PURTĂTORII TORTEI
de Vasile Militaru
(dedicată Studentimii Legionare)
Spre voi, azi, purtători ai tortei, durutul suflet
mi'l îndrept,
Căci soartă bună pentru tară, doar dela voi am drept s'astept...
In codrul Neamului, - în care s'a 'ntins atâta putregai
Si însusi vântul primăverii n'aduce decât "of" si "vai",
- Azi, numai voi urcati spre soare, -biruitor si verde crâng,-
Si-asi vrea, la pieptul plin de doruri, cu mii de brate să vă strâng!
Copii ai lipsei si-ai durerii, înghesuiti prin vechi mansarde,
Al căror foc nu arde'n vatră, dar sufletul ca smirna arde;
Flămânzilor, a căror hrană adesea'i un pătrar de pâine,
In voi, -cu spade mari de flăcări,- eu văd Arhanghelii de mâine,
Arhanghelii ce-or pune capăt atâtor suferinti nedrepte
Si'ntregului dezmăt ce cântă pe-ale nemerniciei trepte...
Sus torta sufletelor voastre, copii cu suflete curate,
Ca să puteti curma tot jaful, să faceti plânsului dreptate!...
Să umpleti ocnele, pe viată, cu-acei nemernici si misei
Ce'nfometează tara toată, ca să se ghiftuiască ei!...
1937
SUB TRICOLOR
de Vasile Militaru
Neam Român ce vii din vifor,
Neam ce-ai sângerat din greu,
Dar, cu pieptul tău, dusmanii ti-i-ai biruit mereu;
Neam viteaz care urcat-ai culmea visului tău sfânt,
Dar, desi cu zori pe gene, astăzi gemi ca ieri mai frânt,
- Smulge-ti sufletul din noaptea ce-a'nceput să te'mpresoare;
Urcă-te pe culmi, spre soare,
Neam cu tara toată flori,
Plină numai de comori;
Strânge-te sub Tricolorul biruintelor străbune:
Pune umăr lângă umăr, suflet lângă suflet pune,
Să te faci năprasnic munte, fără nici o cărărue,
Să nu poată nici o fiară pe-a lui steiuri să se sue,
Ci să cadă fulgerate,
In prăpăstii fără fund,
Toate fiarele spurcate
Ce'n hătisuri ti-s'ascund!...
Nu simti tu vrăjmasa haită ce'mprejurul tău se strânge,
Dornică de hoit si sânge?...
Nu-i simti oare răsuflarea?...
Coltii lacomi tu nu-i simti,
Ascutiti ca niste ace si, ca secera, cu zimti?...
Tu privesti cu nepăsare cum se luptă ticălosii
Să-ti alunge Tricolorul cu-ale lor otrepe rosii?...
S'ajungi robul unor haite pe-ale tale plaiuri verzi?...
Să-ti pierzi datinile toate, hora, doinele să-ti pierzi?...
De prin sfintele biserici să te lasi cu cnutul scos?...
Clopote să nu mai sune la'nvierea lui Hristos?...
O, de mii de ori nemernic ar fi neamul ce sub soare,
S'ar lăsa robit în lantul liftelor cotropitoare,
Fără Dumnezeu si Tară, -
Când, sub focul lui de pară,
Liftele cu zdrente rosii ar putea oricând să piară!...
Neamul meu, - în miez de noapte, glas adânc, cu dor fierbinte,
Se ridică pân'la mine, din străbunele morminte;
Sunt Voivozii si plăiesii, buciumasii dela munte,
Sunt arcasii, scutierii cei cu pletele cărunte,
Care, în vremuri vechi, putut-au toate liftele să'nfrunte...
Oare, tu nu le-auzi glasul?...
Geamăt lung e glasul lor
Si ne strigă tuturor:
"Strângeti-vă laolaltă toti, sub sfântul Tricolor!...
"Bratul tuturor să-l tină!
Bratul tuturor să-l poarte!...
"Doar sub el e biruintă, - în afara lui, e moarte!..."
Eu ascult si mă cutremur hohotind, cu ochii uzi...
Neamul meu, tu n'auzi glasul marilor străbuni?...
N'auzi?... Stai năuc si mi-te clatini?...
Nu străbate pân'la tine glasul marilor Musatini
"Descălecători de Tară, păstrători de Neam si datini"?...
