A REINCEPUT PROCESUL CONTRA LUI GRIGORE OPRITÃ

Scrisoare cãtre revista "România Mare"

Stimate Domnule Corneliu Vadim Tudor

Doresc sa confirm prin rândurile de mai jos ca, asa cum ati publicat în precedentul numar al revistei România Mare, a fost descoperit în Brasov „fascistul de serviciu” în persoana subsemnatului. Datorez toate multumirile presei pentru faptul ca în acest moment nu sunt dupa gratii si, de aceea, îmi fac datoria de a va informa direct asupra celor petrecute în ultima vreme, legat de cazul meu.
   Procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Brasov a declarat unor reporteri ca ar avea nevoie de 5 ani pentru a studia tot ce mi s-a confiscat în urma perchezitiei din noiembrie 2002. Se facea referire la cele 4 calculatoare, sute de carti si reviste legal aparute si difuzate în tara, însemnari, fotografii din albume personale si alte obiecte care nu au nici o relevanta pentru caz. Cei 5 ani necesari pentru studiul materialului incriminator s-au regasit într-o judecata-fulger, mai scurta de trei saptamâni, cu doua înfatisari si pronuntarea sentintei, totul în sedinte cu usile închise.
   Daca un neavizat ar afla ca în România, în mileniul al III-lea, exista oameni ridicati din birou pentru a fi aruncati în închisoare, ar crede ca este vorba de subiectul unei lucrari de fictiune. Sta cumva în obisnuinta omului sa nu creada anumite lucruri pâna când nu se loveste direct de ele.
   De unde a pornit totul? În anul 1991, ma aflam printre cei fugiti din tara în speranta de a se „aranja material”. Stim cu totii ca în perioada respectiva a existat un val puternic de asemenea fugari si ca multi dintre ei nu s-au mai întors. Întâmplarea a facut ca, în biblioteca unui român vârstnic, refugiat în Germania din 1944, sa dau peste niste carti care contraziceau flagrant ceea ce învatasem în scoala la orele de istorie. Cartile prezentau fenomenul legionar din perspectiva celor care înfiintasera miscarea legionara si participasera activ la evolutia ei pe parcursul acelor ani framântati ai istoriei noastre.
   Prin contrast cu ceea ce-mi era dat sa traiesc în niste locuri straine, unde ecuatia „român = tigan” începea sa se contureze cu claritate, eram surprins sa aflu ca în anii ’30 exista un curent de educatie în spirit national, în care se încadrase o mare parte din intelectualii straluciti ai epocii, în care exista un cult al muncii si în care credinta în Dumnezeu revenea la statutul firescului. Mi-am dat seama ca rusinea de a fi român, resimtita puternic pâna atunci, trebuie scuturata si aruncata la gunoi. Drept urmare, am revenit în tara în 1992, abandonând ideea de a-mi face un rost printre straini. Într-un rechizitoriu datat cu 20 mai, anul 2003 si întocmit în România, întoarcerea acasa, în tara, constituie unul din argumentele în favoarea alcatuirii profilului infractional al unei persoane. Rechizitoriul despre care vorbesc este cât se poate de real, are 18 pagini.
   Timp de câtiva ani, am depus eforturi pentru a cauta date istorice, necesare realizarii unei lucrari edificatoare asupra fenomenului legionar. Am reusit sa intru în contact cu surse de informare putin cunoscute în România, printre care Editura Studii Istorice Românesti a domnului Traian Golea din Florida (pe care îl cunosc personal) sau sa intru în posesia unor lucrari monumentale din exil, cum ar fi cele de la Editura Carpatii a domnului Traian Popescu din Madrid. Încercarile de sistematizare a informatiilor s-au materializat în cartea „Garda de Fier”, editata la Timisoara în anul 1994 si în CD-ul „Totul despre Garda de Fier”, realizat în anul 1999; editarea CD-ului a necesitat o munca intensa de aproximativ un an si jumatate. Cele doua lucrari se bazeaza exclusiv pe memorialistica, materiale de arhiva si carti ale altor autori, însa ele constituie mai nou probe incriminatorii pentru aruncarea în închisoare a unui element periculos pentru societate. Fara nici o intentie de a ma justifica (nu ai cum sa te justifici în fata unor asemenea argumente), consider ca imaginea asupra unui fenomen istoric nu se poate reconstitui pe baza unor filme artistice, a fictiunilor de inspiratie istorica sau a sentintelor emise de puterea politica, ci numai prin cercetare, sistematizarea diverselor unghiuri de abordare si din perspectiva analitica.
   Faptele si consecintele lor sunt de amploare prea mare pentru a fi prezentate într-o simpla scrisoare, si, de aceea, ma voi rezuma la câteva considerente personale, pentru a nu abuza de rabdarea dumneavoastra. Nu sunt membru în nici un partid si în nici o asociatie. Probabil din acest motiv am fost considerat o victima sigura a campaniei de eradicare a nationalismului. În decursul timpului, am încercat sa dau o mâna de ajutor acolo unde am considerat ca se întreprinde ceva în sensul intereselor românesti. Am fost acuzat, printre altele, de colaborare cu Forumul Crestin Noua Dreapta, asociatie care functioneaza perfect legal, sub tutela careia oameni tineri îsi sacrifica timpul si resursele proprii pentru idei în care cred, pentru conservarea unor valori nationale si pentru obiective de ordin spiritual.
   Ca si cum distrugerea vietii personale prin prejudicierea imaginii si prin confiscarea mijloacelor de existenta materiala (calculatoare), hartuirea financiara (control fiscal repetat la firma, cheltuieli de judecata de 15.000.000 lei), încalcarea cu brutalitate a intimitatii prin interceptarea corespondentei si confiscarea de fotografii din albume personale nu îndestuleaza aparatul birocratic setos de victime, procurorii brasoveni au anuntat recent ca nu sunt multumiti de sentinta pronuntata si ca au înaintat apel pentru a obtine neaparat o condamnare cu executare.
   Presa locala a publicat declaratia domnului senator Nicolae Iorga, avocat de profesie si liderul PRM Brasov, conform careia probele prezentate contra mea sunt demne de difuzat la „Unda vesela” si de publicat în „Urzica”. În aceste conditii, singurul lucru la care ma pot astepta în urmatoarea instanta este inventarea unor probe. Am retinut din revista România Mare, numarul din 20 iunie 2003, sub semnatura doamnei Daniela Buruiana-Aprodu, un articol privitor la anumite relatii dintre popor, pe de o parte, si jongleurii care se joaca orbeste cu destinele oamenilor, pe de alta parte. Cred ca Brasovul poate constitui un punct de plecare potrivit pentru initierea unor asemenea legaturi de cordialitate.
   V-am adresat aceste rânduri în speranta ca influenta si autoritatea dumneavoastra, precum si pozitia revistei România Mare în mass-media nationala, ma vor ajuta sa revin la activitatea din care îmi câstig existenta (traduceri tehnice) si sa dau uitarii o lupta aberanta si disproportionata cu statul român. Daca sentinta pronuntata ramâne în picioare, viitorul va oferi oricând posibilitatea aruncarii în puscarie a oricarui om care nu gândeste „pe linie”. Eventuala mea incapacitate de a obtine anularea acestui precedent si sentimentul de vinovatie rezultat de aici ar fi niste poveri greu suportabile.
   Va multumesc pentru rabdarea de a fi parcurs aceste rânduri si va rog sa acceptati expresia celei mai sincere pretuiri.

