Cea de-a doua editie a cartii lui Des Griffin Fourth Reich of the Rich (Cel de-al patrulea imperiu al plutocratiei) din 1995 contine un adaos de 57 de pagini fata de prima editie, adaos care cuprinde dovada ineluctabila ca bolsevismul nu numai ca a fost si este creatia bancherilor si camatarilor internationali dar executa Intocmai comenzile primite de la directoratul acestei plutocratii, care nu se sfieste sa-si arate puterea. Ilustrativa este aroganta cu care la 17 Februarie 1950, cand asa-zisul "razboi rece" si asa-zisul "antagonism sovieto-american" desparteau chipurile lumea In tabere adverse, James Warburg, fiul bancherului evreu Paul M. Warburg care organizase sistemul monetar american In 1913, declara In fata Senatului american: "Va fi un guvern mondial indiferent de ce parere are lumea. Dezbatem acum doar daca guvernul mondial va fi instaurat cu arma In mana sau de buna voie" (Des Griffin, Fourth Reich of the Rich, p. 252).

O dovada ca comunismul, creatia camatarilor evrei internationali, executa Intocmai ordinele primite de la acestia, o contine procesul intentat In 1938 lui Christian G. Rakovski, alaturi de Buharin, Rakov, Iagoda, Karahan si alti "trotkisti". Christian [Hristo] Rakovski, bulgar nascut In Dobrogea realipita Romaniei, medic francez cu studii la Paris si vorbitor fluent al francezei, germanei, englezei, romanei, limbii ruse, limbii turce si bulgare si a tuturor limbilor din Balcani, personalitate influenta in Internationala socialista si unul din fondatorii statului sovietic, a fost presedintele Republicii Sovietice Ucraina (bineInteles, nefiind ucrainian), si ambasador sovietic In Franta. Dorind sa afle cat mai multe, politia secreta a lui Stalin Il ancheta pe acuzat In secret In prezenta unui medic a carui sarcina era sa-i administreze celui anchetat drogul care sa-l faca sa vorbeasca rational si veridic fara sa-si dea seama dar si fara sa-l faca sa sufere, caci acuzatul, cum s'a dovedit ulterior, facea parte din cercul intim al directoratului plutocratiei. Medicul capabil sa dozeze si sa administreze drogurile care sa aiba efectul dorit era un polonez rusificat, Dr. Landowski, al carui tata fusese asasinat de bolsevici si care, dupa studii medicale stralucite In Rusia si In Franta, Isi castiga o existenta mizera ca muncitor ocazional, si-si publica lucrarile elaborate pe vremea studentiei sub numele unor colegi. Identificand adevaratul autor politia stalinista l-a ridicat In 1936 si l-a instalat Intr'un laborator al NKVD-ului unde a devenit martorul crimelor si torturilor practicate de autoritatile staliniste si unde a avut curajul si taria sa-si noteze tot ce vedea si sa faca copii dupa toate documentele ce-i parveneau, pe care le-a ascuns Intr'un picior al unei mese de laborator. Pe timpul celui de-al doilea razboi mondial se afla la Stalingrad, unde a murit. Un voluntar spaniol a gasit notitele Dr-lui Landowski pe trupul lui neInsufletit Intr'o cocioaba din Stalingrad, si le-a luat cu sine In Spania, unde Don Mauricio Carlavilla le-a descifrat si tradus, cu multa truda caci manuscrisele erau In stare precara, si le-a publicat In cartea sa Sinfonia en Rojo Mayor. Toti acuzatii judecati In acest grup de "trotkisti" au fost condamnati la moarte, dar Rakovski a lasat a Intelege ca detine informatii care i-ar putea fi utile lui Stalin, si acesta i-a ordonat lui RenI Duval, cunoscut si sub numele de Gavriil Gavriilovici Kuzmin sau de Gabriel, sa-l interogheze pe Rakovski. Acest Gabriel, fiul unui milionar din Franta, fusese student stralucit cand s'a dedicat comunismului si a venit In Uniunea Sovietica "pentru studii" unde a fost instruit la scoala de securisti a NKVD-ului si a devenit un agent In care Stalin avea Incredere. Interogarea lui Rakovski decurgea In franceza, limba pe care Rakovski o vorbea mai bine decat limba rusa si pe care tehnicianul care Inregistra convorbirile ascuns dupa un perete nu o Intelegea. Dupa ancheta Dr. Landowski a tradus textul In ruseste facand doua copii,una pentru Stalin si una pentru Gabriel. Dar a mai facut o copie secreta pentru sine pe care voluntarul spaniol a gasit-o asupra cadavrului lui la Stalingrad, si pe care au publicat-o Carlavilla si Des Griffin. De remarcat ca dupa acest interogatoriu, Stalin i-a comutat pedeapsa lui Rakovski de la Impuscare la 20 de ani Inchisoare (ibidem, pp. 252-255). La proces, a asistat ambasadorul Statelor Unite, Davis, care a facut acuzatilor Rosenholz si Rakovski un mic semn secret masonic, si In decursul convorbirilor cu oficialitatile sovietice ambasadorul Davis a pomenit despre efectele favorabile pe care le-ar avea In opinia publica americana amnestierea lui Rakovski (ibidem, p. 308).

Interogatoriul lui Rakovski avea mai degraba aierul unui banchet Intre prieteni, caci scena fusese cu grija pregatita In acest sens pentru a-i demola rezistenta, si a luat forma unei discutii amicale pe teme politice, In decursul careia Rakovski cauta sa Incheie un targ pentru a-si salva viata. George Knupffer, care a tradus In engleza atat din rusa cat si din spaniola acest material pentru Des Griffin, noteaza ca cele dezvaluite de Rakovski sunt lucruri cunoscute de zeci de ani cercetatorilor care au consultat documentele originale si nu s'au lasat orbiti de mass media si de pseudo-istoria academica si politica, dar aceste lucruri sunt dezvaluite pentru prima data In mod Inchegat si cursiv de catre unul dintre operatoriiplanului. Spusele lui Rakovski sunt "unul dintre cele mai importante documente politice ale secolului", si "ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru toti cei care doresc sa afle ce si de ce se Intampla In Intreaga lume", scrie Knupffer (ibidem, p. 309). Atat de importanta este depozitia lui Rakovski Incat vom reda pasaje din ea In numarul viitor. Aducem aici doar o observatie de-a lui Rakovski care ne-a izbit si ne-a determinat sa examinam mai atent ce s'a Intamplat In Europa cu doua secole In urma.

La moartea lui Lenin, care a avut multiple hemoragii cerebrale dar n'a murit de moarte naturala, Trotki era cel care trebuia sa devina dictatorul suprem al statului sovietic, dar s'a Imbolnavit si-a fost incapabil de orice actiune timp de cateva luni, interval In care trebuia neaparat realizata centralizarea puterii totalitarismului bolsevic. Cum Trotki refuza sa-si ajute eventualii rivali, cum toti ceilalti evrei bolsevici, inclusiv Zinoviev, nu erau pregatiti pentru a realiza aceasta sarcina, si cum Stalin lucra febril sa-si asigure sprijin In cadrul comitetului central, solutia a fost ca grupul din care facea parte si Rakovski si care pregatise moartea lui Lenin si ascensiunea lui Trotki sa se alieze temporar cu Stalin, devenind mai stalinisti decat chiar Stalin si sabotandu-l In mod subteran, lucru de care Stalin Isi dadea seama. In aceasta lupta subterana Stalin castiga teren, caci avea un "atavism national" [expresia lui Rakovski - nn] care i-a permis samizeze pe puternicul sovinism si panslavism rus si sa construiasca un comunism nationalist rus opus comunismului internationalist cosmopolit al ocultei [ne mai aducem aminte de epoca In care "cosmopolitanismul" era o crima - nn]. "In acest scop a reanimat o clasa pe care noi o distrusesem, clasa comunistilor nationalisti [de aici luase Ceausescu modelul - nn], spre deosebire de comunistii internationalisti care suntem noi. El a pus Internationala In slujba Uniunii Sovietice care deja Il accepta ca stapan", zice Rakovski; "Daca vrem sa gasim o paralela In istorie, atunci indicam bonapartismul [sublinierea noastra], si daca vrem sa gasim pe cineva de tipul lui Stalin, nu vom gasi pe nimeni ca el In istorie. Dar poate ca l-as putea gasi In caracteristicile sale principale combinand doi oameni: FouchI si Napoleon. Sa-i luam acestuia din urma ultima jumatate, accesoriile, uniformele, rangul mlitar, coroana si altele de-astea, care s'ar parea ca nu-l tenteaza pe Stalin, si luati Impreuna ei vor da un individ identic cu Stalin In caracteristicile cele mai importante: el stinge revolutia, el n'o slujeste ci se serveste de ea; el reprezinta cel mai vechi imperialism rus Intocmai asa cum Napoleon s'a identificat cu galii; a creat o aristocratie, chiar daca nu una militara, caci n'are victorii, ci una birocratico-politieneasca" (ibidem, p. 286).

Am cautat paralele staliniste In biografia lui Napoleon scrisa deWalter Scott, contemporanul lui: Life of Napoleon Buonaparte, Emperor of the French, with a Preliminary View of the French Revolution (9 volume, Edinburgh: Ballantyne, 1827). Iata ce am gasit:

Metoda folosita de Stalin In cel de-al doilea razboi mondial, de epuizare a inamicului obligandu-l sa macelareasca un numar infinit de soldati sovietici, este descrisa de Walter Scott In biografia lui (op. cit.,, vol 2, pp. 387-388) ca principala cauza a victoriei trupelor noii republici franceze; caci, scrie el, "generalii francezi stiau ca viata omeneasca era marfa cea mai putin pretuita de republica; si ca atunci cand moartea era ospatata din plin cu atata generozitate de la un capat la celalalt al Frantei, nu trebuiau sa se zgarceasca ospatand-o pe campul de lupta. ... Atunci generalii francezi au Inceput sa foloseasca acele atacuri succesive In coloane, In care se arunca o brigada dupa alta fara Intrerupere si fara nici o grija pentru pierderea atator vieti, pana cand bratele adversarilor sunt istovite de atata macel..." Mai mult, soldatii erau singurii care nu rabdau foame dupa revolutia franceza; si, scrie Scott, "generalii stiau din experienta proprie si frecventa ca republica era la fel de severa cu militarii ca si cu civilii, chiar si mai mult, judecand dupa felul necrutator In care erau arestati si executati pe cele mai vagi pretexte" (p. 391).

Cu un secol Inainte de revolutia bolsevica, Walter Scott remarca deja ca scopul revolutiei franceze fuseseraspandirea teroarei In Intreaga lume, si distrugerea structurilor societatilor europene si a civilizatiei crestine In Europa, caci principalul scop al directoratului francez, scrie el, "era sa provoace revolutia In guvernele tarilor vecine si sa le remodeleze dupa tiparul republican, care sa-i corespunda celui folosit In Marea Natiune [franceza]" (vol. 3, p. 174). Descriind acest scop, Scott pare sa descrie "eliberarea" tarilor din Europa rasariteana de catre armata rosie: "In fiecare stat pe care francezii l-au cotropit sau cucerit trebuie ca s'au gasit ... unii capabili sa faca parte din guvernul revolutionar ... Astfel de oameni sunt siguri de sprijinul derbedeilor din orasele mari, atrasi de perspectivele jafului, si de splendidele promisiuni de libertate, pe care ei totdeauna le Inteleg ca fiind promisiuni de Impartire a proprietatilor altora. Astfel gasind materialul de constructie, baionetele armatei franceze erau destul de puternice ... si republica franceza curand Isi saluta guvernele surori, sub stapanirea unora care-si detineau functiile prin vointa Frantei, si care erau obligati astfel sa se conformeze cerintelor ei oricat de abuzive erau " (ibidem). Ca si mareata Uniune Sovietica, Napoleon nu s'a multumit sa jefuiasca popoarele "eliberate" de el luandu-le alimentele, banii si recrutii, ci a Inceput sa care In Franta operele de arta care constituiau bogatia cea mai mare a italienilor, de pilda. Ca si elitele comuniste, Napoleon nu credea propaganda despre "libertate,egalitate si fraternitate"; stia foarte bine ca oamenii nu s'au nascut, n'au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata egali, si ca revolutia franceza era In realitate dusmana crunta a libertatii. "Buonaparte, desi facea uz de frazeologia stabilita a libertatii si egalitatii, nu recunostea rang mai Inalt decat cel de 'cetatean' [adica 'tovaras'] si le zicea tu la toti, avea latitudinea sa varieze considerabil aceste forme democratice. ... Iacobinismul de exemplu fiind bazat pe principiul asimilarii caracterului national cu ignoranta crasa a claselor de jos, era inamicul natural al literaturii si artelor, ale caror productii cei 'sans culottes' nu le puteau pricepe, si pe care le distrugeau din acelasi motiv luminat ca si revolutionarii lui Jack Cade care l-au spanzurat pe notarul din Chatam cu calimara si pana atarnate de gat [pentru ca stia sa scrie]", zice Scott (pp. 259-261). Dar Napoleon aprecia comorile de arta, pe care le cara la Paris din toate tarile cucerite.

