Director: Gheorghe Costea    Avda. Alberto Alcocer, 47-110 -A'   MADRID-16 
Deposito Legal - M.3655 - 1965 - OFICINA AUXILIAR - Montera, 20
Anul I, Nr. 8, 1 Iunie 1965

de Horia SIMA

 

Sub acest titlu vom publica in fiecare numar al buletinului nostru o serie de portrete legionare, luate din panteonul de eroi si martiri ai Legiunii. Aceste articole nu au pretentia de a fi schite biografice, ci esenta lor va consta intr'o scurta caracterizare a sacrificiului celor disparuti. Exista o felurime de motive, de puncte de plecare, de conceptii, care au determinat la un moment dat pe cineva sa apuce drumul spinos al Legiunii, dar toate aceste indemnuri subiective au avut un punct de convergenta, s'au adunat la o vatra comuna, ideea de jertfa pentru o ordine de valori care depaseste viata individului.

Cu aceste evocari, urmarim doua scopuri: sa aratam ce transformari profunde poate sa provoace in sufletul omenesc miscarea legionara, iar, in al doilea rand, de a lamuri rolul acestor oameni exceptionali in istoria Legiunii. Unii au marcat cu personalitatea lor un moment hotaritor din trecutul nostru, altii au salvat miscarea dintr'o situatie dificila, altii au creat o stare de spirit, care s'a perpetuat si a dat roade, iar altii, in sfarsit, au statuat un exemplu cutremurator de tinuta legionara. Elementul biografic nu reprezinta in aceste portrete decat cadrul strict indispensabil pentru a fixa semnificatia jertfei lor.

Incepem cu Nae Ionescu, dela a carui moarte s'au implinit la 15 Martie anul acesta, 25 de ani.

 

NAE IONESCU

 

De la Nae Ionescu a rămas faimoasa declaratie că istoria mai nouă a Europei nu cunoaşte decât trei îndreptare care au determinat transformări profunde in societate:

 

„Exercitiile spirituale" ale Sfântului Ignaţiu;

„Regulamentul prusac" al Regelui Sergent şi

„Cărticica şefului de cuib" a lui Corneliu Zelea Codreanu.

 

Nae Ionescu a fost cea mai ascutită inteligentă a poporului roman de la Eminescu încoace. Apropierea lui de Mişcare este greu de explicat pe plan uman. Era un om căruia îi plăceau comodităţile vieţii şi căuta să şi le satisfacă. Nu părea a avea înclinatii spre privatium şi sacrificii, deşi era cunoscut pentru generozitatea lui proverbială fată de prieteni şi faţă de orice student care-i cerea ajutorul. Nu avea nevoie nici de publicitate sau de aplauzele generatiei nationaliste, căci stăpănea fără rival aria universitară. Cursurile si conferinţele lui se ţineau in fata unor săli arhipline, iar lumea asculta cu respiratia tăiată tot ce ieşea din gura maestrului. Se formase un mit Nae Ionescu in lumea intelectuală, paralel cu prestigiul Căpitanului. Aceşti doi oameni, pe planuri diferite, polarizau aspiratiile noilor generatii. Orice partid i-ar fi deschis larg portile lui Nae Ionescu şi l-ar fi copleşit cu onoruri. Şi totuşi acest om fin, elegant, acest aristrocat in toate manifestările vieţii lui, această superbă inteligentă, care se mişca cu cea mai mare uşurinţă prin toate sistemele filosofice ale lumii, şi-a sfârşit existenţa pământeană printre martirii Legiunii.

Nae Ionescu s-a alipit de Mişcare într-o perioadă din cele mai critice pentru existenta ei. Se deslăntuise prigoana liberală din 1933. In cursul campaniei electorale, teroarea luase proportii, culminând cu actul de dizolvare de la 10 decembrie 1933 şi arestarea a 11.000 de legionari. Profund afectat de suferintele tineretului, Nae Ionescu pune la dispozitia celor prigoniti coloanele ziarului său. Dispărând şi putinele gazete legionare, "Cuvântul" s-a convertit in tribună principală de denuntare a samavolniciilor guvernamentale. După împuşcarea lui Duca, a fost arestat şi încarcerat la Jilava ca instigator la crimă. A depus ca martor al apărării in procesul care a urmat, făcând impresionanta declaratie că are doi copii şi - ca părinte - le doreşte să aibă parte de educatia patriotică şi creştină ce se face tineretului legionar.