Grigore Opritã

NOUTÃTI DESPRE "CAZUL" OPRITÃ: RECURS

    "Am înaintat astazi cerere de apel, pentru ca, desi gratierea îmi da voie sa circul oarecum liber, ideea de a permite unui aparat birocratic setos de victime sa arunce dupa gratii oameni la întâmplare nu este admisibila. Libertatea nu 'se da' cu portia, în functie de dispozitia momentana a unor persoane. Libertatea se pierde usor, se mentine cu eforturi si se câstiga foarte greu. În situatia în care s-a ajuns, aceasta stare unica poate deveni, pentru oricine, ceva de domeniul trecutului."

Grigore Opritã, 22 Iulie 2003

Pentru cei care nu stiu, cândva, la începutul dominatiei comunismului în tara noastrã, orasul Brasov a fost rebotezat cu numele de "Stalin". Orasul dintre munti care de veacuri îsi purta numele cu mândrie, a devenit dintr'o datã purtãtorul unui nou nume, pe cât de urît, pe atât de fioros si repugnant. Numele "tãtucului" a rãmas neschimbat pentru câtiva ani, dar oamenii nu s'au adaptat, continuând cu încãpãtânare sã-i spunã, asa cum stiau din mosi-strãmosi cã se numeste, Brasov. La moartea satrapului din Kremlin, în '53, odatã cu purgatoriul asupra milioanelor de crime comise în timpul fiorosului dictator, i-a venit si rândul orasului de la poalele Tâmpei sã-si reia numele din vechime.

Observãm cu deosebitã îngrijorare în tara noastrã ca mai sunt unii la putere care vor cu orice pret sã revinã -nu neapãrat la schimbarea numelui orasului-, dar la metodele de oprimare arhi-cunoscute ale stalinismului. Cazul camaradului nostru Grigore Opritã, metodele folosite de regim (este vorba de regim, el fiind cel care a comandat aceastã mascaradã), nu este singular, nici marginal. Alte procese sunt puse pe rol împotriva altor români considerati "de dreapta", "extremisti", "legionari" s.a.m.d., în alte orase ale tãrii. Pânã si cei care în chip tangential au avut acces la informatii considerate acum "interzise" (care descriu romanismul militant sau pun în chestiune lucruri nerezolvate încã de istorie), fãrã implicãri în vreun fel de activitate, vin sub incidenta legii în baza Decretului ordonat de urgentã. Pentru voi, pentru tine, Gheorghe sau Ioane, care ai avut "sansa" sã citesti, guvernul îti interzice acest drept; guvernul îti interzice sã interpretezi; guvernul îti interzice sã iei pozitie sau sã adoptezi; guvernul îti interzice sã ai dreptul la opinie; guvernul, care spune cã apãrã drepturile tuturor indivizilor statului garantate prin Constitutie, îti interzice... In baza cãrui drept? Se vede cã falimentul economic în care se gãseste România, cautã tapi ispãsitori. Da, tapi ispãsitori! Guvernul care n'a reusit sã-si onoreze promisiunile si care nu poate oferi nici o sansã de viitor tinerimii române, îi interzice acestei tinerimi sã caute solutii morale de schimbare în bine. Un guvern condus de indivizi care ei însisi ar trebui sã stea în banca acuzatilor (produse ale comunismului de odinioarã) si care ne jupoaie în fata "curtilor penale" de orice drepturi, punând pumnul lui Stalin în gura oricui i s'ar împotrivi prin legi si decrete draconice, un regim care se rãzboieste cu drepturile propriilor cetãteni, nu poate fi decât unul de dictaturã.

Grigore Opritã nu poate fi condamnat în Tara Româneascã, pe cãpãtâiul unor acuzatii aglutinare mestesugite cu diletantism si interpretate aidoma. Nu poate fi condamnat întrucât nu a comis nici o violentare prin abatere dela legile tãrii...