Asemanarea dintre politia napoleoniana si securitatea din tarile socialiste este frapanta. Politia napoleoniana facea uz de agenti provocatori care, scrie Scott, "dirijau, Incurajau, chiar sugerau comiterea de infractiuni, pentru a-si recolta apoi rasplata pentru arestarea infractorilor. ... In Franta ... puterea politiei devenise covarsitoare; de fapt Intreaga existenta a guvernului parea ca depindea In mare masura de exactitatea informatiilor pe care le obtinea; si pentru acest scop numarul politistilor fusese sporit, si disciplina lor Imbunatatita, sub administratiaexpertului si vicleanului FouchI. Aceasta persoana remarcabila fusese un iacobin ultragios scufundat adanc In ororile guvernului revolutionar - un aderent de-al lui Barras, care lua parte la venalitatea si stoarcerea de profituri ilicite care caracterizau acea perioada" (vol. 4, p. 330). FouchI Isi construise o retea perfecta de spionaj al cetatenilor pe bazele retelei de spioni existente din vremea revolutiei franceze, care-i facuse pe francezi sa nu Indrazneasca sa rosteasca o vorba care sa nu fie spre lauda regimului. Aceasta retea de spionaj era scumpa, si FouchI obtinea banii necesari protejand prostitutia, jocurile de noroc si alte astfel de activitati, unde obtinea multe informatii, nefiind dotat cu tehnologia satelitilor si captarii undelor sonore si electromagnetice cu care-si spioneaza guvernele astazi cetatenii; "si astfel viciile capitalei Intretineau mijloacele prin care era subjugata unui guvern despotic", scrie Scott (p. 333). Ca si securitatea comunista, puterea lui FouchI se Intindea chiar si asupra lui Napoleon pe vremea cand era prim consul; de aceea Napoleon a Impartit aparatul de spionaj si opresiune In patru birouri distincte, unul fiind politia militara a palatului, altul fiind jandarmeria, al treilea fiind politia Parisului subordonata prefectului, si ultimul fiind al politiei In general, subordonata lui FouchI. Ca si Stalin, Napoleon era suspicios si nu tolera rivalii la putere (pp. 333-334). "Datoria politiei era sa supravegheze opinia publica, exprimata In public sau prin comunicari confidentiale, sau prin presa. ... Ziarele publiceerau sub supravegherea zilnica si constanta a politiei, si redactorii lor erau somati sa apara In fata lui FouchI de cate ori aparea ceva care putea fi considerat ca nu-i respecta autoritatea ... Suprimarea ziarului care pacatuia era adesea Insotita de exilul sau Incarcerarea redactorului. Aceleasi masuri erau luate Impotriva autorilor, librarilor, si editorilor ... dar amestecul politiei lui Buonaparte mergea mult mai departe, si adesea cerea chiar si dela autorii care scriau doar despre subiecte generale si neutre sa-i recunoasca autoritatea prin expresii precise" (pp. 334-335). Ca si guvernul sovietic care-si atasase un mitropolit comunist care sa dirijeze "libertatea religioasa" In Rusia si ai carui "preoti" sa raporteze securitatii tot ce afla de la credinciosi, Napoleon nu dorea sa elimine biserica din viata Frantei, cum o facuse revolutia (caci el era motivat de ambitie si sete de putere, nu de ura talmudica a revolutionarilor), ci sa o foloseasca In avantajul sau. Pe cand Isi depana amintirile In ultima sa captivitate pe insula St. Helena, Napoleon a spus: "N'am regretat niciodata Incheierea concordatului [cu Biserica Catolica]. Trebuia sa-l am pe acela sau ceva echivalent. Daca n'ar fi existat Papa, ar fi trebuit numit unul pentru acea ocazie." In catehismul copiilor francezi s'a introdus ideea ca este de datoria crestinului sa-l cinsteasca pe Napoleon tot asa cum este de datoria lui sa-l cinsteasca pe Dumnezeu. "Ni In afacerile civile", scrie Scott, "Buonaparte si-a folosit talentul legand interesele si siguranta natiuniide propria lui glorie" (p. 344), exact ca Stalin dupa el.

Napoleon era nu numai ateu, dar avea un fel de credinta oculta In care recunoastem elementele luciferianismului masonic. Se considera superior oamenilor si In ultimii lui ani de captivitate depanandu-si amintirile sustinea sa n'a fost Invins de armatele dusmane ci de elemente. Las Casas scrie ca Napoleon i-a spus: "Obstacolele care m'au prabusit n'au fost de la oameni - au fost opera elementelor. La sud, marea mi-a ruinat planurile; la nord, a fost focul Moscovei, zapada si ghiata m'au distrus. Astfel, apa, aierul, focul, Intreaga natura, pe scurt, au fost inamicii unei regenerari universale pe care o proclamase Insasi Natura" (Scott, op. cit., vol 5, p. 91). Ca si masonii, si ca si guvernele occidentale astazi, fiinta suprema era pentru Napoleon, Natura (forta generativa), si cu toata mintea lui ascutita de matematician si general, gandea In termenii ocultismului cabalistic, ai celor patru elemente. Ca si cei incomozi lui Stalin, cei incomozi lui Napoleon se vedeau vinovati de "tradare" sau "complot Impotriva sigurantei statului", de exemplu generalul Moreau; ca si cei incomozi presedintelui Bill Clinton, cei incomozi sau periculosi pentru Napoleon se "sinucideau" In moduri imposibile, ca generalul Pichegru, care a fost gasit strangulat In celula In care fusese Inchis, cu o cravata rasucita cu ajutorul unui bat asa cum el singur n'ar fi putut-o face; dar afost declarat "sinucis" - desi parerea generala era ca Napoleon n'ar fi tolerat ca neInfricatul Pichegru sa apara In fata nici unui tribunal unde ar fi putut sa faca dezvaluiri; publicul Ii numea ca faptasi pe patru dintre mamelucii adusi din Egipt care-l Inconjurau mereu pe Napoleon, dar Scott crede ca temnicerii l-au "sinucis" pe general (pp. 124-125).

Napoleon a inaugurat un sistem de propaganda oficiala si personala prin buletinele oficiale In care, scrie Scott, "anunta poporului francez succesele sale, arata publicului acele adevaruri pe care dorea el sa le stie publicul, si In acelasi timp acele minciuni pe care dorea ca publicul sa le creada", si de multe ori scria personal sau supraveghea articolele din ziarul central Le Moniteur (pp. 100-101). Ca si rapoartele la conferintele partidelor comuniste, rapoartele guvernului Imparatului Napoleon aratau realizari care, scrie Scott, "existau numai pe hartie, In timp ce altele erau doar Incepute, si altele nu erau duse la bun sfarsit. Totul era desigur atribuit geniului Imparatului care inspira totul, caruia Franta Ii datora toata prosperitatea ei. Frumosul Paris redevenise solvent, cu venitul dublu, agricultura fusese Incurajata, prin asanarea unor mlastini enorme, se eliminase cersitul. ... Se cheltuisera 40 de milioane pe lucrari publice, printre care se citau cu mare pompa opt mari canale care faceau accesibile toate departamentele pentru navigatie interna. ... Imparatul era deja obiectul unei adoratii binemeritate; nu maitrebuiau decat sa-i ridice templele si sa-i construiasca altarele. ... Oriunde sosea, faurea planuri pentru lucrari publice dintre care multe nu existau decat In descrierile buletinului" (pp. 249-250, 252). Ca si Stalin, Napoleon si-a plantat marionetele In varful guvernelor tarilor ocupate de el, a caror datorie era sa sacrifice natiunile In varful carora erau plantate, lacomiei si ambitiei napoleoniene (p. 267). Ca si Stalin, Napoleon era banuitor si-si suspecta cei mai capabili aghiotanti, pe Talleyrand si FouchI; cand i s'a parut ca puterea acestuia din urma, care era seful politiei, devenise prea mare, l-a Inlocuit (op. cit., vol. 7, p. 60 ff.). Ni ca si sovieticii, ajuns Imparat Napoleon Ii numea In functii pe acei membri ai vechii nobilimi supravietuitori ai revolutiei franceze care se aratau servili si gata la orice ticalosie (vol. 6, pp. 272-273).

Cenzura napoleoniana era atat de eficace Incat, scrie Walter Scott, "se avea cea mai mare grija ca sa nu apara nimic pe scena ce ar fi putut trezi amintiri sau sentimente In defavoarea guvernului imperial. Cand spiritul ascutit al parizienilor prindea vreo expresie sau vreun incident care ar fi putut fi asemuit cu afacerile publice, se avea cea mai mare grija ca sa nu se mai Intample, si sa nu ajunga la urechile publicului" (vol. 6, p. 90). "In nici o tara civilizata si In nici o epoca n'a fost presa atat de total Inlantuita si Incatusata ca In Franta In acea vreme. Ziarele n'aveau voie sa tipareasca nici un articol cu stiri de interes public care sa nu fiaparut Intai In Le Moniteur, organul guvernului; si acesta era In toate ocaziile importante citit personal de catre Insusi Bonaparte. Nici ziarele mai mici nu aveau voie sa publice nici macar un cuvant, de explicatie sau de critica sau de orice fel, care nu corespundea exact tonului din ziarul principal. Puteau cu maximum de elocinta sa sporeasca lauda sau sa sublinieze oprobiul care aparea In sursa principala; dar confiscarea ziarului, a averii, Inchisoarea, uneori exilul erau rasplata invariabila a oricui Incerca sa corecteze ceva ce era inexact faptic sau nesincer ca rationament" (p. 92). La acestea Stalin a adaugat doar o pedeapsa In plus: moartea.

Jaful si violenta trupelor sovietice In tarile prin care treceau, chiar tari aliate, sunt comparabile cu trecerea hunilor, tatarilor sau vandalilor; dar Napoleon practicase aceeasi metoda. Armata lui nu-si transporta alimente si furaje ci se baza pe ce putea confisca de la locuitorii tinuturilor prin care trecea. "Dar cea mai hidoasa trasatura a acestui sistem," scrie Walter Scott, "aparea cand armata traversa o regiune slab populata, ori unde caracterul national, sau resursele locale, Incurajau locuitorii si taranii sa reziste. Atunci soldatii erau atat inspirati de lipsa de provizii cat si iritati de pericolul la care se expuneau uneori adunandu-le. Cum cresteau greutatile purtarea lor devenea violenta si disperata, si pe langa ca faceau toate felurile posibile de samavolnicii, Isi sporeau mizeria distrugand tot ce nu puteau folosi"(p. 112).

Imaginea "tatucului" era cultivata si de Napoleon care se straduia sa se arate interesat si intim cu soldatii de rand din partea carora nu avea nimic de temut. "Napoleon le parea soldatilor de care era Inconjurat", scrie Walter Scott, "nu omul ambitios care-i tarase din caminul lor ca sa le iroseasca barbatia In pamanturi straine, si-si cumparase victoriile cu pretul tuturor privatiunilor la care-i supunea, ci ca un parinte pe timp de razboi, caruia soldatii Ii erau copiii si caruia onoarea ultimului soldat Ii era la fel de scumpa ca si cea proprie" (p. 114). Ca si Stalin, Napoleon taia si spanzura tarile si teritoriile lor, desfiintandu-le si mutandu-le granitele la bunul lui plac - In numele "pacii" si sustinand ca le face un bine (p. 119). Ca si Stalin care In timp ce Incheia cea mai stransa alianta cu Hitler se pregatea sa-i invadeze tara, Napoleon Ii scria regelui Spaniei urgentand o mai stransa alianta printr'o casatorie Intre mostenitorul tronului Bourbonilor din Spania si o ruda de-a sa, In timp ce ordona armatei sale sa invadeze Spania (p. 143). Pentru Napoleon, ca pentru soviete, tratatele cu alte tari erau doar petece de hartie lipsite de orice semnificatie (p. 289). Iar In timp ce spaniolii fierbeau de ura si rascoalele izbucneau peste tot dupa ce Napoleon izgonise dinastia Bourbonilor Instaurandu-l pe fratele sau Joseph pe tronul Spaniei, ziarul Le Moniteur povestea despre fericirea spaniolilor si serenadele pe care i le cantau noului lor rege zi si noapte (p.101). Dupa Infrangerea suferita In Portugalia si izgonirea regelui Joseph Bonaparte din Madrid, ziarul Le Moniteur nu publica decat poezii si notite stiintifice - pana Napoleon a gasit ca este necesar sa explice dezastrul campaniei din Spania, lucru pe care l-a facut publicand In Le Moniteur o relatare distorsionata si mincinoasa a faptelor demna de un ziar sovietic (p. 243; la p. 284 Walter Scott dedica o tirada Intreaga ipocriziei oficiale a lui Napoleon). ReIntors din Spania, Napoleon a fost ovationat pe tot traseul calatoriei sale de aplaudacii lui, la fel de zelosi ca si ai oricarui potentat comunist (p. 193). Intorcandu-se din campania Impotriva Austriei din 1809, unde Napoleon, plin de ambitii dinastice si planuind o casatorie cu casa imperiala a Hapsburgilor, favorizase Austria care constituia astfel o exceptie la jaful si distrugerea la care supunea tarile Invinse, a fost felicitat In mod festiv de Senatul francez care a adaugat la multiplele sale coroane de lauri emblema "celui mai mare dintre eroi, ale carui victorii au fost toate castigate pentru binele omenirii" (p. 381).

