UN LAUREAT
Romanian
Historical Studies, 2003
La
6 Iunie 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române Elie Wiesel, publicist
născut in Sighetul Marmaţiei, deportat de către autoritătile
maghiare care la vremea aceea stăpâneau Transilvania de Nord conform dictatului
de la Viena, la Auschwitz, de unde a ajuns la Paris in 1945 unde a urmat cursurile
universitare la Sorbona. Nu este primul omagiu care i se aduce acestui binecunoscut
personaj a cărui "prodigioasă activitate de ziarist si scriitor"
este "dedicată cu predilectie holocaustului" (cităm din
comunicatul 
Academiei
Române din 30 Iulie 2002 de pe internet). In 1986 lui Elie Wiesel i s'a decernat
premiul Nobel pentru pace. Alegerea dlui Wiesel ca membru de onoare al Academiei
Române a avut loc, aflăm din comunicatul sus citat, "ca omagiu pentru
eminenta operă spirituală şi morală închinată umanitătii
contemporane".
Tema
discursului de receptie a d-lui Wiesel la ceremonia de la Academia Română
a fost "lectii de memorie şi recunoştintă". Inmânându-i
d-lui Wiesel diploma, insigna şi carnetul de membru de onoare al Academiei
Române, academicianul Eugen Simion a subliniat in traditionalul laudatio
ca in operele lui Elie Wiesel "se face auzit glasul unui moralist care
vrea sâ facă o operâ morală". De la catedra acestei imense înăltimi
morale, dl. Wiesel a dat românilor lectii, neuitând să le reproşeze
nepăsarea şi cruzimea cu care au asistat la deportarea evreilor din
Sighetul Marmatiei, dar uitând că autoritătile maghiare au făcut
deportările şi că autoritătile române n'au deportat niciodata
evreii, care se refugiau in România ca să scape de deportări. La sfârşitul
lunii Iulie 2002 Elie Wiesel a revizitat Sighetul Marmatiei, oraşul copilăriei
sale, cu care ocazie ia îndemnat pe locuitorii mai tineri ai oraşului să-i
întrebe pe cei mai vârstnici care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul
Marmatiei -fară să mişte un deget, "dacă au dormit
bine după aceea"... Cei neinformati cred poate că dl. Wiesel,
autorul "eminentei opere spirituale şi morale închinate umanitătii
contemporane" pe care i-o găseşte Academia Română, are căderea
să facă aceste reproşuri românilor din Sighetul Marmatiei care
sub cotropirea maghiară nu s'au jertfit ca să-i salveze pe evrei din
ghiarele autoritătilor maghiare. Altii, care cunosc mai bine statura morală
a d-lui Elie Wiesel, descriu aceste lectii de morală pe care le împarte
dânsul cu potrivitul cuvânt idiş "chuzpah".
Să
vedem ce zic cei care cunosc mai bine biografia şi realizările d-lui
Elie Wiesel. Iată ce ne relatează profesorul Robert Faurisson (Universitatea
din Lyon):
Când
i s' a înmânat premiul Nobel pentru pace lui Elie Wiesel in 1986, ziarul francez
Le Monde a aplaudat salutar omagiul adus acestui martor al exterminării
evreilor de către nazişti in camerele de gazare de la Auschwitz, acum
când există voci care exprimă îndoieli cu privire la aceste camere
de gazare. Dar in memoriile sale, in cărtile sale de înaltă tinută
morală, Elie Wiesel nu pomeneşte despre camere de gazare nici la Auschwitz,
nici la Buchenwald. Dintre toate versiunile circulate despre exterminarea evreilor
de către nazişti (prin opărire cu apă fierbinte, prin gazare
cu motoare Diesel, prin electrocutare, etc.), dl. Wiesel a ales-o in 1956 pe
cea conform căreia evreii erau aruncati in gropi de foc ca să ardă
de vii. In volumul Noaptea, Wiesel povesteşte cum a văzut cu
ochii lui cum nemţii descărcau copii mici din camioane in fata unor
şanturi in care ardeau flăcări gigantice şi in care aruncau
copiii ca sa ardă de vii (Night, Avon, pp. 41-44, 79, 93). Intr'un
şant alăturat erau aruncaţi adultii ca să ardă de vii,
şi victimele care-şi aşteptau rândul la marginea şantului
trebuiau să asiste la "agoniile prelungite" ale celor care ajunseseră
la marginea şantului înaintea lor. El însuşi, ne povesteşte
Wiesel,
a înaintat la trei paşi - la doi paşi - la numai un pas doar de groapa
cu flăcări mistuitoare, când in mod miraculos i s'a ordonat să
facă stânga 'mprejur şi să se reîntoarcă la baracă.
