Garda de Fier

Dacia în timpul lui Decebal

Cred că nu există inimă de Român care să nu fi tresărit şi să nu zvâcnească la vederea coloanei celor două mii de oameni din ziua de 1 Ianuarie desfăşurată pe ambele maluri ale Prutului, unite simbolic cu un imens tricolor şi în strigătele îndurerate ale participanților care au ținut să reamintească un adevăr istoric de necontestat, şi anume că: “România n’a avut / Graniță la Prut!”.

Si chiar dacă unii au privit din confortul fotoliului şi al căldurii imaginile prezentate de posturile televiziunilor din România şi Basarabia, emoția unui astfel de moment istoric nu se poate să nu fi avut răsunet în taina inimii lor de Români, cu gândul la unirea pe care țara întreagă o aşteaptă cu atâta ardoare, pentru dreptatea noastră seculară asupra țarinelor bătătorite veacuri de-a rândul de opinca strămoşilor noştri şi, mai ales, de nedreptatea actuală a fruntariilor ce ne despart ca Români, de Români.

Da!, unirea pământurilor româneşti pentru care atâtea sute de mii de soldați şi-au închinat ultimele frânturi de viață în luptele de dezrobire, iar alte sute de mii de suflete şi ele pierite pentru dreapta lor statornicire de veacuri pe aceste meleaguri, deportați în adâncurile Siberiei care i-a înghițit în pântecele ei, nesățioasă de victime. Căci, drama pământurilor rupte de la sânul Țării s’a scris cu sânge, cu inimi zdrobite de neputință şi în durerea despărțirii fraților de acelaşi Neam, oropsiți şi umiliți sub crude şi nemiloase guvernări asupritoare.
(more…)

Poetul Dumitru Paulescu

Dincolo de tradiţii, obiceiuri şi simboluri, împletit din raze de speranţă, Mărţişorul a fost şi a rămas întotdeauna un reper spiritual pentru zborul ancestral al aspiraţiilor noastre, o ramură a aceluiaşi copac ce-şi trage existenţa din rădăcina viguroasă a Neamului geto-dac, căruia Providenţa i-a predestinat nu puţine urcuşuri şi clătinări, dar, care s-a menţinut de-a lungul veacurilor graţie iubirii şi sacrificării în numele dăinuirii idealurilor şi fiinţei naţionale. Or, Mărţişorul, aceste două fire ale existenţei – roşu şi alb – ce întruchipează puritatea sufletească, împlinirea, dragostea, fidelitatea şi demnitatea, în pofida tuturor ostilităţilor şi vicisitudinilor timpurilor ce tot mai nesigure se aştern, înnegurând pomul existenţei noastre, ne întăreşte în crez şi aspiraţii, rămânând ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viaţă, un semn divin prin care Arborele Românilor de pretutindeni se înalţă spre soarele Luminii şi Dăinuirii, spre Primăvara Patriei. De altfel, cu un asemenea soare al iubirii în suflet, cu dor de primăvara renaşterii şi reîntregirii Neamului Românesc, a trăit şi patriotul român, poetul, profesorul universitar şi publicistul Dumitru Paulescu, originar din Bucovina „răstignită”, după cum personal scria, din frumosul şi pitorescul leagăn al românităţii – Voloca pe Derelui, judeţul Adâncata (în prezent raionul Hliboca). (more…)

Un veteran de 91 de ani care a mers 20 de km pe jos alături de tinerii basarabeni… Foto: Irindea Mirela Daniela

Marșul tinerilor basarabeni porniți dela Chișinău, cerând realipirea necondiționată cu România, ar trebui amintit cu mândrie și bucurie înălțătoare de întreaga mass medie românească. Sunt tineri care privesc viitorul în față, consternați la gândul că frații lor i-au dat “aldămaș” unor administrații puțin sau deloc interesate unei alipiri naturale la sânul Tării Mame, porniți “cu jalba” spre București, pe jos, ca să “înmoaie” și să trezească (de-o fi!) și conștiința mai marilor dela Cotroceni care veghează rosturile țării.

Un marș de sute de km în arșița verii, sub intemperiile vremii care nu i-a cruțat, dar care nu i-a întors din drumul lor pe acești tineri curajoși. Cei mai mulți studenți și elevi săraci, porniți cu singura lor pereche de încălțăminte, în marele marș al deșteptării naționale, înseninați la gândul că hotarele strămoșești trebuie să cuprindă întreaga suflare a românilor și că abandonul în care au fost lăsați, va lua (cu mila și voia lui Dumnezeu!), sfârșit. Nimic nu i-a oprit din calea lor: nici încălțămintea teșită și găurită de asfaltul dogoritor, nici rănile vii și picurânde din picioare, nici foamea și nici setea chinuitoare care i-a însoțit în drumul lor. Nimic din acestea! Dragostea și mândria lor de Români le-a întărit și le-a luminat calea, visul realipirii i-a îmbrăcat în armura invincibilă a credinței nestrămutate și au pășit cu toții, aspri și hotărîți, înainte…

Priviți-i cu drag și mândrie, primiți-i în casele voastre ca adevărați frați de sânge, ajutați-i și bucurați-vă de curajul și încrederea lor de Români. Prin ei, vom fi iarăși împreună… (more…)

“În acea zi, în Poiana Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce”…

După masacrele sângeroase de la Lunca din lunile ianuarie – februarie 1941, intrate în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, în primăvara aceluiaşi an, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să părăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Acei, care doreau să-şi schimbe locul de trai, erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limbile rusă sau ucraineană, şi în care să indice motivul plecării.
După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu scopul să scoată la iveală atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine. (more…)

Foaie verde de bujor…

Foaie verde de bujor
Trala-la-la-la
Mi-a zis tata să mă’nsor,
Să iau fata lui Ştefan
C-o văcuţă şi-un juncan.
Eu, fecior de om sărman
Nu m’oi vine pe-un juncan.
Aibe lapte şi smântână,
Curgă-i banii drept în mână.
Eu am zis lui tată-meu
Că mai bin’ rămân flăcău.
Decât fată de bogat
Rămân, tată, ne ‘nsurat
Trala-la-la-la.

