RÂNDURI DE CRESTET

 

Autorul acestei brosuri, caruia Ardealul legionar de mâine îi va datora mult, crede folositor sa-mi ceara câteva rânduri pentru a le pune in crestetul acestor pagjni ale sale. Pagini menite sa întărească descalecatul legionar in Ardeal.

Dar armata aceasta de fier care vine astazi, dinspre rasărit, din tara Moldovei, voind parcă să întoarcă tarii apusene binefacerile şi altoiul descalecatului prin care s'a înăltat ea in vremurile ei de pruncie, - această oaste legionara e atât de bine  zugroăvită ci mărturisită in aceste pagini de spovedanie ale Comandantului Legionar Ion Banea, încât eu gasesc de ajuns să vorbesc  despre un singur lucru mai mărunt, întrucât e mai personal.

Valul de viata legionară cuprinde tot mai mult Ardealul. Tot mai mult, Românimea apuseana se orândueste sub comanda Căpitanutui. Marile înnoiri ale popoarelor au fost totdeauna înfăptuite prin căpitănia conducatoare a unui om providential. Nu e locul să stăruim aci in a arãta pentru ce fără mâna de cârmã a unui asemenea mare conducător, eforturile şi misiunile diverselor generatii menite sa răsbată prin vremuri grele, n'au putut niciodata sa fie împlinite, să se înalte pe culmea victoriei.

Cel care vã vorbeşte aci are o mare mândrie, şi multumire: înca de acum 12 ani a marturisit si a arătat cu hotarîre, in dispretul si neîncrederea multora, pe omul sortit sa ne fie Căpitan, pe omul fara de care generatia noastră e incapabilă de a-şi împlini misiunea: Corneliu Codreanu. Atunci, in 1923-'24, n'am fost crezut, am rupt multe prieţenii pentru crezul meu -si m'am înstrainat in buna măsură de Cluj si de Ardeal. Dar eram încredintat că am văzut bine, si ca viitorul îmi va da dreptate.

Azi prezentul îmi dă dreptate. Nu fac din aceasta un temei de orgoliu personal. Dar ma bucură trezirea Ardealulai la marea şi traditionala lui datorie de ostas al marilor bãtălii nationale. Absenta Ardealulai dela luptele si victoria legionara ar fi fost o întunecare a virtutilor românesti, ale acestui colt de tarã.

De aceea eu fericesc acel conflict, acea despartire din vremurile studenteşti, caci bucuria regăsirii de actum ne este cu atat mai mare cu cat azi nu purtãm sarcina nici unui compromis, a nici unei greşeli.

Ba aducem chiar, pentru bunul nume al Ardealului un manunchi intreg de încercati legionari ardeleni, slujitori ai Căpitanului din primele ceasuri de viata legionară. Mai aducem chiar şi acea onoare unică de a sti că tot un ardelean e cel mai vechi legionar, acela in mâinile căruia însusi Căpitanul a depus legãmântul său fată de Legiune.

Toate acesie amintiri le reîmprospătăm aci făra nici un gand de satisfactie vanitoasa. De asemenea fară nici un fel de spirit regionalist, de orgoliu local. Ci le reamintim ca o dovada a sănătaţii trunchiului românesc din oricare parte a tarii, le reamintim ca un temei de bune nadejdi in vitalitatea neamului nostru care nu-si greseste atat de usor calea.

Apropiata biruinta legionară va fi începutul marei ascensiuni si straluciri a poporului românesc in lume. Pentru cucerirea acestei biruinti să ne ridicam cu totii gata de moarte, in duhul lui Horia, al lui Iancu si al Cãpitanului.

18 Sept. 1935.

!ON I. MOTA

 

Rânduri pentru generatia noastră

 

Cetitorii se vor întreba cu drept cuvânt: care este generatia noastră. Iată răspunsul: generatia noastrã este aceia care in frageda ei copilărie, n'a cunoscut bucuria, n'a ştiut ce-i jocul, n'a trăit tihnită in casa părinteasca, n'a gustat liniştea. In schimb a simtit curând de tot calvarul răsboiului, lipsurile şi boalele. Muzica armelor i-a desfătat urechea, iar părintii i-a cunoscut mai bine doar in concedii sau deloc.

