SCHIMBAREA LA FATÃ

(I)

(Pr. Constantin Voicescu)

     În numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.

     Iubiti frati si surori de credinta în Domnul nostru Iisus Hristos,

     La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, îndemnul Bisericii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins într-o cântare pe care fratiile voastre a-ti ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut în cinstea acestui Praznic. Una din cântari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: "Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim în muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos".

    Iubitii mei, Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi crestinii drept maritori traim aceste slujbe religioase. Praznuind noi punem un suflet aparte în aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care sunt praznuite.

    Însa aceasta suire pe care ne-o pretinde Biserica, aceasta vedere a Slavei lui Dumnezeu, cer duh fierbinte, cer cuget curat si cer zbor înalt. Ne cer ca la poalele muntelui sa lasam nu numai ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc în general! Iata suntem acum în postul acesta, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Un post este un rastimp de stradanie, dupa cum stiti, iar Biserica ne cere staruinta în praznicul acesta asezat la mijlocul postului, staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Sigur ca e vorba despre schimbarea noastra sufleteasca la fata. Ce însemna asta, sa ne schimbam sufleteste la fata? Înseamna sa schimbam întâi sentimentele noastre, si cu osebire ura! Ura cu toate formele ei: de la indiferenta, care e tot o ura deghizata, pâna la ura atroce si fatisa. Toate acestea trebuie schimbate în iubire, trebuie ca noi sa ne confundam cu ceea ce asa de stralucit zugravea Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Corinteni, în acel imn minunat al iubirii despre care noi am vorbit zilele trecute. Sa ne schimbam deci inima, sa ne schimbam cugetele, iubitii mei, mintile, sa ne lepadam de idolii mintii, sa ne lepadam de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, de nestiinta, sa ne lepadam de erezii si de toate ratacirile, pentru ca mintea noastra trebuie sa aiba un anumit rost: trebuie sa înseteze dupa adevar si sa ajunga, aceasta minte a noastra, asa cum au facut sfintii parinti, sa contemple tainele credintei.

    Sa ne schimbam voia, vointa, sa ajungem la aceasta taiere a voii cum spuneau sfintii Parinti, taierea egoismului din noi, sa ajungem la ceea ce se numeste ascultare, in sensul ascultarii de Dumnezeu. Sa facem voia lui Dumnezeu, canalizînd cu perseverenta vointa noastra catre bine. Altfel spus, sa realizam caracterul în noi, purificîndu-ne de tot ceea ce e rau.

    Aceasta este schimbarea la fata, schimbarea inimii noastre, schimbarea cugetelor noastre, schimbarea vointei noastre. Pentru aceasta ni se cere staruinta, iubitii mei. Dar trebuie sa stiti ca nu singura staruinta noastra realizeaza aceasta schimbare la fata. E necesara, pentru ca ea face lucrator Harul lui Dumnezeu: numai Acela ne schimba pe noi. Ia gânditi-va, fratiile voastre: exista ochiul, ochiul omului, dar daca n-ar fi lumina, ar putea sa fie ochiul cât de sanatos, ca el tot n-ar vedea nimica. Daca n-ar fi lumina, la ce ar mai folosi ochiul? Si, bine înteles, daca ochiul e bolnav, poate sa fie lumina cât de puternica, pentru ca omul tot n-ar vedea nimica. Iar acum fratiile voastre sa se gîndeasca la un exemplu banal, pe care-l dadeam si cu alte prilejuri: un aparat de radio, de televiziune, poate sa fie cât de bun, cât de perfectionat, poti sa-l pornesti, sa-l aranjezi pe o anumita lungime, dar daca nu exista o sursa emitatoare, degeaba sunt toate acestea! Si invers: poate sa fie sursa emitatoare cât de puternica, aceasta ramâne totusi fara folos, daca aparatul e defect, sau daca nu stii sa-l pornesti, ori daca nu te straduiesti macar sa-l pui în functiune. Am facut comparatiile acestea, iubitii mei, ca sa devenim constienti de faptul ca staruinta pentru schimbarea noastra la fata este necesara, dar ca aceasta schimbare la fata se realizeaza prin Harul lui Dumnezeu si ca Harul lui Dumnezeu nu lucreaza în fiinta noastra daca nu ne straduim si noi cât de putin, daca nu deschidem si noi usa inimii noastre cât de putin: "Iata, stau la usa si bat " - ne zice Dumnezeu, ne zice Domnul Nostru Iisus Hristos, cerîndu-ne sa deschidem usa, si depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa deschidem, depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa curatim ferestrele sufletului nostru ca sa poata patrunde lumina aceasta a soarelui dumnezeiesc în interior.

