- Si ce ne fãgãdueste anul nou 1938 -  

Calendarul LIBERTATEA

 

Anul 1937 a fost pentru viata si desvoltarea Legiunii, un an bogat in fapte mari, rãsunãtoare, cari au dus numele Legiunii pânã 'n fundul celor mai depãrtate vãi si in creste de munti, aci in Tarã, - iar in afarã, a fãcut sã vorbeascã lume de pe lume despre Legiunea noastrã si despre luptãtorii ei cei pilduitori chiar si pentru alte popoare

I. In luna Noemvrie a anului inaintas 1936, tara auzi miratã si oarecum înfioratã, cã 7 legionari tineri, din cei mai de seamã, luându-si ca mag conducãtor pe Generalul cu bun nume si stiut viteaz, Cantacuzino-Grãniceral, au plecat in Spania, sã ducã o sabie de onoare Viteazului fãrã samãn General Moscardo, pentru marea lui vitejie, stropitã cu cumplite suferinte, in apãrarea pânã la libertate a Cetãtii Alcazarului. Dar dupã închinare eroului, solii sufletului românesc au vestit, cã vor sã intre si ei in rândurile luptãtorilor pe frontul pe care se dãdea aproape de un an de zile, cea mai crâncenã si sângeroasã, chiar sãlbatecã luptã intre criminalii comunisti vrând a cãlca sub picioarele lor si a strivi crestinismul, in care scop «trãgeau cu mitraliera in fata lui Hristos», - si între de D-zeu luminatii apãrãtori ai Acestuia.

Au ajuns in Spania. Primiti din cale-afarã frumos, au predat, in chip sãrbãtoresc, Generalului Moscardo sabia, pe care strãlucea inima si credinta poporului frate românesc dela Dunãre. Generalul erou i-a sãrutat cu bucurie si a spus cuvinte sclipitor de frumoase la fala neamului românesc si a tinerimii lui, închipuitã prin cei 7 soli viteji. Apoi legionarii, ca septe fraiti de cruce, legati între ei la bine si la rãu, pe viatã si pe moarte, anume : Ion I. Mota, Gheorghe Clime, Vasile Marin, Nicolae Totu, Alexandru Cantacuzino, preotul Ioan Dumitrescu si Bãnicã Dobre, au plecat la locul de comandã a rãsboiului, spunând cã vor si ei sã intre in «Legiunea Strãinã», armatã deosebitã, in care vin din toate tãrile voluntari, dusi de dorul de luptã impotriva vrãsmagului rosu bolsevic. Aci s'au dorit si tinerii Români, ca sã fie natiunea românã luptând alãturi de celelalte natiuni latine si crestine. Li-s'a spus : vã primim bucurosi, dar puteti intra numai ca simpli soldati. Ei, cari erau toti ofiteri din armata românã, nu s'au târguit nici o clipã, ci au spus : Primim! Ne lãpãdãm de rangul de ofiteri ; intrãm in sine ca simpli soldati, - caci n'am venit aici dupã ranguri si tihnã, ci sã dãm si noi lovituri impotriva miseilor din fata noastrã. Nu numai atât. Dar nici solda (plata) ce ni-se cade ca soldati, n'o primim, ci vã rugãm sã o dati la «Crucea Rosie» spaniolã, sã ajute pe alti camarazi luptãtori, rãniti, bolnavi si lipsili ! - S'au minunat Spaniolii de asa frumusetã de suflet. A doua zi dragii nostri tineri, erau cu ranita in spate. Au fãcut deprinderi vre-o sãptãmânã, ca sã cunoascã comanda spaniolã si - indatã au fost trimisi in front. Li-s'a fãcut loc in Compania cea mai viteazã «Ventiuna» (a 21-a), din Batalionul cel mai viteaz, al Regimentului celui mai nestiutor de fricã si de primejdii, Regiment care era trimis, cãci asa o dorea el, sã dea lovituri in cele mai crâncene si mai infricoste încãerãri cu dusmanul! Soldatii din acest Regiment nu ajungeau nici a 10 a parte din ei sã indeplineascã jumãtate de an slujind in el, cãci in câteva luni de luptã, atâtia cãdeau, incât la jumãtate de an, desi Regimentul mai trãia, dar stãtea tot din alti si alti oameni, trimisi in el spre întregire !.. - Bãtrânul General Cantacuzino, ne având rost si loc aci, s'a întors acasã. Cei 7 rãmasi au dat repede dovadã de marea lor vrednicie. Se aruncau, cu Compania lor «Ventiuna», in toate luptele cele mai aprinse, mai grele, mai primejdioase, nelipsiti si neclintiti ! La 2 sãptãmâni dupã intrarea in foc, Regimentul ajunsese într'o zi intr'o mare primeidie. Veniserã in fatã comunistii cu zeci de tancuri rusesti si-i secerau de-i prãpãdeau ! Cei mai multi ofiteri cãzuserã. Regimentul era aproape împresurat si in scurtã vreme avea sã fie prins! Pe când toti îsi asteptau sfârsitul, iatã s'a ridicat din transee un tânãr, care, înãltând in dreapta sa arma, ca un stindard, a dat el comandã pentru toti, glasul lui rãsunând printre puscãturi si bubuituri de tunuri: «Inaintel Pentru Hristos!, Pentru Spania!, Pentru  Latinitate !» - Toti au sãrit sus ca electrizati si au dat nãvalã nebunã înainte ! Tunurile anti-tanc i-au ajutat zvârlind valuri de flacãri asupra tancurilor rosii din fatã ! Comunistii, speriati de nãpraznica nãvalã, au luat-o la fugã ! Tancurile lor, câte au mai putut scãpa, fuga si ele înapoi. - Si biruinta fu in scurtã vreme pe partea Legiunii Streine a Spaniei ! - Cine da-se comanda mântuitoare, dupã ce ofilerii spanioli fuseserã ucisi sau rãniti ? «Soldatul» voluntar român IONEL MOTA, care a mântuit prin ridicarea sa Regimentul dela un prãpãd sigur ! Dupã linistirea atacului si fuga comunistilor si cucerirea satului din fatã, desertat de diavolii rosii, - lumea biruitorilor s'a adunat in jurul românului Ion Mota; ofiterii spanioli ce se mai gãseau pe aici, il felicitarã voiosi pentru marele sãu curaj si izbânda avutã !