Cu un cuvânt prin generatia noastră înteleg pe copiii răsboiului. Pe aceia cari au continuat spiritul eroic şi plin de jertfă al tranşeelor. Oamenii secolului al XX-lea.

Este generatia care a trebuit să lupte cu realitatea crudă şi să se matureze la o vârstă, când alte serii de tineri citeau la gura sobei basme cu smei şi Impăratul Verde.

Este generatia căre in tara noastră, întregită, prin oasele şi sângele parintilor ei, a trebuit să sufere şi să îndure cel mai grozav martiraj pe care l-a suferit vreo generatie de români in propria lor tară, dela conducători, pentru credintele şi atitudinea sa. Căci pe deasupra oricăror alte însuşiri ce o caracterizează, generatia noastră a născut o credintã nouă.

Rândurile mele către ea se îndreaptă, şi cuvântul meu asi vrea să li-l împlânt în inimă si in creier, ca pe o sabie ascuţită să-l fixez acolo. Să spintec, să văd, şi să desluşesc, daca generatia aceasta îşi cunoaşte exact, situatia ei in viata neamului; dacă simte ea toată răspunderea momentului, dacă îşi are bine fixat rostul ei şi dacă îndatorirea faţă de patrie şi neam îi este bine precizată. Toate acestea pentru a ne da seama despre ceiace trebue desăvârşit. Să încercăm o examinare.

 

Situatia.

 

In plin proces de divort sufletesc fată de înaintaşii noştri imediati, care nu au putut şi poate nici nu au vrut sa pătrundă frământările noastre, o adevărată prăpastie ş'a deschis între noi. Unii caută să nege această realitate, altii, să o explice si să o prezinte mai putin amenintătoare. Noi, nu numai că nu o negăm şi nu încercăm să o ascundem, ci mărturisim că luptăm să o adâncim. Fată de ambuscatii unei generatii, care a hrănit un ideal sfânt in sufletul ei - Unirea - şi s'a jertfit pentru realizarea ei, (şi fată de unii supravietuitori cinstiti şi curati ai acestei generatii, al căror suflet insă, s'a topit tot in focul credintei lor, devenit acum fără rezonantă la nouile aspiratiuni) numai aceasta poate fi situatia.

Generatia noastră nu se vrea izolată in lantul de existentă al neamului, dar ea nu vrea sa continue pe cei de azi. Noi legăm firul nostru de luptă şi de manifestare românească, cu acela care s'a rupt odată cu viata celor ce s'au jertfit pentru România Mare. Oameni vechi supravietuitori ai celor şaptesprezece ani cari s'au înmormântat de atunci, - cu extraordinar de putine exceptii - rămân, pe dinafara liniei de viată nationala. Prăpastia nu desparte deci cum s'ar părea două generatii, ci pe luptătorii unei credinte fată de speculatorii unui ideal, ajunşi prin capriciile sortii conducători.

 

Momentul.

 

Niciodată nu s'a auzit mai bine ca astăzi, cum pârâie încheeturile organizatiei noastre de Stat. Avem impresia că totul se destramă, se prăbuşeşte. Decadenta morală şi lipsa oricărui simţ al onoarei şi demnitătii nationale a atins cea mai joasă treaptă. Peste suflete s'a întins leşia indiferentului. Pretutindeni resemnare laşe. Şi ceiace este in adevăr dureros, este faptul că nu auzi din locurile de comandă protestul legitim şi plin de îngrijorare, fată de această situatie, isbucnind ca din adâncimile de rezervă, sănătoasă ale fiintei neamului.

Acesta fiind aspectul vietii de Stat românesc, generatia noastră -se frământă, şi datoria ei este mare. Noi simtim cât e de mare, dar in acelaşi timp şi cât de sublima. "Să ne ridiciccm puternici in fata dezastrului şi a furturei". Cu sufletul nostru, cu credinta noastra, cu pieptul şi bratele noastre, sa luăm de coarne taurul acesta al neputinţei şi să-l infrângem". Să dăm satisfactie cerintelor colective româneşti, care reclamă prin toti porii lor: dreptate si pedeapsa. si pedeapsa. Dreptate pentru tot poporul şi pedeapsa legală pentru ce-i ce i-au fost călăi. Apoi primenirea casei. Ferestre larg deschise şi aer curat: viata noua, - suflet nou!