Guvernul care instrumenteazã capetele de acuzare împotriva Prof. Grigore Opritã, a pierdut mãsura: se rãzboieste cu istoria, sau mai bine spus, cu o parte a istoriei noastre adevarate, acea parte care nu-i convine si de care încã se teme. El, personajul ajuns în fata instantei, reprezintã (horribile dictu!) motivatia numai.

Actuala conducere uitã cã zeci de mii de români au pierit în temnitele comuniste si cã, printre noi se plimbã liberi executantii acelor oameni, împotriva cãrora nu s'a deschis nici o actiune judecãtoreascã menita sã facã dreptate familiilor si memoriei celor asasinati. Este strigãtor la cer cã dupã 13 ani justitia românã care îl gãseste vinovat pe Grigore Opritã pentru scrierea unor articole dupã mai bine de 10 ani, nu-i poate depista pe faptuitorii masacrelor abominabile operate cu sânge rece în numele comunismului proletar! Existã plângeri îndosariate ale familiilor care cer judecarea celor ce au comis aceste crime inimaginabile, dar 13 ani se pare cã nu au fost suficienti pentru punerea lor sub acuzare. In schimb, judecarea D-lui Grigore Opritã se vede cã a pus sforile întregului aparat de acuzare în functiune: sumar, rapid, cu usile închise, ca pe vremea stalinismului de odinioarã. Si a mai reiesit un lucru la ivealã: anume cã punerea sub observatie a indivizilor este continuã, iar politia politicã opereazã ca'n codru si fãrã nici un respect pentru cetateanul de rând, la ordinul regimului.

Stalin, "tãtucul popoarelor", a murit. Progeniturile lui însã, se lãfãie si guverneazã în chip stalinist spre dispretul si oroarea maselor. Iar Românii, cu totii, sunt îndreptati în surdinã spre esafod...

Nicolae Nitã

15 Iulie 2003

O STIRE DE LA GRIGORE OPRITÃ

"Pentru cã sentinta nu a adus suficientã satisfactie celor care au ordonat procesul, procurorii vor decide pânã Miercuri dacã vor înainta sau nu recurs!!! Dacã se asteaptã sã aducã în fata instantei un "extremist" distrus si epuizat, se însealã. În încãpãtânarea de a vedea cu orice chip oameni nevinovati dupã gratii, cei pe care îi plãtim din veniturile noastre scapã din vedere un amãnunt important: ne întãresc convingerea cã lupta noastrã este dreaptã."

Grigore Oprita, 17 Iulie 2003

Guvernul a repus reprezentatiile de "condamnare" pe scena teatrului politic absurd. Se adevereste zicala: "Ce naste din pisicã"... legionari mãnâncã.

Regimul a tinut totusi cont de vechile montãri: protagonistii scenei au fost împãrtiti în douã tabere: acuzati si acuzatori, sau dacã vreti, incriminati si incriminanti. Regizorii, dacã mai este novoie, sunt aceiasi.

Piesa, cum stiti, nu este nouã: ca pavãzã, scena teatrului a fost de-cu-timp pavoazatã cu un decret, de fapt o reprezentatie recognoscibilã care tine de zeci de ani si care pare a nu se mai sfârsi. Spectacolul concertat pe seama atâtor zeci de ani, totusi, în timp, a devenit plictisitor. Monologurile sau dialogurile prea monotone. Ba, a fost un timp în care biata cortinã a ramas neridicatã. Se pãrea cã spectacolul va fi suspendat, ba chiar anulat: pierduse din dramatism. Si atunci s'a recurs, ca anamorfozã, la modernitatea tratãrii subiectului piesei, a tehnicii si a compozitiei pentru a conforma cât de cât, un nivel estetic. Scene de "absurd" sunt concentrate pentru a se produce efecte sesizabile de confluente si conexiuni.

Cu noua "piesa", regimul a tinut totusi sã ne anunte cã asistãm la o premierã nouã, într'o stagiune nouã. Dar, aceasta face parte dintr'un fel de "lant al slãbiciunilor" de I. L. Caragiale pentru cei care-si amintesc. Pentru publicul care n'a vãzut acest spectacol, se cuvine totusi mentionat cã:

1. Protagonistii si-au jucat rolurile;

2. Regizorii piesei au fost "reformati";

3. Publicul spectator a asistat la un spectacol tinut cu usile închise, de fapt un rudiment scenografic, fãrã un decor adecvat, de unde numai Grigore, actorul principal, datoritã valorii sale "interpretative", a "sclipit", arãtând drama omului supus în fata arbitrariului violent si fortat.

Esenta acestui montaj, fãrã nimic nobil in ideatica lui (sau tocmai de aceea) poate pãrea redundantã. Poate cã tocmai de aceea, fãrã sã vrea, "regia" a reusit sã ne demonstreze cã redundanta nu anuleazã determinarea esentelor.

Se pare cã în societatea tãrii de azi, în care privilegiile sunt intangibile, "drepturile" si "libertãtile" intrã doar în seria obligatiilor greu de modificat. 

Ce poate fi mai absurd?!

* * *

Aflãm în ultimul moment cã actul final nu a luat încã sfârsit. Se pare cã "regia" a scãpat din vedere însãsi mesajul central pe care piesa trebuia sã-l inspire publicului. Va mai urma o reprezentatie, în curând...

Pânã atunci însã, gustul amar al acestei farse, ne înneacã tot corpul. Ne-a rãmas dreptul la asteptare, dar si dreptul la sperantã...

Spectacolul nu s'a încheiat...

Fiti treji, cei care mai puteti fi! Iar voi, ceilalti, alungati amorteala care v'a coplesit, îndreptati-vã din sale si priviti împrejurul vostru. Poate cã în curând, nici mãcar acest "drept" nu-l veti mai avea...