    Sa ne întoarcem la textul Sfintei Evanghelii ca sa-l recitim si pentru aceia care au fost în biserica la vremea respectiva, si pentru cei care - sa nadajduim ca din motive binecuvântate - n-au fost: "Iar la vreo opt zile dupa cuvintele acestea, i-a luat Domnul Iisus pe Petru, pe Ioan si pe Iacov si s-a suit în munte ca sa se roage. Si a fost ca pe când se ruga înfatisarea fetei Lui a devenit alta si îmbracamintea Lui alba stralucind. Si, iata, doi barbati vorbeau cu El. Acestia erau Moise si Ilie, care aratându-se întru slava, vorbeau despre sfârsitul Sau pe care avea sa-l împlineasca în Ierusalim. Iar Petru si cei împreuna cu el erau îngreunati de somn. Iar când s-au desteptat i-au vazut Slava si pe cei doi barbati stând cu El. Si a fost ca pe când acestia se desparteau de El, Petru i-a zis lui Iisus: "Învatatorule, bine ne este sa fim aici! Sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie." El nestiind ce spune - adauga Evanghelistul. Si pe când vorbea el acestea s-a facut un nor si i-a umbrit si s-au înspaimântat când au intrat în nor. Si glas s-a facut din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!" Si când glasul a trecut, Iisus s-a aflat singur si ei au tacut si în acele zile n-au spus nimanui nimic din cele care vazusera."

    Acesta este textul si ati observat ca începe zicând :"…ca la vreo opt zile dupa cuvintele acestea…". Care e legatura Schimbarii la Fata de pe Tabor cu evenimentele petrecute cu opt zile înainte? Domnul îi întrebase, asa dupa cum stiti, pe ucenici: "Cine zic oamenii ca sunt Eu?". Aceasta ca sa vada daca au priceput si ei cât de cât cine este Învatatorul acesta care i-a chemat pe ei la propovaduire. Treptat, treptat, ei au ajuns la întelegere, cunoscînd cine este Iisus. Dar dupa ce ucenicii au raspuns ca unii zic ca Mântuitorul este Ilie, iar unii ca ar fi alt prooroc, Domnul îi întreaba: "Dar voi cine ziceti ca sunt?". Atunci Petru raspunse în numele ucenicilor: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!". Lucrul acesta se petrecuse înainte, si atunci Domnul, ca sa le arate ca El, Hristosul, deci Mesia, Mântuitorul, Dumnezeu, si ca a venit sa mântuiasca lumea într-un mod anumit, nu cum credeau ei ca avea sa o mântuiasca, în calitate de Mesia politic, care sa aduca suprematia poporului evreu ales, le-a vorbit despre Cruce, le-a spus ca va fi prins si ucis. Si atunci Petru, va amintiti, l-a luat deoparte si a-nceput sa-l mustre: "Doamne nu cumva sa se întâmple una ca aceasta!" Dar Domnul Hristos l-a certat, si daca înainte îi spusese "Nu carnea ti-a descoperit tie lucrul acesta, ca Eu sunt Dumnezeu, ci Duhul Sfânt", acum îi spune "Înapoia Mea, satana!" De data aceasta lui Petru îi vorbise satana! Vedeti ce registru întins poate avea sufletul acesta al omului! Îti vorbeste Dumnezeu si, daca nu esti atent, te prinde satana! Deci atunci, iubitii mei, avusese loc o dubla subliniere a adevarului privitor la mântuirea noastra: pe de o parte marturia lui Petru, care venea de jos, de pe pammânt, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu însusi care vine sa mântuiasca, iar pe de alta parte marturia pe care o da însusi Domnul, tot aici, pe pamânt, ca El vine sa mântuiasca lumea prin crucea Sa. Tot acum, în momentul Schimbarii la Fata, devenim martorii unei a treia marturisiri, de data aceasta o marturisire de sus, care are o semnificatie identica, caci, iata, Domnul Dumnezeu Tatal marturiseste: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!". Cuvintele Tatalui trebuie întelese în felul urmator: Acesta este Fiul Meu! Acesta e Mesia, este Iisus, este chiar Dumnezeu care, venind, s-a facut om. El este Fiul Meu!

