Garda de Fier

– închinată Studențimii române creştine –

Cândva, un codru secular,
Cu mii de cântece’n frunzar,
De nici o vijelie frânt,
Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…

Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
Potop de păsări cântătoare,
Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
Şi mierle fluerând din nai, –
Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…

Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
Cu negri nori aduşi de vânt, –
O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
Sub care mulți stejari s’au frânt
Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
(more…)

*) Pentru aceastã fabulã şi cea următoare, autorul a avut să ‘ndure mult între anii 1933-1940.

“Dar, la nunta lor, sub soare,
N’au fost cerbi, nici căprioare”

Vulpea, la o sindrofie, pe covorul verde-al ierbii,
Cunoscând un cerb ferice, – Impărat peste toţi cerbii, –
L’a privit, ca o vicleană,
Cu-atât foc şi-atâta dor, –
Incât, cerbul din poiană
S’a’ndrăgit nebun de vulpe şi-a fost zis: – Poate să mor,
Adorata mea aleasă,
Ca să nu fii, lângă mine, peste cerbi Impărăteasă!…

Vulpea i-a răspuns în lacrămi, prin suspine’ntretăiate:
– Adorate Impărate,
Inima-mi, de tine plină, numai pentru tine bate!…
Du-mă’n brazii tăi, la munte,
Cerb frumos cu stea pe frunte,
Şi-ai să vezi că tot poporul cerbilor ce ţi-se’nchină
In a munţilor grădină,
Fericit peste măsură, va veni, săltând, să pună
Pe-a mea frunte nepătată cea mai fără preţ cunună,
(more…)

Gura lumii de Vasile Militaru

Lupul Împărat…

Împărat fiind pe vremuri, lupul, -fire înțeleaptă
Si milos cu toți supusii, – a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărui rânduire, -pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru ca ‘napoia vremii cu trei veacuri si mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mânăstire de albine…

Astfel, -era scris în lege, ca ‘n acea livadă verde
Cine intră, viața ‘si pierde:
Fie miel sau fie ied,
N’avea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va ‘ndrăsni s’o facă, -hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai stiu câte ciomege,
Iar apoi, – ca pildă vie, –
Jupuit pe loc să fie…
(more…)