Mai
sunt şi alte miracole in mărturiile d-lui Wiesel. Astfel, la Babi
Iar, in Ucraina, unde zice el că naziştii au masacrat evreii, "lună
după lună, s'a cutremurat pământul într' una, şi din când
in când tâşneau din pământ fântâni arteziene de sânge" (Paroles
d 'étranger, Editions du Seuil, 1982. p. 86). Alt miracol a fost felul in
care la Buchenwald, unde fusese internat un răstimp, deşi naziştii
exterminau 10.000 (zece mii) de evrei zilnic, el personal întotdeauna era întotdeauna
printre ultimele sute care erau întorse din drum şi trimise înapoi in barăci
("Author, Teacher, Witness", in revista Time, 18 Martie 1985,
p. 79). Astfel a fost salvat pentru a da omenirii înaltele sale lectii de iubire
şi morală. Iată una din lectiile de iubire şi morală
ale d-lui Elie Wiesel. El scrie: "Fiecare evreu trebuie să rezerve
in fiinta lui o zonă aparte pentru ură - o ură sănătoasă,
bărbătească - pentru tot ceeace este personificat in nemti şi
pentru ce supravietuieşte la nemti. Dacă ar face altfel i-ar trăda
pe cei morti" (Legends of Our Time, New York, Schocken Books. 1982,
p. 142). Dar ura asta nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile
preistoriei şi dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedecat de
Elie Wiesel atunci când se afla internat la spital la Birkenau in Ianuarie 1945
din cauză că avea o infectie la un picior, unde tatăl său
îi tinea tovărăşie până la însănătoşire,
la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă in
Germania împreună cu trupele naziste. Wiesel tatăl şi fiul au
analizat bine situatia şi au cerut să insotească trupele germane
in retragere, in loc să-i aştepte pe eliberatori (Night. p.
93).
Oare
Elie Wiesel inventează minciuni? Sau poate doar exagerează putin?
Avem cel putin un exemplu de "oarecare exagerare": la 7 Februarie
1996 i s'a înmânat un doctorat de onoare din partea Universitătii fraceze
Jules Verne din Picardia, ocazie cu care, spune dânsul, "sute de anti-semiţi
virulenti şi înrăiti, bine organizati şi bine finantati, demonstrau
împotriva mea." Aceste sute de antisemiti înrăiti şi bine finantati
care au manifestat împotriva lui erau in realitate in număr de zero. Acolo
se aflau trei francezi, Pierre Guillaume, Serge Thion, şi profesorul
Faurisson,
care ofereau amatorilor un articol tipărit. Nimeni nu i-a finantat. Nici
înrăiti nu se poate spune că sunt, căci cu toate atacurile criminale
ale asasinilor şi huliganilor împotriva lor, aceşti trei martiri ai
adevărului nu şi au permis nici măcar o invectivă împotriva
persecutorilor lor (The Journal of Historical Review, Mai-Iunie 1999,
p. 28). De la zero manifestanti la sute de anti-semiţi virulenti şi
înrăiti organizati şi bine finantati e o mică exagerare...
Dar
nimeni nu apreciază chuzpah lui Elie Wiesel mai bine decât Norman Finkelstein,
autorul cărtii The Holocaust Industry: Reflections on the Exploitation
of Jewish Suffering (Verso.' 2000). El însuşi evreu, fiul unor evrei
polonezi deportati in lagăre de concentrare naziste, supravietuitori ai
holocaustului, Norman Finkelstein cunoaşte toate aspectele problemei din
sursă directă. A scris această carte ca protest la comercializarea
nesăţioasă a religiei holocaustului, al cărui principal
mare sacerdot este tocmai Elie Wiesel. Căci holocaustul evreiesc nu mai
este relatarea a ceea ce s'a întâmplat sau s'ar fi întâmplat cândva şi
undeva, in timp şi spatiu, ci este o religie, o dogmă care serveşte
unor scopuri economice şi teritoriale bine definite, zice Finkelstein.