Aceasta este marea îndatorire a generatiei noastre. Aleşii acestei generatii au bine precizate gândurile lor şi ştiu ce trebue sa facă. Lucrează făcuti pentru timpul care nu va întârzia să fie al lor. Cunosc deasemenea şi geniul sub conducerea căruia va birui steagul cel nou. Numele lui se spune, se cuvântă şi se cântă. Putinii rătăciti ai acestei generatii, sifiliticii sufleteşti şi ambitioşii dornici de bisericute, vor disparea la o singură scuturare energică, de pe corpul sănătos al generatiei tinere de azi, ca nişte paraziti.

 

*

 

Generatia noastrã este sortitã sã lupte, sã transforme, sã aducã o viatã nouã. Ei nu-i este îngãduit nici confortul, nici veselia dulceagã, ci frãmântarea si lupta. Mai ales lupta, cãci asa-i porunceste vremea de acum.

Pentru ce?

Pentru cã ne gasim la o mare cotiturã a vietii neamului. Ne gãsim la un moment istoric, când formele de existentã prin care ne duceam traiul au devenit searbede, s'au uzat si nu mai îmbracã potrivit si dupa cerintã, trupul romanesc. In haina cea veche cu fondul ei de viatã simte neamul cum se sufoca si se otrãveste. Asa nu mai poate dãinui caci se gãseste în primejdie de moarte.

Neamul nostru îsi reclama azi o alta viata, calauzita de un duh nou, cu alt tipar sufletesc. Onoarea de a trage aceasta brazda in istoria romaneasca ne revine noua, generatiei tinere. Nazuintele noastre trebuie sa ne duca la castigarea formulei sufletesti prin care neamul romanesc sa traiasca in conditiuni optime de dezvoltare pentru cel putin o suta de ani. In lupta aceasta conditia esentiala pentru ca sa învingem este aceea de a fi cat mai singuri, mai intre noi, cu sufletul si gandurile noastre, asa cum sunt ele. Sa ne pazim de a incerca sa ne acomodam gandirea, actiunea si judecata, dupa modelul celor mai batrani. Atat pentru conditia biruintei cât si pentru a nu ne irosi munca în zadar. Sufletul tinerimii de azi sa se caleasca numai in focul mistuitor al credintei ei. Alte idei au calauzit pe înaintasi si altul e idealul nostru. Nu este o egoista dorinta de a veni cu ceva nou. Este ceva mult mai profund. Cu generatia batrana de acum, se sfarseste o era; cu noi incepe alta. Noi suntem incepatorii! Ne gasim in capul coloanei viitorului. Aceasta situatie este plina de piedici si greutati. In fruntea tuturor acestora sta infricosatoare raspunderea in fata istoriei. Caci drumul pe care il croieste o generatie puternica la un moment dat, pe care-l vor batatori cele urmatoare, poate sa duca neamul fie spre marire, glorie si dezvoltare, fie in abisul nimicirii. Din acest punct de vedere generatia noastra poate avea vreo umbra de indoiala? Sufletul ei poate fi nelinistit?

Raspundem hotarît: nu!

Drumul pe care a inceput sa-l croiasca pentru istoria de maine, este singurul pe care se poate merge cu capul ridicat si plin de mandrie. El se desprinde din strafunzimile de viata si realitatile romanesti. L-a desprins un flacau mandru, pornit de la pamantul si padurea romaneasca. I l-au cântat cantat codrii care ni se instraineaza, pamantul vlaguit si multimea poporului indurerat. Tineretul de azi al neamului l-a priceput si-l urmeaza cu încredere, pe drumul lui, pe calea izbavirii. Noi suntem pe linia romaneasca. Pe aceasta trebuie sa ramanem, sa luptam si sa invingem.

 

*

 

Dar pentru a putea invinge starea actuala, reprezentand o anumita mentalitate, un fel de a vietui, de a judeca, cu un cuvant o traditie intreaga, trebuie mai intai sa ne invingem pe noi. Invingerea aceasta consta in a ne ridica deasupra lumii actuale si a crea o lume noua, cu alte idei calauzitoare, peste care sa ridicam edificiul gandurilor, actiunilor si credintelor noastre.

Cea mai mare nazuinta, care cuprinde esenta revolutiei spirituale de maine, este daruirea unui nou suflet poporului romanesc.