    Dar pe de alta parte, ati vazut, Sfânta Scriptura mai relateaza ca la stânga si la dreapta Domnului stateau, acolo, în Slava Sa, Moise si Ilie, adica Legea si Proorocii. Acestia, precizeaza Sfânta Scriptura, vorbeau despre El, despre sfârsitul Lui în Ierusalim, adica despre Cruce. Vedeti, asadar, ca amândoua marturiile, aceasta de sus, a lui Dumnezeu Tatal, facuta în momentul Schimbarii la Fata si cealalta, facuta cu opt zile înainte, aici jos, pe pamânt, de catre Petru, au una si aceeasi semnificatie. Ele exprima unul si acelasi adevar, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, ca El vine sa mântuiasca lumea prin Cruce. Temeiul Crucii, iubitii mei, este sus, în cer! De altfel, într-o icoana ortodoxa a Schimbarii la Fata, în locul Domnului aflat în Slava Sa este înfatisata o cruce! O cruce în slava si în stânga si în dreapta ei se afla Ilie si Moise. Cele zugravite în aceasta icoana pot fi regasite în cântare din Condacul de aseara, care spune: "În munte te-ai schimbat la fata, ca daca te vor vedea rastignit sa cunoasca Patima Ta cea de buna voie!".

    Revenind la textul Sfintei Evanghelii, la convorbirea despre Crucea Învatatorului, vom observa ca aceasta convorbire a avut rostul de a îndeparta din mintea apostolilor teama si îngrijorarea legate de Cruce: îl vedeau pe Domnul în Slava în puterea Lui, avea pe Moise si Ilie de-a dreapta Lui - Legea si Proorocii - care îl ascultau. în deplinatatea acestei Puteri vorbea de Cruce. Aceasta pentru ca era necesar ca ucenicii sa fie pregatiti în momentul în care - dupa cum spune si cântarea - avea sa se împlineasa Patima, pentru ca ei sa stie ca patimirea Mântuitorului era o patimire de buna voie, ca El a vrut sa patimeasca, nu ca a fost târât, ori silit sa sufere. El a vrut sa sufere, El care, iata, poate sa fie in Slava, cum de fapt este.

    Ati vazut ca în calitate de martori ai Schimbarii la Fata Domnul a luat pe cei mai alesi dintre ucenici, pe cei cu niste puteri mai deosebite: pe Petru care era întâiul dupa credinta, pe Ioan care era întâiul dupa iubire si pe Iacov care era întâiul dupa rabdare si dupa cununa muceniceasca.

    Din relatarea evanghelica am vazut ca Schimbare la Fata a avut loc, dupa traditie, pe un munte înalt. E vorba de muntele Tabor. Vedeti, iubitii mei, înaltimea aceasta, mare din punct de vedere fizic, înalta si duhul. Linistea netulburata de prezenta fapturilor e cât se poate de prielnica pentru convorbirea cu Creatorul. Acest lucru l-ati observat poate fiecare dintre voi, cei care v-ati dus în asemenea locuri pustii, mai ales pe munte. De altfel din istoria Bisericii noastre se stie ca locurile din munti unde se retrageau sihastrii nostri se numeau "la liniste". De pilda, se zice acolo, la prohod, ca la liniste era un sihastru, Chiril. La liniste. "Isihia" înseamna "liniste" si cuvântul "sihastru" vine de la "isihia". "Isihastru" semnifica om care se trage la liniste, în locuri înalte.

    Atunci, la Schimbarea la fata, s-a aratat aceasta lumina taborica. Zice Sfânta Evanghelie: chipul lui Hristos a luminat ca soarele si îmbracamintea Lui era mai alba ca zapada si un nor luminos s-a aratat". Aceasta este lumina taborica, lumina necreata. E bine sa stiti, iubitii mei, ca aceasta lumina este o realitate a lumii spirituale. De altfel, luate din Vechiul Testament, în cântarile noastre se rostesc cuvintele: "Dreptii vor straluci ca soarele".

    Urmarind textul Sfintei evanghelii, I-am vazut pe Domnul Hristos, pe Moise si pe Ilie stând în Slava, si chiar din Paremiile de aseara, extrase din textele Vechiului Testament, stiti foarte bine ca si Moise si Ilie se învrednicisera înca din timpul vietii lor de aceasta Slava a lui Dumnezeu. Din istoria Bisericii, în istoria nevointelor Parintilor nostri stim ca sfintii nostri crestini au experimentat în traire si în extaz, în stare de rapire - ziceau ei - aceasta traire în lumina taborica. Prin rugaciunea inimii si prin alte procedee se ajungea la aceasta traire, la acest contact cu lumina taborica. Ati vazut cum spunea Petru: "Doamne bine este aici, sa facem trei colibe". În cuvântul acesta a lui Petru ne recunoastem, de altfel, si noi: e o dorinta legitima de a ne opri, de a zabovi în fata Creatorului. Sfântul Ioan Gura de Aur parafrazeaza cuvântul lui Petru si zice: "Doamne la ce sa parasim acest loc asa de minunat ca sa mergem la Ierusalim, la Cruce?".