El povesteşte cum părintii lui vedeau cu amărăciune cum
evrei care au suferit alături de ei in lagărele de concentrare şi-au
pierdut integritatea şi au început să participe la afacerea
holocaustului,
"croindu-şi credintele pentru a acapara putere şi profituri"
(p. 7). "Campania pe care o duce astăzi afacerea holocaustului pentru
a stoarce bani din Europa in numele unor victime nevoiaşe ale holocaustului
a redus statura morală a martiriului lor la cea a unui cazinou de la Monte
Carlo", scrie Finkelstein (p. 8). Scriitorul israelian Boas Evron descrie
"cunoaşterea holocaustului" ca "o îndoctrinare oficială
propagandistică, emitătoare de lozinci şi creatoare a unei viziuni
false despre lume, al cărei adevărat scop nu este înţelegerea
celor petrecute in trecut, ci manipularea prezentului" (apud Finkelstein,
p. 41). "Holocaustul" este o industrie; şi este o dogmă,
o religie, nu un fapt istoric.
"Două
dogme centrale sustin structura Holocaustului", scrie Finkelstein, care
ortografiază holocaustul cu H mare când se referă la această
industrie, "l) că Holocaustul este un eveniment istoric unic, şi
2) că marchează culmea unei uri irationale eterne pe care o nutresc
toti ceilalti pentru evrei" (pp. 41-42). Din aceste dogme centrale derivă
"sacralizarea holocaustului", o mistificare cel mai bine pusă
in practică de Elie Wiesel. Pentru Wiesel, Holocaustul este un "mister
religios", scrie Finkelstein (citându-l pe Peter Novick). Astfel, "Wiesel
psalmodiază că Holocaustul 'ne scufundă in întuneric', 'neagă
orice răspuns', 'se situază înafara istoriei, dincolo de ea chiar',
'sfidează atât cunoaşterea cât şi orice descriere', 'nu poate
fi nici explicat nici imaginat', nu 'trebuie să fie niciodată înteles
ori comunicat', marchează 'distrugerea istoriei' şi 'mutatii de mărime
cosmică'. Numai supravietuitorul şi sacerdotul lui - citeşte:
numai Elie Wiesel - este capabil să-i pătrundă misterul. Misterul
holocaustului, zice Wiesel 'este incomunicabil'; 'nici măcar nu putem vorbi
despre el'. Astfel, pentru un onorar stabilit de 25.000 de dolari (plus limuzină
cu şofer), Wiesel conferentiază ca 'secretul' adevărului despre
Auschwitz 'rezidă in tăcere"'. Să încerci să pricepi
cele întâmplate este o blasfemie: căci o apreciere ratională neagă
unicitatea şi misterul Holocaustului. O comparatie între suferintele Holocaustului
şi suferinţele îndurate de altii, după Wiesel, este "o trădare
cumplită a istoriei evreilor" (p. 45). Când îl admonestează pe
ministrul israelian Simon Perez pentru că pomeneşte de "cele
două holocausturi ale secolului 20: Auschwitz şi Hiroşima",
când doar ar trebui să ştie că Holocaustul e unic, e numai
unul,
Wiesel ne arată că "în viată de multe ori farsa se transformă
in realitate," scrie Finkelstein (p. 46). Acest mister sacru in care trebuie
învăluită istoria celui de-al doilea război mondial îi este foarte
util d-lui Wiesel: celor care remarcă discrepanta dintre versiunea lui,
cu arderea evreilor de vii in gropi gigantice la Auschwitz din autobiografia
sa (Noaptea, Night, New York, 1960), cu versiunea oficială
a camerelor de gazare, Elie Wiesel le răspunde: "Camerele de gazare
să rămână interzise ochilor iscoditori, şi imaginatiei"
(All Rivers Run to the Sea, New York, 1995, p. 74, apud Robert
Faurisson, Journal of Historical Review, vol. 17 no. 2, p. 19).
După
Wiesel, scrie Finkelstein, "lumea liberă şi civilizată i-a
predat pe evrei calăilor lor. Erau acolo ucigaşii, călăii,
şi erau apoi cei care au privit in tăcere": evreii au pierit
pentru că toti neevreii, indiferent dacă au fost fâptaşi sau
doar spectatori, vroiau să-i omoare (p.49). Wiesel scrie: "Timp de
două mii de ani am fost mereu amenintati... pentru ce motive? Fără
nici un motiv".... Arabii urăsc Israelul "pentru că suntem
noi şi pentru ceea ce reprezintă patria noastră Israelul - inima
vietii noastre, visul visurilor noastre", şi nu pentru că Israelul
le-a confiscat patria, le-a asasinat familiile şi i-a izgonit in lagăre
de refugiati in Liban şi Iordania unde îi masacrează periodic. "Nimeni
pe lume nu ştie să fie mai recunoscător decât noi; noi suntem
veşnic recunoscători", scrie Wiesel (Against Silence,
v,i, pp. 255, )'84, apud Finkelstein p. 53) " Veşnic persecutati
şi veşnic nevinovati, aceasta este soarta evreilor", comentează
ironic Finkelstein (p. 53).