Demagogia tipic comunista nu-i era straina lui Napoleon, care tinea discursuri In fata Adunarii Legislative a Frantei In care spunea ca "triumful meu In razboi va fi triumful geniului binelui asupra geniului raului, triumful moderatiei, ordinii si moralei asupra razboiului civil, anarhiei si pasiunilor rele" (op. cit., vol. 7, p. 14). Tot asa au masacrat trupele americane civilii dinIraq "ca sa salveze democratia In lume" In 1991. Cand provoca un nou razboi, Napoleon sustinea ca se apara (p. 23). Laudele desantate pe care i le aduceau toti lui Stalin Ii erau aduse si lui Napoleon cu aceeasi frenezie; la Te Deum-ul celebrat In cinstea unei victorii napoleoniene din timpul campaniei din Germania, cardinalul Parisului, Maury, s'a epuizat In ditirambi asa de exaltati Incat rezulta ca eroul daruit cu atata genialitate si putere supraomeneasca nu putea fi muritor ca toti oamenii (p. 478). Napoleon sustinea ca armatele lui lupta pentru "triumful moderatiei, ordinii si moralei", dar dupa cotropirea Spaniei un general napoleonian care prinsese opt partizani spanioli i-a tintuit In cuie de copaci Intr'o padure lasandu-i sa moara astfel; exemplu urmat de partizanii spanioli care au tintuit acelasi numar de prizonieri francezi de aceiasi copaci lasandu-i, scrie Walter Scott, "sa umple padurea Guadaramei cu gemetele lor" (p. 40).

Regimul lui Napoleon aducea mult cu o democratie populara socialista. Unde Inainte de revolutie Franta avusese o singura Inchisoare pentru detinuti politici, sub Napoleon pentru detinutii politici se Infiintasera 6 Inchisori, In care erau Inchisi oameni care nu puteau fi acuzati de nimic altceva decat de lipsa de devotament politic pentru cauza lui Napoleon. La 3 Martie 1810, FouchI, seful politiei, a adoptat procedeul de Incarcerare a cetatenilor fara procedura judiciara, pe baza unui simplu ordin emanat de la Napoleon (pp. 67-68). "Sistemuldespotismului lui", scrie Scott, "care nu permitea absolut nici un fel de exprimare, nici prin adunari publice, nici prin presa, si nici prin corpuri legislative, prin care s'ar fi putut canaliza opinia nationala despre treburile statului, devenise de-acum un mare rau. Manifestarile opiniei publice au fost Inlocuite In mod jalnic cu vocile unor functionari platiti care, ca niste fantani artificiale, nu faceau altceva decat sa repete Impodobindu-le cu diverse Inflorituri ideile pe care le primisera de la rezervorul comun din Paris" (p. 505).

Napoleon se considera "omul destinului", predestinat ca sa fie conducatorul suprem al lumii unite sub un singur guvern mondial - acelasi ca si guvernul Noii Ordini Mondiale de astazi. Avertizat de FouchI asupra pericolului unei campanii Impotriva Rusiei care ar putea fi dezastruoasa (lucru care s'a si Intamplat In 1812), Napoleon a raspuns: "E vina mea daca puterea pe care o detin deja ma obliga sa iau In mainile mele dictatura Intregii lumi? Destinul meu nu s'a Implinit Inca, situatia mea este astazi [cand stapanea aproape Intreaga Europa continentala] doar un Inceput al situatiei pe care trebuie s'o realizez. Trebuie sa fie doar o singura legislatie Europeana, o singura curte de apel. Aceeasi moneda, aceleasi masuri si greutati, aceleasi legi, trebuie sa domneasca In toata Europa. Trebuie sa fac o singura natiune din toate statele Europene " [sublinierea noastra] (p. 161). Napoleon stia Insa ceea ce WalterScott, biograful lui, nu stia. Napoleon stia cine trage sforile din umbra pentru anihilarea natiunilor si instaurarea guvernului mondial; stia ca bancherii care detineau Banca Angliei erau cei care finantau razboaiele si decideau astfel care armata va fi victorioasa In care razboi; redand fidel reprosul facut de Napoleon lui Metternich, ca s'a lasat platit de acei bancheri ("Ah, Metternich, cat ti-a dat Anglia ca sa te determine sa-mi declari razboi?"), Walter Scott considera acel repros "o acuzatie vulgara", caci Walter Scott vede clar mana ocultei In Franta dar n'o mai vede In Anglia (p. 512).

*

Walter Scott si-a scris cele 9 volume ale biografiei lui Napoleon ca sa justifice felul In care guvernul englez l-a eliminat pe Napoleon dintre cei vii - bineInteles, negand ca guvernul britanic ar avea vreo vina In otravirea lui Napoleon, pe care el n'o denumeste otravire ci "ulcer stomacal". Dar pana si printre randurile acestei biografii scrise pentru a justifica politica engleza transpare adevarul. Nu stim daca Walter Scott stia despre manipularea din culise a razboaielor care Imbogateau casa Rothschild si decimau natiunile europene; adevarul istoric nu este vizibil ochilor neinitiati decat dupa trecerea timpului si descoperirea legaturilor obscure dintre elementele vizibile; dar la p. 8, vol. 8 al Vietii lui Napoleon, Walter Scott vorbeste despre faptul ca "Anglia suportase In mare masura cheltuiala razboiului" dintre Franta,Austria, Rusia si Prusia [Banca Angliei, care este o banca particulara erijata ca sa stapaneasca finantele Marii Britanii, emisese Imprumuturile necesare razboiului care urma sa-i augmenteze profitul camataresc]. La p. 16 Walter Scott da motivul pentru care Banca Angliei finanta si starnea razboaiele napoleoniene: era inadmisibil, scrie el, "ca Britania sa permita sa i se conteste drepturile maritime In momentul prosperitatii ei, cand vasele ei navigau triumfatoare spre toate tarmurile". Aceste "drepturi maritime" sunt definite pe aceeasi pagina astfel: "natiunile care detin o flota puternica [au] aceleasi avantaje pe care le au natiunile carora o armata puternica le confera dreptul martial". Adica dreptul celui mai tare de a-l jefui pe cel Invins, drept pe care, dupa parerea lui Walter Scott, Anglia Il avea dar Napoleon nu.

Napoleon Insa stia de ce Inarmeaza bancherii iudeo-britanici Europa Impotriva lui; pe vasul care-l ducea pe insula Elba dupa prima lui abdicare, dezvaluise capitanului si ofiterilor motivele razboiului In care fusese Invins. Stapanirea insulei Malta fusese un pretext doar; adevaratul motiv era tratatul comercial dintre Anglia si Franta propus de plutocratia Angliei care avea drept scop pauperizarea Frantei si anihilarea industriei ei [asa cum se Intampla astazi In Statele Unite In urma tratatului NAFTA], tratat pe care Napoleon nu l-a acceptat nevrand sa distruga Franta economic (p. 257). Ca si Stalin, desi fusese instaurat de oculta, Napoleon ar fidorit sa detina baza puterii In mana lui.

"Pe timpul monarhiei, zugravita mereu ca un sistem sclavagist, opinia publica avusese avocati zelosi In parlament, si avusese ocazia sa se faca auzita; dar In Franta imperiala era mutenie, se auzea doar vocea functionarilor platiti, care erau trompetele guvernului si care nu scoteau decat sunetele care le fusesera sugerate. ... Prostituase atat de total libertatea presei, Incat Franta nu putea sti absolut nimic decat din propriile buletine ale lui Napoleon", scrie Scott (vol. 8, pp. 20-21; vol. 9, p. 323). "In timp ce Napoleon distrugea pe rand fiecare bastion al libertatii publice - In timp ce construia noi Inchisori de stat si stabilea o politie suspusa care umplea Franta cu spioni si temniceri - In timp ce lua franele presei asa de exclusiv In propriile maini - atat ratiuni politice cat si egotismul lui Il Impingeau sa Intreprinda acele imense lucrari publice mai mult sau mai putin utile sau ornamentale de la caz la caz care Insa cu siguranta urmau sa fie recunoscute drept monumente ale splendorii Imparatului," arata el (vol. 9, p. 321). Lucrari publice ca si Canalul Dunarea-Marea Neagra; ca si Palatul Primaverii. "Sistemul lui de guvernare era extrem de fals. Cuprindea Inrobirea Frantei, si avea drept scop subjugarea lumii. Dar a facut multe pentru Franta ca rasplata pentru giuvaerul pe care i-l rapise. I-a dat un guvern ordonat, scoli, institutii, tribunale, si un cod de legi. In Italia, domnia lui a fost deasemenea splendida si binefacatoare", scrie Scott. Desigur, comparata cu Revolutia Franceza, domnia lui Napoleon a fost raiul pe pamant; si poate chiar si comparata cu domnia aristocratiei franceze dinainte de revolutie; caci oligarhia parazitara Intotdeauna Impileaza si saraceste organismul gazda; dar domnia lui Napoleon n'a fost decat un stadiu In planul general de distrugere a civilizatiei crestine; a fost un pas Inapoi In revolutia permanenta masonica-iudeo-comunista, dupa tactica lui Lenin "doi pasi Inainte, un pas Inapoi". NeIntelegand revolutia permanenta si caracterul ei milenar anticrestin, Walter Scott se arata nedumerit de hotararea Invingatorilor de a-i facilita lui Napoleon reIntoarcerea de pe insula Elba; "situatia Elbei, noua resedinta a suveranitatii lui, atat de aproape de Italia, si atat de aproape de Franta, parea calculata anume ca sa-i faciliteze reInvierea Intr'un viitor oarecare ca o personalitate politica", scrie el (vol. 8, p. 234).

Revolutionarii erei napoleoniene nu erau cu nimic diferiti de nomenclatura comunista sau socialista occidentala de astazi; Napoleon se asigurase ca nu va avea rivali "dezvaluind cat erau de accesibili la mituire si la momelile ambitiei, si ca acesti vechi demagogi puteau fi transformati fara prea mare efort In curteni supli si lingusitori" (vol. 8, pp. 172-173). Nomenclatura imperiala era formata din astfel de revolutionari; "multi care fusesera favorizati si Imbogatiti de Bonaparte au fost primii care s'au alaturatcurentului si s'au Intors Impotriva lui (ibid., pp. 203, 238-39).

Relatarea detailata a miscarilor trupelor In fiecare batalie napoleoniana ocupa mult loc In biografia lui Walter Scott; dar, desi el atribuie Infrangerea lui Napoleon la Waterloo vitejiei si perseverentei englezilor, din relatarea lui reiese totusi ca Napoleon a fost Infrant la Waterloo pentru ca a fost tradat de maresalul sau Soult, care n'a transmis generalului Grouchy ordinul pe care-l primise de la Napoleon ca sa i-l transmita decat cu mare Intarziere, In seara zilei In care generalul ar fi trebuit sa-l primeasca. Armata lui Napoleon, lipsita de trupele lui Grouchy si slabita astfel, a pierdut batalia; mai mult, generalul Grouchy a fost dezinformat total despre luptele In care trebuia sa participe, spunandu-i-se minciuni despre victoria trupelor franceze care chipurile nu mai aveau nevoie de ajutorul lui cand tocmai lipsa acelui ajutor le facea sa piarda batalia (pp. 511-512).

