JOC SECUND
(Ed. Cultura Natională, Bucuresti,
1930)
Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste
În grupurile apei un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce'n zbor invers le pierzi,
Si cântec istoveste: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
Lemn
sfânt
În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.
Pe acest lemn ce-as vrea să curăt, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful - rouă, rănile - tămâie?
- Sfânt alterat, neutru, nepereche.
Steaua imnului
"Asemenea seri se întorc,
zice-se, de demult."
M.I. Caragiale (Craii de Curtea-Veche, pag. 36)
Râu încuiat în cerul omogen,
Arhaic Unt, din lăudată seară,
Scurs florilor, slujind în Betleem,
Când gărzile surpate înviară.
Să port, - sub raze deget sters înting, -
Un linistit, un rar si tânăr mugur
Prin ger mutat, prin tufele de zinc,
La stâncile culcate: să le bucur.
Suflet
petrecut
Scăzută zării blândă e Tara minerală.
- Inel si munte, iarbă de abur înzeuat.
A ofilirii, numai această foarte pală
Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat.
Mintiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică,
- Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap;
Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică,
Rotundul, scund în palmă, duh simplu-în chip de nap.
Izbăvită
ardere
Curcanii au mutat pe soare sirul
De gâturi cu, nestinsi, cartofii rosii.
La cerul lăcrămat si sfânt ca mirul
Rotunzi se fac si joacă pântecosii!
Suvita stelei noi întinge'n ape,
Un stăpânit pământ ascultă ani,
Pământul s'a lipit de steaua-aproape.
Nuntesc, la curtea galbenă, curcani.
Edict
Această pontifică lună
Cuvântul adormitilor e,
Din roua caratelor sună
Geros, amintit: ce-ru-le.
O sobă, cealaltă mumie.
Domneste pe calul de sah,
La Moscova verde de-o mie
De turle, ars idol opac.
Dogoarea, podoaba: răsfete
Un secol cefal si apter.
- Stiu drumul Slăbitelor Fete,
Stiu plânsul apos din eter.
Margini
de seară
Pendulul apei calme, generale,
Sub sticlă sta, în Tările-de-Jos.
Luceferii marini, amari în vale;
Sălciu muia si racul fosforos.
Un gând adus, de raze si curbură
(Fii aurul irecuzabil greu!)
Extremele cămărilor de bură
Mirat le începea, în Dumnezeu.
Legendă
Străluminati ca niste unghii,
Sub scuturi, îngeri au lăsat
Cherubul văii să-l înjunghii,
- Săditi în aer ridicat.
Si limfa pajistelor pale
Se pleacă soarelui ferit
Al certei sere animale:
Îngână sângelui ivit.
Scris, râul trece - în mai - albastru
Si varurile zilei scad,
E rana Taurului astru.
Vădita Tară, Galaad.
Grup
E temnita în ars, nedemn pământ.
De ziuă, fânul razelor însală;
Dar capetele noastre, dacă sunt,
Ovaluri stau, de var, ca o gresală.
Atâtea clăile de fire stângi!
Găsi-vor gest închis, să le rezume,
Să nege, dreaptă, linia ce frângi:
Ochi în virgin triunghi tăiat spre lume?
Înecatul
Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiati-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,
Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n serpi lemnosi,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, suierătoare, prin dintii veninosi.
Timbru
Cimpoiul vested luncii, sau fluierul în drum
Durerea divizată o sună'ncet, mai tare...
Dar piatra'n rugăciune, a humei despuiare
Si unda logodită sub cer, vor spune - cum?
Ar trebui un cântec încăpător, precum
Fosnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;
Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare
Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum.
Orbite
Colo, dimineata mea,
Viu altar îsi miruia:
Ca Islande caste, norii
În, dorită, harta orii,
Ageri, serpii ce purtai,
Serpii rosii, scursi din rai,
Si, cules, albastrul bentii
De pe jerbele Juventii.
---------- *
Lăncile de iarbă mici
Le păzea căteaua Bitsh,
Inimi mari dormeau pe Tară,
Munti, cu sângele afară...
Cunoscut acelor zori
În fântâni,
--------- în serpi,
------------------ în nori.
Mod
Te smulgi cu zugrăvitii, scris în zid,
La gama turlelor acelor locuri,
Întreci orasul pietrei, limpezit
De roua harului arzând pe blocuri,
O, ceasuri verticale, frunti târzii!
Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două;
Iar sufletul impur, în calorii,
Si ochiul, unghi si lumea aceasta-nouă.
- Înaltă'n vânt te frângi, să mă astern
O, iarba mea din toate mai frumoasă.
Noroasă pata aceasta de infern!
Dar ceasul - sus; trec valea răcoroasă.
Desen
pentru cort
O, veacul legiuise militar
În litere ca turnul tuguiate!
Urzite căi, neverosimil var,
Prin dimineata ierbii înmuiate.
Spălări împărtăsite! Înnoiti
Arginturile mari botezătoare
Si inima călărilor - spuziti
De dreaptă ziua aceasta suitoare.
- Ei vor sălta, la drum cu Novalis,
Prin svabii verzi, tipate în castele,
Să prade tremuratul plai de vis,
Prielnic potrivirilor de stele!
Statură
Să nu prelingă, să nu pice
Viu spiritul, robit în ea,
La azimi albe să-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.
Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă,
Usor sunau în răsărit;
Si nori ce nu stiau s-ajungă
Si muntii, câti va fi'întâlnit,
Suiau cu iezerii, să cate
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tăiat cu săbii reci.
Poartă
Suflete'n pătratul zilei se conjugă.
Pasii lor sunt muzici, imnurile - rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua'n tremurare.
Pe slujite vinuri frimitură-i astru.
Muntii'n Spirit, lucruri într'un Pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimesi
Fulgeră Sodomei fructul de măces.
Încreat
Cu Treptele supui văditei gale
Sfânt jocul în sperantă, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt văile respinse, ce nu sunt.
Ti-e inima la vârste viitoare
Ca sarpele pe muzici înnodat,
Rotit de două ori la mărul-soare,
În minutare-aprins - si încrestat.
Aura
Mire, văzut ca femeiea,
Cu părul săpat în volute,
De Mercur cumpănit, nu de Geea,
Căi lungi înapoi revolute;
La conul acesta de seară,
Când sufletul meu a căzut
Si cald, aplecatul tău scut
Îl supse, ca pata de ceară,
Crescut, între mâini ca de apă,
Ce lucru al tainei cercai?
Sub verdele lumilor plai
Arai o lumină mioapă.
Dioptrie
Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele rosesc,
Dar soarele pe muchii curs, - de doliu.
Aproape. Ochii împietresc cruci?
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăcinis,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
Odaie, îndoire'n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătuse -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuse.
Secol
Răsărit al crestelor de păsări,
Steme nicăiri în fâlfâit,
Bântuie, când soarelui voit
Arcuite pajurile cătări.
Seceri dintre secete-au sclipit!
Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri,
Anulare unor albe timpuri,
Sub argintii muntelui orbit.
