Linz - Salzburg - (Austria) - 1950 - 1952

Horia Sima 

 

Aparatul de propagandã al regimului comunist din România este montat asa cum reclamã dialectica marxistã - pe antagonismul istoric ce ar exista intre pãtura muncitoreascã si burghezie. Aceastã luptã de clasã nu poate avea alt sfârsit, conform prevederilor aceleeasi dialectici, decât nimicirea burgheziei si victoria statului fãrã clase. Nu ne vom ocupa de adevãrul sau neadevãrul acestor afirmatii luate sub perspectiva lor mondialã, ci de întrebuintarea care li se dã in raport cu situatia specificã a societãtii românesti. Nouã ni se pare cã teoria marxistã nu-si gãseste aplicabilitate in România, cã dacã la alte popoare ar putea sã-si gãseascã oarecari puncte de sprijin, la noi in tarã rãmâne cu totul suspendatã in aer pentru simplul motiv cã nu existã o burghezie româneascã, cã n'am fost vrednici sã o realizãm pana acum, desi am fi avut atâta nevoie de ea, iar ceeace poartã aceastã denumire in mintea compatriotilor nostri nu este decât un conglomerat social de altã naturã.

Burghezia, asa cum ne-a lãsat-o mostenire Revolutia Francezã si ne-a învãtat sã o cunoastem tãrile apusului, este lumea conchistadorilor economci, a marilor întreprinzãtori, a oamenilor de îndrãsnealã si risc, cari, înarmati exclusiv cu strãdaniile lor proprii, an pornit sã deschidã isvoarele de bogãtie ale continentelor. Burghezul din epoca lui de glorie -secolul al XIX-lea- nu stã cu nimica mai prejos decât celebrii navigatori din perioada Renasterii sau decât temerarii exploratori ai Asiei si ai Africei. Acelasi spirit nelinistit, aceeasi dorintã de a încerca imposibilul si de a smulge naturii cât mai multe taine. Un tip superb al acestei rase burgheze a fost Cecil Rhodes, care a întrunit in una si aceeasi persoanã pe explorator, pe omul politic, pe rãsboinic si pe omul de afaceri. Sã nu uitãm cã întreaga tehnicã modernã si industrializarea uriase de astãzi se datoresc viziunii si conceptiei de viatã a societãtii burghezo-capitaliste din secolul al XIX-lea. La originile ei burghezia a avut un suflu eroic, a fost prinsã in volbura unui entuziasm magnific care a schimbat fata pãmântului.

A apãrut insa in Romania o clasa socialã înzestratã cu simtul monumenta lului in domeniul economic? Ce energii românesti s'au ivit in industrie si comert cari sã depãseascã afacerile de cartier, ce încordãri titanice s'au produs in acest sector al activitãtii nationale, ca sã-si însuseascã cineva denumirea onorabilã de "burghezie"? Românul a fugit de toate actiunile in care predominau riscurile proprii si s'a furisat sub pulpana ocrotitoare a statului, chiar si atunci când acesta nu-i oferea decât o existentã mizerabilã, iar exercitiul profesiunilor libere l-a lãsat pe seama strãinilor. Desi solul tãrii noastre îi îmbia bogãtiile pentru a fi puse in exploatare, desi poporul românesc s'a dovedit înzestrat eu calitãti exceptionale oriunde s'a pus serios pe treabã, totusi nu s'a putut cristaliza un spirit burghez in mijlocul lui.

Nu avem o burghezie, pentrucã ea a fost împiedecatã sã se realiseze pe traectoria ei naturalã de cãtre suprastructura politicianistã. Reteaua de bãnci si întreprinderi a partidului liberal nu reprezintã un efort burghez, pentrucã s'a desvoltat in afarã de câmpul concurentei libere. Ea s'a putut înfiripa si impune numai gratie sacrificiilor cari au fost impuse contribuabilului român si sistemului protectionist vamal inaugurat de acelasi partid. Industria liberalã a crescut parasitar pe corpul poporului românesc, iar burghezia care o reprezenta era o burghezie bugetivorã, adicã tocmai opusã caracteristicilor esentiale ale burgheziei apusene. Patronii întreprinderilor nu erau industriasi de meserie, ci politicienii cari acaparaserã economia tãrii, sufocând initiativele de valoare si împiedecând ca adevãratele talente economice sã se afirme. Intreprinderile lor nu erau obligate sã urmeze legea asprã a concurentei libere, care eliminã pe diletanti si slãbãnogi, cãci politicienii care le patronau le tineau deschisã punga statului oridecâteori se aflau intr'o situatie dificilã.

In lipsa unei burghezii autentice, care sa-i fixeze precis continutul, notiunea aceasta a cunoscut in România o ciudatã metamorfozã. S'a încadrat burgheziei o întreagã categorie de cetãteni cari sunt cu totul strãini de rosturile si semnificatia ei. S'a spus, de pildã, cã ofiterii, profesorii, preotii, învãtãtorii sunt "burghezi". Pânã si nefericitii functionari ai statului, plãtiti cu un salariu de mizerie, au fost asimilati acestei clase, devenind in acceptiunea curentã "burghezi". In realitate s'a confundat cadrul de conducere al statului cu burghezia, uitându-se cã acestei clase sociale îi corespunde o bunãstare materialã remarcabilã, câstigatã prin eforturile sale proprii, prin resursele sale creatoare. Comunistii când atâtã masele muncitoresti contra burgheziei, isbesc de fapt în acest cadru de conducere, pe care, din necesitãti de propagandã, îl asimileazã unei realitãti sociale care nu existã in România decat sub forme alterate si cu totul neesentiale. Elementele care servesc administratiei de stat se disting printr'o mentalitate total opusã spiritului burghez. Functionarul de stat primeste ordine si executã vointa superiorilor sãi, in vreme ce burghezul actioneazã din imbolduri proprii si îsi asumã rosurile initiativelor sale.

Intr'o altã acceptiune, notiunea de burghez s'ar referi la omul cuminte, asezat, gospodar, conservator prin excelentã, indiferent de stratul social cãruia apartine. Omul care se multumeste cu o existentã mãruntã, claustrat in egoismele sale personale si de familie. Aceastã psihologie este realã si reprezintã un semn caracteristic al burgheziei, numai cã corespunde unei faze degenerate a ei. Reflexele eroice si dinamice ale burgheziei s'au pierdut in decursul timpului, si in locul lor a apãrut acest spirit timorat, incapabil sã gândeascã si sã sãvârseascã ceva mare. Dacã are vreo înrudire asa zisa burghezie româneascã cu imaginea ei din apus, cel mult se poate alinia acestei perioade de declin din viata ei.

O clasã burghezã, in întelesul real al cuvântului, poporul român n'a avut niciodatã. Ceeace am fost obisnuiti sã vedem ca atare n'a fost decât o caricaturã a ei. Dacã evolutia generalã a omenirii mai îngãdue ca sa realizãm o burghezie româneascã cu o întârziere de un secol, am face cel mai mare dar poporului nostru si am da dovadã de o vitalitate extraordinarã. In acest sens, creator, dinamic si inventiv, am dori ca întreg poporul român sã devinã un popor de burghezi.

Horia Sima

Octombrie 1950

Vechi Imagini Românesti