Fara acest suflet nou, nu este posibila nici o înnoire, nici o îndreptare.

Indreptarea nu poate veni decat de la suflet. Si un suflet nou nu se poate sadi decat într'o generatie tanara, care se prezinta curata in pragul vietii si in fata istoriei neamului sãu.

Generatia noastră si-a găsit şi a recunoscut pe maestrul creator al noului suflet românesc. Al noului stat românesc. „Statul bazat pe ideologia veche a revolutiei franceze se ruineaza. In lume se pune problema unui stat nou. Statul nou însă nu se poate baza numai pe conceptii teoretice de drept constitutional. Statul-nou presupune in primul rand şi ca ceva indispensabil un tip de om nou. Omul nou, sau natiunea înoită, presupune o mare înoire sufleteaseă, o mare revolutie sufleteasca a poporului întreg, adică o împotrivire directiei spirituale de astăzi, şi o ofensiva categorica in contra acestei direcţii". Impotriva ideilor de libertate, fraternitate şi egalitate purtate pe drapelul înaintaşilor, generatiea noastră a scris pe steagul ei de luptă: credinţă, muncă, ordine, disciplina si ierarhie. Acestea sunt comandamentele vietii celei noui, pe care tineretul a început si o creieze şi să o trăiască.

 

Credinta şi munca.

 

In locul necredintei şi ateismului masonic, care tinde sa înstăpânească domnia iudaismului, negând pe Dumnezeu şi religia Lui, ridicând la locul de slavă, Natura şi drept manifestare a credintei Dumnezeeşti, oribila ţopăială din hrubele masonice, generaţia legionară vine cu credinţa in Dumnezeu, ca cea dintâiu şi cea mai puternică idee de bază. Alăturea de latura aceasta a credintei, ideea in sine, este complectata cu credinţa in viitorul măreţ pe care trebuie să-l trăiască neamul nostru, credinţa in patria strămoşească si credinţă in puterile noastre. Tot ceeace s'a clădit durabil, numai in puterea credintei s'a făcut. Nimic nu dăinueşte fără cimentul credintei, iar celui ce crede toate îi sunt cu putinţă. Generatia noastră trebuie să se fereasca de prea mult criticism si sa-si umple sufletul de credintã, căci aceasta o va mântui.

Vremurile noastre sunt vremuri de răscruce, viaţa colectivă nu se manifestă normal, continuu si tenace, ci este sguduită şi plină de frământări in căutarea echilibrului, in găsirea făgaşului potrivit tendintelor si plenitudinelor pe care timpul de azi le pretinde acestei vieţi. Acest dezechilibru, pe care-l simtim si-l trăim cu totii, îşi are originea in îndepărtarea omului dela misiunea lui. A omului şi a generaiiilor. Când un neam ajunge prin generaţia care îi detine, in acel moment istoric, destinul lui, - traditia trecului şi aspiraţiile de viitor, - să nu mai fie străbătut de fiorul unei mari credinţe înviorătoare, care să si le lase plecetea ei distinctă in istorie si a abdicat dela înţelegerea organică a muncii şi a creatiuniior prin muncă, el nu poate trãi decât in frământare, haos şi dezechilibru. Acesta este aspectul pe care îl preziintă viaţa românească dela răsboiu încoace. Tot felul de crize au zguduit organismul nostru social, mergând din dezastru in dezastru, începând cu pustiitoarea criză sufletească, generatoare a tuturor celorlalte prăbuşiri cunoscute şi trăite. In acest imens haos, de multă vreme s'a aprins o candelă cu lumină nouă. La început mică şi firavă, dar apoi tot mai cuprinzătoare, mai strălucitoare. Este lumina credintei generatiei tinere. In răscrucea vremurilor, această credinţă începe a fi deschizătoare de drum nou. Si in căldura ei liniştitoare, înclepe sa se prognozeze o viată nou a cărei prima manifestare puternică, este respectul muncii şi cultul ei. Intelegând că omul rodeşte prin muncă şi se inobilează prin această vrednicire, generaţia tânără a început să ridice munca pe soclul ei de odinioară, de unde a fost răsturnată de lene, trândăvie şi lux. Oamenii trec repede si generaţiile la fel, in urma lor rămân însă înfăptuirile. Acestea stau mărturie in faţa urmaşilor, încadrate in patrimoniul national servind in acelaş timp ca exemple si îndemnuri. Creatiunile muncii, generatiei noastre, stau ca nişte sentinele pe întreg cuprinsul ţării. Fiecare din aceste înfăptuiri, constitue un simbol. Simbolurile vietei celei noui, pe care această generaţie constructivã o dăltueşte in piatra timpului.

