Director: Grigore
Manoilescu Prim Redactor: +
Mihail Polihroniade
Anul V,
Seria II, Nr. 4,
Joi 12 Septembrie 1940
de
Ion CHINEZU
In desfăşurarea tragediei româneşti,
pierderea Clujului are sumbrul privilegiu al unul sfârşit de act de
unică concentrare. Ca de pe o măgură de deal, privirile
sufletului încearcă să cuprindă întinderea şi întelesul celor douăzeci şi doi
de ani - şi încet, pe nesimtite, pumnii se strâng la îndemnul întrebării pline de revoltă surdă:
Cum a
fost cu putintă să se piardă şi această mândră şi
severă cetate de piatră, de muncă tăcută şi dârză,
fără de care peisajul vietii româneşti nu poate fi conceput!?
Clujul nu este un oraş
«îmbietor», un
oraş de seductii. Dealurile triste si sărace care-l înconjoară
îi
dau, dimpotrivă, un aer de austeritate care sperie pe unii, din străzile lui bătrâne, din casele-i ferecate
în piatră
şi fier se desprinde un duh al tăcerii care impune rezervă
şi sfială. Un asemenea oraş nu putea fi cucerit prin contagiuni
uşoare, prin vibratilitate schimbătoare şi trecătoare, ci
numai pe căi săpate cu trudă, cu vointă neadormită, de
fiecare zi, şi prin armele de cea mai înaltă noblete ale spiritului.
Pe asemenea căi şi prin asemenea arme
Clujul a devenit românesc si rămâne românesc.
Oraş de meditatii şi de
amintiri,
oraş de lupte îndelungi - religioase si politice - oraş prin care au
răsunat, de veacuri, paşii color mai mari înaintaşi ai
noştri, oraş al Memorandului, Clujul a configurat un stil de
viată spirituală românescă la care nu vom putea renunta
niciodată fără a ne învoi la cea mai groaznică mutilare.
Căci
mai mult decât oricare alt
centru,
Clujul a elaborat, în cei douăzeci si doi de ani, prin
instinct dar si prin vointă dirijată - atributul cel mai de pret al
oricărei culturi: monumentalitatea. Gânditi-viă numai la câteva din lucrările
zămislite acolo, adevărate pietre unghiulare în zidirea culturii româneşti:
marele Dictionar al Limbii Române si Atlasul Linguistic al României, conduse,
amândouă, de priceperea sigură si largă a lui Sextil
Puşcariu, gânditi-vă la Institutul de Istorie Natională, la
Institutul de Psihologie, 
la Grădina Botanică - pentru a aminti numai
câteva din acele uzine în care se lucra cu devotament statornic, într'un ritm
de impunătoare amploare.
Atât de departe de Bucureşti, Clujul n'a
fost niciodată un oraş de provincie; în multe privinti,
dimpotrivă, prin pasiunea si vocatia cu care s'a devotat
problemelor centrale ale existentei noastre nationale, el a fost în însăşi inima
românismului, punct central în cea mai plină acceptiune a cuvântului, după cum se poate vedea si din viata literară ce a
roit din revistele ce au pulsat atât
de viu aici.
Si când freamătul de tinerete verde a
trecut peste el, Clujul lui Ion Banea s'a regăsit în consensul unanim al
acestei splendide resurectiuni cu o spontaneitate si o vigoare pe care numai
certitudinea nezdruncinată a destinului comun le pot explica.
Pe străzile calde încă de amintirea
unei bogate si colorate vieti româneşti în ceasul acesta răsună
paşii honvezilor. Ochii împăinjeniti privesc spre creasta 
Feleacului şi în amintire se înfiripă cântecul trist, stiut atât de
bine în părtile acelea:
Pe dealul Feleacului
Trec carele
Iancului...
In fundul
zării fumegă muntii Gilăului: portile Tării Motilor. Decor neuitat, plin de
mustrări, născător de nădejdi.
Clujule,
te-am închis în inimă nu ca pe un
medalion delicat de melancolii, ci ca pe o rană vie, sângerândă, arzătoare - si
asa te vom păstra!
Ion
CHINEZU