65
DE ANI DELA RÃPIREA TERITORIILOR ROMÂNESTI
Noi
Francisc Iosif Întâiu, din mila lui Dumnezeu Împãrat al Austriei... am înteles
cu plãcere, cã dieta credinciosului nostru ducat al Bucovinei a înoit prea
umilita sa rugare, 
subscernutã
de comisiunea de încredere încã in anul 1849 pentru încuviintarea unei marce
proprii a terii.
Ca
parte din Dacia vechie, Teara aceasta Bucovina se numãra sub stãpânirea domnilor
Moldovei la asa numita "tearã de sus", mai târziu se numea Arboroasa,
Plonina si in urmã Bucovina dupã pãdurea de fagi dintre Cernãut si Vijnit.
Înainte de Stefan cel Mare o micã parte a terii de dincolo de Prut se tinea
de Galitia, earã o seamã din muntii ei de Ardeal.
Astfel
hotarele Moldovei si prin urmare si cele ale Bucovinei, dupã biruintele numitului
principe (Stefan cel mare) in contra Lesilor si a Ungurilor, furã statornicite
prin anumite tractate, pe temeiul cãrora granitele era spre Apus si Meazã-noapte
Nistrul, pãraele Serafinesci, Colacinul si râul Ceremus, apoi spre Meazã-zi
isvoarele Ceremusului, ale Sucevei, Bistritei si Trotosului pãnã in Milcov.
Teara aceasta, locuitã la început de Daci, apoi împoporatã de coloniile lui
Traian, fu bântuitã pe timpul nãvãlirii popoarelor de cãtrã Goti, Ghepizi,
Huni, Avari, Unguri, Tatari si alte popoare, care au lãsat dupã sine numai
urme de groazã si de pustiiri.
Între
astfel de împregiurãri grele ce au tinut mai-ca o miie de ani, poporul bãstinas
fu împedecat in calea sa spre propãsire in luminarea mintii, si trebuia sã
fie multãmit a-si mântui vieata, datinele si limba, fugind in întunericul
pãdurilor sale, dacã nu mai putea sã lupte cu armele in mânã in contra barbarilor
nãvãlitori.
Abia
dupã ce furã împreunate prin Dragos-Vodã singuratecele tinuturi într'un stat
(voivodat) si puterea poporului bãstinas mai crescuse încâtva prin apãrarea
de popoarele vecine, ajunse statul acesta (al Moldovei) sub eroul Stefan cel
Mare la un mãret renume prin biruintele strãlucite ale acestuia asupra dusmanilor
crestinãtãtii si ai civilisatiunii, despre cari biruinti dau încã si astã-zi
dovezi numeroasele biserici si mãnãstiri Putna, Volovãt, Badeut, Suceava,
Solca, Moldovija, Sucevija, Dragomirna, Prisaca si altele mai multe.
Din
momentul acela, în care Bucovina prin tractatul din 7 Mai 1775 fu împreunatã
cu Coroana Noastrã, teara începu a mai resufla sub binecuvântãrile unei cârmuiri
blânde de dusmãniile ce o turburaserã pãnã atuncea necurmat si începu a merge
pe calea propãsirii înainte. Se fãcurã drumuri cari înlesnirã negotitoria;
lucrarea pãmântului si industria incepurã a înflori; in toate pãrtile se înfiintarã
scoale si asa se puse temelia pentru un viitor mai bun, la care Bucovina privesce
cu încredere veselã.
Dupã
împreunarea terii cu sceptrul Nostru, ea fu pusã mai întãiu sub administrare
(cârmuire) militarã; apoi la anul 1786 fu împreunatã cu Galitia, la 1790 fu
hotãrîtã provintã de sine stãtãtoare cu propriile ei judecãtorii locale, la
1804 i se dete si un "Forum nobilium" (adecã judecãtorie pentru
boeri); la 1817 deveni din nou un tinut al Galitiei si in aceasta însusie
remase supusã guberniului galitian pãnã la anul 1848.
Arãtându-se
însã din trecut, cã deosebirea de limbã, de datine si obiceiuri nu fac sã
fie de dorit o contopire cu Galitia, de aceea la anul 1848 Ne-am îndurat a
ridica Bucovina la rang de ducat si i-am dãruit neatãrnare (autonomie) administrativã
care, dupã-ce nu reusi încercerea fãcutã la 1860 de a o împreuna cu Galitia,
curând dupã aceea fu reînoitã in mod statornic.
Prin
legea fundamentala dela 26 Februarie 1861 Noi am chizesuit aceastã reînoire
a neatârnãrii administrative a credinciosului nostru ducat Bucovina, prin
care ajunse sã aibã o representantã a terii si fu chiamat a lua parte la dieta
imperialã, earã cu hotãrîrea Noastrã împãrãteascã dela douã-zeci si cinci
August o miie opt sute sesezeci si unul Ne-am aflat îndemnati a-i dârui o
marcã (semn) proprie a terii.
Frantz
Iosif I
IMPÃRAT
AL AUSTRIEI
HARTA
ROMÂNIEI MARI (1928)