    Cuvântul pe care l-am auzit de sus, de la Tatal, "Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-L ascultati", subliniaza care este rostul acestei sarbatori în viata noastra: Schimbarea Domnului la Fata este chipul schimbarii noastre la fata. Care-i conditia? Pai ne-o spune Tatal însusi. Sa-L ascultam pe Fiul: "Pe acesta sa-l ascultati, daca vreti sa va schimbati la fata!". Aceasta fiind porunca dumnezeiasca, sigur ca e bine sa ne întrebam daca-L ascultam, sa ne întrebam daca-L ascultam pe Hristos! Veti zice: "Cum sa stiu daca-L ascult sau nu-L ascult?". E simplu, întocmai ca-n viata cea de toate zilele: cine asculta de cineva, îl urmeaza pe acela, merge pe urma pasilor lui, face ce a facut si acela. Asa ca aceasta întrebare, daca Îl ascultam sau nu-L ascultam pe Hristos pentru schimbarea noastra la fata, se poate traduce si prin întrebarea daca pentru noi Hristos este cale, este adevar, este viata, daca pentru noi El este Pâinea vietii si Apa cea vie. Sigur ca întrebarile acestea e bine sa ni le punem în fata constiintelor noastre cu curaj si cu nadejde în mila lui Dumnezeu si cu dorinta de a ajunge la aceasta ascultare de Hristos, caci El trebuie sa ne fie totul în viata.

    Astazi, de Schimbarea la Fata, noi aducem roade, aducem prinoase la biserica, se aduc struguri, fructe si alte lucruri. Sunt niste prinoase de binecuvîntare (s-a extras din predica anului 1996). Asa e rânduiala la noi în popor, poporul acesta a avut niste traditii frumoase care trebuie reînnoite, traditii pe linia bisericii crestine. În trecut nu mânca omul din primele produse ale muncii lui pâna nu ducea la biserica spre binecuvântare. Si a ramas la noi si astazi acest obicei. Zice omul: "Nu manânc din struguri pâna nu împart întâi".

    E frumos s-aduci roade. Din punct de vedere duhovnicesc si-n legatura cu aceasta sarbatoare, trebuie sa aducem si noi roade. Si anume roadele schimbarii noastre duhovnicesti la fata. Trebuie sa redobândim în noi acest chip nemuritor a lui Dumnezeu, iubitii mei. Trebuie sa aducem roade. O viata cu sens este o viata cu roade. Nu numai cu frunze! Sigur ca frunzele au si ele un rost într-un organism, într-un pom, dar numai daca aceste frunze ajuta la rodire, la producerea roadelor si la coacerea acestora. Caci daca pomul aduce numai frunze, nu de nici un folos. Asa si viata noastra, daca e numai cu frunze nu e de nici un folos. Trebuie sa aducem roade, iubitii mei, roade duhovnicesti. Adica trebuie sa ajungem si noi asa cum ne cere Biserica, aidoma dreptilor, despre care se spune ca vor straluci ca soarele. De aceea trebuie sa privim asupra noastra cu seriozitate, mai cu osebire în aceasta zi, si sa ne întrebam daca se afla în noi macar o licarire a acestei schimbari la fata. Iata venim la biserica, venim la altar - cuvântul altar înseamna înalt, "altus". Biserica este un altar, biserica este un Tabor, iar noi, iubitii mei, venind la biserica, ne înaltam, suim pe Tabor. Dar urcând, nu-i uitam pe cei de jos! E bine ca urcam, ne-a chemat Duhul lui Dumnezeu si am raspuns, a suflat Duhul lui Sfânt în pânza aceasta a corabiei sufletului nostru, pe care noi am potrivit-o bine ca sa ne aduca aici la biserica, ca sa putem urca pe Taborul acesta, spre lumina. Urcând, zic însa, iata, sa nu-i uitam pe cei de jos, pe fratii nostri care înca n-au ajuns sa urce Taborul acesta al Bisericii. De aceea mai cu osebire astazi aceasta chemare a bisericii trebuie sa ne fie noua bine întiparita în minti si în inima. Urca, urca mereu, din ce în ce mai sus, ca sa poti coborî la cei de jos ca sa-i ajuti. Îmbraca-te cu cât mai multa lumina, ca sa poti sa risipesti negura si bezna asta asa de mare care este în lume. Asa sa ne ajute Dumnezeu!