Iar celorlalti, care nu mai prididesc cu cercetãrile prin lucrãri "interzise", opriti-vã: s'ar putea sã nimeriti în vre-o "nisã", în rolul lui Grigore...

"Nu avem urmãritori, suntem doar urmãriti!" Absurd?

JUVENAL (Nicolae Nitã)

14 Iulie 2003

Miercuri, 16 Iulie 2003, la Curtea de Apel Brasov a avut loc pronuntarea sentintei în cazul camaradului nostru Grigore Opritã: 2 ani si 6 luni închisoare cu suspendare.

O decizie absurdã si inacceptabilã, care sfideazã bunul simt si "doteazã" un om respectat în comunitatea lui cu cazier penal si determinã restrângerea unor drepturi civile ale acestuia.

Comitetul de Sprijin

  1) Cum a decurs manifestatia de protest 

  Marti 15 iulie, intre orele 08.00 - 14. 00 , in jur de 25 de nationalisti au participat la protestul din fata tribunalului Brasov. Au fost prezenti 6 sibieni, 4 bucuresteni (Noua Dreapta), restul fiind camarazi si cunoscuti brasoveni ai lui Grigore Oprita.
    Protestul a inceput la ora 08.30, toate caile de acces la tribunal fiind pichetate. Cei care intrau in tribunal, fie ei inculpati, avocati, procurori sau judecatori au primit fluturasul "Atentie: cu impozitele tale se face politie politica". Un fluturas A4 "Articol 317 cp: senila de tanc comunist pe grumazul poporului roman" a fost distribuit exclusiv avocatilor si judecatorilor, in interiorul tribunalului.
    Au fost de asemenea afisate autocolantele "Libertate pentru Grigore Oprita" si "Nationalistii au dreptul la libera exprimare - Libertate pentru Grigore Oprita". 
    La ora 12.00, un banner imens, de 4m lungime si 2 latime, cu mesajul "Libertate pentru nationalisti", a fost afisat in fata intrarii principale a tribunalului.

 2) Reactia autoritatilor

  Nu a fost data nici o sentinta. Din motive obscure -cel mai probabil fiind prezenta noastra-, sentinta, care trebuia sa fie pronuntata marti 15 iulie, ora 12.30, camera 42, nu a fost pronuntata, cazul reportandu-se pe ziua urmatoare...
    Mai mult, aceasta nu va fi publica, ci se va comunica in scris lui Grigore Oprita.
    In jurul orei 12, un politist cu suflet de militian ne-a expulzat din tribunal. Motivul a fost critica PSD-ului intr-unul din fluturasii nostrii ("PSD-ismul si neo-comunismul sunt crime impotriva libertatii").Vom nota ca individul, mai tuciuriu de felul lui, a avut nevoie de 1/4 ora ca sa descifreze si sa inteleaga in intregime mesajul (1/4 ora fiind intervalul de timp scurs intre primirea fluturasului si reactiunea acestuia...)

 3) Ecouri mediatice

  Au fost prezenti reporteri ai postului local PRO TV, ziaristi ai cotidianelor Monitorul de Brasov, Evenimentul Zilei, Transilvania Expres, Buna Ziua Brasov...
    Doar postul PRO TV a difuzat imagini din protest. Cotidianul "MONITORUL DE BRASOV" ne-a onorat inca o data cu prima pagina: "JUDECAT PENTRU FASCISM", precum si cu editorialul zilei intitulat "Grigore, Grigore", din care extragem concluzia: "(...) Asa-i in tara asta: comunistii sint atat de multi ca nu se vad, iar fascistii atit de putini ca sunt vazuti cu mare atentie."

Comitetul "LIBERTATEA"

- Apel la solidaritatea nationalã -

Marti 15 iulie 2003, ora 08.00, la Curtea de apel Brasov, se va da sentinta in procesul camaradului Grigore Oprita, inculpat anul trecut pe baza articolului 317 C.P. (propaganda nationalist-sovina, atatarea urii de rasa, etc) si a Ordonantei de Urgenta nr 31/2002.

   Procuroarea care instrumenteaza cazul a cerut o "pedeapsa exemplara" de 2 ani de inchisoare, cu executarea pedepsei. Suntem convinsi ca verdictul va urma cererea procuroarei, judecatoarea manifestandu-si public reaua-credinta si dezacordul fata de ideile camaradului Grigore Oprita.

   Iata principalele puncte de acuzare, asa cum au fost ele enumerate in rechizitoriu de catre procurorul Horia Selaru (tigan):

1) Propaganda din cadrul unitatilor de invatamant

(...) In perioada 1992 - 1994 cat a functionat ca si profesor de fizica la liceul teoretic din Mun. Codlea, judetul Brasov, invinuitul a gandit modalitatea de racolare a tinerilor pentru a-i educa in spiritul si convingerile legionare (...)

2) Propaganda prin articolele publicate in revista GAZETA DE VEST

(...) In perioada 1994 - 1998 inv. Oprita Grigore a colaborat constant la revista Gazeta de Vest (...)

3) Propaganda prin cartile "Garda de Fier" publicata in anul 1995 si "Cum am devenit "extremist de dreapta" editata in anul 1998.

4) Propaganda prin constituirea firmei ARBEIT MF.

5) Propaganda prin colaborarea cu organizatia Noua Dreapta, respectiv cu martorul Molnar Vasile Andrei.

6) Propaganda prin compilatia stocata pe CD si denumita "Totul despre Garda de Fier".

7) Propaganda prin revista ASALT.

8) Activitati de coagulare a tuturor miscarilor nationalist-extremiste, cu aceleasi convingeri ca ale sale, intr-o unica organizatie si de identificare a unor noi denumiri pentru efectuarea propagandei pe mai multe planuri.