Scriitorul
Peter Novick se întreabă oare ce-ar fi holocaustul in America fară
Wiesel. Finkelstein îi dă răspunsul: Wiesel a fost promovat şi
propulsat ca marele preot al Holocaustului după 1967 din cauză că
este util din punct de vedere ideologic. El propovăduieşte că
suferinţele evreilor sunt unice / evreii sunt unici, aparte / neevreii
sunt veşnic vinovati / evreii sunt veşnic nevinovati / orice face
statul Israel este bine făcut / interesele evreieşti trebuie apărate
in orice conditii şi cu orice pret. Astfel întruchipează Elie
Wiesel,
Holocaustul (Finkelstein. p. 55). Un exemplu este cazul polonezului Jerzy
Kosinski,
autorul cărtii The Painted Bird, scrisă in englezeşte
in Statele Unite unde Kozinski imigrase după 1945. Cartea este o descriere
pornografică a unor torturi sexuale sadice pe care, sustine Kosinski, le-a
suferit el orfan evreu fiind din partea tăranilor polonezi pe când rătăcea
singur prin Polonia in timpul celui de-al doilea război mondial. In realitate
s'a dovedit că Jerzy Kosinski n'a fost niciodată orfan, n'a rătăcit
niciodat singur pe nicăieri, iar ţăranii polonezi pe care-i acuză
de torturi sexuale sadice au riscat mult ca să-1 protejeze şi să-1
adăpostească pe el şi pe familia lui, care au trăit bine
mersi tot timpul războiului; poveştile din Cartea lui Kosinski sunt
minciuni pure inventate de o imaginatie bolnavă de la un capăt la
altul. La aparitie cărţii lui Kosinski, Elie Wiesel a salutat-o ca
pe "unul dintre cele mai bune " acte de acuzare a epocii naziste,
"scris cu adâncă sinceritate şi sensibilitate". Nici măcar
după ce s'a dovedit că nu era decât o colecţie de minciuni
patologice,
Elie Wiesel n'a încetat să laude din răsputeri "această
operă remarcabilă" (Finkelstein, op. 56). Nu există minciună
destul de sfruntată ca să se dezică Elie Wiesel de ea.
Elie
Wiesel este nu numai un mare moralist, este şi un mare intelectual. El
ne povesteşte cum, eliberat recent de la Buchenwald, la 18 ani, a citit Critica Ratiunii Pure de Kant - in idiş. Dar
Critica Ratiunii
Pure de Kant n'a fost niciodată tradusă in idiş. Wiesel este
capabil, ca şi cadavrele de la Babi Iar despre care ne povesteşte
cum produceau cutremure locale şi aruncau jeturi de sânge luni de zile
după moartea lor, de tot felul de miracole. Astfel îi povesteşte unui
reporter de la un ziar evreiesc că de multe ori răguşea şi-şi
pierdea vocea pentru că citea aşa de multe cărţi in gând,
fără să-1 audă nimeni, pronuntând in gând doar cuvintele.
Unui redactor de la New York Times i-a povestit cum 1-a lovit o maşină
de-a zburat sus prin aer mai multe sute de metri, până pe strada cealaltă,
de unde 1-a ridicat ambulanta, rănit dar nu prea grav. "Eu spun adevărul
gol-golut", suspină Wiesel. "Nu pot face altfel" (Finkelstein,
p. 82).
E
normal ca un om dotat cu o astfel de sensibilitate morală să fie şocat
când, cu ocazia stoarcerii de bani de la elveţieni din - 1995, a fost convocat
de către senatorul D' Amato împreună cu câteva evreice bătrâne
şi un evreu bătrân (dintre care nici unul n'a putut arăta că
ar fi avut vreodată vreun bănut depus in Elvetia) ca să depună
mărturie împotriva elvetienilor care chipurile îi jefuiseră pe evrei
de banii depuşi in bănci elvetiene. Cu această ocazie Elie Wiesel
a avut revelatia uluitoare că cei care de mii de ani îi urăsc pe evrei
fară nici un motiv şi îi omoară cum pot şi când pot, îi
şi jefuiesc! "La început am crezut că solutia finală a fost
motivată doar de o ideologie înveninată. Acum ştim că n'au
vrut doar să-i ucidă pe evrei, oricât de oribil sună acest
lucru,
ci au poftit şi la banii evreilor. Aflam in fiecare zi ceva in plus despre
tragedia asta. Nu are durerea oare sfârşit? Nu are ultragiul oare limite?"
exclamă Wiesel cu indignare poetică (apud Finkelstein, p. 96).
