã Impãratul dela Viena era stãpânul cel mare si cã dincolo de munli trãiau Românii de acelas neam cu el. Pe la 16 ani trecu furis prin "Vama Cucului" în tara româneascã si învãtã poterile prin care se va strecura regulat, de aici înainte, spre Piatra Craiului.

La moartea tatãlui rãmase stãpân pe turmã si se întovãrãsi cu un cioban care fãcuse Universitate, pe care o boalã de piept il adusese în creerul muntilor. Fu norocul bãiatului care prinse drag de carte. Citea tot ce-i cãdea in mânã: ziare, cãrti. Tot atunci începu sã care pe spinarea mãgarilor saci de cãrti din Tara Româneascã spre Transilvania. Voluntar în rãzboiul româno-ruso-turc din 1877, dar nu apucã sã lupte pe front cãci el se termina si România îsi câstigã independenta.

Procesul si condamnarea "Memorandistilor " il emotioneazã, le cântã o doinã din fluer la proces si la zidul închisorii unde Românii îsi ispãseau pedeapsa. Este bãtut si schingiuit ca agitator. Când scapã dã iar o fugã la Impãratul. Petitia lui e trimisã sã o rezolve Budapesta. In 1894-95 merge clandestin la Bucuresti. Se opreste la Statuia lui Mihai Viteazul, se închinã, se înveleste în cojoc si se culcã la picioarele calului. A doua zi il gãseste un ardelean care-l duce la un "domn mare" si tare învãtat. Era Prof. Urechie care-l duce la "Liga Culturala", cunoaste intelectuali si capãtã desagi de cãrti, pe care le trece in Transilvania pe poteci necunoscute de cârmuire si le împarte tinerilor de acolo.

La 3 Ianuarie 1896 îsi ia toiagul si pleacã pe jos la Roma. Duce in traista lui un pumn de grâu si un pumn de pãmânt din Cârtisoara ca sã le depunã pe soclul Columnei lui Traian. Trece prin Budapesta, Tirol, Innsbruck, coboarã în câmpia Padului si de acolo la Roma. Intâlnirea lui Badea Cârtan cu Columna s'a descris în alt numãr al acestei reviste.

La Roma, Marchizul Pandolfi dã o masã in cinstea Românului si-l duce la Senat. La masã Badea le spune parabola celor 5 degete reprezentând Ginta Latina, reunite toate într'un cot puternic. La Vatican, întrebat fiind care-i este natia, rãspunde: "civis Romanus sum". La Roma este din nou încãrcat cu cãrti, i se dã bilet de tren ca sã se întoarcã acasã, dar el rnai viziteazã înainte Neapole, Pompei, Bologna, Padova si Venetia.

Politia austro-ungarã nu-i permite sã rãspândeascã cãrtile în Transilvania. Supãrat îsi vinde oile: nu mai e cioban, a devenit om politic. Pe afisul reprezentatiei circului din Bucuresti stã scris drept reclamã: "Va asista ciobanul român care a mers pe jos pânã la Roma ".

Ungurii sãrbãtoresc un mileniu de când s'au stabilit în granitele europene. Intrebat Badea Cârtan dece nu sãrbãtoresc si Românii, rãspunde: "Pãi noi nu am venit de undeva, noi am fost totdeauna aici ".

Se duce din nou la Viena, dar nu obtine audientã la Impãrat. Trece apoi în Italia, viziteazã Franta si la întoarcere se opreste la Zurich, "cel mai frumos si mai chibzuit oras din lume". La Sigmaringen este primit de mama Regelui Carol I si de fratele acestuia. Intors in tarã este primit de Rege si Reginã la Peles. Carmen-Sylva îi dãrueste un volum din operele personale cu dedicatie. Se fotografiazã între Rege si Reginã, el cu un pas mai înainte, sprijinindu-se în bâtã.

Se scaldã in apa Iordanului. In apã pânã la gât se trezeste cântând: In Iordan botezându-Te Tu Doamne..."

Dorul îl împinge spre casã. In biserica Streaza din Cârtisoara se pãstreazã poate si astãzi, dacã n'o fi dãrâmatã, un sirag de pietre de calcar slefuite aduse de Badea Cârtan din Ierusalim.

Cu prilejul Congresului Orientalistilor dela Roma în 1899 (700 participanti din 40 de tãri), România se hotãrãste sã trimitã o coroanã de bronz, ca omagiu, care sa fie depusa langã soclul Columnei lui Traian.

A durat pana in vara anului 1911, cand a pornit cu un nepot sa treaca muntii dincolo. Dar e obosit. Se opreste la o stana si cu ciobanii pare mai inviorat. Prinde mosul puteri si incearca sa spuna nepotului povesti despre Negoi, dar nu ajunge sa le sfarseasca. Ajuns la Poiana Tapului e cu totul sfârsit. Se inveleste in cojoc, cautã cu ochii la cer si murmura pentru sine: "S'a gãtit oloiul, se stinge opaitul" si se stinge si el.

E inmormântat la cimitirul din Sinaia.