Importanta acestui proces este multipla, atat pentru Stat cat si pentru nationalisti:

-Statul a dovedit astfel ca nimeni nu este la adapostul unui proces politic, chiar daca faptele s-au petrecut acum 10 ani;

-Activismul nationalist nu mai poate fi "impartit" in perioade pre-ordonanta (Ordonanta de Urgenta nr 31/2002) si post-ordonanta, asa cum s-a crezut initial.

   Suntem deci convinsi ca Statul a lansat o operatiune de amploare, a carui scop este demonstrarea catre instantele europene ca nationalismul autentic nu va mai fi tolerat. Procesele din trecut (Sibiu, Brasov) sunt necesare pentru a se crea "precedentul" sau "jurisprudenta", consituind astfel avangarda unei ofensive vizand distrugerea nationalismului autentic, prin inculparea si condamnarea militantilor nationalisti!

   Pentru a ilustra cele expuse mai sus, Radu Fratila, care a fost achitat in 1998 de catre Curtea Suprema de Justitie, a fost inculpat din nou, pe baza articolului 317 c.p. si a Ordonantei de Urgenta nr 31/2002.

   Fata de complicitatea tacuta a mass-mediei, singurul nostru mod de a protesta ramane strada.

   In data de 15 iulie 2003, in fata Tribunalului Brasov, vom organiza deci un protest pentru a denunta abuzurile procuraturii in cazul lui Grigore Oprita, si pentru garantarea, prin lege, a liberei exprimari a ideilor si opiniilor.

   Asteptam participarea tuturor celor implicati in lupta nationalista.

Punctul de intalnire: Gara Brasov.

Ora: de Luni 14 Iulie de la ora 12.00 pana Marti 15 Iulie ora 06.00

Sunati pe 0742 77 23 74, 0724 86 38 82.

Neostalinismul în România
Aparitia infractiunii de a studia si reaparitia proceselor politice

 Celebrul romancier George Orwell ar fi cu siguranta surprins de rapiditatea cu care institutiile imaginate de el acum 50 de ani (Big Brother, Politia Gândurilor, Ministerul Iubirii etc.) si-au facut deja loc cu impetuozitate în viata publica si privata. Este larg cunoscut ca România este o tara libera, ca exista libertate a cuvântului, a presei, a întrunirilor etc. Libertatea de opinie, dezbatere, discutie si cercetare sunt însa expresii goale de continut si de sens; acum 15 ani ele fi apartinut celui mai pur limbaj de lemn. Astazi apartin limbajului de plastic.
   În data de 23 noiembrie 2002, biroul firmei mele si a asociatului meu a fost asaltat de 8 lucratori ai politiei judiciare, cu mandat de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brasov. Motivul perchezitiei: cautarea de arme, droguri si materiale fasciste. Perchezitia a durat peste 7 ore. În final, ne-au fost ridicate cele trei calculatoare pe care lucram, documente, dosare si carti (în total 6 saci) si 7 pachete cu afise la care ma voi referi mai jos. Printre cele confiscate se mai numara: un tricou de fotbal, fotografii din albumele personale si un jurnal cu însemnari de pe trasee turistice! Am fost condusi la sediul politiei, unde ni s-au solicitat declaratiile de rigoare, mie, asociatului meu si sotiei lui. Aproape de miezul noptii am fost lasati sa plecam ca sa putem analiza în liniste un birou devastat si pus în imposibilitate de a-si continua activitatea. Firma noastra are ca obiect de activitate traduceri tehnice si elaborare de programe, iar la data respectiva aveam în derulare lucrari pentru parteneri externi.

    Simultan, a avut loc o perchezitie si la locuinta fostei mele sotii. Desfasurarea de forte a fost impresionanta: în total 15 lucratori de politie s-au ocupat cu scotocirea fiecarui coltisor al apartamentului. În beciul locuintei se aflau, sub un strat gros de praf, câteva sute de carti, depozitate de mine acolo pe parcursul mai multor ani. Voi face referire ulterior la cartile respective. Cheia beciului nu a fost gasita (de câtiva ani nu mai intrase nimeni acolo), motiv pentru care usa a fost sparta. Împreuna cu toate aceste carti, au fost ridicate: calculatorul fiului meu (în vârsta de 9 ani) pe care se gaseau în principal jocuri, o haina de culoare verde si alte obiecte; este greu de realizat un inventar al acestora, procesul-verbal încheiat fiind ilizibil.

   La câteva zile distanta de la aceste evenimente, am fost chemat pentru audiere la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brasov, în calitate de învinuit pentru raspândirea de simboluri cu caracter nationalist-extremist, în baza punctului 4 din OUG 31/2002. În cele aproximativ trei luni de ancheta, au fost respinse cele patru plângeri prin care am solicitat restituirea calculatoarelor, mi s-au atribuit si alte infractiuni care intra sub incidenta art. 317 din Codul Penal (propaganda nationalist-sovina) si ne-a fost trimis control financiar la biroul firmei. În urma controlului s-a constatat ca activitatea firmei este în deplina ordine. Cum se întâmpla însa în meciurile „strategice”, daca un penalty se rateaza, acesta trebuie repetat pentru ca „s-a învârtit mingea”. Controlul a fost retrimis cu misiune concreta de penalizare.

    La aproximativ patru luni si jumatate de la perchezitie, ne-am bucurat totusi de o favoare: restituirea calculatoarelor fara hard-discuri.

    Nu puteam trage decât concluzia ca statul român se afla, mai nou, în stare de razboi cu cartile, calculatoarele, ideologiile si tricourile de fotbal.