Apelul pe care istoria, speriată in fata haosului in care se înfatişează lumea românească, l-a adresat copiilor celor adormiti in mormântul ei, n'a rămas glas in pustiu.

L-a înteles generaţia tânără. Generatia creatoare şi constructieă. Creatoare de viată nouă şi dornică de a clădi o Tară din temelie. Peste ruinele de astăzi şi la încrucişările drumurilor, ea s'a ridicat mândrã, cu acest cult a muncii. Pentrucă legionarii chemărilor româneşti ştiu prea bine că "România cea nouã nu poate ieşi decât din eroismul muncii".

 

Ordinea.

 

Dezordinei materiale şi sufleteşti să-i opunem ordinea desãvârsită.

Ordinea in gând, in fapte, in administratie, in viată. Fără această operă ordonată, tara noastră se destramă ca o testătură proastă. Munca aceasta mare azi când călim sufletele şi ne întindem in largul tării, apropiind ora victoriei, mare, mâine când va trebui să clădim şi să refacem tara aceasta a lenei, a politicei şi a ignorantei, este călăuzită de principiul fără care ar da greş: ordinea".

 

Disciplina şi ierarhia.

 

Libertătilor democratice, prost întelese, absurde şi impotriva firei, generatia noastră le opune două principii sănătoase: disciplina si ierarhia.

Nu există una fără cealaltă. Fără disciplină nu poate exista societate bine orgauizată şi prosperă. Ambitiunile si pulsatiile de natură egoistă, ale individului trebue să se pice in fata marelui interes colectiv. Disciplina generatiei noastre, nu este cazonă, prusacă şi aspră, ci educativă şi voluntară. Este o disciplină trãitã. Ea izvoreşte din sufletul fiegăruia dintre noi, ca o înaltă întelegere a vremurilor, a misiunii ce o avem si a valorii principiului in sine. Această valoare trebuie să fie întru atât de înfiptă in sufletele noastre, încât ea să constitue axa si esenta sufletului generatiei de azi.

Disciplina cere ierarhie, adică comandă şi şef. Aceasta presupune răspundere.

Iată normele vietii celei noui prin care generatia noastră luptă să înfăptuească România de mâine.

 

*

 

Aspectul sufletesc al acestei Românii trebue să fie altul. Mai presus de toate trebue să fie închegat. Dela unire si până acum nu cred, să se fi vorbit mai mult despre vre-o necesitate imperioasa, pe care ar reclama-o însăşi conditiile de existentă ale neamului şi buna lui desvoltare, de cât despre unificarea sufleteascã.

Un neam numai atunci e puternic când toti fiii lui poarta in sufletul lor, aceeasi credinta, acelaş dor si nazuinti, când într'un cuvânt, sufletul national se prezinta unitar.

Ce s'a făcut in această privintă la noi, din partea lumii vechi democratice? Nimic!

Ardelean, regătean, basaraben, etc., sunt nu numai expresiuni curente, reprezentând mentalităti deosebite, ci chiar duşmănii.

Conducătorii ocupati prea mult cu vremelnicile avantaji personale ale conducerii, s'au certat mereu între ei, neglijând interesele nationale, desbinând chiar şi ceeace altădată şi in alte împrejurări, era unit. Nici satana nu-i putea impinge mai diavoleşte, in a distruge şi bruma de dorintă ce se mai găsea in sufetele româneşti. Au mers si mai departe, facand crime de neiertat, cand au admis cu ştiintă şi prin tradare, ca in sânul neamului nostru sa se aciueze toti parazitii din lume, sdrobindu-i unitatea.

Dintre framântările acestei prăbuşiri şi dezagregări nationale, se ridică însă de o vreme încoace, o frătie pe care nu a cunoscut-o încă pământul românesc.

Este hora frătiei legionare; este credinta cea nouă care încălzeşte generatia tânără, aşteptând binecuvântarea cerului. Vechile granite, naturale sau artificiale, de formă, sau de fond sufletesc, au început să dispară in fata acestor noui propăvăduitori. Unirea sufletească totală, a neamului românesc, dela tineret va veni.

