Circulările şi manifestele Căpitanului sunt de covârşitor folos pentru cei ce vor să cunoască Mişcarea Legionară.

Sunt în ele răspunsuri şi deslegări pentru toate atitudinile individuale şi colective, pentru toate problemele neamului românesc, de azi şi de mâine.

Aceste circulări în afară de valoarea lor istorică şi documentară asupra diferitelor momente prin care a trecut Legiunea, îndurând înfrângerile şi smulgând, peste moarte, toate biruinţele, constitue ceeace numim şi vom numi, noi legionarii, de-acum înainte: linia Căpitanului.

Cei ce vor voi să trăiască în adevăratul duh legionar şi să nu greşească în acţiunile lor, vor face mereu apel la această linie, se vor întoarce mereu la isvorul curat al acestei cărţi de neegalată gândire şi de supremă credinţă, în destinul românismului în lume.

[Bucureşti,1940]
MIŞCAREA LEGIONARĂ

Chemare cãtre
Purtătorii Duhului nou al Vremii

LEGIONARI,

Cuvântătorii partidelor politice cutreeră din nou oraşele şi satele cerându-vă ajutor pentru ca să se poată reface. Sub domnia lor românismul de pretutindeni a sărăcit şi a îngenunchiat în faţa străinului pripăşit de curând. Rosturile mari ale Patriei sunt părăsite. Lumea noastră politicianizată, nu mai vede în faţă decât interesul partidului, pentru a cărui biruinţă sacrifică în fiecare zi şi în fiecare ceas, însuşi viitorul nostru ca neam.

Se prăbuşesc pădurile din munţi încăpute pe mâna veneticilor.

Geme inima în Moţii şi Maramureşenii uitaţi de toată lumea.

Muncitorii Români părăsiţi îngroaşă rândurile comuniştilor jidani.

Comerţul românesc, lipsit de protecţie, îngenunchiază în lupta neegală cu străinul.

În cadrele armatei noastre glorioase pătrunde tot mai adânc şi tot mai sus, germenul disolvant şi conrupător de conştiinţe. Şi ceasuri grele se prevăd în viitor. De vom fi chemaţi cândva la marele examen internaţional cine va mai apăra pământul ţării şi gloria Drapelului nostru?

Ţăranul român îşi vinde produsul sub preţul de cost. Misiţii s’au înmulţit şi ne inundă. Cafenelele sunt pline de cămătari şi de samsari. Ei se îmbogăţesc în dauna celor cari muncesc. Poporul este spoliat. Românul înglodat în datorii a ajuns rob modern al bancherului jidan.

Ţara împărţită în partide, care se sfâşie unele pe altele, se dărâmă sub ochii noştri.

Conducerea partidelor nu este o conducere de mână tare, şi nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire şi încurajare a elementului românesc, care ţine de multe secole pe umerii săi, viaţa ţării.

LEGIONARI,

În faţa acestei situaţii, şi mai înainte ca politicianismul condamnat să se poate reface, am tras spada şi am înălţat steagul cel nou al vremii.

Se simte prin aer tot mai accentuat nevoia unor alte principii de viaţă politică şi morală.

Despoliticianizarea ţării este o poruncă a vremii.

În locul partidelor parazite, se simte nevoia unui braţ creator.

În locul şovăelii în conducere, se simte nevoia unei baghete magice, căreia să i se supună toată suflarea românească.

În locul partidelor desbinate, veşnic în luptă, unitate de comandament.

În locul partidelor mereu aplecate străinilor, politica de neatârnare şi încurajare a românismului susţinător de ţară.

Spuneţi celor ce vin din nou să vă apuce mâna, că ceasul lor s’a terminat. „Pot pieri toţi cuvântătorii aceştia”.

De acum încolo de un singur glas va trebui să ascultaţi, tainic şi nepătruns ca Dumnezeu: chemarea Patriei. Acest glas să-l audă toată suflarea voastră. Lui să vă supuneţi într’un singur suflet.

ROMÂNI,

Atunci când glasul şi braţul vostru vor proclama victoria, România va reînvia. Vor înflori în ea ca bujorii, copiii voştri. Străinul o va respecta. Duşmanul se va teme.

SOLDAŢI AI „GĂRZII DE FIER”,

Când vouă vă este hărăzit de Dumnezeu să făuriţi această Românie nouă, când de la Nistru până la Tisa, neamul vă aşteaptă să vă primească în nesfârşite aplauze pe scena istoriei, isbucnească din piepturile voastre de oţel, strigătul nostru de luptă şi de victorie:

Trăiască România românească! Trăiască „Garda de Fier”!

CORNELIU ZELEA CODREANU, Comandantul „Gărzii de Fier”

Textul Chemării este impresionant prin tabloul României anilor ’30, atât de asemănător cu ceea ce se arată a fi România de azi, văzută din acelaşi unghi, al interesului naţional, al responsabilităţii pentru viitorul Neamului românesc. Să fie acesta motivul, unul din motivele pentru care publicul românesc naţionalist se arată a fi tot mai interesat de doctrina legionară ?

Să reţinem câteva formule :

-          Lumea noastră politicianizată, nu mai vede în faţă decât interesul partdului, pentru a cărui biruinţă sacrifică însuşi viitorul nostru ca neam ;

-          Se simte nevoia unor alte principii de viaţă politică

şi morală :

-          Un singur glas, tainic şi nepătruns ca Dumnezeu : chemarea Patriei !

Din perspectiva gândirii politice teoretice, este cu totul remarcabilă critica pe care legionarii au adus-o partidelor politice şi politicianismului generat de acest sistem. Spre deosebire de alţi critici, legionarii au imaginat şi o alternativă a acestui sistem, pe care au experimentat-o cu rezultate mai degrabă pozitive. Propaganda anti-legionară, în primul rând prin minciună şi diversiune, se străduie să ascundă aceste rezultate.

            Să consemnăm şi idealul, nici pe departe exclusiv legionar : o Românie românească.  Mi-aduc aminte de intenţia cu care le-am propus studenţilor prin anii ’80, un curs special despre “limba română ca valoare spiurituală” ; să identificăm ce este românesc în limba română . . .

LEGIUNEA „ARHANGHELUL MIHAIL”

„GARDA DE FIER”

UN APEL ŞI UN AVERTISMENT

ROMÂNI DIN CAPITALĂ,

Marşul „Gărzii de Fier” care trebuia să aibă loc în Basarabia a fost oprit. Inamicii unei Românii sănătoase şi puternice au triumfat. Jidănaşii din Sărindar, de la  „Lupta”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, aceşti otrăvitori ai sufletului românesc, de o lună de zile ameninţă, de o lună de zile insultă, de o lună de zile ne pălmuiesc sufletele, aici la noi acasă.

Din căpuşe înfipte în sânul acestei naţii, s’au transformat în monopolizatorii înţelegerii intereselor superioare ale Patriei şi cenzuratorii nepoftiţi ai tuturor actelor de guvernământ.

La Turda au cerut guvernului să ne oprească demonstraţia sub motiv că se aprinde Ardealul; La Cahul, că se începe revoluţia în Basarabia; La Galaţi, că se vor naşte măceluri şi pogromuri.

Pretutindeni au rămas nişte provocatori ordinari, Legiunea păstrând o ordine şi disciplină desăvârşită.

Astăzi ne îndreptam înspre Nistru pentru ca să întoarcem Basarabia cu faţa spre Bucureşti.

Dar acestor mercenari ai comunismului, nu le convine aceasta.

Basarabia trebuie să rămână pradă bolşevismului şi să privească către Moscova, pentru ca ei să continue a teroriza cu provincia dintre Prut şi Nistru, întreaga politică a României.

ROMÂNI,

Politicianismul venal şi pervers, acest putregai care ne infectează viaţa, îi secundează din calcul meschin de interes electoral şi dintr-un înjositor spirit de servilism, în opera lor de dezmembrare a ţării şi înstrăinare a pământului nostru strămoşesc. Spirit şi calcul, care au dat România de 60 ani încoace pe mâna tuturor veneticilor de peste hotare.

Priviţi!... Se mişcă astăzi mucenicii din Maramureş şi Bucovina. Îşi plâng pe drumuri amarul de robire în care i-a aruncat ticăloşia tuturor conducătorilor de ţară, nu pentru că    i-ar fi uitat, ci pentru că i-au vândut.

Nu vi se pare cel puţin straniu că nu s-a găsit un singur glas în această ţară, care să vină cu un cuvânt de mângâiere pentru ei? Şi nu vi se pare cel puţin o neruşinare a reduce toată chestiunea din Maramureş la „instigatorii” Neculai Totu şi Dănilă? Ei sunt vinovaţii? Dar politicianismul care a înşelat în fiecare zi de 12 ani, nu este vinovat? Dar sutele de mii de venetici, jidani, cari au venit peste capul lor ca lăcustele să le ia pământul rămas de la strămoşi şi să-i robească, aceştia nu sunt instigatori şi provocatori? Dar domnii din Sărindar, care necinstesc mândria noastră de stăpânitori în ţara aceasta, aceştia nu sunt provocatori?

ROMÂNI,

Iată un exemplu tipic din care se poate vedea, adevărata cauză a „dezordinilor” din Bucovina şi Maramureş.

„Universul” din 17 Iulie 1930 publică următoarea statistică. La Cernăuţi: copii în vârstă de şcoală curs primar: 12.277 din care români (băeţi şi fete) 3378, iar restul de 8825 străini. Ce dovadă de copleşire a elementului românesc din nordul ţării mai doriţi? Unde voiţi să fugă din faţa acestei năvale uriaşă şi ucigătoare sufletul neamului românesc? Îl bârfiţi şi îl loviţi şi-l ofensaţi, că s’ar ridica pentru pâine şi „situaţia economică proastă”, când în realitate el se înalţă cutezător, să apere fiinţa românismului la graniţa de nord. Pentru ce nu s-a găsit nici un bărbat politic să-i spuie Majestăţii Sale adevărul:

MĂRIA TA,

Nenorociţii aceştia nu cer pâine. Cer dreptate! Cer eliberarea sufletului românesc care trage să moară înăbuşit în Maramureş şi Bucovina. Cer măsuri în contra sutelor de mii de jidani, ghiftuiţi, rotunzi şi albi ca viermii, care-i sfidează în fiecare zi în sărăcia lor, subt protecţia tuturor autorităţilor româneşti.

Desigur, ştiu ei bine, domnilor ziarişti, că nu prin manifestări violente vor putea rezolva o asemenea problemă, dar ajunşi la limita de pe urmă a răbdării, ei vor să impună o conducere românească: legi de protecţie a elementului românesc în România.

DOMNILOR DIN SĂRINDAR,

Poate voiţi ca prin insultele neîncetate cu care răniţi sufletele româneşti, să mă vedeţi într’o bună zi în fruntea sfinţilor răsculaţi din Maramureş? Să ştiţi că în clipa aceea v-a sunat ceasul şi v-a sunat şi scândura!

În orice caz, dacă legile vi se par insuficiente ca să vă poată domoli, eu vă declar că am destulă putere pentru ca să vă pun la locul vostru şi să vă fac să înţelegeţi în ce ţară trăiţi.

Dacă nu vă liniştiţi, voiu chema în contra voastră tot ce este viu în ţara asta, hotărât să lupt prin toate armele pe care mi le va pune la dispoziţie mintea.

ROMÂNI!

O Românie-Nouă, nu poate ieşi din culisele partidelor, după cum România-Mare n-a ieşit din calculele politicianilor, ci de pe câmpiile de la Mărăşti şi din fundul văilor bătute de grindina de oţel.

O Românie-Nouă, nu poate ieşi decât din luptă. Din jertfa fiilor săi.

De aceea nu politicianului mă adresez astăzi. Ci Ţie, Soldat. Înalţă-te! Istoria te cheamă din nou! Aşa cum eşti. Cu mâna ruptă. Cu piciorul frânt. Cu pieptul ciuruit, Lăsaţi-i pe neputincioşi şi pe imbecili să tremure.

Voi daţi lupta cu bărbăţie.

În curând „Garda de Fier” vă va chema la o mare întrunire în Bucureşti întru apărarea maramureşenilor.

Copii ai lui Dragoş Vodă şi ai Bucovinenilor, fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Scrieţi pe steagurile voastre:  Străinii ne-au copleşit. Presa înstrăinată ne otrăveşte. Politicianismul ne omoară. Sunaţi din trâmbiţe alarma. Sunaţi din toate puterile. În clipa când duşmanii ne copleşesc şi politicianii ne vând, Români, strigaţi cu înfrigurare ca pe potecile munţilor în ceasurile de furtună: Patria! Patria! Patria!

CORNELIU ZELEA-CODREANU, Şeful Legiunii

“Ca să întoarcem Basarabia cu faţa spre Bucureşti” – iată, în esenţă, politica pe care trebuia să o ducă guvernanţii noştri după 27 martie 1918. Din nou, legionarii au văzut esenţa fenomenului politic, istoric. Nu întâmplător au fost aşa de mulţi basarabeni şi bucovineni în Mişcarea Legionară, numai Corneliu Zelea Codreanu le-a înţeles nevoile, durerile şi speranţele.

Azi, adică după 1990, guvernanţii români se arată a nu fi învăţat nimic din greşelile perioadei interbelice. Sau – poate mai exaxct spus, fiind mai departe expresia aripei cominterniste, KGB-iste a PCR, guvernanţii de după ’90 nu vor să promoveze interesele româneşti în politica faţă de Chişinău, teza legionară este astăzi mai valabilă ca oricând : să întoarcem Basarabia cu faţa spre Bucureşti. Dar să întoarcem şi Bucureştiul cu faţa spre Basarabia.

            Formulă şi idee politică memorabilă : “legi de protecţie a elementului românesc în România”. E nevoie azi de aşa ceva la fel ca pe vremea legionarilor. Deja am semnalat (vezi mai jos Anexa 1), că în Constituţia României şi în legislaţia românească, cea mai generoasă din Europa faţă de minorităţile naţionale, românii, ca populaţie majoritară şi constitutivă a statului român, mai există ca subiect de drept : Citat din Anexă.

PRIGOANA 1933

Circulară

Toate popoarele din lume, până la triburile sălbatice, precum şi toate vieţuitoarele, de la animalele domestice şi până la fiarele din pădure, îşi apără copiii pentru că ei reprezintă viitorul. Viaţa de mâine. Ce-ar fi dacă legile firii ar permite şi dacă ele n’ar considera ca o crimă şi ca o monstruozitate morală, ca viaţa de astăzi să ucidă viaţa de mâine?

În câtă decădere şi condamnare trebuie să zacă prezentul care s’ar ridica împotriva propriului său viitor?

Şi totuşi acesta este aspectul pe care ni-l dă în ţara românească începutul celei mai triste guvernări româneşti.

Din ordinul bancherilor iudeo-masoni dela Paris  a ceea ce domnul Tătărescu numeşte „voinţa internaţională”,  Garda de Fier a fost disolvată şi floarea tinerimii româneşti a fost bătută, insultată, însângerată.  de o forţă materială incomparabil superioară,  iar acum zace umilită în toate închisorile României Mari.

Alţii în mormînt, iar alţii în spitale, pe calea mormîntului, cu toţii pentru absolut nici o vină, ci numai pentru credinţa lor într’un viitor românesc mai bun, mai mare. Nici o vină. (...)

Nu avem nici un motiv să ne îndoim de dimensiunile la scară planetară ale reacţiei de adversitate pe care a stârnit-o Mişcarea Legionară. Adversarii legionarilor au înţeles cel mai bine pericolul pe care îl reprezenta acea mână de flăcăi din România care demonstrau, în mod indubitabil, forţa de contagiune a Binelui. Comportamentul donquijotesc şi deopotrivă angelic al legionarilor a găsit răsunet în toate mediile româneşti, a provocat mutaţii şi revelaţii sufleteşti spectaculoase, chiar şi la cei pe care autorităţile i-au programat să acţioneze împotriva legionarilor. Şi mulţi dintre cei năimiţi să-i judece şi să-i condamne pe legionari au sfârşit prin a li se alătura, aproape ca în poveştile biblice, cu prigonitorii primilor creştini.

Circulara legionară îi acuză pe “bancherii iudeo-masoni de la Paris” de măsurile represive , împinse până la crimă, din 1933. Ca unul care nu reuşesc să-mi fac o idee exactă despre masonerie, îndeosebi despre cea de azi, mă întreb în ce măsură masonii de azi se regăsesc în reacţia “iudeo-masoneriei” internaţionale faţă de legionari, în 1933 şi în anii care au urmat. Mă hazardez cu un pronostic : dacă nu cei de azi, masonii de mâine cu siguranţă vor privi în alt fel moştenirea legionară şi se vor distanţa faţă de implicarea criminală a masoneriei – dacă chiar va fi existat – în prigoana antilegionară din 1933 şi din anii ce au urmat.

Din nou este de remarcat capacitatea Căpitanului de a merge la esenţa lucrurilor şi de a le prinde în formule memorabile :”prezentul se ridică împotriva propriului său viitor”.

O R D I N

La 10 Decemvrie 1933, ora 6,30 dimineaţa, D-l General G.Cantacuzino Grănicerul dă publicaţiei „acest ordin lăsat mie de Căpitan”:

Camarazi,

1. Veţi aştepta cu calm şi cu aceeaşi neînvinsă credinţă desfăşurarea furtunii.

2. Nu vă veţi îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.

3. Vă veţi supune măsurilor justiţiei în ale cărei virtuţi am crezut şi vom crede nemărginit.

4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veţi împărţi după cum urmează, ascultându-mă şi de această dată fără şovăire.

5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;

6. Legionarii din Vechiul Regat şi celelalte ţinuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;

7. În judeţele în care candidează personal Mareşalul Averescu, îi veţi da voturile şi vă veţi pune la dispoziţia sa în orice provincie ar candida.

8. Veţi lupta pentru aceşti trei oameni cu acelaşi dor cu care aţi luptat pentru propria voastră mişcare. Veţi pune în joc toate puterile voastre pentru ca să-i vedeţi biruitori, aşa cum aţi dori să ne vedeţi pe noi.

Oamenii aceştia nu au credinţele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credinţele noastre, dar sunt lipsiţi de caracter.

Turcii n’au avut credinţa lui Ştefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creştine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul.

Ţin însă să fac o precizare: cu aceşti oameni nu m-am întâlnit, n-am vorbit, nu mi-au cerut acest lucru şi nici nu le-am promis.

Ordinul vi-l dau de la mine, izvorît din conştiinţa mea că trebuie să votaţi, că nu este bine să vă anulaţi voturile.

În nici un caz nu veţi vota cu cuziştii:

1. Pentru că cuziştii şi de astă dată ca şi în trecut sunt o altă faţă a guvernului. A-i vota înseamnă a da voturile guvernului care ne-a făcut înalta onoare, în faţa istoriei, de-a ne disolva.

2. Pentru că bancherii iudeo-francezi n-au cerut liberalilor desfiinţarea cuzismului, nici măcar oprimarea sau stingherirea lui, desigur pentru motivul că aceşti stăpâni sunt mulţumiţi de modul cum se comportă cuzismul şi le convine existenţa lui sau în cel mai bun caz, n-au nici o teamă de el.

3. Pentru că m-am convins adânc că nu te poţi încrede în cuvântul cuziştilor; sunt oameni fără caracter, capabili de orice compromisuri, chiar şi de acela de-a se pleca şi-a săruta cu umilinţă mâna acestor bancheri care au cutezanţa de a-şi lua aerul de stăpâni la noi acasă, considerându-ne ca o colonie a lor. Deci nu prin cuzism văd eu că s-ar putea învinge cutezanţa bancherilor jidani de la Paris.

Socot ca o mare nenorocire, în adâncul conştiinţei mele de Român, îndreptarea mişcărilor naţionale pe căile cuzismului.

Camarazi,

Aştept de la voi în ceasul acesta dovada disciplinei, a credinţei voastre şi a celei mai dârze rezistenţe. Aduceţi-vă aminte necontenit de morţii noştri care ne leagă şi care ne poruncesc.

Împărtăşind cu voi toţi durerea tuturor loviturilor ce le primiţi, beau alături de voi din paharul durerilor şi al nedreptăţilor, având mai mult ca oricând însă, credinţa că mâine vom bea împreună din paharul sfinţit de jertfe al biruinţii legionare.

Vă îmbrăţişez cu vechea camaraderie,

                                                                                C.Z.C

Această circulară este dată în ajunul alegerilor din decembrie 1933, la puţin timp după ce guvernul liberal condus de I.G.Duca, la insistenţele “bancherilor iudeo-masoni de la Paris”, al căror mesager se făcuse Nicolae Titulescu, dizolvase partidul Garda de Fier, fără nici un temei legal, constituţional. Ordinul dat de Căpitan denotă o judecată limpede şi o demnitate deplină, precum şi o eficienţă politică de bun gospodar în tot ce face : potenţialul vot al legionarilor nu trebuia risipit, ci, în lipsa legionarilor de pe listele de candidaţi, trebuia îndreptat spre a-i susţine pe acei candidaţi de  care legionarii se simţeau cei mai apropiaţi. Apropiaţi nu prin idei politic, ci conform unui criteriu care le este străin la cei mai mulţi dintre politicieni : caracterul, moralitatea. După acest criteriu, genul proxim al legionarismului îl reprezintă trioul Iuliu Maniu – Gheorghe Brătianu – Mareşal Averescu. Căpitanul nu scapă ocazia să sublinieze că însăşi tradiţia românească cea mai autentică, de la Ştefan cel Mare, pune preţ pe caracterul adversarului. Care istoric modern spunea că turcii au ieşit din marea istorie din pricina cavalerismului lor ? . . . A caracterului lor, a respectului arătat faţă de cuvântul dat, faţă de înţelegerile convenite . .  motiv pentru care Ştefan cel Mare i-a preferat pe turci “creştinilor” ruşi, polonezi sau occidentali . . .

        Altminteri, pe cititorul acestor pagini îl sfătuim să urmărească frecvenţa cu care apar câteva cuvinte “cheie” în textul circularelor : caracter, cavalerism, şi mai ales onoare.

        De reţinut şi adversitatea netă a legionarilor faţă de

cuzişti, cu care deseori am fost puşi laolaltă. La cele de mai sus să mai adăugăm o împrejurare când legionarii s-au arătat a fi altceva, cu totul altceva decât cuziştii : când, pe la mijlocul anilor ’30 s-a ţinut la Nürnberg un congres mondial antisemit ; invitaţi de organizatori, cuziştii au participat, recunoscându-se în tema întrunirii, în vreme ce legionarii nu au participat, deoarece nu se considerau o mişcare antisemită. Împrejurare care ar trebui să-i pună pe gânduri pe mulţi dintre detractorii legionarilor.

        Sugerez o comparaţie şi cu partizanii lui Hitler, care

fac corp comun mai degrabă cu cuziştii decât cu legionarii. Nu m-aş mira deloc să se confirme ipoteza celor care cred că uciderea Căpitanului şi, în general, decapitarea Mişcării Legionare, Carol a avut curajul s-o organizeze şi s-o declanşeze abia după ce a discutat cu Hitler, în noiembrie 1938, la câteva ore inainte de a-i da lui Armand Călinescu aussweisul pentru masacrul din pădurea Tâncăbeşti. Primise oare acordul lui Hitler ?

        Dar cine dintre adversarii legionarilor are curajul şi demnitatea să recunoască în Hitler un ins care nici el nu putea agrea modelul de comportament legionar ? Este uşor să pricepi că pentru calculele politice ale Berlinului era de preferat la Bucureşti un guvern străin de restricţiile şi imperativele morale pe care Corneliu Zelea Codreanu şi legionarii săi le puneau la temelia oricărui gest politic.

        Cu alte cuvinte, cercetarea fenomenului legionar va trebui să explice faptul că nici una dintre forţele politice active pe scena politică românească şi europeană nu s-a putut identifica cu legionarii. Teoretic, sunt posibile două explicaţii :

a-       de răi ce erau legionarii

b-      de buni ce erau legionarii

Rostul acestei cărţi este să-i ajute pe cititorii ei să aleagă răspunsul corect.

CIRCULARĂ

Desfiinţez pentru totdeauna sectorul III Albastru din Capitală, având în vedere faptul că aici a început şi a continuat fostul comandant legionar Stelescu acţiunea sa de trădare.

Voiesc să se ştie că mediul, care permite măcar prin neatenţie ridicarea unui trădător din mijlocul său, este răspunzător şi trebuie desfiinţat.

Rămâne deci pentru istoria acestei Gărzi de Fier, desfiinţat şi fără drept de reînfiinţare, corpul legionarilor şi organizaţia politică din acest sector.

Legionarii aflători se vor putea afilia individual celorlalte sectoare.

Se desfiinţează pentru acelaşi motiv, Frăţiile de Cruce din Capitală. (...)

FIŢI ATENŢI:

1. Nu vă lăsaţi ademeniţi de vorbe, de laude sau de banii duşmanilor, sau ai atâtor oameni suspecţi, puşi în slujba lor.

2. Nu lucraţi niciodată sub sugestia acestor oameni. Lucrează numai din ordin, sau din iniţiativa ta proprie.

3. Fereşte-te de cei ce îţi trimit daruri.

4. Fii atent.

5. Nu permite construirea de grupuri separate în cadrul Gărzii, sau împrăştierea de ideologii în scopul acesta: „Noi suntem extrema dreaptă sau stângă a Gărzii, Grupul cutare, etc.”.

Grupurile duc la fărâmiţarea mişcării, la distrugerea unităţii ei.

Repet: Vina aceasta este aproape de vina trădării.

Garda este o unitate perfectă şi este o crimă orice tendinţă de a sparge această unitate.

6. Nu te gândi la tine, la persoana ta, la locul în care eşti pus.

Nu-ţi crea drepturi pentru ce faci. Lasă să ţi-se recunoască.

Gloria noastră stă în singurul drept pe care singuri ni l-am luat de la început: acela de a da pentru Gardă, totul, fără a pretinde nimica în schimb.

C. Z. C.

Textul acestei circulare nu poate lipsi din comentariul cinstit, corect, al cazului Stelescu. Până la noi, prin propaganda antilgionară, a ajuns numai povestea celor zece legionari (decemviri) care care au intrat peste Mihai Stelescu în spital şi l-au ucis în mod bestial, hăcuindu-l cu topoarele şi ciuruindu-l cu revolverele. Faptă după care cei zece criminali s-au predat, au fost judecaţi şi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

Intrând (sau menţinându-ne) în logica comună, a celor care i-au condamnat pe legionari pentru această faptă, se nasc câteva nedumeriri :

-          de ce s-au dus zece inşi să-l omoare pe fostul comandant legionar şi să fie apoi toţi zece condamnaţi, când mult mai eficient era să se folosească o singură persoană, un singur revolver ?

-          de ce s-au predat cu toţii şi s-au declarat cu toţii

autori ai asasinatului când, în asemenea ocazii, justiţia încearcă să stabilească a cui unică lovitură a pricinuit moartea victimei ?

Cei care amintesc de Mihai Stelescu la palmaresul negativ al legionarilor sunt de o corectitudine totală în relatarea cazului. Omit “detaliile” următoare :

-          Mihai Stelescu a fost comandant legionar, propulsat de Mişcarea Legionară în parlamentul României, a fost unul dintre liderii legionari, căruia i se  pevedea un frumos viitor politic ;

-          Cu toate acestea, Mihai Stelescu a acceptat să cunoască şi să pună în aplicare planul de asasinare a Căpitanului. Demascat şi dat afară din Mişcare, a recidivat, a repetat încercarea de asasinare a celui care îi acordase tot sprijinul şi toată încrederea.