Catapultat In fruntea armatei franceze, ales si sprijinit ca sa fie stapanul totalitar al Frantei unde avea sa slujeasca planului rothschildian o vreme, ca multi dintre marionetele Noii Ordini Mondiale [Ceausescu, de pilda], Napoleon n'a banuit ca va fi si el Inlaturat si distrus dupa ce-si va fi jucat rolul. Fostul Imparat francez stia ca bancherii care-si aveau centrul financiar la Londra Ii dirijau destinul, dar vazand cum Ii permisesera reIntoarcerea de pe insula Elba pentru un nou macel In care sadecimeze si sa istoveasca natiunile europene, credea ca i se va permite sa-si reediteze reIntoarcerea din cea de-a doua captivitate. Refuzase sa caute refugiu In America, unde ar fi fost prea departe de Franta; si aflase cu uimire si indignare ca In loc sa fie tinut prizonier In Anglia, unde ceruse azil dupa ce se predase, urma sa fie trimis In Indepartata insula Sfanta Elena unde nici pasarile migratoare nu puteau ajunge. Intr'o zi l-a Intrebat pe admiralul englez Sir Pulteney Malcolm, care fusese la Inceput seful paznicilor Inchisorii lui pe acea insula: "Oare guvernul vostru intentioneaza sa ma tina pe stanca asta pana la moarte?" (vol. 9, p. 240). Dar cand arsenicul cu care Il otraveau Incepuse sa-si faca efectul, si cand Dr. O'Meara In care avea Incredere a fost Inlaturat, a Inteles ca va fi ucis, si si-a exprimat aceasta convingere - pe care Walter Scott, conform liniei politice al carei apologet este, o ridiculizeaza (vol. 9, p. 278). In testamentul pe care l-a scris la 15 Aprilie, 1821, Napoleon scrie: "Mor In credinta apostolica si catolica In sanul careia m'am nascut acum mai bine de 50 de ani" - asta dupa ce fusese un instrument de distrugere a Frantei catolice, acest mare brat al crestinismului european, pentru a carui mutilare fusese organizata revolutia din 1789. Ni mai scrie: "Mor prematur, asasinat de oligarhia engleza si de ***" (apud Walter Scott, Life of Napoleon Buonaparte, vol. 9, appendix XII). Nu stim la ce se refera ***, si nu stim de ce Walter Scott a Inlocuitoriginalul cu ***. Inainte de moarte, Napoleon a Intrezarit marele plan anticrestin al carui marioneta fusese; a renuntat la pseudo-religia lui masonica cu terminologia ei egipteana si a cerut sa i se trimita un preot catolic (vol. 9, p. 279). Dar Walter Scott, biograful lui, care scrie aceasta carte pentru a convinge publicul secolului 19 care tinea la aparente de moralitate ca oligarhia britanica era curata ca neaua, nu-si poate ascunde propria loialitate pentru francmasonerie, a carei terminologie se stravede printre interminabilele lui discursuri moralizatoare (la p. 281, vol. 9, de exemplu). In testamentul sau din 15 Aprilie 1821, Napoleon Ii acuza pe Marmont, Augereau, Talleyrand si La Fayette ca-l tradasera pe el si tradasera Franta. Un alt contemporan, William Blake, scrie cu insistenta despre tradarea lui La Fayette, care, zice poetul, s'a vandut pentru bani. Dar iata cum descrie Nicola Nicolov Infrangerea lui Napoleon la Waterloo: "Este dovedit prin documente aflate In Arhivele Nationale de la Paris ca James, Carl si Nathan Rotschild faceau multe intigi si conspiratii. Unii Inalti functionari apropiati lui Napoleon Il sfatuisera sa expulzeze familia aceea din tara si sa-l aresteze pe oricare membru al ei ar fi Incercat sa se reIntoarca. Ministrul politiei de asemenea avea o cantitate enorma de scrisori si alte dovezi care dovedeau ca existau numeroase conspiratii clandestine ale Rotschilzilor. ... Batalia de la Waterloo de asemenea este un mister. Pana In ultimulmoment, armata lui Napoleon avansa pe toate fronturile. Dar Napoleon s'a Imbolnavit si cel care detinea comanda sub el, Maresalul Soult, a pierdut batalia In mod intentionat. S'a descoperit ulterior ca Soult era ruda de sange de-a Rotschilzilor. Evident, executase ordinele primite de la Rotschild si nu cele primite de la comansantul sau, Napoleon. A fost ulterior rasplatit cu multa generozitate pentru tradarea lui si familia lui s'a bucurat de multe favoruri" (The World Conspiracy, p. 173).

*

Dupa revolutia bolsevica, Lenin a declarat oficial ca doctrina lui Freud este "un antidot pentru modul de gandire burghez" si a alocat fonduri mari pentru raspandirea ei, Infiintand chiar gradinite de copii psihoanalitice. Stalin In bonapartismul lui a eliminat freudianismul. Acum Boris Ieltan a decretat reinstaurarea freudianismului, arata The New York Times din 11 Decembrie 1996 (apud The Rothbard-Rockwell Repert, Martie 1997, p. 4).

ALTE PARALELE IZBITOARE

Walter Scott Isi Incepe cronica epocii napoleoniene cu o recapitulare a revolutiei franceze. Vorbind despre clubul Iacobinilor care militau pentru cele mai distrugatoare masuri In Adunarea Nationala a Frantei din 1787, numiti "turbatii" (les EnragIes) de catre contemporanii lor, Scott scrie: "Acest partid scarnav siextremist cu toata activitatea lui n'ar fi putut sa-si atinga popularitatea In sanul poporului daca n'ar fi avut marea sa capacitate de a corupe conducatorii de mai mica anvergura ai maselor. S'a sustinut In mod general ca acest scop important a fost atins cu ajutorul imensei averi a printului de sange regal cel mai apropiat de tron, a Ducelui de OrlIans, al carui nume este In mod asa de nefericit asociat cu istoria acestei perioade. Din generozitatea lui, zic toti istoricii contemporani, erau platiti scriitorii unei serii de pamflete si ziare extrem de violente care au indus In eroare publicul cu stiri false si injurii violente [paranteza noastra: acele stiri false au fost si sunt predate ca 'fapte istorice' In toate scolile de atunci Incoace]. Acest print, se spune, rasplatea acei autori populari si feroce care predicau In fiecare seara poporului la Palais Royal... Din cuferele de bani ale aceluiasi nenorocit erau platiti si unii dintre cei care erau zilnic la dezbaterile Adunarii, ocupau galeriile excluzand publicul, aplaudau, fluierau, si aveau o influenta aproape dominatoare in consiliile nationale, si erau uneori interpelati de catre reprezentantii poporului de parca ei ar fi fost poporul si nu gunoiul rejectat de popor.

"Au fost dezvaluite acuze si mai grave. Bande de straini, oameni cu aspect salbatic, ravasit si feroce necunoscuti politiei franceze care Inca functiona, au Inceput sa apara In capitala ... Despre toti acestia se stia ca erau platiti de Ducele de OrlIans si agentii lui ca sa adune parteaignoranta, violenta si corupta a marei metropole franceze In scopul de a o Impinge si ghida la actiuni crude si teroriste. Scopul final al acestor manevre se presupune ca era schimbarea dinastiei, care sa-i satisfaca dorinta de razbunare a Ducelui de OrlIans Inlaturandu-l pe varul lui de pe tron, si sa-i satisfaca ambitia Intronandu-l pe el In schimb, cel putin numindu-l Locotenent al Frantei cu puteri regale. Se presupune ca cei mai Indrazneti si lipsiti de scrupule dintre iacobini fusesera la origine partizani ai Ducelui de OrlIans; dar ... si-au abandonat conducatorul (pe care continuau sa-l flateze si sa-l Insele), si, punandu-se In fruntea partizanilor adunati In slujba lui, si platiti din cuferele lui, Isi continuau scopurile lor personale" (Life of Napoleon Buonaparte, Emperor of the French, with a Preliminary View of the French Revolution in 9 volumes, Edinburgh, 1827, vol. 1, pp. 149-151). Scott continua sa descrie politicienii oportunisti care s'au alaturat iacobinilor, si felul In care a fost corupta armata: "Soldatilor li s'au distribuit In secret sume pentru petreceri neobisnuite, si In consecinta zilnic crestea indisciplina printre ei. Drept pedeapsa 11 soldati din garda au fost pusi la arest pentru delicte militare; o gloata violenta de parizieni i-a eliberat si i-a luat sub protectia ei ... Castigand aceste regimente revolutionarii stapaneau Parisul ... Metodele de seducere care fusesera Incununate de succes la regimentele de garda au fost aplicatesi la alte regimente. N'au fost uitate regimentele de prin jurul Parisului. Au fost gratificate cu cele mai puternice tentatii pentru soldati - au primit din abundenta vin, femei, si bani - si In aceasta conditie de destrabalare si indisciplina armata franceza si-a repudiat loialitatea ... Intre timp, intrigile Intunecate care se formasera de mult pentru realizarea unei insurectii generale In Paris au fost puse In miscare cu promptitudine. ... Numarul de figuri de banditi care trebuiau sa conduca poporul In aceste acte violente crescuse mult de-acum. ... Inafara de trupe de sclavi din galere si dezertori, s'au adunat la Paris vagabonzi de toate felurile .. Acestora li s'au asociat cei mai de jos din acest oras populat, care erau totdeauna gata la razmerita si jaf; si erau condusi si Incurajati de oameni care de multe ori erau sincer entuziasmati de cauza libertatii, si credeau ca nu pot fi victoriosi decat distrugand guvernul de atunci" (pp. 152-155). Scriind imediat dupa revolutia franceza, contemporana lui, din marturiile celor care o traisera, Walter Scott remarca influenta activitatii acestor elemente asupra francezilor: "Un al doilea fapt remarcabil a fost ca desi fusesera una din cele mai vesele si binevoitoare natiuni din lume, francezii dupa izbucnirea revolutiei au parut animati nu numai de curaj dar si de furia turbata a unor bestii dezlantuite. Foulob si Berthier, doi indivizi pe care-i considerau dusmani ai poporului, au fost ucisi cu o cruzime si o dorinta de a-i insulta demne doar de stalpul la care-sitortureaza pieile rosii cherokee victimele In taberele lor; si imitandu-i pe canibalii adevarati, s'au gasit oameni, mai degraba monstri, care nu numai c'au sfasiat membrele victimelor lor, dar le-au devorat inimile si le-au baut sangele", scrie el. [O paranteza aici: aceasta pare sa fie influenta ocultismului masonic, satanic si cabalistic asupra revolutiei franceze. Vedem astazi aceeasi influenta asupra poporului american, pe care l-am cunoscut binevoitor, prietenos, extrem de manierat si saritor - ca sa vedem astazi ritualuri satanice practicate printre americani caracterizate de cruzime si canibalism, exact ca cele descrise de Scott]. "Cei care conduceau In aceste grozavii nemaiauzite trebuie ca erau ucigasi si asasini de meserie, ca batranii care dirijeaza o haita de animale tinere pe care le conduc, le Invata cum sa ucida, si le dau un exemplu de cruzime care din pacate se Invata extrem de usor si nu se uita niciodata", scrie Scott (pp. 157-158). [Reamintim de sfirmatia unui politist american pe care l-am auzit personal relatand ca Intodeauna In bandele criminale de adolescenti exista un om matur care-i Invata cum sa fie criminali].

Walter Scott nu atribuie Insa victoria revolutiei franceze varsarii de sange provocate de ucigasii organizati de forte oculte si platiti de catre Ducele de OrlIans si bancherii lui, ci impotentei ideologice a conducatorilor poporului francez. Caci cu mintile spalate de propaganda masonica, atat regele cat si curtea, generalii si conducatoriistatului opreau soldatii neinfectati de revolutie sa apere societatea de distrugere. Scott vorbeste despre "imbecilitatea surprizei si nehotararii" care lasa sa fie cucerit depozitul de armament de la Hotelul Invalizilor desi trei regimente de elvetieni stateau degeaba la Champs ElysIes; de faptul ca Bastilia a fost lasata total lipsita de aparare, cu 100 de paznici elvetieni si invalizi si fara nici un fel de armament (macelarirea acestor 100 de paznici si invalizi a fost marea victorie a poporului pe care o sarbatorim de 2 secole la 14 Iulie) desi trupele baronului de Bezenval erau In apropiere, inactive; de faptul ca atunci cand acesta restabilise ordinea cu doua saptamani Inainte In fauxbourgul St. Antoine, fusese dezaprobat la curtea regelui, lucru care-l facuse sa astepte ordinul regelui Inainte de a actiona - iar regele dadea ordin trupelor sa nu se apere si sa nu restabileasca ordinea. Un martor ocular i-a povestit lui Sir Walter Scott ca la asaltul Bastiliei din 14 Iulie cineva a strigat ca vine armata, si gloata a dat sa fuga; daca trupele n'ar fi fost imobilizate In inactivitate, n'ar fi avut loc caderea Bastiliei si nici n'ar fi fost decimat poporul francez In masacrul revolutiei din 1789 care a prabusit Franta Intr'un dezastru din care nu si-a revenit Inca (p. 164). Dupa aceasta "victorie a poporului", regele a fost dus la primaria Parisului mai degraba ca un prizonier decat ca un prieten al poporului cum credea el ca este, unde, punandu-si cocarda revolutiei, a aprobat cruzimile si ferocitatea "revolutionarilor" (p. 167).