Supremul ideal şi suprema realitate pentru noi este: Patria.

Iar casa lor care ne ad^,ăposteşte cu aceeaşi căldură pe toti este: Legiunea.

Isvorul tuturor înnoirilor, din a căror contopire, se naşte larg fluviul acestei vieti este: Căpitanul.

 

Patria.

 

Pentru tineretul românesc de astăzi Patria este totul.. Ea este mama noastră. Lâ sânul ei si in cuprinsul ei, toti ne simtim bine şi trăim bine. Durerile şi bucuriile Patriei sunt durerile şi bucuriile noastre ale fiecăruia. Chinurile şi amarăciunile care-i copleşesc fiinta ei, trăesc adânc in sufletele noastre. Generatia luptătoare care se ridică acum, nu cunoaşte nici un fel de trăire personală. Ea trăieşte numai prin simtirea patriei şi pentru ea.

Patria pentru noi- nu este o fictiune, ci o adâncă realitate. Ea trăieşte însumând in viata ei, vietile noastre individuale de eri, de azi şi de mâine. Prin aceasta stă mai presus de noi şi interesele ei sunt veşnice. In contrast cu mentalitatea care a pus pe individ in centrul tuturor, preocuparilor, noi subordonăm fiinta noastră cu toate dorintele şi tendintele ei, fiintei reale a Patriei Rornâne, care îşi croeşte năzuintele ei, de ordin etern, din cerintele pământului strămoşesc şi poruncile neamului nostru.

Patria noastră se găseşte azi in primejdie. Tot felul de vânturi rele o suflă din toate părtile. Fiinta ei se macină. La distrugerea aceasta contribuie multimea conducătorilor lipsiti de suflet românesc şi nenumăratii noştri adversari din lăuntru şi din afară. In fata acestui dezastru generatia noastră prin cel mai autorizat glas al ei strigă ,,in clipa când duşmanii ne copleşesc şi politicienii ne vând, Români strigati cu înfrigurare, ca pe potecile muntilor in ceasurile de furtună: Patria! Patria! Patria!"

 

Lupta pentru înăltarea Patriei.

 

„Situatia lamentabilă şi degradantă a tării de după războiu, trebuie să înceteze, prin desfiintarea definitivă a mentalitătii politicianismului corupt şi incapabil. Această mentalitate bazată pe satisfacerea intereselor personate, a dus la exploatarea poporului român şi la politica de veşnică capitulare a intereselor noastre nationale in fata străinilor. Duhul nou trebue să se înstăpânească pretutindeni: El cere politică de mândrie şi demnitate românească; el cere voluntara şi nobila renuntare a fiecăruia in fata intereselor Patriei care sângerează".

Pentru înăltarea acestei patrii şi înstăpânirea duhului nou, chemăm la luptă pe toti cei cu suflet cinstit. Bărbati şi femei. Toti suntem datori să luptăm -pentru fericirea Patriei. In paginile, trecute am arătat cum se pregăteşte generatia tînără in vederea aceasta.

 

a) Datoria femeiei in lupta cea nouă.

 

In lupta aceasta mai bine şi pentru reînoirea sufletului românesc, un puternic, frumos şi mare rol, îl are femeia.

Ea dă pecetea epocei.

Epoca in care femeia, îşi uită menirea ei şi stă toată ziua in fata oglinzii pentru caraghioase împopotânări, sau îşi petrece timpul in dancinguri cu exibitii pline de ademeniri, este o epocă neagră, fără viată, lipsită de spiritualittate şi ticăloasă. Pe de altă parte ne este cunoscut că toate perioadele eroice au avut ca bază de pornire, suflete mari de femei. Fortele misterioase ale cerului cari intervin şi diriguesc viata noastră pământească, nu-si găsesc o punte de trecere mai plăcută decât sufletul sensibil, delicat şi vibrant al femeii.

Femeia este creatoarea de viată. Ea transrrute celor urnzatori, prin sânul ei, prin fiinta ei întreaga, toate dorurile, gândurile şi ndzuintele care i-au sbuciumat sufletul.