Peste o sãptãmânã tot cu o asa bravurã au fost izgoniti comunistii din clopotnita unei biserici, de unde trãgeau cu douã mitraliere, din coaste, asupra legiunii de voluntari. Tot Ionel Mota a dat si aci atacul, cu 10 camarazi, spãrgând cuibul de mitraliere. Dar jumãtate din ei au cãzut, in asaltul spre bisericã, si numal el cu Marin si incã 2 camarazi marocani, s'au mai întors înapoi cu viatã... Batalionul însã fu scãpat din vãrsãtoarele de gloante din coastele sale.

Peste câteva zile dupã asta, pe când erau gata de noi atacuri, o bombã vrãjmase cãzu asupra locului pe care se afla Mota si Marin, lângã mitraliera lor, si-i ucise dintr'o loviturã pe amândoi, in 13 Ianuarie 1937, la Majadahonda !... Mota prin o zvârcolire se intoarse cu fata in sus si, cu o mânã sub cap, muri cu fata spre cer... Marin n'a avut nici rãgazul unei miscãri, cãci bomba îi crãpase jumãtate capul.

Ingroziti, cei 5 camarazi ai lor i-au ridicat si i-au dus înapoia frontului. Mota murise învelit in tricolor: el isi înfãsurase in jurul pieptului steagul national cu care au plecat de acasã. L-au desfãsurat si l-au întins peste fetele lor... Au fost apoi îmbalzamati.

Vestea mortii celor doi eroi români, umplu de durere si pe Spanioli. In Dumineca urmãtoare se fãcurã slujbe pentru ei in toate bisericile din Toledo si tinut. Insusi Episcopul din Toledo a vorbit de «bravii voluntari români», mãrturisind cã Ionel Mota, prin vitejia lui, a scãpat Regimentul de peire! Doi Generali italieni de pe front au trimis scrisori pline de durere, dar si de laude si slãvire, dlui C. Codreanu, seful Legiunii române, spunând cã vãd in Mota pe inainte-mergãtorul biruintei ce vor avea-o, greu de câstigat, dar sigurã ! - Iar generalissimul Franco a trimis vestire dlui Codreanu prin seful sãu de cabinet, mãrturisindu-i cã: Tinuta admirabilã si viteazã a acestor ofiteri români, a înãltat foarte sus pretuirea si vaza nobilului vostru popor... Si le-a trimis cele mai mari medalii de vitejie «Crucea de Rãzboiu» spaniolã.