    Ancheta s-a finalizat cu trimiterea mea în judecata pentru infractiunile mentionate mai sus: propaganda nationalist-sovina si raspândirea de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe. Pentru infractiunile de mai sus, pedeapsa este între 6 luni si 5 ani închisoare. Procesul se desfasoara în sedinta secreta, a început în 26 iunie, iar sentinta se va pronunta marti, 15 iulie. Acuzarea a cerut instantei o pedeapsa cât mai mare, cu privare de libertate, având în vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzat!

    Voi face o prezentare succinta a acestor „fapte grave”.

    În anul 1991, în biblioteca unui român refugiat în Germania din anul 1944, am gasit întâmplator niste carti care mi-au atras atentia prin modalitatea de abordare - total diferita de ceea ce învatasem în scoala - a fenomenului legionar. Judecând dupa cele cunoscute din manualele de istorie si din filmele epocii ceausiste, mi s-a parut surprinzator, spre exemplu, ca elita intelectuala a perioadei interbelice era în mare proportie încadrata în Miscarea Legionara. Am citit cu rapiditate toate aceste carti, iar dupa întoarcerea în tara în, anul 1992, am aflat de existenta unei reviste lunare timisorene cu titlul Gazeta de Vest. Revista se profilase pe studierea aceluiasi fenomen din perioada primei mineriade, în iunie 1990, când putere de atunci a lansat sperietoarea cu bandele legionare si atacul lor asupra Bucurestiului. Am colaborat la aceasta revista, editata în perfecta legalitate, pâna la disparitia ei, în anul 1998. Este de retinut declaratia editurii, prezenta pe prima pagina a fiecarui numar: „Gazeta de Vest se pronunta cu hotarâre împotriva oricaror manifestari violente, ilegale, îndreptate contra minoritatilor etnice sau religioase, contra tuturor adversarilor – declarati sau nu – ai conceptului national-crestin. Acestia trebuie combatuti prin confruntari de idei, prin mijloace pertinente si legale. Orice actiune extrema, situata în afara legalitatii, care si-ar împrumuta eticheta national-crestina, nu poate fi decât o mistificare sau o provocare.”
    În jurul revistei se crease un cerc de colaboratori, mai mult sau mai putin stabil, impresionati de o latura a istoriei ascunsa cu grija în istoria scrisa la comanda: angajamentul masiv si dezinteresat al generatiei tinere de acum 70 de ani la construirea unei Românii puternice si la combaterea pericolului comunist. Activitatea extra-editoriala a acestui cerc de colaboratori consta în principal în participarea la evenimente religioase, vizite la schituri si manastiri, întâlniri cu fosti detinuti politici si organizarea de tabere de munca prin care se încerca, oarecum timid si la proportii mult mai scazute, reconstituirea unei atmosfere de voluntariat existenta în perioada interbelica.

    La întruniri apareau frecvent personaje pe care nici unul dintre noi nu le cunostea. Ne spuneau ca au auzit de noi si ca vor sa ne cunoasca mai îndeaproape. Era evident ca respectivul se afla în misiune, însa neavând nimic de ascuns îl lasam sa-si adune în liniste informatiile pentru raport. Cu timpul, s-a creat chiar un fel de simbioza.

    La aproximativ trei ani dupa contactul cu cartile din Germania, adunasem suficienta documentatie pentru o lucrare concisa si sistematica asupra fenomenului legionar, de la începuturi pâna în anii ’70. Materialul a fost sintetizat în cartea Garda de Fier, având aspectul unei prezentari cronologice din perspectiva literaturii memorialistice a întemeietorilor Miscarii Legionare. Cartea a beneficiat de o lansare la Biblioteca Judeteana, a fost prezentata publicului prezent în sala de catre directorul bibliotecii si s-a bucurat de succes.

    Unul din principiile cu iz cinic în scrierea istoriei a fost (si este înca) acela ca „istoria este ceea ce o perioada considera ca este util sa se stie despre o perioada precedenta”. Nu îmi mai sta în putere sa indic sursa aceste definitii, adoptata la un congres al istoricilor în anii ’90, întrucât aceasta se afla printre obiectele confiscate.

    Consider ca imaginea asupra unui fenomen istoric nu se poate reconstitui nici pe baza unei viziuni impuse cu forta, nici a filmelor artistice si nici a formularilor cu caracter de sentinta, ci numai prin cercetare, sistematizarea diverselor unghiuri de abordare si din perspectiva analitica.

    În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel, cartea respectiva constituie unul din cele 8 puncte de acuzare. În bibliotecile unde au poposit cele 500 de exemplare, acestea au capatat mai nou o eticheta extremista: „Pentru a putea sa-si scrie lucrarile, învinuitul a beneficiat de lucrari cu caracter nationalist-extremist, primite de la ideologi ai miscarii legionare din strainatate, în special articole aparute în publicatii cu aceasta factura”.