Acest episod încheiat, profesorul urmăreşte pas cu pas desvoltarea Mişcării şi se bucură de toate succesele ei. Fără a căuta să bată monedă din atitudinea lui anterioara, intră şi el in luptă cu ceea ce poate da, cu mintea lui sclipitoare, ori de câte ori e solicitat de Căpitan. Tine conferinte in diverse oraşe ale tării, al căror efect se observă imediat. După orice conferintă a lui Nae Ionescu, organizatiile înregistrau o bogată recoltă de adeziuni între profesori, medici şi avocati. În ajunul plecării lui in Spania, Ion Mota încredintează profesorului scrisorile lui testamentare, semn de marea stimă şi afectiune ce i-o purta acela care peste două luni avea să cadă la Majadahonda pentru apărarea lui Hristos. După înmormântarea celor doi, Nae Ionescu scrie prefata colectiei postume de articole şi studii a lui Vasile Marin, "Crez de generatie". Concluziile profesorului sunt întunecate. Dacă căderea lui Mota intră oarecum in ordinea firească a lucrurilor, pentru că sufletul îi cerea să-si dea viata pentru Hristos, moartea lui Vasile Marin a interpretat-o ca un avertisment divin. "Dumnezeu a voit să ne cerce". Poporul român, voia să tălmăceascâ profesorul, dacă nu se va reculege in grabă şi nu va apuca drumul unei noi vieti, va avea de suferit încercări teribile.

În cursul prigoanei carliste devine una din victimele predilecte ale regimului. Este ridicat din prima zi a arestărilor şi internat in lagărul de la Miercurea-Ciuc. Camarila nu putea să-i ierte influenta ce-a exercitat-o asupra marei majorităti a intelectualilor din tară, determinându-i să se înroleze sub drapelul Legiunii. În lagăr are o tinută impecabilă. Nu îşi pierde o clipă echilibrul sufletesc şi nu caută să se strecoare printre evenimente. Văzând că prigoana se înteteşte, ar fi putut face şi el ca atâtia altii ca - printr-o interventie la Palat, printr-o declaratie oportună sau numai printr-o atitudine rezervată in lagăr- să evite prelungirea detentiei, mai ales că starea sănatătii lui nu era bună. A preferat însă să împărtăşească soarta celor multi. Nu numai că n-a retractat nimic din convingerile lui, dar s-a transformat într-o fortă de rezistentă in lagăr. Legionarii din lagăr alergau ca la un oracol la profesor ca să-i asculte sfaturile şi interpretările ce le da situatiei interne şi externe. Conferintele ce le-a tinut in lagărul de la Miercurea-Ciuc, tratând între alte subiecte şi problema fenomenului legionar, au transformat acest loc de osândă într-o Academie. Cei mai slabi se simteau întăriti, cei descurajaţi prindeau noi puteri, când vedeau certitudinea şi fermitatea profesorului. Contrariat in planurile lui de enorma influentă ce-o exercita Nae Ionescu asupra întregului lagăr, Armand Călinescu a dat dispoziţii să-l scoată din masa legionarilor şi să-l izoleze. Profesorului i se răpise şi bucuria de a împărtăşi altora comoara lui de gândire şi simtire. Un atentat care nu dăuna numai legionarilor din lagăr, sănătătii celui lovit de această măsură, ci întregii culturi româneşti.

După asasinarea Căpitanului, profesorul Nae Ionescu este eliberat din lagăr împreună cu un grup mai numeros de legionari, considerati mai putin primejdioşi. Dar nu pentru multă vreme.

La 13 Ianuarie 1939 este din nou ridicat şi adus in lagăr. Ce se întâmplase? Ajuns in libertate, profesorul continua să se agite.

Lua contact cu legionarii din clandestinitate, susţinea că Mişcarea va supravietui asasinatului întemeietorului ei, pentru că ea este instrumentul de expresie a unor realitaţi organice. Cuvintele lui rostite in orice împrejurare făceau circuitul Capitalei; treceau din gură in gură, pătrunzând in saloane, in birouri, in cafenele, in cluburi politice. Legionarii le înregistrau cu religiozitate şi nu puţin au contribuit la întărirea spiritului lor de rezistentă. "Acitunea" lui Nae Ionescu neliniştea guvernul. Eliberat in cursul iernii, la 9 Martie 1939 este din nou înhătat de politie şi internat. Fiind bolnav, e dus la spitalul din Braşov, unde sta până la 24 Iunie. În cursul verii a fost lăsat in pace, dar după căderea lui Armand Călinescu a avut de suferit o nouă detenţiune, care s-a prelungit până in iarnă. De patru ori i s-au pus nervii la încercare si - cu mici întreruperi - a făcut doi ani de lagăr, suferind mult şi din lipsa unei alimentaţii adecvate.  Dar profesorul n-a lăsat o iotă din convingerile lui, pe care le împărtăşea cu egală sinceritate atat temnicerilor lui cât şi tuturor celor care îl întrebau, între care se găseau, bineînţeles, şi multe iscoade. Ca un miel le-a îndurat toate, fără a-şi renega atitudinea şi fară a încerca să-şi uşureze soarta printr-o actiune independentă de Mişcare. Soldat disciplinat, el a lăsat altora, pe care îi credea mai chemati decât el, grija sa hotărască de soarta Legiunii.