N'a fost atat victoria cauzei populare cat demisia societatii franceze cea care a dezlantuit orgia de cruzime si varsare de sange care a fost revolutia franceza, scrie Walter Scott. Clerul si nobilimea, ale caror privilegii "exacerbasera nemultumirea populara" [conform popagandei masonilor care au organizat revolutia] au renuntat la aceste privilegii ale lor In masa, scrie Scott: "un fel de delir cuprinsese Adunarea Nationala; fiecare membru se straduia sa-si distinga sacrificiul personal prin ceva si mai remarcabil decat ceeace se facuse cu renuntarile precedente. Cei care n'aveau drepturi personale la care sa renunte aveau sarcina mult mai usoara si mai placuta de a renunta la drepturile celor care-i alesesera In adunare: privilegiile corporatiilor, monopoliile meseriasilor, drepturile oraselor, au fost toate jertfite pe altarul national" (pp. 171-172). La fel s'a procedat cu drepturile provinciilor Normandia, Languedoc, etc., drepturi cumparate de cetatenii lor cu pretul a multor vieti, drepturi de care nici macar Richelieu nu Indraznise sa se atinga pe vremea "despotismului" Regelui Soare. La trei zile dupa ce clerul renuntase la modestele taxe de Intretinere a bisericii, In schimbul unei mici sume platibile clerului, pana si aceasta a fost abolita, act care a deschis ochii clerului care conlucrase cu atata zel la demolarea societatii Inrolandu-se sub steagul revolutiei franceze. "Vreti sa fiti liberi si nu stiti sa fiti drepti!" a exclamat abatele Seyes In AdunareaNationala (p. 175); caci prin acea mica suma membrii clerului ar fi fost Intretinuti pentru activitatea lor de alfabetizare si scolarizare, de Ingrijire a bolnavilor si saracilor, si de consilieri si confesori, functii pe care clerul le Indeplinea foarte bine si care construisera natiunea, consolidand baza morala si intelectuala a structurii sociale.

Demolarea si anihilarea structurii sociale a Frantei este descrisa de Walter Scott astfel: "Aceasta frumoasa tara a fost ravasita de un razboi civil plin de orori exacerbate, Intre bogati si saraci, caracterizat de toate felurile posibile de violenta si brutalitate. Taranii, cu capul plin de tot felul de presupuneri fantastice, si exasperati de lipsa generala de alimente, atacau peste tot castelele domnilor pe care erau Indemnati sa-i considere dusmani ai revolutiei si mai ales dusmani ai lor. De cele mai multe ori aveau succes, dand foc caselor nobililor si practicand tot felul de acte de cruzime si turbare la care poate fi Impinsa mintea barbarilor. Sotii erau ucisi In fata sotiilor lor; unii au fost ucisi In torturi prelungite; altii prin masacre generale subite. Impotriva unora dintre acesti nenorociti domni taranimea poate avea ranchiuni de care Isi amintea; dar cei mai multi Isi traisera rangul cu atata modestie Incat nici macar nu banuiau intentiile rele ale acestor tarani pana ce castelele si casele lor n'au luat foc si n'au devenit parte din conflagratia generala care devora si bantuia prin Intreaga tara" (pp. 175-176).Adunarea Nationala nu se ocupa de limitarea varsarii de sange; era ocupata cu dezbaterile interne, caci multi membri ai adunarii, ca La Fayette de exemplu, erau de parere ca revolutia Isi atinsese scopul si trebuiau puse bazele unui guvern de coalitie (p. 177).

Walter Scott povesteste In amanuntime fiecare act de tradare, Inselaciune si cruzime care a eliminat familia regala din Franta, lucruri cunoscute de el din sursa contemporana imediata din anturajul regelui. Ceeace reiese din scurgerea evenimentelor zilnice este imensa naivitate a lui Ludovic XVI si a reginei Marie-Antoinette, care credeau ca acceptand toate revendicarile "poporului" vor avea parte de tratament uman; si imensa putere de spalare a creierului practicata aspra lor. Fiecare gest al perechii regale era prezentat gloatelor de catre oratori platiti de clubul iacobin ca sa declame la colt de strada ca un teribil act de tradare care va aduce pe capul populatiei Parisului masacre si exiluri de proportii nemaiIntalnite. Calomniile la adresa regelui si a reginei erau inventate cu multa imaginatie [unele din aceste minciuni se mai predau si astazi In scoli la orele de "istorie"]. Foametea crunta provocata de distrugerea revolutiei facea populatia si mai credula la aceste calomnii. La 5 Octombrie 1789 a izbucnit o insurectie a femeilor din piata (les Dames aux Halles), care s'au adunat disdedimineata strigand "paine"; dar, scrie Scott, "printre ele au fost vazutimulti barbati deghizati In femei, care fortau toate femeile Intalnite In cale sa mearga alaturi de ei. Au mers la primarie, au patruns cu Indrazneala printre soldatii garzii nationale care erau In fata cladirii pentru a o apara, si cu greu au fost Impiedicate de la arderea arhivei pe care o continea. Au ocupat apoi o armurerie In care erau 2-3 tunuri, unde li s'au alaturat niste cete de zurbagii Inarmati cu tepe si coase si alte asemenea instrumente, care-si ziceau Invingatorii Bastiliei" (p. 186). Garda Nationala a refuzat "sa traga In femei"; La Fayette s'a pus In fruntea gloatei - nu ca s'o stapaneasca ci ca sa-i execute ordinele; si gloata a pornit spre resedinta familiei regale de la Versailles cu scopul declarat de a-l detrona pe rege si a-l Introna pe fiul acestuia, delfinul Frantei (p. 185-186). Vazand ca implorarile lui n'au nici un efect asupra dezordinii din garda nationala, si primind ordinul Adunarii Generale, La Fayette a Insotit gloata care pornise spre Versailles, unde familia regala era total neinformata de tot ce se Intampla la Paris, si unde conducatorii Adunarii Nationala adunati chipurile In consfatuire cu conducatorul legitim al tarii, Il tradau atat pe acesta cat si tara, ascunzand si mintind cu privire la ceea ce stiau (p. 188). Intre timp gloata sosita la Versailles a patruns In incinta In care delibera Adunarea strigand ca membrii adunarii sunt niste tradatori si cerand "paine". Dar s'ar parea ca "doamnele din hale" aveau nu numai paine ci si alte alimente si vin, scotandu-le pe care s'a pornit unfestin In decursul caruia s'au Imbatat si au Inceput sa-i insulte pe unii reprezentanti, si sa-i urmareasca pe altii cu insistente sexuale. Au cerut ca o delegatie a lor sa-l vada pe rege, a carui blandete Insa le-a Induiosat pe aceste fiice ale poporului care au plecat strigand "Traiasca regele!" Dar Intre timp agitatorii care organizasera marsul se ocupau de restul gloatei, care a Inceput sa strige ca fusese tradata, si a invadat palatul regal fara opozitie din partea trupelor a caror datorie era protejarea conducatorului tarii dar care nu primea nici un fel de ordin. Indecizia regelui era atat de mare Incat a refuzat sa fuga din ghiarele gloatei desantate, la propunerea marchizului de Favras care se angajase sa organizeze fuga, ci s'a hotarat sa astepte sosirea lui La Fayette. Acesta sosind a gasit gloata asezata la focuri de noapte la care frigea carnea unui cal cazut In mainile ei si bea vin, si s'a angajat personal chezas pentru securitatea familiei regale, Indemnand Adunarea Nationala sa-si suspende sesiunea si sa se duca sa se culce. Walter Scott nu se poate decide daca a fost naivitate sau tradare din partea lui La Fayette; faptul cert este ca Indemnandu-i pe toti sa se duca sa se culce, La Fayette a facut la fel fara a lua masuri de precautie, si la ora 3 noaptea o mana de banditi a patruns In apartamentul regal, a asasinat paznicul de la usa, si a strapuns patul In care credea ca zace regina cu multe lovituri de lance si sabie. Caci o campanie de calomnie convinsese gloata ca regina doarme noaptea In bratele unui amant, si aceste tate betecare Insoteau asasinii de profesie deghizati In femei erau cuprinse de indignarea virtutii. Dar regina fugise si se afla In camera regelui. Cat de verosimile sunt calomniile si inventiile predate astazi In scoli la orele de "istorie" este usor de vazut, scrie Scott; nici macar Mesalina n'ar fi dormit fara grija In bratele unui amant cu aceasta gloata turbulenta sub ferestre (pp. 183-194).

Partea In care Walter Scott descrie revolutia franceza contine pagini dupa pagini pline de acte de o cruzime si barbarie de neInchipuit practicate In numele "libertatii, egalitatii si fraternitatii" de catre "revolutionari". Dupa ce-au strapuns patul reginei, grupul patruns In palat a Inceput sa-i vaneze pe soldatii din garda palatului, si sa-i decapiteze pe cei prinsi. Decapitarea o facea cu multa placere un individ numit Jourdain care-si castigase existenta ca model pentru pictorii de la academia de pictura, si care, oprimat probabil de teribila "nedreptate sociala" care i-o facuse nu se stie cine, Isi razbuna acum "suferintele sociale" scaldandu-se In sangele victimelor nevinovate si cerand mai multe victime pentru decapitat (p. 192). Dar placerea acestor fiice ale poporului si ale Insotitorilor lor a fost Intrerupta de sosirea lui La Fayette, care incapabil sa stavileasca gloata a Inceput sa implore soldatii chipurile din subordinea lui sa nu-l faca de rusine calcand cuvantul pe care si-l daduse In fata Adunarii Nationale ca va pastra viata familiei regale. Grenadierii Induplecati de rugamintile lui au golit cu mareusurinta palatul si curtea de "popor", si s'au ocupat chiar de eliberarea soldatilor de garda care supravietuisera. Gloata urla ca vrea s'o vada pe "austriaca"; aceasta a aparut In balcon Insotita de copiii ei; la urletele gloatei, a ramas singura In balcon, cu un curaj si o demnitate pe care le-a pastrat pana In clipa mortii si pe care Walter Scott, care mentioneaza calomniile de tipul "daca n'au paine, sa manance cozonac", cuvinte pe care Marie-Antoinette nu le-a pronuntat niciodata, le descrie cu admiratie. Desi fusese chemata la balcon ca sa fie asasinata (se tintea cu pusca asupra ei), demnitatea ei a Imblanzit gloata care a Inceput sa strige "traiasca regina!" Dar asta nu convenea instigatorilor gloatei care au Inceput s'o atate ca sa ceara aducerea familiei regale la Paris. La Fayette n'a Indraznit sa se Impotriveasca; si astfel convoiul de cateva mii de femei bete, barbati deghizati In femei, soldati din garda nationala si vagabonzi si raufacatori adunati laolalta a pornit spre Paris cu familia regala prizoniera In mijlocul lor, precedat de grupul care purta triumfator capetele celor doi soldati nevinovati decapitati, Infipte In pari (p. 198). In dimineata zilei de 6 Octombrie, felicitata de primarul Parisului Intr'o cuvantare plina de ipocrizie insultatoare, familia regala a fost depusa la Tuilleries, unde a Inceput o captivitate ce urma s'o termine doar ghilotina. Evenimentele din 5 si 6 Octombrie au determinat unii idealisti naivi care participasera la lucrarile Adunarii Nationale, caMounier si Lally Tolendahl, sa demisioneze, Lally Tolendahl cu cuvintele: "Imi este imposibil chiar daca as avea forta fizica, sa-mi Indeplinesc functiile In mijlocul scenelor ca cele recente. Acele capete purtate In varf de pari; regina aproape ucisa; regele tarat la Paris de gloate de banditi si asasini; felicitarea 'splendidei zile' a primarului Bailli; glumele lui Barnave, cand sangele curgea siroaie In jurul nostru; Mounier scapat ca prin minune de o mie de asasini; toate acestea m'au facut sa jur ca nu voi mai calca vreodata In acea caverna de canibali. Omul nu poate muri decat o data; poate Infrunta moartea de mai multe ori, daca pierzandu-si viata face ceva util; dar nici o putere din lume nu ma va determina sa mai rabd mii de torturi In fiecare clipa In care sunt martor la felul In care progreseaza cruzimea, In care triumfa vinovatia, si sa fiu martor fara sa pot lupta Impotriva lor. Ma pot declara proscris, Imi pot lua averea, voi munci pamantul pentru ca sa-mi castig painea, dar nu-i voi mai vedea niciodata" (pp. 201-202).

