Garda de Fier

Pe muntoasele poteci cu bolovani,
Copilul de ieri se îndrepta spre cer,
Simplu, ca o lumină peste ani,
Intonând la fereastră: Leru-i Ler.

Măsura al întinderilor arc,
Cu mâinile învineţite de ger,
Spre veşnicul, cărunţitul monarc
Înălţându-şi colindul: Leru-i Ler.

Printre zăpezile lumii era
Ca o lumină ce arde. Oier,
Mioarele pe culmi aduna,
Cântând în vremea largă: Leru-i Ler.

Aşa, copilul de ieri, peste ani,
Pe muntoase poteci urca la cer,
Printre-ai vieţii trecând bolovani
Şi cântând la fereastră: Leru-i Ler.
Ion ŞIUGARIU

Din vol. “Bolnav de auroră”, ciclul “Melancolie…” 

“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate’n cer grămadă; –

“Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare
Ca fantasme albe plopii însirați se pierd în zare,
Si pe ‘ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”…

Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mircesti, iarna copiilor gălăgiosi si veseli, pe care Cosbuc îi zugrăveste cu atâta vioiciune în neuitat sa “Iarna pe uliță”. E anotimpul săniusului, al zurgălăilor si al steluțelor de fulgi imaculați, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcus candid pentru pruncul Mântuitor al lumii.

Iarna, încărcată de griji pentru năpăstuiții soartei, e anotimpul bucuriei copilăresti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de colinde, de steaua nasterii, de plugusorul Anului Nou, aducător de covrigi si gologani, de procesiunea Iordanului.

C O L I N D E . . .

Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget – stejăris ale Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agățată de ramuri. Văile Ceahorului si-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuțele scunde, fumul se înalță azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace si mulcomire, de parcă ar sti pământul că s’a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitorului, în chip de copil bucălat, născut în ieslele umilinței si mărirea nepieritoare a duhului mântuirii de păcate. (more…)

Sub doi meri şi sub doi peri,
Lerui Doamne, lerui ler,
Este-un pat închiițel.
Da’ pe pat cine-i culcat?
Domnul Christos împărat.
Da’ pe pat ce-i aşternut?
Scorțar negru mohorît,
Cu strâmțe până’n pământ.
          Si la cap
          Floare de mac,
          La părete
          Păun verde,
          La picioare
          Trei pistoale;
La marginea patului,
Coroana ‘mpăratului.

“Semne”, I, Nr. 9-10, Nov.-Dec. 1961, Paris

(more…)

   Clopotele vestesc pogorîre dintru cele de sus.
   Pe Iisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste țările noastre de împărați şi ciobani.
   Îl primim în inimă, îngenunchiați în pulberea de aur a evlaviei.

SĂRBĂTORI FERICITE ! Foto © terradesign.ro

   O lume veche se pregăteşte de’nserare.
   Stele Crăciunului vestesc Răsărit plin.
   Ieslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon.
   Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urii şi-ai păgâniei.
   Țările româneşti se deschid mântuirii.
   Iisus e printre noi!
   Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci coline colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putne, Dragomirne şi Sucevițe, Banatul cântecelor, Basarabia grâielor ca mătasa îngălbenită la soare, a hambarelor de belşug, Moldova – şi şesurile dunărene – toate acestea îs sub semn astăzi.
    Iisus e printre noi!
   Da, am îngenunchiat, şi inima ni-i deschisă pentru lumina cea mare.
(more…)

Ler flori dalbe, flori de măr…

Seară de ajun.
Seară înfiorată de cântecele care vestesc naşterea Mesiei, aducând la fiecare casă un cuvânt bun şi alungând pentru câteva zile nourii grijilor lumeşti, făcând loc în suflete, bucuriei creştine.
La casa cu fată de măritat s’au oprit acum colindătorii. În fața mesei cu daruri – colac de grâu curat, împodobit cu mere roşii, cu nuci aurite, şi iederă verde, flăcăii s’au împărțit în două cete şi colinda lor pare oficiere în fața altarului. Povestea minunată se țese din cuvinte simple cu sens adânc.

Daliană fată dalbă…

Vine marea turburată sfărmându-şi valurile de țărmuri stâncoase. În unde:

Duce lini, duce mălini
Si brazii din rădăcini,

printre ei înoată un bour sur cu coarnele aurite, purtând în ele

Leagăn verde de mătase
Împletit în vițe şase.

Dar în leagăn cine şade? E fata colindată ce coase şi chindeşeşte.
(more…)

Barba-i albă sloi de ghiață…

Barba-i albă sloi de ghiață
Vine bunul de la târg
Iar’ nepoții sar de sârg
Şi de el s ‘agață.
Toți de-avalma mi-l întreabă:
N’ai văzut pe Moş Crăciun?
Cum să nu! am să vă spun,
Dar’ să fiți de treabă
Pe departe mi-i apucă
Şi începe a-i iscodi
Fiecare ce-ar dori
Moş Crăciun s’aducă.
Cărți, păpuşi, ostaşi călare,
Cal de lemn! se ‘ntrec strigând.
Singură ‘ntr’un colț visând
Tace fata mare.
Bunul cătră ea se ‘ndreaptă
Pe sub barbă surâzând
Şi-o întreabă ‘ncet şi blând:
Puiul ce-mi aşteaptă?
(more…)

(COLINDĂ AUZITĂ ÎN CIUMEGHIU — BIHOR)

Naşterea lui Iisus

La ciulina¹) de fântână
Este-un rar de păcurar
Păcuraru fluera
Toate oile ‘nturna
Numai oaia cea mai mică
Sta în loc şi suspina
— Ce suspini tu oaia mea
— Da io cum n’oi suspina
C’am avut doi puişori
Şi i-a ‘nvăţat sburători.
Puişorii au sburat
Pe chemniţă la ‘mpărat
Şi i-au prins şi i-au legat
Şi ‘n chemniţă i-a băgat.

Puişorii s’au rugat
Să-i lese până ‘n ocol
Să vadă pe tata lor

Puişorii s’au rugat
Să-i lese până ‘n uliţă
Să vadă p’a lor măicuţă.

¹)____
– Stână.
“Crişul Negru”, Anul I, Nr. 3, Beiuş, Decembrie 1936
După fiecare vers urmează Flori d’alba de măr. (more…)