Un popor ale cărui femei pricep apelul Patrici şi răspund chemării ei, nu poate avea decât copii viteji, gata oricând să-i înalte faima şi să-i ridice demnitatea. Aceasta este mama. Astăzi ne găsim într'o perioadă de prefacere, de luptă. Din această bătălie de onoare femeia timpurilor noastre nu poate lipsi. Vrem pe femeia vârstei noastre, luptătoare. O vrem camaradă. O cere timpul.

Nu manechina fardata, nu sbătându-se steril pentru drepturi, nu in costumul Evei, lăcuind ceasuri întregi unghiile chilometrice şi nu mâncând lămâie pentru siluetă, şi nu piatră de moară pe sufletul luptătorilor, ci ea însăşi războinică, înfruntând piedici de tot felul, propovăduind credinta cea nouă, suferind pentru idealul zilelor de azi, contribuind la strălucirea lui.

 

b) Patria română şi minoritătile.

 

O chestiune mare s'ar putea ridica din partea cetătenilor minoritari in fata acestei Patrii Române, pe care noi o dorim şi pentru care luptăm. Ea va fi şi a lor şi deci care le va fi situatia?

Noua conceptie natională românească, nu exclude ci din potrivă priveşte bine colaborarea in spiritul ei, a minoritarilor creştini, pentru clădirea României de mâine. Vor suferi in rând cu generatia noastră si se vor bucura de onoarea biruintei şi a victoriei, iarăşi in rând cu noi.

„Să nu vadă nimeni in noi nişte asupritori ai altor neamuri, sau niste mâncători de jidani din ură religioasă. Criteriul in virtutea căruia un stat poate lua măsuri restrictive in contra unei minorităti, nu poate fi nici aversiunea de rasă, nici ura religioasă. Principiul călăuzitor trebue sa fie: pericolul pe care o minoritate îl poate prezenta pentru viata şi libera desvoltare a natiunii dominante".

Pentru noi sunt două categorii de minoritari: jidanii şi creştinii. Cei dintâiu prezintă un mare pericol pentru existenta, şi cultura neamului românesc.

1. prin

a) "marele număr;

b) "prin massarea compactă in oraşe unde ocupă numai pătura mijlocie, comertul şi industria, având o tendintă fermă de a pune stăpânire pe functiunile de conducere ale Statului român;

c) "prin imposibilitatea asimilării;

d) "prin exploatarea nemiloasă a populatiei românestii băstinaşe, nimicită pretutindeni pe unde nenorocul a condamnat-o să vină in atingere cu populatia jidovească.

e) "prin spiritul de coruptie care infectează viata morală a tării.

f) "prin tendinta crescândă de imigrare şi cucerire, (C. Z. C.).

g) Prin încercarea de a vorbi, a scrie şi a incerca să creieze operă de cultură si artă românească, in numele poporului român, dar in spirit iudaic, ceiace este nu numai monstruos, dar si impotriva naturii.

Impotriva acestei primejdii nationale sunt necesare imperioase măsuri de salvare. Generatia noastră, va şti la timpal ei sa găsească aceste măsuri. In privinta minoritărilor creştine, generatia tânără înseamnă principiile mari de conduită.

I. "Simpatia naturală către natiunea de baştină nu poate fi socotită nici ca o lipsa de loialitate, si nici ca un periool pentru Statul român.

II. "Minoritătile conlocuitoare in România, urmează să se bucure de toate drepturile, in măsura loialitătii de care vor da dovada fata de Statul român". ,Cel sau cei ce se vor opune sau vor unelti aici in casă la noi, in contra viitorului românesc, vor fi striviti. Dealtfel ca şi românii care se vor opune sau vor unelti".

 

Legiunea.

 

Legiunea este o mare familie spirituala a neamului Românesc. Spiritualitatea cea noua îşi găseşte haina ei materială in Legiune. Trei mari principii stau la baza ei. Principiul crestin, national si monarhic. Dumnezeu, Patria şi Regele.

"Ea afirmă dreptul întâietâtii şi suprematiei elementului românesc in tara şi pe pământul nostru: si principiul că poporul român este singur chemat sa-si conducă Destinul şi Patria, fiind singur năspunzător in fata istoriei. Ea va lupta pentru păstrarea neştirbită a situatiei câştigate de România in marele razboiu".