Intr'aceea Generalul Cantacuzino, cu d. Virgil Ionescu, au alergat dela Bucuresti in Spania sa-i aducã acasã. I-au adus. - Calea lor din Spania pânã la Bucuresti a fost un drum de slavã si de închinare jertfei lor sfinte pentru Hristos si pentru crestinãtate. Mare închinare li-s'a arãtat in Spania din oras in oras pânã la granitã, armata plecând steagurile înaintea sicrielor in care odihneau trupurile lor si muzicile cântau... Prin Franta au trecut neluati in samã, cãci asa a poruncit guvernul jidovit al Frantei, care tine cu comunistii. In schimb Germania i-a primit ca pe doi mari eroi ai sai, fiindcã au luptat alãturi de voluntarii germani in Spania. I-au oprit prin gãri, i-au incunjurat cu armata si i-au arãtat ca pilde strãlucitoare de vitejie. - Prin Polonia asemenea au fost mult cinstiti. - Iar in Tarã, dela granita pânã la Bucuresti, au fost purtati ca pe brate si li-s'a adus inchinare mare. In Bucuresti primire ca unor impãrati. Inmormântarea lor a fost asa de miscãtoare, cum nu s'a mai vãzut in Bucuresti ! I-au prohodit trei Arhierei, in frunte cu I. P. Sfintitul Mitropolit Nicolae al Ardealului, care a spus in cuvântarea Sa : «Slãvimu-te pe Tine, Hristoase Dumnezeule, cã ai vrednicit poporul nostru, ca din mijlocul lui sã alegi ostasi crediniciosi pentru lucrul Tãu, cari de dincolo de moarte ne trimit solia si mãrturisirea lor, cum numai de pe buzele marilor Tãi mucenici din veacurile dela Inceput a rãsunat in lume: Eu asa am înteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la moarte pentru El»... (Testamentul lui Mota)

Asa au fost apoi dusi si pusi în mormântul nou zidit pentru ei, la Casa Verde din Bucuresti, mucenicii legionari Ionel Mota si Vasile Marin, sub mãretul baldachin arãtat mai sus.

 

*

 

Dupã luni de zile, in vara anului 1937, ziarul «Universul» a trimis pe un redactor al sãu, Ion Dragomir, sã treacã prin Spania, si prin cea comunistã si prin cea nationalistã, sã vadã cu ochii sãi ce e pe acolo, si sã vie apoi sã scrie pentru lumea dela noi, ce a vãzut, ce a auzit ? Si d. Dragomir, intors acasã, a scris un lung sir de articole. In unul din ele, ajungând a povesti cum a vrut sã vadã pe Generalissimul Franco, i s'a spus, cã Generalul primeste foarte greu pe un strãin, aproape deloc, dar pe d-sa il va primi, cãci are «sprijinitori buni» la Generalissim...

A intrebat ziaristul român: pe cine ?

- Sângele celor doi eroi legionari, Mota si Marin, morti la Majadahonda in 13 Ianuarie. Acela este cea mai netrecãtoare pecetie pe legãmântul de frãtie între Spania cea nouã si România cea mare...

Nu stiu de ce, dar noi, Spaniolii, ne-am deprins a socoti jertfa acestor Români, drept cea mai curatã si mai miscãtoare!... Din alte pãrti au venit sã lupte sub steagul nostru multi, dela D-voastrã numai o mânã de f1ãcãi ("un punazo de juvenes"). Au fost cei mai putini si in acelas timp cei mai buni! In cartea de aur a Legiunii streine, Românii Mota si Marin sunt scrisi la loc de seamã ! Ei au stiut sã lupte, dar mai ales au stiut sã moarã! Azi, când bãtrânii legionari (din alte pãrti, de lume) povestesc celor mai tineri, cu glas trernurând de admiratie, nu pot sã nu pomeneascã de cei doi Români: Era in 13 Ianuarie la Majadahonda...

-Mi-s ochii umezi de miscare, spune ziaristul, pe urma acestor cuvinte (rostite de omul de încredere dela intrarea la Generalissimul Franco).