Neamul meu, - eu plâng si scriu:
Dacă nu esti mort, ci viu,
- Fă din Tricolor trei flăcări, iar tu, foc măret sub ele,
Suie-ti flăcările sfinte până dincolo de stele,
Ca să nu le mai ajungă hoarda liftelor misele!...
Dacă nu poti face astfel,
Neamul meu, - de mii de ori,
Mai curând să vrei sa mori,
Decât, rob, să vezi de-asupra-ti cârpa steagurilor rosii
Si s'auzi cum strănepotii îsi vor blestema strămosii!...
O PRIMĂVARĂ NOUĂ...
de Vasile Militaru
O primavara noua ni-s'a ivit in tara
Cu raze mangaioase, cu blande adieri,
Sub care Neamul, harnic, cu plugurile-i ara,
Cu noi nadejdi in suflet, ca florile de meri...
O primavara noua, -incepere de Veac,-
Intregul Neam sa-si afle durerilor lui leac...
Au imbracat caisii odajdii de lumina
Si liturghii inalta mireasma lor spre cer...
Adanc plecat pe brazde, plugarii toti se'nchina.
In rugaciunea muncii, cu bratele de fier...
Si'n fundurile slavii, au cine-mi poate spune
Ca ciocarlia insasi nu canta'n rugaciune?...
Eu sorb adanc in ochii-mi, -din primavara verde,-
Icoana muncii sfinte, -cu oameni si cu boi,-
Si gandul meu fugarnic alearga si se pierde
In adancimea vremii, cu veacuri inapoi...
Si vad, ca printr'o ceata, in vremile de-atunci,
Cum vietuiau strabunii cei mari, pe-aceste lunci:
Calcati mereu de hoarde, mereu cu ele'n lupta,-
Lasand ades pe brazde plavanii cu-al lor plug,-
Bajenarind prin codri, mereu cu fata supta,
Cand bietele caminuri se mistuiau sub rug,
Si cand, intorsi la vetre, cu jalistea pe drum,
Nu mai gaseau in sate decat gramezi de scrum...
Din jertfa lor, acuma se'nalta pacea sfanta,
Sub care graul verde talazueste'n vant,
Si plugurile ara, si ciocarlia canta,
Si iese-atata paine si aur din pamant...
Din sangele lor, brazda ce-o'ntoarce plugul greu
Inalta rasuflarea-i spre viul Dumnezeu!...
Azi, primavara noua ni-s'a ivit in tara,
Cu raze mangaioase, cu blande adieri,
Sub care Neamul, harnic, cu plugurile-i ara,
Cu noi nadejdi in suflet, ca florile de meri...
O primavara noua -incepere de Veac,-
Intregul Neam sa-si afle durerilor lui leac!...PACEA LUMII
de Vasile Militaru
E stiut de toată lumea
că sub soare si sub stele
animalele pădurii
- pline de veninul urii -
se sfâsie între ele.
Cerbul spune, că'ntr'o vreme,
nu pot sti prin ce mijloc,
reusi precum se spune
să le-adune la un loc.
Ba dorind, cu gânduri bune,
să le mai amestece
a adus printre jivine
si-unele domestice.
Si-adunate astfel, horă,
într'o tainică poiană,
cerbul, nobil în simtire
si cu lacrima în geană,
a luat atunci cuvântul:
-Haideti fratilor, fiti nobili,
de la leu si pân'la oaie
dela lupi până la miel,
să uităm de-acum încolo
pe vecie de războaie,
să lăsăm să se sfâsie
numai oamenii'ntre ei.
Vreti? - le spuse cerbu-atuncea
vreau răspunsul tuturor.
-Da! Răspunseră ferice
animalele în cor.
Si făcură astfel roată
la umbra unui platan;
toti semnară pactul păcii
pe o foaie de lipan.
După ce semnară pactul
pleacă toti spre casa lor,
pe sub bolti de fagi si tei:
ursul cu vreo patru miei,
lupul cu vreo două oi,
un biet sarpe cu'n rătoi,
uliul cu'n cintezoi...
Insă n'au ajuns departe
si din bietele-animale,
pân' s'apună soarele,
n'a rămas decât blănita,
fulgii si oscioarele.
Cred că tâlcul celor spuse
îl ghicesc popoarele:
Cine face
asa pace,
sigur o să-i steie capul
unde-i stau picioarele.
(Inchisoarea Aiud)
