Am mai scris în alte rânduri despre mania distrugerii monumentelor confederate din orașul nostru, Jacksonville, și nu numai. Mulți n’au înțeles mai nimic din cele descrise, cum nici “băștinașii” de pe-aici, interesați mai mult de îngurgitarea hrănii și programarea chermezelor în timpul liber din uichend. Și totuși, ar fi poate nedrept să facem o astfel de catalogare, mare parte dintre ei sunt pur și simplu timorați, înfricoșați de noile stări politice și metodele dictatoriale ale aparatului statal bolșevic care ne conduce. Respectul datorat strămoșilor a intrat de-acum pe linie moartă, în așteptarea unor vremuri mai bune… Un adevărat terorism de stat face ravagii pe meleagurile Americii, un fel de stalinism disimulat, zice-se a fi “pentru menținerea democrației”. Un fel de 1948 la noi în România, când se consolida noua societate comunistă, iar oamenii erau vânați și aruncați în închisori fără vină; asta, pentru cei care-și aduc aminte! Într’o închisoare din capitala țării noastre, Washington, mii de deținuți politici au luat locul infractorilor de rând, eliberați din motive de… echitate. Nu sunt doar niscai simpli borfași, cărora regimul le face amnistierea; din rândul lor fac parte spărgători de bănci cu antecedente în trecut (unele dintre acestea deosebit de grave), etc. O spunem doar în treacăt, pentru că în ultimii 3 ani judecătorii s’au înmulțit într’un ritm considerabil, mai puțin pe merite, și mult mai mult prin grija și grația puterii care ne conduce cu mână forte! Un angrenaj al falsei justiții care să proclame sentințe! Nu mai insist! Pentru cei intrați deja în amnezie, rândurile mele ar părea nelalocul lor! Așa o fi!… Tocăm spațiul (și nu e bine), chiar dacă s’ar merita comentate multe episoade de inechitate care se înregistrează zilnic împotriva oamenilor de rând, mai conservatori sau clarvăzători ai păstrării Constituției noastre sacre.
Se cerne foc şi pară din văzduh Şi’ncremenesc sub trăznete stejarii, În luptă cruntă-s prinşi legionarii, Pluteşte peste toate-al morții duh, Iar ochii lor croesc sub cer fruntarii.
Trăznesc mașini din fund de iad scăpate, Pământu-i vâlvorat de’nflăcărări Şi păsări de oțel din vânătări Vuesc cu moartea greu îmbrățişate.
În şanț veghează Moța, serafim, Şi-aşteaptă al destinului mister. Răvaş trimite’n țară, cum să fim,
Viteazul fără seamăn, cavaler, Ca țara-atât de scumpă’n cari trăim, S’o facem soare lucitor pe cer.
De când Domnu s’a născut Şi pământul l-a făcut Şi ceriu l-a ridicat În patru stâlpi de argint Și mai mult l-a împobodit: Tot cu stele mărunțele Şi’n mijlocul stelelor Luce luna Cu lumina, Soarele, Cu razele Ce-am văzut, Doamne, pe-acolo: Oamenii cei spovediți, Ca nişte pomi înfloriți. Oamenii nespovediți, Ca nişte bufteni pârliți.