- Mai târziu, in toamnã, un alt Român de seamã, d. George I. C. Brãtianu, Profesor Universitar la Iasi, Presedintele Partidului liberal, cel ce tine la vechiul nume si vechea mândrie liberalã, - a fost si dsa in Spania, tot asa pentru a vedea ce e pe acolo. Ajuns acasã, si d-sa a spus unui redactor dela ziarul «Buna-Vestire»:

- Am rãmas prea putin in Spania, pentru a putea culege stiri mai depline asupra lucrului îndeplinit de voluntarii români in rândurile nationaliste. Mi s'a vorbit totusi, despre marea multumire moralã (pe care o pãstreazã Spaniolii), pentru ajutorul cel plin de lãpãdare de sine, venit (lor) de atât de departe...

Cu alte cuvinte: Spaniolii nu pot uita pe cei doi mucenici români. Si cine numai stã de vorbã cu ei, îi aude pomenind de ei cu multã evlavie si cinstire - care se revarsã si asupra întregului nostru neam românesc.

Cutremurul si jalea ce a cuprins milioane de inimi românesti, a fãcut sã sporeascã Legionarii îndoit, ba împãtrit, dacã nu inzecit, si Legiunea sã creascã si sã înfloreascã nebãnuit de tare ! Dar, mai presus de toate: jertfa lor pilduitoare a intors milioane si milioane de inimi spre credinta cãtre Dzeu, cãtre neam si lege, - si, am putea spune, ca ea a îndepãrtat dela noi primejdia comunistã pe multi ani.

Aceasta a fost cea mai însemnatã întâmplare din anul 1937, in istoria Legiunii si a avântului ei. Mormântul dela Casa Verde cu mucenicii Mola si Marin, e azi loc de peregrinaj pentru mii si mii de oameni ce merg la Bucuresti...

 

*

 

II. In cursul anului 1937, guvernul dorind a sistematiza «munca de obste», cãci vãzuse cã mare parte din tineretul bun al tãrii, îsi arãta plãcerea de a lucra in felurite asa zise «Tabere de muncã», - a adus o Lege, prin care a obligat întreaga tinerime din tara la muncã obsteascã, in tabere de concentrare supraveghiate de conducãtori si controlori luati dintre ofiterii garnizoanelor din partea locului .Concentrãrile fãcute pe câte 21 de zile, in timpul de vacantã a scolilor, - au lucrat cu spor aceea ce li s'a cerut: au curãtit drumuri reparând santurile lor, au pus in rânduialã cimitire prea neingrijite de credinciosi, - curãtind si punând in ordine islazuri, regulând stadioane, - si altele ce li s'au arãtat sã le facã. Pe cei concentrati i-a intretinut Statul, in conlucrare cu judetele si comunele.

Dar nici «taberele de muncã legionarã» n'au odihnit toate. Cele mai multe da. Altele insã au lucrat cu vechea râvnã, sfârsind lucrãrile incepute sau începând unele noi de tot. Cãpitanul i-a învãtat ce rãspuns sã dee celor ce i'ar întreba cã ce fac aci ? Sã rãspundeti: -Nu suntem tabãrã de muncã. Noi facem clacã la fratele ãsta al nostru, care-si zideste casã... Si cum «legea» nu opreste «claca», oamenii puterii au trebuit sã-i lase în pace. Asa s'a terminat prea frumoasa bisericã dela Tãmãsesti si alte zidiri începute in anul trecut. Si asa s'a inceput zidirea mãretului Palat al Legiunii in inima Bucurestilor, in strada Imprimeriei, unde e Sediul (Conducerea) Legiunii, aproape de Bulevardul Elisabeta. Când a venit politia si a intrebat: «Da ce-i aci ? Iarã o tabãrã legionarã»?! gata sã sarã pe ei sã-i aresteze, aceia au rãspuns linistiti:

-Nu, domnilor, e «clacã», nu-i tabãrã. Iar in «clacã» nu ne opreste nici o lege sã lucrãm!... Si lucrau mai departe cântând, ca la «clacã». Asa cã si in privinta asta anul n'a fost sterp, ci bine roditor.