Ţine de mentalitatea specific legionară ideea că în istorie trădarea a adus Neamului românesc mult mai multe necazuri, suferinţe şi pagube decât vrăjmăşia adversarilor şi străinilor. Expresia coadă de topor, scoasă de români pentru a califica pe trădători, este semnificativă pentru mentalitatea românească. Legionarii au înţeles să fie şi mai neiertători cu trădătorii, nu cu adversarii. Cam toţi cei care sunt inventariaţi ca victime ale violenţei legionare au fost taxaţi de legionari ca trădători de Neam. Şi pedepsiţi pentru această crimă : trădători de Neam ! Mihai Stelescu a fost un caz şi mai grav : el a trădat şi Mişcarea Legionară, nu numai Neamul românesc. Şi-a trădat camarzii cu care făcea parte din aceeaşi organizaţie, din acelaşi cuib. Legionarii au acţionat şi cu această nădejde : să-i vindece pe români de tentaţia trădării . .  Nu numai pentru a răzbuna, ci pentru a face şi educaţie ! Este cunoscută fabula cu unicul glonţ pe care, dacă ai de ales împotriva cui să-l foloseşti, a adversarului sau a fratelui care te-a trădat, după gândirea legionară, a Căpitanului, se cuvine a fi folosit pentru a-l pedepsi pe trădător.

            Decemvirii, adică acei tineri intelectuali – studenţi, avocaţi, medici – cu care Stelescu fusese camarad, coleg în acelaşi cuib legionar, au mers împreună la spitalul unde se afla Stelescu pentru a-l pedepsi în mod exemplar şi totodată pentru a-şi recunoaşte astfel greşeala, pentru a-i da dreptate Căpitanului, care, în circulara de mai sus pe care o comentăm, afirmase că “mediul care permite măcar prin neatenţie ridicarea unui trădător din mijlocul său, este răspunzător şi trebuie desfiinţat”.

            Decemvirii nici pe departe nu au fost nişte bestii însetate de sânge, cum au fost prezentaţi de acei penibili propagandişti care nu au avut niciodată feeling, vreo urmă de feeling pentru ceea ce se cheamă onoare şi răspundere morală. Decizia celor zece tineri de a acţiona aşa cum au acţionat, deşi ştiau prea bine ce îi aşteaptă, faptul că nu au încercat nici un gest pentru a se sustrage acestor consecinţe, ci tocmai prin asumarea lor senină dovedeau că asasinatul lor are o dimensiune primordial morală şi purificare la nivelul conştiinţei comunitare, este un gest pe care dacă încerci să-l reconstitui, să ţi-l imaginezi în detalii plauzibile, te trezeşti în plină tragedie, o tragedie căreia dacă îi lipseşte ceva nu este vorba de înălţimea morală ori de principalitatea în absolut a protagoniştilor ! Dimpotrivă : această înaltă moralitate este principiul care mişcă şi încordează conştiinţele celor zece, asasini şi ei fără pereche în afara lumii legionare ca şi nicadorii . . .

            Povestea legionarilor decemviri este o pagină de istorie care merită o altă soartă literară. Dacă istoria este născătoare de literatură superioară, cu greu se poate imagina un subiect istoric cu valenţe literare mai atrăgătoare. Cu o singură condiţie : scriitorul să nu fie o puşlama literară, ci să fie şi el o conştiinţă părtaşă la conştiinţa umanităţii şi a neamului. Repet : legionarii decemviri au fost colegii de cuib, de clasă, ai lui Stelescu. Nu săvârşiseră nici un act de violenţă până atunci. Nici asasinarea lui Stelescu nu a fost odioasă prin sălbăticie, prin cruzime şi toate celelalte, inventate de “presa din Sărindar”. Ci a fost un act pedepsitor, de eliminare a celui care încălcase legea constitutivă a comunităţii. Adică se dovedise un nemernic, un rebut uman.

Bucureşti, 1 Decembrie 1934

PARTIDUL LIBERAL

Circulară

Jurăm că nu vom uita niciodată ororile şi crimele săvârşite de partidul liberal, călău al tinerimii româneşti şi al neamului. (Jurământ cu ocazia zilei de 10 Decembrie 1934).

Camarazi,

Mişcarea legionară proclamă ziua de 10 Decemvrie ca zi a suferinţei legionare. A tuturor suferinţelor îndurate şi a celor pe care le vom mai îndura.

Partidul liberal a venit  la putere în luna Noemvrie a anului trecut.

Conform obligaţiunilor luate de către I.G.Duca faţă de Finanţa Internaţională jidănească, guvernul s’a năpustit asupra noastră, călcând în picioare şi legi, şi Dreptate şi milă.

Cu violenţă de fiară sălbatecă a lovit, crezând că va intimida pe legionari.

Aceştia, deşi incomparabil mai puţini şi mai slabi s’au ridicat de pretutindeni cu pieptul gata de suferinţă şi moarte, în faţa prăpădului care-i ameninţa.

Ne aducem aminte cum au rezistat la Constanţa, unde moare Virgil Teodorescu; la Nisipari, la Reni, la Paşcani, la Iaşi, unde moare Niţă; la Giurgiu, la Cluj şi pretutindeni.

Legionarii sunt mândri în suferinţa lor.

Este pentru prima dată când în ţara laşităţii, violenţa, inegalitatea şi pofta de degradare a demnităţii omeneşti, se găsesc în faţa unui obstacol de mândrie şi îndărătnicie, care a mişcat orice conştiinţă.

S’au luptat legionarii cu atâta vitejie, cu atâta foc şi cu atâta demnitate, încât orice suflet şi orice duşman în afară de acesta, li-ar fi acordat libertatea numai pentru bravura cu care se luptaseră pentru ea. Între canalii însă nu se va găsi o asemenea judecată.

În ziua de 9 Decembrie (1933, n.n.), prin act de guvernământ, partidul liberal dizolvă Garda de Fier, iar noaptea spre 10 Decembrie, toate casele legionare din întreaga ţară au fost încălcate de jandarmi şi poliţişti. Legionarii, femeile lor, copiii au fost molestaţi. În unele locuri bruscaţi, în altele umpluţi de sânge, în altele împuşcaţi.

În sfârşit au fost ridicaţi cu forţa, în cămăşi de noapte şi transportaţi în închisori. Fără nici o formă legală, fără nici un pic de respect.

Acolo în închisori, cele mai mari umilinţe, cele mai mari suferinţe fizice.

Oamenii partidului liberal, cu ură şi cu plăcere sadică chinuiau pe arestaţi şi familiile lor.

În amintirea acestor chinuri, toţi cei ce am suferit atunci, să facem din ziua de 10 Decembrie o zi de post şi rugăciune, ziua suferinţei pentru credinţa în Ţara noastră, pentru credinţa în viitorul ei.

În fiecare an la 10 Decembrie să ne aducem aminte de nedreptatea ce ni s’a făcut şi de cei ce au comis-o.

În toate adunările ce se vor face în această zi, se vor citi numele tuturor celor care au avut rolul de călăi morali sau materiali.

C. Z. C.

1 Ianuarie 1935

DUPĂ PRIGOANĂ

Scrisoare pentru anul nou 1935, către legionarii din întreaga ţară.

Camarazi,

A trecut cel mai greu an; cel mai greu pe care l-am întâlnit noi în lupta noastră; cel mai greu pe care poate de sute de ani  l-a întâlnit tineretul românesc.

Bilanţul: 18.000 de arestări, cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat: 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii, sub pământ. (...)

Aproape toţi istoricii români neglijează aceste abuzuri şi fărădelegi săvârşite de autorităţile liberale împotriva legionarilor. Putem stabili o adversitate , un antagonism ireconciliabil între liberali şi legionari ? Dacă nu mă înşel, exponentul cel mai onorabil şi mai prestigios al liberalilor, Ionel Brătianu, atât cât a apucat să trăiască, a perceput altfel prestaţia tineretului naţionalist din care avea să se nască Mişcarea Legionară. La fel, preţuirea arătată de legionari lui Gheorghe Brătianu, reciprocă, trebuie pusă mai presus de capacitatea unui Iamandi sau Titulescu ori chiar I. G. Duca de a-i reprezenta, în eternitate, pe liberali. Sunt ferm convins că liberalii, cu Ionel Brătianu în fruntea lor, nu se acopereau de ruşinea crimelor şi nelegiuirilor săvârşite în 1933 împotriva legionarilor.

Să reţinem încă o formulă memorabilă a Căpitanului, prin care pune diagnosticul maladiei morale a clasei politice din “ţara laşităţii” : pofta de degradare a demnităţii omeneşti.

23 Mai 1935

PEDEAPSA LEGIONARĂ

Iubite Camarade,

Am înfiinţat acum trei săptămâni un serviciu legionar de judecată. Acesta este încredinţat Părintelui Ionescu Duminică.

Voiesc prin aceasta să fac tuturor legionarilor educaţie în sensul de a şti, atunci când greşesc sau se abat de la linia legionară, să-şi recunoască greşeala, să plătească prin pedeapsă. Legionarul va trebui să spună: „Am greşit, dar am plătit. Nu sunt dator nimănui cu nimic”.

În al doilea rând voiesc să iasă din mintea legionarilor, că   a-şi plăti prin pedeapsă un rău pe care l-a făcut este ceva ruşinos. Nu. Este ceva sfânt, pentru că restabileşti o dreptate pe care tu ai rupt-o, un echilibru pe care l-ai desfiinţat.

Nu e nimeni pierdut când primeşte o pedeapsă; suntem cu toţii pierduţi atunci când închidem ochii la greşelile legionarilor, pentru că ne sfărmăm linia de viaţă legionară, legile noastre, în virtutea cărora trăim ca legionari în lume.

Pentru ca să se facă această educaţie, n’am trimis în judecată dintre cei mici şi slabi, ci am preferat să trimit pe cei mai buni, cari prin atitudinea lor în faţa legionarilor să fie adevăraţi educatori.

Ei nu se vor tângui, nu se vor revolta, nu vor plânge, ci vor spune: „Camarazi, am greşit în cutare sau cutare chestiune, căci iată care este linia, dogma legionară şi iată cum am procedat eu. Acum îmi fac pedeapsa cu fruntea sus, cu mulţumire. Plătesc ce am greşit.”

Ce educaţie mai frumoasă se poate face maselor de legionari, care vin din ce în ce mai mulţi, şi ne lipsesc mijloacele de a le putea face educaţia în acest mod ?

Înmulţindu-se şi venind cu mentalitatea veche, ne vor strica spiritul legionar.

Decât să-i scriu cărţi şi să fac teorii peste teorii, prin pedeapsa aplicată unuia, arăt la toţi: aceasta este permis, aceasta nu este permis. E greu insă, căci suntem în ţara fugii de răspundere.

Vom scoate însă, noi legionarii, un alt om, pe care îl vom opune omului laş, omului vechiu şi care va zice: „Răspund”. (...)

Ceea ce deosebeşte această circulară legionară de altele similare emise de cancelaria altor partide politice este preocuparea, mai presus de orice, pentru ridicarea standardului de comportament moral al membrilor de partid. Seriozitatea şi pasiunea şi realismul cu care sunt discutate problemele de conduită morală par a fi mai curând imaginare, decât reale. Par secvenţe dintr-o literatură de politic fiction, imposibil de întâlnit în viaţă, în lupta politicianistă. Sunt nenumărate circularele care dezbat şi, mai ales, presupun soluţii unor probleme de moralitate publică, politică, a activistului politic ca individ, sau a partidului în întregime, ca subiect politic şi al istoriei. Corneliu Codreanu a fost şi un subtil psiholog. El şi-a dat seama că deseori în lumea românească este evitat gestul pedepsitor deoarece pedeapsa abate asupra celui vinovat sentimentul şi pecetea ruşinii, de care românii se feresc în mod aş zice specific. Şi pledează în această succintă circulară, veritabil eseu, pentru detensionarea actului punitiv : “nu e nimeni pierdut când primeşte o pedeapsă”. De ce este însă nevoie să aplicăm pedepse cu mai mult curaj şi să le suportăm cu seninătate ? Pentru că “suntem cu toţii pierduţi (abia) atunci când închidem ochii la greşelile ( noastre, ale) legionarilor. Atunci când nu pedepsim !

Simion Ghinea mi-a povestit, cu mândrie şi satisfacţie, că a fost la un moment dat pedepsit de Căpitan. Întârziase la o acţiune şi Căpitanul l-a trimis la Cluj pe jos, iar pe drum să se gândească câte nenorociri se pot întâmpla altora când întârzii de la ora la care ai promis că vei fi prezent la o întâlnire, când alţii au contat pe tine şi tu erai în altă parte !

Era vară şi cald, aşa că până la Cluj Simion Ghinea a mers mai mult noaptea, din sat în sat, trecând pe la căpeteniile legionare, şefi de cuib sau simpli legionari, să-i semneze “foaia de parcurs”. Nici unul nu a fost nici supărat, nici mirat că era trezit în toiul nopţii să-şi pună semnătura pe o foaie de hârtie. Aveau toţi înţelegerea pentru camaradul care în felul acesta reintra în rânduri cu obrazul spălat.

Pentru mine era evident, din ce mi-a povestit Simion Ghinea, că acel drum până la
Cluj, acea pedeapsă,  îi marcase viaţa, îi fericise viaţa, îl modelase ca om.

Să reţinem şi altă definiţie dată României : ţara fugii de răspundere” . . . Oare sentimentul că azi România este mai mult ca oricând ţara fugii de răspundere poate fi înregistrat ca un argument în plus că dintre toate doctrinele politice româneşti, cea legionară este “cea mai contemporană, cea mai valabilă şi azi, spre a fi aplicată, reînviată ? Şi spre a ne mântui ?

25 Mai 1935

PROBLEMA OFENSEI

Legionari,

Problemele de onoare nu mai interesează pe nimeni în societatea românească.

Poţi fi ofensat ca la uşa cortului.

Ofensatorul ştie bine că în ţara aceasta resortul onoarei nu funcţionează, şi că nu-l aşteaptă nici o împotrivire, nici un risc.

Din această cauză întreaga societate românească, trăieşte într’o atmosferă de laşitate generală.

Cred că noi, legionarii, suntem suficient de hotărîţi şi suficient de mulţi pentru a pune punct acestei stări de lucruri şi pentru a face ca de la noi să pornească în toate straturile societăţii o viaţă românească bazată pe onoare.

*

În acest scop, Vineri seara  31 Mai 1935  va vorbi D-l General Cantacuzino arătând modul de comportare a legionarului în faţa ofensei.

Vor fi prezenţi: toţi şefii de unităţi legionare din Capitală, cuibul Axa, Macedonenii, şefii de cuiburi studenţeşti.

D-l  Inginer Clime va avea grijă să fie prezent un stenograf.

C. Z. C.

Iarăşi, acelaşi sentiment : că aprecierile de acum aproape 70 de ani, făcute la adresa lumii politice din România, atât de dureroase, de descurajante, sunt totuşi mult mai potrivite pentru lumea de azi, în care trăim îndeosebi după 1990. Cred că nu există în istoria României o perioadă de timp, de ani buni, în care la adresa principalilor oameni politici (preşedinţi de Ţară, prim-miniştri, preşedinte al Camerei deputaţilor sau al Senatului, preşedinte de partid, director de ziar etc., etc.) să se publice acuzaţiile cele mai degradante, iar cei vizaţi să nu reacţioneze nicicum. Care acuzaţii ? Iată câteva, cele mai frecvente : agent KGB, agent Mossad sau al altui serviciu de spionaj, trădător de Ţară, delapidator din banul public, homosexual, încornorat, impotent, vinovat de uciderea a zeci şi sute de oameni, mincinos, demagog, implicat în afacerile cel mai murdare : trafic de copii şi trafic de droguri etc., etc. De ce aceste acuzaţii nu trezesc nici o reacţie la cei împricinaţi ? Poate că pentru că “în ţara aceasta resortul onoarei nu (mai) funcţionează”. Nici azi, precum nici odinioară, în anii interbelici. Dar azi s-ar putea să mai fie o cauză. Anume aceea că acuzaţiile de soiul celor amintite sunt întemeiate ! Ofensatorul ştie bine că are dreptate, iar cel ofensat, mulţumit că legea nu-l deranjează nicicum, se face că plouă la tot ce scrie presa şi adversarii. Deci adversarul are cumva şi probele necesare ?

        Să reţinem însă, mai presus de aceaste mizerii, că au existat cândva în România nişte tineri care s-au organizat într-un partid politic cu gândul de “a face ca de la ei să pornească în toate straturile societăţii o viaţă românească bazată pe onoare”. Repet : “o viaţă bazată pe onoare” – iată programul politic legionar ! Iar această poveste, acest basm nu s-a oprit aici, căci acei tineri au reuşit să fie atât de convingători – sau invers spus : majoritatea concetăţenilor lor erau atât de însetaţi de adevăr şi onoare, încât acei tineri au câştigat la un moment dat încrederea tuturor şi au preluat guvernarea Ţării. Acea ţară de basm a fost România legionară, România din toamna lui 1937 şi cea din toamna lui 1940 . . .

        Se mai găseşte undeva stenograma conferinţei ţinute de Generalul Cantacuzino privind “modul de comportare a legionarului în faţa ofensei”?

-povestea cu duelul-

29 Mai 1935

IUBITE CAMARADE,

Răspund cu întârziere din cauza ocupaţiilor multe pe care le am.

I. Toţi cei înscrişi după prigoană nu mai sunt legionari, ci membri. După trei ani de stagiu, ca membru, poate cineva deveni legionar.

II. Nu este permis trecerea de la un cuib la altul a unui legionar. Cuibul nu se poate rupe decât pentru a crea un nou cuib.

Atunci se formează o familie de cuiburi şi cuiburile noi formate ţin cu toate de familia lor.

III. Nu se admite ca un legionar să uneltească în contra altuia.

IV. Nu se admite separaţie între legionarii săraci şi cei bogaţi. Separaţia se face de cine face mai multă jertfă pentru Legiune.

Acela este cel dintâi.

Şefia. Tare sunt supărat când legionarii se ceartă pentru şefie. E mare păcat.

Şef indiferent cine va fi, dar mai mare va fi acela care dintre amândoi va face jertfa ambiţiei lui. Acela care îşi va călca în picioare propria lui ambiţie.

C. Z. C.

Să reţinem şi acest criteriu, potrivit căruia va să fie potrivit cel capabil “a face jertfa ambiţiei sale”.

31 Mai 1935

CIRCULARĂ

Tot ce se trimite scris de la Centru, (ordine, circulări, manifeste) nu se împarte nimănui gratuit. Se va vinde cu 1 leu foaia.

Şeful de organizaţie va trimite banii la fiecare 2 săptămâni. Pentru că nu avem de unde, dar mai ales pentru că ne-am învăţat a primi de „pomană”. Legionarul trebuie să se desveţe de acest trist obiceiu. El se va simţi ofensat când cineva îi va oferi gratuit ceva.

Cinstea lui, corectitudinea lui, mândria lui îi cer să înţeleagă că în dosul fiecărui manifest există: un om care munceşte şi cere pâine, o maşină, hârtie, cerneală.

Plăteşte munca acestuia, pentru ca mâine să ţi se plătească şi ţie, corect, munca ta!

Şefii de organizaţii şi de unităţi, vor face educaţia tuturor legionarilor şi în special ţăranilor în acest sens, neadmiţând abateri şi fiind severi în executarea acestei circulări.

C. Z. C.

Cred că la mijloc este şi un subtil calcul psihologic : plătind o sumă cât de mică, pentru acele materiale de propagandă, le vei da propriu-zis atenţie, mult mai mare decât dacă le-ai fi  primit pe gratis. Adică le vei citi, te vei gândi la cele citite ş.a.m.d.

31 Maiu 1935

DATORIA STUDENTULUI

Circulară

Dragi studenţi,

În curând, fiecare dintre voi se va reîntoarce la vatră pentru ca să-şi vadă părinţii şi cuibul natal.

S’a terminat un an de muncă la Universitate. În acest timp aţi avut o activitate intensă. Aţi învăţat carte în Facultate, aţi luptat în afară pentru neamul vostru, purtând făclia care-i luminează viitorul şi spunându-i: Acesta este drumul tău, neam român!

Drum legionar...

Aţi văzut cum am fost insultaţi, scuipaţi, loviţi de toţi. Aţi văzut cum clocoteşte ura în jurul vostru, ca marea în jurul unei insule de piatră. Aţi simţit bine conspiraţia infamă a tuturor contra noastră: guvern, jidani, cuzişti, ţărănişti, comunişti, Senate Universitare; iar voi  o mână de oameni cu sufletul de stâncă  aţi biruit.

Şi veţi birui. Pentru că la uneltirea pigmeului aţi răspuns cu francheţea eroului. Veţi birui, pentru că neamul nostru, trădat de toţi, trăieşte numai în nădejdea de biruinţă a credinţei legionare. Tot norocul viitorului acestui neam e angajat în lupta noastră. În momentul acesta, neamul nostru trăieşte cu noi, luptă prin noi, biruieşte prin noi  sau de vom cădea  moare cu noi.

Prezentarea: La sosirea în judeţe vă veţi prezenta şefului judeţean respectiv, sub a cărui comandă intraţi, şi pentru ca acesta să vă poată, eventual, comunica ordine venite de la centru.

Şcoala de educaţie legionară. Ajunşi acasă, veţi face şcoală de educaţie legionară cu toţi cei pe care îi veţi întâlni mai puţin pregătiţi ca voi, asupra următoarelor: ţinută legionară, salut, prezentarea, bunăcuviinţă, cinste, a fi drept cu toată lumea, încredere în biruinţă, respect pentru cei ce au jertfit, neînţelegerea între legionari, cum luptă duşmanii: calomnii, minciuni, cumpărări, uneltiri, etc.

Nu trebuie să fiţi mândri cu cei ce-i găsiţi acasă.

Purtarea voastră: pretutindeni, în orice împrejurare, să fie în adevăr model. Purtaţi cu voi onoarea voastră.

Grija pentru elevii de liceu: Botezaţi-i în credinţa voastră. Explicaţi-le toate uneltirile la care vor fi supuşi. Pentru ca atunci când vor veni în Universitate să nu cadă pradă celor răi.

Partidul liberal: Voi, tineret universitar, pe unde veţi merge, nu veţi uita niciodată cum s’au purtat cu noi partidul liberal.

Nu veţi uita pe d-nii Tătărăscu şi Inculeţ, cari şi-au bătut joc, timp de 2 ani, de tot ce a agonisit munca noastră:

Căminul de la Iaşi, ocupat, Casa de la Bucureştii-Noi, casa de la Rarău, Tipografia, Cărămidăria. Tot se strică, se ruinează.

Greşesc aceşti domni, dacă cred că poziţia pe care o au acum este eternă. În curând va sosi ziua judecăţii pentru tot ce au făcut şi fac.

Tabere şi şantiere.

Tabere: Anul acesta vor fi mai multe tabere mari de muncă.

Fiecare tabără va avea: un comandant legionar, numit de Centru şi un misionar legionar, care va face educaţia spirituală a legionarilor. Pentru a fi tabără, trebuie să existe:

Un număr de circa 30 legionari.

O muncă de minim o lună.

Un comandant legionar şi

Un misionar legionar, ambii trimişi de Centru.

Tabăra are caracter de şcoală. Fiecare, venind în tabără, îşi capătă pecetea de legionar. Nu se mai dă nici un grad, fără a fi trecut prin tabără. Fiecare primeşte o diplomă, cu menţiunea comandantului.

Pentru legionarii vechi, se vor face înaintări.

Şantiere. Un şantier presupune:

a) o muncă de minimum 3 zile,

b) executată de minimum 5 legionari,

c) un şef de cuib sau un legionar vechiu, comandant de şantier.

Şantierul nu are caracter de şcoală legionară.

Este un bine public, pe care legionarii îl fac fără să ceară nimănuia ceva în schimb.

În sat la voi, există un pod stricat, un drum rău, o baltă murdară, un şanţ de şosea plin de noroi, o toloacă plină de spini.

Şeful de cuib ia iniţiativa, îşi adună oamenii, începe lucrul, fără nici un fel de laudă, îngâmfare sau propagandă.

Dacă întreabă cineva, răspunde: facem un bine şi nu cerem nimic în schimb.

A doua zi, şeful de cuib scrie o carte poştală şefului de organizaţie şi una Centrului, la Bucureşti, pe adresa: G-ral Cantacuzino-Grănicerul, str. Imprimeriei 3:

„Am înfiinţat un şantier în comuna ..............., judeţul .................  Executăm următoarea lucrare: ...................”

Iscălit: şeful şantierului şi iscălitura fiecărora, citeţ făcute.

Toţi cei trecuţi în cartea poştală vor căpăta câte o diplomă iscălită de şeful Partidului „Totul pentru Ţară”, Generalul Cantacuzino-Grănicerul şi de şeful Educaţiei legionare. Această diplomă îi va servi în viitor.

Ce frumos ar fi, ca toţi românii să pună umăr lângă umăr, la muncă, pentru a-şi reface ţara.

Cred, că în anul acesta, noi, legionarii, vom avea 1000 de şantiere.

La revedere în tabere!

Paragraful „Tabere şi şantiere” interesează şi pe Şefii de judeţe, pentru care fapt li se va trimite prezentul ordin. Aceştia vor anunţa, de conţinut, pe toţi şefii de unităţi, îndemnându-i să realizeze cât mai multe şantiere.

C. Z. C.

Aşadar, în vara anului 1935 legionarii, elevi şi studenţi,

urmau să muncească în 1000 – o mie – de şantiere “pentru a-şi reface ţara”. Iarăşi impresia de basm, de politic-fiction.

Să mai reţinem câteva fraze :

-la uneltirile pigmeului aţi răspuns cu francheţea     eroului ;

-“tot norocul viitorului acestui neam este angajat în

lupta noastră”.

5 Iulie 1935

CELE 10 PORUNCI

De care trebuie să se ţină legionarul, pentru a nu se rătăci de pe drumul său glorios, în aceste zile de întuneric, de urgie şi de satanică ademenire. Pentrucă trebuie să ştie toată lumea că noi suntem legionari şi rămânem legionari până în veacul veacului.

1. NU CREDE în nici un fel de informaţii, de veşti, de păreri despre Mişcarea Legionară, citite din orice foaie ar fi, chiar dacă pare a fi naţionalistă, sau şoptite la ureche de agenţi, sau chiar de oameni de treabă.

Legionarul nu crede decât în ordinul şi în cuvîntul Şefului său.

Dacă acest cuvînt nu vine, înseamnă că nimic nu este schimbat şi că legionarul îşi merge în linişte drumul său înainte.

2. DĂ-ŢI SEAMA BINE pe cine ai în faţă. Şi cântăreşte-l cum trebuie, şi când este un inamic care vrea să te înşele, şi când este un prieten prost pe care l-a înşelat mai înainte un inamic.

3. PĂZEŞTE-TE ca de o mare nenorocire de omul străin, care te îndeamnă să faci ceva. El are un interes şi voieşte să-şi facă interesul prin tine, sau să te compromită în faţa celorlalţi legionari.

Legionarul acţionează numai din ordin, sau din iniţiativa sa proprie.

4. DACĂ vrea cineva să te ademenească sau să te cumpere: Scuipă-l în ochi. Legionarii nu sunt nici proşti, nici de vânzare.

5. FUGI de cei ce voiesc să-ţi facă daruri. Nu primi nimic.

6. ÎNDEPĂRTEAZĂ-TE de cei ce te linguşesc şi te laudă.

7. Unde sunteţi numai 3 legionari, trăiţi ca fraţii între voi: UNIRE, Unire şi iar Unire.

Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare, cu toate poftele şi cu tot egoismul din tine, pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va da biruinţa.

Cine este contra unităţii, este contra biruinţei legionare.

8. NU-ŢI VORBI DE RĂU camarazii. Nu-i pârî. Nu şopti la ureche şi nu primi să ţi se şoptească.

9. NU TE SPERIA dacă nu primeşti ordine, veşti, răspunsuri la scrisori, sau dacă ţi se pare că lupta stagnează. Nu te alarma, nu lua lucrurile în tragic, căci Dumnezeu este deasupra noastră şi şefii tăi cunosc drumul cel bun şi ştiu ce vor.

10. ÎN SINGURĂTATEA TA roagă-te lui Dumnezeu, în numele morţilor noştri, pentru ca să ne ajute, să suferim toate loviturile, până la capătul suferinţelor şi până la marea Înviere şi biruinţă legionară.

C. Z. C.

Să reţinem o idee pentru care Căpitanul a mai pledat şi-n circularele precedente : “Unire, Unire şi iar Unire”. Unitatea ne va da biruinţa”. “Cine este contra unităţii este împotriva biruinţei legionare”.

Printre aceste porunci este şi aceea de a nu-ţi pârî camarazii. De obicei, în alte organizaţii politice, şeful îşi pune toată nădejdea în cei care pârăsc, care îl vor informa de tot ce se întâmplă în partid.

