Intr'o noapte poposiserã in padurea satului Gura-Vãii. De dimineata, au observat cu binoclul, numai corturi militare si zeci de camioane parcate aproape, pe o întindere de vreo 20 de hectare. La marginea pãdurii aproape de ei se gasea un post telefonic si operatori cu cãstile pe cap. Apoi, alte camioane care urcau spre munte, o mare unitate rnilitarã instalatã in pãdure, de unde plecau grupuri, grupuri spre munte. Fortele Securitãtii, din ce in ce mai numeroase, nu lãsau un colt necontrolat. O adevarata campanie de rãsboi contra câtorva luptatori pe care nu reuseau sã-i neutralizeze.

Leu, profesorul, Ghitã, Brâncoveanu si Ilioi voiau sã urce pe Moldovanu, cel mai înalt pisc din tarã. Aproape de vârf aud vocea baciului de la stâna din Valea-Rea: "Sunteti înconjurati!". Pe muche vad douã siluete si... focurile ce ieseau din pistoale-mitraliere. Toti cinci rãspund cu focuri sustinute, in directia de unde se trãgea. Se aude un vaet. Desigur, unul a fost atins. Ghitã mai azvârle si o grenadã in aceeasi directie.

Deodata încep sã tragâ toate posturile fixate pe muche. Se strecoarã cu grijã, trec muchea si dincolo... rãmân încremeniti. Mai spre vale erau instalate o multime de corturi, de unde se auzeau ordine de pregãtire. Se vedeau soldati alarmati, alergând in toate directiile. Nu aveau alta cale sã scape, decât trecând alãturi cu corturile. Înainteazã pe coasta, sã ajungã in spatele corturilor. Soldatii încep sa tragã. Fugind, trãgeau si ei in directia corturilor, pânã ce au iesit din bãtaia armelor.

Odatã cu noaptea, s'au indepãrtat din zona ocupatã de trupele Securitãtii. Trebuia absolut sã iasã din încercuire si o luara spre rnuntele Nisipuri, denumit astfel pentru cã era format din nisip si placi de mica strãlucind la lamina zilei. Trec Valea-Rea si ajung in coasta opusã muntelui. Ceea ce au vãzut i-a înspãimântat. Toate culmele erau întesate de soldati care se deplasau in toate directiile. Corturi pe Vârtoape, pe Ludisor si Zârna, pe Coltul Cremenii, pe Dara sau pe Bindea unde aterizau elicoptere. Mari unitãti instalate pe toate culmile, controlau orice miscare, iar in pãdure alte trupe ascunse. Un adevãrat front desfãsurat pe mari intinderi.

Iesiti din zona, întâlnesc un cioban pe care-l cunosteau. I-au cerut sã se ducã la Securitate si sã spunã cã i-a întâlnit pe creastã. "Sã vã vând eu pe d-Voastrã ?". Ei voiau ca Securitatea sã ia cunostintã, ca si ei stiu de aceste mari concentrãri de trupe si cã ei au reusit sã scape printre ele.

Le mai ardea si de glumã ! A studia psihologia omului care trãieste alãturi cu moartea, nu este la îndemâna celui ce manevreazã teoriile. E ceva mult mai profund, inexplicabil decât pentru acel ce trãieste aevea tensiunea clipelor.

Mi-aduc aminte de o scenã care mi-a marcat viata si pe care nici azi nu o pot disimula. Pe propietatea lui mos Dragu Grozãvescu, sovieticii au instalat douã divizii, una de fiecare tãrm al Timisului. Eu si mos Dragu eram singurii admisi sã rãmânem in aceastã zonã, instalându-ne in podul grajdului, unde dormeam. Casa mosului era ocupatã de comandamentul militar care se pregãtea sã instaleze reteaua telefonicã si deci, sã facã gãuri prin ziduri sã treacâ firele. Între douã camere mosul a dublat zidul, lãsând un spatiu de vreo 60-70 centimetri, prevãzut pentru a-si ascunde armele. Intrarea se fãcea prin podul casei, spoit cu maldãr ca sã ascundã întrarea si întins porumb pe toatã suprafata podului. Când era cãutat de politie, aici se ascundea. Înainte ca sã dea rusii peste noi, aici aveam postul nostru de comanda si de aici corespondam cu guvemul National Român de la Viena. În aceastã ascunzãtoare a mosului, am profîtat si noi sã ne ascundem si armele si aparatul conspirativ care, pentru rusi, dacã o aflau, era un caz de spionaj, cu urmãri dramatice pentru întreaga familie a mosului, compusã dintr'un fecior cu sotia si doi copilasi, alti doi copilasi orfani ai celui de al doilea fecior mort in Rusia, o sorã si ea cãsãtoritã, precum si sotia mosului. Intreaga familie risca sã fie ucisã. În momentul când vor începe sã îngãureascã zidul si vor descoperi "comoara", o mare catastrofã se abãtea peste aceastã familie modestã dar plinã de suflet.

Trebuia neapãrat scos tot materialul si dus de aici. Hotãrârea mea era deja luatã. Mosul însã, tremurând, ma împiedecã sã intervin, zicând: sã lãsãm totul in mâna lui Dumnezeu.

Nu stiu nici azi, de unde mi-a venit curajul sau inconstienta, sã întreprind aceastã tentativã. M'am urcat in pod, am coborât in ascunzãtoare, am umplut doi saci de arme, am iesit, trecând cu sacii in spate, printre rusi, am trecut, cu povara grea, Timisul, pe o punte mobilã ce se legãna sub greutatea corpului, punte lansatã de rusi peste undele Timisului. Cu greutatea pe umãr, sub privirile curioase ale soldatilor rusi, puntea tremura sub mine, riscând sã mã azvârle in orice moment, in apele fluviului si sã fiu "salvat" de acesti soldati, cu consecintele funeste, inevitabile.

Am reusit sã ajung la celãlalt capãt al Timisului si sã duc in sigurantã întreaga povarã. Când m'am întors, vãd pe mos cã mã priveste speriat. Eram alb ca varul, amestecat cu un galben ca de ceara, cu fata brãzdatã de trãsãturi adânci si ochii cu priviri de om rãtãcit in pustiu. A imbãtrânit, sãracul, cu zece ani, aud pe mos, pronuntând ca pentru el sentinta.

Abia târziu m'am trezit din aceastã stare si am început sã tremur, odatã revenit la realitate. Mi-am dat eu searna de ceea ce am fãcut ? Desigur cã nu, eram sub dominatia unei alte stãri, anormale, poate, dar aevea. As numi-o o stare secundã, când constientul nu mai controleazã, ci actioneazã dupã un plan comandat din afara simturilor. Aceastã scenã am deseris-o cu mult dramatism in cartea mea "Parasutat in România vânduta". Revenind la luptãtorii nostri. Sã îndrãznesti, in situatia in care se gãseau ei, sã previi Securitatea, dupã ce ai scãpat de la o moarte aproape sigurã, iatã un gest care nu se poate explica, decât cã ai trecut într'o altã stare, nu mai esti tu.