 

*

 

III. Tot in acest an Legiunea, din indemnul si planul cu adinc temei a Cãpitanului, a inceput: Rãzboiul cel mare pe tãrâmul negotului, impotriva jidovimii ! In acest an a deschis in Bucuresti, in 5 puncte ale lui, 5 mari întreprinderi negustoresti : Cooperative legionare de negot de lucruri pentru hranã, si alãturea de ele câte un restaurant legionar, cu mâncãri bune si ieftine, ca pentru multimile celor cu punga subtiricã. E ca o sãrbãtoare in aceste prãvãlii si restaurante legionare, atâta lume le cautã si asa bine le merge! De ce? Pentru cã sunt conduse de oameni intelegãtori, oameni de omenie, lipsiti de lãcomie, multumindu-se cu câstig putin, cãci câstigul cel mare e : câstigul de suflete ce se ajunge prin ele ! In toamnã a început si negotul cu mere, aducând mere bune din Moldova, unde le plãteste Românilor mai scump ca Evreii si in Bucuresti le vinde cu mult mai ieftin decât evreii. Asa e ajutat si Românul cultivãtor de mere, si ea, Legiunea. - Dupã asta si-a îndreptat privirea si strãdania spre Moldova cea cotropitã de evrei, incepând negot in orasul Bacãu, unde nu mai sunt negustori români deloc. Legiunea îi va duce pe Români si acolo, si-i va ajuta din toate puterile, ca sã rãzbatã in perdutul oras !

E o glorie a Legiunii acest rãzboi pe tãrâmul negotu1ui, început de ea cu mare izbândã !

 

*

 

IV. O întâmplare dureroasã pentru Legiune a fost moartea la 9 Octobre, a Generalului Gh. Cantacuzino, Presedintele partidului «Totul pentru Tarã». Generalul a fost Tata-bun al Legiunii. A ocrotit-o in casele sale de ani de zile, îmbrãtisând o cu toatã cãldura sufletului sãu de boer si vitã de Domn. A ajutat-o si materialiceste, vânzându-i pe jumãtate de pret locul, pe care Legiunea si-a zidit Palatul cel nou (care nu e încã terminat decât din rosu). Prin testament a lãsat d-lui Corneliu Z. Codreanu 50 pogoane de pãmânt, tot cu gândul cã in folosul Legiunii vor fi folosite.

Mare viteaz in rãzboiul de mãrire al tãrii, a fost soldat viteaz si in rândurile Legiunii, bucurându-se de bucuriile ei si suferind alãturea de prigonitii ei. A stat închis pentru legiune la Jilava, luni de zile, deodatã cu legionarii, fãrã sã se plânga, fãrã sã se supere, ci dând din sufletul sãu suflet viou si curagios si celer tineri ! A fost inmormântat cu paradã mare, vrednicã de frumoasa lui viatã, încheiatã luminos.

 

*

 

V. Un alt fapt de mare greutate pentru Legiune in 1937, e faptul cã fiind sorocite alegeri noi de Deputati si Senatori pentru Sfatul tãrii (Parlament), Legiunea a hotãrât sã pãseascã cu toatã puterea ei si cu mare bãrbãtie, in aceste alegeri ! S'au aruncat sortii. Ea a folosit prilejul pentru a pune la probã credinta legionarilor sãi, si-a încercat «norocul». A pus candidatii în toate cele 71 de judete din Tarã, si in Municipiul Bucuresti deosebit. Aci a pus listã in frunte cu pãr. Protoiereu Ioan Mota (Orãstie), tatãl lui Ionel Mota, pentru ca amintirea acestui nume pãstrat cu sfintenie in multe mii de inimi, sã dee prilej cinstitorilor lui, a-si arãta dragosteã si pretuirea pentru acel nume si pentru Legiune. A pus si liste pentru Senat în 47 judete. 

Din acest prilej, Legiunea s'a bucurat de neasteptatã luara aminte: Partide vechi, cari pân'aci, pline de trufie, o priveau de sus si nici n'o crestau, ci o copereau cu hule si vorbe proaste, - acum de odatã incepurã a se apropia de ea si... a-i cãuta pretenia. Anume Partidul National Tãrãnesc, cel tare legat de papa evreilor din tarã Ausnit, prin presedintele sãu d. Iuliu Maniu, a rugat pe d. Corneliu Z. Codreanu sã stea de vorbã cu dsa pentru a încheia o intelegere de apãrare împotriva volniciilor, cu cari guvernul ar vrea sã conducã alegerile. Nu-i cere nici o altã apropiere (stiind cã nu se poate!), numai cã pe vremea alegerilor, sã se ridice de-odata împotriva rãutãtilor si a cãlcãrii libertãtii alegerilor. Asa d. Codreanu a primit. Si tot aci a intrat întru apãrarea libertãlilor alegerii si d. G. I. C. Brãttanu, cu partidul dsale liberal- georgist. Si s'au legat a se purta in alegeri unii fatã de altii, asa, cum Legiunea a început: cuviinciosi, mãsurati la vorbe, ca oameni luminati. A fost si aceasta o frumoasã cucerire a Legiunii.

