VALERIU CÂRDU

      Poet, gazetar. S'a nãscut în comuna Jam din judetul Caras-Severin în anul 1911. Studii de drept la Cluj. Debut în 1928 la revista Limba românã, colaborator la publicatiile Patria, Ecoul, Opinia noastrã, Sfarmã-Piatrã. Redactor sef la Buna Vestire. Editor al publicatiilor Cuvântul Nou si Frontul (Satu Mare).

      Autor al lucrãrilor Povestea unui glont (Cluj, 1933), Cuiburi de luminã (poezii, 1937), Moartea copilului, Cartea pãmântului.

      Este asasinat în masacrul ordonat de Carol al II-lea la 22 Septembrie 1939, când se afla în lagãrul de la Vaslui.

      Scrisoare de departe

               VALERIU CÂRDU

                                                              de Nicolae Novac

 

Stejar mândru, cu fruntea si pieptul mereu în furtunã, 

Purta în ochi cerul cu soare si'n plete noaptea cu lunã. 

In inimã ducea cu el grãdina înfloritã a Neamului; 

Era fratele de cruce al Motilor si al Ardealului.

 

Banatul îl strângea în brate, cã-i era drag,

Cât Semenicul de mare îi era sufletul lui de Mag. 

Rãstignitã pe cruce -Tara, îl fãcea sã sângere. 

Cãci el credea în biruintã, nu în înfrângere.

 

Carasul, cuib de luminã, îi curgea în vine spumos; 

Ca el era, când melancolic, când furtunos.

Dar, într'o noapte de toamnã, umbra lui de Profet s'a pierdut-, 

De atunci, nimeni nu l-a mai auzit nici vãzut.

 

Unii spun c'ar fi murit împuscat la Vaslui, 

Altii, cã ar sta curcubeu aplecat peste Tarã. 

Eu cred mai de grabã cã l-a rãpit Dumnezeu în cerul lui, 

Ca sã ni-l trimitã de acolo, într'o bunã zi, iarã.

Cuiburi de luminã (versuri-reculegere, închinare, cinstire, legãmânt pentru Sfânta Jertfã a marilor comandanti ai Învierii: Ion Mota si Vasile Marin), Bucuresti, 1937. Editia a II-a: Editura "Carpatii", 22 Septembrie 1958, Madrid (sub îngrijirea lui I. G. Dimitriu).