Cântec din jud. Soroca
Basarabia

O LUMÂNARE ÎN VEŞNICIA MARTIRILOR

Apropo de adevăr, nu o dată mă duce gândul că nu acolo unde străluceşte aurul, ci, mai ales, unde e modestie şi dragoste de Ţară înfloreşte iubirea şi e vie istoria, căci anume cei săraci sunt bogaţi cu duhul. Or, icoana sacralităţii unui popor urcă spre porţile eternului anume prin cinstirea eroilor, care s-au jertfit pe altarul de glorie al Neamului, fie că au căzut luptând pe câmpul de bătălie, fie că s-au sacrificat pentru Libertate, Identitate şi Idealuri, pentru Fiinţa Naţională.
La Culiceni, în această margine de Ţară, unde România se zbate într-o inimă mare, a tuturor românilor din acest mic sat, dar mari şi tari în aspiraţii, aroma tămâii înmiresmează în fiecare an gloria Sfinţilor care încă nu şi-au găsit consolare, martirilor care nu şi-au aflat încă liniştea veşnică sub crucile memoriei Acasă, înălţate prin osârdia mărinimoşilor lor consăteni, osemintele lor zăcând în neagră străinătate, împrăştiate pe drumul spinos, sângerând încă al Golgotei neamului românesc, candela amintirii e menţinută cu pioşenie graţie devotamentului fiilor acestei baștine străbune – Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, şi generosului Ioan Boacă, preţuirii, acelor culiceneni care mai poartă încă în suflete amarul şi durerea trecutului. (more…)

Din volumul “Războiul Nostru” de Mihail Spătaru, Bucuresti, 1943

(more…)

Monumentul dela Fântâna Albă…

Pregătindu-mă şi primăvara aceasta de pelerinajul la Fântâna Albă, care, mai în fiecare an are loc în preajma Sfintelor Paşti, mi-am cuminecat sufletul cu o poezie. Or, de foarte mult timp, acolo, pe acea pajişte verde străjuită de brazi semeţi, locul unde mă închin românilor căzuţi întru nemurire, mi-am găsit biserica pentru spovedanie şi împărtăşanie. E un sentiment de credinţă creştinească care mă răscoleşte mult mai profund decât între pereţii unui locaş de închinare. Şi dacă tot mi-am deschis sufletul cu această mărturisire, aş dori să le fac cunoscută cititorilor şi poezia–cuminecătură, care, de rând cu frumuseţea versului metaforic, ne transmite un extraordinar mesaj al dorului de libertate. Aşadar, iată cele şase strofe, pentru care autorul lor, poetul Radu Gyr, a fost condamnat la moarte:  (more…)

„DACĂ ÎNGENUNCHEZI ÎN FAŢA RUŞILOR, POŢI RĂMÂNE FĂRĂ CAP”

Agresiunea Moscovei în Ucraina, în special intervenţia trupelor ruseşti în Crimeea, a cutremurat Europa, trezind amintiri urâte în primul rând popoarelor din fostul lagăr socialist, care cunosc foarte bine şi încă n-au uitat „dragostea” fratelui mai mare. Urmărind defilarea armatei deocamdată camuflată în haine verzi, fără însemne militare, pe teritoriul unui stat a cărui suveranitate este recunoscută de întreaga lume, politologii, experţii în geopolitică fac asociaţii cu anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938. Nu mă voi adânci în istoria acelor evenimente, ci mă voi referi la o istorie mult mai apropiată în timp. Am în vedere evenimentele tragice din 1992, în rezultatul cărora Transnistria s-a separat de Moldova. (more…)

“Decedatul” Lenin…

Duminică, pe la amiază, am rămas uluită de vestea primită de la un cunoscut din Tărăsăuţi: „Astă noapte la noi şi la Costiceni au fost răsturnate monumentele lui Lenin”. Adică, nu m-a mirat că a „căzut” Ilici, căci cu o zi înainte în Ucraina au fost distruse mai mult de o sută de monumente ale conducătorului „marii revoluţii din octombrie”, cum am învăţat cândva la şcoală despre rebeliunea proletară din 1917. M-a mirat, însă, faptul că în aceste două localităţi româneşti din zona basarabeană a ţinutului nostru se mai menţineau statuile acestui odios simbol al totalitarismului. Pe la începutul lui decembrie am fost la şcoala de acolo, însă nici n-am observat că în faţa casei de cultură stă neclintit şi grandios Vladimir Ilici. Aveam impresia că în regiunea noastră n-a rămas nici urmă de aceste monumente. „Gata am scăpat de comunism”, am auzit la telefon vocea bucuroasă a persoanei ce mi-a comunicat ştirea. Drept că „scăpatul” acesta, dorit de săteni de decenii, a fost înfăptuit de un grup de tineri pe ascuns, noaptea, aşa cum se comite o crimă. De ce nu s-ar fi putut realiza acest act de bună voinţă ziua, în mod civilizat, cu învoirea autorităţilor locale? Dar „revoluţia” îşi are legile ei, despre care îmi vine greu să judec. La drept vorbind, la Tărăsăuţi nimeni n-a plâns, nici n-a sărit să apere acest monument, care putea fi demontat şi mai înainte. (more…)