Pe când incheem acest Calendar si tipãrim, nu stim care va fi sfârsitul si izbânda acestei pãsiri a Legiunii pe câmpul de luptã al alegerilor pentru Parlament. Dar avem toate semnele si instiintãrile, cã Legiunea va intra in Parlament cu un numãr de Deputati, mai mare decât al multor altor partide mai vechi !

I-o dorim din inimã ! Sã putem incresta la rãvasul din anul viitor al acestui Calendar, o isbândã de care sã creascã inima tuturor Romãnilor buni, nu numai a «Legionarilor»!

 

Incolo în lumea mare

 

Incolo in viata statelor si a popoarelor, anul 1937 a adus:

Pentru poporul Spaniol zorii biruintei depline asupra hidrei comuniste rosii. Prin Novembre, 3 din 4 pãrti a tarii erau cuprinse de armatele nationaliste ale Generalului Franco si abia a 4-a parte o mai tineau in mâni diavolii rosii, ajutati de Rusia si de Franta, roasã rãu si asta de comunisti si comunism. Anul nou 1938 va face sã strãluceascã asupra greu încercatei tãri, a Spaniei, soarele mântuitor si binefãcãtor, a nationalismului crestin.

- Rãzboi mare si înversunat se duce încã intre Japonia si China. Pe Chinezi îi ajutã tare Rusia comunistã, pentru a nu lãsa sã ajungã aci tari si mari japonezii, cari urãsc si stârpesc pe comunisti, ca pe microbii ciumei. Si aci Rusiei credem cã anul 1938 îi va aduce aceeasi soartã ca in Spania : îi va frânge sabia si gâtul. Ceea-ce îi si dorim ca... urare de Anul-nou.

- In Germania treburile merg spre tot mai puternicã întãrire a stãpânirii sãnãtoase, dusã in duhut mântuitor national si crestin. Ridicarea întregei Jidovimi de pe glob împotriva Germaniei, s'a frânt, s'a prãbusit. Germania nationalistã, - mergând mânã 'n mânã cu Italia si cu Japonia, impotriva comunismului, sunt tot mai temute si astfel tot mai respectate

- Ita1ia e tot mai fericitã in noua sa viatã «fascistã», adecã nationalã, neprimind nici amestecul cel mai mic, decum jug politic sau economic strãin.

- Miscãrile nationaliste se întãresc tot mai îmbucurãtor si in alte tãri.

In România noastrã, multumitã lui Dumnezeu si Legiunii, ele sunt tot mai cuceritoare. In câtiva ani, miscarea nationalistã va fi hotãrâtoare!

- In Polonia la fel. - Si pe acest drum bun merg lucrurile si in Ungaria, in Turcia, in Grecia, si pe aiurea. Asa cã, putem spune:

Anul nou 1938 vine purtând in mâni tot mai multe si mai voioase steaguri ale nationalismului fericitor de popoare, iar steaua comunismului tot coboarã spre apus.

 

Ca'n basm...

 

Ca 'n basm biserici cresc 

din vis tineresc...

suna altfel prin veac,

toaca peste satul sarac...

 

Cu foame de lup

drumuri noui rup,

adanc, pan' departe,

peste stancile moarte...

 

                      Mesteri,

in repezi, navalnice cresteri...

                      tinte, -

dincolo de zarea ce minte,

dincolo de blid si cuvinte...

 

Nu-i furtunna nebuna,

nu-i ploae de foc,

sa-i opreasca pe loc...

 

Dârjenie fãrã 'nfrângeri

de flãcãi-ingeri,

gata sã treacã, asa la noroc,

prin hãuri, prin apã, prin foc, 

sã mute munte dupã munte, 

s'aprindã, sã treacã in frunte, 

sã 'nfrunte - 

rãsmerite crunte 

si nenoroc...

 

Aceleasi porniri îi adunã :

oaste de gând si furtunã, 

cu flintele gata 'ncãrcate, 

pentru cazne vechi fi strâmbãtate... 

cu svelte,

darnice si ucigase unelte,

din care tâsneste ,si creste 'ndrãsneata -

o nouã viatã...

                       Aron COTRUS