Este o organizatie de educatie şi luptă. In toate actiunile ei se vrea cuceritoare. Educatia ei porneşte suflet, caci sufletul românesc trebue schimbat. Cu acest suflet nou să pornească la cucerire. La câştigarea putin a României celei noui. Incet, pentru a dura temeinic. Soldatii Legiunei pentru realizarea acestui ideal s'au frământat mult. Toti anii cari s'au scurs dela înfăptuirea unitătii nationale şi până acum, au reprezentat o luptă continua a acestui tineret, neînteles şi hulit. Luptă înfrumusetată de mari momente eroice şi jertfe sublime, cari au mers până la dăruirea vietii. Văpaia credintei a încălzit sufletele tinereşti, atunci când trupurile erau pironite in lanturile celei mai neîntelese prigoane, sau in momentele când se găsea in besna intunericului, unde era trimisă de tnădătorii şi mişelnicii condcători. Călăuziti mereu de credintă ei au mers înainte, înfruntând toate obstacolele şi toate silniciile cu fruntea sus ori care ar fi fost împrejurarea, strigând voioşi: Trăiască Legiunea.

 

Căpitanul.

 

Drumul pe care l'au straăbătut falangele de tineri, in cântecele aducătoare de nădejdi şi biruintă, nu ar fi fost atât de drept şi de conform cu cele mai sfinte nazuinte româneşti, dacă nu ar fi apărut din sânul acestui generatii - ca o stâncă in mijlocul valurilor - omul, chemat sa stea in fruntea ei ca un deschizător de drumuri, Căpitanul.

Din sufletul cald şi mare al acestui conducător au ieşit ca nişte porunci, principiile şi normele vietii celei noui. Lucrând pe planul istoriei viitoare şi dela o înăltime neînteles pentru majoritatea bătrână, trăitoare pentru burtã, petrecere şi... democratie. Dar l'a înteles generatia tânără.

Asemenea unui uriaş constructor el a cimentat credintã în sufletele tinere, entuziasmându-le, îmbărbătându-le şi animându-le, impunându-se prin însuşirile sale deosebite. S'a făcut impus pentru ca îl impuneau persoana şi faptele sale legendare. Nimeni n'a fost mai hulit ca el. Nimeni n'a fost mai prigonit. Toată viata lui a fost o continuă lupta şi un lant nesfârşit de primejdii. Istoria politică a României nu cunoaşte in tot trecutul ei încă un caz asemănător. Calomniile cele mai ordinare, provocările şi toată gama de josnicie a trădătorilor şi lichelelor nationale, au căutat să-l nimicească, fără să-l poată atinge sau umbri pe acest uriaş al generatiei noastre, ea însăşi foarte mare, in seria generaţiilor româneşti. In acest om ne regãsim noi toti. Toată generatia tânara de Astăzi. Şi in el vedem pe cel ce va prohodi nesuferita situatie de acum, spre marea fericire a unui neam scapat dela sufocare şi o moarte sigură. Noi credem in el, şi suntem siguri ca nu va înşela sperantele celor multi şi obiditi, fără pâine, şi fără dreptate. Tot mai mult se profilează duhul nou, care îşi găseşte izvorul in sufletal lui curat, pe orizontul zilei de mâine. Zi, care va fi, in primal rând a lui; a noastră; a României de mâine, al cărui căpitan este el: Corneliu Codreanu.

Căpitanul !

Este o piatrã de hotar; o granitã. Sabie întinsã între douã lumi. Una veche, pe care o înfruntã cu bãrbãtie distrugând-o; alta nouã, pe care o creeazã, îi dã viatã, o cheamã la luminã.

Căpitanul !

Gând. Hotărîre. Actiune. Vitejie. Viată.

Pe el îl iubim. Pe el îl ascultăm. Lui îi stăm la ordine. El este nădejde.a noastră de azi şi a României de mâine.

Prin el suntem tari. Prin el suntem temuti. Prin el vom birui.

Generatia noastra adunându-si toata credinta ei strigã:

Trãiascã Cãpitanul!

Dr. ION BANEA

 

Notã. Cuprinsul acestei brosuri a fost publicat sub forma de articole in ziarele "Glasul Stramosesc" Cluj, "Strajerul", Oradea, "Romania Crestina", Chisinau, "Revista Mea", Cluj - supuse regimului cenzurei - si-au fost reunite în brosurã.