            Mă întreb dacă prin această poruncă Codreanu îşi făcea vreun calcul sau pur şi simplu exprima un punct de vedere care circula la cei din generaţia sa. căci nu-mi aduc aminte, din anii copilăriei, din prima zi de şcoală chiar, decât de un singur sfat pe care mi l-a dat tata. O singură vorbă a avut pentru mine :”să nu aud că ţi-ai pârît colegii şi să nu  vii acasă bătut !”pe acest context poate că s-ar potrivi mai bine şi un comentariu al formulei de adresare pe care au practicat-o legionarii : camarade ! În ce fel camaradul este mai mult decât un prieten, decât un tovarăş, un domn ? Evident, cel mai apropiat de camarad, ca termen vechi românesc, autohton, ar fi frate de cruce. Conştiinţa acestei sininimii cred că este baza denumirii pe care legionarii au dat-o organizaţiilor de tineret, formate  îndeosebi din elevi : frăţii de cruce.

20 Iulie 1935

CĂTRE LEGIONARII DIN TABĂRA ARNOTA

Dragii mei,

(...) Anul acesta taberele au rostul educativ de a crea sau a începe crearea omului corect.

Am creat până acum: omul de credinţă, omul viteaz, omul de jertfă. Acum ne trebuie: omul corect.

Corect din toate punctele de vedere: în raport cu el, în raport cu lumea din afară (ţinută, atitudine, bună credinţă, respect, etc.) în raport cu organizaţia, în raport cu camarazii, în raport cu şefii săi, în raport cu ţara sa, în raport cu Dumnezeu.

Există în lume: om şiret, om pezevenghiu, om secătură, om şmecher, om canalie.

Ardeţi în focul cel mai mistuitor amintirea acestor oameni.

Un legionar nu poate fi aşa. El trebuie să poarte pecetea: om corect.

În aşa fel să se poarte legionarii încât să apară o formulă publică: Este corect ca un legionar.

C. Z. C.

De reţinut : “taberele au rostul educativ de a crea sau a începe crearea omului corect”.

Iar vorba, spusă ca atare sau cu acest subînţeles, “corect ca un legionar” am auzit-o de la multă lume. Am  auzit-o chiar la oameni tineri . . .

Bucureşti, 29 Septemvrie 1935

PRIMA CIRCULARĂ PENTRU

COMERŢUL LEGIONAR

Către Şefii de Judeţ

Camarazi,

Un drum nou suntem chemaţi să străbatem în curând cu acelaşi succes şi cu aceeaşi glorie, cu care am străbătut pe cele trei de până acum. Am biruit pe drumul sabiei şi al luptelor, am biruit pe drumul închisorilor, am biruit pe drumul muncii în tabere.

Pentru prima dată legionarimul păşeşte, peste câteva zile, pe drumul comerţului.

Trăim într’o întreagă mentalitate, sub tirania ei: Românul nu e bun de comerţ, numai Jidanul e priceput la comerţ etc.

Voim să răsturnăm, să sfărâmăm această mentalitate şi să arătăm că şi pe acest drum legionarul va învinge.

În acelaşi timp în zilele de 13 şi 14 Septemvrie, muncit de gândul că aici la centru avem nevoie de atâtea guri pe care trebuie să le hrănim, oscilăm pentru a putea face faţă problemei, între cerşetorie (a merge şi a cerşi hrană) şi muncă (a ne-o câştiga singuri prin propriile sforţări).

Am ales munca şi m’am hotărât să pornesc cu legionarii, pentru prima dată, pe un drum nou, necunoscut de noi şi părăsit de Români, drumul comerţului.

Sub protecţia patronului creştin al zilei în care am gândit şi al Sfintei Cruci, am pornit cu o mare credinţă, care creşte mereu, că noi legionarii vom deschide cale către comerţ, poporului român. (...)

Domnilor Şefi de Judeţ,

Vă atrag atenţiunea în chipul cel mai serios asupra următoarelor:

I. Deviza „Cooperativei Legionare” a comerţului legionar este: „Aici nu se vinde marfă proastă”.

Nu marfă alterată, veche, ci nu se vinde marfă inferioară, de mâna a doua.

Pentru ca omul care cumpără să aibă certitudinea că va lua lucru sănătos, iar cel care vinde, producătorul, să ştie că nici nu i se poate desface marfa decât dacă se forţează să producă în condiţiuni ireproşabile.

II. Deviza 2-a o complectează pe aceasta: „Aici se vinde cea mai bună marfă pe care o produce poporul român”.

Pentru aceasta din regiunea vinurilor se va căuta cu cea mai mare atenţie cel mai bun vin din regiune.

Numai pe acesta îl va recomanda Şeful de Judeţ, numai pe acesta îl vom cumpăra.

De asemeni în celelalte regiuni se va căuta: cel mai bun caşcaval din regiune, cea mai bună brânză, cel mai bun unt.

Nu vom cumpăra de la legionari, ci de la Românii care sunt mai vrednici şi produc mai bine.

O singură restricţie: Nu se cumpără de la Jidani.

Şeful de Judeţ care nu se va osteni să caute cea mai bună marfă din regiunea lui, va face o mare greşeală. Pentru că nu va contribui în măsura cerută la marea izbândă legionară, pe câmpul de luptă al comerţului.

Nu mai este vorba de o afacere, ci de onoarea noastră. De aceea fiecare, cu tot sufletul lui, la treabă!

Vom răsturna o întreagă lume, care ne crede neputincioşi, vom răsturna şi învinge dând înapoi toată linia jidovească, care a asaltat comerţul creştin, şi vom recuceri poziţiile noastre româneşti pierdute.

Învingând şi aici, pe această linie, vă puteţi imagina ce revoluţie va fi, câte valuri de simpatie nu se vor ridica spre noi, câtă panică în liniile jidăneşti. Prin aceasta ne vom apropia cu încă 100 metri de viitoarea biruinţă românească legionară.

De aceea, cer tuturora, care vor conlucra pe acest teren, o mare conştiinţă în cele mai mici amănunte, ca pe ori şi care câmp de bătălie.

Comerţul legionar înseamnă o fază nouă în istoria comerţului pângărit de spiritul jidănesc: el se numeşte: comerţul creştin, bazat pe iubirea de oameni, nu pe furarea lor, comerţul bazat pe onoare.

C. Z. C.

Apare deseori în textele legionare cuvântul jidan. În zilele noastre cuvântul jidan este un termen peiorativ. Aceasta probabil, ca o consecinţă a intrării în limba comună a cuvântului evreu. Limbajul nu importă sinonimia perfectă. Din cele două cuvinte, unul trebuia să capete un sens batjocoritor, iar celălalt să răm’nă neutru. Deci, în textele legionare, prezenţa cuvântului jidan nu denotă nici anti-semitism, nici rasism sau mai ştie dumnezeu ce ! Cuvântul jidan a început să capete acest sens în anii ’50. Sensibili la această evoluţie semantică au fost şi evreii. Vezi, în acest sens, celebra vorbă de încurajare pe care a primit-o N. Steinhardt de la taică-su, pregătindu-se să-şi facă “stagiul” de recluziune de la Jilava : “Ai grijă să te porţi ca un evreu, iar nu ca un jidan fricos ! (citez din memorie).

Să mai consemnăm, din păcate, adevărul cuprins în

sintagma “comerţul pângărit de spiritul jodovesc”

Inventivitatea evreiască a funcţionat nestăvilită de vreo cenzură morală în imaginarea celor mai felurite stratageme de înşelare şi năpăstuire a clientului, mai ales în lumea satelor. Jupân Dumitrache credea sincer în onoare, îndeosebi în onoarea sa de comersant, de negustor, care a funcţionat printre comercianţii români ca o regulă de aur până la naţionalizarea din 1948. Negustori cinstiţi au fost şi printre evrei, printre evreii pământeni îndeosebi, dar “tonul” l-au dat evreii care s-au simţit în trecere prin spaţiul românesc, pentru care lumea românească a fost numai o sursă de venituri, de capital cu care să poată pleca mai departe, în lume. Despre această categorie de comercianţi ne-au lăsat consemnări dureroase mai toţi scriitorii moldoveni, etnografi şi folclorişti care au străbătut satele maramureşene şi bucovinene. Să nu uităm că dintre aceşti evrei, care şi-au făcut mâna în aceste părţi ale Europei, s-au recrutat primii gangsteri din America, adică “inventatorii” gangsterismului, inclusiv ai gangsterismului mascat în “inginerii financiare”. Pentru aceştia era de neconceput, fără sens, ideea legionară, românească, de comerţ bazat pe onoare.

Bucureşti, 30 Septembrie 1935

CIRCULARA Nr. 6

Către toate organizaţiile legionare

(...) Noi întindem mâna noastră legionară numai acelora care prin faptele lor dovedesc că ştiu ce înseamnă onoarea şi se menţin pe linia ei.

C. Z. C.

Bucureşti, 16 Octomvrie 1935

CIRCULARĂ

În urma raportului Nr.6 din 16 Septembrie 1935 al Comand. Ajutor Şeitan, Şeful organizaţiei Constanţa, se citează cu Ordin de zi legionarii: Preotul Cucuetu, Alexandru Ventonic, student; Răileanu, absolvent Arte şi Meserii; I. Gurducalu electrician, pentru curajul şi rezistenţa lor.

Plecând, cu o barcă simplă făcută de ei, de la Ungheni, au străbătut Prutul, Dunărea şi Marea  până la Constanţa, trecând cu bine peste toate pericolele inerente unei astfel de călătorii.

C. Z. C.

Cuvintele de laudă ale Căpitanului pentru cei patru legionari din Constanţa sunt semnificative pentru esenţa programului educativ imaginat şi pus în practică de Mişcarea Legionară. Refacerea traseului de la Ungheni la Constanţa (sau a altora similare) în condiţiile din vara anului 1935 – iată o sugestie pentru a-i scoate pe tinerii noştri din discoteci, pentru un program naţional de educaţie a tineretului. Îi pasă cuiva azi în România de un asemenea program ?

11 Noemvrie 1935

CONTROLUL LEGIONAR

CIRCULARĂ

I. Toţi legionarii deţinători de funcţiuni publice sau particulare (Oficii comerciale, Societăţi studenţeşti, Centre, Uniuni, Cercuri judeţene, Societăţi culturale, etc.) sunt supuşi în timpul funcţiunii sau la sfârşit, unui serviciu de control: denumit Controlul legionar.

II. Scopul acestui Control legionar este:

1. De a păzi, ca activitatea legionară să se menţină pe cea mai înaltă linie de corectitudine, pricepere şi moralitate.

2. De a păzi pe legionarul în funcţiune împotriva calomniatorilor şi bănuitorilor, scutindu-l de neliniştea unor atacuri piezişe şi perfide.

III. Nici un legionar nu poate părăsi o funcţiune pe care ar fi exercitat-o fără a fi descărcat de acest oficiu al Controlului legionar.

El, legionarul, este dator să anunţe pe Şeful Legiunii cu o lună înainte de predarea serviciului, cerând ca să fie supus controlului legionar.

IV. Şeful Legiunii numeşte controlorul 1, 2, 3, (după împrejurări) dintre Comandanţii legionari. Mai târziu e posibil să se creeze legionari definitiv ataşaţi acestui serviciu.

Cum lucrează Controlul legionar.

1. Cercetează întreaga activitate financiară, morală, politică, într’un cuvânt, întreaga purtarea a legionarului căutând a observa dacă acesta s’a ţinut sau nu pe marea linie de onoare şi înălţime legionară.

2. Controlul se va face cu mare amănunţime, cu mare conştiinţă şi cu mare severitate. Aici nu există nici toleranţă, nici milă.

3. Raportul se înaintează Şefului Legiunii care notează cu: excepţional, foarte bine, bine, mulţumitor, lasă de dorit, rău.

Ca sfârşit repet:

Legionarul încărcat cu o funcţiune poartă cu el întreaga noastră onoare. Legiunea şi noi toţi suntem angajaţi prin actele lui.

C. Z. C.

Din nou, aceeaşi preocupare, permanentă, constantă, insistentă, pentru corectitudine, pentru “marea linie de onoare legionară”. Cu o asemenea doctrină politică, a corectitudinii şi a onoarei, legionarii nu aveau cum să-şi găsească vreun aliat pentru celelalte partide politice. Singura lor şansă o reprezenta puritatea şi ingenuitatea adolescenţei. Numai oameni tineri, necorupţi de mizeria vieţii şi a celor mai vârstnici, puteau să răspundă chemării Căpitanului. Şi legionari au fost, în imensa lor majoritate, tineri şi curaţi când au venit alături de Căpitan. Nu lipsa de maturitate i-a adunat sub tricolorul legionar, ci nevoia de puritate, cu care se naşte fiecare om normal şi pe care, sub tăvălugul vieţii, al societăţii, al modelului de comportament practicat de cei mai vârstnici, tinerii şi-o pierd, rămânându-le nimai amintirea elanurilor tinereţii, a aspiraţiilor la o existenţă trăită după “marea linie de onoare”. Acestei fatalităţi i s-a opus Căpitanul şi cei care i s-au alăturat. De aceea i s-au alăturat mai ales tinerii ! Aproape toţi!

Insist asupra naturii textului : nu este un text doctrinar, de propagandă sau teoretic, sortit să rămână expresia tipografică a unor intenţii atât de deosebite ! Ce este textul unei circulare interne, al unui act care consemna o realitate, o acţiune în derulare, petrecută, despre care s-a pus în circulaţie informaţia  sobră şi explicită ; la ce era bun acest control, mai ales pentru legionarii care deţineau o funcţie publică şi numai de controale şi verificări, din partea organelor “abilitate” ale statului, nu ducem lipsă !?!. Pentru ca activitatea legionară să se menţină pe cea mai înaltă linie de corectitudine, pricepere şi moralitate”.

S-o mai spunem odată : un asemenea program, obsedat de idealul corectitudinii, al onoarei, al cinstei, al competenţei, poate fi privit, în sine, ca o utopie, ca o construcţie teoretică fără nici o şansă de reuşită. Extraordinar nu este că cineva a putut să fie atât de visător şi să conceapă un asemenea program, ci lucrul cel mai teribil este că acest program a găsit audienţă la sute de mii de inşi, la întreg tineretul român de atunci. Căpitanul nu a fost o voce clamantis in deserto, un profet neînţeles de ai săi, prieteni, rude, concetăţeni. Idealismul atât de pur şi atât de total, aş zice, al Căpitanului a fost în acelaşi timp de un mare realism. El a ştiut că poporul român e capabil să-l urmeze ! Să se înhame la programul său atât de exigent ! Cine ar fi crezut ? Ceea ce dovedeşte că Corneliu Zelea Codreanu i-a cunoscut bine pe români. ca nimeni altul !

14 Noembrie 1935

LA DESCHIDEREA COOPERATIVEI

În loc de discurs

(...) Prin această operă comercială urmărim:

A) Să reînviem vechiul renume al comerţului românesc şi creştin, bazat pe onoare şi pe dreptate de oameni, iar nu pe jefuirea lor.

Renume pângărit şi dispărut odată cu bietul comerciant român, în faţa năvalei iudaice.

B) Să arătăm ţării acesteia că s’au născut în sfârşit o mână de tineri pe acest pământ românesc, crescuţi în credinţa legionară, care ne încumetăm să ne măsurăm în vrednicie cu oricine şi să repunem pe români în poziţiile lor economice pierdute.

C) Să sfărâmăm în zece bucăţi argumentul că Românii sunt incapabili de a face comerţ şi că trebuie deci să se resemneze în situaţia de robie economică la care au ajuns. Mulţumim tuturor acelora care ne-au privit cu simpatie sau ne-au dat concursul lor.

C. Z. C.

Reţinem şi această teză din programul politic legionar : “să-i repunem pe români în poziţiile lor economice precedente”. Sarcină la fel de actuală şi azi, după cei 13 ani de privatizare, de reformă economică post-decembristă, care, sub pretextul revenirii la proprietatea privată, i-a îmbogăţit pe străini.

10 Iulie 1936

EDUCAŢIE LEGIONARĂ

Către Comandanţii de Tabere

Dragii mei,

Nu v’am putut scrie până acuma deoarece am fost ocupat.

Din fugă vă scriu următoarele: 1) Aveţi grijă de educaţia legionarilor. Aceasta se poate realiza:

A. Prin exemplu de viaţă comună! Ducând aceeaşi viaţă cu ei. Purtându-vă cu bunătate şi cu iubire. Înlăturând din vorbă, comandă, şi gesturi manifestările de plutonier major de trupă, înlocuiţi cuvintele „mă”, „mişcă mai repede”, etc...

B. Prin lecţiile de educaţie prin care le ţineţi în şedinţă. Aici veţi insista asupra următoarelor chestiuni:

1) Boala dezunirii şi a certurilor din organizaţie.

2) Pâra camaradului, şoapte la ureche, intrigă.

3) Nemulţumiri în contra şefilor care au şi ei şefii lor care îi controlează.

4) Spionajul şi trădarea.

Insistaţi cu deosebire asupra purtării în societate a legionarului.

Prin purtarea sa un legionar poate să ne facă cel mai mare bine sau cel mai mare rău. Nu daţi exemplu de purtări urîte, necuviincioase, mândrie, îngâmfare, discuţii prosteşti, etc.  Legea tăcerii, ocolirea oricărui conflict.  Omul corect. În chestiunea instrucţiei insistaţi asupra: poziţiei de drepţi, salutul, prezentarea, onorul, marşul legionar.

Dragii mei, ţara e plină de tabere. Pretutindeni e ordine. Lumea e mulţumită de munca şi purtarea noastră. Fiţi cu toţii pătrunşi că zi de zi şi ceas cu ceas pregătim un mare viitor acestui neam românesc.

Cu mult drag, C. Z. C.

Ultimele rânduri ale circularei fac tabloul României legionare ? “Ţara e plină de tabere. Pretutindeni e ordine. Lumea e mulţumită de munca şi purtarea noastră. Fiţi cu toţii pătrunşi că zi de zi şi ceas de ceas pregătim un mare viitor acestui neam românesc”. O asemenea viziune de ce oare a stârnit atâta ură împotriva legionarilor, împotriva Căpitanului lor ? Nu se va alege nimic de “viitorul acestui neam românesc”, deci nu vom fi în stare să pricepem de ce şi pe cine perspectiva unui mare viitor românesc a supărat de moarte ! Moartea Căpitanului şi a camarazilor săi . . .

10 Septemvrie 1936

CĂRŢILE ŞI BIBLIOTECA LEGIONARULUI

1) Din economiile tale cumpără azi o carte, mâine alta şi   fă-ţi bibliotecă. O mică bibliotecă legionară. Ea să-ţi fie podoaba şi mândria casei tale. Ea îţi va lumina cugetul şi te va îndrepta totdeauna pe drumul cel bun.

2) Când vrei să faci cuiva un bine; dacă-l iubeşti şi dacă vrei să-i faci o bucurie; dacă vrei să-l salvezi de pe o cale rătăcită; cumpără pentru el o cărticică şi trimite-i-o. Mica jertfă îţi va fi răsplătită când vei şti că ai salvat un om. (...)

Bucureşti, 21 Septemvrie 1936

CIRCULARA Nr. 41

Domnilor Şefi de Regiuni şi de Judeţe,

Vi se trimite spre întocmai conformare mai jos scrisoarea Căpitanului, care subliniază perfect liniile generale de organizare ale Partidului „TOTUL PENTRU ŢARĂ”, în data de 5 Iunie 1935.

Trăiască Legiunea şi Căpitanul

General Cantacuzino

DOMNULE GENERAL,

Rog anunţaţi următoarele pe şefii de regiuni:

1) Nu s’a primit încă lista cu noile funcţiuni propuse. E absolut necesară, pentru a putea studia persoanele şi aproba funcţionarea lor pe lângă şeful judeţean.

2) O mare primejdie ameninţă organizaţia legionară. Intrarea în cadrul organizaţiei a o mulţime de elemente slabe, sau chiar rele. Este un fapt cunoscut: de câte ori un curent se ridică mai puternic în favoarea unei organizaţii, de atâtea ori năvălesc asupra ei şi o serie întreagă de elemente inferioare, uneori chiar haimanale, oameni fără căpătâi, excroci, secături, etc. .... Altă serie o formează voiajorii politici, cari au bătut la uşa tuturor partidelor şi acum stau gata să se arunce şi în braţele Mişcării Legionare.

3) În tabăra Carmen-Sylva de astă vară, am constatat că şefii de judeţe şi de unităţi legionare, care aveau îndatorirea sacră de a apăra Legiunea şi renumele ei, nu şi-au făcut cu prisosinţă datoria . N’au fost suficient de severi în cercetarea şi primirea noilor membri. Ei nu s’au uitat nici la înfăţişarea, nici la ochii, nici la caracterul, nici la sufletul, nici la mintea celor ce le băteau la uşă şi i-au primit în organizaţie. Încât cu durere am putut să văd o serie de mici haimanale, pleava satelor şi oraşelor, oameni fără nici un fel de căpătâi, purtând şi batjocorind sfînta cămaşe verde, în care au murit martirii noştri.

4) Cer să se facă de urgenţă în fiecare judeţ o comisie de control, compusă din trei, care să cerceteze individual pe fiecare membru, din toate cuiburile judeţene. Cine este? Ce trecut are, ce situaţie şi nume în societate (orice muncă e onorabilă de la măturător de stradă, la plugar, muncitor, etc. Nu e onorabilă haimanaua, omul fără căpătâi, beţivul, coada satelor şi oraşelor, pleava). Elementele slabe vor fi îndepărtate imediat.

5) Îndepărtarea se va face cu blândeţe şi cu eleganţă sufletească. Ea se va face sub forma unui concediu de un an de zile, pentru ca omul în acest timp să se pună la punct cu lipsurile pe care le are. După care timp se va vedea.

6) Pe viitor toţi şefii de judeţe, plăşi, cuiburi, etc. să nu uite următoarele legi:

A) Cât mai puţini legionari şi cât mai mulţi prieteni.

B) Din 20 de cereri de înscriere, se resping 19 şi se primeşte unul. Cel mai bun.

C) Celui ce vine să se înscrie îi spuneţi: „Dragă Domnule du-te şi mai gândeşte-te 3 luni pentru ca să nu te păcăleşti. Studiază-ne bine atunci când vrei să faci pasul acesta. Iată, în acest timp studiază următoarele cărţi şi reviste legionare. Apoi dă-ne voie ca în acest timp să te studiem şi noi pe D-ta, ca să nu ne păcălim nici noi”. Pe urmă urmează stagiul de 3 ani, în care timp noi trebuie să ne dăm seama dacă omul, fie el corect, cu bunăvoinţă, etc., se poate totuşi integra perfect în spiritualitatea legionară. Numai în acest caz va fi trecut în rândurile legionare. Altfel prezenţa lui va fi permanent o discordanţă în sânul organizaţiei şi o permanentă dificultate.

D) Veţi accentua necontenit deosebirea între calitatea de membru şi aceea de legionar.

În sfârşit, vă atrag atenţia asupra: abuzului de cămăşi verzi. În fiecare colţ de stradă întâlneşti cămaşa verde pe câte un trup care nu-i face totdeauna cinste, sau în poziţii neserioase, sau în localuri nedemne (crâşme, cafenele, cluburi). Orice pezevenghiu se înscrie în Gardă printr’un şef de cuib şi a doua azi e cu cămaşa verde la colţul străzii sau în crâşmă. Domnilor şefi de judeţe, nu vi-e scârbă când vedeţi aceste lucruri? Atenţie! Cămăşile verzi sunt odăjdiile noastre. Să se poarte numai în zile de sărbătoare şi în anume situaţii şi locuri. Interziceţi purtarea zilnică a acestei cămăşi. Altfel mergem la batjocorirea ei.

Comisiunea formată va începe de urgenţă lucrările sale. Ea va putea admite sub-comisii pe plăşi cu aprobarea şefului judeţean, pentru accelerarea lucrărilor. Lucrările trebuie să fie terminate în ziua de 1 Noemvrie. Toate comisiile judeţene, prin şeful de judeţ şi de regiune, vor înainta raport asupra constatărilor făcute şi măsurilor luate. Să trăiţi Domnule General.

C. Z. C.

Trebuie să fi fost un an de graţie acest an 1936, când Mişcarea Legionară îşi “permite” această selecţie de cadre fără egal, fără precedent în istoria politică a României, dacă nu cumva şi a lumii : “Din 20 de cereri de înscriere se resping 19 şi se primeşte unul. Cel mai bun”. Mă întreb efectiv, nu de dragul efectelor retorice : care partid a mai procedat aşa ? Şi repet : nu este vorba de un principiu, ci de o dispoziţie internă, de lucru. Potrivit ei se făcea această selecţie : cel mai bun din 19 de amatori ! Cu o asemenea exigenţă nu e de mirare că Mişcarea Legionară a ajuns la performanţe morale (sic !), spirituale, sufleteşti cu totul ieşite din comun, atât în istoria românească, cât şi în cea universală.

Să reţinem şi câteva formulări : “Orice muncă e onorabilă. Nu e onorabilă haimanaua ; Cămăşile verzi sunt odăjdiile noastre, interziceţi purtarea zilnică a acestei cămăşi”. Aviz viitoarelor filme despre legionari, să nu-i mai îmbrace pe “legionari” în cămaşa verde (şi în haine de piele) în toate scenele.

Bucureşti, 25 Octomvrie 1936

ÎNFIINŢAREA CORPULUI MUNCITORIMEI LEGIONARE

CIRCULARĂ

(...) Se vor lua cele mai severe măsuri cu privire la recrutarea noilor elemente în aşa fel încât să nu pătrundă decât acelea capabile de credinţă în Dumnezeu şi în viitorul acestui Neam, precum şi numai acelea corecte în viaţa lor publică sau particulară. Cel ce nu are credinţă şi nu este corect, nu poate intra în acest corp.

Celui ce va cere programe, i se va spune că n’a înţeles nimic din ceasul vremii. Să rămână deci deoparte. Programul este:

Să dăm tot ce avem pentru neamul nostru, luptând din toate puterile împotriva tuturor acelora ce-l fură, exploatează şi dezonorează, ameninţându-i existenţa.

La un moment dat, Codreanu a fost întrebat de un ziarist de ce Mişcarea Legionară nu are un program politic şi economic. Răspunsul Căpitanului : “Nu de programe ducem lipsă. Dacă-i cer lui Petrache Ţuţea, îmi face până diseară un program pentru toată Europa ! De oameni este nevoie şi nu-i poţi forma până diseară !”    Acum se înţelege mai bine ultima frază : “Programul este : Să dăm tot ce avem pentru neamul nostru, luptând din toate puterile împotriva tuturor acelora ce-l fură, exploatează şi dezonorează, ameninţându-i existenţa”.

5 Noemvrie 1936

MEMORIU

adresat M. S. Regelui, Oamenilor politici şi Ţării

Majestate,

Nu dorim să supărăm pe nimeni cu părerile noastre în materie de politică externă. Acum este vorba însă de ceva mai mult decât de o simplă părere, e vorba de viitorul Ţării noastre.

Suntem în drept să vorbim  şi să vorbim cu hotărâre şi cu bărbăţie. Tot ce fac politicianii români în politica externă fac pe carnea, pe sângele şi pe răspunderea noastră. Bine sau rău, ei şi-au trăit viaţa. De acum urmează a noastră.  Este îngrozitor ca faptele şi atitudinile lor de astăzi să atragă o mare răspundere pe umerii generaţiei noastre. Este cutremurător să ne gândim că noi, tineretul de astăzi ar fi să fim condamnaţi a asista la împărţirea sau ciuntirea României Mari, pentru a plăti păcatele unei infame politici externe. De aceea socotesc că noi tineretul am face un act de laşitate, dacă în aceste ceasuri hotărîtoare pentru viitorul nostru, n’am avea curajul să ne ridicăm şi să facem ca glasul nostru să fie auzit. Supunem deci Majestăţii Voastre gândurile noastre:

I. Cerem ca Majestatea Voastră să pretindă tuturor celor ce conduc sau manifestă păreri cu privire la politica externă a României să declare că răspund cu capul pentru directivele pe care şi le însuşesc. Aşteptăm deasemenea acelaşi gest de mare curaj şi de mare cavalerism, şi din partea Majestăţii Voastre, în ceea ce priveşte linia Regală de politică externă a României. În acest mod, în momentul unei eventuale catastrofe Ţara ar cunoaşte: şi cui aparţin răspunderile şi natura sancţiunii. Aceasta pretindem de la oamenii politici români  şi nu teorii cu care n’avem ce face. Pentru că o politică externă este bună sau rea nu atunci când ea se pretează la demonstraţii teoretice, ci atunci când rezultatele ei sunt bune sau fatale pentru Ţară.