Eliberat din lagăr, a murit de inimă in 15 Martie 1940. A decedat de această boală sau a fost otrăvit, cum se zvonise atunci? Această versiune nu trebuie exclusă. Nae Ionescu se convertise pe atunci într-un personaj principal al evenimentelor.  In primăvara anului 1940 se apropia ora socotelilor pentru regim, iar Nae Ionescu, prin legăturile ce le avea in Germania şi marele prestigiu de care se bucura in tară, ar fi fost chemat sa joace un rol politic important. Regimul optase in acele momente pentru soluţia destinderii, dar nu-i convenea sa se înfrunte cu un om de talia lui Nae Ionescu, încât nu este exclus ca sa fi recurs la această solutie extremă. Constantin Stoicănescu, care l-a vizitat pe profesor cu o zi înainte de a muri, ne spunea - când a venit la Bucuresti - că profesorul era suferind, era in pat, dar nu arăta ca un om sfârşit. L-a pus la curent cu tratativele de destindere şi a fost surprins de voiciunea lui spirituală. La despărtire i-a spus lui Stoicănescu:"Nu vă îngrijoraţi, lasă că o sa fie bine". Dar chiar dacă această presupunere nu ar fi adevărată, Nae Ionescu tot asasinat a murit, căci acest mecanism intelectual de o fineţe extremă şi de o putere de concentrare uriaşă nu putea rezista multă vreme la o detentiune prelungită. Moartea lui ar fi putut fi evitată numai dacă regele şi-ar fi adus aminte de campania lui Nae Ionescu in favoarea restaurarii. Dar regele era prea abrutizat de vicii, de Elena Lupescu şi de întreg anturajul său de aventurieri, ca să-şi manifeste recunoştinta faţă de acest om de mare calitate, care nu se lăsa nici ademenit şi nici neutralizat.

Ce s-a întâmplat cu profesorul in aceşti doi ani din viaţa lui? Ce prefaceri interioare a suferit? De unde îi venea dârzenia supraomenească ce-a arătat-o in lagăr, ridicându-se deasupra multor legionari? Ce l-a determinat sa refuze orice gest de apropiere de regim? De ce a mai crezut până in ultima clipă într-o Legiune decapitată şi decimată?

L-a zguduit oare sacrificiul lui Moţa, care îl alesese confident al ultimelor lui gânduri şi voia să-şi răscumpere şi el sufletul printr-o totală desprindere de viaţă? I s-a părut indecent si inelegant sa lovească şi el in Mişcare, după ce se facuse crainicul idealurilor ei pe întreg cuprinsul ţării?  Simţea el că poporul roman avea nevoie de tributul lui de lealitate fată de singura organizaţie care apăra cu adevărat interesele lui, in timp ce groparii viitorului românesc roiau in jurul Palatului? Sau descoperise că Legiunea reprezintă in viata neamului românesc "ceva ce n-a mai fost" şi această intuiţie nu-i oferea altă ieşire decât să-şi mărturisească până la capăt şi cu orice risc crezul?

Noi credem că atitudinea lui Nae Ionescu din ultimii doi ani nu era de dată recentă. Hotărarea lui fusese luată de când a păşit pragul Legiunii. În prigoana din 1933-1934 nu s-a arătat mai prejos nici in curajul de a-şi mărturisi convingerile şi nici in acceptarea senină a suferinţelor. Îndrăznim să credem că finalul vieţii lui decurge din stringenţele propriei lui cugetări. El învăţase şirurile de studenţi să gândească realitatea pe structuri. Nu materialul care intra in componenţa realităţii este esential, ci structura ce-l fixează sub o anumită înfăţişare, sistemul de relaţii in care se găseşte încadrat, formula care îl defineşte. Urmând acest drum, cercetările lui l-au dus să cunoască şi structura neamului nostru, structura fiinţei româneşti, precum şi structura creştinismului. Cand s-a întâlnit cu Mişcarea, el a descoperit in ea instrumentul de expresie a acestor structuri pe plan politic şi istoric, structuri pe care el le elaborase cu anticipaţie in interiorul său. Mediul legionar i s-a părut familiar, pentru că nu reprezenta altceva decat proiecţia in domeniul acţiunii practice a propriei lui filozofii. Alipirea de Mişcare s-a făcut printr-un proces natural. Titanul gândirii creatoare, care pătrunde pană in inima realităţilor, s-a întâlnit cu titanul acţiunii creatoare, Corneliu Codreanu. Aceeaşi viziune de măreţie românească şi de autentică spiritualitate creştină i-a călăuzit pe amândoi in viaţă şi i-a unit într-un destin comun.

Dar odată ce cineva a ajuns să contempleze feerica viziune a structurilor spirituale ale lumii, drumul este fără întoarcere. Căci gândirea vie angajează viaţa individului, o vehiculează in spaţiile nesfârşite pe care ea le străbate şi o absoarbe, formând împreună cu ea un tot indestructibil. Nae Ionescu rămânând ferm pe poziţia legionară, urma de fapt elanul propriei lui gândiri. Numai aşa putea el să se împlinească şi să rămână credincios lui însuşi. Martiriul şi moartea lui erau înscrise de la începutul începutului in setea lui după absolut, in concluziile la care a ajuns in procesul de lămurire cu sine însuşi. Metafizica trăită obligă să rămăi consecvent până la moarte cu itinerarul tău interior.

 

Horia Sima