Sta în firea omului obisnuinta de a-si depune, în anumite momente, o parte din gânduri pe hârtie sau, în ultimii ani, pe un suport de date. Un obicei nociv si periculos, dupa cum vom vedea! Fiind angajat ca profesor la un liceu în anii 1992-1993, mi-am schitat în minte un proiect de constituire a unor grupe de elevi, în ideea de a-i îndruma în afara orelor spre studii religioase, istorice si spre drumetii montane. Proiectul mi-a parut la scurt timp fantezist, destul de pueril si irealizabil. Aspectul grav al problemei este însa faptul ca l-am asternut pe hârtie. Dupa 10 ani, hârtiile respective au fost descoperite cu ocazia perchezitiei, zacând uitate pe fundul unui sertar. Masinaria Politiei Gândurilor si o bogata imaginatie s-au pus imediat în miscare: au fost generate conexiuni spre anumite nuante din articolele pe care le-am scris, spre mesaje personale schimbate prin internet si spre presupuse intentii, pentru a se ajunge într-un final la concluzia din rechizitoriu, cum ca în anii 2001 – 2002, referitor la evenimente petrecute la aproape 10 ani distanta: „în realitate învinuitul urmarea altceva: identificarea acelor persoane care ar avea convingeri asemanatoare cu ale sale, pentru ca ulterior sa fie pusa în aplicare o dorinta a sa mai veche, crearea tinerelor fratii ortodoxe din licee”!
    Daca acomodarea cu statutul de persoana urmarita din umbra si cu telefonul ascultat nu este foarte grea (uneori au loc chiar întâmplari amuzante), cu citirea si analizarea de catre altii a propriilor gânduri e putin mai dificil sa te obisnuiesti.
    Dupa aparitia cartii Garda de Fier, numele meu a figurat în raportul dat publicitatii de SRI în anul 1995; noua postura era de incitator la actiuni extremiste. Aceste eveniment mi-a sugerat ideea unei noi carti, pe care am publicat-o în 1998 sub titlul Cum am devenit „extremist de dreapta” (cu ghilimele cu tot). Cartea a fost editata si difuzata în cea mai deplina legalitate si includea o culegere de eseuri, inspirate în mare parte din fenomene sociale de actualitate. Motivul pentru care cele aproximativ 40 de exemplare ramase din drepturile de autor mi-au fost confiscate, l-am depistat tot în rechizitoriu: „Cartile speculeaza cu abilitate diferite articole aparute în publicatii recunoscute în strainatate, dar pe care le adapteaza scopurilor sale, capitolele fiind scrise în marea lor majoritate sub o masca de ilaritate”, sau „cartea este de fapt o reuniune a articolelor scrise si publicate de învinuit în Gazeta de Vest la care a adaugat alte câteva articole noi, dar având aceleasi continuturi de propaganda”.

    Pentru a ramâne în domeniul sechestrarii cartilor, este de retinut ca toate exemplarele au fost editate si difuzate perfect legal si ca toate lucrarile de memorialistica tiparite de editura timisoreana au pe coperta spate tiparit urmatorul mesaj: „Volumul de fata nu se constituie într-un material de propaganda. Singura dorinta a editorului este punerea la dispozitia specialistilor si publicului interesat un izvor istoric de prima marime importanta referitor la Miscarea Legionara”. Lucrarile respective cuprind marturii asupra evenimentelor traite de autori, cei mai multi dintre acestia fiind dusi de multi ani în lumea dreptilor. Unul dintre ei, Zaharia Marineasa, primul editor post-decembrist, dupa câte cunosc, al operei lui Radu Gyr, ne-a spus într-o seara de noiembrie în 1996 câteva cuvinte care ne-au surprins destul de puternic la momentul de atunci: „Am facut 16 ani de închisoare sub comunisti. Altii au facut mai mult. Poate ca si unii dintre voi veti trece prin asta”.

 De mai bine de un an, în România se fac pasi hotarâti pentru reinstaurarea detentiei politice. La 30 octombrie 2001, primul-ministru declara la Universitatea John Hopkins din SUA: „Suntem hotarâti sa trecem peste trecut si sa extirpam anti-semitismul sau nationalismul extremist din sânul societatii noastre. [...] Va fi adoptata o lege care sa interzica toate simbolurile sau manifestarile asociate cu persoane care au comis crime de razboi. [...] Ma voi ocupa personal sa îndepartez orice statuie a maresalului Antonescu”.

    Angajamentului asumat s-a concretizat în emiterea Ordonantei de Urgenta nr. 31 publicata în Monitorul Oficial nr. 214/28.03.2002, text intens dezbatut în mediile politice românesti si în presa. Caracterul „de Urgenta” al ordonantei putea sugera ca România se confrunta cu ample manifestari de rasism, fascism si xenofobie, desi nimeni nu era judecat pentru infractiuni de acest gen. Aceeasi ordonanta reintroduce delictul de opinie prin incriminarea unor ideologii, punând în sarcina unor functionari publici misiunea de a decide care idei sunt bune si care nu, ori care parte a trecutului poate fi cercetata si care nu, dând astfel anchetatorilor puterea de a se juca cu soarta oamenilor în functie de ultimele impresii lasate de filmele artistice sau de fictiuni de inspiratie istorica.

    Astfel, în noile conditii create, cartile si calculatoarele vor fi arse în piete publice, ideile vor fi combatute cu pumnul, iar posesorii lor vor fi aruncati în închisoare. Pasul urmator va fi întocmirea unei liste de carti si publicatii interzise, asa cum s-a procedat prin decretul comunist din 1945. Cine este sceptic, poate consulta la Biblioteca Judeteana brosura „Publicatiile scoase din circulatie pâna la 1 august 1945” – Ministerul Propagandei, Bucuresti, 1945, pentru a observa o buna similitudine între abuzurile din plina epoca stalinista si cele de azi.

    Pentru ca un angajament luat trebuie respectat, mai ales unul aducator de beneficii, regimul are nevoie de victime pentru a le prezenta celor care le asteapta. Evident ca victimele vor fi alese dintre persoane izolate, care nu au în spate organizatii sau trusturi de presa si, deci, nu se pot apara eficient. Un exemplu elocvent de aplicare selectiva a legii, în functie de nevoile tactice ale momentului, este aparitia exotica (si „simpatica”) la TV si în presa a lui Dinel Staicu, pe al carui birou troneaza bustul lui Stalin, autorul celui mai mare genocid din istorie în numele egalitatii. În urma cu aprox. 3 saptamâni, casa unui preot din jud. Brasov a fost perchezitionata la ora 9 dimineata în cautarea unui bust al lui Hitler! A fost gasit si ridicat un bust al lui Iuliu Maniu, iar preotul a fost anuntat ca va fi trimis în judecata! În Sibiu, se desfasoara actualmente un proces în care inculpatii, un student si un inginer, sunt acuzati de propaganda nationalist-extremista si sovina prin lipirea unor afise „instigatoare la ura”. Printre acestea, se numara afise cu urmatoarele mesaje: „România are nevoie de copii, nu de homosexuali” sau „Produsele românesti sunt locurile noastre de munca. Boicotati produsele straine!”.