II. Dacă noi, tineretul, vom fi puşi în situaţia tragică de a intra într’un răsboi alături de puterile bolşevismului, împotriva celor cari apără civilizaţia creştină, a lumii, cari apără Bisericile de dărâmare, care apără moaştele sfinţilor, cari apără de profanare mormintele eroilor,  declarăm pe faţă că vom trage toţi cu revolverele în acei ce ne-au dus acolo, şi pentrucă nu vom putea dezerta, spre a nu face act de dezonoare, ne vom sinucide.

Niciodată tineretul neamului românesc nu va lupta sub semnul Satanei, împotriva lui Dumnezeu.

III. Nu există: Mică Înţelegere, nici Înţelegerea Balcanică. Cine crede în acestea, dovedeşte că n’a înţeles nimic. Faţă în faţă stau numai două lumi. Sub presiunea lor, în clipa războiului, toate combinaţiile diplomatice se vor nărui ca nişte castele de carton. Aceste două lumi sunt: Statele revoluţiilor naţionale cari luptă pentru apărarea Crucii şi a unei civilizaţii milenare şi Bolşevismul cu anexele sale, care luptă pentru nimicirea neamurilor şi pentru prăbuşirea civilizaţiei creştine. Acestea din urmă: bolşevismul şi anexele sale, vor fi nimicite de armatele Crucii şi ale ordinei naturale a lumii. Dacă politicianii români ne vor duce în lotul lor, România va fi ştearsă de pe harta Europei.

IV. Discursul  lui Mussolini este un răspuns sfâşietor de dureros pentru noi, la atitudinea de mare vrăjmăşie şi de mare uneltire, pe care politica noastră externă a avut-o faţă de Italia fascistă. Această politică s’a făcut timp de 14 ani unealta cea mai infamă a Masoneriei şi a Judaismului. Aici unde suntem, ne-a adus Masoneria şi Judaismul. Din acest punct de vedere socotim că omul acestora, Nicolae Titulescu, a făcut cea mai mare crimă faţă de viitorul Statului Român. Noi am fost primul Stat din lume care ca cea de pe urmă slugă a judaismului ne-am repezit la ordinul acestuia să decretăm sancţiuni contra Italiei într’un greu moment al istoriei sale. Italia consideră gestul nostru mai mult decât ca pe un gest de vrăjmăşie: un gest de trădare a rasei latine. Se mai miră cineva de ferocitatea discursului lui Mussolini? În faţa acestei situaţii, noi, tineretul, cel dintâi lucru pe care îl avem de făcut este: să arătăm cu degetul pe toţi cei ce ne-au adus aici şi care mai departe pe acest drum, ne duc la moarte.

V. De altfel, aceeaşi ură neîmpăcată o manifestă politicianii români şi în politica internă: politică de vrăjmăşie, de mare uneltire şi de mare prigonire faţă de tineretul naţionalist al Ţării, din ordinul Masoneriei şi din îndemnul zilnic al presei judaice. De la cele mai odioase înscenări şi uneltiri, de la cele mai crude lovituri şi de la cele mai provocatoare legi ca aceea recentă a taberelor de muncă, până la elegantele forme ale noilor organizaţii tinereşti, totul este îndreptat în contra tineretului naţionalist, pentru ca el să fie îndepărtat de la linia legionară a destinului său. Deci există o concordanţă perfectă între politica externă şi politica internă românească, pornind amândouă din acelaşi fond masonic şi judaic, de ură împotriva ideii naţionale şi a creştinătăţii.

VI. Ţara întreagă trebue să se cutremure, să se înalţe şi să înfrunte pe cei cari îi pregătesc moartea. Toţi cei ce se găsesc astăzi pe linia destinului şi a istoriei naţionale au datoria să ceară şi să impună scoaterea politicii româneşti interne şi externe de sub influenţa şi comanda masoneriei, comunismului şi iudaismului. Este singura măsură salvatoare, pentru viitorul Neamului acesta. Să trăiţi Majestate!

C. Z. C.

Un text extraordinar de lucid, de realist şi de profetic în

acelaşi timp : “este cutremurător să ne gândim că noi, tineretul de astăzi ar fi să fim condamnaţi a asista la împărţirea sau ciuntirea României mari pentru a plăti păcatele unei infame politici externe”.

Să fi avut oare dreptate Căpitanul şi atunci când  a pus în balanţă cele două lumi, caracterizându-le astfel : Statele revoluţiilor naţionale care luptă pentru apărarea Crucii şi a unei civilizaţii milenare şi Bolşevismul cu anexele sale, care luptă pentru nimicirea neamurilor şi pentru prăbuşirea civilizaţiei creştine ?

            Pentru noiembrie 1936 un asemenea verdict avea bune temeiuri ca să fie corect, acceptabil. Şi aş zice mai mult : încă e devreme ca să conchidem că analiza lui Corneliu Zelea Codreanu este greşită. Bolşevismul s-ar zice că a dispărut, dar nu şi lupta pentru nimicirea neamurilor şi pentru prăbuşirea civilizaţiei creştine ! Se duce mai departe, nu sub lozinca internaţionalismului proletar, ci a mondializării, a globalizării etc.

            Pentru acea dată nu ştiu să existe un text politic mai clarvăzător. Un text pe care Carol al II-lea putem fi siguri că  l-a citit şi recitit. Dar n-a avut nici inimă şi nici cap cu care  să-l înţeleagă !

            Nu ştiu dacă presa timpului a publica acest text. Ştiu însă că pentru tipărirea şi răspândirea acestui  text în 1000 de exemplare printre studenţii din Oltenia, Banat şi Timoc, adunaţi la Craiova într-o consfătuire, tânărul pe atunci Alexandru Serafim, azi venerabil nonagenar, a fost condamnat la 7 luni de închisoare, sentinţa definitivă fiind de o lună, pentru crima de “lèse Majestate”

Bucureşti, 12 Noemvrie 1936

LA SCHIMBAREA CADRELOR

CIRCULARĂ

(...) Am putut cu durere să constat că cu toată şcoala legionară, cu toate insistenţele noastre de anul trecut asupra „omului corect”, suntem încă departe de această corectitudine strict necesară. Nici un drept nu putem avea, nici o pretenţie de guvernare, nici o critică sau înfierare a politicianismului incorect nu putem face, dacă noi înşine nu suntem corecţi.

Celor ce mă întreabă când vom începe acţiunea politică pentru guvernare, le răspund: „Atunci când şefii de regiuni şi de judeţe îmi vor raporta că în organizaţiile lor nu mai există nici un om incorect”. Incorect nu înseamnă numaidecât hoţ. Înseamnă şi insuficientă grijă, ordine, scrupulozitate, severitate, în materie de banii care nu-i aparţin. (...)

        Rezultă clar din această circulară că lumea legionară, cu un an înaintea acelui succes electoral din toamna lui 1937, trăia intens perspectiva de a ajunge la guvernare. Din nou programul legionar, imaginat de Căpitan, pentru a ajunge la guvernare, punea accentul pe “corectitudinea strict necesară”. Orice alt partid, în situaţia în care se afla Legiunea în 1936    s-ar fi pregătit să facă toate sau măcar o parte din compromisurile atât de “indispensabile” în politică. Zelea Codreanu însă era preocupat de problemele practice, mai ales, ale apariţiei din genunea etnică a “omului corect”! Şi dădea circulare pe această temă, iar aceste circulare nu păreau nici caraghioase nici ridicole sau smintite celorlalţi legionari. Astfel că între aceste vorbe “mari” şi faptele lor, legionarii au pus distanţa cea mai mică. Din nou sentimentul pe care l-am trăit deseori cercetând isprăvile lor, că e prea frumos ca să fie adevărat ! Că un asemenea comportament e greu să-l imaginezi, dar să mai şi crezi că mii, zeci de mii de oameni, de români, s-ar fi putut angaja  în masă la fapte de un asemenea idealism, urmărind cu senină tenacitate himera “omului corect”! Şi totuşi a fost adevărat !

25 Noemvrie 1936

MIŞCAREA LEGIONARĂ ŞI BISERICA

Din scrisoarea-răspuns unui preot-profesor

Linia istorică este una: aceea, pe care o trăim noi. Căci noi trăim în veac.

Linia Bisericii este cu mult deasupra noastră. Către ea tindem, dar nu realizăm decât puţin. Pentru că trăim sub condamnare şi sub piatra de moară a păcatelor noastre, a lumii, şi a moşi-strămoşilor noştri. Recunoaştem că suntem păcătoşi: aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică.

Mi se pare însă că şi Biserica (reprezentanţii ei, oamenii) s’au îndepărtat de la linia Bisericii, în fapt.

Aşa bunăoară: Preoţii binecuvintează cu mâna lor armele, săbiile, puştile, mitralierele şi tunurile armatelor, cari pleacă la răsboiu. Ei merg în fruntea armatei şi îndeamnă trupele să se lupte cu vitejie, să reziste, să tragă. E drept că există o ramură, sectă, care propagă: lăsarea armelor jos. Dar aceştia sunt adventiştii! Să fie oare mai puri în credinţă, mai aproape de linia Bisericii? Iată o problemă care se pune. Poate da Biserica ortodoxă un pas înaintea adventismului, admiţând că acesta ar fi mai pur?

Dacă preoţii binecuvintează armele, înseamnă că sunt bune. Dacă sunt bune, înseamnă că le pot întrebuinţa ei (căci e penibil, în adevăr penibil, ca ei să spună soldaţilor: trageţi numai voi cu ele, noi nu tragem, că e păcat). Iar dacă nu sunt bune, pentru ce le binecuvintezi?

       Nu este o circulară propriu-zisă. Interesant ar fi fost dacă am avea şi scrisoarea cu care “preot-profesorul” l-a stârnit pe Codreanu. E singura oară când textul Căpitanului pare confuz şi indecis, poate pentru că încearcă numai logic, nu şi teologic ! . . .

27 Noemvrie 1936

LEGI LEGIONARE CU PRIVIRE LA ANUMITE OBLIGAŢII

ALE ŞEFULUI MIŞCĂRII LEGIONARE

Legea I-a. Este interzis, Şefului Mişcării legionare a face vizite cu caracter politic.

Legea II-a. Este interzis Şefului Mişcării Legionare şi a şefului Partidului „Totul pentru Ţară” de a face intervenţii la autorităţi pentru servirea legionarilor sau diverselor şi nenumăratelor persoane care se perindă zilnic în vederea acestui scop.

Un şef de mişcare şi un şef de partid legionar trebuie apăraţi de toţi legionarii şi de toată lumea din jur, pentru a rămâne numai cu marile preocupări ale mişcării, luptei şi ţării şi pentru a-i feri de orice obligaţii, de orice natură ar fi ele, faţă de oricine. Ei reprezintă ideea de neatârnare a legionarismului care trebuie păzită ca pe cel mai scump tezaur.

C. Z. C.

Adversarii legionarilor au în programul lor să demonstreze că ideea legionară este preluată de la alţii, de la naţional-socialiştii lui Hitler sau fasciştii lui Mussolini şi, mai ales, că însuşi Căpitanul nu era de capul său, ci acţiona sub ascultare, cel mai des fiind invocat acelaşi Hitler, acelaşi Berlin. Circulara din 27 noiembrie 1936 explică comportamentul Căpitanului în mai multe situaţii, precum şi linia sa de conduită, care l-a deosebit cu mult de toţi ceilalţi lideri de partid. De ce a avut această conduită ? De ce căuta momentele (chiar perioadele) de retragere din lume, din vacarmul existenţei mondene ? Aflăm deci: “pentru a rămâne cu marile preocupări ale Mişcării, a luptei şi ţării”. Căci, evident, de la, şeful Mişcării începe şi cu el se încheie “ideea de neatârnare a legionarismului”.

        Ca ispravă românească, e foarte important să ştim că

Mişcarea Legionară nu a fost determinată de nici o servitute, nici de spiritul de imitaţie pe care deseori ni le-am reproşat noi înşine, românii. Pe plan politic, trăit sau doctrinar, legionarismul este expresia până acum cea mai autentică a românismului. Este tot ce poate fi mai diferit de formele importate, numite partide politice, care nu s-au învrednicit niciodată să-şi afle un conţinut uman real, cu atât mai puţin unul românesc.

Bucureşti, 1 Decemvrie 1936

CIRCULARA Nr. 51

Către Şefii de Regiuni

Vă înaintez copie după scrisoarea Căpitanului, cu rugămintea de a da dispoziţii de conformare:

Către Şeful Partidului „Totul pentru Ţară”.

Rog comunicaţi Şefilor de Regiuni următoarele:

Dela 1 Ianuarie se vor schimba numele la toate cuiburile care sunt intitulate „Corneliu Z. Codreanu”.

ORDIN PENTRU 1 IANUARIE 1937

cu ocazia schimbării cadrelor Partidului

Camarazi, Şefi de Regiuni şi Judeţe,

A trecut un an mare. În funcţiunile pe care le-aţi deţinut v’aţi făcut datoria. Astăzi când părăsiţi aceste funcţiuni, primiţi din partea mea o călduroasă şi frăţească strângere de mână. Ca mulţumire pentru modul în care v’aţi comportat, întreaga serie, General Cantacuzino va forma de azi înainte Corpul Inspectorilor Legionari. Ei vor avea calitatea în judeţele sau regiunile conduse până acum.

Rolul Dv. va fi:  1) Să ajutaţi pe noul şef.  2) Să inspectaţi orice în legătură cu activitatea legionară.  3) Să interveniţi în regiunile slabe pentru a întări poziţia.

Pe aceeaşi dată, la Centru se formează un serviciu al Inspecţiei şi Controlului Legionar care va păstra legătura cu toţi inspectorii legionari. Pentru anul acesta, şeful acestuia este d. Popescu-Buzău, cu care veţi lua contact prin scris pe adresa: Casa Verde, Bucureşti.

După dogma legionară, toate funcţiunile au fost schimbate, cu o singură excepţie. D-l General Cantacuzino, pe care îl rugăm, noi tineretul legionar al acestei ţări, să ne mai prezideze un an, ca omagiu pentru sufletul său viteaz şi pentru dragostea pe care ne-a arătat-o. Luându-ne obligaţia de a-i ridica această sarcină oricând în timpul anului se va simţi obosit sau va cere acest lucru.

Se înfiinţează funcţiunea de Vice-Preşedinte al Partidului, care se încredinţează Comandantului Legionar al Bunei Vestiri, Ion Moţa, actualmente pe frontul din Spania.

(...) Rog nouile cadre să se bazeze: Pe omul corect, de cuvânt, de onoare, de nădejde.  Pe omul cu cap, acela care judecă. Să înlăture de la recrutare cu desăvârşire din organizaţie:  1) Pe omul haimana, fără căpătâi.  2) Pe omul secătură, fără sănătate interioară.  3) Pe omul lăudăros.  4) Pe omul vorbăreţ.  5) Pe cel cu scăderi în materie de corectitudine bănească, etc.  6) Pe cel care n’ar putea trăi în armonie deplină.

*

Nu uitaţi legea cea dintâi: că cel mai bun şef este acela care ştie să păstreze unitate şi armonie în judeţul său.

Deci, cine putea fi legionar ? Numai “omul corect, de cuvânt, de onoare, de nădejde”. Pe cine nu-i primeau legionarii alături de ei ? “Pe omul haimana, fără căpătâi ; pe omul secătură, fără sănătate interioară ; pe omul lăudăros ; pe omul vorbăreţ ; pe cel cu scăderi în materie de corectitudie bănească ; pe cel care n-ar putea trăi în armonie deplină cu ceilalţi”. Erau mulţi cei pe care aceste exigenţe i-au oprit să intre în Mişcare ? Câţi oare dintre cei refuzaţi au devenit mai apoi detractorii şi prigonitorii legionarilor ?

        Din nou, acelaşi sentiment, al comportamentului atipic pentru un partid politic. Trebuie deci formulat clar acest principiu în abordarea fenomenului legionar : cine vrea să cunoască şi să priceapă acest fenomen trebuie să ştie de la bun început că est vorba de un partid politic care s-a dezis de toate normele şi regulile, scrise sau nescrise, după care-şi duc existenţa partidele politice. Mişcarea Legionară, dacă ar fi avut succes, adică dacă ar fi fost lăsată în pace şi asupra ei nu s-ar fi abătut atâtea abuzuri şi ilegalităţi, reuşita ei ar fi avut drept consecinţă dispariţia celorlalte partide, nu prin desfiinţare decisă de guvernarea legionară, ci prin abandonarea acestor partide de către proprii membri, căci, care partid rezistă la o comparaţie cu ce era Mişcarea Legionară în anii 1936 –1938 şi mai târziu ?

        Te mai încearcă însă şi un alt gând : dar dacă nu sunt primiţi în Mişcarea Legionară  “omul haimana, fără căpătâi, secăturile, cei fără sănătate interioară, scăderi în materie de corectitudine bănească etc.”, aceşti oameni, bieţii de ei, ce alternativă au alta decât să se înscrie în celelalte partide, care nu ţin seamă de nici o restricţie morală în acordarea carnetului de partid ? De reţinut, de memorat şi această formulă, atât de neobişnuită într-un document de partid : omul “fără sănătate interioară”. Formulă care ne atrage atenţia şi însuşi limbajul politic este altul la legionari, nu numai comportamentul politic. Conform vestitei reguli româneşti : ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul, legionarii au respectat această regulă.

Bucureşti, 12 Februarie 1937

JURĂMÎNTUL GRADELOR LEGIONARE

pe trupurile lui Moţa şi Marin în Biserica Sf. Ilie Gorgani

Iubiţi Camarazi,

Ori de câte ori am fost în faţa unei jertfe legionare mi-am spus: Ce îngrozitor ar fi, ca pe sfânta jertfă supremă a camarazilor, să se instituiască o castă biruitoare, căreia să i se deschidă porţile către viaţa afacerilor, a loviturilor fantastice, a furturilor, a îmbuibărilor, a exploatării altora.

Deci: au murit unii pentru ca să slujească poftelor de îmbogăţire, de viaţă comodă şi de desfrânare ale altora.  Iată, acum, ne-a adus Dumnezeu aici, în faţa celei mai mari jertfe pe care putea s’o dea Mişcarea Legionară.

Să punem inima, fruntea şi trupul lui Moţa şi a Camaradului său Marin, temelie Naţiunii Române. Fundament peste veacuri pentru viitoarele măriri româneşti.

Să punem deci pe Moţa şi Marin bază viitoarei elite româneşti, care, ea, va fi chemată să facă din Neamul acesta, ceea ce abia îndrăzneşte mintea noastră.

Voi, care reprezentaţi primele începuturi ale acestei elite, să vă legaţi prin jurământ, că vă veţi comporta în aşa fel, încât să fiţi cu adevărat începutul sănătos, de mare viitor al elitei române, că veţi apăra întreaga Mişcare Legionară, ca ea să nu alunece pe căi de afaceri, de lux, de trai bun, de imoralitate, de satisfacere a ambiţiilor personale sau poftelor de mărire omenească.

Veţi jura că aţi înţeles, că deci nu mai există nici un dubiu în conştiinţa Dvoastră, că Ion Moţa şi Vasile Marin n’au făcut uriaşa lor jertfă, pentru ca noi câţiva de azi, sau de mâine, să ne îmbuibăm de bunătăţi şi să benchetuim pe mormântul lor. Ei n’au murit ca să biruim prin jertfa lor o castă de exploatatori, pentru a ne aşeza noi în palatele acestei caste; continuând exploatarea ţării şi a muncii altora, continuând viaţa de afaceri, de lux, de destrăbălare.

În cazul acesta biata mulţime a Românilor prin biruinţa noastră, ar schimba numai firma exploatatorilor, iar ţara stoarsă şi-ar încorda istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care să-i sugă sângele: adică noi.

O! Moţa, tu n’ai murit pentru aceasta. Jertfa ta ai făcut-o pentru neam.

De aceea veţi jura că aţi înţeles, că a fi elită legionară, în limbajul nostru nu înseamnă numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă: permanenta jertfire de sine în slujba Neamului, că ideia de elită este legată de ideia de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieţii, că unde încetează jertfirea de sine acolo încetează elita legionară.

Vom jura deci, că vom lăsa prin legămînt urmaşilor să vină să jure la mormîntul lui Moţa şi Marin pe următoarele condiţii esenţiale ale elitei pe care noi înşine jurăm:

1. Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de îmbogăţire materială;

2. Să trăim o viaţă aspră şi severă cu alungarea luxului şi a îmbuibării;

3. Să înlăturăm orice încercare a exploatării omului de către om;

4. Să jertfim permanent pentru ţară;

5. Să apărăm Mişcarea Legionară, cu toată puterea noastră, împotriva a tot ce ar putea s’o ducă pe căi de compromisuri sau compromitere; sau împotriva a tot ce ar putea să-i scadă măcar, înalta linie morală.   MOŢA ŞI MARIN, JURĂM!

C. Z. C.

Un text de mare importanţă doctrinară. Legionarii au fost şi ei împotriva exploatării omului, dar nu în numele unei iluzorii şi ipocrite egalităţi, pe care s-o clameze, demagogic,  precum comuniştii. Inegalitatea este o lege a firii, legea  diversităţii. Iar în viaţa socială existenţa unei elite este inevitabilă. Ceea ce se întâmplă însă de obicei este că ceastă elită nu se constituie după criterii acceptate şi acceptabile de toată lumea, cum ar fi competenţa sau corectitudinea. Corneliu Zelea Codreanu pune însă competenţa şi corectitudinea printre criteriile care controlează accesul în lumea legionară, în Mişcare. Făcând din Mişcare o elită a societăţii româneşti. Elita legionară este însă altceva, ea presupune o selecţie în plus, pe criterii şi mai severe, greu de contestat, chir imposibil : jertfa, puterea şi disponibilitatea de a te sacrifica pentru Neam : “a fi elită legionară, în limbajul nostru înseamnă nu numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă permanentaă jertfire de sine în slujba Neamului. Ideea de elită legionară este legată de ideea de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieţii. Unde încetează jertfirea de sine acolo încetează elita legionară”

Îmi vine în minte diferenţa dintre patriotism  şi naţionalism, aşa cum ne-o explică Petre Ţuţea în urmă cu vreo 30 de ani  : să fii patriot este o obligaţie înscrisă în legile tuturor statelor. Eşti obligat să faci armată şi, la nevoie, să-ţi dai viaţa apărându-ţi ţara. Această obligaţie o ai şi dacă te strămuţi în altă ţară. Devii patriot în acea ţară. A fi naţionalist înseamnă ceva mai mult ! Poate fi ceva mai mult decât disponibilitatea de a-ţi da viaţa pentru Ţară ? Da ! E mult mai mult să-ţi dedici viaţa ! Asta face naţionalistul ! El trăieşte o viaţă întreagă închinată Neamului, îşi organizează întreaga existenţă în funcţie de acest reper. E mare lucru să fii în stare să  mori pentru o idee, dar mult mai important este să-ţi trăieşti toată viaţa pentru acea idee . . .

Prin jurământul legionar se afirmă nu valoarea sacrificiului suprem, ci legământul de a-ţi trăi toată viaţa, jertfind zi de zi, ceas de ceas, în numele idealului,legionar. Mai exact spus, în credinţa legionară.

Bucureşti, 26 Februarie 1937

CIRCULARA Nr. 58

Către Şefii de Regiuni

Rog comunicaţi legionarilor:

În urma înmormîntărilor mucenicilor Moţa şi Marin, autorităţile s’au speriat, dar nu din cauza dezordinii, ci din cauza ordinii, în adevăr impresionantă, care a domnit tot timpul.

Imediat, la câteva zile, au început declaraţii ministeriale lipsite de cel mai elementar înţeles.

„Vrem să întronăm ordinea”.  „Vom face totul pentru ca să restabilim ordinea”.  Nu înţelegem nimic. De ce să apăraţi o ordine pe care nimeni nu o ameninţă?

Acum circulă svonul că autorităţile ar voi să provoace cu orice chip, împrăştiind vestea că se pune la cale un complot legionar, că se vor face percheziţii şi arestări, căutându-se cămăşi verzi şi arme prin casele legionarilor.

Se poate ca acestea să fie numai simple zvonuri de cafenea. Totuşi eu am obligaţia ca să atrag atenţia legionarilor.

I. Niciodată Mişcarea Legionară, pentru a birui, nu va recurge la „IDEEA DE COMPLOT” sau „LOVITURĂ DE STAT”.

Consider aceasta ca o prostie.

Mişcarea Legionară nu poate birui decât odată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române. Când acest proces va cuprinde pe majoritatea Românilor, şi se va desăvârşi, biruinţa va veni atunci automat, fără comploturi şi fără lovituri de stat.

Biruinţa pe care noi o aşteptăm în modul acesta, este atât de mare, atât de luminoasă, încât niciodată nu vom admite ca ea să fie înlocuită cu o biruinţă ieftină şi trecătoare, născută din complot sau lovitură de stat.

II. În caz de percheziţii, ziua sau noaptea, legionarii vor deschide şi vor primi autorităţile cu cea mai mare amabilitate.

La sedii unde se vor găsi legionari, la apariţia autorităţilor se va comanda „Pentru Onor”.

III. Dacă legionarii, familiile şi copiii lor vor fi bruscaţi sau maltrataţi, atunci cu cel mai mare calm şi seninătate vor zice:

Doamne, pentru Biruinţa Legiunii învredniceşte-ne şi pe noi de orice suferinţă şi de orice moarte ca a lui MOŢA şi MARIN.

            C. Z. C.

            Înmormîntarea “mucenicilor Moţa şi Marin” a fost un moment de răscruce şi de apogeu în istoria Mişcării Legionare. Legionarii nu puteau să-şi omagieze martirii altfel de cum au făcut-o, organizând, cu civili, majoritatea tineri imberbi, în număr de câteva zeci de mii, un ritual al demnităţii imaginat ad-hoc, din nevoia de a demonstra că jertfa celor doi martiri “Moţa şi Marin” (sintagmă devenită populară, ca pentru greci Castor şi Polux), a fost o jertfă roditoare, că au murit cu un anume înţeles, superior, acel înţeles pe care o inimă bună putea să-l deducă din ceea ce se întâmpla în Bucureşti în acea zi de 12 februarie 1937 : în România s-a născut un om nou, un soi nou de român : românii legionari. Şi ei nu au fost numai doi, cei doi martiri, ci, iată-i, sunt zeci de mii de români capabili de jertfă totală pentru Neam şi pentru Iisus. Trebuie să fi fost o teribilă exaltare pentru sufletele cinstite, de români, străini de Mişcarea Legionară, care au asistat la ceremonialul de înmormîntare a celor doi martiri, văzând acea demonstraţie de idealism, forţă şi puritate pe care o făceau, fără voia lor, neostentativ, camarazii celor căzuţi sub gloanţele Anticristului. Căci ordinea desăvârşită în care s-au mişcat câteva zeci de mii de oameni, toţi îmbrăcaţi în “odăjdii legionare” şi vizibil marcaţi de spiritualitatea momentului, constituia un spectacol impunător.