Sir Walter Scott descrie puterile fiecarei factiuni din Adunarea Nationala franceza, In care revolutia progresa exact asa cum avea s'o faca In 1917 In Rusia, prin stadii intermediare Inlaturate unul dupa altul. Dupa 6 Octombrie constitutionalistii ca La Fayette pareau ca au suprematia, urmarind sa restabileasca ordinea In Franta printr'o monarhie constitutionala, pastrandu-l pe tron pe docilul Ludovic XVI. Partidul Ducelui deOrlIans cuprindea Insa multi care s'au dovedit a fi republicani care-l minteau ca-l vor face rege. Atat dorinta de a fi rege, cat si ura lui pentru Marie-Antoinette, scrie Scott, Il facusera pe Ducele de OrlIans sa-si puna averea la dispozitia manipulantilor care angajau si plateau "acei agenti obscuri si supusi care incita gloatele si finanteaza asasinii" si despre care unii spun ca organizasera arestarea familiei regale In zilele de 5 si 6 Octombrie - de aceea insistenta de a o ucide pe regina. Se spune ca Ducele de OrlIans ratacise deghizat pe marginile tumultului, dar nu avusese curajul sa se prezinte pe fata In fata gloatei Infuriate oferindu-se drept Locotenent General al Frantei desi agentii lui pregatisera gloata prin propaganda si-l asteptau. Cum nu i-a reusit lovitura de stat, Ducele de OrlIans a fost facut tap ispasitor de catre Mirabeau, unul din cei care dirijau evenimentele, si exilat In mod onorabil trimitandu-l ca ambasador In Anglia, Inlaturandu-l astfel din inima evenimentelor In care-si pusese nadejdea. Mirabeau vorbea despre el cu mare dispret, dispret care i-a contaminat unul cate unul pe toti ceilalti partizani ai lui pe masura ce imensa lui avere se epuiza; "si acestia au continuat sa navigheze sub propriul stindard, prin furtunile prin care-i echipase el ca sa navigheze", scrie Scott (pp. 206-207). "Erau acestia oameni hotarati sa foloseasca securea revolutiei pentru a-si croi averi proprii, si, prea putin interesati de principiile politice care divizau celelalte partide din tara, ei tineaustrans In maini Intreaga masinarie subordonata pe care ceilalti, pierduti In speculatii metafizice, n'o luau In seama, dar care le conferea comanda exclusiva a fortei fizice a gloatei pariziene" (p. 208).

Gloata pariziana a trecut la fapte ca cele ilustrate de hoardele lui Bella Kuhn sau hoardele brigazii internationale comuniste din Spania. A spanzurat un brutar care cumparand graul la pret mare trebuia sa-si vanda painea la un pret proportional; si i-a obligat pe alti brutari sa salute capul Insangerat pe care-l purta In triumf In varful unui par, conform obiceiului ce si-l formase; apoi s'a distrat apasand buzele mortului decapitat pe buzele sotiei lui care lesinase. Gloata s'a Indreptat apoi jubiland spre Adunarea Nationala, unde Insa, cum victima nu fusese nici aristocrat si nici nobil, gloata a fost pedepsita prin alungare, cel ce purta capul In triumf prin spanzurare, spre surprinderea gloatei (p. 210). Spre dezamagirea partidului lui Marat, Robespierre si Danton, La Fayette, comandantul Garzii Nationale, reusise sa impuna legea martiala In caz de insurectie. "Franta obtinuse libertatea, primul si fara Indoiala cel mai nobil scop pe care-l poate urmari o natiune," scrie Walter Scott. "Fiecare individ fusese declarat pe cat putea fi de liber, retinand doar respectul minim pentru contractul social. E adevarat ca francezul nu avea In practica nici un folos de libertatea lui: caci desi Drepturile Omului Ii permiteau cetateanului sa mearga unde pofteste, In practica se trezea c'a ajuns In prima Inchisoaredaca nu avea In buzunar un pasaport municipal, sau se trezea asasinat pe drum daca era cumva acuzat ca e un aristocrat. La fel, casa lui era o fortareata, proprietatea lui era sfanta ca ornamentele unui templu - In afara de cazul ca se interesa de ele Comitetul Cautarii, care putea cu puteri arbitrare sa intre cu forta In casa si sa jefuiasca dupa voie proprietatea. Dar principiul general al Libertatii fusese stabilit In toata forta sa metafizica, si mai ramasese sa se instaureze si principiul Inrudit al Egalitatii" (pp. 212-213). Pentru realizarea egalitatii partidul republican al revolutiei franceze era convins ca trebuie sa distruga mai Intai crestinismul. De aceea, ignorand protestele si rapoartele lui Neckar, Insarcinat de catre Adunarea Nationala sa restaureze economia Frantei ruinate, aceasta adunare a decis ca confiscarea proprietatilor bisericii vor asana economia Frantei, si cum nu era posibil sa se vanda imediat toate operele de arta din biserici, s'a trecut la eliberarea de ipoteci asupra proprietatilor bisericii. Fluctuatiile In valoarea acestor bonuri de ipoteca au creat o bursa de speculatii, care dadea francezilor iluzia prosperitatii - exact ca bursa supraumflata din Statele Unite astazi. Vazand ca nu poate fi de nici un folos nici regelui nici tarii, Neckar a demisionat si a parasit Franta, unde fusese chemat de doua ori ca s'o salveze de la ruina.

Dupa confiscarea bunurilor bisericii urmatorul pas a fost instituirea unui "cult public" care despartea francezii de Roma si-i cerea fiecarui preot sajure individual credinta Adunarii Nationale, exact ca In Romania socialista la desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. Doar trei episcopi au jurat credinta Adunarii, printre ei numarandu-se si Talleyrand. Episcopii si preotii care jurasera credinta erau deacum dispretuiti atat de credinciosi cat si de atei; si preotii dizidenti au fost mai respectati decat Inainte (pp. 219-226). Proclamarea libertatii presei a servit, scrie Scott, la publicarea pamfletelor care au incitat masacrele oribile care-au decurs In anii teroarei, si participarea In politica a fiecaruia a ajuns pana acolo Incat 3.000 de ciubotari discutau In piata Louis Quinze despre pretul pantofilor si nimeni nu mai facea pantofi; "Franta a prezentat un rastimp imaginea unei tari unde fiecare se ocupa atat de mult de afacerile publice Incat nimeni nu mai avea timp sa se ocupe de ale sale proprii" (p. 232). Spiritul militar cuprinsese cetatenii In asa masura Incat nici copiii nu se mai jucau decat de-a soldatii revolutionari, si purtau pe strazi capete de pisici ucise Infipte In tepe, Invatand astfel sa devina buni si umani francezi liberi de orice opresiune (p. 233). "Garda Nationala sub ordinele lui La Fayette", scrie Scott, "Impreuna cu edictul legii martiale, contribuise mult la restaurarea ordinii In Paris, ... dar spiritul care instigase acele razmerite nu fusese Infrant, si era Intretinut cu mare grija de catre iacobini, mult iubiti de pleava populatiei". Ni Scott povesteste un incident ilustrativ al revolutiei franceze, ilustrativ pentru cruzimea"reprezentantilor poporului" cat si pentru imbecilitatea mintala si slabiciunea "opresorilor poporului". Cand se lansase un zvon mincinos ca vechiul castel de la Vincennes de langa Paris urma sa fie o Inchisoare care sa ia locul Bastiliei, o gloata s'a pornit Intr'acolo ca sa-l demoleze, si Garda Nationala sub La Fayette a pornit dupa ea ca s'o opreasca. Trei sute de gentilomi Ingrijorati de soarta regelui captiv s'au adunat la Tuilleries ca sa-l apere la nevoie; la reIntoarcerea de la Vincennes, Garda Nationala i-a atacat si regele le-a poruncit sa depuna armele , astfel Incat au fost izgoniti cu lovituri si insulte de catre soldatii lui La Fayette (pp. 242-243). Dar de-acum nici macar rugamintile lui La Fayette nu-i mai puteau Indupleca pe soldatii pe care chipurile Ii comanda, astfel Incat scarbit a Incercat sa demisioneze cand soldatii lui au refuzat sa-l asculte la 18 Aprilie 1791, si au Impiedicat iesirea faniliei regale tinute In prizonierat la Tuilleries. Cand marchizul de BouillI, care pregatise fuga In decursul careia famlia regala fusese arestata la Varennes la 21 Iunie, a reusit sa trimita un emisar prin care Ii cerea regelui ordinul sa porneasca la eliberarea lui, regele i-a raspuns doar ca un prizonier nu poate da ordine; si marchizul a trebuit sa fuga In Austria, parasind o familie regala sortita pieirii si o tara In care emisari misteriosi Incepusera deja sa predice la colturi de strada ca Franta, care fusese cladita de la Inceputurile existentei ei In jurul regalitatii, n'are nevoie de rege (p. 248).

In timp ce familia regala era readusa prizoniera la Tuilleries scapand cu greu din ghiarele plebei care-a atacat trasura la un moment dat, conducatorii republicani si iacobini scrisesera la 17 Iulie 1791 o petitie de detronare a regelui pe care urmareau s'o depuna In mod solemn pe Altarul Patriei ridicat anterior la 14 Iulie 1790 pe Campul lui Marte, pentru care, In buna traditie revolutionara, aveau nevoie de sange omenesc proaspat. Pentru aceasta gloata incitata de misteriosii agenti a pus mana pe doi invalizi gasiti la Indemana, i-a acuzat de complot Impotriva patriei, i-a asasinat si le-a tras capetele In teapa purtandu-le ca stindarde dupa modelul obisnuit al revolutiei franceze (p. 251). Dar setea de sange a "revolutionarilor" a trebuit sa mai astepte pana dupa dizolvarea Adunarii Nationale si convocarea Adunarii Legislative cu victoria iacobinilor sub conducerea unora ca Robespierre, Danton, Marat. "Da-mi 200 de neapolitani cu cutitul In mana dreapta si mufa In mana stanga drept scut, cu acestia voi traversa Franta si voi desavarsi revolutia", spunea Marat Intr'un discurs tinut la clubul iacobinilor. In acelasi discurs facea un calcul exact demonstrand felul In care pot fi ucisi 260.000 de oameni Intr'o singura zi (pp. 270-271).

RELIGIA SI REVOLUTIA

Am vazut din descrierile lui Walter Scott ca revolutia franceza In compozitia si In modul ei de operatie a fost identica revolutiei bolsevicedin orice tara; pe buna dreptate istorica Nesta Webster considera revolutia franceza si revolutia bolsevica doua momente ale aceleiasi revolutii. Dar vedem acum cum se continua religia globalismului si a zeitei pamantului din revolutia franceza cu religiile New Age din zilele noastre si cu cele ce se Intampla astazi In Statele Unite . Scott povesteste cum un om nascut In Prusia numit Klotz care-si luase numele de Anacharsis, zicandu-si Anacharsis Klotz "oratorul rasei umane", s'a pornit sa aduca reprezentantii tuturor natiunilor globului la sarbatorirea zilei de 14 Iulie In anul 1790, platindu-le cate 12 franci pe zi unor vagabonzi adunati de pe strada ca sa se deghizeze In reprezentantii unor natiuni Indepartate pentru aceasta festivitate care prevestea atat Natiunile Unite cat si festivitatile "ecumenice" de dupa cel de-al doilea consiliu de la Vatican. Walter Scott ironizeaza adunatura lui Anacharsis Klotz, care a defilat ca sa aduca In mod solemn felicitarile omenirii de pe Intreg globul celor 25 de milioane de francezi care devenisera suverani si liberi, si este uimit de faptul ca presedintele Adunarii Legislative a primit oficial delegatia aceasta pestrita si a multumit solemn In numele Adunarii Legislative acestor reprezentanti ai Intregii omeniri (pp. 282-284). Vedem deci ca mascarada Organizatiei Natiunilor Unite n'a aparut In secolul nostru; a fost Incropita la repezeala cu actori deghizati cu doua secole In urma, dar e bine organizata si bogat finantata lasediul ei de pe terenul lui Rockefeller din New York astazi. Talmudul e vechi de mii de ani, visul plutocratiei globaliste e vechi de mii de ani, revolutia bolsevica e veche de sute de ani; tot cei care finantasera cortegiul lui Anacharsis Klotz i-au ordonat presedintelui Adunarii Legislative a Frantei, De Menou, sa-l primeasca cu toata solemnitatea cuvenita.

In timp ce In Franta bolsevismul Incepuse sa ia formele sale globaliste si internationaliste, casele domnitoare din Europa, Incepand cu Imparatul Leopold al Austriei a carei sora Isi pierdea viata asasinata de bolsevismul revolutiei franceze, erau cuprinse de o ciudata paralizie, si eforturile emigrantilor francezi care constituiau floarea societatii franceze se izbeau de aceeasi inertie si inactivitate care lovise puternicile tari occidentale In fata Uniunii Sovietice, pe care conducatorii occidentali o dezavuau pe fata In discursurile lor (Presedintele Reagan Ii zicea "imperiul raului", the evil empire) dar o Intareau pe la spate si continua s'o Intareasca. Imparatul Leopold al Austriei a intrat In tratative cu Adunarea Legislativa franceza. La moartea lui, succesorul lui, Franz, parea mai dispus la un razboi spre care tindeau atat La Fayette, dezamagit In Incercarea de a fi ales primarul Parisului, cat si iacobinii. Intre timp Ludovic XVI, sub masca unui monarh constitutional, era pus In situatia sa semneze decrete Impotriva celor care-i fusesera cei mai devotati. Impotrivindu-seproclamatiei care condamna emigrantii si pe clericii care nu jurasera credinta, cum se Impotrivise si anexarii Avignonului de catre Adunarea Nationala (cu care ocazie acelasi Jourdain condusese o gloata care scaldase orasul In sange), regele si-a vazut ministrii care-l sustinusera, ca Lessart, Inchisi In Inchisoarea de unde nu vor iesi decat pentru a fi ucisi In Septembrie 1792 (pp. 284-307). "O insurectie a fost In cele din urma organizata,", scrie Scott, "care avea toate caracteristicile celei care readusese regele ca prizonier la Versailles, iacobinii fiind principalii organizatori si actori In ambele ocazii ... la 20 Iunie [1792] zdrentarosii (les sansculottes) din suburbiile Saint MarGeau si Saint Antoine s'au adunat Inarmati cu tepe, coase, furci ... Pareau, In ciuda marelui lor numar, ca se miscau sub ordinele unei autoritati (sublinierea noastra), si cantecele, tipetele, dansurile, manifestarile lor festive grotesti, salbatice si Ingrozitoare lasau sa se stravada ca actionau sub ordinele cuiva (sublinierea noastra) caci actionau cu o unanimitate care dadea rezultate ordonate. Erau Impartiti In corpuri de armata si aveau conducatori. Aveau si steaguri, alese si confectionate cu grija ... Unul era o pereche de pantaloni zdrentarosi, cu motto-ul Vive les Sans Culottes. Alt stegar Imbracat In negru ducea pe un stalp lung parte din intestinele unui porc Inca sangerande, cu inscriptia la fressure d'un Aristocrat" (p. 326). Aceasta gloata a navalit In Tuilleries, unde Garda Nationala careavea sarcina sa-l apere pe rege primise de la doi functionari municipali ordinul sa se retraga, dar gloata n'a parut decisa (sau n'a primit ordinul) sa asasineze familia regala si s'a multumit sa-l forteze pe rege sa-si puna caciula frigiana rosie si sa bea dintr'o sticla In cinstea natiunii, si In cele din urma poporul "sarac si virtuos", cum Ii zicea Robespierre, s'a retras minunandu-se cu glas tare de ce fusese trimis la Tuilleries ca sa nu faca nimica odata ajuns acolo (pp. 331-332).