    Probabil ca tot „instigatoare” au fost considerate si afisele care mi-au fost confiscate la perchezitia din noiembrie 2002. Dintr-o comuniune partiala de idei, tiparisem pentru asociatia „Forumul Crestin Noua Dreapta” un numar de 4.000 de afise publicitare pentru numarul 4 al revistei organizatiei. Asociatia are statut juridic, iar revista este editata în conformitate cu toate rigorile legii. Unicul mesaj prezentat pe afis era: „Globalizarea: anihilare sau integrare? A aparut nr. 4 din revista Noua Dreapta”. Cei patru membri ai asociatiei, studenti si elevi, veniti din Bucuresti sa ridice afisele au fost urmariti si asteptati la iesirea din Ploiesti. Un echipaj de politie le-a comunicat ca se cauta un autoturism furat. Motiv pentru care, autoturismul le-a fost cautat chiar în portbagaj si prin buzunare! Urmarirea a fost încheiata în noaptea urmatoare în Brasov de catre jandarmi cu cagule si înarmati, foarte dezamagiti ulterior de captura inconsistenta.

    Daca pentru problematica globalizarii se pun în miscare asemenea forte, un lucru e cert: în România de azi exista mai multe tabu-uri decât pe timpul lui Ceausescu.

„Desi nu aratã, atent observator al psihologiei umane si învãtând modalitãtile de racolare si îndoctrinare, prelucrându-si mesajul sub forma unor nevinovate articole comice, de natura unor afirmatii sau interogãri inocente ori capcanã, învinuitul a redactat si publicat numeroase articole în publicatia Gazeta de Vest, precum si cãrþile Cum am devenit „extremist de dreapta” si Garda de Fier” (citat din rechizitoriu). Dacã în anii ’90, cei câtiva colaboratori ai unei reviste destabilizau siguranta statului prin vizite la mãnãstiri si muncã pe lângã schituri, acuzatii precum cea de mai sus pot decide în secolul al XXI-lea dacã o persoanã meritã sã rãmânã liberã sau trebuie închisã.

    Incriminarea gândirii si studiului este o insultã si o agresiune moralã la adresa omului de rând din societate. Cu alte cuvinte, mesajul puterii cãtre cei sãraci cu duhul se poate formula cam asa: „tu, cel de jos, esti un tâmpit si nu ai capacitate de discernãmânt; noi îti indicãm ce ai voie sã gândesti si sã citesti, conform criteriilor pe care le stabilim în virtutea faptului cã noi suntem atotcunoscãtori”. Actul de a trimite oameni în închisoare pentru gândire divergentã fatã de cea a autoritãtilor este cunoscut celor mai multi dintre noi drept o caracteristicã a dictaturilor politice. Este de amintit, ca fapt divers, cã regimul comunist din Basarabia a emis recent o lege oarecum similarã (împotriva extremismului), cu directie clarã spre adversarii politici.

    Una din obsesiile care rãzbat din actul de acuzare este catalogarea unor fapte, care îmi apartin sau nu, drept „extremism”. Termenul apare de aproximativ 20 de ori. Afisele la care m-am referit în articolul precedent contineau sigla asociaþiei: crucea celticã, o cruce cu un cerc în centru (definitã de unii „analisti” drept zero tãiat în patru). A fost nevoie sã aduc probe fotografice pentru a dovedi cã simbolul respectiv nu este unul extremist, ci se aflã în biserici si cimitire de pe toatã suprafata României, este sculptat pe portile de lemn din Maramures si existã chiar si pe cartele telefonice ale societãtii nationale de telefonie. (subl. ns.)

    În declaratiile martorilor citati pe parcursul anchetei se face referire la un fisier din calculatoarele ridicate cu ocazia perchezitiei, fisier care apare ca modificat în data de 25.11.2002. Din moment ce perchezitia a avut loc în data de 23.11.2002, se poate trage concluzia clarã cã nici o metodã nu este imoralã pentru depistarea si încarcerarea extremistilor, fascistilor, nazistilor, xenofobilor si sovinilor din sânul societãtii românesti.

    Dintre cele opt puncte de acuzare, sapte încep cu expresia „Propagandã prin...”, punctele de suspensie înlocuind diverse activitãti desfãsurate de-a lungul timpului. Ar putea fi un exercitiu demn de orice probã de perspicacitate pentru rebusisti sã gãseascã sapte activitãti prin care se poate face propagandã. O mãsurã prudentã pentru fiecare om ar fi sã-si controleze foarte strict de acum înainte cuvintele, scrisorile, mesajele si gesturile, pentru a nu fi interpretate drept propagandã. Punerea pe hârtie a unor gânduri a devenit, de asemenea, o activitate care poate fi speculatã cu usurintã în sens infractional.

    Putinã lume este de pãrere cã Big Brother nu mai este o fantezie, cã a trecut deja de cealaltã parte a ecranului si cã face parte din viaþa cotidianã. La scurt timp dupã perchezitie, numãrul de telefon al biroului ne-a fost schimbat. În urmã cu câteva zile, am rãspuns unui apel. La celãlalt capãt, un bãrbat care mi-a confirmat cu convingere cã numãrul de telefon apelat este exact cel pe care îl cautã, mi-a cerut: „vã rog sã-mi dati legãtura la serviciul circulatie”.

Grigore Opritã