        Dar nu pentru oricine. Ci, cum spuneam mai sus, “pentru sufletele cinstite de români”. Pentru ceilalţi, pentru marile caiafe ale “eşichierului politic”, în frunte cu regele sperjur, primul gând care le va fi trecut prin ţeasta pustie a fost acela că nici un partid, nici toate la un loc şi nici cu oficialităţile statului alături, cu armată şi poliţie etc., n-ar fi putut organiza o asemenea desfăşurare de forţă, impecabil strunită, de ordine, de simţire şi credinţă. Trebuie să fi fost cumplit sentimentul politicienilor, al camarilei regale dospite în crime şi fărădelegi, că acea lume, tinerească şi minunată, pe care o descopereau acum în toată amploarea organismului creat de ei, le era străină, inaccesibilă şi fatalmente ostilă, adversară. Legionarii creaseră o nouă realitate, iar regele, cu toată liota de sforari care alcătuiau viermuiala numită clasă politică, se trezeau acum la realitate, la realitatea legionară, în acea zi de februarie. Descopereau că apăruse un sens nou al existenţei, cu totul necunoscut lor, dar care orienta existenţa celor mai buni şi mai bravi dintre flăcăii şi fetele Ţării ! Că, dacă lucrurile erau lăsate mai departe în voia de până atunci, e foarte aproape ziua când aceşti flăcăi, atât de uniţi, atât de bine coordonaţi între ei, fără nici o greutate vor lua la mână Ţara întreagă, s-o organizeze după chipul lor, s-o cureţe de gunoaiele şi murdăriile adunate la Palat şi-n clădirile guvernamentale, s-o facă să strălucească mai ceva ca mândrul soare ! Cum glăsuia o lozincă de-a lor, legionară.

E posibil ca din acea zi să fi început, la nivelul politicii de Stat, organizarea minuţioasă a decapitării Mişcării Legionare. Supusă până atunci prigoanei şi încercărilor de descurajare, Mişcarea Legionară a devenit ţinta unei activităţi constante urmărind desfiinţarea ei prin lichidarea fizică, de sus în jos, a unui număr oricât de mare de legionari !

        Reacţia autorităţilor, comentată în această circulară, aminteşte destul de bine de Irodiada începutului de veac creştin, christic.

Şi iarăşi un text pentru neuitarea noastră : “Mişcarea

Legionară nu poate birui decât o dată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române”

        De reţinut şi strategia ordonată de Căpitan dinaintea vexaţiilor nelegiuite abătute în numele legii: calm şi săninătate, amabilitate faţă de autorităţile abuzive.

27 Februarie 1937

CIRCULARĂ

către legionarii din Capitală

Cine va citi „Cărticica Şefului de Cuib” va putea cu uşurinţă vedea că de-a lungul ei trece ca o linie de foc: interdicţia unui legionar de a vorbi pe la spate pe camaradul său.

Nu numai pentru că acesta este un lucru neonorabil în sine, şi necavaleresc, dar mai ales pentru că acest sistem distruge o organizaţie. Orice organizaţie. Dar mai ales una bazată pe camaraderie şi onoare.

Întreaga viaţă politică şi privată a clasei conducătoare româneşti de până acum a fost măcinată de această buruiană rea.

Lumea noastră legionară se opune cu îndârjire acestui sistem. Noi suntem bazaţi pe francheţă şi pe sinceritate care merge până la sânge.

Deoarece la Bucureşti, în special, s’a observat de o bucată de vreme apariţia acestei boale şi deoarece până acum am făcut observaţii verbale pe care le socot insuficiente, ordon, ca oricine va auzi pe un altul vorbind de rău, sau insinuând ceva la adresa unui camarad al său să-mi facă în scris raport personal. După care voiu lua măsuri pentru apărarea organizaţiei.

C. Z. C.

    Marea dificultate în orice comunitate umană este să se suporte oamenii unii pe alţii. Cu atât mai greu într-o organizaţie care îşi propune şi o serie de rigori. Marele merit pedagogic al lui Codreanu, ca om, şi al vestitului îndreptar numit Cărticica şefului de cuib, ca text doctrinar, ca document de partid, este că au imaginat corect regulile de comportament care să asigure spiritul de camaraderie şi de onoare în care să se înscrie faptele legionarilor şi relaţiile dintre ei. Aceste reguli, din păcate, au fost exersate de legionari mai ales la Aiud şi Jilava . . . În orice caz, cu un succes mai mare decât al legionarilor pe care soarta i-a ales să verifice eficienţa acestor reguli în libertate, în Germania, în Spania, în tot Occidentul, unde duhul des-unirii s-a simţit mult mai în largul său decât în Zarca Aiudului.

Bucureşti, 2 Martie 1937

COMUNICAT

Mişcarea Legionară nu are nici o legătură cu incidentul penibil în care Rectorul Universităţii, Traian Bratu, a fost rănit.

Ea îşi manifestă părerea de rău pentru cele întâmplate.

Iar dacă cumva ar fi amestecat vreun membru al ei în această chestiune se vor lua măsuri în contra lui.

În acelaşi timp însă, ţine să atragă tuturor atenţiunea asupra a două adevăruri indiscutabile:

I. De pretutindeni - stat, guverne, autorităţi, profesori, senate universitare, rectori, partide politice - de mai mulţi ani, au pornit o acţiune de războire în contra tineretului. Toate preocupările se îndreaptă fără milă pe linia de izbire a tineretului, pentru păcatul de a avea o credinţă a sa.

Această acţiune, dusă de oameni cu multe păcate faţă de ţară (pentru că au condus-o în repetate rânduri şi au adus-o unde este) împotriva unui tineret fără păcate - pentru că de-abia acum păşeşte în viaţă şi nu poartă nici o răspundere, deoarece n’a avut nici un cuvânt în conducerea ţării - este o mare injustiţie.

Coaliţia oamenilor cu păcate faţă de neam, pentru izbirea şi nimicirea celor fără păcate, este ceva care ne indignează şi revoltă orice conştiinţă cinstită. Ce putem spune bunăoară de Profesorii Universităţii din Bucureşti care la catedră propovăduiesc permanent, morală, atitudine corectă, respectul pentru dreptul şi credinţele fiecăruia, justiţie, iar în fapt dau întregei studenţimi lecţia celei mai mari injustiţii, desfiinţând Centrul Studenţesc, fără ca acesta să aibă cea mai mică vină. (...)

    Din nou un diagnostic politic fără cusur, în termeni neaşteptat de neconvenţionali, străini de logosul stereotip al demagogiei politicianiste : coaliţia oamenilor cu păcate faţă de neam, pentru izbirea şi nimicirea celor fără păcte. Cuvinte obişnuite, fireşti, omeneşti, ale unei gândiri sănătoase, dedicată adevărului. Cuvinte adevărate. Insist asupra sintagmei coaliţia oamenilor cu păcate faţă de neam. Această coaliţie guvernează şi azi România. Cei fără păcate, din păcate, întârzie să-şi facă şi ei coaliţia lor. Aşa cum au făcut-o legionarii . . .

Bucureşti, 2 Martie 1937

CIRCULARA Nr. 60

Către Şefii de Regiuni, Către Legionari,

Se observă în urma înmormîntării celor doi martiri MOŢA şi MARIN, o tendinţă fermă de provocare a Mişcării Legionare.

Pentru ca aceasta să reacţioneze şi pe baza ripostei, să se poată lua măsuri contra ei.

Ordon tuturor legionarilor, ceeac e necontenit am afirmat, să nu mai răspundă la nici un fel de provocare.

Cazul cu Rectorul de la Iaşi trebuie să vă fie pildă. Eu nu cred să fie amestecat vreun legionar, mai ales în urma circularei nr.58. Dar dacă va fi, nu numai acel legionar va fi exclus din Mişcare, ci şi întregul Stat Major, şi organizaţia desfiinţată.

C. Z. C.

Text semnificativ pentru grozăvenia proiectului pus în mişcare de carol : să-I ucidă pe cei mai

buni dintre tinerii Ţării, pe cele mai reuşite exemplare ale ipostazei româneşti a fiinţei umane. Cumplită coincidenţă : în anii în care s-a ridicat cea mai grozavă generaţie, cea mai performantă în toate planurile spiritualităţii, cum nu mai avusese alta nici la ’48, în acelaşi an românia a avut în fruntea ei mintea cea mai scelerată şi sufletul infam din toată istoria noastră, n-a existat domnitor mai odios, mai nemernic ! Ce s-ar fi întâmplat dacă în perioada interbelică ar fi domnit un Cuza sau măcar, încă câţiva ani, Ferdinand ?!

Da, istoria neamului românesc, scrisă aşa cum a fost, este mai înainte de orice istoria nenorocului

românesc, istoria lui n-a fost să fie, în care legionarii au înscris cpitolul cel mai dureros, cel mai zguduitor ! Mai revoltător ! De ce, Doamne ? De ce ?

Bucureşti, 4 Martie 1937

CIRCULARA Nr. 62

În urma articolului intitulat „Iuliu Maniu” publicat în „Buna Vestire” Nr.10 din 3 Martie 1937, mă văd silit să atrag atenţiunea tuturor legionarilor asupra vechei circulare dată cu privire la „Porunca Vremii”, circulară care se aplică întru totul şi ziarului „Buna Vestire”.

Acest ziar nu este legionar. Ne este prieten şi-l susţinem.

N’aşi dori însă ca punctele de vedere ale ziarului să poată fi confundate vreodată de către legionari, cu puncte de vedere ale Mişcării Legionare.

De aceea: Citiţi ziarul, susţineţi-l cu drag; dar staţi în gardă, căci cum e şi natural, nu totul ce e scris acolo, se află pe linie legionară.

Trecând asupra fondului articolului „Iuliu Maniu” ţin să precizez numai atât: Mişcarea Legionară nu împărtăşeşte punctul de vedere din acel articol nici cu privire la intenţia care i se atribue D-lui Maniu „de a capta tineretul curat”, deoarece socotim că D-l Maniu nu ne poate ofensa crezând despre noi, că putem fi o marfă de captat - şi nici cu aprecierile cari i se aduc D-sale.

Peste alte deosebiri noi credem că d. Maniu este un om corect şi de ţinută morală, într’o ţară care moare în fiecare zi din lipsă de ţinută morală şi de corectitudine interioară. Că pentru această ţinută în contra sa se unelteşte, după cum se unelteşte ceas cu ceas şi în contra tineretului.

Cerem: să ni se dea măcar dreptul de a ne respecta între noi acei care nefiind din aceleaşi tabere de păreri, simţim în carnea noastră suliţele aceloraşi uneltitori.

C. Z. C.

Bucureşti, 9 Martie 1937

PRIMIREA OAMENILOR POLITICI ÎN MIŞCAREA LEGIONARĂ

Către Şefii de Regiuni şi Judeţe

Răspund la întrebările trimise din diferitele părţi ale ţării unde în ultima vreme se observă o afluenţă către Legiune a oamenilor cari au jucat vreun rol deosebit în viaţa publică de până acum.

Oameni cari au jucat un rol deosebit în viaţa publică de până acum nu se mai pot încadra în Mişcarea Legionară, chiar dacă dau semne că au înţeles această mişcare, chiar dacă sunt gata să facă jurăminte şi chiar dacă vi s’ar părea că prezintă destulă garanţie de devotament.

Această măsură vine în urma unei experienţe legionare de mai mulţi ani de zile care conchide că oamenii trăind într’o anumită mentalitate cu foarte mare greutate se pot adapta mentalităţii legionare cu totul deosebită şi chiar dacă aparent se adaptează, n’o fac decât formal, nu în adâncuri, pentru că în momentele critice ale organizaţiei aceste adâncuri de mentalitate deosebită să iasă la iveală (fără voia lor) fie printr’o judecată nelegionară, fie printr’o acţiune sau ieşire care poate periclita însăşi unitatea şi chiar viaţa mişcării.

De aceea, pentru siguranţa, liniştea interioară, şi păstrarea nealterată a Mişcării Legionare, oamenii ce au jucat vreun rol în viaţa publică, nu pot fi încadraţi în Mişcare. Chiar dacă nu ne-au atacat niciodată şi chiar dacă au avut totdeauna sentimente bune faţă de noi.

După biruinţă, ei vor putea pune (dacă vor fi corecţi) capacitatea lor la dispoziţia ţării, vor putea deci ocupa funcţiuni de stat, se va face apel la ştiinţa şi puterea lor de muncă, dar nu se vor putea înrola nici atunci în cadrul mişcării active.

Acum ei pot să facă parte din rândurile Prietenilor Legionarilor.

Pentru biruinţa cauzei legionare aşteptăm de la ei un act de mare înţelegere a acestei circulare, menită să ne apere organizaţia de orice riscuri sau eventuale frământări.

C. Z. C.

   În ciuda persecuţiilor şi a nelegiuirilor ce se pregăteau în culisele vieţii politice, “se observă o afluenţă către Legiune” a unor politicieni al căror simţ politic sesiza corect Mişcarea şi transformările la nivelul opţiunilor electoratului. Ţara era tot mai făţiş alături de legionari. Din nou reacţia legionară, a Căpitanului, contrazice toate regulile politicianismului : “pentru siguranţa, liniştea interioară şi păstrarea nealterată a Mişcării Legionare, oamenii ce au jucat vreun rol în viaţa publică nu pot fi încadraţi în Mişcare”. Dacă o asemenea prevedere ar fi fost înscrisă în statutul Mişcării, poate că      ne-am fi îndoit de sinceritatea şi onestitatea ei. Dar această prevedere apare într-o circulară, atunci când fenomenul este realitate, nu ipoteză teoretică. Din nou, se creează o situaţie relativ clasică – un partid aflat în ascensiune atrage atenţia şi interesul personalităţilor publice, pe care legionarii o tratează şi o rezolvă într-o manieră fără precedent. Dar în acelaşi timp şi întru totul consecventă cu manifestările de până atunci ale Mişcării. E atâta înţelepciune în această circulară, atâta subtilitate sufletească şi e totuşi atât de neaşteptată din partea unui om de acţiune atât de eficient precum Corneliu Zelea Codreanu. !

Bucureşti, 13 Martie 1937

CIRCULARA Nr. 64

Către toţi legionarii din România

Stau cu sufletul încărcat de bucurie citind cele două hotărîri ale Sfântului Sinod din 10 Martie 1937 şi 11 Martie 1937.

Au fost, şi nu de mult, hotărîri cari ne-au sbuciumat, nu ca legionari, ci ca Români, după cum acestea din urmă ne înalţă ca Români, depăşind cu mult calitatea noastră de organizaţie legionară. Nu ştiu cine dintre Înalţii noştri Ierarhi şi nu ştiu, dacă unul, doi sau trei, au determinat această istorică atitudine, dar ştiu că asemenea hotărîri în lume au fost totdeauna urmate de coaliţii satanice. Şi nu voiu fi eu acela care să învăţ Biserica, ce trebuie să facă în faţa unui atac satanic, dar în calitatea mea de soldat, acelora ce au păşit astfel nu pot să nu le strig: Înainte, căci veţi birui! Pentru că neamul vă susţine şi vă urmează.

Pentru mine atitudinea de acum, istorică, a Bisericii Ortodoxe, este un început de mărire, un început de atitudine de Împărat. Şi cred că e bine ca Ortodoxia noastră să ştie că cineva, nu-i Împărat pentru că Împărăţia de alături s’a dărâmat, ci întrucât are inimă de Împărat, simte puteri de Împărat în inima sa şi ia hotărîri şi atitudini de Împărat.

Am credinţa că în marea lume a Ortodoxiei, Biserica României, va juca cândva cel mai mare rol. În lume sunt drumuri de sclav şi drumuri de Împărat. Pe drumul de sclavie şi de injoncţiuni nepermise acceptate nu poţi ajunge niciodată la acest rol. De aceea cu toţii şi mai ales cei ce n’am tăcut când ea a avut alte atitudini, să salutăm primul pas al Bisericii noastre pe drumul de Împărăţie.

Toate cuiburile de legionari şi dacă aş putea aş îndemna pe toţi Românii din toate organizaţiile politice să citească cele două hotărîri ale Sf.Sinod.

C. Z. C.

  Puţine circulare poartă acest antet : Către toţi legionarii din România.  A simţit Căpitanul că textul pe care-l transmite este unul dintre cele mai importante pe care le-a semnat vreodată un om politic român. Este textul în care Corneliu Zelea Codreanu afirmă una din marile sale profeţii, a căror împlinire se produce sub ochii noştri : “am credinţa că în marea lume a Ortodoxiei, Biserica României va juca cândva cel mai mare rol”.  Dialogul ecumenic al creştinilor, în principal al ortodocşilor şi catolicilor, la cel mai înalt nivel se poartă azi între Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea şi Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, cu decizii importante luate şi într-un spirit de totală şi vrednică frăţietate. Să mai adaug un detaliu, o informaţie pe care o deţin de la Edgar Papu, omul cel mai erudit de pe planetă în momentul când a trecut în lumea celor drepţi. Cu puţin înainte mi-a spus : “Domnule Coja, să nu te miri că aţi fost aşa bine primiţi la Vatican; după informaţiile mele Papa are o sensibilitate aparte faţă de români, deoarece se trage dintr-un sat de moldoveni care, în urmă cu vreo trei secole , s-au strămutat mai spre nord, de răul tătarilor . . .” Edgar Papu, catolic practicant şi fervent, la a cărui înmormântare a slujit însă şi un preot ortodox, s-a referit în cuvântul cu care m-a onorat la felul cum s-a desfăşurat la Vatican lansarea cărţii lui Dumitru Mărtinaş despre Catolicii (ciangăii) din Moldova. Tradusă în italieneşte şi tipărită pe cheltuiala Papei. Cu acea ocazie am aflat şi cum i se pronunţă corect numele de către cei apropiaţi : Padre Voicila . . .

        Oricum, textul circularei de mai sus va conta, sunt sigur, atunci când se va discuta vreodată, în termeni” tehnici”, chestiunea sanctificării unor martiri legionari. În aşteptarea acelui moment de întronare a normalităţii, stau cu sufletul încărcat de bucurie citind circulara nr. 64, din 13 martie 1937. Şi bag de seamă că iar apare numărul 13 în întâmplările legionare.

Bucureşti, 28 Aprilie 1937

DOMNILOR AVOCAŢI

Mă adresez Dv. şi prin Dv. tuturor avocaţilor din toate barourile Ţării, mă adresez tuturor Judecătorilor de orice instanţă, mă adresez Ţării întregi pentru ca mai înainte de a vedea ce avem de făcut, să protestez din adâncurile sufletului împotriva modului nemaipomenit şi nemaiauzit în care au fost judecaţi cei zece legionari.

1. Protestez împotriva faptului că au fost ridicaţi prin legea nouă votată, de la Judecătorii lor fireşti şi trimişi unei instanţe militare de judecată, în atribuţiile căreia nu intra judecarea acestui proces.

2. Protestez în contra eliminării din instanţă a întregei apărări, lăsând pe acuzaţi fără nici o apărare, căci nu poate fi considerată apărare, aceea făcută de un singur ofiţer, în 7 minute, pentru zece oameni pe cari îi condamni la muncă silnică pe viaţă.

3. Protestez în contra faptului că prin acest sistem acuzaţii au fost lipsiţi de martorii principali în această chestiune, martori cari deţin lucruri senzaţionale în favoarea acuzaţilor, martori cari, după planul apărării au fost lăsaţi mai la urmă, dar care în urma măsurilor luate, n’au mai putut fi audiaţi.

Aceşti martori în ordinea importanţei sunt: Generalul Gh.Cantacuzino, care a prezidat juriul de onoare, a judecat şi eliminat pe Stelescu din organizaţie. Posedă documente şi acte de importanţă zdrobitoare. Corneliu Z. Codreanu, deţinător a unor importante informaţii, Prof. Nae Ionescu, Ing. Cristian Leu, cunoscând punerea la cale a unui asasinat odios, Vasile Cotea, acel ce trebuia să execute asasinatul, Luca Gheorghiade şi Dumitrescu-Zăpadă.

4. Protestez în contra acestui sistem care ridică în Ţară neîncrederea în Justiţie, neîncrederea care este începutul tuturor nenorocirilor, pentru că refuzul de justiţie duce pe om la ideia de a-şi face singur justiţie. -  Ca şi în cazul Stelescu -. Ori aceasta este cea mai mare nenorocire care se poate abate asupra unei Ţări.

Domnilor avocaţi, rog luaţi toate măsurile dictate de legi, pentru ca hotărîrea dată să fie casată în Instanţele superioare.

C. Z. C.

Circulara aceasta a fost prilejuită de procesul în care au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă cei zece decemviri. Ca şi în cazul nicadorilor, încă nu avem o cercetare ştiinţifică, obiectivă şi detaşată, a procesului şi a faptelor respective, ani de zile aceste subiecte au fost interzise, iar după 1990 întârzie în mod nejustificat abordarea lor. Din “folclorul” legionar am prins contestarea variantei măcelului bestial , variantă pusă în circulaţie de presa din Sărindar. Acum, ce date sigure avem ? Faptul că cei zece asasini fuseseră, până în ziua crimei, tineri onorabili, cu meserii intelectuale, străini până atunci de orice antecedente penale, criminale. S-au dus toţi zece din solidaritate, e posibil, ca şi în cazul celor trei nicadori, ca numai unul să fi fost inarmat. În orice caz, prin uciderea lui Stelescu, camaradul care a înfrânt jurămîntul de loialitate, au vrut să demonstreze ceva, să susţină o idee morală. Nu cunosc prea bine sursele legionare de informaţii cu privire la acest subiect. E regretabil că justiţia a împiedecat nişte oameni ca Nae Ionescu şi generalul Gh. Cantacuzino să depună ca martori. Se cunoaşte oare ce ar fi avut de mărturisit şi de dovedit ? Să reţinem, pentru a înţelege o parte din violenţele şi crimele săvârşite de legionari, că “refuzul de justiţie duce pe om la ideea de a-şi face singur justiţie”,  oricum, cei ce au căzut victime acestor violenţe legionare, aproape toţi erau indivizi asupra cărora justiţia întârzia în mod nepermis să aplice legile, caz în care indivizi ca Gavrilă Marinescu şi atâţi alţii ar fi înfundat puşcăriile.

De ce l-au ucis decemvirii pe Stelescu în maniera în care  

l-au ucis ? Iată o întrebare la care răspunsul, sunt convins, va pune în evidenţă că în viziunea autorilor crimei a fost o execuţie legitimă, binemeritată, chiar dacă nu şi legală. Ca şi în cazul nicadorilor.

16 Mai 1937

CAMARAZI

Din Universităţi şi licee, daţi-vă examenele.

Legionarul care nu-şi dă examenele va fi trimis în judecata unui juriu de onoare.

C. Z. C.

“Legionarul care nu-şi dă examenele va fi trimis în judecata unui juriu de onoare” – iată o prevedere legionară care îi va descumpăni pe mulţi dintre tinerii care astăzi cochetează cu ideea legionară, “la modă” în anumite cercuri. Va fi şi din acest punct de vedere utilă publicarea şi cunoaşterea circularelor legionare, calea de acces cea mai convingătoare spre sensul trăirii legionare a acelor ani năpraznici.

Bucureşti, 13 Iunie 1937

CIRCULARA Nr.75

Partidul „Totul pentru Ţară” nu va mai face anul acesta tabere de muncă. O circulară care se va trimite la timpul nimerit, va explica pe larg şi aşa cum se cuvine: Cine, cum, şi în ce împrejurări, a răpit tineretului legionar dreptul sacru de a munci.  În vara aceasta organizaţia noastră va face numai două tabere de odihnă:

I. Una la Carmen-Sylva, pentru cei reumatici.

II. A doua, într’o regiune sub-muntoasă pentru cei slabi de piept.

În aceste două tabere munca este strict interzisă! (bine-înţeles în afară de curăţenia necesară, deoarece n’avem posibilitatea de a ne lua servitori.) Oricine va încerca să muncească va fi imediat eliminat; pentru a nu călca legea şi mai ales intenţia legiuitorului sau a celui ce l-a inspirat şi pentru a nu da pretexte închiderii taberelor. Atât locuinţa cât şi masa se vor plăti.

(...) Invităm în această tabără şi tinerii din alte partide politice, din orice partid politic, pentru a beneficia de apa mării sau de aerul muntelui, dar cu condiţia de a se supune atmosferii şi disciplinei Mişcării Legionare.

Taberele se deschid la 10 Iulie.

Interdicţii: Sunt interzise complect:

I. Cămăşile verzi (fiecare îşi poate face cămăşi albe sau de altă culoare).

II. Cântecele în trenuri sau pe drum.

Excursii: Îndemn restul de legionari să organizeze pe judeţe sau comune, excursii în munţi sau în alte locuri frumoase. Aceste excursii în grup mare se pot face foarte ieftin.

Rog ca aceste grupuri să fie pretutindeni exemple de onoare, cinste, tăcere, bunăcuviinţă, armonie.

P.S. - Au fost interzise şi aceste 2 tabere de odihnă şi excursiile.

C. Z. C.

Educaţia normalităţii şi a împlinirii condiţiei umane. În

1936 fuseseră zeci şi sute de tabere şi şantiere, în toată România. În 1937 aceste tabere vor fi interzise. Pasă-mi-te, statul şi clasa politică, cu regele nemernic în frunte, nu aveau nevoie de oameni normali, care să preţuiască munca, cinstea, onoarea, camaraderia. . .

Bucureşti, 18 Iunie 1937

CIRCULARA Nr. 79

Camarazi,

Peste câteva zile, Joi 24 Iunie 1937, se împlinesc 10 ani de când a luat fiinţă Mişcarea Legionară.

Am plecat alături de Moţa şi încă de 3. În total am fost cinci. Din primul moment ne-au acoperit toate insultele, am primit apoi palme şi lovituri, izbitură după izbitură ne-au crestat feţele şi frunţile, închisorile ne-au supt oasele, am fost condamnaţi la moarte în gândul vrăjmaşilor noştri; iar, de câţiva ani, suntem obiectul tuturor uneltirilor întunecate. Război de nimicire dus ceas cu ceas. Pentru noi, nici o milă. Am trăit din mila lui Dumnezeu şi din vârful sabiei noastre!

Am răbdat şi am răspuns năprasnic. Şi acum, la zece ani, când vom fi făcut bilanţul acestor uneltiri, acestor chinuri, acestor umilinţe, acestor încercări de nimicire ne vom întoarce patru din cei cinci de la început şi vom spune vrăjmaşilor noştri:

În zece ani rezultatul uneltirilor voastre este acesta: Suntem un milion!

Un milion de suflete, de femei, de copii, de bărbaţi şi bătrâni, cari au o credinţă nouă, cari trăiesc, care luptă, cari jertfesc sub steag legionar, care aşteaptă România legionară şi cred într’însa. Unde vă este biruinţa? Şi unde vă va fi biruinţa? Căci dacă n’aţi putut nimici cinci, cum veţi mai putea nimici de două sute de mii de ori câte cinci?

Şi acum, mă îndrept către voi, dragi camarazi de ieri şi de azi: Fiţi cu gândul la sfântul mormînt, care a sfinţit toată generaţia noastră de luptători, prin sângele lui Moţa şi Marin, cu gândul la cei morţi sub pământ, sub asupriri nedrepte. Faceţi-vă cu bărbăţie toate socotelile interioare şi păşiţi cu hotărîre în decada decisivă a luptei legionare. Aceşti zece ani ce vin vor mai vedea asupriri şi morminte de ale noastre, dar vor vedea şi pe toţi vrăjmaşii noştri înfrânţi şi toate uneltirile lor sfărâmate. Aceşti zece ani ce vin vor vedea lupta decisivă, vor vedea pe legionari învingând. Învingând şi risipind trufaşele puteri întunecate de astăzi. Învingând şi punând temelie nouă neamului nostru.

Legionar,

Nu vei sărbători această zi de 24 Iunie 1937 nici în cântece, nici cu şampanie, nici cu banchete, nici cu serbări - cunoscutele serbări comemorative - şi nici cu discursuri mari, umflate şi goale. De vei fi profesor universitar sau muncitor cu braţele, de vei fi preot sau învăţător în sat, de vei fi comerciant sau meseriaş, de vei fi ţăran cu plugul în bătătură sau cioban la turma de oi, de vei fi tată sau soţ, iar tu, mamă sau soţie, fă-ţi datoria în ziua aceasta către ai tăi şi către neam.

Fii corect; Fii drept; Fii curat; Fii voios, aşa cum ai dori tu să fie şi să-şi facă datoria fiecare Român, în Patria sa legionară.