Un om de o astfel de puritate sufletească, care nu si-ar fi putut închipui
astfel de depravare morală, era desigur cel mai indicat să se declare
public de partea unui alt om de aceeaşi mare puritate morală, pe când
acesta era acuzat (şi dovedit) de acte dezgustătoare de adulter şi
perversiune sexuală comise in biroul oficial al preşedintelui Statelor
Unite, de vânzarea puterii militare a tării sale Chinei comuniste, şi
de matrapazlâcuri financiare care 1-au îmbogătit: preşedintele Bill
Clinton. Elie Wiesel s'a afişat alături de Hillary Clinton in Congres
unde-şi tinea Clinton discursul anual, garantând cu prezenta lui morală
probitatea acestei doamne, împotriva căreia se îndreptau acuze de ilegalităti
şi matrapazlâcuri despre care lumea începuse să afle... (p. 144).
Norman
Finkelstein nu este singurul evreu dezgustat de mascaradele lui Elie Wiesel.
Distinsul om de ştiintă Noam Chomsky şi altii ca el îl descriu
pe Elie Wiesel, laureat a sute de premii şi onoruri, prin cuvintele "un
impostor îngrozitor" (a terrible fraud). Ei îi reproşează
acestui campion al victimelor nevinovate, care a scris că "opusul
iubirii nu este ura, ci indiferenta", şi care le reproşează
locuitorilor Sighetului indiferenta criminală fată de suferintele
evreilor, că el însuşi este total indiferent la suferintele palestinienilor
nevinovati, torturati şi masacrati in zilele noastre sub ochii lui şi
ai noştri. La care adăugăm că aceeaşi indiferentd o
arată şi a aratat-o tot timpul dl. Wiesel pentru cele peste o sută
de milioane de victime ale comunismului, ale căror suferinte şi torturi
îndurate sunt documentate şi dovedite, spre deosebire de şanturile
arzânde sub cerul liber in care zice el că a văzut cu ochsi lui cum
aruncau naziştii copii mici să ardă de vii. Profesorul Daniel
McGowan de la colegiul Hobart and William Smith din Geneva. statul New York,
opinează că dl. Elie Wiesel urăşte nedreptatea şi
terorismul,
poate de aceea nu-i este mila de palestinieni, căci printre ei sunt unii
care nu se dau înapoi de la acte disperate de teroare, sinucigându-se cu bombe
in locuri in care speră ca pot dăuna Israelului. 
Dar atunci când lucra
pentru banda teroristă Irgun (între Noiembrie 1947 şi Ianuarie 1949),
bandă de asasini responsabilă pentru bombardarea hotelului King David,
unde au murit atâtea victime nevinovate, şi pentru masacrul de la Deir
Yassin, unul dintre cele mai crude, sângeroase şi barbare acte de terorism,
din 9 Aprile 1949, lui Elie Wiesel nu-i displăcea terorismul. La acea data
Elie Wiesel era jurnalist la ziarul bandei teroriste Irgun, şi dl. Wiesel
n'a ignorat oribilul masacru comis de patronul său la Deir Yassin, căruia
îi dedică in total 8 cuvinte indiferente in All Rivers Run to the Sea.
Elie Wiesel protestează vehement când se răstoarnă pietre funerare
in cimitire evreieşti, dar n'a avut nici un cuvnnt de spus când s'a distrus cu buldozerul cimitirul in care zăceau femeile şi copiii
masacrati de către banda Irgun la Deir Yassin. Când un grup de evrei şi
de alti umanitarişti îl solicită să se pronunte cu privire la
ridicarea unui monument pentru victimele nevinovate de la Deir Yassin. Elie
Wiesel refuză să răspundă. Profesorul McGowan remarcă
modestia lui Elie Wiesel, care declară că el "nu este nici un
fel de simbol", dar tine s'o contrazică: Elie Wiesel, zice McGowan,
a devenit simbolul ipocriziei (scrisoare trimisă ziarului Jerusalem
Post la 6 Iulie 1997, publicată in Washington Report on Middle East
Affairs, Octombrie-Noiembrie 1999, p. 49).
De
la un om integru ca Elie Wiesel au într'adevăr de luat pilda etică,
românii. Un astfel de om merită laudele pe care i le-a adus academicianul
Eugen Simion; noul membru desigur va face cinste Academiei Române.
Romanian
Historical Studies, 2003