*

Portretul pe care-l face Sir Walter Scott conducatorilor iacobinilor Robespierre, Danton si Marat nu se deosebeste de portretul lui Lenin sau Stalin. "Dintre acesti trei monstri amintiti," scrie el, "Danton avea energia care le lipsea girondinilor, si cunostea bine secretele miscarilor insurectioniste despre care girondinii n'aveau habar. Viciile lui - mania, poftele sexuale, lacomia de bani, oricat de groaznice, erau atributele unui om muritor; dar invidia lui Robespierre si setea de sange instinctiva a lui Marat erau atributele unor diavoli. De Danton, ca de marele sarpe boa, puteai sa te apropii cu oarecare siguranta cand era cu pantecul plin de prada, dar setea de sange a lui Marat era ca a lipitorii de cai care niciodata nu e satula, si invidia ucigasa a lui Robespierre era ca viermele neadormit al mormintelor care nu cunoaste moarte. Indopandu-l pe Danton cu averi si procurandu-i mijloacele de a-si satisface poftele sexuale, girondinii ar fi putut sa-l cumpere de partea lor; dar nimicaltceva decat puterea absoluta asupra Intregii Frante nu l-ar fi saturat pe Robespierre; si doar un fluviu nelimitat de sange izvorat din acea tara nefericita l-ar fi satisfacut pe Marat" (vol, 2, pp. 110-111). Marat nu se jena sa ceara In public uciderea a 260.000 de oameni zilnic acuzand Adunarea Nationala de tergiversari si cerand "poporului" sa ia franele In maini si sa treaca la uciderile la care autoritatile nu se grabeau destul (p. 113). Volumul 2 al cartii lui Scott descrie cu amanuntime fascinanta procesele de tip stalinist prin care diversele factiuni conduse de acestia trei si de asociatii lor legalizau ghilotinarea si asasinarea celor mai educati, mai civilizati si mai capabili dintre francezi, Incepand cu familia regala si terminand cu oricine era productiv si creator. Pentru acuzarea lui Ludovic XVI Adunarea a recurs la marturiile mincinoase ale unor detracati atat de decazuti Incat "dovezile" aduse erau penibile; astfel, un lacatus pretindea ca In timp ce lucra la o clanta din palat In Martie regele i-a oferit cu mana lui un pahar de vin otravit care l-a Imbolnavit de asa maniera Incat timp de 14 luni, din Martie pana In Decembrie al aceluiasi an (14 luni?!) nu si-a mai putut castiga existenta, etc. etc. Daca i se putea aduce vreo vina regelui, scrie Scott, era ca se gandea prea mult la francezi si prea putin la el. Intr'o paralela perfecta cu actiunile tarului din preajma revolutiei bolsevice care a abolit pe veci exploatarea omului de catre om si nedreptatea etc. etc., Ludovic XVI a usurat serviciile pe care le datorauvasalii In sistemul feudal, a usurat corvezile prestate de tarani, a refuzat sa permita armatei sa-l apere Impotriva teroristilor, s'a constituit prizonier fara sa Incerce sa se apere, a ordonat soldatilor care-l aparau sa depuna armele, si cand i s'a adus la cunostinta ca unii Isi riscau viata pentru a-l salva din Inchisoarea In care-si astepta moartea, le-a ordonat sa n'o faca, zicand: "sa nu se verse nici o picatura de sange pentru mine". "A cedat, cu slabe proteste, la fiecare cerere care i s'a facut, si a permis fiecare schimbare adusa ordinii stabilite In Franta", scrie Scott. "In loc sa fie o bariera Intre popor si nobilime, aducand ambele parti la o Intelegere echitabila, a permis sa fie privat de sprijinul nobilimii, si a lasat sa fie izgonita din tara prin jefuirea mosiilor si arderea caselor lor. A adoptat o masura populara dupa alta, fiecare taind din autoritatea regala, sau In detrimentul demnitatii regale" (p. 128; la p. 147 Walter Scott arata sursa imediata din care s'a inspirat, caci l-a cunoscut personal pe Clery, valetul regelui, care i-a povestit toate amanuntele evenimentelor la care a fost de fata). Acesta era "tiranul" sangeros pe care Robespierre si Marat l-au decapitat ca sa aduca "libertate, egalitate si fraternitate". Caci scopul revolutiei franceze era scopul talmudic al revolutiei bolsevice dintotdeauna, scopul declarat In Deuteronomul 7:5 si 24 de a ucide regii si a distruge templele pentru anihilarea identitatii nationale a natiunii gazda. Iar ca ilustrare a dragostei pentru umanitate arevolutionarilor, Scott povesteste cum a fost ghilotinata printesa Elisabeta, sora regelui, pentru vina de a fi Ingrijit si pansat ranitii, caci printesa era profund religioasa si-si dedicase Intreaga viata operelor de binefacere; si cum a fost ucis prin tortura lenta delfinul Frantei, copil de 7 ani. Acestui copil, dat In grija unui cizmar iacobin detracat si ticalos numit Simon, nu i s'a permis o moarte usoara . Cand Simon i-a Intrebat pe stapanii lui iacobini ce sa faca cu copilul, sa-l ucida? i s'a raspuns "nu"; sa-l otraveasca? "nu"; sa-l ucida prin Infometare? "nu"; dar ce sa faca atunci? "sa nu mai fie", a fost raspunsul; si copilul a fost batut, lipsit de somn, tinut In frig, hranit putin ca sa nu moara prea repede, si torturat timp de doi ani pana a pierit chinuit astfel ca sa satisfaca umanitarismul si iubirea de "libertate, egalitate si fraternitate" a revolutiei franceze (pp. 169-170).

Primele doua volume ale monografiei lui Walter Scott sunt esentiale pentru cine vrea sa Inteleaga revolutia franceza. Este imposibil de rezumat aici toata revarsarea de micime si ambitie politica a celor care au servit drept unelte planului talmudic de distrugere a unei mari natiuni crestine europene, toata revarsarea de cruzime bestiala a banditilor platiti si organizati ca s'o faca, toata revarsarea de distrugere si moarte ce s'a abatut asupra poporului francez, atat asupra nobilimii dar mai ales asupra muncitorilor manuali. Cu minutiozitate Scott relateaza toate dezbaterile din Adunare si Conventie, toate procesele, toate actiunile siconfruntarile, zi de zi si ora de ora, semnaland ironiile si absurditatile - ca de exemplu condamnarea si ghilotinarea girondinilor pentru "regalism" - dupa ce ei condamnasera si ucisesera familia regala! (p. 197). Scott Isi ilustreaza istoria cu marturiile contemporanilor si participantilor. Astfel, In La VendIe, regiune regalista care nu s'a supus imediat teroarei iacobine, "ardoarea revolutionara era In ascensiune," scrie el. "Varsarea de sange era o placere pozitiva a celor ce executau macelul, si aducea variatii prin orice inventie pe care o putea inventa cruzimea ca s'o faca mai picanta. Casele celor din La VendIe au fost distruse, familiile lor macelarite si violate, vitele lor mutilate si ucise, recolta lor arsa si distrusa. Una din coloanele de soldati republicani Isi capatase numele de 'infernala' prin atrocitatile oribile pe care le-a comis. La Pillau, au fript copiii si femeile de vii Intr'o soba Infierbantata" (p. 236) - metoda veche folosita de adoratorii lui Baal din antichitate Inca (Baal este partea doua din cele trei parti care constituie cuvantul suprem masonic Jabulon, numele ocult cautat de masoneria care-a organizat revolutia franceza). Un administrator al armatei republicane care executa aceste fapte scrie: "N'am vazut nici un singur barbat In orasele Saint Hermand, Chantonney, sau Herbiers. Doar cateva femei au scapat cu viata. Conace, colibe, locuinte de orice fel, au fost arse. Turmele si cirezile rataceau terorizate din loc In loc In jurul adaposturilor lor arse si fumegande. S'a lasat noaptea, dargroaznicele flacari jucatoare luminau regiunea. Behaitului turmelor speriate si mugetului vitelor Ingrozite i se adaugau notele joase ale croncanitului vulturilor mancatori de cadavre, si urletele animalelor salbatice care veneau din codru sa se Infrupte din cadavrele celor ucisi. Insfarsit o coloana de foc din departare care se marea pe masura ce ne apropiam de ea mi-a servit drept ghid. Cand am sosit acolo nu mai era nici un om viu, decat cateva nenorocite de femei care se straduiau sa salveze din focul general cateva ramasite din bunurile lor" (p. 237). In La VendIe, distanta dintre nobilime si taranime era foarte mica, si solidaritatea dintre ei era foarte mare; viata lor era patriarhala si cinstita, si de aceea republicanii exterminau cu atata placere si cruzime taranii si pastorii de acolo. Fapte asemanatoare ilustreaza victoriile armatelor republicane asupra oraselor Bordeaux, Marseilles, Toulon si Lyons, care se revoltasera Impotriva teroarei iacobine In 1793. Prima grija a republicanilor dupa ocuparea acestor orase era masacrarea unui numar de civili, alesi dintre cei mai buni cetateni; si a doua grija era Imbogatirea prin jaf. Dupa doua nopti de bombardament, orasul Lyons, al doilea oras al Frantei, ardea In aproape toate cartierele. Lyonezii au ridicat un steag negru ca sa indice locul spitalului, care In mod traditional nu era bombardat de trupe inamice; dar, ca aviatia anglo-americana In timpul celui de-al doilea razboi mondial, armatele republicane au Indreptatbombardamentul anume asupra spitalului si a refugiilor necombatantilor (pp. 264-265). Dupa capitulare, furia republicana s'a revarsat nu numai asupra locuitorilor vii ai orasului ci si asupra cladirilor si strazilor ramase nedaramate de bombardament. Timp de sase luni muncitori platiti cu o suma egala cu cea cu care Ludovic XIV construise maretul hotel al Invalizilor, au daramat casele din centrul Lyonului, la indicatiile a doi vajnici conducatori republicani, Collot D'Herbois, de meserie actor a carui lipsa de talent fusese fluierata candva de publicul lyonez, si paraliticul Couthon, care-si revarsa ura Impotriva omenirii asupra orasului Lyons. Pentru ca decapitarea de catre calai epuizase bratele calailor, si lama ghilotinei se tocise, actorul Collot D'Herbois a initiat executarea civililor cu ajutorul artileriei. Palcuri de 200-300 de victime erau adunate In piata de Brotteaux unde se tragea cu srapnel asupra lor, dupa care nenorocitii ramaneau mutilati zacand In sangele lor si implorand sa fie ucisi ca sa li se scurteze agonia. La rugamintile lor erau Injunghiati cu sabii si cu baionete cu atata zel si atata pofta de catre republicani Incat din gresala au fost Injunghiati si unii Invingatori alaturi de Invinsi, dupa cum s'a vazut cand s'au aruncat cadavrele In Rhone ca sa le duca apele la orasul insurgent din devale Toulon. Cum raul refuza sa le poarte si le arunca la mal, republicanii s'au vazut obligati sa permita Ingroparea cadavrelor de teama infectiilor. Iacobinii vroiau sa lase o amintire denesters, si au lasat-o; dupa caderea lui Robespierre, lyonezii s'au rasculat si i-au ucis pe cativa iacobini care ajutasera trupele republicane la masacrarea lor (pp. 268-269).