C. Z. C.

Textul este din nou copleşitor prin informaţiile aduse,

adeverite de chiar condiţiile în care ele sunt puse în circulaţie : într-un document de partid, intern. Nu pentru a face propagandă, ci pentru că era ora potrivită bilanţului : în zece ani, de la cei cinci întemeietori, Mişcarea Legionară ajunsese la un milion de membri, iar aceasta în condiţiile unei severe selecţii (interne) şi a unei nemiloase prigoane din afară. Un milion de legionari, adică un milion de români “care au o credinţă nouă, care trăiesc, care luptă, care jertfesc sub steag legionar”.

Încerc să-mi imaginez cu ce ochi, cu ce suflet, cu ce gânduri haine vor fi citit acest text un Gavrilă Marinescu, un Armand Călinescu, un Nicolae Titulescu ? , , , Cine ar fi cretzut că în România, în ţara “care moare în fiecare zi din lipsă de ţinută moarală şi de corectitudine interioară”(vezi textul 35, mai sus, al circularei nr. 62), un program politic care te îndeamnă “fii corect ; fii drept ; fii curat ; fii voios, aşa cum ai dori să fie şi să-şi facă datoria fiecare Român, în Patria sa legionară”, cu apeluri la cavalerism şi camaraderie, un partid aşa de “aerian”, de idealist, va aduna, în zece ani, un milion de membri, nu numai mulţi, dar şi gata să jertfească totul pentru Neam, pentru Dreptate, pentru Dumnezeu ?

        Sunt mulţi care şi-au făcut o meserie din a blama şi batjocori neamul nostru, găsindu-ne toate defectele din lume. Acestora li se poate răspunde într-o formulă simplă, uşor de mânuit : dacă noi, românii, suntem aşa de păcătoşi şi de ultimii, cum se explică faptul că printre români s-a născut şi a avut aşa de mare succes Mişcrea Legionară, adică doctrina politică cea mai generoasă, mai idealistă, mai onorabilă din toată istoria modernă a lumii ? Iar dacă pentru acei detractori ai neamului românesc se va nimeri ca unul dintre ei să aibă un moment de sinceritate, s-ar putea să auzim acest răspuns : “tocmai pentru legionarii care s-au născut din voi sunteţi astăzi ponegriţi şi defăimaţi, calomniaţi şi înjuriaţi ! E cineva care nu vă iartă şi nu vă uită că aţi creat şi oferit lumii modelul legionar!”.

Cuvânt pentru legionari *)

Dragi camarazi,

După cinsprezece ani de luptă, de prigoniri şi de jertfe, tineretul României trebuie să ştie că ceasul biruinţei legionare nu mai este departe.

Toate încercările de vrăjmăşie vor fi strivite. Toate planurile de ademenire, toate încercările de cumpărare a sufletelor, toate încercările de desbinare şi toate trădările, vor cădea la pământ. Priviţi-i drept în ochi pe toţi tiranii voştri. Înduraţi cu resemnare orice lovitură, suportaţi orice chin, căci jertfa noastră a tuturora, va fi temelia de fier, de trupuri frânte şi de suflete chinuite, a biruinţii. Acei ce vor cădea dintre noi, vor avea nume şi morminte de eroi. Iar cei ce ne vor ucide, vor purta nume de trădători, şi vor fi blestemaţi din neam în neam.

Din adâncuri se înalţă biruitor legionarul! Cu sufletul său de stâncă. Cei ce cred că-l pot învinge ca şi cei ce cred că-l pot cumpăra, se vor convinge în curând, dar prea târziu, că s’au înşelat.

C. Z. C.

*) Pronunţat cu ocazia aniversării a zece ani de la înfiinţarea Legiunii Arhanghelului Mihail şi înregistrat pe disc. Acest discurs este unicul document sonor ce ne-a rămas de la Căpitan.

Iunie 1937

O LĂMURIRE

Pentru ce „Consumul Legionar” Carmen-Sylva vinde mai ieftin?

„Consumul Legionar” vinde mai ieftin. Nu pentru a face concurenţă celorlalţi negustori;

Ci pentru un principiu foarte sănătos pe care trebuie să-l aplice toţi comercianţii din Carmen-Sylva.

1. În interesul lor: pentru că oamenii văzând că la Carmen-Sylva ei nu sunt spoliaţi, că marfa este tot aşa de ieftină ca la ei acasă, în loc să vină 10.000, vor veni douăzeci de mii şi negustorul va câştiga mai mult dacă va vinde ieftin la 20.000, decât dacă va vinde scump la 10.000 de oameni.

2. În interesul staţiunii: Pentru că staţiunea în faţa marelui număr va înflori, nu va fi pustie ca atunci când vine lume puţină.

3. În interesul vizitatorilor: căci ei nu trebuie să se apropie de Carmen-Sylva, cu groază, ca de o cetate de speculanţi care voiesc să-i jupoaie.

Gândiţi-vă că oamenii aceştia cari vin aici au cheltuieli mari: cu trenul, cu chiria casei, cu taxele, cu plata băilor, iar noi, văzându-i că vin împinşi de boli le ridicăm preţurile la toate alimentele cu mult peste preţul localităţii în care trăiesc ei.   Ce-ar fi dacă Căile ferate văzând lumea că se îndreaptă spre Carmen-Sylva ar dubla preţurile biletelor?

4. În interesul neamului: El are interesul ca un număr cât mai mare de Români să vină la Mare, pentru a se recrea, pentru a se vindeca, pentru a-şi reface sănătatea. Nu trebuie să se zică: „să vină numai cei bogaţi”. Neamul zice: „Să vină toţi”. Să vină cei ce au nevoie, bolnavi, bogaţi sau săraci. Căci neamul se sprijină pe toţi deopotrivă şi pe cei bogaţi ca şi pe cei săraci. Şi poate mai mult pe cei săraci. În orice caz neamul are interesul ca toţi fiii săi, săraci sau bogaţi, să fie sănătoşi.

Deci repet: Comercianţi din Carmen Sylva, spre câştigul şi spre binele vostru; Spre binele Staţiunii; Spre binele familiilor sărace împinse de boală spre lac sau spre mare; Spre binele Neamului nostru, urmaţi sfatul şi exemplul pe care vi-l dăm: Vindeţi la preţuri normale!

C. Z. C.

Sunt mai multe circulare legate de tentativa legionară de a

organiza o reţea comercială, de magazine, cantine, restaurante. Încercarea a reuşit căci s-a bazat pe acest monument de bun simţ care a fost Corneliu Codreanu, pe cât de visător, pe atât de bun gospodar şi organizator, bântuit, stăpânit, obsedat şi pasionat de mereu aceeaşi idee, aceeaşi grijă : să facă bine binele, pe care nu se putea abţine să nu-l facă altora, Neamului. În romanul Salonul de reanimare, scris când ştiam puţine despre Căpitan (puţin, dar esenţial), din relatările şi comentariile dumnealor Simion Ghinea şi Petre Ţuţea, am vorbit totuşi la un moment dat despre angelitatea Căpitanului. Nici nu bănuiam cât de multă dreptate aveam. Citind abia în ultimii ani circularele Căpitanului şi mai ales pe acestea, din seria circularelor “comerciale”, mă mir de mine însumi cât de inspirat am fost folosind cuvântul angelitate (şi îngeritate), atunci , prima dată, şi folosindu-l atât de potrivit !

3 Iulie 1937

CUVINTE CĂTRE PUBLICUL RESTAURANTULUI LEGIONAR

Mişcarea legionară a mai cucerit încă o înălţime. A pus piciorul său sănătos şi biruitor pe o nouă poziţie de activitate: restaurantul.

Urmărim:

1. Să facem şcoală economică tineretului şi în direcţia aceasta.

2. Să venim în ajutorul camarazilor care vor să ia o masă ieftină, sănătoasă, curată.

3. Să realizăm un beneficiu pentru a duce mişcarea mai departe şi pentru a putea cumpăra o haină, un pat şi o masă, celor cari muncesc sau luptă pentru biruinţă în birouri, în jurul acestui sediu sau al Casei Verzi. Numărul lor e mare şi nu voiesc să mă ating de nici o centimă din fondul cotizaţiilor care trebuie să meargă în întregime în luptă. Pentru întreţinerea acestor servicii trebuie să ne câştigăm banii necesari pentru Comerţ. Încât dacă masa nu e şi mai ieftină, să ştiţi că leul pe care îl daţi în plus merge pentru întreţinerea camarazilor încadraţi Centrului, sau merge pentru luptă.

4. Să realizăm în interiorul acestui restaurant armonia socială legionară.

În acest restaurant poate să vină şi un profesor universitar şi un căruţaş, sau orice alt muncitor cu braţele. Să stea la masă ei şi familiile lor. Soţi şi copii.

Profesorul universitar nu se va uita cu dispreţ sau chiorîş, ci cu ochiu de frate, la fratele său muncitor.

Dar, nici acel frate muncitor nu trebue să jeneze pe celălalt frate al său, sau pe familia şi pe copiii lui: „răcnind cât îi ţine gura la masă, scuipând pe pereţi, înjurând birjăreşte, sau făcând alte necuviinţe”.

Aici toată lumea trebuie să fie cu obraz, cu eleganţă sufletească şi cu Bună-cuviinţă.

Fiecare trebuie să ne respecte casa noastră aşa cum îşi respectă propria casă.

Fiecare trebuie să fie atent la orice gest, în materie de educaţie, faţă de copiii şi familia altuia, tot aşa cum este atent faţă de proprii lui copii.

Cine vrea să fie respectat, trebuie să respecte şi el pe alţii.

Deci, voiesc să spun, că aici în acest restaurant, doresc să facem o adevărată şcoală de bună purtare, eleganţă şi caldă camaraderie legionară, cu înfrăţire între toţi fiii neamului.

Doresc ca aici să nu se vorbească tare, ca să dăm aspect de havră jidănească; legionarii sunt tăcuţi.

Să avem o poziţie cuviincioasă la masă, să avem o permanentă grijă de a păstra o conduită ireproşabilă pentru a da un exemplu bun şi o bună educaţie celor mai tineri dintre noi.

Aşa trebuie să fie neamul acesta mâine sub semn legionar. El nu va putea să aibă înfăţişare nici de cafenea grecească şi nici de havră jidănească.

În sfârşit mai rog pe toată lumea: Fiţi corecţi. Nu căutaţi să plecaţi de la mese fără a plăti. Nu pentru că mă vei fura cu 20 de lei, ci pentru că mi-e ruşine de neamul meu.

Când oare neamul nostru îşi va scutura de pe el şi această zdreanţă străină a necinstei şi a tendinţei de înşelăciune?

În acest restaurant nimeni nu este de meserie. Facem sforţări ca să învăţăm acum. De aceea fiţi îngăduitori faţă de greşelile pe care le observaţi şi vă rugăm atrageţi-ne totdeauna atenţia asupra lor.

Vă doresc poftă bună la toată lumea.

C. Z. C.

3 Iulie 1937

CĂTRE ŞEFII DE CUIBURI

Ne-au sosit un număr de 25 de copii între 12-15 ani.  Au venit desculţi, fără haine, fără rufe, fără paturi. Toţi sunt din familii sărace, împovărate; unii fără părinţi. De acum încolo ei sunt copiii Legiunii. Fac apel la cei cari au acasă ghete sau haine, mai vechi, rufe, paturi pentru copii între 12-15-16 ani, să se prezinte cu ele la mine.

C. Z. C.

CUIBUL „FARUL”

Din Corpul muncitoresc Legionar Constanţa a reparat, prin munca membrilor, 37 de corturi rupte ale Taberii din Carmen-Sylva. Este dat ca exemplu pentru credinţă.

C. Z. C.

4 Iulie 1937

După raportul Şefului de Regiune

JUDEŢUL ROMAN

Se desfiinţează întreaga organizaţie legionară din Judeţul şi oraşul Roman. Ea fiind cu mult sub nivelul cerut de credinţa şi onoarea Mişcării Legionare. Toate cuiburile existente îşi încetează viaţa, ele ne mai putând activa. Şeful Judeţului va putea proceda la refacerea organizaţiei cu condiţia de a nu reprimi în noile sale cadre decât un maximum de 5% din totalul de legionari ai organizaţiei. Toate gradele aflătoare în judeţ nu vor mai putea ocupa timp de doi ani nici o funcţie, ele fiind răspunzătoare colectiv de starea nesatisfăcătoare în care se află judeţul.

C. Z. C.

Fireşte, ar merita să se ştie în fapt ce s-a întâmplat în judeţul Roman de s-a ajuns la o sancţiune atât de dură. Şi, din nou, severitatea selecţiei : numai 5% din legionarii romaşcani urmau să fie reprimiţi. Precum şi sentimentul, convingerea chiar că asemenea linie de conduită, a intransigenţei morale, n-a avut pereche în alte ţări, la alte popoare, în epoca modernă, a partidelor politice, a pluralismului politic. Altminteri, principiul de la care s-au abătut legionarii din judeţul Roman este mereu acelaşi, obsedant şi, iată, făuritor de istorie !

Bucureşti, 13 Septemvrie 1937

PENTRU ÎNFIINŢAREA „BATALIONULUI LEGIONAR AL COMERŢULUI”

Dragii mei,

În zilele de 13 şi 14 Septembrie (Sf. Corneliu Sutaşul şi Ziua Crucii) mişcarea noastră sărbătoreşte, în fiecare an, Comerţul Legionar.

În toamna aceasta se împlinesc doi ani de când Legionarul a făcut cel dintâi pas pe linia comerţului.

După un an şi jumătate de şcoală, în jurul Cooperativei din Bucureşti, am pornit, cu cele dintâi elemente, la prima ofensivă.

Rezultatul a fost: Succes desăvârşit, atât din punct de vedere material cât şi moral. Legionari şi legionare au făcut sforţări de voinţă, răbdare, rezistenţă, încordare, devotament, încât prin ordinul de închidere de la Carmen-Sylva, am creeat o nouă distincţie, în cadrul organizaţiei noastre: „Bătălia Comerţului Legionar”, care să răsplătească acest devotament.

Acum suntem în ajunul unei mari ofensive pe câmpul pierdut de Români al comerţului. De aceea simţim nevoia organizării unui nou Corp.

Acela ia fiinţă astăzi 13 Septembrie şi va purta numele de „Batalionul Comerţului Legionar”.

El va avea misiunea de a cuceri, metru cu metru, poziţiile economice pe care neamul nostru le-a pierdut. Denumirea lui sună a războiu, nu a afacere.

În el vor intra cele mai de elită elemente, din punct de vedere al corectitudinii, capacităţii şi devotamentului.

Acest Corp Nou va sta sub comanda mea timp de un an, având ca ajutor pe Com. legionar Petru Ţocu.

Lupta noastră este istorică. Ea va fi înscrisă în Cartea Neamului, pentru că vom merge, cu cea mai mare siguranţă, din biruinţă în biruinţă, înfrângând rezistenţe şi vrăjmăşii şi spărgând zidurile mentalităţii defensive şi descurajatoare, de azi şi de eri.

Vom răsturna păreri şi argumente înfipte de decenii în gândul învins, deprimat şi umilit, al neamului, dovedind că totuşi, din sângele nostru românesc, se pot naşte negustori, în toate domeniile, care să ţină pieptul oricui şi să scoată din luptă orice rival.

C. Z. C.

Acesta este adevărul : împotriva monopolului (acaparării) comerţului, devenit aproape sută la sută evreiesc în multe zone ale ţării, replica legionară nu a fost cea prezentată în filmele comuniste : spargerea vitrinelor, incendierea depozitelor şi a magazinelor, molestarea patronilor evrei . . . Ci răspunsul a fost cel cunoscut în aceste circulare, acte care înregistrează o concepţie de-a dreptul serafică despre negustori, despre chelneri, despre cârciumari, din care Corneliu Zelea Codreanu a încercat să facă o elită, din punct de vedere al corectitudinii, capacităţii şi devotamentului. “Lupta noastră este istorică”, declară, aproape patetic, Căpitanul. Numai cifrele statistice ale acelor ani, dacă le raportezi la aceste circulare, te ajută să nu le judeci pripit, ca pe nişte caraghioslîcuri ridicole, pricepând gravitatea şi seriozitatea situaţiei. Recomandăm aceste cifre statistice, care dezvăluie măsura dramatică în care elementul românesc dăduse înapoi “ca racul” din faţa invaziei străinilor jecmănitori. Succesul comerţului legionar urma, în viziunea Căpitanului, să răstoarne “păreri şi argumente înfipte de decenii în gândul învins, deprimat şi umilit, al neamului”. . . Adică să ne vindece de năravul de a avea despre noi înşine părerea cea mai proastă, defetismul cel mai stupid.

Bucureşti, 26 Septembrie 1937

CEI 40 DE COPII LEGIONARI

Duminică, cu ocazia serbării de la sediul legionar vor fi îmbrăcaţi în noile haine cei 40 de copii pe care îi creşte Legiunea pentru a-i face comercianţi.

Ei sunt toţi fii de ţărani şi de muncitori săraci.

Ei au fost aleşi din cele mai împovărate familii şi mai încovoiate de sărăcie şi necazuri.

Sunt luaţi din diferite părţi ale ţării: Dolj, Someş, Făgăraş, Ialomiţa, Covurlui, Botoşani, Bacău, Prahova.

Sunt organizaţi într’un corp al lor sub comanda comandantului ajutor Mureşan Ştefan. Capătă o bună educaţie. Deviza lor este:

„Legionarul nu minte niciodată.”

C. Z. C.

Dintre cei 40 de copii, în anii ’50, câţiva, au fost condamnaţi de justiţia comunistă la ani grei de temniţă pentru activitatea legionară desfăşurată ca ucenici, ca băieţi de prăvălie. Doar fuseseră selecţionaţi : “aleşi din cele mai împovărate familii “. . . Unul dintre aceşti copii a fost tatăl cunoscutului menestrel “la curţile dorului” Tudor Gheorghe.

CĂTRE MUNCITORI

În Ţara Nouă...

Mişcarea Legionară va da muncitorimii mai mult decât un program, mai mult decât o pâine mai albă, mai mult decât un pat mai bun.

Ea va da muncitorimii dreptul de a se simţi stăpână peste ţară, deopotrivă cu toţi ceilalţi Români. Muncitorul va păşi cu pas de stăpân, nu de rob, pe străzile pline de lumini şi luxuri, pe unde astăzi nu îndrăsneşte să îşi ridice ochii în sus. Pentru prima dată el va simţi bucuria, mândria de a fi stăpân, de a fi stăpânul ţării lui. Faţă de acestea, toate celelalte chestiuni, interesează prea puţin pentru că muncitorul stăpân îşi va avea legile, organizarea în Stat şi soarta pe care singur şi le va face cu mână, cu cap şi cu conştiinţă de stăpân!

C.Z.C., Bucureşti, 26 Sept. 1937

Textul acestei circulare ar putea fi invocat de unii în sprijinul ideii că programul legionar era aproape identic cu cel comunist. Ca şi în cazul comparaţiei care se fce curent între legionari şi fascişti (sau naţional-socialişti), se trece cu vederea “detaliul” credinţei în Dumnezeu care îi separă pe legionari de comunişti şi de fascişti. Îi separă într-un mod ireductibil.

        Nevoia de înnoire, necesitatea unei primeniri la scară planetară, a dus în veacul al XX-lea la mai multe tentative de a imagina şi impune un “om nou” : omul bolşevic, omul fascist, omul legionar. Istoria le-a oferit – şi lui Lenin, şi lui Hitler, şi lui Mussolini ocazia de a-l scoate în arena vieţii pe omul creat de ideologia fiecărui şi de a-l vedea ce este în stare. Experimentul a durat între 12 ani (în Germania) şi 75 de ani (în Rusia). Eşecul a fost total şi lamentabil. Omul legionar n-a apucat să-şi verifice potenţialul decât vreme de câteva luni : din septembrie 1940 până în ianuarie 1941. O analiză corectă, lucidă, va demonstra că nici vorbă să fi fost guvernarea legionară un eşec. Este semnificativ că Ion Antonescu, ca să-i scoată pe legionari de la guvernare a avut sprijinul lui Hitler, dar şi al Moscovei, adică sprijinul comuniştilor, majoritatea evrei, din România. Dacă adăugăm şi amestecul spionajului britanic în evenimentele din timpul “rebeliunii” legionare, rezultă clar că omul nou, în ipostaza sa legionară, a deranjat pe toată lumea, lumea aceea putredă şi infamă a cărei dispariţie o reclamau şi o reclamă în continuare toate conştiinţele lucide ale omenirii. Pe rând, comuniştii, naziştii şi fasciştii au avut sprijin extern, internaţional şi ocult pentru a ajunge şi a se menţine la guvernare. Singuri legionarii s-au impus într-un moment al istoriei româneşti când numai soluţia legionară era cu putinţă, fără nici un sprijin din afara României. Nu se mai întâmplase asta în istoria României de sute de ani ! Legionarii venind nu doar cu un guvern propriu, ci şi cu o orânduire proprie, inaugurând o altă lume, lumea legionară ! Mussolini şi mai ales Hitler au fost cei dintâi care şi-au dat seama, în ciuda aparenţelor şi a propagandei antilegionare, că nazismul şi fascismul, pe de o parte, şi legionarismul pe de altă parte, sunt noţiuni cu totul diferite. Arbitri imparţiali, americanii vor decide la fel, la Nürnberg, astfel că legionarii nu vor fi aduşi în boxa acuzaţilor. După aceea, propaganda antiromânească şi antilegionară va relua, fără nici o reţinere, lozinca mincinoasă a identităţii dintre legionari şi fascişti sau nazişti, dintre legionari şi comunişti, în funcţie de nevoile de moment ale actului defăimător.

        Iar credinţa religioasă, creştină, ortodoxă a legionarilor a însemnat un izvor de gesturi, atitudini şi fapte pe plan politic, istoric. Credinţa lor nu s-a consumat în ritualul bisericesc, pe care de altfel l-au respectat după datină, ci i-a determinat să făptuiască într-un anumit fel şi nu în altul, instituind astfel în toată Mişcarea un primat al spiritualităţii nemaiîntâlnite la alte partide şi mişcări politice. Iar când spunem spiritualitate ne referim cu precizie la un anumit aspect : disponibilitatea şi preocuparea pentru autocunoaştere şi perfecţionare de sine morală, pentru edificarea conştiinţei de sine întru Hristos şi Neam.

INAUGURAREA CONSUMULUI LEGIONAR-OBOR

Iubiţi Camarazi,

Această nouă întreprindere este condusă de legionarii: Com. aj. Petre Bolintineanu şi Com. aj. Viorel Trifa, preşedintele Centrului Studenţesc Bucureşti.

Să vă faceţi datoria şi să nu uitaţi niciodată că sunteţi legionari.

Comerţul legionar, punând astăzi pasul său în străvechiul Obor românesc, salută cu salut de frate pe negustorii români, urmaşi ai vestiţilor negustori de altădată, răpuşi acum în proporţie de 50% de năvala străină. Vechea cetate neînvinsă de altădată, este astăzi aproape cucerită. Pe fiecare, rând pe rând, vă aşteaptă moartea. Sub ochii noştri au dispărut negustorii români din Lipscani, negustorii români din Văcăreşti, negustorii români din Dudeşti. Trei sferturi din comerţul de pe Calea Victoriei este jidănesc.

În această luptă surdă, aveţi un frate în plus, un soldat care va şti să ţină în respect şi să îngenunche orice pretenţie străină, şi care azi prin luptă şi mâine prin biruinţa Mişcării Legionare, va reface străvechea glorie a negustorimii româneşti din Obor, clăditoare de biserici, de spitale şi ajutoare a ţării.

Din această mică cetăţuie pe care o deschidem noi astăzi, vor pleca în curând elementele formate, cuceritori pentru cetăţile pierdute! Iaşii, Cernăuţii, Chişinăul, Ţighina, Cetatea Albă, Ardealul de Nord.

Bine v’am găsit, deci, fraţi români. Iubiţi camarazi care veţi lucra aici şi veţi face şcoală nouă. Există astăzi o tendinţă în comerţ: a se îmbogăţi cât mai repede. Nu! Veţi renunţa la ea. Tendinţa va fi: „să trăiesc, nu să mă îmbogăţesc”.

Există justificat de legile naturii „dreptul la viaţă”, nu „dreptul la îmbogăţire”. Întreaga mentalitate trebuie răsturnată! Bucuria rapace de a se îmbogăţi, pofta de câştig, trebuie schimbată cu : bucuria de-a face un serviciu celor din jurul nostru. Bucuria de a vedea că ai făcut un bine şi că orice om care iese din prăvălia ta, pleacă mulţumit. Bucuria aceasta face mai mult decât bucuria pe care ţi-o poate procura 20 lei pe care i-ai luat în plus de la un om. Negustorul, ca şi funcţionarul, ca şi orice om având contact cu alţi oameni, trebuie să fie: plini de voie bună.

O societate lipsită de voie bună, supărată, produce mai puţin şi mai prost. Tu ai supărat aici pe un om. El a plecat supărat şi la rândul său a supărat pe altul. Acela şi el pe altul şi aşa mai departe. Pe luciul apei o piatră face un val şi un val o sută. Încât un om nervos care supără pe un altul devine un răspânditor de supărări şi de dureri pe apa liniştită a sufletelor.

După cum acel ce face o bucurie unui alt om devine răspânditor de bucurii, de voioşie în societate, pentru că o bucurie face o sută de alte bucurii. De aceea comerciantul prin meseria de contact permanent cu societatea, devine nu numai un om care aprovizionează lumea cu materie, ci un factor moral important, de cea mai mare importanţă. Comerciantul trebue să fie un răspânditor de voioşie, un nucleu de sănătate morală şi entuziasm în corpul naţiunii, nu un factor deprimant. De aceea fiţi cu voie bună şi strigaţi: Trăiască Legiunea!

C. Z. C.

Inaugurarea comerţului legionar în Obor, adică a unei

cantine ceva mai măricele, devine prilejul unor consideraţii sociologice şi metafizice neaşteptate şi cu totul remarcabile, ilustrând ceea ce ar fi urmat să fie lumea legionară. De memorat :

-“Justificat de legile naturii este “dreptul la viaţă”,  nu

“dreptul la îmbogăţire” ;

-          Bucuria rapace de a te îmbogăţi, pofta de câştig, trebuie schimbată cu bucuria de a a face un serviciu celor din jurul nostru ;

-          Bucuria aceasta face mai mult decât bucuria pe care ţi-o poate procura 20 de lei pe care i-ai luat în plus de la un om ;

-          O societate lipsită de voie bună, supărată, produce mai puţin şi mai prost ;

-   Comercintul, prin meseria de contact permanent cu societatea, trebuie să fie un răspânditor de voioşie, un nucleu de sănătate morală în corpul naţiunii.

În copilări mea cred că am cunoscut acest soi de comercinţi, nu neapărat descendenţi din circularele legionare, ci, probabil, din tradiţia autentică, din “străvechea glorie a negustorimii româneşti clăditoare de biserici, de spitale şi ajutoare a Ţării”, negustori veseli, amabili, de-ţi făcea plăcere să le intri în prăvălie şi să ai de-a face cu ei.

7 Octombrie 1937

PORUNCI

1. Fii corect, până la sânge. Fă ca să-mi câştig încrederea în tine chiar dacă ar fi să-ţi dau sute de mii de lei. Nu pângări, prin necinste, comerţul legionar. Nu vei fura un pol, ci vei prăbuşi o şcoală.

2. Nu minţi niciodată. Nu înşela niciodată pe nimeni.

3. Poartă-te cu bună cuviinţă, politicos, bine-voitor şi curtenitor, cu toată lumea.

4. Ocoleşte orice conflict, orice discuţie contradictorie. Dintr’o mare politeţe, în casa ta, clientul are totdeauna dreptate.

5. O neînţelegere asupra mărfii, preţului, banilor, etc., totdeauna se rezolvă în favoarea clientului.

6. Fii foarte politicos şi foarte rezervat, cu doamnele şi cu orice femeie.

7. Cine se enervează, cine nu-şi poate stăpâni nervii, nu e bun pentru batalionul comerţului.

8. Nu discuta în contradictoriu cu camarazii în faţa clientului.

9. Nu fuma, nu sta în poziţii necuviincioase, nu fi murdar, nu umbla nebărbierit şi nepieptănat. Totdeauna curat, îngrijit, elegant.

10. Uită-te totdeauna în jurul tău şi învaţă-te a fi gospodar: aşează un lucru la locul său, chiar dacă nu e sarcina ta a o face, ridică o hârtie, pune mâna pe mătură, şterge o masă, ajută unui camarad. Imediat ce ai terminat un lucru, ochii într’o mie de părţi şi unde vezi cea mai mică nevoie pune mâna. Nu zice ca leneşul: „asta nu-i treaba mea”. Fă cât poţi, fă tot, fă mereu, observă tot din jurul tău, judecă tot, acţionează cu repeziciune şi cu neastâmpăr, nu sta nici o clipă. Inteligent şi viu ca un şarpe.

11. Nu uita că orice funcţiune vei îndeplini, măturător, picolo, chelner, bucătar, la tejghea, la pivniţă, etc., te bucuri de aceeaşi dragoste şi de aceeaşi onoare. Nici o funcţiune bine îndeplinită nu este inferioară alteia. În locul în care este pus, afară sau sub pământ, în pivniţă, tu eşti Legiunea, tu o reprezinţi. Legiunea te vede. După cum stăpânei unei case nu i se cuvine mai multă onoare atunci când stă în salon şi primeşte musafiri, decât atunci când stă la bucătărie, sau decât atunci când mătură sau spală pe jos. Totul este ca ceea ce faci să fie bine făcut. Datoria bine îndeplinită. În Legiune ţi se dă onoarea nu după ceea ce faci, ci după cum faci ceea ce ţi s’a încredinţat să faci.

12. Nu uita că noi legionarii ne vom încleşta într’un mare război cu rasa năvălitoare şi numai cu aceste calităţi vom putea birui. Consideră-te deci pe front în fiece minut. Învaţă-te cu viaţa aspră legionară. Şi nu uita, că dacă tu nu vei fi aşa, atunci noi românii vom pierde războiul, iar Legiunea va fi compromisă în ochii lumii, cu toate jertfele făcute până azi.

C. Z. C.

La ce sunt bune aceste porunci ? Fără ele, zice Căpitanul, nu vom putea birui în “marele război cu rasa năvălitoare”, cu evreii adică, despre care Mihail Sebastian afirmă că erau aproape două milioane în România acelor ani, iar statisticile – de nimeni contestate-, arată limpede că viaţa economică fusese acaparată de evrei într-o proporţie sensibil mai mare decât cea cât de cât firească. Orice strategie politică românească, cât de cât legată şi ea de interesele naţionale româneşti, trebuia să imagineze în acei ani căile de redobândire a preponderenţei româneşti. Este ceea ce îşi propune şi circulara de mai sus, care imaginează sub formă de” porunci” o strategie econmică în care unii nu s-au sfiit să vadă expresia antisemitismului legionar. Să le dăm crezare şi să examinăm atent aceste precepte ale antisemitismului legionar “funciar şi pragmatic”, cum l-a categorisit istorica Lya Benjamin :

-          Nu minţi şi nu înşela niciodată pe nimeni ;

-          Poartă-te politicos şi curtenitor cu toată lumea ;

-          Totdeauna curat, îngrijit, elegant ;

-          Nu uita că orice funcţiune vei îndeplini, măturător, picolo, chelner, bucătar, la tejghea, în pivniţă etc., te bucuri de aceeaşi dragoste şi de aceeaşi onoare . . .

Dacă acestea sunt, în esenţă, regulile de comportament antisemit legionar, ele puteau fi eficiente în “marele război” numai dacă comerţul evreiesc se baza exclusiv pe minciună şi înşelăciune ! . . . Se pare însă că acesta era şi adevărul, de aceea soluţia inaugurată de comerţul legionar s-a şi dovedit, în scurtă vreme, eficientă, ratificată de clientelă, determinând succesul la public.

Nota bene : de fiecare dată când folosim cuvântul evreu, ca substantiv sau ca adjectiv (evreiesc), suntem conştienţi că şi lumea evreiască era eterogenă, că foarte mulţi evrei nu practicau un comerţ tip “evreiesc”, că mulţi evrei vor fi fost oameni (negustori) cinstiţi. Ceea ce nu ne îngăduie să trecem cu vederea “ingeniozitatea” şi rapacitatea cu care alţi negustori evrei, cei mai mulţi, au ruinat concurenţa românească, elaborând în acest scop strategii şi scheme “manageriale” necunoscute în societatea patriarhală românească, în lumea unor blajini şi cumsecade jupâni Dumitrache, care ţineau atât de mult la onoarea lor de negustori, strategii pe cât de ingenioase, pe atât de necinstite, pe care, probabil, le vor fi învăţat şi evreii de la alţi negustori, în neobosita lor rătăcire.

Bucureşti, 21 Octombrie 1937

CIRCULARA Nr. 95

Se va citi în toate cuiburile.

La inspecţia făcută de domnul Popescu-Buzău în jurul orei 5 dim. pe şantierul Sediului, înainte de începerea programului zilnic, un legionar muncea singur pe întuneric cărând cărămidă pe braţe în interiorul clădirii. Ceilalţi camarazi nu sosiseră încă pe şantier.

Întrebat cine este a răspuns: „Sunt legionarul Mânzală Dumitru şeful cuibului Constantin Brâncoveanu din com. Scăeni-Prahova. Am venit să lucrez două zile cât am concediu. Sunt aci de la orele 4 pentru ca să-mi fac datoria de legionar în toată conştiinţa”.

El nu ştia că străinul care-l pândeşte de jumătate de oră cum lucrează şi care-l întrebă este Inspector Legionar.

Îl citez pe acest legionar ca exemplu şi spun legionarilor şi nelegionarilor: „Iată pentru ce vom învinge! Când fiecare Român va ajunge să-şi facă datoria fără ca să-l vadă nimeni, numai atunci vom fi mântuiţi.”

C. Z. C.

Memorabil pronostic : “Când fiecare Român va ajunge să şi facă datoria fără ca să-l vadă nimeni, numai atunci vom fi mântuiţi”.

Predeal, 24 Octombrie 1937

LA INAUGURAREA PENSIUNEI LEGIONARE DIN PREDEAL

Camarazi şi prieteni ai mişcării noastre.

Am deschis acest restaurant la Predeal pentru ca tinerii din Mişcarea Legionară să aibă în a lor stăpânire un picior de pod la cel mai bun aer al României.

Vor şti deci că ceea ce mai înainte pentru ei era o imposibilitate, de azi nu mai este. Vor putea urca aici şi sta cu un preţ redus sau în schimbul serviciilor pe care le vor face.

Îşi vor reface sănătatea sau îşi vor dubla puterile, pentru ca să le pună pe toate în serviciul patriei şi al biruinţei legionare.

Aceste capete de pod se întreţin întotdeauna cu jertfe materiale, de organizaţii, guverne, sau state. Dacă noi însă prin comerţ vom putea realiza şi un cât de mic beneficiu, întreprinderea noastră de astăzi îşi va fi atins şi chiar întrecut scopul propus.

Camarazi şi prieteni.

În acest restaurant veţi mânca toată lumea la fel, aceleaşi feluri de mâncare, dar veţi plăti după puteri. Între un minimum şi un maximum fixat de noi cel sărac va plăti mai puţin, cei mai bogaţi vor plăti mai mult, după cum sunt retribuiţi, după greutăţile familiare, etc.

Dacă unul va zice: Eu n’am nici un ban - nu va plăti nimic. – Pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame, ne vom interesa de ce n’are, pentru ca să-l punem la treabă şi să-l facem să aibă.

Cine va judeca cât trebuie să plătească un client? El singur, clientul. Atât am judecat că pot, atât cred eu că e drept să plătesc. Judecata lui este fără apel.

Iubiţi camarazi,

Un principiu al Justiţiei spune:

 „Nimeni nu poate fi judecător în propria sa cauză”.

Răspund: Principiul înjoseşte omenirea, pentru că consideră pe om laş sau hrăpăreţ. Aşa e. Dar eu nu vorbesc de cum este omul, ci de cum poate şi trebuie să fie. Într’o omenire înălţată, omul nu numai că poate, dar trebuie să fie propriul său judecător. Omul trebuie să se judece singur, să aibă curajul şi loialitatea de a da fiecărui ceea ce este al său, adică de a fi drept. Omul judecător în propria sa cauză, drept şi sever cu sine însuşi.

La temelia unei ţări trebuie să fie omul drept şi e bine să începem să facem şcoală în această direcţie. Cu acestea zise, Restaurantul de la Predeal este deschis şi toţi câţi sunteţi aici, săraci sau bogaţi, sunteţi invitaţii noştri la masă.

La ceea ce avem şi cât avem.

C. Z. C.

Un text extraordinar, faţă de care exegeţii şi partizanii legionarilor s-au arătat la fel de nepăsători. Puţine sunt documentele legionare care vin atât de convingător în sprijinul cunoscutului text al lui Mircea Eliade privitor la profunda revoluţie spirituală pe care a iniţiat-o şi a dus-o până nesperat de departe Corneliu Zelea Codreanu şi camarazii săi. Textul nu-şi propune să fie doctrinar şi de aceea, probabil, a fost trecut cu vederea chiar şi de legionarii preocupaţi să fixeze, pentru posteritate, reperele şi “cotele” moştenirii legionare.

“În acest restaurant ve-ţi mânca toată lumea la fel, acelaşi fel de mâncare, dar veţi plăti după puteri “. . . Sublinierea îi aparţine autorului, subsemnatului C.Z.C., ceea ce dovedea că era perfect conştient de însemnătatea precizării, a regulii pe care o instituia. Cred că rar mai apar alte cuvinte subliniate, în celelalte circulare.

Valoarea acestui text, a cuvintelor subliniate, rezultă din realitatea, din faptele petrecute întocmai, pe care le consemnează ca atare. În texte doctrinare, utopice, când ne jucam imaginând societatea perfectă, se ajunsese la formula de maximă moralitate : “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”,  a cărui realizare o vedeam cu totul iluzoriu,  într-un viitor îndepărtat şi nesigur.

Iată însă că în toamna lui 1937 această utopie devenise fapt împlinit, la Predeal, la pensiunea legionară deschisă nu de nişte bogătaşi filantropi, ci de membrii celui mai sărac partid din România. "A plăti fiecare după puteri !” Chiar şi cel care nu are cu ce plăti va fi omenit, îngăduindu-i-se să mănânce alături de ceilalţi. Şi asta “pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame”. Iar cine are cu ce plăti va plăti cât crede el că merită să plătească ! “Judecata lui este fără apel”.

Cer îngăduinţa onor cititorilor acestor rânduri, îndemnându-i acum, lăsând o clipă cartea din mână, asupra a ceea ce se petrecea la pensiunea legionară din Predeal . . . Acest răgaz, pentru adunarea gândurilor, îl oferă şi Căpitanul cititorilor săi, cititori ai circularei. În acest punct el face o pauză, marcată prin adresarea directă din mijlocul textului : Iubiţi camarazi . . . După care urmează un moment de culme al gândirii legionare : contestaţia adusă unui principiu de drept roman unanim acceptat şi niciodată pus în discuţie : Nimeni nu poate fi judecător în propria sa cauză.

Răspunsul, tună vocea Căpitanului : Principiul acesta înjoseşte omenirea ! Este un principiu care se naşte dintr-o părere foarte proastă despre om ! Numai neîncrederea în om poate întemeia acest principiu. Valabil în măsura în care omul este prin natura sa sperjur, mincinos, vicios, egoist, dispus la impostură şi hoţie, poate chiar şi la crimă dacă ar avea garanţie că nu va putea fi dovedit ca hoţ, ca criminal, ca impostor !

Parcă niciodată nu a fost Căpitanul aşa de profetic, rotindu-se în cel mai pur stil cristic : “eu nu vorbesc de cum este omul, ci de cum poate şi trebuie să fie!”. Şi iată viziunea la care se ridică Codrenu, nu în singurătatea unei meditaţii, ci în banalul discurs inaugural al unei “unităţi comerciale” : Într-o omenire înălţată, omul nu numai că poate, dar trebuie să fie propriul judecător. Omul trebuie să se judece singur, să aibă curajul şi loialitatea de a fi drept. omul judecător în propria sa cauză, drept şi sever cu sine însuşi”.

Să negi valabilitatea vestitelor principii de drpt roman este un semn că legionarii, prin ceea ce şi-au propus, dar şi prin ceea ce au reuşit să facă, au revoluţionat gândirea, conştiinţa umană. Revoluţia naţională, pe care, în acel veac al 20-lea, numai legionarii au conceput-o în spirit, în inimile lor, ale oamenilor, a fost reală, petrecută, întâmplată. Repet : titlul de mare glorie românească nu este atât faptul că legionarii au fost români şi au imaginat şi realizat revoluţia legionară fără inspiraţie sau susţinere din străinătate, cât mai ales împrejurarea că aceşti vizionari idealişti au găsit înţelegerea şi adeziunea a câtorva milioane de români, a poporului român ! Oriunde în lume să se fi născut, Căpitanul nu ar fi fost urmat de atâta lume, lume de cea mai bună calitate ! Revoluţia legionară se poate spune că a reuşit pe deplin ! Ţara toată l-a urmat pe Căpitan, i-a dat crezare şi ascultare ! Asasinarea Căpitanului şi a căpeteniilor legionare nu înseamnă eşecul legionarismului ! E ca şi cum un chirurg efectuează o operaţie dificilă, pacientul rezistă operaţiei, se simte bine, pleacă acasă pe picioarele sale, dar este călcat pe trecere de pietoni de un şofer beat şi iresponsabil. Faptul că pacientul a murit şi n-a mai ajuns acasă nu înseamnă că operaţia nu a  reuşit ! . . .

În 1937 Ţara a votat, practic, cu legionarii, consemnând astfel biruinţa legionară ! Faptul că regele poltron a anulat alegerile nu înseamnă nimic în absolut, în ordinea morală a lumii. Da, pe plan istoric, al mizeriei trăite, instaurând dictatura, unii ar putea spune că legionarii au pierdut, iar meciul politic a fost câştigat de Carol al II-lea. Cu alte cuvinte, poporul român a fost în stare să vadă ceea ce era de văzut şi să priceapă ceea ce era de priceput, în cesul cel mai fast al istoriei sale al celei mai teribile încercări. Poporul român a fost demn de proprii săi copii, a fost la înălţimea norocului pe care Dumnezeu i l-a dat ca din sămânţa sa să răsară oameni ca Moţa, Marin, Nae Ionescu, Eliade, Ţuţea, Ghinea, Gyr, infirmând vechiul adevăr că nimeni nu e profet în ţara lui. Corneliu Zelea Codreanu a fost recunoscut de români ca profet şi ca purtător al Cuvîntului întemeietor, al Logosului. Şi românii l-au urmat şi s-au jertfit alături de Căpitan şi întru Căpitan.

CIRCULARA Nr. 105

Atrag atenţia tuturor acelora care - cu prilejul campaniei electorale - se deplasează în oraşe sau în sate pentru a ţine întruniri sau şedinţe asupra următoarelor:

1. Vor avea tot timpul o ţinută de înaltă demnitate.

2. O sobrietate deosebită în toate manifestările, chiar şi în cele intime (la masă, în grupuri, în familii).

Sunt interzise glumele, comunicările, farsele. Ele nu corespund cu linia de tragedie, la care s’a ridicat Mişcarea prin misiunea ei, prin luptele şi jertfele pe care le-a făcut.

3. Cer o atitudine de mare solemnitate chiar şi în cele mai familiare cercuri.

4. Vor fi înlăturate orice înţepături personale şi orice aspect de neînţelegere între legionarii participanţi.

5. Masa va fi sobră. Vinul redus la minimum. Voi considera ca o mare greşeală faptul de a depăşi în mâncare, în băutură, timp de stat la masă, linia de mare severitate impusă în atari împrejurări.

6. În toate aceste ocazii se vor înlătura cu cea mai mare grijă aprecierile favorabile asupra persoanei sale sau laudele.

C. Z. C., Bucureşti, 4 Noembrie 1937

CIRCULARA Nr. 108

Am observat în ultima vreme, cu ocazia propagandei electorale, că legionarii au o atitudine curtenitoare deplasată, faţă de doamne şi domnişoare.

Aceasta nu cadrează cu ţinuta ostăşească a legionarului ci mai mult cu ţinuta de salon a filfizonului crescut la şcoala codului manierelor elegante.

Acest cod a ieşit dintr’o lume, care neavând ce face îşi pierdea vremea făcând curte la doamne şi domnişoare. Din această lume au ieşit afemeiaţii zilelor noastre cu formule excesive de politeţă, în dosul cărora nu există însă pic de respect pentru femeie şi pentru mamă.

Legionarul nu poate avea nimic comun cu această lume.

El respectă femeia şi mai cu seamă mama.

Este sobru cu orice femeie şi nu alunecă pe panta curtoaziei şi a complimentelor neserioase, pe care trebuie să le lase în seama salonarzilor, cu care nu putem avea nici-o înrudire.

Un nou cavalerism, legionar, de bună cuviinţă şi respect, fără prea multe sărutări de mână şi giugiuleli, trebuie să ia locul vechilor cavaleri, cari sub perdeaua manierelor elegante au adus societăţii mai mult rău decât bine.

C. Z. C., Bucureşti, 8 Noembrie 1937

Circularele 105 şi 108 cuprind dedesubturile, secretul

succesului electoral obţinut de legionari în 1937. Iată aşadar ce preţuia publicul, electoratul românesc în acei ani : sobrietatea, cumpăterea, ţinuta ostăşească, respectul faţă de femei, de mamă. Ce s-a schimbat de atunci şi până azi, până la electoratul zilelor noastre ? Îmi vine în minte un cuvânt : ţigănirea . . . L-aş rosti dacă n-aş şti că este vorba de un proces planetar de decădere, de dezbrăcinare mondială, cum ar fi spus Petre Ţuţea, la care cuvântul dezbrăcinare revenea cu o frecvenţă specifică pentru a marca deosebirea dintre România legionară şi cea în care Petre Ţuţea a trăit după ce a fost dat afară de la Aiud . . .

10 Noembrie 1937

CUVÎNTUL CĂPITANULUI:

„MUNCITORI DIN TOATĂ ROMÂNIA, LA LUPTĂ!”

Dispoziţia de deschidere. (Restaurantul Griviţa N.R.).

Căpitanul a dat citire următoarei îndrumări de deschidere a Restaurantului:

Camarazi:

Acest restaurant se deschide astăzi pentru muncitori.

Avocatul Gh. Leaţu şi studentul Buhaiu Vasile au însărcinarea de a conduce întreprinderea făcându-şi datoria CU DRAG.

În comerţul nou, legionar, vom doborî principiul iudaic-materialist: munca DIN INTERES şi din POFTA DE CÂŞTIG.

FOAMEA DE AUR.

Atâta vreme cât într’o parte pe lume va fi foamea de aur, în cealaltă parte va fi foamea de dreptate.

Pentru că cei CU AUR MULT, în fiecare zi rup pe nedrept, câte o fărâmă din pâinea neagră a celui sărac, pentru ca să-şi mărească grămada lor de aur.

Legionarul din comerţ va şti deci, că misterul înfloririi comerţului său, ca şi a tuturor înfloririlor pe lume stă în Dragoste. Dragostea de meserie şi dragostea de oameni.

Până atunci vă strig: Muncitori din toată România, la luptă.

De ţinut minte :

-          Într-o parte de lume foamea de aur, în cealaltă parte foamea de dreptate ;

-          Principiul iudaic-materialist : munca din interes, din pofta de câştig.

-          Principiul legionar : munca din dragoste, dragostea de meserie, dragostea de oameni.

APELUL CĂPITANULUI

(...) Şefi de Judeţe, Camarazi,

Pentru această campanie electorală am luat următoarele măsuri:

I. Dumneavoastră, şefii de judeţe, veţi candida ultimii pe liste. Pentru că voiesc să distrug mentalitatea că un judeţ este proprietatea politică a unui şef judeţean în care acesta îşi învesteşte capital, pentru a şi-l recupera mai târziu în diurne, intervenţii şi afaceri.

II. Eu nu voi candida nicăiri în fruntea listelor, ci al doilea de pe listă.

III. Am fixat candidaturile în toate judeţele fără consilii, fără ciocniri de patimi şi interese. În fixarea acestor candidaturi n’am înţeles să fac nici o favoare şi să servesc nici un fel de interes, afară de acela de a alege dintre noi pe cei mai apţi, pentru îndeplinirea funcţiunii de parlamentar.

IV. Parlamentul nu este o răsplată care să se acorde celor mai vechi, celor ce au luptat mai mult, sau celor ce au jertfit mai mult. O singură răsplată avem, mai mare ca orice: BIRUINŢA LEGIONARĂ şi o singură bucurie în viaţă: să vedem cum înfloreşte România din munca noastră pe care o prestăm cu drag, cu devotament, fiecare la locul nostru, adică la locul în care putem să dăm maximum.

Parlamentul nu este o răsplată, ci un câmp de luptă, în care eu am obligaţia de a trimite pe cei mai apţi, pentru a duce lupta în cele mai bune condiţiuni şi pentru a obţine victoria.

V. Pentru a fi biruitori, trebuie să începem prin a ne birui pe noi. A ne birui, înfrângând în noi orice dorinţi, orice veleităţi deşarte, orice pofte de mărire, orice interese personale. (...)

Gândiţi-vă în ce zări de lumină ridicăm această Mişcare Legionară atunci când nici o poftă nu frământă sufletele noastre; în timp ce alături în zeci de consilii şi comitete, mânaţi de patimi, de pofte şi stăpâniţi de interese se vor sfâşia prietenii între ei pentru fiecare loc de pe listă.

Spre onoarea mişcărei noastre, la noi nu există un singur om cu astfel de boală. Iar dacă ar fi ca să apară, îl voi privi cu cel mai mare dezgust.

VI. Candidaţii vor fi aruncaţi în judeţe necunoscute. Masa Românilor nu are nevoie să-i cunoască personal, deoarece nici un deputat legionar nu va avea voie să se ocupe cu satisfacerea intereselor, sau afacerilor diverselor rude, cumetri, partizani.

Celor ce urmăresc satisfacerea unor atari interese, le veţi comunica hotărît că nu au a vota cu Mişcarea Legionară.

În modul acesta vor candida într’o admirabilă înfrăţire, luptători din Ardeal în capitala Moldovei la Iaşi sau Suceava, la Craiova sau la Cetatea-Albă. Din Moldova în Ardeal la Mureş, la Turda, la Arad, sau la Caraş.

VII. Am invitat să candideze pe listele noastre mai multe personalităţi, printre care:

Profesor Nae Ionescu, Prof. Manoilescu, General Ignat, Profesor Gerota, etc., etc., nu pentru că am nevoie, ci pentru că generaţia noastră voieşte să le aducă un omagiu pentru atitudinea lor faţă de neam.

Toţi invitaţii vor candida numai pe listele de la Senat, rămânând ca la Cameră tineretul să-şi ducă lupta singur, prin propriile lui puteri.

Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla azi, în partidele noastre politice, dacă s-ar încerca aplicarea principiului legionar : -şefii de organizaţii judeţene să fie înscrişi ultimii pe listă, la alegeri !

-candidaţii vor fi înscrişi în judeţe unde sunt necunoscuţi,

unde nu au rude, prieteni sau cumetri care să-i voteze cu gândul la o protecţie parlamentară. Legionarii, dacă vor fi votaţi, să fie votaţi pentru ceea ce reprezintă în mod impersonal, ca doctrină, ca organism politic. “În modul acesta vor candida într-o admirabilă înfrăţire luptători din Ardeal în capitala Moldovei la Iaşi sau Suceava, la Craiova sau la Cetatea-Albă. Din Moldova în Ardeal la Mureş, la Turda, la Arad sau la Caraş”.

            Din nou un calcul psihologic surprinzător, şocant, dar atât de corect în raport cu scopul suprem, care nu era câştigarea alegerilor, ci desăvârşirea României Mari ca una singură, nedespărţită şi de nedespărţit !

DECLARAŢIILE D-LUI CORNELIU Z.CODREANU

- apărute în „Buna Vestire”,  30 Noembrie 1937 -

Domnilor ziarişti,

Ştiţi că am încheiat un acord cu dl Iuliu Maniu şi Gh. Brătianu! Acest acord are ca scop: apărarea libertăţii şi ducerea unei lupte electorale civilizate din care să lipsească denigrarea, neloialitatea şi reaua credinţă.

Acordul prevede că fiecare din părţile contractante îşi va afirma ideologia sa proprie în faţa ţării într’o formă de bună-cuviinţă şi eleganţă.

Deci acordul voieşte să realizeze două lucruri: libertatea de exprimare şi în al doilea rând înlăturarea a tot ce ar putea împiedica o cât mai bună judecată a ţării.

Adică ducerea bătăliei în câmpul ideilor cu înlăturarea desfăşurării de patimi personale, cu înlăturarea relei credinţe, cu înlăturarea violenţelor care toate împiedică totdeauna o bună judecată.

M’a mirat profund scrisoarea unui preşedinte de partid, în care spune că partidul său nu poate încheia un „Pact de neagresiune” care i se pare straniu şi imoral cu un alt partid cu idei diametral opuse.

„Pact de neagresiune” nu în privinţa „ideilor” care, tocmai aceasta dorim, să se lupte libere, domnule preşedinte, ci pact de neagresiune în privinţa ghioagelor, în privinţa relei credinţe, a atacului nesincer sau plătit.

Cum adică, este imoral ca cineva să invite chiar pe cel mai mare adversar al său la o luptă dreaptă, corectă, civilizată, şi este moral, ca să-l ponegrească pe nedrept, să-l insulte, să-l calomnieze? (...)

Politica externă

Dl Maniu, afirmând punctul de vedere al partidului său în politica externă, a spus în esenţă: „Suntem alături de marile democraţii ale Occidentului, suntem alături de Mica Înţelegere şi de Înţelegerea Balcanică” şi-şi arată marele său ataşament faţă de „Societatea Naţiunilor”.

Cu profund respect pentru dl Maniu, îmi permit să afirm că părerile mele sunt EXACT CONTRARII.

Eu sunt contra marilor democraţii ale Occidentului, eu sunt contra Micei Înţelegeri, eu sunt contra Înţelegerii Balcanice, şi n’am nici un ataşament pentru Societatea Naţiunilor în care nu cred.

Eu sunt pentru o politică externă a României alăturea de Roma şi Berlin. Alături de statele revoluţiilor naţionale. În contra bolşevismului.

O spune un om care n’a călătorit şi n’a cerşit nimic nici la Roma şi nici la Berlin.

În 48 de ore după Biruinţa Mişcării Legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi Berlinul, intrând astfel în linia misiunii sale istorice: apărarea Crucii, a culturii şi a civilizaţiei creştine. Aceasta nu înseamnă că urîm Franţa şi poporul francez, căci el va face tot ca noi, reintrând şi el cu aceeaşi misiune istorică în lume. Ceea ce este azi, este o simplă divagaţie iudeo-masonică, de care poporul francez în ceasul învierii lui se va scutura cu o energie hotărâtoare.

În privinţa revizionismului afişat şi speculat de dl. Titulescu, Mişcarea Legionară afirmă că nici o revizuire de frontieră nu se va face în defavoarea României.

Politica internă

Dl Maniu este pentru democraţie. Eu sunt de părere exact contrară. Sunt contra democraţiei. După cum sunt contra dictaturii. Sub aurora dimineţii, se naşte un alt sistem, nou, neîntâlnit până acum. Pentru acela sunt eu.

Dl Maniu spune că partidul său va aduce justiţie şi toleranţă pentru minorităţi.

Eu sunt pentru JUSTIŢIE, fără TOLERANŢĂ. Pentru că am tolerat aşa de multe încât suntem pe patul de moarte. Mişcarea Legionară va aduce justiţie pentru români. Vorbesc de acea justiţie de secole înfrântă în defavoarea Neamului Românesc, vorbesc de acele drepturi milenare ale românilor pe care ei trebuie să şi le recunoască, şi pe care după cea mai severă aplicare a justiţiei, nu au a le împărţi cu nimeni. Şi mai cu seamă nu există nici o justiţie, care să ne oblige a împărţi drepturile noastre de stăpânire şi conducere a ţării, cu jidanii.