Cum se explica docilitatea francezilor sub teroarea revolutiei? Dupa Infrangerea vendIenilor si a oraselor comerciale, "nu ne mai putem mira", scrie Scott, "ca restul natiunii s'a supus fortei predominante, cum nu ne miram cand vedem zilnic o cireada de vite puternice pline de forta fizica manate la abator de unul sau doi macelari cu tot atatia caini. Cand se apropie victimele de abator si simt mirosul sangelui celor care au suferit soarta ce le asteapta si pe ele, sunt adesea vazute cum ezita, tresar, mugesc si rag, si-si arata groaza de locul fatal, si dorinta instinctiva de a scapa de-acolo; dar batele celor ce le mana, si coltii dulailor, rareori le permit sa nu avanseze salivand si gafaind si tremurand In spre soarta care le asteapta" (p. 277).

Exact ca cetatenii tarilor socialiste, sub republica nou instaurata francezii trebuiau sa fie corecti din punct de vedere politic. "Daca taceai despre treburi publice, dadeai dovada de indiferenta vinovata; dar si mai rau erai privit daca vorbeai despre ele altfel decat In cel mai violent ton arborat de partidul la putere" (p. 282). Cei vinovati de incorectitudine politica erau Inchisi, bunurile lor erau confiscate, nu mai aveau nici un drept cetatenesc si erau considerati morti civil. Daca erau eliberati puteau fi oricand arestati din nou pentru aceeasi vina. Fiecare casatrebuia sa aiba afisata pe poarta lista locuitorilor ei. Perchezitiile caselor aveau loc tot timpul, si lista de pe usa casei usura mult adunarea victimelor. Inchisorile, golite prin ghilotinarea din Septembrie, au fost curand umplute din nou prin grija tribunalului revolutionar, despre care Scott scrie: "Cantitatea de sange pe care l-a varsat nu poate fi comparata cu nimic In istorie, nici macar cu proscriptiile de pe vremea imperiului roman; si erau condamnati oameni acuzati de cele mai diverse crime, cu cele mai opuse personalitati, si cele mai opuse pareri ... Singurul principiu al institutiilor iacobine era sa incite Impotriva tuturor persoanelor de la care se putea lua ceva mania celor care nu aveau nimic si care din nastere sau datorita Imprejurarilor erau brutali si ignoranti si invidiau toate avantajele claselor superioare. ... Era o crima ... sa ai si mai ales sa te bucuri In vazul altora de orice vecinul tau n'avea" (pp. 285-286). "Comitetele guvernului distribuiau mari sume de bani clubului iacobin si societatilor afiliate cu el considerand sa este necesar s'o faca pentru propagarea principiilor politice juste", scrie Scott. "Cluburile au preluat exercitarea puterii In fiecare sat; si membrii lor sedeau beti, Injurand si fumand, examinau pasapoartele, Inchideau cetatenii, si aplicau pe deplin beneficiile libertatii si egalitatii. 'Moartea sau fraternitatea' era scris deobicei deasupra locului unde se adunau ..." (p. 287). Ca In lumea sovietica, fiecare cetatean era obligat sa denunte imediat daca l-aauzit pe careva ca nu este fericit sa traiasca sub "cel mai liber, mai fericit si mai uman guvern" (p. 291).

Toata cruzimea si bestialitatea revolutiei franceze care mutilase Franta rapindu-i cei mai valorosi cetateni avea un scop principal esential anticrestin; ce se urmarea nu era atat distrugerea unui popor cat distrugerea unei natiuni crestine, distrugerea crestinismului. "Vasele de aur si argint din biserici au fost confiscate si desecrate", scrie Scott; "se intra In procesiune In fata Conventiei cu oameni travestiti In preoti care cantau cantecele cele mai murdare; In timp ce multe din pocalele si vasele sfinte erau folosite de Chaumette si Hebert In celebrarea orgiilor lor lipsite de Dumnezeu" (p. 305). S'a eliminat crestinismul si s'a instaurat zeita Ratiunea In persoana unei dansatoare de opera Imbracata In stil antic, ale carei farmece trupesti le gustasera foarte multi cu ochii si un numar considerabil In mod mai intim; acestei zeite i s'a Inchinat In mod solemn Conventia Nationala a Frantei si dupa ea Intreaga tara. Bisericile au fost Inchise preotilor si credinciosilor, clopotele au fost topite si turnate In tunuri, si vestmintele clericale distruse, ca si operele de arta, indiferent cat de scumpe erau. Ca In Statele Unite astazi, eliberarea de religie a fost Insotita de eliberarea sexuala; casatoria a fost Inlocuita cu concubinajul ocazional de durata indecisa (pp. 306-307). Se spune, scrie Scott, ca ambitiosul Robespierre vedea cu bucurie cum excesele de ateism si promiscuitate ale lui Hebert si ale celorlalti asociati ai lui dinComuna Parisului care conducea Franta Indeparteaza simpatia maselor; caci Robespierre intentiona sa se erijeze singur Intr'un conducator suprem al Frantei readucandu-i religia ca un nou Mahomet, motiv pentru care se consulta In secret cu Catherine Theot (sau Theos), o mistica exaltata care conducea Intrunirile secrete ale catorva vizionari Impreuna cu un fost calugar numit Dom Gerle care-si pierduse mainile; acest grup l-au recunoscut pe Robespierre ca pe unul din cei alesi, un mesia de tipul lui Maitreya al zilelor noastre. Scott nu stie daca Robespierre se credea Intr'adevar un nou mesia sau se folosea doar de aceasta recunoastere; faptul cert este ca refluxul Incepuse sa se faca simtit, influenta comunei scadea, principalii ei membri, inclusiv Anacharsis Klotz care-i adusese salutul popoarelor lumii ca la Natiunile Unite, si In cele din urma chiar Danton, au fost arestati Impreuna cu conducatorii Armatei Revolutionare, exact asa cum au fost arestati trotkistii In urmatoarea revolutie bolsevica, pentru diverse acuze dar In realitate pentru vina de a fi rivalii lui Robespierre (pp. 311-312). Zeita Ratiunea a facut loc unei dumnezeiri de tipul celei recunoscute In treptele inferioare ale masoneriei, si din atei francezii au devenit deisti; ghilotina functiona ca si Inainte, devorand victime alese la Intamplare, dar ca si Ducele de OrlIans si ca si atatia conducatori revolutionari dupa el, Robespierre nu si-a vazut visul cu ochii. A cazut printr'un proces de alienare a Conventiei pe care WalterScott Il descrie fara a reusi sa vada mana ascunsa care a Incetat sa-l mentina pe acest dictator absolut la putere; caci Robespierre a cazut de la putere exact ca Nicolaie Ceausescu, In timp ce tinea un discurs In Conventia Nationala, si exact asa cum s'a organizat demonstratia Impotriva lui Ceausescu de catre o mana ascunsa s'a organizat miscarea Impotriva lui Robespierre, macelarit lapidar Impreuna cu fratele sau si cu colegii lui Saint Juste, Payan, Henriot, Le Bas, Couthon, cu aceeasi cruzime cu care ucisesera ei atatia altii, si acuzati de toate absurditatile, Intre altele si de faptul ca vroiau sa-i restaureze pe Bourboni pe tronul Frantei (pp. 330-353). Dupa moartea lui Robespierre au Inceput sa devina cunoscute binefacerile "libertatii, egalitatii si fraternitatii" din satele si orasele de provincie. "De-abia atunci", scrie Scott, "a aflat metropola de multimile de cetateni ucisi, majoritatea din care fusesera pentru republica, si luptasera Impotriva regalistilor din La VendIe In atacul lor Impotriva orasului Nantes; alti oameni acuzati pe pretexte foarte subtiri care n'au putut fi dovedite, aruncati laolalta In celule In care aierul era pestilential din cauza excrementelor, din cauza cadavrelor celor morti, si din cauza bolilor infectioase ale muribunzilor. Atunci a auzit despre 'botezul republican' si 'casatoria republicana' - despre barbatii, femeile si copiii legati si aruncati laolalta, ca broastele si brotaceii primavara, In apele Loirei, care erau prea scazute pentru a-i omorI repede. Atunci a auzitdespre sutele de alte astfel de abominatii - cum cei aruncati deasupra mormanului de muribunzi implorau sa fie Impinsi In apa mai adanca, ca sa li se scurteze agonia - si Inca mai multe astfel de lucruri despre care omenia ne Impiedeca sa dam amanunte; si In comparatie cu care taisul ascutit, precis si sigur al ghilotinei pariziene era o binefacere". Acuzat de aceste atrocitati de necrezut a fost Carrier, cel din ordinul caruia se facusera aceste orori, si desi autoritatile cautau sa musamalizeze acuzele, o scrisoare de-a lui a iesit la iveala In care-i dadea ordine generalului Haxo dupa cum urmeaza: "Planul meu este sa duc din tara aceea blestemata orice fel de alimente sau provizii pentru oameni sau animale sau furaje - cu alte cuvinte, totul - toate cladirile sa piara In foc, si extermina Intreaga populatie. Sa nu permiti sa primeasca nici un bob de grau pentru ca sa supravietuiasca. Iti ordon In modul cel mai pozitiv si mai strict. Esti responsabil de executare din acest moment. Intr'un cuvant, nu lasa nimic In tara aceea blestemata - mijloacele de trai, proviziile, furajele, totul - absolut totul sa fie carat la Nantes" (pp. 365-366). Cand a ucis peste 5 milioane de ucrainieni prin Infometare, Stalin n'a inventat, a repetat doar "libertatea, egalitatea si fraternitatea". Aparandu-se, Carrier a dezvaluit ca el Insusi nu facea decat sa execute ordinele Conventiei Nationale; si clubul iacobinilor a continuat sa-l apere, motivand ca cei chinuiti cu atata inumanitate, inclusivtaranii saraci ucisi In aceste chinuri prelungite, nu fusesera In fond decat niste aristocrati care meritau sa sufere atat de oribil (p.366). "Iacobinii au Inchis 300.000 dintre concetatenii lor In numele libertatii si au ucis peste jumatate din ei In numele fraternitatii", scrie Scott (p. 375).

David Hume scria In 1742: "Desi toate felurile de guverne s'au Imbunatatit In epoca moderna, guvernul monarhic pare sa fi avansat cel mai mult In spre perfectiune. Putem afirma acum despre monarhiile civilizate ceea ce se spunea mai demult doar despre republici, si anume ca guverneaza prin lege, nu prin oameni. Sunt capabile sa fie ordonate, metodice, si constante, In masura surprinzatoare. Proprietatea este In siguranta sub ele; harnicia este Incurajata; artele Infloresc; si principele traieste Intre supusii lui ca un parinte printre copiii lui" (apud Free Speech, vol. 2, no., 12, p. 2). Asta a Incercat Ludovic XVI sa fie pentru supusii lui; si grija pentru drepturile si viata supusilor l-a dus la ghilotina. In Franta anului 1742 David Hume vedea un guvern mai cinstit si mai putin corupt decat In Anglia post-revolutionara. "Exista un acord general", scrie Scott Spencer In Free Speech, "ca revolutia franceza a fost organizata de o conspiratie. Membrii moderati ai conspiratiei, ca La Fayette, s'au Ingrozit de rezultatul procesului caruia i-au ajutat sa aiba loc. La Fayette si multii altii nu vroiau decat sa instaureze o monarhieconstitutionala ... Dar cu toata conspiratia, Ludovic XVI n'ar fi putut fi rasturnat daca nu s'ar fi lasat rasturnat. Pare ciudat sa spunem asta, dar Ludovic XVI s'a lasat rasturnat, a lasat sa-i fie ruinata tara, si s'a supus pe sine si pe altii capriciilor unor degenerati scarnavi; caci Ludovic XVI era liberal [om cu idei progresiste - sublinierea noastra], ca si liberalii [intelighentia progresista - nn] pe care-i Intalnim astazi. Era dusmanul prietenilor lui si prietenul dusmanilor lui. Intreaga revolutie franceza ar fi putut fi de repetate ori Innabusita daca regele ar fi permis gardei sale si trupelor sale sa trateze bandele de mercenari ticalosi asa cum o meritau din plin. Dar nu, regele Ludovic era un 'umanitarist'. La asediul Tuilleriilor cei din garda personala elvetiana a regelui au fost asasinati In mod brutal pur si simplu pentru ca el le interzisese sa-si folosesca armele, chiar si In legitima aparare, Impotriva acelor banditi platiti pe care regele Ii considera In mod naiv ca erau 'poporul'. Ludovic nu era idiot congenital, dar din copilarie capul lui fusese umplut cu idei false, aceleasi idei false pe care scolile publice si mass media le baga astazi In capul copiilor. ... Peste un milion de francezi, multi dintre ei cei mai buni membri ai natiunii, au fost asasinati - rezultatul 'umanitarismului' lui." Acest rege "umanitar" a fost decapitat la insistentele membrilor lojei masonice franceze Grand Orient, care era dirijata de evrei, zice Spenser (ibidem, p. 10).