Dl Maniu în partea finală susţine după toate manifestările de până acum că ţara este cu partidul său. Părerea mea este alta: Eu cred că Ţara este cu viitorul. E, adică, cu Mişcarea Legionară.

Cu toate aceste diferenţe mari de idei şi de păreri, nu înseamnă că nu putem voi împreună alegeri libere tocmai pentru a putea vedea care este şi părerea ţării, şi în orice caz nu înseamnă că dacă suntem de păreri diferite, să vie un al treilea să ne fure voturile şi mie, şi lui şi ţării.

Termin cu o declaraţie. Vorbesc despre dl Titulescu:

Tinerimea română legionară căreia i s’a răpit libertatea, care a fost schingiuită la 1933-1934 prin cea mai nemiloasă violenţă, pe orice listă ar fi ca să apară dl Titulescu, peste orice pact, îl va combate cu violenţa cea mai mare.

Întreaga tinerime se va prezenta în judeţele în care va candida şi se va opune din toate puterile la reintrarea acestui om în politica internă a ţării. Cu dl Titulescu nu putem încheia decât un pact de agresiune.

Bucureşti, 29 Noembrie 1937, ora 6 [seara]

Text şi acesta dintre cele mai importante. I-am auzit pe unii legionari exprimând oarecari rezerve faţă de cunoscuta precizare : “în 48 de ore după Biruinţa Mişcării Legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi Berlinul, intrând astfel în linia misiunii sale istorice : apărarea Crucii, a culturii şi a civilizaţiei creştine”. Ideea ar fi că de la această declaraţie, atât de limpede şi de inechivocă, i s-a tras Căpitanului condamnare la moarte. Că, deci, Corneliu Zelea Codreanu trebuia să mai amâne, să mai întârzie cu această declaraţie. Cât să mai întârzie ? , întreb. Circulara este dată în toiul luptei electorale şi se publică în “Buna Vestire” din 1937. Ştia prea bine Căpitanul cui îi făcea plăcere această declaraţie. Ce urmărea astfel ? Să obţină mai multe voturi ? Mă îndoiesc că publicul românesc avea o simpatie deosebită pentru Germania lui Hitler, mai mare decât ataşamentul tradiţional faţă de Franţa. Şi atunci ? Rămâne o singură explicaţie : Căpitanul face această declaraţie, înainte de alegeri, din onestitate şi corectitudine faţă de alegători, pentru ca aceştia să ştie exact ce se va întâmpla dacă legionarii vor ajunge la putere. Este posibil ca prin această declaraţie să fi pierdut câteva mii de voturi, în orice caz nu atât de multe câte li s-au furat când autorităţile au numărat voturile şi s-au speriat de biruinţa legionară. Românii, puşi să aleagă între Iisus şi Barnabas,    şi-au dat masiv votul pentru Neam şi Dumnezeu. În vecii vecilor, defăimătorii şi detractorii neamului românesc vor avea de răspuns la această întrebare, să explice această situaţie : în 1937, cu un program atât de idealist, de donquijotesc, la antipodul oricărui populism şi împotriva tuturor tehnicilor de propagandă politică şi electorală, legionarii ajung să treacă de un milion de membri, majoritatea oameni tineri, care nici nu aveau drept de vot, dar obţin la alegeri o victorie netă (împreună cu naţional-ţărăniştii) împotriva partidului aflat la guvernare, caz fără precedent se pare în istoria României. O asemenea ispravă nu era la îndemâna unei turme de bipezi, a unei gloate năuce şi nesimţitoare cu care încearcă unii să ne identifice, forţând toate evidenţele. O asemenea evidenţă este şi aceea că la alegerile din 1937 electoratul român a înscris o pagină extraordinară în istoria demnităţii româneşti, omeneşti, reparând prestigiul ideii democratice pe care soarta lui Iisus ori a unui Socrate o compromisese atât trainic !

Facem câteva sublinieri mai aparte :

-          “Pact de neagresiune” nu în privinţa “ideilor” care, tocmai aceasta dorim, să se lupte libere, ideile, ci pact de neagresiune în privinţa ghioagelor, în privinţa relei credinţe, a atacului nesincer sau plătit.

-          În privinţa revizionosmului afişat şi speculat de d-l Titulescu, Mişcarea Legionară afirmă că nici o revizuire de frontieră nu se va face în defavoarea României. (Nota bene : care alt partid a făcut la sfârşitul anilor ’30 o declaraţie atât de limpede şi de categorică !)

-          Domnul Maniu spune că partidul său va aduce justiţie şi toleranţă pentru minorităţi. Eu sunt pentru Justiţie, fără Toleranţă. Pentru că am tolerat aşa de multe încât suntem pe patul de moarte . . .

-          Eu cred că ţara este cu viitorul. E, adică, cu Mişcarea Legionară.

-          Domnul Maniu este pentru democraţie. Eu sunt de

părere exact contrară, sunt contra democraţiei. După cum sunt şi contra dictaturii. Sub aurora dimineţii se naşte un alt sistem, nou, neîntâlnit până acum. Pentru acela sunt eu ;

Acest sistem nou, neîntâlnit până acum, sistemul legionar, trebuie să nu ajungă niciodată la lumina faptei, a înţelegerii marilor mase. În acest scop s-au ostenit, asasinând şi minţind, duşmanii legionarilor, duşmanii normalităţii, ai Adevărului. Pledez pentru o sinteză doctrinară a sistemului legionar care să poată fi pusă la dispoziţia celor care “sunt contra democraţiei, după cum sunt şi contra dictaturii”. Sunt din ce în ce mai mulţi aceştia, sunt deja cei mai mulţi. Avem, ca români, această datorie faţă de umanitate : să propagăm adevărul legionar, adevăr care deja răspândeşte în lume şi fără susţinerea noastră. Rolul nostru ar fi în primul rând să ne asigurăm de acurateţea modelului preluat, de nuanţele pe care numai istoria trăită, istoria păţită, precum şi textul original, românesc, al “doctrinei” legionare, ni le poate evidenţia. Dar şi din datoria ce o avem pentru norocul şi onoarea ce Dumnezeu ne-a făcut-o zămislindu-i dintre noi pe Căpitan şi pe camarazii săi legionari.

            În fine, o ultimă observaţie : poate că ne va lămuri cineva la ce anume făcea Codreanu aluzie (trimitere) când vorbea de “revizionismul afişat şi speculat de dl Titulescu”. E timpul ca opinia publică românească să se obişnuiască cu ideea că adevărul despre Nicolae Titulescu este departe de a-i ridica acestuia statuie.

Bucureşti, 30 Noembrie 1937

CIRCULARA Nr. 117

(...) Aceeaşi măsură am luat-o în primăvara anului 1934 împotriva liberalilor cărora le-am interzis intrarea printre legionari deoarece partidul lor a oprimat, schingiuit şi chinuit o întreagă tinerime din ordinul puterii iudeo-masonice.

În adevăr, sunt 7 ani de când nici un cuzist n’a pătruns la noi. Şi nici un liberal de 4 ani.

Astăzi ridic acest zăgaz pentru termen de o lună de zile adică până la data de 30 Decembrie.

Luna care urmează se pot înscrie şi vor putea deveni legionari şi cuzişti şi liberali, în afară de acei cari au atacat ei personal Legiunea. Aceştia nu pot deveni niciodată legionari.

După data de 30 Decembrie se vor închide aceste înscrieri.

Luna următoare va fi după alţi 7 ani, adică în anul 1944 Decembrie.

Am luat această hotărîre pentru că, ştiu că e uşor să te înscrii la cineva când îl aplaudă toată lumea. Eu vreau să văd în aceste vremuri când sunt atacat, cine bate la uşa casei mele.

Vreau să ştiu în aceste ceasuri de răspântie pe cel ce se vinde, pe cel ce şovăieşte şi pe cel ce are încredere nelimitată în braţele şi inimile noastre. Şi credinţă în marele destin legionar.

C. Z. C.

   În mod ciudat, după 1964, anul când temniţele româneşti s-au golit de deţinuţi politici, cu un accent penibil după 1990, nu liberalii (şi urmaşii lor) s-au arătat a fi adversari faţă de legionari, ci ţărăniştii, aşa-zişii urmaşi ai lui Maniu.

CIRCULARA 119

(...) Nici un magazin românesc. Îl deschidem noi. Lupta va fi grea pentru că în faţa noastră se ridică comerţul jidănesc, iar noi suntem săraci lipiţi pământului. Ne prezentăm în luptă cu o brumă de economii adunată cu atâta grijă şi cu atâta sfinţenie, din cea mai aspră muncă şi renunţare, încât orice om curat ar plânge când ar şti. (...)

ORDIN DE ÎNCHIDERE

(...) Cer să mi se trimeată şi cele mai slabe comune. Cer să mi se trimeată numele tuturor acelora cari au săvârşit ilegalităţi sau cari şi-au arătat în vreun mod vrăşmăşia lor pentru cauza legionară.

ORDIN CONFIDENŢIAL

„Nu se va publica nicăieri această scrisoare. Ea e confidenţială, pentru legionari.”

C. Z. C.

Dragii mei,

(...) Şefii de judeţe care nu vor fi atât de inteligenţi, dibaci şi iuţi, pentru a afla la timp, a fi cu oamenii gata şi a depune bine lista, vor fi slab notaţi.

III. Până la cel din urmă legionar va păstra o notă de mare demnitate. Nu se va deda în propagandă la mici răutăţi, la aluzii răutăcioase, calomnii, insulte, etc.

Şi acestea cu deosebire la adresa cuziştilor.

O linie de mare corectitudine.

E lume care voieşte să-i voteze pe ei? Foarte bine. Votaţi-i pe ei. Pe noi să ne voteze cine crede în noi.

IV. În general în propagandă:

Nu atacaţi pe nimeni. Nu veţi zice: Să ne votaţi pentru că cuziştii, ţărăniştii, vaidiştii, sunt răi. Ci veţi zice: Votaţi-ne pentru ce avem noi bun.

Votaţi-ne pentru credinţa şi jertfele noastre.

Pe legionarul care îl voi descoperi că merge şi începe să vorbească de rău pe alţii, să clevetească, îl voi scoate din luptă.

Nu mai întunecaţi sufletele oamenilor, ci mergeţi cu voie bună, vorbindu-le numai de bine, de nădejdi, de biruinţă, împărtăşindu-le bucurie şi lumină. (...) 

Bucureşti, 18 Ianuarie 1938

Nu ştiu dacă sunt multe aceste ordine “confidenţiale”. La vederea acestui cuvânt te aştepţi ca textul să cuprindă niscavai secrete compromiţătoare, ordinul de a se trece la violenţele şi crimele care sunt mereu puse pe seama legionarilor. Şi când colo, ce găseşti ? Ordinul de a se păstra în timpul alegerilor “o linie de mare conduită”. “Pe legionarul pe care îl voi descoperi că merge şi începe să vorbească de rău alte partide îl voi scoate din luptă ! E lume care voieşte să-i voteze pe    alţii ? Foarte bine ! Să-i voteze pe ei. Pe noi să ne voteze cine crede în noi.

Pot exista asemenea ordine confidenţiale date legionarilor ? Iată că au existat ! spre a ne mira şi minuna că au putut ajunge şi răzbi în lumea politică şi în lupta electorală oameni cu asemenea principii ! Mirarea este cu atât mai mare azi, după 1990, când toate partidele au căzut de acord între  ele : morala şi moralitatea nu au ce căuta în politică !

Numai din perspectiva mizeriei de azi putem înţelege lucrul care, în sine, pare cel mai de neînţeles : de ce i-a supărat pe ceilalţi acest mod de comportament legionar ? Cine şi ce le-or fi putut reproşa legionarilor atunci ? Precum şi azi ?

CIRCULARA Nr.  126

Am luat hotărîrea de a înfiinţa în fiecare capitală de judeţ o şcoală de primari legionari, iar în Bucureşti o şcoală de prefecţi legionari.

Aceste şcoli vor avea misiunea de a creea în fiecare comună (rurală sau urbană) cel puţin 5 oameni care în orice moment să poată îndeplini în cele mai bune condiţiuni, funcţiunea de primar.

Deasemeni vor avea misiunea de a creea pentru fiecare judeţ cel puţin 5 oameni care să poată îndeplini în aceleaşi bune condiţiuni funcţiunea de Prefect.

Cei ce vor urma aceste cursuri vor fi aleşi dintre cei mai apţi avându-se în vedere:

1. Capacitatea (puterea de a pricepe şi a rezolva bine lucrurile, problemele).

2. Corectitudinea cea mai severă.

3. Simţul ordinei.

4. Simţul gospodăriei.

5. Bună cuviinţă, dragoste de oameni şi de lucrurile ţării. Răbdare şi tact. Stăpânirea nervilor.

6. Zelul de a-şi face datoria până la ultima limită şi dincolo de ea, adică sentimentul sacrificiului persoanei sale.

Aceste cursuri se vor face sub conducerea mea. Prelegerile în număr de 20 sau 30 vor fi tipărite. Se va pleca însă dela practica lucrurilor.

Astfel încât legionarul sau prietenul legionar care va intra într’o primărie sau prefectură cu însărcinarea de a conduce, să ştie din primul moment ceea ce are de făcut.

Iar dacă dă dovadă de nepricepere sau incorectitudine să fie înlocuit automat de cel din spatele său, fără ca serviciul să sufere ceva.

Această şcoală legionară voieşte să repare greşeala de până acum care susţinea că pentru a conduce un tramvai este nevoie de şcoală, iar pentru a conduce o comună sau un judeţ, nu-i nevoie de nici o şcoală.

Legionarul trebuie să fie pregătit solid până în cele mai mici amănunţimi pentru clipa în care va suna ceasul său.

C. Z. C., Bucureşti, 20 Ianuarie 1938

    Succesul obţinut la alegerile din 1937 îi face pe legionari să ia foarte în serios perspectiva guvernării. Biruinţa legionară era aproape. Spiritul de bun gospodar al Căpitanului şi geniul său organizatoric se vede încă o dată din această circulară, pagină doctrinară de mare valoare   practică : în felul acesta, prin şcoli de primari şi prefecţi, Mişcarea Legionară voia “să repare greşeala de până acum care susţinea că pentru a conduce un tramvai este nevoie de şcoală, iar pentru a conduce o comună sau un judeţ, nu-i nevoie de nici o şcoală”. Memorabilă formulă, prin plasticitate şi bun simţ.

CIRCULARA Nr. 127

„OMUL ŞI POGONUL”

Este cunoscută de toată lumea campania de minciuni, de uneltiri, de calomnii de care a fost însoţită Mişcarea Legionară de la începuturile ei şi până astăzi.

Când armele teroarei, ale închisorilor, ale provocărilor, ale proceselor, ale loviturilor brutale au încetat de a mai funcţiona, au început să funcţioneze armele calomniei şi minciunii.

Aşa fost soarta mişcării noastre: să le înfrunte pe amândouă şi să crească mai puternică şi mai mândră, în ciuda duşmanilor din ce în ce mai disperaţi.

Nu sunt obişnuit să răspund acestor calomnii cu intenţia de a lămuri opinia publică, deoarece cine la această oră mai crede în calomniile aruncate asupra Mişcării Legionare, acela nu mai merită nici un fel de lămurire.

Nu răspund, ci fixez aici pe calomniator sau cuibul său.

Domnul care a afirmat că noi am făcut propagandă în judeţul Dolj, mergând prin sate şi promiţând oamenilor averile altora, sub lozinca: „Omul şi Pogonul” se numeşte Nolică Tătărăscu, fratele fostului Prim-Ministru. Cu această familie mai avem noi şi alte chestiuni de lămurit. Pe Domnul amintit mai sus mişcarea noastră îl somează să facă dovada afirmaţiilor calomnioase.

În ce mă priveşte eu voi face în orice oră dovada cercurilor în care a lansat calomnia.

Pentru încheiere, o lămurire: Mişcarea Legionară nu va lua pogoanele oamenilor mai multe sau mai puţine, adunate cu trudă, gospodărie şi economie.

Va lua însă pogoanele şi averile acumulate în mod necinstit prin defraudarea banului public.

O altă calomnie lansată de cercurile minciunii şi uneltirii:

- Mişcarea Legionară vrea să nimicească bătrânii luându-le pensiile.

- O alta, aruncată de un înalt personagiu al cărui nume dacă e nevoie îl pot trece într’o circulară viitoare şi cu toate dovezile necesare: „Legionarii sunt comunişti”.

Vă întreb pe toţi:

Cât timp mai sunteţi dispuşi să credeţi că prin asemenea mijloace necorecte veţi putea învinge Mişcarea Legionară?

C. Z. C.

   Lozinca “Omul şi Pogonul”, lansată de liberalul Nolică Tătărăscu pentru a-i încrimina pe legionari, acuzându-i de intenţii bolşevice, de a lua de la cei bogaţi pentru a da la săraci, a supravieţuit în folclorul politic, dar nu cu sens încriminator, acuzator la adresa Căpitanului. Ceea ce, la nevoie, ar putea dovedi o predispoziţie  publicului românesc de a vedea numai în bine, în registru pozitiv, faptele legionarilor. Precizarea Căpitanului este importantă pentru a înţelege una din sursele, activă şi azi, ale antilegionarismului: “Mişcarea Legionară va lua averile acumulate în mod necinstit prin defraudarea banului public”. Frază care, iată, nici după mai bine de 60 de ani, clasa politică românescă nu le-o iartă legionarilor.

CIRCULARA Nr.133

(...) Corpul legionar al foştilor militari.

Corpul va fi condus de un şef, având doi ajutori: unul pentru ofiţeri, altul pentru reangajaţi. După principiul legionar, conducerea se va schimba în fiecare an.(...)

C. Z. C.,  Bucureşti, 4 februarie 1938

    A  existat aşadar şi acest corp legionar, al foştilor militari. Deci nu numai tinerii neştiutori şi uşor de manipulat s-au făcut legionari, ci şi oameni de cea mai autentică maturitate au venit alături de Căpitan, să-i asculte comanda. Adică foştii militari, foştii ofiţeri. Printre ei şi câţiva generali.

CIRCULARA Nr. 141

Halta Celea Mare, 6 Februarie 1938, orele 19

Pe locurile pe care acum 20 şi ceva de ani loveau şi împuşcau în Români jandarmi maghiari, astăzi împuşcă şi bat acelaşi neam românesc jandarmii Domnului Goga, poetul pătimirii noastre româneşti.

C. Z. C., Bucureşti, 8 Februarie 1938

Paradox dramatic, care întristează orice suflet de român :

Octavian Goga, în 1938, nu mi era cel de odinioară. . . A cui era neputinţa ?

Să mai consemnăm o contradicţie ce se va ivi între guvernarea lui Octavian Goga, eşuată după câteva săptămâni, şi guvernarea legionară din toamna lui1940 : sub Octavian Goga, deci sub Carol al II-lea, s-au introdus în România primele legi antisemite. Ele au funcţionat până ce au venit la guvernare legionarii. Primii care în Europa au anulat legi antisemite promulgate de guvernele care i-au precedat au fost legionarii, adevăr pe care cei care se străduie cel mai mult să-l ascundă sunt istoricii evrei !

Bucureşti, 8 Februarie 1938

CĂTRE LEGIONARII DIN TOATĂ ŢARA

(...) Nu poate nimeni să omoare atâţia dintre noi câţi suntem în stare să murim pentru credinţa noastră. (...)

Puterile vrăjmaşe din afara hotarelor sau din lăuntru, care-şi închipuie că legionarii le pot face jocul printr’un început de răsmeriţă, le răspund că se înşală.(...)

Altă formulă care merită să fie bătută în arama neuitării

noastre : Nu poate nimeni să omoare atâţia dintre noi câţi suntem în stare să murim pentru credinţa noastră ! Din păcate, şi Carol al II-lea, şi Ion Antonescu, şi comuniştii chiar au încercat s-o facă, omorând sute şi mii de legionari . . . Puţini totuşi faţă de câţi legionari erau în stare să moară pentru credinţa legionară.

Consemnez însă observaţia lui Simion Ghinea : Carol şi Antonescu s-au purtat faţă de legionari mult mai rău decât comuniştii . . . Comentariile le las altora, mai avizaţi, mai informaţi decât, subsemnatul de mine.

CIRCULARA Nr. 144

Despre Guvernul care a plecat

Camarazi,

A mai trecut o guvernare peste capul nostru.

Şi-or să mai treacă.

Ca şi celelalte de până acum, aproape zece la număr şi acesta a fost la fel: o rafală de insulte, loviri, maltratări, uneltiri, arestări şi doi morţi: un student şi un muncitor.

În scurta viaţă a acestui guvern:

I. - A fost ofensată studenţimea română creştină, prin lovirea de către un poliţist a Preşedintelui ei, Dr. Milcoveanu, şi prin evacuarea în timp de noapte în mod brutal al tuturor căminelor studenţeşti din Capitală. (...)

C. Z. C., Bucureşti, 11 Februarie 1938

CIRCULARA Nr. 148

(...) Anunţăm pe membri, că începând cu data de astăzi 21 Februarie 1938, Partidul „Totul pentru Ţară” nu mai există.

Întreaga conducere a căzut de acord, că raţiunea de existenţă a Partidului a încetat.

Toţi cei legaţi până în prezent juridiceşte de acest partid, funcţionari de Stat, sau nefuncţionari, sunt dezlegaţi de toate legăturile, luându-şi complecta libertate de acţiune. Toate funcţiunile, Şefi de regiuni, de judeţe, etc., sunt desfiinţate. Sediile se închid şi se dau proprietarilor.

Motivele care ne-au determinat la această hotărîre sunt:

Decretul Regal Nr.870 din 17 Februarie 1938, cuprinde următoarele dispoziţii:

a) Funcţionarii Statului nu pot face politică, nu mai pot face parte din partide.

b) Cei ce nu sunt funcţionari, adică restul de cetăţeni, dacă acţionează politiceşte, sunt sancţionaţi.

c) Conducerea este sancţionată dacă mai dă circulări, ordine, dispoziţiuni.

Deci suntem aruncaţi din raportul de Drept, în raport de Forţă. Pe acesta, însă, noi nu-l primim. Noi am înţeles să acţionăm în cadrul legii, manifestându-ne credinţele noastre.

Dacă aceasta n’o putem face, şi dacă orice manifestare de credinţă ne este interzisă, raţiunea de existenţă a partidului nostru a încetat.

Noi nu voim să întrebuinţăm forţa.

Nu voim să întrebuinţăm violenţa.

Ne este suficientă experienţa din trecut, când fără voia noastră am fost atraşi pe calea violenţii. La orice violentare, noi nu mai răspundem în nici un fel: Suportăm. Şi chiar atunci când întreaga naţiune română este tratată ca o turmă de animale inconştiente.

Lovitură de Stat nu voim să dăm.

Prin esenţa însăşi a concepţiei noastre noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi aşteptăm biruinţa noastră de la desăvârşirea în sufletul naţiunii, a unui proces de perfecţionare omenească.

Nu vom întrebuinţa aceste mijloace, pentru că tineretul de astăzi, are prea adânc înfiptă conştiinţa misiunii sale istorice şi a răspunderii sale, pentru a face acte necugetate, care să transforme România într’o Spanie însângerată.

Generaţia noastră întreagă vede bine mănuşa care i s’a aruncat.

Mânuşa aruncată va rămânea, însă, jos.

Noi refuzăm s’o ridicăm.

Ceasul biruinţii noastre încă n’a sunat. E încă ceasul lor. Dacă generaţia bătrânilor noştri crede că e mai bine aşa cum a procedat, noi nu avem să ne amestecăm pentru a le da lecţii.

Ei poartă răspunderea în faţa lui Dumnezeu şi a Istoriei.

De altfel părerile mele, simple păreri, asupra ultimelor evenimente vor fi fixate într’o scrisoare adresată unuia dintre miniştrii actualului cabinet.

În acelaşi decret regal, se vizează comerţul legionar. Pentru a nu da naştere la nici o posibilitate de conflict, cu multă durere, renunţăm şi la activitatea comercială. Întregul comerţ legionar se lichidează. Şefii de întreprinderi vor anunţa personalul din timp pentru a se putea plasa în altă parte. Cei 70 de copii întreţinuţi de noi, vor fi trimişi acasă, nemaiputând suporta cheltuiala întreţinerii lor.

În timpul liber care ni se deschide, îndemn pe toţi tinerii, să studieze cât mai profund în direcţia meseriei lor.

Dealtfel şi eu, profitând de acest timp, voi pleca peste o lună la Roma, pentru a mă ocupa de traducerea şi de tipărirea în limba italiană şi franceză, a cărţii mele. De asemenea, voi scrie volumul al II-lea.

... Şi acum, în ceasul dizolvării noastre, noi tineretul României, crescuţi în credinţa legionară, mulţumim generaţiei bătrânilor oameni politici, pentru modul în care s’au purtat cu noi, pentru modul în care ne-a tratat, pentru exemplele de caracter, onoare, demnitate şi legalitate, pe care ni le-au dat.

Închizând această tristă pagină, rămânem legaţi în duhul lui Moţa, Marin, şi al celorlalţi morţi ai noştri, care se roagă pentru noi lui Dumnezeu.

Credeţi, camarazi din sate din oraşe, din munţi şi din câmpii, în viitorul legionar al României, pe care nici ura, nici uneltirea vicleană şi nici moartea nu-l pot împiedica.

Corneliu Zelea-Codreanu, Bucureşti, 21 Februarie 1938

Text pe care detractorii legionarilor ar trebui obligaţi să-l

înveţe pe dinafară. Este textul conceput în urma loviturii de stat prin care regele derbedeu Carol al II-lea a desfiinţat partidele politice, Parlamentul, şi a instituit dictatura sa . . .

Text de mare valoare istorică, documentară, pentru a

înţelege esenţa prestaţiei legionare în evenimentele politice la care au participat : “Suntem aruncaţi din raportul de  drept, în raport de Forţă. Pe acesta, însă, noi nu-l primim. (Deşi în acel moment Mişcarea Legionară era cea mai puternică forţă politică – n.n.). Noi am înţeles să acţionăm în cadrul legii, manifestându-ne credinţele noastre. Dacă aceasta n-o putem face şi dacă orice manifestare de credinţă ne este interzisă, raţiunea de existenţă a partidului nostru a încetat. Noi nu voim să întrebuinţăm forţa. Nu voim să întrebuinţăm violenţa. Lovituri de Stat nu voim să dăm”.

            Răspunsul lămuritor pe care-l dă Căpitanul la o întrebare ce se năştea atunci logic în mintea oricărui observator politic – de ce nu profită Mişcarea Legionară de forţa pe care o are pentru a prelua, prin lovitură de stat, puterea politică ?-, acest răspuns ţine şi el de esenţa doctrinei legionare, a lumii noi pe care o pregăteau camarazii Căpitanului : “noi suntem contra acestui sistem, al loviturii de stat, pentru că ea înseamnă o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi aşteptăm biruinţa noastră de la desăvârşirea în sufletul naţiunii române a unui proces de perfecţionare omenească”.

            Să mai reţinem şi felul cum definea Căpitanul activitatea politică a unui partid, a Mişcării Legionare : o manifestare de credinţă ! Există o definiţie mai bună, mai mântuitoare pentru omul politic şi faptele sale ?

            O altă observaţie : numărul copiilor întreţinuţi de comerţul legionar ajunsese la 70.

            Ultimele fraze ale acestei ultime circulare a Căpitanului : “Şi acum, în ceasul dizolvării noastre, noi tineretul României, crescuţi în credinţa legionară, mulţumim bătrânilor oameni politici pentru modul în care s-au purtat cu noi, pentru modul în care ne-aa tratat, pentru exemplele de caracter pe care ni le-au dat”.

            Închizând această tristă pagină, rămânem legaţi în duhul lui Moţa, Marin şi al celorlalţi morţi ai noştri, care se roagă pentru noi lui Dumnezeu.

            Credinţa, camarazi din sate, din oraşe, din munţi şi din câmpii, în viitorul legionar al României, pe care nici ura, nici uneltirea vicleană şi nici moartea nu-l pot împiedica”.

            Nu se va împlini anul, şi Corneliu Zelea Codreanu, cel care semnează la 21 februarie 1938 acest text atât de mişcător, va muri, ucis mişeleşte pentru credinţa sa. Avea 39 de ani... Doar treizeci şi nouă de ani...